Arta Sunetelor

 

ISTORIA SUNETELOR

Al cincilea volum al redacţiei noastre şi al invitaţilor ei realizează o punte peste timp şi aniversează cei 15 ani de la înfiinţarea unei reviste virtuale unice. Este şi o mulţumire personală pentru momentele culturale pe care le-am trăit împreună în concerte şi pentru creaţiile audio & video ale artiştilor români. Mulţumesc deopotrivă redacţiei, invitaţilor, tuturor colaboratorilor noştri, pentru excepţionala lor scriitură şi mărturie fotografică. Sunt mândru că am reuşit să oferim publicului adevărul şi imaginea veridică a artei sunetelor şi am promovat artiştii creatori de frumos şi bun-simţ muzical.

Radu LUPAŞCU

Sunetele au durată, dar au și istorie. De aceea vorbim de piese clasice, curent retro, cântece de o vară, evergreen-uri, Hall of Fame, best of..., pionierat muzical, oldies but goldies. Acest nou volum din proiectul Artei Sunetelor cuprinde sinteze și interferențe culturale, muzici și contexte social-ideologice, atitudini, retrospective, perspective ce pun în relief valori naționale sau internaționale ale muzicii contemporane, de nivel underground sau overground. Istoria rockului, bluesului, jazzului sau prog-ului e însoțită de vaste incursiuni în istoria instrumentelor muzicale.

Gabriel PETRIC

-------------------------------------------------------------------------------------------------

IS 5 - 3D.jpg

Istoria sunetelor

Coordonatori: Radu Lupaşcu şi Gabriel Petric

Ediţia de colecţie; Editura Akakia 2023

Format 130/200 mm, broşat; Pagini 620, color.

Preţ = 80 lei.

ISBN 978-606-9686-89-8

Comenzi la: radu.lupascu@gmail.com

--------------------------------------------------------------------------------------------------

Semnalăm doar câteva titluri din sumarul antologiei: Arta sunetelor pe harta Europei de Gabriel Petric; Capodopere în dialog: Cantafabule de Radu Lupascu şi Gabriel Petric şi Ioji Kappl; Scena jazzului românesc de Virgil Mihaiu; Periplu în lumea chitarelor de Talaba Nimrod; Diavolul şi nihilismul în romantism și rock de Alexandru Mamina; Paradoxurile muzicii pop / rock / folk româneşti din anii comunismului de George Volceanov; Bluesul transcendental: de la field-holler la doină, ritual și cântec bătrânesc de Alina Ciolcă; De la hippie la punk şi revoluția furată de Mimo Obradov. Iată şi câteva extrase din antologia noastră:

„Dublul album Cantafabule este cel mai bun produs muzical lansat de grupul Phoenix pe piaţa românească. Realizat în condiţiile de atunci, adică sub dictatura comunistă, pot spune că este chiar un miracol că acest album domină impunător şi lumea muzicală din zilele noastre. În acele timpuri obedienţa către stăpân era alegerea cea mai comodă şi explicaţia cea mai plauzibilă pentru orice artist. Puţini au fost răzvrătiţi, iar dintre aceştia doar câtiva au reuşit să-şi exprime talentul în arta sunetelor cu voce tare, cu originalitate, cu atitudine rock. Trupa Phoenix au fost şi sunt cei care au reuşit să păcălească regimul şi singurii care ne-au lăsat o moştenire muzicală de aur, trioul de albume – Cei ce ne-au dat nume - Mugur de fluierCantafabule -, fiind neegalat până astăzi. E totuşi greu de crezut că după două albume foarte reuşite folk-rock, cu mici inserţii prog, Phoenicşii au reuşit să dea naştere capodoperei Cantafabule, un album mult mai clar orientat spre zona muzicii progresive. Olympic ‘64, Roşu şi Negru, Sincron reuşiseră să întroducă teme folclorice în muzica beat de atunci, dar nu cu aceeaşi fermitate şi convingere rock. Nu aveau în primul rând acea prezenţă care să-i definească această chezăşie a libertăţii de exprimare a muzicii rock. Phoenix au reuşit cu primele două albume să creeze un stil propriu şi profund românesc care au şi născut prozeliţi în zilele noastre, Bucium sau Bucovina fiind printre noile trupe cu reuşite discografice demne de laudă şi pretexte întemeiate de urmărit pe viu.” (Radu Lupaşcu)

cuprins 1.jpg

„INOROGUL. Este emblema blândeţii şi a nobleţii. Umanistul Nicolaus Olahus şi-l alesese pe blazon, iar Dimitrie Cantemir se ascundea în spatele chipului său în baroca Istorie ieroglifică. În creştinism, devine simbol al lui Iisus. Totuşi, pe album, nu inorogul este personajul principal (ca la Cantemir), ci pasărea Phoenix (prezentată de Cantemir fragmentar, fără aspectul renaşterii!). În ‚cărţile populare’ ilustrează ‚păcatul nesocotinţei’. Pe disc, sursa pildei este Bestiarul lui Philippe de Thaün, de unde se iau chiar versuri în franceza veche. Inorogul/Licornul/Monoceros este atras de o ‚copilă’ neprihănită şi adoarme în poala ei. În acest mod, vânătorul îl poate ucide.” (Gabriel Petric)

Istoria jazzului nostru postbelic, până în 1989, a avut un caracter quasi-miraculos. Îmi amintesc cum, în timpul festivalurilor de la Costinești, când ne mai întâlneam pe la plajă cu protagoniștii, Johnny Răducanu își exprima adeseori uimirea că așa ceva era posibil. În timp ce societatea noastră se destructura sub acțiunea nocivă a totalitarismului, în enclavele unde genul se mai putea cânta live (pe lângă amintitul festival de pe litoral, existau și cele de la Sibiu, Brașov, Cluj, Iași, Timișoara, Galați, Satu Mare etc.) jazzul era interpretat cu dăruire și sinceritate. Evident, carențele de informare se resimțeau la nivelul întregii noastre societăți, însă muzicienii și spectatorii direct implicați făceau tot posibilul să le diminueze efectele.” (Virgil Mihaiu)

În perioada postbelică la Timișoara au înflorit, sub oblăduirea unităţilor economice, cluburile muncitoreşti în care se dansa pe muzică modernă. Formaţiile alcătuite din muzicanţi preponderent de etnie germană şi maghiară cu studii muzicale cîntau în serile dansante jazz ritmat. În localuri cântau și grupuri în alcătuirea cărora s-au regăsit cei înzestrați cu talent nativ de alte etnii: români, romi, sârbi. Tinerii s-au inspirat din revistele străine, au început să-şi comande la croitorii din oraş haine în tendinţă cu moda occidentală. Au apărut chitarele, la început acustice, apoi cele electrice, se cînta în parcurile oraşului, unde se adunau grupuri de tineri şi-şi împărtăşeau ultimele informaţii privind cursul modei şi topurile muzicale din Occident.” (Mimo Obradov)

„... încă de la jumătatea anilor ’60, o serie de trupe româneşti dăduseră deja apă la moară ideii de promovare a ‚culturii române printr-o atitudine pe care n-aş califica-o, neapărat, drept oportunistă ci, mai degrabă, prudentă. O atitudine din care a avut, până la urmă, de câştigat toată lumea: şi propaganda oficială, şi trupele respective, şi melomanii, şi casa de discuri Electrecord. Să ne amintim că Sincronul s-a lansat cu Hăulita de la Gorj, că primele înregistrări radiofonice ale Sfinţilor (ulterior rebotezaţi Phoenix) au fost două prelucrări folclorice, că unul dintre cele mai bine vândute discuri româneşti din toate timpurile, EP-ul Mondialului (1969) avea patru hituri nemuritoare pe texte de Eminescu, Goga, Minulescu şi Topârceanu.” (George Volceanov)

cuprins 2.jpg

Rockul este perceput cu atât mai provocator, cu cât anumite formaţii recurg deliberat la imagini în răspăr cu reprezentările tradiţionale creștine, inclusiv la invocarea diavolului. Din acest punct de vedere, păstrând proporţiile între epoci cu limite sensibil diferite sub aspectul toleranţei legale, formaţiile rock se pot releva la fel de scandaloase ca unii scriitori din perioada romantismului, considerată de către Ernest Seillière un timp al efeminării, cu efecte paralizante asupra societăţii.” (Alexandru Mamina)

„Am rămas pe baricadele rockului, bluesului, jazzului şi am sprijinit artiştii români cu real talent şi caracter. Nu am ignorat pe nimeni, însă am fost nevoit să ocolesc aroganţa, falsitatea şi impostura. Experienţa de peste 25 de ani din publicistica mioritică m-a ajutat să trec peste toate opreliştile media, să aleg grâul din neghină şi am continuat să ofer tuturor celor interesaţi, tineri sau maturi, adevărată faţă a artei sunetelor, care dăinuie şi rămâne mărturie generaţiilor viitoare. Am pus pe harta Bucureştiului un festival de blues cu personalitate, unde am promovat deopotrivă artişti români tineri sau consacraţi, din toate provinciile României. Pentru următoarea ediţie am pregătit lansarea unei antologii unicat, Istoria sunetelor, despre care se va vorbi şi comenta mult pentru că am avut fiecare curajul de-a spune lucrurilor pe nume! Am un regret profund că editurile mari nu ne sprijină în a promova muzica autentică, pe artiştii ei şi a pătrunde informaţia artei sunetelor în toate cotloanele ţării.” (Radu Lupaşcu)

Urban Blues Fest

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Baicea portrait.jpg

Dr FeelBlues portrait.jpg

Dixit afis Portrait final.jpg

nightlosers.jpg

GS portrait 3.jpg

BRBB portrait.jpg