Interviuri cu Raul Kuşak & Marcian Petrescu

Lecţii de (Work)Shopping muzical

Ca de obicei, încep cu o poveste (originile sunt necunoscute, eu doar o interpretez în felul meu, după ce-am auzit-o de la un profesor de economie aplicată de la Stanford într-o seară în care ne-am matolit graţios pe Waikiki Beach din Hawaii în 2006 la conferinţa anuală a International Special Events Society). Copil fiind, cu decenii în urmă, maică-mea era preocupată de tortul aniversar, avea reţete de la bunici, cumpăra faina din care făcea blatul, lapte din care ieşea frişca, fructele cărora trebuia să le scoată sâmburii sau pe care să le decupeze în mici bucăţele... economia agrară. Cost tort: 10 lei (să zicem, fiind legate doar de achiziţionarea materiilor prime). Timpul se scurge, tortul rămâne mandatory, dar, în comerţ, apare frişca la tub, fructele ‘dezosate’, blatul pre-congelat... economia industrială. Cost tort: 30 lei (produsele achiziţionate înglobează deja o prelucrare industrială). Mama, tradiţionalistă, rezistă şi, chiar dacă a împlinit o vârstă respectabilă, nu renunţă nici de-al naibii la tortul pentrul fiul său, doar că nu mai are puterea să îl confecţioneze aşa cum şi l-ar dori şi apelează la o firmă de cofetari care îl livrează, conform specificaţiilor, la domiciliu... economia bazată pe servicii (gata făcut, produsul i se aduce ‘pe tavă’ pentru a fi pus în momentul de celebrare în faţa progeniturii). Cost tort: 100 lei. Vremuri noi, moravuri noi, schimbări de comportament, noi am înaintat în vârstă, însă am rămas în minte cu tradiţiile, am vrea şi noi să îi punem pe masă copilului nostru un tort aniversar special, doar că, pe acesta, îl doare în păstaie de intenţiile nobile ale babacilor, preferând să îşi serbeze ziua, de exemplu, într-un vagon McDonald’s sau să se fugărească prin Laser Maxx... de ce? Pentru că, în cazul său, memorabilitatea vine din experienţa petrecută alături de prieteni şi nu din numărul de stafide puse în tortul ‘special’... economia bazată pe experienţă. Cost tort (înglobat într-un produs complex, chiar dacă acesta foloseşte componente lipsite de sofisticare): 500 lei. Experience Economy. De aici trebuie să plecăm în orice analiză a contextului evenimenţial, indiferent de natura acestuia, public sau corporatist, solitar sau cu potenţial de a deveni tradiţional. EXPERIENŢA devine cuvântul-cheie în secolul 21.

Festivalurile în România, fundamentale în prezent şi în viitor pentru oferirea de experienţe memorabile, indiferent de natura sau tematica acestora, pot fi elementar categorisite, în funcţie de audienţa potenţială, în trei categorii mari şi voi trece în viteză peste cele două extreme (ca şi în cazul economiei, problema noastră, naţională, rămâne cea a neîncurajării dezvoltării ‘IMM’-urilor, a clasei de mijloc, şi mai puţin a ‘marii industrii’ sau a sectorului ‘meşteşugăresc’). Metropolele, oraşele cu sute de mii de locuitori şi tranzit uman semnificativ din exteriorul comunităţii (business, turism cultural sau de leisure, urban hopping), cu puţine excepţii (Sibiu, Cluj, Brașov, Timişoara), nu dau semne că ar conştientiza beneficiile unei strategii evenimenţiale coerente (modelul Edinburgh le-ar fi suficient ca să se dezmeticească, dar... nu e cazul când subiectivismul politrucilor se reduce la apetenţa pentru pitici de grădină şi ouă supradimensionate), iar, în partea opusă, spaţiile/locaţiile neconvenţionale non-urbane, care se bazează ca public aproape exclusiv pe migraţia turistică, au fost, cele mai multe, suficient de inspirate – bravo lor - să îşi definească identitatea în direcţii nişate (ex. festivalul de Jazz de la Gărâna, festivalul de film Anonimul de la Sfântu Gheorghe sau cel Horror de la Biertan, hibrizii pluriculturali organizaţi în Portul Cetate, festivalul de Folk de la Colibiţa, etc.). Provocarea reală rămâne în continuare legată de evenimentele curente de calitate proiectate în comunităţile urbane cu o populaţie de câteva zeci de mii de locuitori, mai puţin interesante turistic (utilizate în general ca ‘porţi de tranzit’ spre turismul rural, religios, curativ sau natural... Suceava, Tulcea, Bistriţa) cu intenţia de a depăşi primitiva sintagmă ‘pâine şi circ’ plus vulgarul, dar atractivul (pentru unii) cuvânt ‘mocangeală’. Pe de-o parte, cei din exteriorul comunităţii locale trebuie atraşi printr-o experienţă de EVENTOURISM (simpla prezenţă a unui performer cunoscut pe o scenă se va dovedi insuficientă pentru fidelizare pentru următorii ani), iar asupra publicului local trebuie aplicate tactici ce înglobează EDUCAŢIA CULTURALĂ. Poate, pe termen scurt, publicul este acontat deoarece există suficienţi consumatori din respectiva nişă culturală pentru a justifica evenimentul însă, privind în perspectivă, acesta se va dilua în condiţiile în care, per ansamblu, target-group-ul rămâne acelaşi... asta doar dacă nu eşti preocupat din timp să adaugi noi segmente de public din cadrul copiilor şi tinerilor. Poate părea snob sau excesiv de intelectualist să te referi la educaţie culturală în contextul unor festivaluri ce aparţin Pop culture, dar nu e vina tinerelor generaţii că au crescut în casă cu “Aoleu, se mărită Mona mea...” sau, mai rău, “Că cât te-am iubit Paraschivo...”. Un festival incapabil să privească spre viitor prin intermediul unui public întinerit ca rezultat al educaţiei culturale rămâne un eveniment-zombie, incapabil de evoluţie, care se va târî prin praf de pe azi pe mâine cerşind periodic ceva firfirei de la autorităţile locale şi de la vreo doi sponsori indulgenţi. Din fericire, Festivalul “dichis’n’Blues” de la Tulcea (1/2 septembrie 2017, a treia ediţie) pare a nu aparţine acestei specii - sper eu - pe cale de dispariţie.

Ca să nu bat campii de unul singur, am apelat la doi dintre muzicienii români la care eu ţin enorm, în egală măsură: Raul Kuşak şi Marcian Petrescu (ca atare, nu am contat pe obiectivitatea mea de analist şi le-am trimis, sec, temele de discuţie pe mail), prezenţi cu două proiecte educaţionale de factură diferită în cadrul festivalului de la Tulcea. Două personalităţi distincte din punct de vedere a manifestării artistice, sunt deopotrivă impresionanţi prin modul în care, într-un context îndoielnic (remarcaţi eleganţa termenului) în ceea ce priveşte încurajarea artelor şi a culturii, îşi conservă de zeci de ani spiritul ludic şi plăcerea de a face muzică pentru muzică şi nu neapărat pentru a câştiga o pâine din muzică. Mai mult, au o neostoită dorinţă de a împărtăşi celorlalţi din ceea ce ştiu şi din ceea ce au experimentat. Să faci echilibristică existenţială ca artist într-o societate în care muzicianul este mai puţin important ca roţile de iarnă de la BMW, să fii dispus să transmiţi celor din jur fără a aştepta recompense sacrificându-ţi bronzul potenţial de la Mamaia, să crezi obstinat că tu însuţi te poţi reinventa permanent prin interacţiuni muzicale (cu amatori sau profesionişti, nu contează) în loc să alegi calea mai comodă a reîncălzirii ciorbei care place vulgului, toate acestea, însumate, pentru mine, înseamnă extrem de mult. Marcian Petrescu, cel mai bun muzicuţist de Blues din Romania, care a cântat cu Charlie Musselwhite, Rick Estrin, John Hammond, Sugar Blue şi The Blues Brothers, va susţine workshop-ul “Istoria muzicuţei în Blues, de la origini până în perioada modern/contemporană”, iar pianistul şi compozitorul Raul Kuşak, autor de coloane sonore de film şi de teatru, peformer în sute de spectacole în compania unor artişti de prestigiu, cu numeroase proiecte personale de Jazz şi de Blues în portofoliu, are programat “Laboratorul de muzică şi ritm”. Dar să vedem mai în detaliu ce le-a trecut prin cap... Let’s go (Work)SHOPPING!

Cum v-a venit ideea acestor workshop-uri... neconvenţionale (căci nu cred că s-au mai făcut multe de acest gen)?

R.K.: Conceptul acestui Laborator "mi-a venit" în urma nevoilor mele de a împărtăşi cât pot de mult din puţinul muzical pe care "l-am" primit. În urma experienţelor similare pe care le-am avut în cadrul Festivalului Ideo Ideis unde am ţinut mai mulţi ani la rând un workshop în cadrul atelierelor de ‘Muzică şi Ritm’, mi-am dat seama repede că învăţ şi acumulez la rândul meu enorm. Acolo m-am adresat tinerilor liceeni şi studenţilor de la teatru. Totodată, lucrez constant în "atelierul" meu de la Bucureşti cu circa şapte studenţi cărora încerc să le deschid anumite "supape" creative importante, context în care mi-am dat seama cât de important e să reuşeşti să dai şi să transmiţi şi celorlalţi din ceea ce ai înmagazinat. Învăţ la rândul meu de la ei. Nu cred că e un Laborator neconvenţional. Mai degrabă neobişnuit la noi. Din păcate. Îmi doresc să-l dezvolt şi să-l duc în cât mai multe locuri. După Tulcea, de exemplu, urmează Focşani.

M.P.: Ideea workshop-ului dedicat muzicuţei mi-a venit acum mai mulţi ani, inspirat în mare măsură de ceea ce vedeam (datorită genialei idei numită YouTube) că se petrece în SUA, în cadrul unor celebre convenţii de profil ţinute acolo, în special cea organizată de SPAH (Society for the Preservation and Advancement of the Harmonica) - cea mai prestigioasă adunare de profil din lume, unde muzicuţa de blues este reprezentată de unii dintre cei mai importanţi muzicieni, teoreticieni şi tehnicieni într-ale muzicuţei din SUA şi din întreaga lume. Nu ştiu, sincer, de ce nu am pus-o în practică mai devreme. Cred că nici nu am găsit un context mai potrivit decât acest festival de blues de la Tulcea, unde am văzut că au mai fost organizate nişte mici expozeuri legate de blues şi la primele două ediţii. Dar cum la acele ediţii eram inclus şi în programul oficial de concerte, m-am gândit să nu-mi aglomerez agenda acelor zile şi nici să încerc să fiu prea prezent şi, posibil, să devin obositor. Workshop-ul cred că este uşor neconvenţional... În primul rând că nu s-a mai făcut aşa ceva la noi, pentru că, de ce să n-o spun direct, nici nu ar avea cine să ţină un asemenea workshop la un nivel de profesionalism şi de expertiză cum am eu... Este cumva şi o încununare şi o sinteză a peste 10 ani de "profesorat" în domeniul abordării muzicuţei, ani în care am acumulat o serie de experienţe extrem de diverse legate de modul în care este privit acest instrument de către începători, dar şi de către unii oameni cu nişte cunoştinţe de nivel uşor mediu, care constatau că, de fapt, făceau foarte multe greşeli care-i ţineau pe loc şi riscau să-i ducă în timp către o abordare defectuoasă a întregului proces de formare ca muzicuţişti, indiferent de nivelul la care-şi doreau să ajungă... Ceea ce fac eu în cadrul lecţiilor de muzicuţă nu se reduce doar la partea legată de mecanica respiraţiei corecte (din diafragmă), de mecanica obţinerii şi intonării corecte a notelor sau doar la partea de aşa zise "tips & tricks" în care le arăt elevilor diverse fraze şi idei de improvizaţie... Eu pun foarte mult accentul şi pe exemplificări audio şi video în care includ muzicuţa în contextul istoriei blues-ului, arătând evoluţia limbajului ei de-a lungul generaţiilor de muzicuţişti care realmente au experimentat, inovat şi dezvoltat acest instrument umil... doar în aparenţă(!). Toate aceste elemente au început să se cristalizeze în mintea mea şi au capătat o formă oarecum finală în urmă cu vreun an. Acum, la a treia ediţie a Festivalului "dichis'n'Blues", a venit momentul să fac public acest workshop.

Raul, target-ul tău principal par a fi copiii (mi-l amintesc cu drag şi pe Vali ‘Sir Blues’ Răcilă anul trecut cu chitarele sale). Cât de importantă este valoarea educaţiei prin experienţă (în acest caz muzicală) pentru juniorii noştri?

R.K.: Din punctul de vedere al targetului, da, mă adresez în general tinerilor/copiilor, dar şi părinţilor acestora. Adică oamenilor mari, muzicieni, amatori sau profesionişti. Cred că, până la urmă, traseul informaţiei de bază este de la adult spre copil. Noi, părinţii, maturii, adică oamenii mari, influenţăm enorm "într-un fel sau altul" copiii. De aceea mă adresez şi celor mari, nu doar celor mai mici... Scopul acestui Laborator este ca, la finalul acestuia, fiecare să plece cu informaţii noi/utile/de exploatat/gândit care, cel puţin pentru un an, să le fie de mare folos (vreau neapărat să revin şi la anul). În sensul acesta am împărţit în două categorii (nu de vârstă în mod obligatoriu) Laboratorul. O să folosesc un limbaj muzical adaptat fiecărei categorii în parte. Adică pe înţelesul tuturor. Tot Laboratorul se va desfăşura "în jurul" unui cântec pe care deja l-am ales. O piesă muzicală pe care o vom reconstrui şi analiza din toate punctele de vedere, ritmic/armonic/melodic, cu părţi de improvizaţie. În acest sens am propus ca participanţii să vină cu instrumente de orice fel. Laboratorul se adresează tuturor muzicienilor, vocaliştilor şi instrumentiştilor de orice fel. Structura acestui Laborator e deosebit de adaptabilă. Tot ce o să facem are strânsă legătură cu creativitatea, lucru extrem de important şi, din păcate, cam neglijat. Nu o să folosesc proiecţii video, exemple audio sau imprimări. În schimb... vom vorbi. O să am la dispoziţie un pian, iar participanţii vor veni cu instrumentele personale. Dispunem şi de două amplificatoare de chitară, unul de bas, un set minimal de tobe, percuţii, două microfoane. De fapt o să dispunem de strictul necesar de care avem nevoie într-o sală de repetiţii în care participă mai mulţi muzicieni cu instrumente diferite. Încurajez ca să participe inclusiv pe cei care studiază harpa, vioara sau fluierul. Ne organizăm precum orchestra simfonică. La rândul meu, am învăţat enorm din experienţa fabuloasă pe care am avut-o cu Andrei Şerban de-a lungul celor două "musical-uri" pe care le-am făcut la Teatrul Bulandra.

Marcian, dincolo de istorie şi informaţii cronologice, cum îţi propui să faci din muzicuţă un instrument atractiv şi interesant pentru publicul mai mult sau mai puţin avizat?

M.P.: O să prezint un număr de piese pe care le-am ales în urma unei selecţii extrem de drastice şi care nu a fost deloc uşoară pentru mine! Sunt atât de mulţi muzicuţişti pe care i-aş fi inclus şi atât de multe piese care-mi plac... încât a fost dureros să aleg doar ANUMITE piese din catalogul respectivilor... Cum nu vreau nici să mă lungesc cât o zi de post şi nici să intru în detalii prea tehnice, cred că ce am selectat acoperă cu generozitate întreaga istorie a muzicuţei în blues, începând cu anii 1920 şi terminând cu anul 2017! Din fericire, există YouTube şi acolo sunt postate o mulţime de materiale extrem de rare, la care altfel nici nu cred că am fi avut vreodată acces în mod oficial! Pe lângă aceste exemplificări audio/video, o să fac şi nişte demonstraţii practice, în care o să prezint LIVE capacităţile şi maniera în care muzicuţa poate "să vorbească", demonstrând că este cu adevărat "o prelungire a vocii umane"...

De ce Blues? Nu există viaţă pentru muzicuţă şi în afara Blues-ului?

M.P.: Bună întrebare. Aş putea să răspund doar prin aceste vorbe, pe care le-am găsit scrise pe una dintre paginile unui catalog al casei de discuri Alligator Records: "NO OTHER INSTRUMENT BETTER PERSONIFIED THE BLUES THAN THE HARMONICA"... Aici e un mare adevăr...! Şi răspunsul o să se găsească în cadrul workshop-ului. În cazul meu, crescând de mic (de la vârsta de opt ani) cu această muzică, înregistrată pe benzile de magnetofon ale bunicului meu, nu ştiu ce mecanisme a declanşat în creierul meu de m-au făcut să aleg muzicuţa în urmă cu 21 de ani. Am simţit că acest gen muzical îmi este foarte drag, mai drag decât alte genuri pe care le-am ascultat şi pe care le ascult, şi, în timp, datorită progreselor făcute, am realizat că mă identific cu el 100%. Fireşte că muzicuţa există şi în afara blues-ului. Exemple glorioase se găsesc în jazz, în muzica clasică, în country. DAR TOTUL A PORNIT DE LA BLUES!... şi mai mult de atât nu am ce să spun.

Cum ai gândit pragmatic structura workshop-ului căci sugerează un mix de prezentare a ta, cu video, cu audio, cu demo-uri live... deci ţi-ai asumat un demers complex? Dă-ne ceva detalii...

M.P.: Workshop-ul va avea loc sâmbătă 2 septembrie 2017 de la ora 11:00 şi se va ţine la Casa Avramide, în spaţiul de evenimente aflat la parterul ei. În primul rând pentru că este răcoare şi pentru că acolo se găsesc şi mijloacele tehnice necesare pentru partea de audiere şi vizionare a materialelor pregătite. Workshop-ul va dura 90 de minute şi va avea două părţi. În prima parte o să prezint pe scurt originea şi istoria intrumentului şi o să exemplific LIVE ce poate să facă o muzicuţă în mâinile şi gura unui profesionist, urmând să ofer atât exemple cu sunetul acustic al muzicuţei cat şi cu cel amplificat, domeniu în care nu mi-e teamă să spun că sunt o autoritate absolută în Romania, prin prisma muncii de cercetare pe care am întreprins-o în ultimii şase ani şi care a primit multe aprecieri de la omologi de-ai mei din SUA (ţară în care s-a inventat sunetul muzicuţei amplificate în urmă cu vreo 70 de ani!). Partea a doua se va concentra pe materialele video şi audio, la fiecare piesă existând un mic istoric al muzicuţistului respectiv şi al piesei alese.

Dincolo de prezenţa ta ca muzician şi pedagog, eşti implicat în festival de la început şi ca producător tehnic. Cum ţi se pare că evoluează festivalul, inclusiv din punct de vedere al artistilor invitaţi să cânte pe scenă?

M.P.: Implicarea mea ca "producător tehnic" a fost neintenţionată şi s-a produs începând cu a doua ediţie (din 2016). Mi-am asumat-o în urma discuţiilor pe care le-am purtat cu directorul Festivalului, Cristian Antonescu, care şi-a dorit să crească valoarea festivalului atât prin artiştii selectaţi, dar în egală măsură, şi prin calitatea sonorizării, aspect care, la alte manifestări de gen din ţară, cam lasă de dorit în anumite puncte. Calitatea sonorizării de anul trecut a fost lăudată de Billy Branch, aspect care s-a reflectat foarte mult şi în "ferocitatea" şi bucuria pe care a pus-o în recitalul lui. Personal, consider că, în cazul genului muzical numit BLUES, calitatea sunetului este extrem de importantă, mai importantă decât orice alt aspect, pentru că altfel publicul nu se bucură şi nu sesizează toate nuanţele fantastice ale comunicării dintre muzicieni. Pe de altă parte, mi s-a părut normal să ajut şi eu la reuşita acestui festival, atât prin prisma prieteniei cu echipa condusă de Cristi, dar şi datorită atmosferei de sărbătoare frumoasă pe care am întâlnit-o încă de la prima ediţie.

În ceea ce priveşte lista de artişti care sunt invitaţi în acest an, se poate spune, pe drept cuvânt, că asistăm şi mai mult ca anul trecut la un "Summit Multinaţional al Bluesului", având muzicieni din Marea Britanie, Grecia, SUA şi Germania. Sincer, marele meu regret este că, în ciuda unor eforturi foarte serioase, nu am reuşit anul acesta să "aranjăm cumva ploile" şi să aducem şi un nume de top din blues-ul american, deşi au fost la un moment dat şanse să-i prindem prin Europa pe Kenny Neal sau pe Jason Ricci. Dar nu e timpul pierdut... Vedem ce o să fie la anul, când sper să fie incluşi şi muzicieni români de calitate. Până atunci, ediţia din acest an promite să fie o mare sărbătoare, colorată cu recitaluri de impact ale unor artişti extrem de diverşi stilistic, uniţi sub marele semn al BLUES-ului !

Vedeţi ce se întâmplă dacă ţânţarul de jurnalist îl lasă pe bondarul de muzician să vorbească liber? I se ia concluzia, iar ţânţarul rămâne cu trompa umflată...

IOAN BIG

(ţânţar amator de turism cultural)

17 August 2017

Foto oficială R.K.: Alexandra Sandu

Foto oficială M.P.: Iulian Chiculiţă/KiKo

Alte surse foto: arhivele personale R. K., M. P. şi I. B.