Interviu cu un vampir: THOMAS ASKE BERG

Câştigătorul marelui premiu la Dracula Film Festival din Braşov, aflat în 2018 la cea de-a şasea ediţie, este un film norvegian necunoscut cinefililor români pentru simplul motiv că nu a ajuns (încă) să fie distribuit pe marile ecrane de la noi: Vidar the Vampire. Era firesc să încerc să înţeleg de ce a fost preferat de juriu şi să aflu mai multe despre realizatorul acestei comedii originale cu elemente Horror (inclusiv Gore) şi acide accente satirice la adresa bigotismului Creştin, al cărei poveste se petrece în Norvegia zilelor noastre. Vidar Haarr (interpretat de regizorul, scenaristul şi compozitorul Thomas Aske Berg – premiul pentru cel mai bun actor la festivalul FilmQuest din SUA), cititor clandestin de Playboy şi fumător încă din copilărie, a ajuns la vârsta de 33 de ani un asocial însingurat, resemnat că existenţa sa se consumă muncind la mica şi izolata fermă de animale a posesivei sale mame, o fanatică religioasă care se ascunde în spatele slăbiciunilor trupului pentru a-şi exploata fără scrupule progenitura. Cu toate că pare a-şi fi asumat în mod fatalist destinul, sătul de monotonia vieţii la ţară şi de cămăruţa sa din podul casei, naivul şi claustrofobul fecior se roagă obstinat în fiecare seară pentru o existenţă vicioasă şi desfrânată, iar Domnul îi îndeplineşte până la urmă dorinţa transformându-l într-un vampir insaţiabil, un mix între Hristos şi Satana, care îşi satisface poftele carnale într-un mare oraş, în tandem cu cel care l-a transformat şi care pretinde că este Iisus. Are el acum, în 'Sin City’, tot ce-a visat, atâta vreme cât îşi asamblează povestea retrospectiv stând culcat pe canapeaua psihiatrului său, pe modelul Interview with the Vampire al lui Neil Jordan? Este oare Vidar Haarr cu adevărat un vampir, un demon sau doar un schizofrenic? Pentru cei în căutarea răspunsului, există totuşi o certitudine: originalitatea lui Vidar the Vampire rezidă tocmai în combinarea umorului absurd de realist cu specificul suprarealist al tipului de personaj făcut celebru de Prinţul Întunericului originar din Transilvania, Dracula. Am considerat această subliniere ca fiind importantă datorită faptului că o parte dintre cinefili s-ar putea simţi ofensaţi de sarcasmul lui Berg direcţionat împotriva habotniciei (scena din biserică a învierii lui Vidar de către vampirul Iisus în faţa pastorului şi a enoriaşilor sideraţi este memorabilă), iar o alta, alcătuită din suporteri(ţe) a trendului#MeToo, va fi lezată de caracterul (aparent) profund misogin al filmului (ex. femeile folosite ca sursă de hrană şi obiecte sexuale, ce au prenume sugestive ca “Drunk Cunt” sau “Whore of Babylon”) şi, ca atare, în cazul vizionării lui Vidar the Vampire trebuie ţinut cont de contraindicaţii deoarece dăunează grav prejudecăţilor. Precum legendara voce a Rockului Janis Joplin, Vidar îşi doreşte ca Iisus să îşi manifeste dragostea faţă de el într-un fel mult mai concret, dar asta nu îl face mai puţin credincios decât ‘oile’ Domnului transformate în fundamentalişti care se întrunesc disciplinat în lăcaşurile de cult pentru a asculta predicile ‘păstorilor’ materialişti cocoţaţi în amvon. Sigur că, problema şi sursa blasfemiei o reprezintă însuşi afemeiatul Iisus al cărui comportament face ca totul să pară o eternă petrecere (transformă tinerele femei menite sacrificiului în stripteuze demonice şi apa în vin roşu ca parte a ‘ritualului’ de convertire), însă relaţia sa cu şovăielnicul Vidar, care de fapt schimbă un tip de solitudine cu alta, conferă în fapt sarea şi piperul aceste comedii falice neconvenţionale, pigmentată însă de metafore abstracte care o scot din mainstream-ul cinematografiei de serie B cu vampiri. Mesajul adresat spectatorilor de către Vidar? Aparent unul simplu... trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti (“be careful what you pray for”), dar răspunsul complet trebuie căutat dincolo de faţada destinată să stârnească zâmbete sau grimase pentru că se fundamentează pe modul în care evenimentele din copilărie modelează prezentul şi viitorul oricărui adult (o dezvoltare inedită a conceptului tradiţional ‘coming of age’), precum şi pe potenţialul de absurditate a interpretării greşite al cuvântului Domnului... literă cu literă (vampirismul ca metaforă a religiei). “While billed as a simple Horror/Comedy, Vidar the Vampire offers far more than audiences are likely to expect. If you like your comedy with a dash of despair, this is the movie for you. Recommended to anyone that’s ever had the ‘grass is greener on the other side’ mentality.” (Luke Rodriguez, modernhorrors.com, octombrie 2017). A sosit timpul să îl las pe Thomas Aske Berg să îşi explice viziunea şi motivaţiile şi poate astfel, prin ricoşeu, să putem înţelege mai bine... Norvegia modernă.

Thomas, de ce te-ai oprit tocmai la vampiri şi nu ai optat pentru un alt tip de personaj deoarece mitologia şi Pop culture-ul scandinav mustesc de figuri şi simboluri extrem de interesante?

Răspunsul la această întrebare este foarte simplu pentru că momentul în care s-a născut conceptul Vampirului Vidar [VampyrVidar este titlul original al filmului realizat de T.A. Berg – n.r.] trebuie căutat mult înapoi în timp, cândva în 2010. Pe atunci lucram ca actor, ceea ce sunt şi acum, pentru că actoria reprezintă principala mea profesie, să îi spunem profesia mea “economică”... şi în acea perioadă eram foarte atras de filmele cu vampiri, consumam filme cu vampiri la grămadă, eram fascinat de acest gen şi m-am gândit atunci că ar fi foarte cool să joci ca actor într-un film cu vampiri. Doar că în Norvegia nu există absolut nicio tradiţie a realizării filmelor cu vampiri, iar şansele mele de a prinde un rol într-o producţie internaţională cu vampiri se situau undeva între minime şi inexistente. Ştiu, era un mod foarte narcisistic de-a gândi, însă mi-am dat seama că singura cale de a ajunge să apar într-un film cu vampiri era să scriu eu însumi scenariul unui asemenea film. Astfel a început totul şi de asta Vidar a ajuns un film cu vampiri.

Bine, bine, dar totuşi... ce te-a atras la un asemenea personaj, visai să joci un vampir clasic, romantic, sau poate unul modern, sătul de nemurire?

Personal, eram mai mult atras de filmele cu vampiri monstruoşi, cei întunecaţi, atacatorii şi ucigaşii, însă când am intrat în faza de conceptualizare şi am început să lucrăm la scenariu, atât eu cât şi co-scenaristul şi co-regizorul meu Frederik Waldeland eram ambii conştienţi, că dacă ne dorim să facem un film cu vampiri acesta trebuie să fie original într-un fel sau altul, aşa că tipul de vampir pe care mi-aş fi dorit eu să îl joc nu trebuia să fie în mod obligatoriu şi cel pe care am sfârşit prin a-l interpreta pentru că ne-am propus să explorăm căi noi pentru a crea un film cu vampiri care să arate o abordare proaspătă. Sigur că tonalitatea sumbră şi întunecimea contextului din Vidar the Vampire sunt prezente şi perceptibile, dar el este un gen de monstru diferit de cel pe care-l întâlneşti în filmele tradiţionale, fie că ne referim la cele cu Dracula sau la monştrii pe care îi vezi, de exemplu, în 30 Days of Night [Horror-ul din 2007 cu Josh Hartnett şi Danny Huston, al cărui acţiune se petrece în Alaska – n.r.] unde se comportă în multe privinţe aproape ca rechinii. În fine, noi ne-am dorit să creăm altceva, o altă specie de vampiri...

Ca să ajungi la originalitate îţii trebuie însă niste jaloane la care să te raportezi şi care, odată intrate în vederile tale, te pot influenţia ulterior în procesul creativ. Filmul tău conţine suficient de multe referinţie şi nu mă refer exclusiv la cele cinematografice încât să fiu curios apropo de cele mai importante influenţe la care ai fost sensibil...

Crearea poveştii, în general, şi a personajului Vidar, în special, au avut la bază mai multe aspecte. Pe de-o parte am avut în minte ideea conflictelor interioare care îl macină pe Vidar şi care este într-o anume măsură de natură autobiografică. În perioada când am început să scriu Vidar the Vampire eram maniaco-depresiv, iar problema mea s-a tradus inclusiv în depresia de care suferă personajul. Din perspectivă socială..., de asemenea, pentru că Vidar se comportă ca un monstru când ajunge în oraşul mare, în Stavanger, în care se consumă mai bine de o treime din acţiunea filmului, şi atunci am înglobat o mulţime de observaţii legate de comportamentul uman, mai ales cel asociat cu excesele, abuzul de droguri, abuzul de alcool, alte excese, dar, pe de altă parte, şi de modul în care oamenii se comportă sexual în aceste condiţii. Acolo afară, în necunoscut, pândesc o mulţime de monştri gata de orice, mai ales când au căzut deja pradă unei influenţe puternice..., deci este o combinaţie între o poveste strict personală şi una construită pe baza a numeroase observaţii legate de cei din jur. Iar din punctul de vedere a tipului de personaj ales, Vidar the Vampire este la temelie, în mare parte a sa, un omagiu adus cinematografiei cu vampiri pentru că am înserat ca semn de respect trimiteri la multe clasice ale genului.

Hmm, pomeneşti de observaţii..., ceea ce vedem în film ne dă o idee reală despre cum este Norvegia contemporană, atât în universul rural cât şi în cel urban? Sunt cele două lumi atât de diferite în realitate?

Da, cu condiţia să accepţi faptul că, acestea sunt doar mici cazuri particulare din Norvegia şi că, nu reprezintă în mod obligatoriu ceea ce vei trăi în Norvegia în ansamblul său. Înspre periferie, în zona unde am filmat terenurile agricole şi peisajele, acea viaţă de la ţară este o realitate pentru unii. Noi, acasă, numim această parte a Norvegiei “centura Bibliei” pentru că, acolo trăiesc mulţi oameni foarte înguşti la minte. Statistic vorbind, dacă îmi aduc bine aminte, 70% dintre norvegieni sunt atei, deci religia nu are o putere foarte mare în Norvegia privită în totalitatea sa, dar există mici ‘enclave’ în care aceasta are o forţă uriaşă. Sigur că, fiind un film cu vampiri se exagerează serios în destul de multe dintre scene şi, ca să dau un alt tip de exemplu, plecând de data asta de la viaţa de oraş... Norvegia are în general o cultură a consumului de alcool nesănătoasă. Taxele pe alcool sunt foarte mari, iar oamenii au tendinţa să adopte obiceiul ‘binge drinking’-ului [practica consumării unei cantităţi mari de alcool într-un interval foarte scurt de timp – n.r.] când se pregătesc să iasă în oraş în serile de vineri sau sâmbătă pentru că în baruri şi restaurante băutura este foarte scumpă, iar ei, mai ales adolescenţii, se adună la pre-party-uri unde consumă mult şi repede alcool pe care îl cumpără mai ieftin din magazine pentru a ieşi apoi deja “fezandaţi” în oraş, foarte târziu, spre miezul nopţii, şi unde, chiar dacă au început prin a face economii, continuă să bea până se fac mangă..., iar asta face parte tot din realitate însă, desigur, în film apare într-o formă voit exagerată.

În afara celei religioase, o altă direcţie din care au apărut contestaţii şi controverse legate de Vidar a fost cea a feminismului. Cum te poziţionezi tu ca autor al filmului ca reacţie la acuzele de misoginism pe care le-ai primit?

Pur şi simplu văd lucrurile complet diferit faţă de cei care ne bombardează cu hashtag-uri şi mesaje pentru motivul că noi nu încercăm niciun moment să scuzăm sau să apărăm acţiunile pe care le întreprinde Vidar. Ceea ce face el este, la început, greşit, dar aşa cum spuneam, ne-am bazat pe observaţii... Există o mulţime de oameni în jurul nostru care habar nu au cum trebuie să se comporte. Mai mult, există şi destui oameni frustraţi sexual care ajung să comită fapte reprobabile doar din acest motiv. Pentru noi e o simplă observaţie... aceste lucruri chiar se întâmplă şi atunci chiar nu înţelegem pe deplin de ce ni se aruncă în cârcă aceste acuzaţii feministe, cum a fost cea a unei reporteriţe care se întreba indignată ‘De ce sunt atâtea trupuri goale de femei în acest film?’ când, dacă ar fi analizat cu puţină atenţie, ar fi descoperit că nuditatea masculină este cea majoritară. Aceşti oameni văd doar ce vor ei să vadă şi spun doar ce vor ei să spună. Şi toţi oamenii au, într-adevăr, acest drept.

Cum ai gândit relaţia dintre Vidar şi Salvatorul său, în jurul căruia gravitează întreaga naraţiune şi în care pendulaţi între umorul accesibil aproape de trivial gen Fearless Vampire Killers sau Once Bitten şi satira sofisticată de tip Monty Python’s Life of Brian?

Filmul are trei teme principale: religia, sexul şi psihologia, iar noi am construit relaţia dintre Vidar şi Iisus plecând de la schizofrenie, sau mai bine spus de la personalitatea multiplă a celui dintâi, şi de la conceptul Sfintei Treimi având ca punct de pornire Biblia, în care se face referire la o unică divinitate, dar la o divinitate de o unicitate stranie pentru că nu o poţi diviniza prin intermediul unor imagini care nu există, aşa că îl poţi diviniza prin intermediul fiului său Iisus, Iisus care... este şi el Dumnezeu. Astfel se ajunge la o relaţie care te intrigă, pentru că în momentul în care Iisus este pus pe Pământ el cere în permanenţă sfatul sau ajutorul tatălui său, mai ales când trebuie să surmonteze obstacole sau este sub presiune. Pe mine asta mă trimite la personalitatea multiplă sau la schizofrenie căci este oare Iisus real? Poate în universul lui Vidar el se află chiar acolo. Acesta este modul în care l-am construit pe Vidar, adăugând religia pentru a-i accentua problema. N-a fost simplu, şi din acest motiv a durat foarte mult, în fapt scrierea scenariului a consumat cea mai mare parte din timpul realizării întregului film. Apoi, dacă te gândeşti la Iisus ca personaj separat..., noi îi spunem în acest fel, dar şi el este conceput ca reflectarea unei tulburări de personalitate multiplă, căci, pe de-o parte, este Iisus, iar, pe de alta, este Lucifer. Sunt Iisus şi Lucifer aceeaşi persoană? Pentru mine, cam da..., dacă pui religia organizată peste credinţă. Fiindcă eu cred că, precum Iisus, omul însuşi este o fiinţă iubitoare, o fiinţă iertătoare, o fiinţă căruia îi pasă, dar în acelaşi timp cred că religia organizată devine mult prea des un vehicul pentru rău, răspândind în jur ura, încercând să controleze şi să aservească oamenii. Deci ca şi Vidar, Iisus este construit tot plecând de la personalitatea multiplă, pe de-o parte, putând să fie bun prin faptul că îi oferă lui Vidar ceea ce îşi doreşte, şi, pe de alta, având devieri de comportament asemenea unui maniac ieşit de minţi.

Iar rezultatul e... Horror. Cum ai dobândit acest apetit vampiresc pentru genul Horror?

Îţi spun sincer, că eu personal nu sunt atras chiar într-un mod atât de special de Horror, ci sunt atras în mod deosebit de orice film care mi se pare c-ar fi bun. Nu-mi pasă dacă e un Horror sau o dramă sau un SF, iubesc toate genurile atâta vreme cât filmele sunt bune, au o poveste de calitate pe care o spun şi beneficiază de o interpretare de asemenea bună. Ca realizator de film sunt atras de ideea de a combina genurile, fiindcă am tot timpul speranţa că voi descoperi ceva nou pe măsură ce procesul avansează. De Vidar vorbim ca despre o comedie Horror, dar dacă ar trebui să pui accentul pe un cuvânt anume acela ar fi ‘comedie’, pentru că este o comedie neagră care conţine elemente foarte clare de dramă, dar şi unele de videoclip muzical apropo de unele scene pe care le-am scris special pentru muzica compusă de cel mai important dintre artiştii care au colaborat la coloana sonoră şi poate fi ascultat interpretând cu voce foarte joasă un blues sumbru. De exemplu, toată secvenţa în care Vidar este ţinut în lesă de către Iisus este scris pentru muzică şi nu invers, deci asta înţeleg eu prin a combina genurile, căutând plăcerea de a vedea că, poate apare ceva nou, ceva proaspăt. Spun asta inclusiv pentru că, înainte de Vidar, eu scrisesem şi regizasem doar un videoclip muzical şi apoi un scurtmetraj, Believe the Dance, tot un amestec de genuri care a sfârşit prin a fi etichetat ca o comedie Fantasy-Horror-Dance, fiind povestea Horror a unui dansator care pătrunde într-un univers limitat în care oamenii sunt prizonieri ai rutinei...m ceea ce într-un fel se apropie şi de una din temele lui Vidar the Vampire, atâta vreme cât dansatorul se transformă într-un soi de Salvator care îi poate elibera pe captivi cu ajutorul dansului.

Dat fiind numărul ‘caleidoscopic’ al interpretărilor posibile a filmului după vizionare din care unele posibil ofensatoare, cum a fost primit Vidar the Vampire de către concetăţenii tăi?

Ştiam de la bun început, de când am scris scenariul, că va rezulta un film pe care, fie îl vei iubi, fie îl vei respinge cu înverşunare, şi aşa par a sta lucrurile oriunde ne-am duce să îl arătăm pe întreaga planetă. Din fericire, sunt mai mulţi oamenii cărora le place decât aceia care ajung să îl urască. Ceea ce, desigur, e nemaipomenit, doar că, umorul său este ‘tradus’ în mod diferit în diversele colţuri ale lumii. Acasă, în Norvegia, am avut premiera mondială în cadrul Norwegian International Film Festival în Haugesund şi a fost proiectat în faţa unei săli pline până la refuz cu peste 500 de spectatori care au primit filmul în mod uluitor, au râs, au aplaudat în picioare, ne-au asaltat după aceea ca să ne spună că a fost minunat şi că n-au mai văzut niciodată aşa ceva, dar, chiar dacă am avut parte de această reacţie entuziastă din partea publicului, industria norvegiană de film, autorităţile culturale norvegiene de profil nu ne-au arătat niciun semn de afecţiune, aşa cum nici când eram în faza de pre-producţie nu am putut obţine niciun fel de finanţare de la ei. În septembrie filmul a intrat în difuzare în cinematografe ceea ce a fost uimitor pentru un film independent realizat cu un buget mic, ne-am găsit un distribuitor internaţional, dar, cu toate că începuseră să vină aprecieri din toată lumea, iar filmul era una dintre cele mai solicitate în afara Norvegiei, tot nu am primit nici un ban, cu toate că, aproape orice producţie norvegiană beneficiază de un fond cât de mic pentru lansarea filmului, pentru marketing şi promovare. Practic cei care ar fi trebuit să ne susţină şi să fie acolo pentru noi au preferat să absenteze în ciuda primirii călduroase de către public a filmului. Aşa că, nu ne-a rămas decât să sperăm că, intrarea lui Vidar pe VOD şi apariţia sa pe Blu-Ray va merge bine deoarece suntem convinşi că şansa acestui film o reprezintă piaţa de home cinema pentru ca un număr mai mare de oameni să poată vedea Vidar. Dar asta va dura fiindcă, aşa cum spuneam, nu avem bani, nu avem buget de marketing, astfel că ne bazăm finalmente doar pe ‘word of mouth’.

Ca să închidem cercul apropo de cele spuse la început. Într-adevăr, nu aveţi tradiţia filmelor cu vampiri în Norvegia însă aveţi totuşi o tradiţie remarcabilă a cinematografiei Horror în general...

Da, avem. Cele mai cunoscute creaturi mitologice din Norvegia sunt, desigur, trolii, şi s-a făcut un film uluitor despre aceştia, Trollhunter [2010, r: André Ovredal, vezi Video Vault-ul din 26.04.2014 – n.r.], care este o comedie absolut strălucitoare, dar mai avem creaturi ale pădurii, creaturi subpământene, creaturi a munţilor, şi, evident, rasa lui Moş Crăciun pe care o numim Nisse [numele acestor spirite protectoare este derivat din Nils, forma scandinavă a lui Nicolae, iar Moş Crăciun, cel care aduce cadouri copiilor cuminţi, a fost ‘promovat’ de creştinătate plecând de la imaginea şi faptele Sfântului Nicolae, episcop grec ce a trăit în secolul IV – n.r.]. Avem şi creaturi ale mării, mai sunt şi Draugen [reînviaţii cu puteri supraomeneşti ce sălăşluiesc de obicei în jurul propriilor morminte, printre care se numără şi spirite ale marinarilor luaţi de ape – n.r.], avem într-adevăr propria noastră crescătorie de creaturi mitologice cu potenţial Horror. Aşa că, eu cred că, întotdeauna poate fi găsită o cale prin care să vii cu o abordare proaspătă, departe de reţetele uzate ale genului, şi uite, dacă tot aminteam de troli, sunt nerăbdător să ajung să văd noua co-producţie suedezo-daneză numită Border [film câştigător deja al premiului la secţiunea Un Certain Regard la Cannes şi propunerea Suediei pentru Oscar în 2019 – n.r.] care se anunţă a fi un film cu troli cu totul deosebit. Din ce-am auzit de la critici sau de la cei care l-au văzut deja, pare să fie extrem de original, mai ales că, autorul scenariului este cel care l-a scris şi pe cel al lui Let the Right One In [filmul cu vampiri din 2008 regizat de Tomas Alfredson (vezi Video Vault-ul din 18.11.2017) – n.r.]. Norvegia este o ţară mică şi dacă după un film cu troli, tu vii şi faci încă unul poate părea că, al tău este în plus, dar atâta vreme cât ai o idee bună şi o abordare originală a tematicii trebuie să continui să mergi înainte şi să creezi.

Thomas, îţi rămân recunoscător pentru timpul acordat. Mulţumesc.

Mulţumiri de asemenea lui Alin Ludu Dumbravă, Directorul artistic al Dracula Film Festival, pentru sprijinul oferit în realizarea acestui interviu.

IOAN BIG
19 octombrie 2018, Braşov

Foto: Courtesy of Asociaţia Culturală Fanzin & Thomas Aske Berg