Stompin' in Joy!

O Sister! este un sextet spaniol cu o istorie de peste de zece ani, în care a stârnit admiraţie cu fermecătorul hot-jazz al anilor ’20 – ’30. Tonurile dixieland de tip New Orleans și armoniile vocale sunt atracţiile principale. Acest proiect s-a născut ca un un elogiu adus trupelor feminine ale acelor ani, cum ar fi, The Boswell Sisters (Las Hermanas Boswell), a căror influență a fost recunoscută chiar de Queen of Jazz, Ella Fitzgerald. Începând de la primele albume, Crazy People (2009), Shout, Sister! (2012) și Spooky Sessions (2014), sextetul andaluzian a remodelat sonorităţi vechi de un secol şi a introdus combinaţii muzicale novatoare, ca mai apoi, să compună piese în stilul swing. În cele peste 500 de concerte de pe scenele naționale și internaționale, inclusiv prezenţele în marile festivaluri din Statele Unite, Suedia, Italia, Malaezia, Danemarca sau Grecia, O Sister! și-au dovedit mereu apetitul pentru jazzul dansant şi boem al acelor ani, întotdeauna o încântare pentru publicul amator de bună dispoziţie şi dănţuitor. O Sister! a ajuns pentru prima dată în România, la festivalul dichis’n’ Blues, sâmbătă 31 august 2019, open act pentru marele Kenny Neal şi trupa sa. Vreau să le mulţumesc şi pe această cale, pentru că m-am bucurat de muzica lor atât în festival cât şi pe croazieră dunăreană (vezi foto 3)! Ultimul lor album lansat şi pe vinyl se aude minunat (cd-ul sună aproape la fel, însă este foarte frumos prezentat şi mult mai bogat în informaţii. Felicitări Paula pentru grafică!) Sunt convins că vor mai realiza şi pe viitor astfel de "gadgeturi" pentru colecţionari. Mă consider parte din această categorie şi sunt încântat de lucrurile frumoase, cu prezentări interioare bogate (bookleturi) şi atrăgătoare la vedere. Componenţa trupei este următoarea: Helena Amado - soprano voice, teapot, Paula Padilla - alto voice, ukulele, Marcos Padilla - tenor voice, Matías Comino - guitars, banjo, Camilo Bosso - double bass, Pablo Cabra - drums, washboard.

Interviu cu trupa O Sister!

1. Aţi fost o prezenţă deosebită în cadrul festivalului de blues de la Tulcea datorită atractivităţii muzicii voastre şi a interpretării fără cusur. Desigur, pentru cea mai parte a audienţei, aţi devenit senzaţia festivalului şi a croazierei! Sper că împărtăşiţi aceeaşi bucurie cu noi! Cum vi s-a părut acest prim voiaj în România? Ce v-a plăcut şi ce nu?

Mulțumim foarte mult, fără îndoială că a fost o plăcere și pentru noi. Ne-am simțit foarte bineveniți și acest sentiment ne-a lăsat să ne bucurăm foarte mult! Atmosfera a fost fantastică, ne-a impresionat şi ne-a făcut să ne simțim parte a familiei muzicale născută la festival. Ne-a încântat totul, plimbarea cu barca, mâncarea, caracterul primitor al oamenilor... Singurul lucru care nu ne-a plăcut a fost că nu am putut petrece mai mult timp în România! Ne-a dezavantajat mult faptul că nu cunoșteam mare lucru despre România şi că nu aflasem cât este de frumoasă şi primitoare.

2. Cum s-a coagulat sextetul de bază şi cum a apărut această idee de show? Aţi împlinit 10 ani de activitate în această formulă?

Sextetul s-a format în anul 2008, când existam doar în duo, voce și chitară, iar după un an am decis să înregistrăm primul nostru album. Apoi ne-am gândit că ar trebui să formăm o trupă mai completă și din momentul acela ni s-a alăturat secţia ritmică, contrabasul și toba, care după aceea au devenit o parte stabilă a trupei O Sister!. Datorită acestei coeziuni spirituale, am evoluat împreună ca muzicieni și ne-am legat ca trupă, am petrecut foarte mult împreună și ne-am cunoscut foarte bine, avem o comuniune psihică care se reflectă în muzica noastră.

3.În întrebarea precedentă, aminteam de show-ul vostru atât de special. Aveţi de gând să înregistraţi şi un material video? Impactul scenic este profund pentru noi, ca spectatori, şi mă gândesc că, astfel, vă va cunoaşte (mult) mai multă lume în România!

Absolut. Promovarea prin videoclipuri este cea mai bună modalitate de-a te face cunoscut în afara țării, de-a depăși ceea ce este la îndemâna noastră, iar pe de altă parte, a devenit ceva esențial în era digitală. Cu următorul album vom încerca să alocăm o parte din bugetul nostru modest acestei lucrări de promovare audiovizuală. Întotdeauna a fost foarte important pentru noi să avem grijă de punerea în scenă, atât în priză directă, cât și în studioul de înregistrare.

4. Perfecţiunea armoniilor vocale de care toţi ne-am bucurat la Tulcea sunt rodul repetiţiilor asidue. Vă vine greu să repetaţi sau e o parte distractivă a meseriei voastre?

În muzică, ca și în viață, trebuie să repeți mult pentru a învăța și a descoperi ce funcționează mai bine. Și, mai ales, este nevoie de multă muncă și perseverență pentru a obține ceva interesant. Lucrurile nu vin singure. Dar pentru noi, procesul poate fi de multe ori chiar mai interesant decât rezultatul. Încercăm să aducem mereu ceva nou, să experimentăm și asta tinde să nu fie plictisitor. Muzica trebuie să fie un joc. Și dacă nu ne distrăm puțin, nu are niciun sens pentru noi.

5. Aţi avut un model din anii 20' - The Boswell Sisters (Martha, Connie şi Helvetia) de la care aţi preluat şi adaptat melodii. Au mai fost şi The Andrews Sister, dar şi Blind Boys of Alabama. Există desigur o legătură mai puternică între fraţi şi surori şi ea v-a ajutat la închegarea acestei armonii angelice?

În fluxul acelor vremuri, anii '20 și '30 ai secolului trecut, într-adevăr multe grupuri vocale, bărbați și femei, aveau această terminologie. "Frații", "Surorile" și chiar "Familia" când era vorba de-o întreagă saga de muzicieni. Totul are sens. Dacă ai avut noroc să te naşti într-una din acele familii, în care educația muzicală și deprinderea de-a cânta la instrumente, a trecut din generație în generație, era mult mai ușor să accesezi aceste cunoștințe. Și, desigur, ne putem imagina cum surorile și frații vor cânta mai târziu împreună și chiar îşi formau propriile formații muzicale. Pe de altă parte, credem că în societatea de atunci exista un interes deosebit pentru valorile tradiționale și familiale, de aceea au existat trupe care se numeau astfel (chiar dacă membrii lor nu erau de fapt rude!). Era o strategie pură de marketing.

6.Jazzul din acei ani a avut mesageri de renume, cum spuneam mai sus, care nu a ţinut cont de rasă, chiar dacă a fost o creaţie a muzicienilor de culoare. Bariera rasială a fost depăşită cu succes prin preluarea acestei muzici de către albi, sunteţi de acord cu mine?

Într-adevăr, jazzul și bluesul sunt genuri care au fost cântate inițial în mare parte de muzicienii negri și creoli din sudul Statelor Unite, dar poate au devenit fenomene de masă când această muzică a început să facă parte din filme și din marile formații cu muzicieni albi. În orice caz, așa cum ne-au învățat experți în istorie, încă de la începutul jazzului în comunitatea muzicienilor nu a existat niciodată segregarea și ei au cântat între ei orice stil muzical. A spune că muzica blues a fost interpretată doar de afro-americani, iar muzica country a fost interpretată doar de oameni albi este o dovadă a existenței stereotipurilor culturale, dar realitatea în acele zile a fost foarte diferită.

7. Multe din compozitiile noului album, Stompin in Joy, sunt semnate de Paula Padillo sau de Matias Comino (şi Paula Padillo versuri). De unde vă vine inspiraţia şi dacă ea are legătură şi cu zestrea culturală spaniolă, atât de profundă în fado sau flamenco?

În cazul nostru, facem muzică care nu este o parte a culturii noastre, dar întotdeauna găsim acea legătură cu muzica spaniolă, deoarece rădăcinile muzicii, împărtășesc în cele din urmă un factor comun de autenticitate și mai ales pentru că, ființa umană a călătorit foarte mult de secole și acele stiluri au fost influențate unele de la altele. Acest lucru ni se pare foarte interesant.

Adevărul este că am auzit întotdeauna mult jazz fiind sub influența familiei. Este ca și cum a fost acolo o viață și, în final, a trebuit să iasă la iveală, cumva. Swingul are ceva care ne prinde, deoarece există puține genuri care te incită să dansezi ca acesta, ceea ce face ca ceva să se miște în interiorul tău şi pe care vrei să-l exprimi liber. Bluesul este un sentiment pur, o lamentaţie, întocmai ca flamenco. Iar acea legătură directă cu emoțiile bluesului ne leagă foarte mult.

8. Mi-a plăcut foarte mult piesa şi ideea din Please, Don' t Talk To Me Before My Morning Coffee... Cum ar fi de exemplu: L-am aşteptat cu masa pusă la cină şi el/ea nu a venit!!? Ha ha... Are la bază tot o poveste adevărată de blues, nu!? Cât de mult aţi lucrat la acest album şi cine sunt colaboratorii care apar pe ultimul album?

Hahaha, adevărat! Da, nu putem lucra fără cafea.

Multe dintre compozițiile proprii pentru acest album vorbesc despre subiecte cotidiene cărora ne place să le oferim o notă amuzantă, întrucât umorul era foarte prezent în cântecele acelei epoci. Încercăm, de asemenea, să facem câteva reflecții despre problemele societății actuale, pe care vrem să scoatem în prim plan, ca în bluesul feminist "Keep your head up, sister!" ("Ține-ți capul sus, soră!"). De asemenea, ne-a surâs ideea de-a crea piese care s-ar fi putut scrie, fie acum 100 de ani, fie astăzi, astfel încât fanii noștri nu vor ști foarte bine dacă este material original sau o anumită ciudățenie pe care am recuperat-o din trecut.

Pentru cel mai recent album al nostru, Stompin’ in Joy, am avut un personal numeros, sunt muzicieni fantastici, specialiști în aceste stiluri: Angel Andrés Muñoz la pian, Juli Aymì la clarinet, Julien Silvand la trompetă și Josep Tutusaus la trombon. Și, de asemenea, un cvartet de coarde pentru melodia Moonglow.

9. Aţi cântat peste tot în Europa, în New Orleans, dar aţi ajuns şi în locuri exotice ca Malaezia. Cred că a fost destul de dificil să înţeleagă mesajul acestui tip de jazz, pe care voi îl (de)numiţi, Swing, 20's 30' close harmony jazz from Sevilla (Spain), nu?

Nu am găsit dificultăți pentru a ajunge la oamenii din alte țări, chiar și la cei cu evidente bariere lingvistice. Începi să cânţi și imediat apare acel descântec al muzicii noastre, care se conectează cu publicul și oamenii zâmbesc, apleacă mâinile, clatină din cap sau strigă cât se poate de spontan. Există un limbaj non-explicit al senzațiilor care este universal.

10.Câteva cuvinte pentru fanii revistei virtuale artasunetelor.ro…

Am dori să trimitem o îmbrățișare mare tuturor românilor, abia așteptăm să ne întoarcem acolo!

Multă dragoste, ritm și leagăn bun, în bună companie, de la prietenii tăi O Sister!!

Multumesc foarte mult!

Radu Lupaşcu

Foto: Adrian Mociulschi, Cristina Marin