Bucurie de la cântec

Nu știu cum se face dar Basarabia, cu o populație de vreo cinci-șase ori mai mică decât a restului țării, a dat de câteva ori mai mulți interpreți și trupe de valoare decât țara mare! Nu o să fac un pomelnic, o să dau câteva nume, urmând să ne întrebăm dacă avem așa ceva – Pavel Stratan, Zdob și Zdub, Vali Boghean. Pe ultimul, îl putem asculta singur, cu Trigonul de pe vremuri sau, acum, cu Vali Boghean Band, iar senzația de bucurie produsă de un muzician excepțional și de o muzică fermecătoare va avea aceeași intensitate. Uriașă, vreau să spun. L-am ascultat pe Vali în diverse formule, singur sau în duet sau trio, de câteva ori, în cluburile din Iași, sau cu „banda” sa de vrăjitori, în săli mai mari.

S-a întâmplat ca la o ediție FIE de acum un an sau doi, să-l ascult cu trupa la o seară distanță de Goran Bregovic și trupa sa. Îmi place Goran, dar în cele două seri, mi-am dat seamă că el e un soare care a intrat în după-amiaza târzie, pe când Vali abia se apropie de ora prânzului, e pe val și e într-o formă incredibilă. Interpret la chitară, cam toate instrumentele de suflat, pian, compozitor și aranjor fantastic, om care știe să coaguleze echipe de interpreți – și ce interpreți găsește și atrage! –, trecând de la folk la etnojazz și de la acesta la etno pur și simplu, Vali mi se pare marea stea în urcare nu doar a muzicii românești, ci a întregii muzici de la Răsăritul Europei! Acum, aud că urmează să vină luna care vine în concert la Iași. Da, încep numărătoarea inversă!

Liviu Antonesei

Interviu cu Vali Boghean

Tema principală a acestui interviu este muzica. Însă, chiar de la început, trebuie să-ţi pun o întrebare care mă frământă. Am observat că acest nobil sentiment, patriotismul, se manifestă cu sinceritate, în special conaţionalilor noştri de peste Prut şi majorităţii românilor surghiuniţi în cele patru zări, din varii motive. Ai vreo explicaţie pentru aceasta? Oare de ce este apreciată ţara şi valorile ei numai de către cei care trăiesc (de voia sau de nevoia lor) în afara graniţelor?

Peste tot în lume oamenii sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în propria lor ţară. Peste tot se întâmplă lucruri bune şi lucruri rele. Eu am convingerea că patriotismul nu a murit în oameni, indiferent de care parte a Prutului s-ar afla. Unii au apucat pe drumul străinătăţii, alţii au ales să rămână. Unii au început să uite, alţii se încăpăţânează să nu uite. Unele lucruri nu trebuiesc uitate niciodată! Eu fac parte dintre aceia care nu au voie să uite.
M-am născut în Basarabia, într-o familie simplă şi numeroasă. Nu am ales eu unde să mă nasc, nu mi-am ales părinţii, fraţii şi surorile. Am primit darul cântatului şi poate mai mult decât atât, am primit darul ascultatului: eu aud cum boceşte pământul.  Înţeleg că am datoria să dau mai departe, nu pot ţine în mine. Sunt atât de recunoscător pentru darurile primite! Mi-e atât de drag să umblu prin lume purtând pe umăr o traistă lucrată chiar de mâinile măicuţei mele! Mi-e atât de drag să cânt pentru oameni, şi nu oricum, mi-e drag să cânt în limba română. Trăim vremuri în care, vorba cântăreţului Mircea Rusu, tot mai mulţi cântă în limbi străine pe posturi de FM…Eu nu mă văd renunţând la traista mea.

Începuturile tale muzicale sunt în zona muzicii folk. De ce te-ai apucat de cântat şi care crezi că este genul muzical la care te vei stabiliza la un moment dat? Ţi-ai dorit celebritatea?

Muzica a fost dintotdeauna al 15-lea membru în familia noastră. Pianul şi chitara sunt instrumentele de care mă loveam prin casă la orice pas. Eu m-am îndrăgostit de cântec încă de când eram în burta mamei, dar mai târziu aveam să mă îndrăgostesc şi de poezie. Folkul a avut perioada lui în care a  lucrat foarte bine peste tot în lume. La noi ajungea şi cântecul folk din perioada Cenaclului Flacăra, dar ajungea şi cântecul folk al lui Vladimir Vysotsky, un cântăreţ rus, cu un timbru aspru, care s-a împotrivit, ca mulţi alţii, regimului comunist. Muzica folk are un loc special în inima mea, folclorul, însă, lucrează în mine cel mai adânc. Cântecul meu de astăzi şi dintotdeauna are la bază folclorul. Sigur că am experimentat de-a lungul timpului, am avut perioadele mele de căutare…dar mereu am ştiu că niciodată nu voi putea fi altfel decât aşa cum sunt.
Dacă mi-am dorit celebritatea? Celebritatea poate fi apăsătoare, dar un lucru e clar: cu cât eşti mai cunoscut, cu atât mai mulţi oameni vor auzi mesajul cântecului tău, pe care îl vor înţelege sau nu, cu care vor fi de acord sau nu…

Se spune cu temei, că şcoala rusă de muzică este una din cele mai serioase de pe continentul european. Vreau să te întreb de ce crezi că trebuie să învăţăm această materie în şcoală?

Cred că în fiecare casă ar trebui să existe un instrument, aşa cum în fiecare casă există o umbrelă. E bine să fie la îndemână o muzicuţă, un fluier, o tobă, o chitară mică… pentru că noi avem muzică în sânge. Chiar şi un copil,  atunci când aude un cântec, simte ceva, nu-i aşa? Dacă e un cântec ritmat, începe să se legene, să se mişte de pe un picior pe altul. Unii sunt mai curajoşi şi prind a căuta cântecul în ei înşişi pentru a-l dărui celorlalţi. Muzica e ca apa, e pentru toată lumea, e ceva de care avem nevoie toată viaţa. Menirea ei este să apropie oamenii, să-i bucure, să-i aline, să-i vindece, să-i salveze…
Dacă-ţi propui să fii în slujba cântecului, nu te înhami la o treabă tocmai uşoară. Întotdeauna este vorba de multă muncă, de mult studiu, de multă disciplină. Indiferent dacă studiezi muzica în şcoală sau dacă eşti autodidact, dacă nu respecţi câteva reguli de bază, nu poţi face performanţă.

Cultura muzicală trebuie să facă parte din educaţia conducătorilor unei naţii. Mă gândesc de exemplu, numai la Václav Havel, care era un mare fan Zappa şi Lou Reed. Pe când crezi că o să vedem la TVR sau să auzim la RADIO ROMÂNIA, nume ca Gentle Giant, Cream, Tom Waits sau King Crimson? Nu comentez de radiouri private fiindcă ei vor să facă strict bani, nu cultură... Poate că nu ajungeam unde am ajuns dacă ascultam şi crema Artei Sunetelor!

Cât de bine s-a cântat în perioada '60-'80! Artiştii din acea perioadă ne-au lăsat o moştenire nepreţuită.  Unii nu au auzit de Cream, dar dacă au auzit de Eric Clapton, tot e ceva. Gentle Giant…ca să afli de cântecul lor, trebuie să fii un pic norocos. Mulţi artişti valoroşi nu sunt difuzaţi pe radiouri, sau sunt difuzaţi prea puţin. Ce bine că există youtube! Dacă ştii ce şi cum să cauţi, te poţi simţi, din când în când, milionar.

Ce ofertă muzicală este în Moldova, din acest punct de vedere, şi cum se vede de dincolo, piaţa şi oferta noastră muzicală?

E plină lumea de muzicieni talentaţi. Mă bucur că Dumnezeu nu i-a uitat nici pe basarabeni atunci când şi-a împărţit darurile. Eu am avut privilegiul să cânt pe multe scene din lumea asta şi am trăit experienţe fantastice alături de colegii mei. În multe locuri oamenii au primit cu bucurie muzica noastră, deşi nu înţelegeau despre ce cântăm, nu înţelegeau versurile…Da, ne interesează piaţa românească. Se cântă în limba română de o parte şi de alta a Prutului, aşadar e firească dorinţa noastră de a oferi cântecul nostru şi celor din România. Nu ştim cum va fi, poate mai uşor, poate mai greu, pentru că noi nu abordăm  genul comercial. Nouă ne place, însă, să credem că în muzică este vorba despre muzică în primul rând. Este foarte important pentru noi să fim sinceri cu noi înşine.

Trigon a fost un capitol de mare succes. Este încheiat sau vei mai reveni în acest grup? Ce amintiri păstrezi…

Nu mă pot gândi la Trigon ca la un capitol de mare succes din viaţa mea. Trigon a însemnat mult mai mult…a fost pentru mine o familie, a fost o adevărată şcoală muzicală. Datorită Trigon-ului am văzut lumea, am ajuns prin locuri în care nu mi-am imaginat vreodată că voi putea ajunge…Am muncit din greu cot la cot şi cu bucurie, aşa ne-am purtat cântecul prin lume. Anii petrecuţi în Trigon, o experienţă de care aveam nevoie.

A urmat grupul Transbalcanica, după care te-ai desprins şi ţi-ai format propriul grup. Cum ţi-ai dat seama că a venit acest moment?

Am simţit că trebuie să mă exprim muzical exact aşa cum o fac astăzi alături de muzicienii care mă însoţesc mereu. Nu formăm doar un band, nu ne leagă doar muzica. Îmi place să cred că asta se simte, se vede…

Eşti poliinstrumentist, cânţi la saxofon, trompetă, flaut, caval, chitară bas şi ai o voce puternică, emoţionantă. Faci aranjamente deosebite! Te-am văzut pe scena Teatrului Naţional în deschidere la Roberto Fonseca, unde ai lăsat o impresie plăcută tuturor celor veniţi în special pentru pianistul cubanez. A fost practic debutul Vali Boghean Band în capitală. Intenţionezi un spectacol propriu sau vrei să scoţi un album mai întâi?

Datorez întâlnirea cu Roberto Fonseca lui Ionuţ Pavel. El s-a îngrijit de toate.  Ştiam că Fonseca este un muzician remarcabil şi l-am ascultat cu mare bucurie. La un moment dat am şi cântat un pic împreună, cred că s-a văzut şi s-a simţit bucuria noastră, a tuturor.
Da, ne dorim să revenim în capitală, am întâlnit acolo un public minunat şi, sperăm noi, interesat de muzica noastră. Cred că în primăvara anului viitor vom aranja un concert, sunt multe de pus la punct. Lucrăm la asta… (n.r. pe Vali Boghean Band îi puteţi vedea live la clubul Green Hours pe 25 martie 2017)

Am remarcat întreg grupul tău de muzicieni, despre care vreau să ne spui câte ceva. O scurtă prezentare cu motivaţia alegerii tale. Despre Valeriu Caşcaval se spune că este artistul care cântă "Moonlight Sonata" cu două bețe…

Muzicienii care mă însoţesc pe scenă nu sunt doar talentaţi. Pe noi ne leagă mai mult decât cântecul. Gândim la fel, simţim la fel, înainte de toate suntem prieteni şi ne ajutăm unii pe alţii. Învăţăm unii de la alţii şi ne admirăm unii pe alţii… Nu există Vali Boghean şi Band-ul, noi toţi la un loc suntem Vali Boghean Band. Fiecare dintre noi poate cânta orice, oricând… De altfel toţi băieţii sunt implicaţi în diverse proiecte muzicale. Valeriu Caşcaval este un muzician extrem de solicitat, are multe angajamente muzicale. Are chiar propriul lui proiect solo numit “Doina Basarabiei”. VBB este un proiect în care crede şi s-a alăturat nouă nu doar cu tot universul lui muzical, ci şi cu omenia.
Oleg Lascu este un contrabasist valoros care cunoaşte foarte bine folclorul şi aveam nevoie de el, pentru că noi folosim multe motive folclorice în muzica noastră. Şi de veselia lui aveam nevoie. Nu-mi pot imagina cum ar arata cântecul nostru fără ţambal şi contrabas. Şi nici pe Oleg Lascu nu mi-l pot imagina fără veselia lui molipsitoare.
Gheorghe Postoroncă este un bass-ist remarcabil. Se simte atât de bine cântând, are prospeţime, suflu, are culoare şi nerv. Cât de curând va ieşi pe piaţă şi primul lui album solo şi ne bucurăm pentru el.
Pe Valentin Schirca l-am solicitat cu ani în urmă pentru un spectacol. Este un pianist excepţional. Cântecul meu nu a însemnat, la început, o mare provocare muzicală pentru el, de aceea bucuria mea a fost imensă când am reuşit să-l conving să ni se alăture. Pentru band-ul nostru este un câştig fantastic, pentru că el nu este doar un virtuoz pe instrument, este şi un compozitor talentat, un foarte bun aranjor, are propriul lui studio în care munceşte cu pasiune. Valentin Schirca este un om de nădejde, noi toţi contăm pe el. Sandu Daraban este omul cu care am o comunicare muzicală specială. Avem un limbaj comun, el ştie foarte bine cum să pătrundă în miezul cântecului. Înţelege şi mă înţelege…e pasionat, experimentat, disciplinat…e omul care spune zâmbind :”E greu de cântat? Nu e greu…”.
Radu Tălămbuţă…cred că inima lui Radu are forma unei viori. E un om blând, asta se vede cu ochiul liber şi se simte de fiecare dată când interpretează. Abordează cu mare plăcere şi lejeritate nu doar folclorul, ci şi muzica clasică, chiar şi muzica jazz.
Garry Tverdohleb este primul om alături de care am pornit la drum. Am fost umăr lângă umăr şi în Trigon. Este extrem de talentat şi, la fel ca Valentin Schirca, se implică în aranjamentele pieselor, are un simţ muzical aparte…Despre Garry nu se poate spune că bate tobele, el cântă la tobe.
Naistul Bogdan Ţurcan, acordeonistul Sandu Focşa şi saxofonistul Vitalie Ţurcanu, sunt, de asemenea, nişte instrumentişti remarcabili. Atât de bine ne înţelegem în cântec, sunt muzicieni cu o experienţă bogată şi, totodată, oameni de nădejde. Sunt un mare câştig pentru cântecul nostru.
Ăştia suntem noi. Şi când suntem împreună pe scenă primim mare bucurie de la cântec. Nu scriem muzica pe partituri, nu o testăm în studiouri, nu căutăm reţete. Ea se naşte direct în noi şi aşa o livrăm mai departe cu toată dragostea.

Ultima întrebare. Crezi în unirea cu ROMÂNIA?

Mă simt român peste tot în lumea asta şi mă mândresc cu graiul meu, cu neamul meu. De aici de unde sunt privesc peste gard şi mă uit la fratele meu. Prea multe garduri, prea mulţi pereţi în lumea asta…dar ce este adevărat nu poate fi şters, nu poate fi uitat. Trăiască neamul nostru românesc!

Vali

Interviu realizat de Radu Lupaşcu
30 septembrie 2016

Foto: ©Serghei Bucico