În cadenţă ROCKABIL!

Interesul pentru interviul de faţă mi-a fost provocat de audiţia albumului Un cântec promis, al trupei timişorene RockAbil. Demult nu mai ascultasem un rock clasic cinstit, curat şi bine înregistrat. Precedentul album ascultat fusese din sfera jazzului, tot al unei trupe din banat, Bega Blues Band cu al său Miracles, un jazz rafinat, extraordinar de bine imprimat, cu texte majoritar în limba română. Trebuie să ai suficient curaj şi încredere în forţele proprii să (re)porneşti la drum cu compoziţii proprii, în limba română. În anul 2020, în ţara ta, nu ai susţinere media, radio şi TV, iar locuri de cântat sunt din ce în ce mai puţine şi mediocru dotate tehnic. În toată Republica noastră semi-prezidenţială nu puteţi găsi mai mult de zece spaţii onorabile pentru concerte şi evenimente rock. Este unul din motivele pentru care bluesul, jazzul şi rockul se zbat în obscuritatea underground-ului şi nu pot ajunge la publicul iubitor de muzică bună. Singurele locuri unde muzicienii se (mai) pot întâlni cu fanii sunt festivalurile de profil sau de circumstanţă, însă insuficiente pentru a susţine un demers artistic dedicat. Revista virtuală Arta sunetelor a susţinut întotdeauna cauza artiştilor care s-au exprimat cu profesionalism, sinceritate şi dăruire, şi au încercat să ofere auditoriului o alternativă a bunului-simţ muzical. ROCKABIL onorează această categorie de trupe, ce încearcă prin munca, pasiunea şi... banii lor, să aducă bucurie admiratorilor muzicii rock. Abil, capabil, memorabil, cantabil, ireproşabil, fragil, tiptil, sensibil, durabil, agreabil, amabil, util.

Interviu cu Valentin Ivănescu

1. Cum a luat naştere acest grup şi dacă aţi mai avut tentative în trecut de format vreo trupă?

ROCKABIL a luat naştere în 2007 la iniţiativa lui Marian Draghia şi a lui Alin Fărcăşescu, iar tentative de-a forma trupe în trecut, au existat, unele chiar s-au concretizat, altele însă, nu. Bunăoară, fiecare component al trupei a mai activat şi în alte combinaţii sau proiecte, însoţind în paralel ROCKABIL-ul, cu convenţia că, ora exactă se dă de la ROCKABIL.

Ideea de ROCKABIL, trupă timişoreană (pe-atunci de hard-rock), a luat fiinţă în vara anului 2007, cum spuneam, la iniţiativa lui Marian Draghia şi Alin Fărcăşescu, cărora li s-au alăturat Florin Topolovcici, Andrei Comşa şi Sorin Deac. După câteva concerte, au început înregistrările pieselor ce vor fi incluse pe albumul Începuturi, apărut abia în 2019. Perioada următoare a adus unele schimbări de componenţă. În locul lui Sorin Deac, la tobe, a venit Andrei Crişan, alături de care s-au şi finalizat imprimările celor 10 piese originale. Apariţii prin cluburi şi festivaluri, au fost de bun augur, ROCKABIL ajungând să închege în juru-i, prieteni şi admiratori ai genului muzical abordat de trupă. În toamna anului 2010 am fost invitat eu, Valentin Ivănescu (ex-ŞAH-MAT), la voce şi chitară ritmică. Trupa ROCKABIL a fost invitată cu diverse ocazii în studiourile TVR Timişoara, în emisiuni la Radio Timişoara, la TV Europa Nova şi Ten TV din Lugoj. În paralel a desfăşurat o bogată activitate prin cluburile timişorene şi în cele din împrejurimi: Lugoj, Reşita, Arad. În vara anului 2012 ROCKABIL e invitată să concerteze pe scena festivalului Rock Fest Semenic de la Gărâna, alături de nume consacrate ale genului: Compact, Timpuri Noi, etc. Anul 2013 aduce după sine noi schimbări de componenţă: pleacă din formaţie Alin Fărcăşescu, Martin Alva Delgado şi Andrei Comşa, iar în primăvara aceluiaşi an, li se alătură Grigore Bujor Hariga, la chitară solo, veteran al rockului timişorean, membru în trupa Pro Musica. Se schimbă şi orientarea stilistică, de acum înainte formaţia abordând genul blues-rock. La tobe apare Petre Prisăcaru şi el fost membru cândva în trupa buzieşeană ŞAH-MAT. În formula de cvartet se continuă seria de concerte în cluburi şi la festivaluri, printre cele mai importante apariţii fiind la: Gărâna Wolf Blues (2017), care la momentul respectiv a adunat pe greii greilor din blues-rock, Bikers Rock Fest de la Ghelari (2016), Bikers Fest Anina (2016), Aero West Rock Fest Buziaş (2018 & 2019), Gala Blues-Jazz din Lugoj (2015). Ocazional, în 2014 se alătură trupei Adi Văduva la chitară bas şi vocal, Valentin Ivănescu asigurând în continuare vocea principală, chitara ritm sau claviaturile. În toamna anului 2015 în această formulă se înregistrează un colind tradiţional din Ardeal: Bună sara lui Crăciunu, prelucrat de Valentin Ivanescu şi Grigore Bujor Hariga, care va fi difuzat la Radio Bucureşti în Ajun de Crăciun, în emisiunea domnului Andrei Partoş, la Radio Reşita, unde trupa e invitată în studiouri la o emisiune cu noutăţi muzicale şi la Pop Matineul lui Bogdan Puriş de la Radio Timişoara. În vara anului 2017 trupa hotărăşte să intre în studioul de înregistrări, unde se vor imprima 9 piese originale aşa încât, din nou în formulă de cvartet, în decembrie 2019 apare cel de-al doilea album al formaţiei ROCKABIL – Un cântec promis, care conţine şi colindul înregistrat în 2015, remixat şi remasterizat în studioul Loris Music din Timişoara. Lansarea oficială are loc pe 14 decembrie 2019 cu un recital în Music Pub din Lugoj, unde atât prestaţia trupei cât şi compact discul, sunt primite cu mult entuziasm de iubitorii de blues-rock din urbea de pe Timiş. La data de 1 februarie 2020, albumul este lansat la Manufactura Pub din Timişoara, în prezenţa unui numeros şi la fel de entuziast public, pe “sold out” cu casa practic închisă.

2. Mi-ai spus că la baza creării acestui grup este pasiunea pentru muzică. Nu sunteţi mulţumiţi de ce se cântă şi nu vă regăsiţi în lumea muzicală autohtonă? Care crezi că ar fi şansele unei trupe de rock astăzi care vrea să trăiască din cântat?

Aşa este, pasiunea comună pentru muzică pe care noi o considerăm de calitate, ne ţine împreună, de aici şi bucuria de-a cânta exclusiv ceea ce ne place, atmosfera în echipă este foarte degajată, iar în concerte transmitem această stare de bine şi celor care vin să ne vadă, astfel încât feedback-ul dorit de noi, se produce. Aş mai adăuga ceva şi anume faptul că, fiecare membru al acestei trupe, îşi câştigă existenţa din cu totul altceva decât din muzică, aşa că pasiunea rămâne pasiune, iar dacă din prestaţii obţinem şi un oarecare folos material, e cu atât mai bine. Actuala muzică s-a diversificat în exces, cu încrengături, genuri şi subgenuri, de nu mai şti dacă e muzică sau botanică. Apreciem cu toţii, interpreţi şi grupuri autohtone, n-aş intra în amănunte, dar din păcate există şi mult “balast acustic”, mediocritate, ce nu face casă bună cu ideea de muzică. Pentru a trăi doar din cântat, sunt de părere că trebuie să fi dispus la unele compromisuri, să ai un impresar de ispravă şi un producător pe măsură, care să cunoască cerinţele pieţei rock, atât cât mai sunt ele, iar în momentul în care ţi-ai făcut un nume, să ştii să profiţi de el! În ramura ROCK, nu e simplu deloc. Rimează!

3. Este al doilea album ROCKABIL? Despre primul ce poti sa ne spui. Nu ştim nimic, componenţă, piese...etc.

Primul album ROCKABIL a fost înregistrat între 2007 – 2010 într-o cu totul altă componenţă decât cea actuală, singurul participant la imprimările de atunci fiind Marian Draghia, care e şi membru fondator al trupei. Albumul conţine 10 piese originale, semnate de Marian Draghia (4) şi Alin Fărcăşescu (6), muzică şi text, în componenţa: Marian Draghia - chitară solo, vocal, Alin Fărcăşescu - chitară solo, vocal, Andrei Comşa - chitară bas, Florin Topolovcici - solist vocal, claviaturi, Sorin Deac - tobe, Andrei Crişan - tobe. Din cauza deselor fluctuaţii de personal de la vremea respectivă, imprimările au rămas într-un sertar undeva, ele ieşind la suprafaţă abia la începutul anului 2019, când a şi apărut pe un CD cu titlul - Începuturi.

4. Numele RockAbil este foarte inteligent ales! Îmi place şi cred vă caracterizează. Cine l-a ales?

Când în 2007 cei cinci componenţi ai echipei au început repetiţiile, firesc s-a pus întrebarea “cum să ne numim”? După câteva propuneri ulterior respinse, solistul vocal de-atunci, Florin Topolovcici a făcut următoarea afirmaţie: “ca să meargă, lucrurile trebuie făcute abil, deci şi ROCKUL”. De aici un Rock Abil şi aşa a rămas. Numele trupei n-are nimic în comun cu acel curent muzical rockabilly din anii ’50.

5. Să vorbim acum despre al doilea album! Cum s-a născut şi cine a compus muzica şi versurile? Unde a fost înregistrat şi cine v-a ajutat cu partea financiară, atât de greu de dobândit astăzi?

Iniţial, mă refer la perioada de după 2010 când am apărut eu în trupă, am adus cu mine şi piese pe care le-am mai cântat cu alte trupe de-a lungul timpului, care s-au dovedit a fi pe placul echipei nou formate. Au urmat altele şi altele, am selectat pe cele care ieşeau cel mai bine şi uite aşa rulăm prin recitaluri în jur de 30 de piese, reluate de la trupe şi interpreţi anglo-americani din anii ’60, ’70 din registrul blues-rock, folk-rock, mai rar hard-rock. Din când în când, mai strecurăm şi câte o piesă originală să testăm reacţia publicului. Multă lume care venea la concertele noastre, ne-a întrebat de ce nu facem un disc numai cu piese compuse de noi şi uite aşa a prins contur ideea de-a lansa un album propriu cu lucrări originale în formula actuală, care, neschimbată, dăinuie de 7 ani. Eu am venit cu 3 piese (n.r Alte gări, Un cântec promis, De catifea), Marian cu 4 piese (n.r Din mare, Adiere, Automobil Blues, Ciupi) şi Bujor cu 2 piese (n.r Despre iubire, Clepsidra cu flori de tei) şi-am mai găsit un colind tradiţional din Ardeal, pe care l-am prelucrat cu Bujor.Toate piesele au fost lucrate împreună, la unele a participat şi Loris Negruţ, omul de la studioul de înregistrări, un muzician tânăr, poliinstrumentist şi foarte talentat. Personal, am ţinut neapărat ca unele piese să beneficieze de polifonie, aşa că am suprapus uneori şi de trei ori vocea, ca să obţinem acele armonii vocale pe care mai rar le auzi azi pe la trupe. La texte am lucrat toţi trei, dar şi Daniela Marcu, o apropiată de-a noastră, care ne-a asigurat şi designul coperţii şi al afişelor. A mai colaborat la texte şi Adi Văduva, care ocazional a şi cântat cu noi cu diverse ocazii la chitară bas şi vocal. 9 piese au fost înregistrate în studioul Loris Music din Timişoara, iar una, în studioul Arca din Buziaş, la care au colaborat şi câţiva muzicieni din Italia de la Wave Style Studio din Bergamo. La partea financiară am contribuit doar noi cei din trupă, fără a apela la diverşi sponsori, asta pentru a ne asigura independenţa totală a producţiei.

6. De ce aţi ales să cântaţi în limba română?

Compoziţiile proprii sunt gândite spre a fi cântate în limba română, pentru că aşa simţim noi să facem. Evident, Outside Woman Blues, a lui Blind Joe Reynolds, o cânt în engleză. Altfel sună ridicol. Există câteva exemple de trupe de valoare care au presat la Electrecord în anii de dinainte de ’89 şi o variantă de disc în limba engleză. Nu mi s-a părut o alegere prea inspirată!

7. Din componenţa trupei tale fac parte Grigore Bujor Hariga (fost membru Pro Musica), Marian Draghia şi Petre Prisăcaru la tobe. Cum l-ai cooptat pe Hariga în grup şi ce istorie muzicală au ceilalţi doi membri din grup?

Aici aş dori să vin cu un amendament şi anume, Bujor Hariga este încă membru în Pro Musica, trupa concertează cu diverse ocazii, ce-i drept nu aşa de des ca odinioară, dar asta probabil şi din cauză că unii dintre componenţi sunt rezidenţi prin străinătate. În primăvara lui 2013, Marian l-a invitat pe Bujor la o repetiţie, acesta a venit cu chitara şi pedalierul şi n-a mai plecat. I-a plăcut cum si ce cântăm, dar şi atmosfera amicală şi deloc stresantă găsită la noi şi uite aşa au trecut 7 ani de-atunci. Cert este că odată cu acomodarea, de altfel rapidă, a lui Bujor, trupa a început să sune altfel, a dat greutate numelui, dar şi prestaţiilor formaţiei, care n-au fost de loc rare, el fiind considerat o adevărată şcoală de chitară.

Pe Petre l-am invitat să ni se alăture, eu cunoscându-l foarte bine de pe vremea când activa în trupa ŞAH-MAT, trupa unde mi-am făcut şi eu ucenicia în adolescenţă, iar cu Marian cântasem într-o formaţie rock la începutul anilor ’90, înainte de emigrarea mea în Canada în 1993. Aşa s-au legat lucrurile care dăinuie şi în prezent.

8. Tu eşti la chitara bas. În ce grupuri ai mai cântat şi ce idoli te-au modelat şi inspirat?

De copil am studiat pianul clasic, apoi cum era şi firesc a apărut chitara şi într-a VII-a cântam în PRIAM, prima formaţie vocal-instrumentală de muzică “beat” din Şcoala Generală Buziaş. În liceu am ajuns la TIMIZII, trupă deja consacrată pe plan local şi cu mare priză la fete. Am cântat şi în timpul stagiului militar, fapt ce mi-a uşurat foarte mult nevoinţa şi vicisitudinile din armată. În facultate, am terminat Institutul Agronomic din Timişoara, am înfiinţat împreună cu doi colegi politehnişti şi unul la medicină veterinară, o trupă studenţească de rock, LINIA 27, cu care am obţinut diverse diplome şi distincţii la festivalurile artelor stundenţeşti. Într-o scurtă perioadă, în trupă a activat şi Raul Dudnic (ex-CARGO), colegul meu de grupă de la Institut. Cele mai frumoase amintiri le am însă cu trupa buzieşeană ŞAH-MAT, binecunoscută pe plan naţional în anii ’80, în care am cântat la chitară ritmică şi vocal. Nici în Canada n-am stat deoparte, am cântat blues şi ska în compania unor haitieni la Montreal în Quebec. Trupa care mi-a marcat copilăria şi tot ce a urmat, a fost unicatul The BEATLES, din 1966 primeam discuri din Anglia şi Canada pe care le ştiam cuvânt cu cuvânt, notă cu notă. Au urmat CREAM, THE ROLLING STONES, DAVE CLARK FIVE, The MAMAS & The PAPAS, Creedence Clearwater Revival, JIMI HENDRIX etc. etc. Evident, basistul meu preferat e Paul Mc.Cartney, îmi place enorm şi Jack Bruce, dar şi Mel Schacher, Gerry Thain şi mai sunt…

În anii ’90 - ’93 cu Kunzer Band am cântat la festivalul de la Bocșa, la Casa Studenților din Timișoara cu ocazia unui concert care îl omagia pe John Lennon. După revenirea din Canada, am reintrat în Șah-Mat (între 1999 - 2001) și tot în această perioadă am mai cântat într-o variantă în trupa numită Old Boys, cu Nelu Fărcășescu și Iulian Maxim, cu care am și susținut un concert de binefacere în 17 octombrie 2000, la Liceul Teoretic Buziaș. Apoi, împreună cu Costel Toma, Iulian Maxim şi Ioan Evu, în 2002 am format grupul Acvilon, susținând concerte la Buziaş la Cazino şi Hotel Parc şi la Hunedoara la Galeriile de Artă. Totodată am lansat şi un CD conţinând colinde, intitulat: Vitralii de Zapadă. În 2004 am colaborat o scurtă perioadă în calitate de invitat și cu Pragul de Sus, la chitară şi vocal.

Despre TIMIZII acum. O mini-istorie rock care cuprinde trupele TIMIZII - AMON RA - ŞAH-MAT!

Totul a început la finele anilor ’60, prin 1968 când la Liceul Teoretic din Buziaş, sub îndrumarea profesorului de muzică de atunci Valentin Stoian, ia naştere formaţia Timizii, avându-i în componenţă la acea dată pe elevii: Viorel Drăgan - chitară solo, Ioan “Csaby” Bagyo - chitară armonie, Erwin Samhamer - chitară bas, Loly Colompar - baterie, Costel Toma - solist vocal, Ionel “Bombo” Bandariu - vocal şi chitară. Ocazional profesorul Vali Stoian acompania grupul nou înfiinţat la orgă electronică. Repertoriul era compus în majoritate din şlagăre străine (engleze şi italiene) unele adaptate cu texte româneşti, dar şi melodii ale trupelor autohtone la modă în anii aceia: Sincron, Mondial, Phoenix etc. La scurt timp Loly Colompar se retrage din grup, locul lui fiind luat de Costel Toma, care va continua să asigure şi vocea principală a trupei. Se cânta în tabere şcolare, la spectacole organizate de liceu sau Casa de Cultură din localitate, dar şi la reuniuni dansante ţinute la Internatul liceului. În anul 1970 Erwin Samhamer, absolvind liceul, pleacă la facultate la Timişoara, locul lui fiind preluat de Diettmar Wesztroczy, membru al unei alte trupe de liceeni din localitate: Crin care îi avea în componenţă pe: Cornel Gaspar - chitară solo, Marcel Sârbu - pian, Burduşel - baterie, Diettmar Wesztroczy - chitara bas. Tot în această perioadă apare în grup Marcel Sârbu la pian, fost coleg de formaţie cu Diettmar în Crin. În vara anului 1971 e rândul lui Ioan “Csaby” Bagyo să părăsească Timizii, absolvând şi el liceul. E momentul când în formaţie apar şi două voci feminine în persoanele elevelor Doina Popa şi Silvia Seracin, care alături de Costel Toma vor susţine partea vocală a grupului. O ultimă schimbare în sânul Timizilor ca formaţie de liceeni se va produce în toamna aceluiaşi an, când la chitară armonie şi vocal e cooptat Valentin Ivănescu fost component în Priam, mezina trupelor “beat” din liceul buzieşean: Vali Ivănescu - pian şi vocal, Romeo Avram - chitară solo, Lucian Goia - chitară bas şi vocal, Mihai Ghedvan - chitară armonie, Mircea Avram - baterie. În iunie 1972 Viorel Dragan şi Costel Toma absolvă şi ei liceul, iar începând cu această dată Timizii încetează a mai fi un grup de elevi. Totuşi formaţia îşi continuă încă o scurtă perioadă de timp activitatea, aceasta până la plecarea în armată a celor doi mai sus amintiţi.

După revenirea din armată în vara anului 1973, Viorel Drăgan reface grupul schimbând şi numele formaţiei în Amon Ra, probabil din dorinţa de a se alătura curentului “underground” în care sofisticarea era evidentă şi la modă în acei ani. Pentru o scurtă perioadă la tobe îl găsim pe Luci Goia, elev la Liceul Industrial 5 din Timişoara, fost coleg de trupă cu Vali Ivănescu în Priam. Se lucrează la compoziţii originale: Balada lui Gruia, Iepurele, În părul toamnei ruginiu, Sentiment, Spune-mi când. Odată cu schimbarea numelui vine în formaţie ca solist vocal şi muzicuţă colegul de oaste al lui Vio, George Chipăroaia, originar din Lovrin care se va stabili curând definitiv în Buziaş împreună cu familia. La mijlocul anilor ’70 formaţia Amon Ra îi alinia pe următorii: Viorel Drăgan – chitara solo, George Chipăroaia – solist vocal, muzicuţă, percuţie, Diettmar Wesztroczy – chitară bas, Marcel Sârbu – pian, claviton, Darius Mihăescu – baterie, Danut “Spat” Ramneantu – flaut, Silvia Seracin – vocal. Tot în această perioadă Diettmar Wesztroczy părăseşte formaţia, locul lui la chitara bas fiind luat de Ion Ghilezan. Stilul grupului suferă transformări îndreptându-se mai mult spre genul soul – funk, păstrând în continuare influenţele blues – rock în compoziţii ca: La steaua, Singur între zari, Nu-ncerca să trişezi. Componenţa din 1979 a grupului este: Vio Drăgan – chitara solo, George Chipăroaia - vocal, muzicuţă, tamburină, Marcel Sârbu – orgă electronică, Remus Corad – tobe. Anul 1980 aduce noi schimbări de nume, personal, componenţă şi orientare stilistică. Apar, alături de veteranii Vio, George şi Marcel, noii veniţi: Viorel Târziu la chitară bas, Luci Goia la tobe şi lugojanul Nandy Vik la chitară şi vocal. De asta dată se cânta un hard rock polifonic cu influenţe arhaice româneşti. La ideea lui Vio Drăgan grupul îşi schimbă din nou numele, de asta dată în Şah-Mat, nume ce-l va păstra până la dizolvarea formaţiei în 2001. Echipamentul sonor al formaţiei este cel mai performant momentului, utilizându-se amplificatoare Marshall, tobe Sonor, microfoane Sure etc. În vara anului 1981 revine în grup vechiul colaborator al trupei, Vali Ivănescu la chitară armonie şi vocal, Marcel Sârbu părăsind definitiv echipa. Dintre piesele de referinţă ale acestei perioade amintim: Lupta vieţii, Strămoşii, Om de fier, Gruia, Ce folos să fiu de unul singur, Tu n-ai ştiut, Drumul şatrei, Spic de grâu care făceau obiectul unei lucrări mai ample numite Lăsaţi soarelui lumina. Se pleacă în turnee prin Banat, dar şi în Ardeal şi Valea Jiului alături de nume consacrate ale scenei româneşti precum: Ion Dichiseanu. În 1982 Viorel Târziu şi Vali Ivănescu părăsesc grupul, primul alăturându-se trupei Logic din Lugoj, iar celălalt plecând la facultate la Timişoara. La bas şi vocal este cooptat Nelu Fărcăşescu. În această formulă grupul activează până în anul 1984 când din nou apar schimbări de personal, dar şi de orientare stilistică. Apar noi membri: Marius Soit la chitară bas, Iulian Maxim la tobe, Paul Vieru la claviaturi înlocuit la scurt timp de Ovidiu Munteanu. În repertoriul grupului apar piese de factură mai uşoară: Printre stele, Se rotesc, Unde eşti, Ochi negri ca mura, cântate de George, dar şi piese ce amintesc de perioada hard rock precum: Început de drum, Soarelui, Seară de seară, cântate de Vali Ivanescu revenit în 1985 în grup. În această perioadă se înregistrează într-un studio improvizat, cu ajutorul unui magnetofon Akai, două piese compuse de Vio Drăgan, liderul de necontestat al trupei, o superbă baladă hard rock Ochii tăi, devenită emblematică pentru grup de-acum încolo şi Raza soarelui, o piesă folk rock. Se pun în scenă două spectacole cu titlul “Top 13 + 1” în care pantomima susţinută de comicii Eric & Tomiţă din Lugoj, se întâlneşte fericit cu muzica Şah-Mat. Din nou Luci Goia revine în grup la tobe, iar Iulian Maxim trece la instrumente cu claviaturi. În vara anului 1987, în locul lui Vali Ivănescu este cooptat la chitara şi vocal, Adrian Moise. În perioada 1987 - 1991, formaţia aliniază următoarea componenţă: Viorel Dragan - chitară solo, vocal, Marius Şoit - chitara bas, vocal, Adrian Moise - chitara, vocal, Ossy Schwartz – claviaturi, vocal, Petre Prisăcaru - tobe şi Robi Gaşpar - claviaturi, susţinând mai multe miniturnee prin judeţele învecinate. În toamna anului 1988, în această componenţă, formaţia imprimă 10 piese în studioul Radio Bucureşti, unele dintre ele vor intra în topurile de specialitate fiind des difuzate în eter, în special la Radio Vacanţa. În 1991, formaţia ia o pauză până în 1997, când o parte dintre membrii trupei intră în studioul de înregistrări pentru a imprima albumul ŞAH-MAT - Singur pe lume, apărut pe casetă audio şi mai târziu pe CD, ce conţinea slagăre precum: Nuntă ca-n Banat, Ceasul amintirilor, La 20 de ani, În dragoste, Paradisul aşteptat etc. Acest compact disc a fost înregistrat în formula: Viorel Drăgan - chitară solo, vocal, Adi Moise - chitară, vocal, Rolly Kuntzer - vocal, Marius Şoit - chitara bas, vocal, Sorin Baros - claviaturi şi Petre Prisăcaru - tobe, percuţie. Anul 1999 aduce iubitorilor de muzică o casetă nouă cu Colinde şi Cântece religioase în care formaţia Şah-Mat cântă alături de solista Liliana Savu-Badea, casetă ce poartă numele Fericiţi lângă Iisus. Spre sfârşitul acelui an, am revenit din Canada, şi îmi reiau locul în formaţie la chitara acustică şi vocal, cu prilejul câtorva concerte susţinute în Buzias şi Lugoj. În anul 2001, de 8 Martie, prin retragerea lui Vio Drăgan şi a lui Sorin Baros, formaţia se desfiinţează, dispărând definitiv de pe scena pop-rock autohtonă.

În anul 2008, împreună cu câţiva dintre foştii componenţi ai grupului, printre care: Vio Drăgan, George Chipăroaia, Costel Toma, Luci Goia şi Sorin Baros, am intrat în studioul de înregistrări pentru a începe lucrul la ceea ce va fi un album cu piese vechi, dar şi mai noi, toate compoziţii proprii ale membrilor grupului. Albumul intitulat Amintiri a fost lansat în 15 decembrie 2009, în Ajunul Sărbătorilor de Crăciun, în cadrul unui concert de binefacere, fondurile strânse din vânzarea CD-ului precum şi din donaţii, fiind direcţionate către copii proveniţi din familii nevoiaşe din Buziaş.

9. Ştii desigur, ca şi mine, poţi da multe exemple de basişti, lideri de trupă cu succes în lumea muzicală occidentală. Cum vede un basist închegarea unei trupe rock şi mai ales menţinerea ei în această stearpă lume muzicală românească?

Basistul şi toboşarul sunt cele două locomotive, care în dublă tracţiune, asigură bunul mers al garniturii până la staţia de destinaţie… publicul. Rolul celor doi e complementar, nu întotdeauna în faţă, dar de neînlocuit. Un balans făcut cu cap, le dă posibilitate chitariştilor şi claviaturiştilor să se exprime în voie, să creeze, în fine să aducă trupa sub acelaşi numitor. Cam aşa văd eu că stau lucrurile…

10. Muzica rock este tot mai diversificată şi a fuzionat inspirat cu multe alte genuri sau subgenuri. Un lucru despre care mulţi cârcotaşi spun că rockul e pe moarte şi supravietuieşte ici şi colo. Care este părerea ta? Sunt locuri bune de cântat în Timişoara?

Nu cred în lozinca “rockul e pe moarte”! Muzica asta s-a clasicizat de-o vreme, aşa că n-are cum să dispară. E drept, sistematica a cam luat-o razna cu atâta abundenţă, nu mai trăim în anii ’70 - ’80, dar sunt şi chestii faine, la care realmente merită să pleci urechea. În Timişoara există încă o emulaţie rock, blues, jazz, cu cluburi unde te poţi desfăşura în voie; la fel şi la Lugoj unde şi folkul e bine reprezentat. Ştii cum e cu cluburile, mai apar, mai dispar…

11. Ce părere ai despre muzica care se cântă acum în România şi despre faptul că muzica românească şi în special cea cântată în limba română nu se difuzează în principal la radio şi TV?

Nu sunt prea entuziasmat de ce aud la posturile de radio sau de ce văd la TV: vedete sezoniere, pe care cu greu le deosebesc după timbrul vocii, piese cu linii melodice şi texte care nu spun prea multe, trupe consacrate şi difuzate în “heavy rotation”, care îţi creează o reală stare de saturaţie, în fine, prea multă nonvaloare, dar şi valoare, difuzate în exces. Există atâtea trupe foarte bune, care au ce oferi, dar din păcate nu ajung acolo unde trebuie şi asta-i păcat, mare păcat. Ascult cu mare plăcere piese vechi din anii ’60, ’70 şi chiar ’80, needitate la Electrecord, imprimate doar în Radio, care mai scapă pe posturile naţionale.

12. Ce piese alegeţi pentru concerte de club sau scene mari de festival?

În afară de piesele proprii, cântăm Cream, Creedence Clearwater Revival, JJ Cale, The Beatles, The Rolling Stones, The Band, Deep Purple, Ten Years After, Johnny Winter, John Mayall şi Jimi Hendrix.

13. Alte pasiuni?

Sunt pasionat de căi ferate, de tot ce ţine de domeniul feroviar, cu precădere de cel autohton, poziţia centrală deţinând-o evident, locomotiva, în special cea cu abur, dar şi de suratele ei mult mai tinere, cele diesel şi electrice. Asta, posibil şi datorită faptului că, bunicul din partea mamei a fost ceferist în ramura „mişcare” şi-a iesit la pensie cu funcţia de inspector la calea ferată. Am călătorit mult cu trenul, în vacanţe cu bunicii, ambii beneficiind de permise CFR clasa I, în asa fel încât am bătut ţara asta în lung şi-n lat, desigur pe vremea aceea sigla C.F.R. cu roata înnaripată, impunea mult respect tuturor. Cu toate că tatăl meu a fost medic cardiolog la Buziaş, nu se urca în vagon până când, copil fiind, mă lua de mână să mergem până la impunătoarea locomotivă cu abur din capul trenului, s-o admirăm gata de drum, nerabdătoare de-a porni în cursă. Mai târziu această pasiune, (nu mai zic de faptul că în 1971 când, în urma examenului de admitere am intrat la liceu, am fost recompensat cu un drum pe locomotiva cu abur, nu uit cât trăiesc, era maşina 324.569 a depoului Timişoara, până la Reşita şi retur), s-a materializat cu publicarea a 5 cărţi: trei despre istoria drumului de fier din Banat şi două despre Ardeal. În România avem câteva linii montane de o rară frumuseţe, atât de ecartament normal, cât şi de cale îngustă, pe care n-ar fi rău să le vizitaţi vreodată, aşa că vă îndemn să încercaţi şi turismul feroviar. Nu veţi regreta!

MULŢUMESC!
Radu Lupaşcu

4 februarie 2020

Foto: arhiva Vali Ivănescu

Legenda foto: 1. ROCKABIL 2019; 2. Marin Draghia; 3. Alin Fărcăşescu; 4. (Coperta CD) ROCKABIL - Începuturi, 2019; 5. (Coperta CD) ROCKABIL - Un cântec promis, 2019; 6. Grigore Bujor Hariga; 7. Valentin Ivănescu - 1980; 8. Timizii - 1968; 9. Amon ra; 10. ŞAH-MAT - 1981; 11. ROCKABIL 2019; 12. (Coperta carte) Căile ferate din Banat de Valentin Ivănescu, ed. Tiparniţa Arad, 2012; 13. ROCKABIL 2019 = Marin Draghia, Valentin Ivănescu, Petre Prisăcaru, Grigore Bujor Hariga.