Interviu cu Teodora Enache

“If you have to ask what jazz is, you'll never know.” (Louis Armstrong)

Alternativa muzicală despre care vom vorbi în interviul de mai jos este o pagină de cultură muzicală. Impactul ei asupra ascultătorilor îl vom simţi la concertul din clubul Tribute, pe 22 iunie 2016. Sunt convins că vom convinge selectul auditoriu al revistei Artei Sunetelor (artasunetelor.ro) de acest nou proiect intitulat TRANSFIGURATION, al unei voci a jazzului românesc mult apreciat în afara ţării. Teodora Enache este un brand, o marcă de renume, cu o carieră solidă, de peste 20 de ani. Teodora Enache este absolventă a facultății de Matematică din Iași, iar 1993 este anul debutului în industria noastră muzicală (Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Jazz de la Sibiu). În 2004, a lansat, în California, alături de Johnny Răducanu, primul DVD cu muzicieni români de jazz produs în Statele Unite, ”2 Icons of Jazz”, care a fost recompensat cu Best West Coast Musical Product la Festivalul Jasper Poppy, de pe Coasta de Vest (Morgan Hill, California). Dintre alte premii şi aprecieri elogioase amintesc doar trei: 2007 – Best Jazz CD of the Year / Romanian Broadcasting Society – Top 100: The Most Successful Women in Romania;  2001 – Special Award / Szolnok International Jazz Festival (Ungaria); 2000 – Special Award / Menden Jazz Festival (Germania). Teodora Enacheeste de anul acesta noul director artistic al festivalului Bucharest Jazz Festival, după ce mandatul de 3 ani al pianistului Lucian Ban a luat sfârșit. Printre muzicienii cu care a colaborat se numără: Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Ricardo Scale, Theodosii Spassov, Darius Brubeck sau Burton Greene. Transfiguration reprezintă rodul unui platforme jazz de excepţie, lansată în România în septembrie 2014, de Teodora Enache și Benny Rietveld. Rezultatul acestei colaborări este albumul omonim, înregistrat în februarie 2015, în studiourile Audio Mix House din Las Vegas (SUA), cu aportul secţiei ritmice Santana – Benny Rietveld (bas) și Pepe Jimenez (tobe), alături de care s-au aflat Manu Koch (claviaturi, BR Quintet), Allen Won (saxofon, BR Quintet), Ren Martin-Doike (viola, BR Quintet), Ramon Yslas (percuţie, BR Quintet) și Fred Schreuders (chitară) şi a fost revizuit în celebrele Abbey Road Studios din Londra, în iulie 2015. Conceptul albumului poartă viziunea Teodorei Enache. Produsul muzical finit beneficiază de vasta experienţă a lui Benny Rietveld, atât ca instrumentist cât și ca producător, aranjor și inginer de mixaj şi cuprinde lucrări diverse - standarde de jazz, muzică tradiţională românească și evreiască, dar și creaţii originale ale Teodorei. Benny Rietveld este unul dintre cei mai prolifici basişti moderni ai culturii muzicale internaţionale, posesor al unei impresionante cărţi de vizită. De 9 ori laureat al Premiilor Grammy, ca basist, autor de muzică de film şi producător muzical, în prezent este basist şi director muzical al lui Carlos Santana. A concertat şi înregistrat împreuna cu Miles Davis, Sheila E., John Lee Hooker, Bonnie Hayes, Ray Obiedo, şi multi alţii. Aveţi suficiente motive pentru a vă bucura de un concert şi de un album cu personalitate.

1. Cum s-a produs transfigurarea? Cum te-ai cunoscut cu Benny şi care sunt principalele atuuri ale acestui proiect?

TRANSFIGURATION, ca titlu, a fost ideea lui Benny după ce am înregistrat materialul în februarie 2015, la Las Vegas. Transfigurarea nu este ceva care să poată fi explicat prin cuvinte, este o trecere de la ceva lumesc, de înţeles, cuantificabil, la ceva nelumesc, ceva care nu se mai poate descrie nici matematic, nici în cuvinte… Transfigurarea este un Miracol. Şi muzica are această calitate de a te purta către miracole...

Benny este un muzician desăvârşit şi este, în acelaşi timp, un tip foarte curios, foarte intuitiv şi foarte adânc. A intuit potenţialul uriaş pe care îl are acest proiect … Întâlnirea noastră a fost plină de umor şi bucurie. Ne-am plăcut din prima clipă şi totul curge extrem de uşor...

Simona Ripley a iniţiat acest proiect şi este tour managerul nostru în cadrul turneului. Ambasada Statelor Unite a susţinut acest proiect şi le mulţumesc din suflet.

Este Începutul perioadei de INCANTAŢII în viaţa mea de artist… Am avut perioada Jazzului clasic. Am avut perioada etnică. Acum traversez perioada de Incantaţii… Incantaţiile au continuat Doina… De aceea este prezentă şi o Doină pe acest album. Să vedeţi cum ştiu americanii să cânte o Doină… Stăteau cu creionul în mână la repetiţii (toţi!), ca să îşi noteze înţelesul cântecului… Ce frumos… ce bine şi protejată în sensibilitatea mea mă simt alături de aceşti muzicieni…

Deci acest album deschide un drum nou ... TRANSFIGURATION începe cu Song About Death şi conţine câteva dintre compoziţiile mele, îmbrăcate şi aranjate de Benny. La prima întâlnire muzicală, i-am prezentat viziunea mea asupra cântecelor, am creat imagini vizuale şi Benny a înţeles unde trebuie să ajungă. Muzica noastră este cinematică, are poveste, are vibraţie.

2. Există voci încântătoare în muzica noastră de jazz. Se pare că este o calitate indubitabilă, imbatabilă, bărbaţilor rămânându-le doar restul instrumentelor pentru a concura măcar în plan solistic cu minunatele glasuri feminine româneşti. Şi totuşi, pentru acest proiect ai apelat numai la profesionişti de peste ocean (şi ai înregistrat în 2 studiouri de mare renume). Povesteşte-ne despre această experienţă.

Vocea în sine este un dar, creează povestea şi încarcă publicul cu vibraţiile sale. De aceea vocile sunt mult mai “vizibile” decât instrumentele. Vocea se adresează direct sufletului şi vine direct din suflet, dar au existat şi mulţi instrumentişti minunaţi de-a lungul timpului în România.

Muzicienii cu care a venit Benny au fost cu mare grijă aleşi. Au adâncime spirituală, sunt preocupaţi de adâncimea unei idei, rezonăm foarte frumos împreună. De fapt, de când am început să cânt cu muzicieni straini - Stanley Jordan, Darius Brubeck, Lars Danielsson, Theodosii Spassov, am început să fiu conştientă că această emoţie pe care o am şi o împărtăşesc în timp ce cânt, este o valoare şi nu o piedică. Mult timp am simţit-o ca pe o greutate care mă împiedică să pătrund în muzică, era foarte mare şi trăirea era mai mare decât valoarea muzicală a ceea ce cântam. Până când am reuşit să o strunesc, ca pe un cal foarte nărăvaş. Foarte greu a fost începutul din acest punct de vedere. Şi aceşti muzicieni au descoperit acest vulcan, şi ştiu a-l folosi în beneficiul actului artistic.

3. „The American Dream”, un miraj pentru mulţi (mai ales în ceea ce priveşte artiştii), un fapt împlinit în cazul tău. Cât de dificilă/uşoară a fost pentru tine‚ trans’punerea într-un alt mediu, cu alte reguli/norme de „operare” muzicală? Avem destul de puţine informaţii (dincolo de mărturisirile sporadice din interviurile tale anterioare) despre traiectoria ta americană...

Sunt o luptătoare mare. Când intru în bătălie, încep să iubesc şi câmpul de luptă şi adversarul. Fără inimă, nu pot face nimic. Regulile mele au o adâncime de suflet. De aceea totul devine uşor. După ce am absolvit facultatea de matematica de la Iaşi, mi-am spus: ”acum ştiu că pot învăţa orice. De la chineză până la alpinism…”

Astăzi pot spune “ştiu că pot învăţa oricât dacă iubesc ceea ce fac”. No limits…

În plus, reuşesc să mă simt ‘Acasă” oriunde mă duc. Acum, Acasă este alături de ai mei dragi.

ACASĂ este cel mai pur şi frumos proiect al vieţii mele, unde mă leagă cele mai adânci fire. Şi unde îmi găsesc toate poveştile.

4. Ai debutat o dată cu revoluţia română, după 1990 la Sibiu. Maestrul Johnny Răducanu te-a îndrumat şi sprijinit. Ai fost studentă la matematică în Iaşi, dar ai ales muzica. În 2004 ai evoluat pe scena Festivalului de la Montreux. Matematic vorbind, ai o carieră exponenţială, fiind cursul firesc al unui şir de succese. Ţi-ai dorit celebritatea?

Da, am ales Matematica iniţial, dar tot timpul, de când mă ştiu, am cântat. Aveam chitara şi îmi compuneam cântece, versuri. Printr-o împrejurare de-a dreptul ciudată, am aflat că există muzica de jazz… Nu ştiam nimic despre asta, nu ascultasem şi am intrat în această mare junglă:) fără arme, fără protecţii, fără ştiinţă. Aveam de partea mea o dorinţă imensă de-a cânta. Simţeam că explodez dacă nu o fac. Venea de foarte departe. Şi această dorinţă m-a ghidat. Nu doream faima, nu doream bani, nu doream haine… numai asta îmi doream: să cânt!!!

Foarte multe tinere îmi scriu şi mă întreabă ce să facă. Într-o lume în care banul primează şi viaţa e grea etc, etc. Cum să renunţe la jobul lor? Ele vor să cânte, dar trebuie să şi trăiască, nu?

Eu nu am avut dubii. Am fost profesoară de matematică un an la Bucureşti, apoi brusc, am lăsat totul şi am fugit să cânt. Nu aveam casă, nu aveam uneori nici ce mânca, nici haine de concert. Dar nu mă interesa NIMIC altceva. Nici măcar nu "puneam la dorinţe" să am o pereche de pantofi, sau o vacanţă la Roma. Nu. Eu voiam DOAR să cânt şi Universul primeşte dorinţele sincere. Lucrează cot la cot…

Am avut şi perioade când nu am vrut să mai cânt şi atunci totul s-a oprit. Dar nu am avut îndoieli.

Maestrul Johnny Răducanu… Mi-e dor de el. M-a îndrumat şi sprijinit… Era un mare artist înainte de toate şi încerca să-mi protejeze sensibilitatea. Sibiu - Montreux… Cale lungă.

5. Încă nu am ascultat albumul, îl aştept cu nerăbdare, însă am o presimţire că talentul tău şi impresionantul cvintet, va cuceri atât critica cât şi fanii jazzului de la noi. Prezentarea grafică şi înregistrarea albumului a fost ideea ta?

Lucrurile s-au întâmplat aşa: Benny a fost acel grădinar occidental (de care frumos spunea d-nul Patapievici că are nevoie artistul român, plin de talent, dar care nu ştie a creşte singur. :) Benny, încă dinainte de-a ne vedea personal, mi-a cerut ca timp de o vară, să îi trimit cântece şi idei muzicale pe care nu le-am folosit, nu le-am cântat… Pur şi simplu ce e “al meu, care vine din adâncurile mele”.

O vară întreagă am umblat cu reportofonul după mine peste tot şi cântam. Căci de foarte mult timp, ideile muzicale îmi vin acolo unde e lume, aglomeraţie şi unde eu deodată mă detaşez şi simt că înaintez cu un curent printre toţi, un curent care este doar al meu… Se produce o interiorizare şi deodată aud: voci, muzică, idei etc. Aşa că asta am făcut, am înregistrat “aranjamente”, idei, melodii cu totul noi…

Ideea înregistrării acestui album i-a venit lui Benny chiar după ultimul concert avut la Bucureşti. A spus că va face tot posibilul ca acest material să îl avem înregistrat. Cât de curând. Peste 6 luni eram la Las Vegas.

Iar pentru grafică, Benny m-a rugat doar să scriu tot ce ţine de viziunea mea. Simboluri, idei, frânturi, culori, orice ţine de mine şi de muzica mea… şi i-am scris.

Iar Grădinarul priceput :), le-a luat frumuşel, una câte una şi le-a adunat în pagină şi arată aşa cum arată acum.

6. Intrigante, atât titlul cât şi vizualul. Dă-ne te rugăm mai multe detalii despre conceptul de ‚transfigurare’ din perspectiva personală, atât muzical cât şi ca individualitate (fotografia sugerează nu numai o schimbare de look ci şi de atitudine şi de stare de spirit). Dacă percepţia noastră este corectă, ce a produs această schimbare şi cum?

Cu toţii avem şansa să creştem, să evoluăm. Uneori se vede, alteori e doar o faţadă şi nu înseamnă nimic, alteori e o muncă titanică în spate…

7. Cum vezi performanţa unui basist în recitalul tău? Ce înseamnă acel groove inconfundabil?

Basistul sprijină tot ceea ce se întâmplă pe scenă. Un basist bun are vibraţie şi polarizează masculin energia creativă feminină. Am nevoie de acest sunet în recitalul meu, am avut şi recital voce cu contrabas (cu Balazs Berkes). Mă înfioară sunetul basului.

8. Filonul românesc din jazz. Îl simţim în general la marii compozitori şi interpreţi. Facem suficient astăzi pentru a ne susţine originea şi neamul românesc? Este un lucru valabil şi pentru alte stiluri muzicale?

Când am început să cânt Doina (prin 1998), la clubul Inginer Zablovski şi în Lăptăria Enache, nu exista acest curent etnic care invadează scenele.

Eu descoperisem Doina şi Johnny îmi spunea frumos ”Hai, Tudoriţo, cântă tu, taică, o Doină la rumâni…”

Şi înceta orice gălăgie, orice rumoare… Era o experienţă mistică. Atunci am simţit Poarta care se deschidea prin muzică. Doina mi-a fost Poarta. Şi mi-am propus să o duc în toată lumea, să ştie toţi că acest gen muzical se cheamă DOINA şi e a noastră, a românilor…

Simt această rădăcina în mine şi o cânt… Atunci mă simt mândră că sunt româncă.

Bela Bartok a fost unul dintre compozitorii care au intuit acest filon foarte bogat, românesc. Asta m-a inspirat foarte tare şi am înregistrat înca un disc (în martie 2016 a fost lansat - Incantations on Bela Bartok), alături de Theodosii Spassov.

Acolo am reuşit foarte frumos să facem trecerea din jazz spre filonul românesc şi invers. Atât de uşor şi natural. E un material foarte reuşit!

9. Apetenţa ta pentru folclor şi pentru Maria Tănase. Mai există, îţi propui la un moment dat să continui să încerci să îţi oferi propria viziune asupra acestora americanilor?

Nu am apetenţă pentru folclor, dar Iubesc DOINA. Cânt DOINA şi trăiesc DOINA.

Prin Doina s-a deschis Poarta către sufletul meu. E în mine. Şi ea nu va lipsi niciodată din repertoriul meu.

O admir mult pe Maria Tănasem ca artist şi om, dar din muzica ei am luat doar Doina.

Şi de fiecare dată când cânt Doina, muzicienii sunt fascinaţi, indiferent de apartenenţa lor geografică sau culturală, atunci se crează punţi unul către celălalt, cad toate barierele. Suntem UNUL.

Atunci începe FIINŢAREA în muzică. De la Doină.

10. Johnny Răducanu & Friends. Poate mulţi nu ştiu de minunatele seri de la Lăptăria lui Enache. A fost o etapă în cariera ta de care ne amintim cu mare plăcere. S-a schimbat lumea de atunci?

Oho…da! Au fost nişte timpuri de o dinamică şi o energie cu totul speciale. În primul rând pentru mine era încărcată de energia Începutului.

Mi-e dor de Alin Constanţiu, de sunetul şi entuziasmul lui şi de profesionalismul lui.

Nu am mai cunoscut pe nimeni ca el. Atât de dăruit … şi un muzician fantastic.

Toţi eram conduşi de bagheta magică a lui Johnny. Erau câteodată momente sublime. Râdeam mult. Plăngeam mult.

Tinereţe, inconştienţă, mult jazz. Prea mult jazz...

Mai târziu, am urât jazzul… A venit din pasiune şi l-am alungat tot cu forţa pasiunii.

Acum suntem prieteni :)

Însă muzica pe care o "aud" şi pe care am început să o cânt, vine din cu totul alte resurse.

Jazzul a rămas limbajul prin care comunic cu muzicienii.

11. Care este părerea ta despre jazzul românesc şi ce ar trebui "mişcat" pentru a educa din punct de vedere muzical o naţiune? Este o prioritate care trebuie sprijinită de la cel mai înalt nivel?

Nu mi se pare o prioritate. Jazzul întotdeauna a fost mai elitist. Nu poţi cere cuiva care stă tot timpul la TV cu telecomanda în mână, să iubească jazzul. Ca să iubeşti jazzul, trebuie să fii foarte sensibil, rafinat, să îţi ştii crea lumea ta. Iar dacă trei sferturi de populaţie este teleghidată de o telecomandă… Şi ce anume să sprijine “nivelul cel mai înalt”?? Dar, de fapt, care nivel este "cel mai înalt”?

Uneori sunt revoltată, uneori mă apucă o milă imensă faţă de aceşti oameni care nu mai au reper, care au uitat pur şi simplu cine sunt, care nu mai au nici o conecţie cu interiorul lor, care se lasă manipulaţi de tot ce e “la moda” şi “se poartă”. Multă vulgaritate şi prost gust. De unde gust pentru jazz?

Poporul român a avut o forţă colosală...

Am avut mulţi artişti şi încă avem, care se alimentează din această rădăcină colosală şi zboară pe cele mai înalte piscuri. Dar nu foarte mulţi.

Aş închide un an întreg toate televiziunile, aş face o mare dietă de detoxifiere J… şi aş începe apoi cu lucruri simple şi frumoase. S-a pierdut Frumosul. Toată lumea fuge de vulnerabilitate, nimeni nu vrea să îmbătrânească, nimeni nu simte nevoia de-a se schimba.

12. Concertul de la Ateneu, cu Stanley Jordan. O bucurie extrem de plăcută. Am fost la acest concert şi vreau să te întreb despre reuşita acestuia. Ce-a însemnat pentru tine prezenţa la Montreux Jazz Festival?

Montreux e un vis pentru orice muzician. Îţi dai seama ce bine m-am simţit când m-am văzut trecută în program: Teodora şi Stanley Jordan duo, pe scena mare a festivalului.

Şi, mai mult, am fost trimisă acolo de către Ahmet Ertegun, fondatorul Casei Atlantic Records. D-nul Ertegun a avut ideea acestui duo Stanley/Teodora şi ne-a recomandat la Montreux.

Da, a fost un mare vis împlinit.

Şi concertul cu Stanley de la Ateneu a fost o reuşită. Şi publicul iubitor de muzică şi de frumos.

13. La un moment dat declarai: „sunt şi eu supusă propriei mele vrăji, propriului meu descântec muzical”. Matematica, Hesse, yoga, credinţa în capacităţile extrasenzoriale, pozitivismul... cum a trecut timpul peste ele în evoluţia ta ca artist şi ca om?

Da, foarte frumos am spus. Fără Mister, nu ar fi Creaţie.

În ultimii ani s-au produs foarte multe schimbări în viaţa mea personală, schimbări care mi-au adus o conştientizare a faptului că nu suntem doar o mână de carne şi oase … Simt că suntem mult mai mult şi rostul nostru aici este să învăţăm a fiinţa. Aşa ne putem găsi rostul. Pentru mine, fiinţarea vine cântănd. Cântul îmi este rugăciune. Când cânt, mă simt completă, simt că pot dărui cel mai mult.

Cam aşa a trecut timpul peste mine ca om.

A fi artist mi se pare mult mai uşor decât a reuşi să fii om. Să fiinţezi în ceea ce faci.

Aici am muncit şi muncesc cel mai mult. La fericirea mea CA OM muncesc cel mai mult. Iar artistul, boem ca întotdeauna, culege roadele. :)

14. “Jocul” a fost (şi presupunem că încă este) un cuvânt important pentru viaţa ta. Ce semnificaţie are el actualmente?

Mă joc şi acum. În tot ceea ce fac. Fără joc, ar fi totul monocrom. Viaţa e atât de frumoasă când nu te iei prea în serios, când mai poţi să râzi de tine şi de măştile tale.

Totul e joc, fiecare cu nuanţa lui. Da, ador să mă joc. Mă uitam deunăzi pe pozele mele… Fiecare poză are alt chip, alta par, altă expresie am… minunat!

Iar discurile pe care le-am înregistrat, proiectele pe care le-am creat, fiecare e altceva. Ca sonoritate, concept şi stil. Totul e din mine, are unitate, dar avem atâtea posibilităţi de-a ne exprima, atâta varietate, atâtea poveşti...

15. Dacă ne raportăm la timpul prezent, ai schimba ceva în textul piesei ei „Song for Maria” şi dacă da... ce/de ce?

Nu mai ştiu acel text… parcă îmi amintesc doar de acele case fără acoperişuri. V-aş rămâne recunoscătoare dacă mi-aţi retrimite cântecul sau CD-ul (ştiu că a fost scos cu d-na Daniela Caraman Fotea, dar nu mai am nici un exemplar. Florin Bejan cu care am făcut acest disc a dispărut prin cine ştie ce tărâmuri misterioase şi tare aş vrea să ascult Ballad for the sensitive plant din nou. Song for Maria... parcă era ceva gen “LOVE AND FIGHT”?? Da… parcă da… nu aş schimba nimic. Toate poveştile de ieri au creat-o pe cea care sunt astăzi, iar povestea de azi va merge şi ea, mai departe...

Îţi las ultimul cuvânt, pe care te rog, să îl adresezi cititorilor revistei noastre virtuale, Arta Sunetelor.

Vă aştept la concerte! Transfiguration este o Călătorie şi vă invit să luaţi parte la ea. Va fi o experienţă de neuitat. Nu ştiu unde va duce dar, cu siguranţă, vom fi împreună.

Mulţumim,

Radu Lupaşcu şi Ioan Big
25 mai 2016

Foto: ©Teodora Enache