TARJA TURUNEN: "Lebăda de foc"

Soprana finlandeză Tarja Turunen, devenită o vedetă mondială ca voce a grupului de Symphonic-Metal Nightwish, nu este o prezenţă inedită în peisajul concertistic românesc. Fanii au putut să o asculte, cu trupa sau cu proiectele solo, pe parcursul timpului, în diverse oraşe din ţară. Inedit însă rămâne faptul (dacă privim retrospectiv) că, de fiecare dată, a oferit publicului altceva, pendulând stilistic între muzica Rock şi cea de factură clasică într-un mod siderant. Pare-se că nu s-a ‘cuminţit’ atâta vreme cât cel de-al şaselea său album de studio, “The Shadow Self”, este unul mult mai eclectic din punct de vedere al surselor de inspiraţie muzicale şi al remodelării look-ului divei scandinave. Nu puteam rezista să nu încerc a obţine - fie şi doar prin email - măcar câteva crâmpeie de opinii relevante pentru personalitatea unei artiste consacrate prin voce, dar care, de ceva vreme, se defineşte şi se supune voluntar judecăţii publicului prin intermediul calităţii creative, cea a propriilor compoziţii muzicale, şi nu exclusiv a celei interpretative. Să aruncăm o privire în spatele cortinei...

Să începem prin a vorbi despre Finlanda şi despre... lebede (‘Kalevala’, ‘Swan of Tuonela’ al lui Jan Sibelius). Îmi pari o lebădă ce continuă să îşi caute familia (muzicală), vorbind metaforic, ce aduce prin versatilitate cu Väinämöinen, eroul şamanistic posesor de puteri magice prin cânt. Cât de adânci sunt rădăcinile tale în mitologia finlandeză?

Ca să fiu complet sinceră cu tine, realmente nu cred că rădăcinile mele au vreo mare legătură cu mitologia finlandeză. Dar faptul că sunt finlandeză nu se va schimba cu niciun chip şi, chiar dacă am trăit un număr mare de ani departe de ţara mea natală, nu înseamnă că nu... there is always a little Finland inside of me. Mitologia finlandeză nu reflectă însă cu adevărat nici arta mea şi nici pe mine însumi.

Ai început ca o lebădă ‘neagră’ (perioada Nightwish), te-ai transformat într-una ‘albă’ (lieduri, Ave Maria, muzica clasică) pentru a te reinventa ca una ‘hibrid’, plasată pe frontiera dintre muzica cultă şi cultura Pop, în care mixezi cu nonşalanţă Metal-ul cu teme de cabaret (Offenbach) şi aranjamente clasice cu Glam-Rock. Ce tip de ‘lebădă’ intenţionezi să fii şi... să rămâi?

Presupun că sunt o fire swan, o lebădă de foc. Focul reprezintă puterea neînfricată, dar el poate fi stins foarte uşor cu apă. Am în mine ceva şi din lebăda albă şi din cea neagră, iar trăsăturile lor îmi completează personalitatea. Dacă am vorbi legat de muzică, Rock-ul ar fi culoarea neagră din mine, iar muzica clasică cea albă. Iubesc provocările pe care ambele mi le oferă în prezent şi libertatea pe care o am să lucrez încercând să răspund la ele.

Dincolo de vocea ta splendidă, când şi cum ţi-ai descoperit apetitul pentru a compune muzică?

Mi-am dorit mai mult decât orice altceva să încep a compune cântece în momentul în care episodul din viaţa mea legat de trupă [Nightwish – n.r.] s-a încheiat. Nu eram însă deloc încrezătoare că sunt capabilă să o fac de una singură, ba chiar eram niţel anxioasă pe tema asta, astfel încât am invitat compozitori profesionişti să îmi dea o mână de ajutor pentru a-mi lansa cariera solo. Am fost la început extrem de timidă în a-mi expune ideile dar, cu ajutorul oamenilor din jurul meu care nu au contenit să mă încurajeze, am început să simt că sunt pregătită să mă exprim. A fost o experienţă formidabilă să conştientizez că nu pot face greşeli atunci când îmi compun propriile cântece. Că, dacă acestea mi se par mie că sună bine, atunci acest lucru e suficient.

Prin compoziţie, te-ai reinventat inclusiv ca voce, proces deloc simplu de asumat de către un artist. Cum ai reuşit (şi, te rog... dă-mi un răspuns care vine din inimă şi nu din minte)?

Cânt din tot sufletul. Sunt o persoană extrem de sensibilă, iar scopul meu în viaţă este să rămân o persoană fericită. Muzica a fost prima iubire a vieţii mele, iar pasiunea pentru ea mă mână înainte în fiecare zi. Cu niciun chip nu mă vei vedea făcând ceva legat de muzică de care eu, personal, să nu mă bucur. Cred că ar fi doar o pierdere de timp. Timpul în viaţă este preţios, este fragil şi imprevizibil, astfel încât nu sunt dispusă să îmi consum timpul în van. De asta lucrez în permanenţă extrem de mult. Îmi creez propriile provocări şi caut inspiraţie în oamenii care mă înconjoară. Îi iubesc pe muzicienii cu care colaborez ca pe fraţii mei pentru că mă inspiră. Mă determină să fiu mai bună în ceea ce fac. Sunt convinsă că acest lucru se întâmplă cuiva care este super-norocos, iar eu ştiu acum că am fost extrem de norocoasă să găsesc oameni care m-au ajutat să cresc. Libertatea pe care mi-am dobândit-o brusc după o carieră îndelungată într-o trupă a fost atât de mare încât, chiar şi acum, reprezintă pentru mine o temelie pentru găsirea inspiraţiei.

Fiecare proiect solo după perioada cu Nightwish este foarte elaborat şi sofisticat din punct de vedere al producţiei. Presupun că, totuşi, nu tu eşti cea care te ocupi de toate detaliile realizării produsului final, indiferent că este un album sau turneu...

Lucrez îndeaproape cu soţul meu, care îşi asumă toate aspectele practice legate de cariera mea. Eu îmi văd de partea artistică, iar el face restul. Sunt foarte norocoasă să am alături o persoană pe care mă pot baza pe deplin. Sigur, lucrăm zi şi noapte, şi... acasă. Câteodată nu este chiar uşor, pentru oricare dintre noi, din moment ce avem o familie împreună, dar el este tot ce mi se putea întâmpla mai bun în viaţă în conditiile date. Cred că am ajuns prin ceea ce fac la un anume nivel de calitate şi nu-mi place deloc ideea de a coborî ştacheta. Țin ca întotdeauna să prezint ascultătorilor mei creaţia mea ca pe un produs de înaltă calitate şi nu sunt dispusă să fac rabat la asta.

Look-ul tău a suferit permanente schimbări, de la piele la satin şi de la aerul inocent la cel de vampă glam...

Apariţiile mele sunt întotdeauna în concordanţă cu arta mea. Tot ceea ce folosesc pe scenă într-un turneu are legătură cu albumul pe care îl promovez şi cu piesele pe care le interpretez în concertele respective. Ador să îmi gândesc propriile ţinute de scenă pentru că îmi accentuează sentimentul de libertate şi îmi alimentează jocul cu idei nebuneşti. Am atras alături de mine o echipă formidabilă care se ocupă de execuţia lor, iar asta face ca rezultatul să fie minunat.

Ce s-a întâmplat cu proiectul “The Beauty and the Beat”, cel cu Mike Terrana, care suna promiţător, dar care s-a dovedit a fi efemer deoarece ai ales să continui cu “Ave Maria”?

“Beauty and the Beat” a fost un proiect care şi-a trăit... traiul. O idee frumoasă care ne-a permis să facem turneul şi să înregistrăm şi să filmăm cele mai interesante momente. It was fun while it lasted. Albumul meu de muzică clasică “Ave Maria” şi turneele legate de acesta nu au absolut nicio legătură cu proiectul “The Beauty and The Beat”. Sunt două proiecte complet distincte. Visam de ani buni să pot înregistra şi să pot produce un album de muzică clasică şi, finalmente, am găsit curajul şi timpul de a mă concentra asupra lui. A fost o experienţă uluitoare să realizez că sunt cu adevărat capabilă să parcurg acest proces de la cap la coadă. Mi-a luat foarte, foarte mult timp să pregătesc acest album.

Câteva întrebari punctuale. Cum ai ajuns să colaborezi cu bateristul Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers pe piesa ta “Eagle Eye”?

Colaboratorul meu, basistul Kevin Chown este prieten bun de ani de zile cu Chad şi îmi spusese că dacă voi avea vreodata nevoie de un percuţionist aş putea apela la Chad. Când îmi pregăteam producţia noului meu album, numele său mi-a rămas în minte apropo de câteva din piesele mele şi, din fericire, a acceptat oferta să lucreze cu mine. Am înregistrat mai multe cântece pentru acest album, ceea ce m-a făcut foarte fericită.

Despre filme. Chiar reuşeşti să mă surprinzi! Îţi trebuie o doză substanţială de curaj să ataci melodia “Goldfinger” (James Bond), devenită un hit clasic în interpretarea lui Shirley Bassey. Ce te-a determinat să încerci o astfel de aventură?

Sunt o mare fană a filmelor cu James Bond şi a pieselor cântate în ele. De asta am compus şi “my own Bond song” intitulat “In for a Kill” pentru cel de-al doilea meu album, “What Lies Beneath”. Cântecul a fost totalmente inspirat de temele Bond. “Goldfinger” a fost o piesă pe care am interpretat-o cu mulţi ani în urmă într-o emisiune TV finlandeză şi, la acea vreme, mi s-a părut foarte dificilă. A continuat să mă bântuie până în zilele noastre aşa că, în timpul turneului meu sud-american am decis să o includ în set list-ul de concert şi să încerc a-i da o tuşă nouă. Mi-a picat foarte bine şi am hotărât, doar ca amuzament, să o înregistrez în studio. Am fost fericită că, după atâţia ani de exerciţii epuizante în ceea ce priveşte cultivarea vocii, m-am simţit în sfârşit pregătită să interpretez acest cântec special.

Pentru “Shadow Self” (2016), ai colaborat pentru a ta “Undertaker” cu Atli Örvarsson, compozitorul islandez care lucrează acum din greu la Hollywood (“The Mortal Instruments”, “Vantage Point”). La rândul tău, ai fost sau nu tentată de mirajul muzicii de film, de a crea compoziţii pentru coloane sonore?

L-am cunoscut pe Atli pe când lucram la producţia primului meu album în Remote Control Studios din Los Angeles, când el îşi avea deja propriul studio în vecinătate. Am convenit încă de pe-atunci să colaborăm dar momentul potrivit s-a ivit abia recent, după destui ani. Este un compozitor de muzică de film foarte talentat şi o persoană foarte caldă, ce înţelege dificultăţile prin care trec de fiecare dată când sunt pusă în situaţia de a compune o piesă pentru un film. Sigur că îmi doresc să compun coloana sonoră a unui film întreg într-o bună zi şi sper că, odată şi-odată, visul meu va deveni realitate. Ar fi extraordinar!

Apropo de colaborări, una dintre favoritele mele rămâne post-apocaliptica “Paradise (What About Us)” înregistrată cu o altă ‘lebădă’, Sharon den Adel de la Within Temptation. De ce te-a atras proiectul?

Chiar am savurat momentele în care am lucrat cu Sharon şi cu restul membrilor trupei. A face viu acest cântec a reprezentat una dintre cel mai frumoase colaborări din viaţa mea. Am fost fericită când am primit invitaţia întrucât nu doar că îmi plăcea piesa, dar îmi doream să o cunosc şi pe Sharon în persoană. Activam de aproximativ acelaşi număr de ani în acest business, dar nu ne întâlnisem niciodată până la această colaborare. Venise timpul! Pot spune cu sinceritate că este un om minunat, loial şi tandru, care m-a făcut în permanenţă să mă simt relaxată în preajma sa. Sunt recunoscătoare pentru şansa că am cunoscut-o şi care ne-a dat apoi posibilitatea să devenim prietene. Eu am înregistrat partea vocală în Buenos Aires şi, ulterior, am filmat videoclipul împreună în Olanda.

Închid cercul cu obsesia mea pentru lebede... Academia Sibelius, apoi Karlsruhe, de la muzică bisericească la clasică în mulţi ani de pregătire dură. Harul tău a presupus şi costuri, renunţări şi sacrificii. Erai una dintre lebedele rătăcite în cârdul de raţe obişnuite. Cum ai rezistat?

De când eram mică şi până acum, muzica înseamnă totul pentru mine. Am crescut ca singura fată alături de doi fraţi şi, în primii şase ani de şcoală, am fost singura fată din clasă. M-am obişnuit să fiu înconjurată doar de băieţi, dar asta doar pentru că muzica mă făcea fericită. Mulţi ani am fost batjocorită de fetele din clasele mai mari şi, datorită acelei perioade şi a acumulării de experienţe neplăcute, mi-am pus toata energia în a mă perfecţiona în ceea ce mă făcea fericită, muzica. Viaţa mea s-a umplut de diverse lecţii despre muzică şi, într-un anume fel, am ajuns să uit de lumea din jurul meu. I just wanted to learn more about my “love”. Profesoara mea de muzică de la universitate mi-a zis odată că trebuie să am întodeauna grijă de “diamantul” meu. Se referea la vocea mea. Spunea că există mii de interpreţi capabili să cânte perfect din punctul de vedere al tehnicii, dar care nu vor reuşi să mişte sau să tuşeze emoţional prin interpretare şi că doar puţini sunt aceia care posedă acest “diamant”, harul de a-i face pe oameni să rezoneze. Mi-a spus că eu sunt înzestrată cu acest dar şi nu voi uita niciodată cuvintele sale. Aveam vârsta de 19 ani.

Şi ultima întrebare... care consideri că este rolul muzicii în modelarea socială în secolul 21 care, într-un timp foarte scurt, a indus oamenilor un puternic sentiment de insecuritate personală (terorism, criza economică, încălzirea globală etc.)?

Muzica reprezintă ceva de care întotdeauna vom avea nevoie. Gândeşte-te la o viaţă fară muzică şi cât de mizerabil ar arăta o lume lipsită de aceasta. Nici nu mai contează dacă oamenii sunt dispuşi să plătească pentru ea sau că valoarea ei a scăzut, importanţa muzicii nu se va diminua niciodată. Muzica te bombardează cu simţăminte. Te poate ajuta dacă eşti căzut la pământ, dacă eşti speriat sau dacă te simţi rău. În egală măsură, îţi poate însă transmite sentimente precum dragostea, grija faţă de apropiaţi sau dorinţa de a fi acceptat ca parte a comunităţii, ceea ce, ţinând cont de lumea în care trăim în ziua de astăzi, este esenţial, pentru că avem cu adevărat nevoie de asta.

Mulţumesc.

Thank you for this interesting interview. I wish you only the best. Kind regards, Tarja.

Nota: Tarja Turunen va concerta pe 29 iulie la Sibiu în cadrul Festivalului ARTmania. Mulţumesc producătorilor evenimentului pentru facilitarea obţinerii acestui interviu.

Ioan Big
06 Iulie 2017

Foto credits: 1,4 Tim Tronckoe; 2 Eugenio Mazzinghi; 3 Poras Chaudhary; 5 Ioan Big; 6 Paul Harries.