Despre muzica care spune o poveste

Prima întâlnire cu bluesul lui Roberto Morbioli a coincis cu prima mea prezenţă la festivalul dichis 'n' Blues ediţia 2018, ce s-a desfăşurat pe tăpşanul dintre Casa Avramide şi Teatrul Jean Bart din oraşulul de la Porţile Deltei Dunării. Mulţumesc pe această cale lui Cristi Antonescu şi echipei sale că acum două ediţii, în 2016 (când erau trei zile de festival şi una de croazieră), mi-a trimis misivă prin care artasunetelor.ro a devenit unul din partenerii media de bază ai istoriei sale muzicale. Redactorii noştrii Ioan Big, Radu Birişteică şi Mircea Giurgiu, împreună cu prietenul artei sunetelor, Relu Călin, au participat, cu toată suflarea lor, la zidirea acestei poveşti, cu blues jovial şi dichis fortifiant. În paginile revistei noastre virtuale găsiţi multe referiri la aceste prime două ediţii, precum şi la cea din 2018, Blue september cu dichis, între Inedit şi Consacrare, astfel că vă puteţi face o impresie generală despre reuşita unui demers artistic fără egal în producţia acestui tip de eveniment în România.

Ideea interviului de faţă a luat naştere la una din mesele restaurantului La Liman de pe faleza Dunării, în seara unui jam-session de pomină, la care au participat foarte mulţi din protagoniştii ediţiei 2018 ai festivalului: Roberto Morbioli, Stefano Dallaporta, Liviu Pop, Uwe Rodi, Stephan Hug, Thomas Wagener şi Phil Gates (următorul nostru intervievat). Orice om ştie că bluesul își are originile în plantațiile din delta fluviului Mississippi, unde discriminarea şi asuprirea populaţiei de culoare nord-americane erau lege. Aşa începea povestea. Acum mai mult de o sută de ani. Despre bluesul din Peninsula Italică se ştie destul de puţin. Probabil că mulţi nu au aflat de Roberto Morbioli, dar au auzit deja de: Zucchero, Ruddy Rotta, Mama's Pit, Ilaria Lantieri, Iatitaia Blues Band, Black Cat Bone şi Andrea Braido. Dacă aveţi răbdare, vă invit să studiaţi biblia bluesului italian şi vă veţi convinge că acest teritoriu merită cu prisosinţă cercetat. ROBERTO MORBIOLI este un chitarist cu personalitate, ce oferă întotdeauna audienţei bun gust şi originalitate, într-un concert euforic de neuitat. Povestea bluesului ROB MO este expusă cu sinceritate, inteligenţă şi foarte multă vigoare. Mulţumesc lui Roberto pentru timpul frumos petrecut împreună şi, de asemeni, lui Carolin Wobben, pentru ajutorul dat la realizarea acestui interviu.

"Rob Mo's blues stylings map to the most charismatic territories of the genre, gilded by two common qualities - an extraordinary instrumental finesse and a constantly uncompromising vocal aesthetic."

Interviu cu Roberto Morbioli

1. Prima întrebare se referă la prima venire în România. Unde și când s-a întâmplat acest lucru? Ai rămas cu o impresie bună?

Prima dată am venit în România în anul 2011 la festivalul de blues de la Sighișoara. A fost o experiență uimitoare, mai ales datorită publicului foarte entuziast care s-a bucurat cu adevărat de muzica de blues. De asemenea, am fost impresionat de spiritul poporului român, de modul în care acesta socializează și de maniera în care apreciază chiar și lucrurile mici.

2.Te-am văzut în Tulcea la Festivalul dichis'n'Blues. Ce părere ai despre festival, despre muzicienii cu care ai cântat în jam-session-ul de LA LIMAN și, nu în ultimul rând, cum ai simţit publicul?

În trecut, nu numai că am cântat la Sighișoara, dar am fost şi Festivalul de Blues de la Focşani împreună cu Shakura S'Aida. Deci, Tulcea a fost a treia experiență în România. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din Tulcea, am cântat într-un parc unde ascultătorii stăteau pe locurile lor sub copaci şi beau o foarte bună bere locală (n.r. bere artizanală Sikaru). Organizarea a fost cu adevărat bună și echipa tehnică competentă. La sesiunea LA LIMAN a fost minunat să ne întâlnim cu o mulţime de muzicieni buni și cu personalul festivalului. În opinia mea, este întotdeauna plăcut să te conectezi cu muzicieni (locali) și să cânţi cu ei, să schimbi gânduri şi păreri despre muzică.

3. Io Stivale este renumită pentru muzica clasică, napoletană sau progresivă (n.r subgenul: rock progressiva italiano) şi nu neapărat poate fi conectată cu muzica de blues. Cum se vede muzica de blues în Italia?

Scena blues din Italia este foarte mare, avem multe cluburi şi festivaluri. Eu am început să cânt blues în Italia la începutul anilor '80 şi, timp de 20 de ani, nu am cântat decât în ţara mea pentru că scena pentru blues era imensă. Nu a fost nevoie să plec afară, pentru că atunci era destul de muncă.

4. Am auzit că ai cântat cu celebrul chitarist Rudy Rotta. Chitara bas a fost primul instrument? Cum a început totul?

Am început să cânt la chitară când aveam 10 ani. Am trecut pe chitară bas în 1984 la vârsta de 19 ani. Am început să cânt cu Rudy în 1986 și am rămas cu el până în anii '90. Am călătorit în toată Europa și în Statele Unite. Apoi, în 1991, m-am întors pentru a cânta pe cont propriu la chitară, lucru pe care îl fac şi acum.

5. Rudy a fost primul care a cântat cu sinceritate blues în Italia?

Nu, nu a fost primul, înaintea lui au mai existat mulţi alţii, cum ar fi: Tolo Marton, Fabio Treves (n.r Il Puma di Lambrate) etc.

6. Ca basist, ce crezi despre secţiunea ritmică? Ce înseamnă groove-ul pentru tine?

Secţia ritmică este foarte importantă pentru mine deoarece interpretarea mea la chitară se bazează pe ritm. Pentru mine, este fundamental să am un groove pronunţat în spate, pe care să pot realiza solouri de chitară. Probabil că vine din experienţa mea ca basist.

7. O întrebare despre Morblues. Este o etapă frumoasă în formarea ta, care a lăsat în urmă multe albume (ai şi foarte mulţi invitați pe aceste albume)!

(Numele trupei este scris MORBLUS fără "e".). Trupa mea Morblus a fost primul meu proiect de trupă pe care am l-am început în anul 1991 ca un cvartet electric. Cu Morblus, am vizitat toată Europa și am lansat numeroase CD-uri și DVD-uri. În afară de proiectul meu trio, ROB MO, MORBLUS continuă să existe, avem succes şi ne prezentăm în diverse locuri cu acest program funk, blues, rhythm & blues şi soul.

8."Scratch este o compilaţie de unsprezece reţete de gătit cu ingrediente de bază cu acurateţe selectate, astfel încât toate aromele individuale să poată fi deosebite una de cealaltă cu simplitate şi fără efort. Buon Appetito and Enjoy Listening!" (Roberto Morbioli) Iubesc bluesul tău de fuziune, regăsesc în el funk, soul şi R&B. Excepţional album! Cum ai învăţat să dai personalitate bluesului pe care îl cânţi?

Ascult, de obicei, o mulţime de muzică din toate stilurile și genurile posibile. În opinia mea, existădoar douătipuri de muzică şi ele sunt: a) muzicăcare spune o poveste şi b) muzicăcare nu spune nimic.

Urechile mele sunt deschise pentru a asculta aproape tot și pentru "a prinde" piesele care au cel mai mare impact asupra mea și care mă inspiră în crearea propriului meu stil. Bluesul este fundamentul muzicii mele dar, sincer, mi se pare ridicol de a încerca să imit muzicieni de culoare pentru că avem rădăcini diferite. Nu vreau să păcălesc publicul spunând poveşti care nu sunt ale mele, după tiparul poveștilor de pe tarlaua plantaţiilor de tutun. Eu respect Bluesul prea mult şi nu vreau să-l utilizez pentru afaceri.

9. Te-am văzut în trei ipostaze. Pe scena festivalului tulcean de blues, la jam-session de LA LIMAN și la București într-un concert dedicat, cu o audiență cu apetenţă faţă de blues. Te adaptezi rapid la fiecare scenă. Cum reuşeşti asta, pentru că îţi iese foarte bine, în fiecare din cele trei momente ale show-ului tău?

Cred că un muzician trebuie să fie capabil să-şi înțeleagă audiența și să se adapteze nevoilor sale. Fiecare situație este diferită și niciodată nu cânt același spectacol de două ori. Nu folosesc niciodată un setlist și selectez piesele care se potrivesc momentului respectiv. Am mai mult de 300 de melodii și îmi place să aleg melodia care satisface publicul. De aceea, este dificil să cânţi cu muzicieni care NU sunt suficient de flexibili pentru a cânta în acest fel.

10. Personal mi-a plăcut cel mai mult la clubul MŢR, unde am simţit vraja bluesului tău, a plăcut tuturor celor prezenţi și a fost de durată. A fost ca un premiu oferit instruiţilor fani ai bluesului de la noi.

Concertul de la club a fost un concert complet, care este cea mai bunăîmprejurare pentru mine ca să-mi exprim muzica.

11. Toate coverurile pe care le cânţi au o notă personală. Acest lucru dovedește că stăpânești foarte bine această muzică. Povestea bluesului italian continuă cu Roberto Morbioli? Ce înseamnă blues pentru tine și pentru trioul tău?

Despre coveruri: de fiecare dată când interpretez cântecul altcuiva, trebuie să fie unul care mă inspiră să lucrez cu el și să-mi adaug propriul aranjament. Despre viitor, mă voi concentra mai mult pe concertele de peste hotare mai mult decât în Italia, pentru a-mi extinde orizontul și pentru a cuceri noi piețe ca Rusia sau România :))

12. Cum simţi viitorul bluesului?

Sincer, cred că scena bluesului îmbătrânește și NU își identifică impulsuri proaspete. Fanii și muzicienii par adesea puţin obosiţi. Dar, în același timp, sunt optimist în speranța că ciclul de muzică va readuce bluesul la atenţia tuturor pentru a-l face mai interesant pentru un grup ţintă mai tânăr. Mai simt că muzica mea, care nu se limitează doar la blues, va trăi prin diversitate.

13. Proiectele tale sunt un subiect special. Nu ştiu dacă avem timp să vorbim despre ele. Blues and Soul Brothers, The Texas Italian Guitar Battle... M-aş opri să te întreb doar de cvartetul "de luptă" italian. Cum l-ai întâlnit pe William J. Laws și cum a fost raportat acest proiect?

Cânt în mod regulat în Statele Unite, de mai mult de 10 ani şi acolo l-am întâlnit pe Willie. Eu și Willie avem aceeaşi părere despre muzică, aşa că ne-am conectat imediat de cum ne-am întâlnit. În New England, am mers în turnee împreună și astfel s-a născut ideea unui astfel de proiect şi pentru Europa.

14. Mi-ai spus că ai cântat de foarte multe ori în patria bluesului. Cum a fost acolo şi cu ce experienţe ai revenit acasă în Italia?

Sunt în turneu în Statele Unite de cel puțin de două ori pe an şi primesc regulat o viză de artist (ca artist de abilitate extraordinară), iar aceasta îmi dă şansa de a cânta oricând şi oriunde aş vrea. Scena este foarte diferită de cea din Europa / Italia şi, din nou, mă bucur de nivelul lor ridicat de entuziasm și angajament.

15. Ştiu că realizezi albume şi pe vinyl. Ce crezi despre această reconsiderare a sunetului plăcii de ebonită?

Sprijin noua abordare digitală a muzicii pentru că este confortabilă şi reprezintă viitorul, în special pentru generaţia tânără, pe care vrem să o "prindem" pentru scopurile și muzica noastră. Bineînțeles, ideea nostalgică a vinylului este binevenită, și eu sunt colecționar, dar pentru albumele mele am ales să mă concentrez pe mijloacele digitale.

Problema timpurilor noastre nu este discuția despre digital sau vinyl, ci problema surplusului de muzică şi că devine prea uşor de înregistrat şi de editat muzică care nu are nimic de spus. Există trupe care lansează mai mult de 2 albume pe an și mă întreb de ce.

16. La Liman, la restaurant, ne aminteam, cu Relu Călin împreună, de filmele western. Cum se văd aceste filme în ţara dvs.? Desigur, ele sunt numite spaghetti westerns, deoarece se ştie că italienii sunt devoratori de paste, ceea ce, desigur, este o mândrie. Şi muzica acestor filme este remarcabilă și diferită totodată. Ennio Morricone este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori de muzică de film din toate timpurile. A compus mai mult de 500 coloane sonore.

De asemenea, în Italia, filmele sunt considerate istorice și sunt prezentate tot timpul la televiziune. Despre coloanele sonore trebuie să îţi spun că ne plac foarte multe, iubim soundtrack-urile lui Morricone și suntem mândri că este italian.

Ultimul cuvânt te rog să îl adresezi cititorilor revistei noastre virtuale. În frumoasa limbă italiană, te rog!

Grazie per questa intervista e un arriverderci a presto in Romania e ricordate…

CHI SI FERMA E PERDUTO! (Toto)

Mulţumesc!

Interviu realizat de Radu Lupaşcu
12 septembrie 2018

Foto: Adrian Mociulschi, Cristian Neacşu (4,5)