Keep supporting live music

În interviul precedent, cu Roberto Morbioli, aminteam de prima mea întâlnire cu dichisu' festivalului de la Tulcea. Trebuia de mult să ajung pe acolo, să simt pe pielea mea (şi a dragei mele soţii) toate cele povestite de fericiţii redactori ai revistei noastre virtuale, din escapadele lor tulcene, şi mai ales, din voiajele dunărene. Am făcut-o, cum spuneam în interviul anterior, anul acesta, pentru prima dată. A fost un prilej rarisim de-a vedea trupa britanică Nine Below Zero în formulă de octet (adică cu: Dennis Greaves la chitară electrică şi voce; Mark Feltham la muzicuţă şi voce; Ben Willis la chitară bas; Chris Rand la saxofon; Andrew Noble la claviaturi; David Boraston la trompetă, Jake Greaves la baterie şi cu excepţionala voce, Charlie Austen). Trupa o văzusem, dar în duo-ul fondator, alcătuit cum se ştie, din Dennis Greaves şi Mark Feltham. Însă, după părerea mea, nu aceasta prezenţă a fost surpriza festivalului. Bineînţeles că, NINE BELOW ZERO a fost capul de afiş al ediţiei cu numărul 4 al dichisului de la Tulcea. Surprinderea tuturor (implicit a celor ce scriu despre festival în diverse publicaţii) a venit o dată cu prima zi de festival, în care au cântat Roberto Morbioli şi Phil Gates. Despre Roberto Morbioli puteţi citiţi interviul mai jos, iar despre Phil aţi aflat deja foarte multe lucruri incitante din conversaţia cu Ioan Big.

Limbajul bluesului contemporan cucereşte un public amestecat, cu preocupări diferite şi provenit din pături sociale diverse, uneori antagonice. Abilitatea lui Cristian Antonescu de a-i aduna pe toţi sub umbrela acestui festival, merită toată lauda. De fapt, cum au observat şi artiştii pe parcursul întregii ediţii 2018, "Everything was 1^st Class." Afirmaţia îi aparţine lui Phil, iar interviul de faţă îi conturează atitudinea şi personalitatea artistică. PHIL GATES este un artist american cum rar am întâlnit pe plaiurile noastre. În primul rând, el este o persoană pozitivă care emană bucuria de-a cânta şi împărtăşi această muzică de suflet - cu acest festival şi cu această organizare -, mult mai aproape de bunăvoinţa dv. de-a o cerceta şi asculta în timpul liber. În al doilea rând este un comunicator redutabil pe care nu-l poţi părăsi nici dacă te trec nevoile. Mi s-a întâmplat în prima seară de la La Liman! Este un profesor cu charismă şi răspunde cu gentileţe tuturor. Cum nu pot fi un factotum mioritic am purces întotdeauna la ajutoare de nădejde, cu care artasunetelor.ro se mândreşte în această lume mută a "industriei" muzicale româneşti. Phil electriza audienţa din serile de jam-session şi atrăgea ca un magnet orice om convertit la bluzu' cu dichis antonescian... De pe frumoasa pagină de internet a festivalului aflăm: "a cântat pe aceeași scenă sau alături de mari muzicieni ai lumii, precum John Mayall, Tommy Castro, Janiva Magness, Kenny Neal, Eric Gales, Booker T, Maurice White, Philip Bailey, Urs Wiesendanger. De asemenea, a lucrat ca inginer de sunet, printre alții cu Buddy Guy, Stevie Ray Vaughn, Albert King, Dizzie Gillespie, Wynton & Branford Marsalis, Kevin Eubanks, Eartha Kitt, Dianne Reeves. Stilul său muzical combină într-un stil foarte personal energia şi creativitatea din Jazz, Rhythm & Blues, Funk, New Orleans style." Povestea acestui muzician din Chicago, foarte talentat şi carismatic, vi se dezvăluie în cele ce urmează. În timpul recitalului PHIL GATES, mi-am adus aminte de o vorbă de-a lui Moţu, în ceea ce-l priveşte pe Buddy Guy: "fiecare respiraţie a lui Buddy Guy este bluesul însuşi".

“Phil is a wonderful, soulful guitar player who understands his way around the fretboard as well as a multitude of other instruments. He grooves ya’, he moves ya’; Phil Gates is a big time artist who deserves a listen.” (Steve “Fly” Klein, Chicago Blues News)

Interviu cu PHIL GATES

1. Prima întrebare se referă la prima ta venire în România. Ai rămas cu o impresie bună? Este bine de ştiut deoarece, peste tot pe unde se organizează festivaluri în România, muzicieni ca Phil Gates leagă prietenii şi creează punţi de legătură cu adevărata lume a bluesului.

Da, şi despre oraşul Tulcea şi despre ţara dvs., România. Audienţa venită la festival, pentru a asculta bluesul, este bine educată, caldă şi ospitalieră. A fost uimitor! I felt it was a very cool place.

2. Te-am văzut în prima zi a festivalului dichis 'n' Blues de la Tulcea şi, de asemeni, în ambele seri ale jam-session-ului de La Liman. Ce părere ai despre acest inedit festival şi mai ales despre muzicienii cu care ai cântat pe scenă La Liman? (cronica mea despre acest festival o poţi citi cu google translate aici)

Sunt bucuros că festivalul a fost foarte bine gândit, închegat și produs de organizatori. Everything was 1^st Class. A fost un sunet excepţional, remarc, de asemeni, echipa care s-a ocupat de lumini și întreaga unitate de producție a festivalului.

A fost o experiență foarte specială. De obicei, într-un astfel de eveniment, ai ocazia să vezi şi celelalte acte muzicale, care se consumă pe scena unui festival, să te întâlneşti cu alţi muzicieni, dar nu întotdeauna găseşti o atmosferă atât de relaxată şi distractivă. That was a lot of fun. Publicul a fost atât de entuziasmat în primul rând de muzica produsă pe scena acestui festival. Este, cu adevărat, o diferență faţă de alte festivaluri, publicul te-a făcut săte simţi foarte bine pe scenăca muzician, și de asemeni, pe cei din afara locului unde se desfăşura festivalul. The audience was great!

2. Îmi amintesc discuția noastră despre La Liman. Era sinceră și deosebit de interesantă. De asta vorbim acum. Îmi amintesc întrebarea pe care mi-ai adresat-o atunci. Cine a fost primul chitarist al trupei Procol Harum? Întrebarea mea de acum este: Cine a fost cel mai valoros chitarist al tuturor timpurilor și de ce?

Aceasta este o întrebare extrem de dificilă. Cine a fost cel mai valoros chitarist din toate timpurile. Cred că în fiecare gen muzical există chitarişti uimitori.

Aş putea spune Andrés Segovia (n.r. Torres, 1st Marquis of Salobreña, n. 21 februarie 1893 – d. 2 iunie 1987), Django Reinhardt (n.r. Jean Reinhardt, n. 23 ianuarie 1910 - d. 16 mai 1953), Les Paul (n.r. Lester William Polsfuss, n. 9 iunie 1915 – d. 12 august 2009), Wes Montgomery (n.r. John Leslie "Wes" Montgomery, 6 martie 1923 – 15 iunie 1968), Chet Baker (n.r. Chesney Henry "Chet" Baker Jr., n. 23 decembrie, 1929 – d. 13 mai 1988), Chuck Berry, Muddy Waters, Buddy Guy, Jimi Hendrix, Carlos Santana, John McLaughlin, Al Di Meola, chiar si Robben Ford. Motivul, pentru fiecare dintre cei menţionaţi, este acelaşi. Ei au făcut pasul înainte în muzică. De asemenea, ei au schimbat modul în care chitara a fost percepută, apreciată şi poziţionată în faţa multor altor instrumente, devenind atracţia principală. Deci pentru mine, dacă ai alege oricare dintre aceste nume, aş fi foarte mulţumit cu aceasta.

4. În prezent, eşti directorul muzical pentru Fundația James Marshall Hendrix. Care-i treaba ta acolo?

Misiunea Fundaţiei James Marshall Hendrix este acela de-a educa muzicienii într-o varietate de aspecte din domeniul industriei muzicale şi, de asemeni, să îi ajut să-şi definească şi găsească vocaţia. Astfel, eu am fost implicat în aspectul educaţional.

5. Te-ai născut în oraşul bluesului electric și ai avut permanent acest sunet prezent în jurul tău. Crezi că acest lucru te-a influenţat decisiv şi că a stat la baza relaţiei tale mai puternice cu muzicienii de blues decât cu cei care abordează alte stiluri?

De fapt, eu cred că a fost cel mai minunat lucru să mă nasc în Chicago, fiindcă în acest mod, familia mea a avut cea mai mare influenţă asupra mea. În fapt, fiecare membru al familiei a avut gusturi diferite în ceea ce priveşte muzica și aşa ne-a fost adusă în casa noastră o diversitate foarte pitorească de stiluri muzicale. Mama mea a adus muzica clasică. Tatăl meu ne-a făcut cunoştinţă cu jazzul, surorile mele cu R & B şi muzica soul, iar fratele meu a adus rockul şi... bluesul. Aşadar, le-am avut pe toate şi pe toate le apreciez cum se cuvine. Apoi am luat cunoştinţă de fiecare în parte, le-am studiat și am încercat să le încorporez în muzica mea.

6. Cum poţi descrie tinereţea ta și care a fost prima legătură cu bluesul?

Tinereţea mea a fost destul de tipică pentru oraşul Chicago, ca dealtfel şi pentru oraşul New York. Prima mea conexiune cu bluesul s-a datorat audiţiilor de la radio şi desigur, acelor albume din discografia tatălui meu. Adică Miles Davis, Charlie Parker, Dizzy Gilespie (n.r. John Birks "Dizzy" Gillespie, n. 21 octombrie 1917 – d. 6 ianuarie 1993) etc. Apoi, au urmat albumele celor de la Motown Records, Stax Sounds, muzică pe care, surorile mele o cântau frecvent. A urmat apoi bluesul clasic și desigur, multă muzică Rock.

7. Cum s-a numit prima ta trupă şi ce muzică cântai în acel moment? Ştiai că acesta va fi drumul tău în viaţă?

Back to Back Blues a fost prima mea ieşire publică, un duo vocal-chitaristic constituit împreună cu un prieten. Cu toate acestea, eu ştiam de mai înainte că asta o să fac toată viaţă. Asta îmi doream. Nu există nici o îndoială.

8. Toate coverurile pe care le cânţi au o notă de interpretare strict personală. Acest lucru dovedeşte că stăpâneşti foarte bine această muzică şi că ţi-ai pus sufletul pe tavă, cum se spune! De ce crezi că trebuie să fim recunoscători muzicii și să-o propagăm peste timp?

Ar trebui să fim totdeauna recunoscători muzicii și muzicienilor care dau viaţă muzicii pe care o interpretează. Conţine şi menţine o legăturăemo ţionalăcu fiecare dintre noi. Mi-am pus "sufletul pe tavă" pentru că simt muzica în timp ce o cânt. Fie că este vorba de piesele de blues clasic reinterpretate, fie că este vorba de muzica mea, cea pe care o compun. Dacă pun suflet în ceea ce cânt, atunci de ce să mai fac asta?

Şi apoi muzica marchează timpul. Ştim cu toţii că multe evenimente din viață pot fi însoţite de (un) cântec. O primă întâlnire, o nuntă, un deces, o vară frumoasă, o sărbătoare. Poţi auzi o melodie din acea vreme în ziua de astăzi şi sigur te va purta imediat spre acel moment.

9. Ai fost în Forţele Aeriene? Jimi a experimentat saltul cu paraşuta, ai încercat şi tu să sari?

(râde) Nu, nu a trebuit niciodată să sar dintr-un avion. Chiar dacă poate să fie distractiv să încerci acest lucru. Misiunea mea în Forţele Aeriene era în domeniul tehnic, nu a trebui să sar niciodată.

10. Ce amintiri păstrezi din acele vremuri?

Mi-a plăcut să lucrez cu mulţi oameni din multe locuri minunate ale ţării şi m-am bucurat mult că printre ei am descoperit muzicieni cu care sunt şi astăzi în legătură.

11. De la prima notă pe care ai cântat-o pe scena festivalului din Tulcea, am simţit că bluesul de la Chicago este prezent şi le-am spus prietenilor: "Buddy Guy a venit la noi în Deltă!". Nu cunoşteam biografia ta, nici nu ascultasem prea multe piese cu tine... Ce înseamnă Buddy Guy pentru tine? Cum îţi explici unicitatea expresiei lui?

Buddy Guy a avut o mare influenţă asupra multor chitariști şi a mea personală, desigur. El a reuşit să combine fericit bluesul clasic, pe care l-a cântat cu Muddy Waters, cu propria sa exprimare artistică, a amplificat acest sunet și i-a adăugat o fizionomie scenică unică. Pentru câteva show-uri, am lucrat cu Buddy Guy ca inginer de sunet. Astfel că am vorbit puţin cu el despre multe lucruri legate de blues şi tehnica de cântat. Este un mare Bluesman. Eu cred căJimi Hendrix, precum şi mulţi alţi chitarişti, printre care mănumăr şi eu, îi datorăm mult lui Buddy Guy, mai ales în ceea ce priveşte ardoarea de-a cânta cu atâta pasiune, din tot sufletul.

12. Aceste versuri mi se par esenţa bluesului său: "I've been around a while / I know wrong from right / And since a long time ago / Things been always black and white / Just like you can't judge a book by the cover / We all gotta be careful / How we treat one another / Skin Deep / Skin Deep / Underneath we're all the same / Skin Deep / Skin Deep / Underneath we're all the same / We're all of the same". Dincolo de culoare, suntem toţi la fel... Eşti de aceeaşi părere?

Da, sunt. Şi fiind un muzician căruia îi place să se deplaseze în turnee, trebuie să notezi că, am cântat (şi vizitat!) în peste treizeci de ţări, şi de aceea, trebuie să crezi ce îţi spun. Oamenii sunt la fel peste tot! Săle fie cât mai bine pentru ei şi familiile lor, să-şi creascăcopiii pentru a fi mai realizaţi decât ei înşiş i.

13. Ai cântat în New Orleans? Te-a influenţat?

Realmente ador muzica oraşului New Orleans şi am inclus-o în multe din interpretările pieselor mele. Mi-ar plăcea să cânt în New Orleans, încă nu am ajuns acolo. Oraşul e mare.

14. Albumul pe care l-am cumpărat de la Tulcea, Live At Hermosa, este unul foarte special. Compoziţiile de pe acest live sunt ale tale, excepţie fac două melodii (nr. 2 și nr. 6), dintre care, remarc în mod cu totul special performanţa ta în interpretarea piesei Messin With the Kid. Crezi că bluesul are nevoie de fuziune cu alte stiluri pentru a-şi păstra prospeţimea şi vitalitatea?

Da, cred că bluesul a făcut întotdeauna asta, de la Delta Blues la Chicago Blues, Texas Blues, California Blues etc. Toate acestea au adăugate modificări şi inclusiv influenţe diverse.

Îmi place să amestec genurile împreună. Îmi plac foarte mult bluesurile tradiţionale, pe care le cânt şi eu. Cu toate acestea, eu amestec în mod conştient funk, soul, jazz, muzică latino în Blues şi invers. Cred că poate exista o cale sigură, prin care ascultătorii pot lua contact cu originile bluesului, pot înţelege ceea ce fac şi, deci, îmi pot înţelege muzica şi fuziunea cu diverse stiluri.

Nu este o alegere binară de blues tradițional sau de blues contemporan. Este în beneficiul amândurora. Sunt atât de mulţi ascultători oriunde pe lumea asta. Este mai mult decât suficient pentru a permite bluesului săaibămai multe faţete ale aceluiaşi diamant.

15. În America, există o grămadă de talente care cântă blues atât cu vocea, cât şi cu chitara. Ce crezi despre tinerii care se încumetă acum să cânte blues? (dau câteva nume din talentele confirmate deja, ale scenei muzicale americane: Quinn Sullivan, Toby Lee, Marcus King, Brandon "Taz" Niederauer, Leon Bridges, Christone "Kingfish" Ingram, Sawyer Fredericks, Tallan Noble "T-Man" Latz și Melody Angel, Heather Gillis, Ally Venable)

Cred că există mari talente acolo. E un lucru foarte bun.

16. Crezi că oricine poate cânta blues dacă stăpâneşte foarte bine tehnica instrumentului?

Cred că vor fi tot timpul oameni care vor încerca iar din aceștia unii chiar vor reuși să stăpânească foarte bine instrumentul şi interpretarea. Este acelaşi lucru pentru orice domeniu. Însă cunoaşterea nu se poate transforma în abilitate sau meşteşug. Nu ştiu ce face această diferenţa pentru fiecare persoană. Dar ştiu pentru mine şi muzica mea, mai ales când văd că sunt apreciat de publicul căruia îi face plăcere interpretarea mea.

17.Blues este o emoţie profundă, câteodată poţi vărsa lacrimi când asculţi pe cineva care trăieşte această muzică pe care o simte. Cum defineşti bluesul în general și cum poţi explica evoluţia lui?

Definiția bluesului pentru mine poate fi întotdeauna cineva, sau ceva, care are un efect profund asupra mea şi care reprezintă o provocare din punct de vedere emoţional. Pentru că apoi trebuie să-mi iau chitara şi să dau drumul unei cântări.

18. Cum ţi-ai ales membrii pentru acest turneu? (este vorba de: Uwe Rhodes - orgă / pian, Stephan Hug - chitară bas, Thomas Wagener - tobe)

L-am cunoscut pe UWE în timp ce lucram cu un grup de muzicieni pentru câteva spectacole. Pe Thomas l-am întâlnit un jam-session de blues, iar el m-a prezentat lui Stephan un pic mai târziu. I-am ales pentru că sunt muzicieni cu personalitate, simt groove-ul şi sunt 100% profesionişti.

19. Cum vezi viitorul bluesului?

Viitorul bluesului va fi interesant chiar dacămarii artiști din prezent și fanii lor vortrece în eternitate. Bluesul va trăi de-a pururi, iar audienţa care va identifica cântecele, le va auzi de la un anumit artist. Speranţa mea este ca bluesului să i se permită să se schimbe şi, astfel, să-şi păstreze spiritul la fel ca până acum. Iar cei ce se ocupă de această industrie muzicală să fie responsabili şi să realizeze că audienţa bluesului doreşte o varietate în exprimare şi să propună această diversitate în locurile unde se organizează concerte de blues. Festivalul de la Tulcea, dichis n' Blues, este un excelent exemplu al acestei varietăți.

20.De ce te-a atras Europa şi ai ales să te stabileşti aici?

Îmi plac să călătoresc şi îmi plac multe locuri de pe Pământ! Însă, Europa a fost întotdeauna foarte receptivă la muzica pe care o cânt şi m-am gândit că, dacă o să locuiesc aici, mă voi bucura de această fermecătoare parte a lumii.

Ultimul gând te rog să îl adresezi cititorilor revistei noastre virtuale.

Mulţumesc tuturor cititorilor, fanilor şi familiei bluesului din întreaga lume. Continuaţi săsusţine ţi muzica live. Nu pot să subliniez îndeajuns de apăsat cât de important este acest lucru, pentru ambele părţi participante la evenimentele live. You are what keeps it moving!

Mulţumesc!

Interviu realizat de Radu LUPASCU
13 septembrie 2018

Foto: Adrian Mociulschi, Relu Călin (1)