Be there with us

A intrat în povestea bluesului cântând boogie-woogie. Un ritm repetitiv făcut celebru de pianişti, însă îmbrăţişat şi de breasla chitariştilor, adaptat perfect într-un riff melodic progresiv, acesta fiind o bază suficient de solidă pentru impetuoase solouri. Jonathon Boogie Long este un astfel de talent exploziv, pe care fanii bluesului din România îl pot vedea live la Festivalul de Blues din Ţara Loviştei. Adică la Brezoi, unde oameni cu sufletul curat, cu abilităţi organizatorice şi devotament pentru lucrul bine făcut, au pus la cale o (a treia) ediţie de pomină. Cu Beth Hart şi Ana Popovic în prim plan! Lista este lungă şi preţioasă, vom mai povesti la această rubrică despre invitaţii ediţiei cu numărul trei, iar spaţiul destinat concertelor este (chiar) mirific. O să-l vedeţi şi o să vă bucuraţi! Protagonistul interviului de astăzi este nativ din ţinutul de baştină al bluesului, de unde s-au făcut remarcaţi: Slim Harpo, Lightnin' Slim, Lonnie Brooks, Little Walter, Lousiana Red, Katie Webster şi nu în ultimul rând, Buddy Guy. Cu siguranţă, Jonathon vă va fi pe plac şi îl veţi urmări pe viitor. Cu alte cuvinte veţi deveni fanii lui şi al acestui curent muzical care a poposit după '89 şi la noi în Carpaţi. Prin frumoasa noastră ţara, unde sunt festivaluri multe şi oameni destoinici. Cu sponsorii e mai greu. Mulţi nu ştiu muzică, nu preţuiesc decât ceea ce văd la TV şi au slujbaşi amatori, doctori în celulare. Cavalcada cancan-ului cotidian sufocă orice formă de cultură existentă la noi. Mulţi nu apucă să afle de astfel de întâmplări culturale şi să încerce altFelul. Radioul şi televiziunea neglijează arta sunetelor. Pentru cei care au învăţat să recunoască muzica de valoare, paginile revistei noastre virtuale le pot fi de real folos.

Interviul de faţă aduce în atenţia dvs. un artist ca nimeni altul din locul de obârşie al bluesului. Este o premieră absolută în spaţiul nostru mioritic. Jonathon Long are trei discuri în portofoliu, dintre care ultimul, intitulat simplu, Jonathon Long, a deschis calea noului label, Wild Heart Records, al celebrei chitariste Samantha Fish (împreună cu managerul ei, Rueben Williams), pe care mulţi dintre iubitorii bluesului au urmărit-o fermecaţi în ediţia cu numărul 8 de la Sighişoara (24 februarie 2012). Fiind lansat anul trecut, este de la sine înţeles că vom asculta live multe piese de pe acesta, însă nu trebuie să uit să remarc că este primul album în care artistul se desparte de supranumele care l-a făcut celebru, Boogie. Aşadar, o performanţă artistică cu faţă nouă, atât componistică, cât şi interpretativă. Solo-urile nu lipsesc, ba dimpotrivă, sunt multiplicate într-un registru mult mai amplu, mai strălucit armonizate cu vocea şi deschise unor noi fuziuni ce se aventurează cu avânt prin jazz şi funk. Uluitoarele sale performanţe scenice se prevăd în hituri ca Bury Me sau Pray for Me, iar versurile spun totul despre structura interioară a unui fiu născut pe malul marelui fluviu.

"All that I know how to do is take a pen and a sheet of paper or two, write a few words about peace and love, Louisiana, and the heavens above; Bury me when I’m gone, with my guitar and some cheap cologne, all that’s left is a pile of bones, remember me through the words of my song." (Jonathon Long)

Confirmarea artistului, din capitala statului Lousiana, s-a consolidat mai întâi acasă, scenă cu scenă, ediţie de ediţie (a se asculta concertele de la New Heritage Festival, New Orleans, 2015 - 2018), astfel că, saltul către performanţa mondială a curs firesc, mai ales odată cu turneele susţinute alături de B.B. King, Chris Duarte şi Tyree Neal (fratele mai mic al celebrului Kenny Neal - pe care îl putem vedea în luna august la dichis 'n' blues). Primele două albume sunt semnate de trupa Jonathon Boogie Long And The Blues Revolution şi fixează momentul boogie al carierei lui Jonathon Long. Voce, compoziţie şi chitara principală, Jonathon are o imaginaţie exuberantă, pornind de acele simple note albastre, pe care mulţi pleşcari mioritici le consideră uşor de cântat. Iar casele de discuri se îngrămădesc în a-i crede. Deh, cultura! Le va crăpa obrazul de ruşine urmărindu-i evoluţia scenică şi încercând să-i copieze naturaleţea. Le ştiu feţele pocinoage, fac pe interesanţii, când de fapt, sunt închipuiţi... Pe scena clubului Big Mamou a fost promovat, pe vremuri, un alt tânăr chitarist american, la fel de strălucitor, pe care mulţi chitarişti tineri sau consacraţi s-au grăbit să îl vadă. Este vorba de Lance Lopez, supranumit "The Killer Guitar from Texas". Nu ne-am înşelat. Este bine să ne cunoaştem istoria. Ea deschide calea din prezent spre viitor.

Jonathon Long este unul din ambasadorii moderni ai bluesului american şi o călăuză pentru tinerele noastre talente. Iar aceştia nu vor lipsi la Brezoi. Îi vom vedea pe scena de concert sau în public. Timp de patru zile ne vom delecta din mireasma poveştilor bluesului şi a naturii unice de la confluenţa a două râuri de poveste, Lotrul tâlhar cu Oltul... de aur.  "Viitorul superstar", cum este supranumit de Samantha Fish, va concerta pe 20 iulie 2019, în a treia zi de Open Air Blues Festival Brezoi.

"I’m a pure bred, corn-fed Louisiana country boy, and I’m going to give you a performance of a lifetime that you’ll never forget!" (Jonathon Long)

Interviu în exclusivitate cu Jonathon Long

1. Vii din Lousiana, Baton Rouge. Din acelaşi oraş din care s-au făcut cunoscuţi europenilor, Tabby Thomas şi fiul său, Chris Thomas King, Raful Neal şi Kenny Neal, Lightnin' Slim, Larry Garner etc. Un patrimoniu cultural bogat care poate influenţa şi îndruma paşii unui tânăr capabil. Care a fost punctul tău zero?

Punctul meu de plecare a fost un bar numit Swamp Mama's, al cărui proprietar era claviaturistul meu din acea vreme, Chris Alexander. Acolo mi-am făcut ucenicia. Am avut şansa să împart scena cu familia Neal, Larry Garner, James Johnson și cu multe alte legende ale bluesului din Louisiana. A fost o plăcută provocare... săptămânală. Am învățat foarte multe despre aceşti tipi cântând alături de ei. Nicio lecţie predată la școală nu se poate compara vreodată cu aceste experienţe însuşite pe viu.

2. Ai şi alţi idoli care te-au influenţat din istoria bluesului?

Cele mai mari influenţe asupra mea le-au avut: Michael Burks (n.r. citiţi: Michael “IRON MAN” Burks “ne deschide” calea spre Gary Moore!; RIP!), Jeff Healey, Albert Collins şi B.B. King. De asemeni, legenda locală, Big Luther Kent, a avut un impact imens asupra profesiei mele de muzician. Am început sa cânt în trupa sa de când aveam 17 ani şi continui să cânt cu el cât de mult voi putea.

3. Până să ne povesteşti despre ultimul tău album, te rog să ne spui câte ceva despre "perioada" boogie. Cunosc albumele Jonathon Boogie Long & The Blues Revolution lansat în anul 2013 şi Trying To Get There din 2016. Voce grozavă, solistică impresionantă de chitară şi sunet uluitor, lucruri ce ne aduc aminte de şcoala veche. Ce-ai vrut să spui cu Blues Revolution?

Voiam doar o revitalizare a Bluesului meu. Scopul principal a fost acela de a crea un sunet de blues cu care generația mai tânără s-ar putea conecta direct, fără a fi la fel de tradițional ca cel al predecesorilor mei. Am vrut să sune diferit, aşa simt că este muzica mea reflectată. Eu compun multe şi variate stiluri de muzică, şi desigur, multe stiluri diferite de Blues. În opinia mea, Bluesul poate fi ceva, orice altceva, nu contează ce, nu trebuie să fie neapărat un "shuffle" sau un "slow blues".

4. Trying To Get There are sunet bun, compoziţii proprii şi personalitate. Remarc, în mod cu totul special, piesa Unexplainable feeling. Solistica de chitară este sfâşietoare. Mă întreb dacă ne vei cânta şi piese mai vechi în Festivalul de la Brezoi sau la un posibil jam-session...? Cum vezi viitorul bluesului?

Voi cânta cântece originale din toate cele trei albume lansate până acum. Unexplainable feeling este, de asemenea, una dintre melodiile mele preferate din cel de-al doilea album, Trying To Get There. Opinia mea este că viitorul bluesului este foarte luminos. Există numeroase festivaluri la care participă și o comunitate devotată bluesului, fani adevăraţi care susţin bluesul în întreaga lume, care apreciază bluesul, patrimoniul și cultura lui. Ei întotdeauna sunt pregătiți să danseze, să petreacă și să asculte piese de calitate. A fost un moment în care viitorul arăta foarte sumbru pentru blues, dar acum este bine, în acest moment există un grup de sprijin imens pentru artiştii de blues.

5. Noul tău album, Jonathon Long, lansat anul trecut este o premieră şi pentru producătoarea, Samantha Fish. Cum te-ai cunoscut cu Samantha şi ce înseamnă pentru tine această despărţire de soundul din trecut?

O cunosc pe Samantha de mulți ani și întotdeauna am fost admiratorul ei entuziast. Ea este o tânără foarte specială, cu un imens talent și a fost o plăcere să lucrez și să merg cu ea în turneu în ultimul an. Amândoi suntem impresariaţi de Thunderbird Management Group (n.r. Samantha Fish a devenit cunoscută în 2011 cu albumul Girls with Guitar al labelului german Ruf Records, casă independentă de blues fondată de Thomas Ruf, managerul regretatului chitarsit american, Luther Allison).

Nu cred că sunetul meu s-a schimbat cu adevărat, încerc doar să cresc calitatea compoziţiei şi a prestaţiei artistice, la modul general. Mai cred că, cea mai importantă deosebire dintre noul album şi cele din trecut, ar fi profesionalismul producţiei, în special pentru că, bugetul pentru post-producție este ceva mai substanţial, astfel încât am putut să facem o alegere mai bună. Este brută, nu s-a intervenit prea mult asupra înregistrărilor, iar aceasta este exact ceea ce ne-am dorit din acest proiect. Rămâi conectat, nu am dezvăluit totul încă.

6. Albumul abundă în riffuri şi solistici năucitoare care te cuceresc de la început până la sfârşit. Modalităţile de exprimare sunt diverse şi dezvăluie o personalitate artistică multiplă, sentimentală şi energică. De unde ai această deschidere spre armonie, înţelegere şi onestitate?

Am ascultat și am apreciat atât de multă muzică minunată în viața mea, iar tot ceea ce auziți este cea mai bună parte a sufletului meu. Eu am crescut ascultând muzica surorilor The Clark, pe Jill Scott, muzica gospel etc. şi asta m-a ajutat să înţeleg mult mai bine aranjamentul, armonia şi cum să-mi exprim cu sensibilitate ceea ce cânt. În ceea ce privește onestitatea, onestitatea este cea mai bună politică de urmat. Trebuie să fii sincer în ceea ce faci pentru ca oricine altcineva din public, să se conecteze cu dvs.. Majoritatea oamenilor pot simţi un fals de la o milă distanță, iar eu când urc pe scenă, fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi deschide sufletul şi a transmite mesajul, cât mai cinstit posibil, lăsând toate cunoştinţele mele pe scenă, pentru ca simpatizanţii mei să se bucure din plin.

7. Bluesul reprezintă un cumul de circumstanţe şi sentimente nu întotdeauna pozitive. Cum vezi lupta dintre bine şi rău şi cum poate vindeca muzica un suflet rănit?

Bluesul tău poate fi orice vrei să fie. S-ar putea să fii cea mai norocoasă persoană din istorie dacă încă mai poți avea Bluesul. S-ar putea să fiți lefteri, să fiți bătuţi și dezgustați, cu siguranță este vorba tot de povestea Bluesului. Unele dintre cele mai rănite suflete au făcut ca această muzică să existe. Așa cum am spus mai devreme, fiți oneşti și nimic nu va fi mai cinstit decât cineva care scrie despre Bluesul pe care îl trăieşte zi de zi.

8. Cu ce trupă vii la festivalul de la Brezoi?

Chris Alexander este la claviaturi. Chris deținea primul bar în care eu am cântat Blues. Este o mare parte din mine şi este un loc datorită căruia mă aflu în această postură și am această educație muzicală. El m-a susţinut întotdeauna și reprezintă un real punct de sprijin.

Shedrick Nellon este chitara bas. Shedrick a fost unul dintre eroii mei locali de când eram copil. Shedrick este o bună alegere pentru orice trupă care vrea să aibă personalitate. Basul său este profund, are groove! M-a urmărit cum am devenit muzician, mi-a oferit îndrumare de-a lungul anilor și este întotdeauna o reală plăcere să împart scena cu el.

Jay Carnegie este toboşarul trupei. La numai 23 de ani, Jay este una dintre cele mai talentate ființe pe care le-am întâlnit vreodată în viața mea. Este un tip foarte special şi poate cânta la fiecare instrument pe care i-l oferiţi, cu propriul său stil și are propriul său sunet. El face parte din viața și muzica mea de mai bine de 6 ani și a fost o plăcere să-l văd cum s-a dezvoltat ca muzician. Avea 17 ani când am început să cântăm împreună și am petrecut momente foarte bune împreună, pe unele dintre cele mai mari scene din America și Canada.

9. Ce înseamnă pentru tine Lousiana, din toate punctele de vedere, şi cum ai descrie acest minunat loc de pe pământ? Chiar şi atitudinea oamenilor în faţa morţii este diferită şi unică felul ei. A devenit deja o atracţie turistică muzica care însoţeşte cortegiul funerar...

Louisiana este o experiență în sine. Mâncarea este una dintre cele mai delicioase, oamenii sunt amabili și generoși, ca o familie mare; Peisajul este unic și minunat în felul său; Fac parte din a doua generaţie de suflete din New Orleans; Noi, indigenii, vedem că atunci când o persoană se naște în această lume a durerii și a suferinței, asta este trist, când un suflet părăsește tărâmul pământean pentru a merge la necunoscutul de dincolo, acesta este un moment plin de bucurie care trebuie să fie sărbătorit, lucru pe care noi îl oficiem prin dans, răsunet de alămuri şi înconjuraţi de o bună parte a familiei și de prieteni.

În final, câteva cuvinte, te rog, pentru cititorii revistei noastre virtuale, Arta sunetelor. Cititorii noştri sunt dornici să vă vadă și să vă audă live, aici, în București.

Vă pot spune că suntem foarte entuziasmați să venim la festival și dacă există posibilitatea ca voi să fiți în audiență la unul dintre showurile noastre în timp ce suntem la Brezoi, ar fi o alegere cu adevărat bună. Sunt un vlăstar autentic, hrănit de mic cu blues de Louisiana, şi o să vă ofer un spectacol pe care nu îl veţi uita niciodată. Fiţi acolo cu noi şi nu veţi avea remuşcări, când veţi auzi cât de frumos a fost la Brezoi!

De abia aşteptăm,

Radu Lupaşcu
2 martie 2019

Foto: Courtesy of Andreas Lösche