Arta Sunetelor
Interviu cu Ged Brockie Scoția dincolo de zidul lui Hadrian Scoția este un teren de legendă. Începând cu eroul William Wallace, spiritul neînfricat și inexpugnabil al scoțianului și încheind cu faimoasa piatră de destin, The Coronation Stone, returnată de englezi în 1996, Regatul Scoției este plin de mistere și are o istorie la fel de impresionantă ca cea a Angliei. Cunoscuți pentru faimosul kilt, cimpoaie și zgârcenia proverbială, despre scoțieni știm că au inventat bicicleta, radarul, anvelopa pneumatică, penicilina, dar și hipnoza și, bineînțeles, monstrul din Loch Ness. SCOŢIA este o destinație turistică uimitoare. Prima mea vizită la Edinburgh a coincis, de asemenea, cu vizionarea primului concert de jazz cu Ged Brockie, un muzician profesionist cu o carieră impresionantă de peste 30 de ani. Am fost plăcut surprins de acest spectacol intitulat Povestea lui Joni Mitchell, care a fost dedicat încântătoarei cântăreţe și compozitoare din Canada, cea care a câștigat nouă premii Grammy pentru albumele ei. Din trupa scoţiană au făcut parte: Claire Saunders - voce, Ged Brockie - chitară electrică și acustică, Suzy Cargill - percuție și James Whyte - bas. A fost o provocare plină de emoție și fantezie lirică. Un eveniment ilustrativ deosebit de tonic. După concert, am avut o mică discuție cu Ged Brockie și am organizat o întâlnire de weekend în casa prietenului meu, Constantin Berhiu din Fife, inspirata noastră legătură. Pentru realizarea acestui interviu, l-am invitat să mi se alăture pe muzicianul, filozoful și profesorul Gabriel Petric, care îl cunoaște bine din mediul online, de pe site-ul GMI (GUITAR AND MUSIC INSTITUTE), cel creat de însuşi GED BROCKIE. "Nemo me impune lacessit!" (Nimeni nu mă atacă fără să rămână nepedepsit) - faimos motto scoțian. Radu Lupaşcu Interviu cu Ged
Brockie
Am fost foarte norocos să am o copilărie muzicală. Am fost foarte atras de cântatul în biserică şi mătuşa mea mi-a dat lecţii de chitară când aveam 5 ani. Am fost ales să fiu în corul şcolii şi am fost unul dintre acei copii aleşi să cânte la cornet pentru câţiva ani, până am terminat şcoala primară. Pentru că am fost adoptat, am aflat mult prea târziu că tatăl meu adevărat a avut calităţi muzicale şi a compus cântece pentru faimoşi cântăreţi scoţieni, deci bănuiesc că este ceva în sângele meu.
Bănuiesc că oamenii, când se gândesc la anumite ţări, trag o concluzie imediată şi îşi formează un stereotip. În cazul Scoţiei este "Cimpoiul", pentru România este Dracula (Vlad Ţepeş). Realitatea este că Scoţia este o ţară modernă care continuă să aducă o contribuţie lumii prin orice mijloace posibile. Scoţia a avut o lungă poveste de dragoste cu chitara, deci cred că nu este o surpriză aşa de mare că am luat-o pe acest drum. În anul terminal al liceului, am avut un proiect la cursul superior de muzică, despre cimpoaie. Am lucrat întotdeauna cu folkul scoţian (reels, jigs) şi am folosit dansul tradiţional ca antrenament şi încă o fac. Este o metodă bună de a-ţi perfecţiona tehnica şi aceste dansuri au nişte linii muzicale excepţionale. Cred că din punct de vedere compoziţional am lăsat în mod natural influenţe celtice să iasă la iveală prin compoziţiile mele.
Motivul creării GMI - Institutul chitarei şi al muzicii - este pentru că îmbătrânesc şi totodată doresc să împărtăşesc cunoştinţele despre muzică şi chitară cu toată lumea. Am a avut o viaţă întreagă de exerciţiu, compoziţie, improvizaţii şi performări, împreună cu predatul muzicii. Este o modalitate prin care poţi întâlni oameni din întreaga lume. Nu sunt foarte sigur privitor la a doua parte a întrebării, dar dacă se pune întrebarea de ce dorim muzica să pătrundă în viaţa noastră, iată un posibil răspuns: aparent, universul rezonează la o anumită frecvenţă, deci toţi suntem creaţi din valuri sonice de un anumit fel, probabil acesta este motivul pentru care avem nevoie şi iubim muzica atât de mult.
Scoţia este o ţară bogată, dar mulţi, cărora le-a fost spălat creierul, cred că nu o să ne putem luăm independenţa înapoi. Aceasta nu este şi părerea mea, totodată, orice s-ar întâmpla, am speranţa că oamenii care locuiesc în Scoţia vor continua să menţină, împotriva tuturor dezacordurilor, caracterul care face ţara atât de dinamică, cu ideile, cultura şi inovaţiile. Scoţia a votat să rămână în UE, dar Anglia a votat să iasă. Cred că această mişcare este o greşeală foarte mare. Vom vedea.
Am fost foarte norocos să cânt alături de muzicieni de mare clasă şi deşi memoria mea nu e formidabilă, încerc să îmi aduc aminte de momentele magice cât de mult pot atunci când ele se întâmplă.
Chiar nu mă preocupă care este setup-ul. Când performezi solo, atunci, prin definiţie, e un act cam solitar şi constrângător, pentru că eşti în colaborare doar cu tine însuţi. Când doi sau mai mulţi muzicieni sunt implicaţi, aceasta ajută creativitatea dacă fiecare îl ascultă pe celălalt.
Chitara principală pentru acest album a fost o Washburn, o chitară acustică cu corzi de nylon pe care încă o am şi o folosesc în mod regulat în predare. Are un sunet minunat şi un "gât" extraordinar. A fost înregistrată prin microfon, aşa că nu a fost conectată la niciun amplificator. Cred că am înregistrat mai tot albumul cu această chitară. De asemenea, aveam o chitară albastră Yamaha APX, pe atunci, şi sunt sigur că mai era o chitară pe acel album... a trecut ceva timp, aşa că nu sunt sigur.
Frank Krocker este un lutier german și ne-am întâlnit cu chitarele sale când SGQ activa (n.r. Scottish Guitar Quartet album Near The Circle, 2001). Nu folosesc Frameworks foarte mult, cu toate acestea, din când în când este un instrument excelent. E complet echipată cu MIDI, de exemplu, vara trecută am cântat un set Joni Mitchell şi am folosit "Frame", pentru a putea crea acordaje specifice, cu o singură apăsare de buton, acordajul putea fi setat. În principiu, cânt la o Eastman Pagelli acum, care este un instrument cu un sunet adevărat, frumos şi uimitor, vizual.
Mi-e teamă că nu. Ultimul turneu pe care l-am făcut a fost acum zece ani și a fost în Austria și Germania de Sud. Cred că ultimul concert pe care l-am susţinut a fost probabil în urmă cu șapte ani. Materialul este complex și este mult de muncă. Nu cred, din păcate, că SGQ va mai apărea curând pe vreo scenă, după atâţia ani de renunţare la activitate.
Printr-o concentrare intensă şi rugându-mă să nu fac vreo greşeală!
A fost o piesă dificilă, dar așa cum scrie Bruce, este destul de repetitivă (n.r. Bruce Hebenton-Graham). El nu este un chitarist și unele dintre ideile și frazele sale au fost greu de cântat, deoarece nu erau cu adevărat scrise pentru chitară. A fost o provocare, dar una de care mă bucur că am acceptat-o și pentru că am realizat-o la un nivel înalt.
Îmi place arta lui Wes Montgomery, Pat Metheny, John Schofield, și mulţi alţii. Mă bucur că ți-a plăcut Passo Doble :)
Ei bine, să fiu sincer, nu au fost atât de multe discuții despre alte lucruri decât despre obținerea muzicii. Bruce a fost generos în acest fel, el nu a spus într-adevăr că trebuie să fie așa sau trebuie să fie într-un anumit fel, de cele mai multe ori. Cred că mi-a cerut să cânt câteva pasaje într-un anumit fel, dar asta era de așteptat, fiindcă era copilul lui. Părea mulțumit de rezultatul final și asta este tot ceea ce contează.
Inspirația vine din viață și din necesitatea plăţii facturilor! Inspirația vine din tot ceea ce mă înconjoară. Natura, imaginile, emoțiile pe care le simt. E ca și cum ai apăsa butonul atomic. Odată ce ai limba muzicii înăuntrul tău, este ca și atunci când vorbeşti, doar că te exprimi prin note muzicale.
Asigurați-vă că nu aveți gusturi scumpe în viață și căutați o femeie foarte înțelegătoare.
L-am întâlnit pe Hummie când am mers la Seattle, să particip la PNW (Pacific Northwest Film Scoring Program), cursul intensiv de vară. Am devenit prieteni buni şi l-am invitat în Scoţia, să-şi ţină cursul. A durat cam 3 sau 4 ani şi am avut studenţi din toată lumea. L-am rugat pe Hummie să dirijeze, deoarece premiera celor 5 Inovaţii se suprapunea cu sejurul său în Scoţia. E minunat că a făcut-o, căci el are mult talent şi experienţă. A condus orchestra, într-adevăr, bine.
Înunderscore este totul despre susținerea acțiunii dramatice care are loc pe ecran. Uneori o scenă specifică va lipsi și acolo muzica poate juca un rol important. Am făcut numeroase filme, filme media și scurtmetraje. Îmi place și uneori este incredibil de provocator. Cel mai tânăr fiu al meu tocmai a terminat un scurtmetraj (primul său, ca regizor) și i-am adăugat coloana sonoră. El a fost încântat, așa că sunt convins că încă o pot face.
Particip la festival de mulți ani, dar această participare este întotdeauna legată de o trupă de gypsy jazz condusă de un violonist, Alex Yellowlees. Este întotdeauna foarte distractiv.
Ei bine, Claire este prietena fiului meu Euan și este o cântăreață foarte talentată. Am crezut că ar fi bine pentru noi să facem un concert, mai ales că îi place foarte mult de Joni Mitchell. Claire va preda, în curând, și am simțit că ar fi bine ca ea să fie acolo, cântând doar singură. Este important să simtă experiența unei performanțe, spre deosebire de a merge direct în procesul de predare cu normă întreagă. Claire este impresionantă în muzica de spectacol și stiluri similare. E foarte flexibilă și capabilă să cânte o mare varietate de muzică și stiluri.
Cred că muzica ar putea avea probleme, deoarece cea mai importantă formă de artă din secolul 21 e reprezentată de jocuri și de mass-media. Vom vedea. Probabil că nu voi mai fi pe aici să văd moartea performanței live, dar este un gând îngrijorător.
Există o mulțime de trupe și muzicieni pe care oamenii din afara Scoției cred că sunt englezi, dar nu sunt. E un pic cam ca faimoşii actori și muzicieni americani celebri ... doar că cei mai mulți dintre ei nu sunt americani, sunt canadieni. Există atât de multe muze scoțiene ... Gerry Rafferty, Belle & Sebastian, Biffy Clyro, Big Country, Del Amitri, Deacon Blue, Hue & Cry, Marmalade, Mogwai, China Crisis, Primal Scream, The Sensational Alex Harvey Band, The Proclaimers, Teenage Fan Club, Texas, Wet Wet Wet, Travis .... aş putea continua, articolul ar avea nevoie de sute de pagini! Sute de trupe grele din Scoția și mii de muzicieni buni ... doar că lumea crede că sunt englezi. LOL.
Radu, să o facem. Am auzit atât de mult despre țara ta minunată și frumoasă. Ar fi un prilej extraordinar pentru mine să vizitez România ... să vedem dacă se poate întâmpla.
MULŢUMIM! Radu Lupaşcu & Gabriel Petric Foto: Arhiva personală Ged Brockie |
Home>Interviuri>Interviu cu Ged Brockie
Reproducerea textelor fara aprobarea autorilor este interzisa.
Articolele si fotografiile sunt protejate de legea Dreptului de autor (Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe)
|
„Cinci Inovații pentru chitară și orchestră“ de Bruce Hebenton-Graham,
operă pe care ai executat-o însoțit de New Arts Festival Orchestra, este un adevărat tur de forță,
o lucrare muzicală care îţi demonstrază virtuozitatea și versatilitatea. De la stilul baroc
("Fuga") la "film mood" ("Mysterious"), de la "Arabesque", în măsură
impară, prin melodiosul "Air" și "Passo Doble", tu și compozitorul ai făcut o
călătorie muzicală uimitoare prin diferite stiluri şi stări de spirit. În ciuda dificultății
acestui concert, chitara a păstrat unitatea estetică până la sfârșit. A fost un întreg univers, nu
cinci spoturi muzicale. Cum ai realizat acest lucru?
