Interviu cu Faris Amine

Faris Amine este o comoară muzicală. Amestecul etnic (tată-italian şi mama - tuareg algeriană) şi cultural (antagonic - vestic vs saharian) a dat naştere unei voci unice în spaţiul muzical Tuareg. Graţie unei interpretări pline de suflet, simţire şi originalitate, FARIS AMINE reuşeşte să pătrundă esenţa mesajului blues-ului Tuareg, cu origini asemănătoare cântecelor de blues, de peste ocean. Primul său album, "Mississippi to Sahara" este o restituire tribut, către poporul său pe de-o parte şi o recunoştinţă, pentru născătorii blues-ului american, de cealaltă parte. Faris cântă la toate instrumentele pe acest album, cu o singură excepţie, Leo "Bud" Welch Sr., octagenarul bluesman din Mississippi, ce face legătura necesară "trecerii" peste ocean, a pieselor lui Blind Willie Johnson, Robert Johnson, Son House, Mississippi John Hurt, etc. revenite în obârşia sahariană a universului muzical african. Bluesman-ul italo-tuareg Faris Amine ne propune un inedit melanj blues-istic de a cărui savoare interpretativă sper că ne vom bucura curând, pe o scenă de concert, undeva la noi, în România.

"O voce, una sau două chitare, o percuţie discretă... un spirit autentic, născut din aridul deşertului saharian, ce păstrează doar esenţa: nostalgia exilului, durerea de a fi departe de familia şi ţara ta ... Sentimentul experimentat de afro-sclavii americani sub numele de blues, şi pe care tuaregii, îl numesc assouf."

1. Din istoria muzicii am ascultat şi colecţionat o mulţime de proiecte inedite create de Ry Cooder. Numesc numai câteva. "Buena Vista Social Club", "A Meeting by the River" şi desigur, "Talking Timbuktu". Cum s-a născut proiectul tău?

Cele două proiecte principale de care am auzit multe lucruri în interviurile mele sunt "Talking Timbuktu" de Ry Cooder şi Ali Farka, şi documentarul "From Mali to Mississippi" de Scorsese, cu Corey Harris. Acest proiect este continuarea acelor călătorii, doar că în această cercetare mergem un pic mai la nord, după curbura râului Niger, în Sahara (cea reală), acolo în nord unde există o vastă cultură muzicală, cea a strămoşilor mei, Tuaregii. Timbuktu, de exemplu, este un oraş Tuareg, a fost fondat de tuaregi, reiese evident şi din etimologia numelui.
Deci, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Acest proiect a fost ideea lui Sedryk, un producător francez şi un pionier în domeniul muzicii sahariene, ideea sa a fost să aducă acasă în Sahara, câteva din cântecele clasice de blues. Acest fapt, cum că blues-ul provine de la oamenii din Sahara, este binecunoscut şi cu uşurinţă observabil ascultând cântecele tradiţionale tuarege şi instrumentele folosite.

2. Origile blues-ului se află pe continentul african. Nelson Mandela, regretatul militant pentru drepturile populaţiei de culoare, era de acord că blues-ul s-a născut odată cu prima corabie de negri deportaţi din Africa de Vest, mai exact din insula Gorée (Senegal), de pe coasta oceanului Atlantic, o enclavă numită Slave House, acum aflată în patrimoniul Unesco, pentru păstrare şi conservare. Cum defineşti stilul "desert blues" în conjuncţie cu blues-ul de pe continentul american?!

Originile blues-ului, în comparaţie cu alte stiluri americane, cum ar fi cumbia, samba or salsa, sunt cu totul necunoscute şi misterioase. Nu este simplu de urmărit originile sale pe continentul african. Cum sunt destul de uşor de urmărit originile muzicii samba, cubaneze etc. Ai putea să te întrebi de ce toată muzica din America de Sud este foarte dansantă şi voioasă în timp ce în nordul continentului american ai blues, gospel şi toate acestea.
Ceea ce numesc "Desert Blues" este pur şi simplu faptul că tuaregii (şi alte triburi, cum ar fi Ali Farka pentru Songhoy) au început să cânte la chitară să o utilizeze pentru a reda muzica lor. Nu are nimic de-a face cu blues-ul american. Adică te poate face să crezi că e blues, dar asta numai pentru că au aceeaşi istorie. Dacă am cânta, ca de obicei, în mod tradiţional, la lăută sau la flaut, sau la vioară,acum pot lua o chitară şi pot cânta aceleaşi note, aceeaşi gamă, aceleaşi melodii, acelaşi spirit, dar pe chitară.
Ăsta e modul în care s-a născut Assouf.
Ştii, 3 triburi (toate din Mali) au fost identificate ca iniţiatori (deşi cu multe îndoieli, altfel ar fi foarte superficiale): Songhoy, Tuareg, Wassoulou.
Culturile acestor triburi au multe elemente în comun cu Blues-ul.
Dar nimeni, până acum, nu a făcut proba acestei legături pentru Tuaregi.
Sunt foarte bucuros că pot realiza această conexiune pentru poporul meu. Pentru că suntem foarte marginalizaţi în fiecare aspect al vieţii în Africa.

3. "Pe acest album, duci 12 cântece din Delta blues-ului înapoi în Africa, rearanjate într-o interpretare chitaristică numită assouf, arătând cât de aproape coexistă sufletele acestor două lumi". Cum defineşti acum assouf music?

Aşa cum am explicat mai înainte, Assouf este tocmai modul în care ascultăm muzică Tuaregă cu instrumente moderne, asta este. Acesta este modul în care s-a născut la sfârşitul anilor '70, iar acum este doar el, evoluează desigur, la fel ca orice stil muzical.

4. Ce crezi despre blues? Cum a evoluat această muzică în cei peste 100 de ani de la naşterea sa?

Ceea ce cred despre blues, eu cred este că este una dintre cele mai importante revoluţii de la 1900 încoace. Cred că a dat o identitate şi un scop pentru mulţi oameni care nu au avut nimic din toate acestea. Eu cred că atunci când l-am auzit, el s-a adresat direct inimii mele, se pare că suntem rude, din moşi strămoşi.
De asemenea, cred că Blues-ul este un amestec ce are, fără îndoială o parte irlandeză şi una engleză în el. Dar spiritul, rădăcinile, sunt pur africane.

5. Sunt un fan Hendrix şi ascult mulţi chitarişti care au fost influenţaţi de stilul său. Nguyen Le este printre ei. Aşa am descoperit "Islam Blues", un proiect al muzicianului turc, Kudsi Erguner. Cum te-a influenţat pe tine JIMI?

Oh boy, in many ways! Poate chiar inconştiente. Dar eu nu vreau să-l imit, e foarte nepotrivit, cred, să-l imit pe Jimi Hendrix. Influenţat da, poţi auzi această influenţă pe acest disc cred, dar pe înregistrarea viitoare, când voi face unul dintre cântecele sale, sper că îmi va ieşi foarte bine.

6. Care este povestea primului tău album? L-ai înregistat în numai trei zile, iar primul tău EP se numeşte "Imeslan n essouf" (Reaktion Rec.).

Am înregistrat un EP împreună cu Terakaft, în 2011, atunci a fost prima mea apariţie în studio. Dar nimeni nu a transformat-o într-un un CD sau un vinyl, ca acesta. This is what I call "a record".

7. Cred că primul tău album este un succes şi o poartă deschisă. Suspectez că pe al doilea vor fi numai compoziţiile tale. Greşesc?

Am priceput. Dar sincer, îl consider ca fiind discul meu. Nu ca pe o culegere de coveruri.
Deşi ştiu foarte bine că am făcut doar "aranjamentele" unor clasice cântece de blues.
Iar piesele care au devenit, le-am simţit ca fiind ale mele, îmi pare rău pentru asta. Cred că faptul că s-au împletit atât de mult rădăcinile mele africane cu rădăcinile blues-ului, cu blues-ul, mă tulbură atât de mult încât simt că este un album care mă identifică foarte mult, nu mă gândesc la el ca la un album de coveruri.
Oricum, voi înregistra un al doilea album în acest an, cu "piese originale". Am înregistrat unele dintre ele în trecut, cu Imarhan, pe acel EP, dar de data aceasta va fi diferit, am ocazia de a mă exprima cu adevărat, nu las loc de interpretări, oferind nuanţe nesigure pieselor mele.

8. Cânţi la toate instrumentele. Care sunt acestea? Le poţi descrie... Unde ai învăţat şi cine au fost eroii tăi? Chitara este principalul tău instrument la care cânţi?

Sunt un multi-instrumentist, asta înseamnă că pot scoate sunete aproape din fiecare instrument. Dar singurul pe care-l practic în mod serios este chitara. Pot cânta la chitară bas, pian, percuţii tradiţionale ca tindé şi calabash, lăute africane, iar toate acestea vor ieşi la iveală cred, în următoarea înregistrare. Cânt după ureche şi sunt autodidact. M-am născut într-o familie de muzicanţi, ambele ramuri ale familei au fost implicate în muzică, iar unii dintre ei au fost muzicieni profesionişti.
Am avut nenumăraţi eroi pentru că am nenumărate înregistrări!! Tatăl meu avea o colecţie imensă de discuri, cu arhive din oricare parte a lumii.
Aş putea spune că primii mei eroi au fost Robert Johnson, Skip James, Jimi Hendrix, John Coltrane şi desigur Tinariwen.

9. Cânţi în limba engleză şi de asemeni în dialectul Tamasheq (limba tuaregă). Cum traduci sau adaptezi versurile păstrând spiritul textului original...?

Există o mulţime de similitudini între istoria afro-americană (şi nativ-americană) şi poporul tuareg. Nu a fost atât de greu să adaptez versurile, mai ales atunci când vorbim despre discriminare, rasism, marginalizare şi aşa mai departe.
Sau vorbesc de vremuri grele, fiind singur, fiind departe de casă.
Toate acestea, din păcate, le ştim bine în Sahara.

10. Cum poţi desluşi versurile piesei "The Soul of Man"?

Versurile mele la "Soul of a Man" sunt destul de asemănătoare. Acestea sunt singurele versuri la care am căutat să păstrez acelaşi înţeles, deoarece îmi place foarte mult acest cântec şi-l preţuiesc foarte mult.
Iată ce spune versiunea mea:

"Există o întrebare care mă bântuie,
te rog explică-mi ce-i uman,
explică-mi dacă poţi,
Ce e în sufletul unei fiinţe umane?

Am călătorit în multe deşerturi,
în căutarea înţelepciunii,
dar am găsit doar suferinţă,
Ce e în sufletul unei fiinţe umane?

Cei educaţi mi-au spus,
că fiinţa umană este doar un creier,
aşa că spune-mi, unde s-au dus amintirile mele?
şi ce-a mai rămas în inimile noastre? "

Şi în final, câteva cuvinte, te rog, pentru cititorii revistei noastre virtuale. Cititori interesaţi de Arta Sunetelor, de Muzica care durează, cântată cu suflet şi originalitate.

Greetings to all, and thank you very much for giving me this opportunity and have a talk.
Thank YOU !

Mulţumesc,

Radu Lupascu
1 februarie 2016

Foto: Gianfilippo Masserano