Interviu cu Daniel Silvian
Petre
Daniel Silvian Petre, solist al trupei
Survolaj, iniţiator a două proiecte muzicale foarte
reuşite, Chin şi Acoustica, iese la rampă cu Everybadea, grup ce va debuta de ziua naţională a
României, la Timişoara într-un loc numit Scârţ Loc Lejer. Daniel
Silvian Petre: „Numele vine de
la Fărămiţă Lambru, acest Jimi Hendrix al acordeonului românesc. L-am văzut la TV, în anii 80, de Revelion. S-a
oprit în mijlocul unei solistici de acordeon şi a strigat “everybadea”…
Primul interviu acordat revistei virtuale Arta
Sunetelor de către Daniel, va încerca să afle cât mai multe din
frământările şi visele unui muzician cu personalitate.
1. Înţeleg că vreţi să vă deschideţi un aprozar? Ce faceţi cu atâtea
murături şi zacuscă primite la concertele Everybadea?
Ar fi o idee asta cu aprozarul (Woody Allen are
o băcănie în New York deja de prin anii ‘70). Deocamdată o să depunem borcanele în şpais (cămară, pentru prietenii
din regat) şi o să aşteptăm să crească dobânda. Prevăd că, la iarnă, zacusca va deveni
convertibilă.
2. Acum când majoritatea cluburilor nu mai plătesc gajul artiştilor
credeţi că această plată în natură va funcţiona?
Cluburile care nu pot plăti gaj nu sunt cluburi,
sunt simple cafenele. Şi nu, pe termen lung nu ar funcţiona plata în natură, poate doar dacă am cânta într-un salon
de masaj.
3. Înţeleg că Sergiu
Cioiu cu al său “La o adică” v-a inspirat starea băşcăloasă pe
care vreţi să o implantaţi noului grup? Românii mai au umor…sau e haz de necaz?
Nu va fi deloc băşcălie, dar nici nu m-ar deranja
ca lumea să râdă inteligent la spectacolele noastre. Hazul va veni tocmai de pe urma faptului că noi cântăm foarte
serios nişte chestii pe care nu ar trebui să le cânte o trupă de rock-eri. La urma-urmei, versurile de pe albumul
lui Cioiu sunt scrise de Marin Sorescu, deci umorul are ce căuta şi în poezie şi în muzică.
4. Colegii tăi din Everybadea sunt: Ovidiu Mihăiţă la tobe, Alex Iovan
- saxofon, chitară, şi voce şi Ovidiu Zimcea chitară bas şi voce. Cum v-aţi adunat şi de pe
unde?
Ovidiu Mihăiţă a cântat la tobe pe ultimul
album Dor de duh şi, printre multe altele, mai are grijă şi de teatrul Auăleu din
Timişoara. Alex Iovan a cântat în Melting Carousel şi Exit Oz, iar Ovidiu Zimcea în Paper Jam şi Exit Oz. Am mai colaborat, la început, şi cu chitaristul Lucian
Naste, dar el s-a mutat între timp în Bucureşti.
5. Formula poate fi de rock, jazz rock poate şi de prog rock? Crezi că
va fi de tip ethno - …
E un etno atât de transformat încât nici nu ştiu
cum să-i zic... de la punk şi post-rock la reggae, de la free jazz la psychedelic.
6. Într-adevăr în ultimii 2 ani (la noi) se observă o revenire spre
vinyl. O pasiune frumoasă (acum costisitoare) pe care am pornit-o de 2 ori şi pe care (dacă aş mai putea) o
găsesc potrivită pentru audiofili. De ce v-a atras pe voi? Vă creează acea emoţie reală când studiezi coperta
LP-ului, îl scoţi din chilotul de plastic (sau hârtie) şi-l aşezi atent pe
platan?
Mi-am păstrat, din păcate, doar o foarte mică
parte din colecţia făcută în anii ‘80-’90, dar Ovidiu Mihăiţă e un mare colecţionar, nu numai de vinyluri, ci de
tot felul de obiecte care amintesc de Epoca de aur, cu care va şi deschide un muzeu, probabil
la anul. Vinylul, prin mărimea copertei, prin tehnica vintage de redare a redevenit obiect de
cult. Mă bucur tare mult că am reuşit, în anii ’90, să imprim 2 vinyluri cu Survolaj.
7. Îmi place foarte mult să aud nume româneşti de trupe, de cârciumi
sau de pensiuni turistice. Dar în foarte multe cazuri ne-am englezât. Cum am reuşit să această
contra-performanţă?
Pentru că ne subestimăm şi ca naţie şi
individual, cumva- fiecare om de pe stradă e convins că pe lângă el trec numai proşti, dar şi că el, la rândul lui,
e mai prost decât un spaniol, de ex. Eu n-am avut intenţia să plec definitiv din ţară niciodată, dar am trăit multă
vreme aşa, în răspăr, în ideea eroic-cretină că „trebuie cineva să le stea ăstora în gât”, până într-o dimineaţă de
ajun de Crăciun, acum vreo 10 ani, când am văzut un maidanez coborând lejer dintr-un troleibuz, aşteptând să se
facă verde la semafor şi intrând apoi într-un mall, pe scările rulante, pe lângă ceilalţi clienţi. Atunci am
priceput că tot ceea ce mă enerva la România trebuia, de fapt, să-mi placă, de-asta eram nefericit. Modelul nostru
a fost mereu greşit - pe vremea lui Caragiale voiam să fim ca fraierii ăia de franţuji, acuma vrem să fim
pricopsiţi şi înţepaţi ca nemţii, când, de fapt, noi suntem o minunată Cuba a Europei, cu tot cu câinii noştri
maidanezi, cu ferrariurile trase de cai, cu hoţii care ard tablourile alea urâte de Picasso, cu patriarhul
confundat de CNN cu regele rromilor etc, etc.
8. Orice trupă este liberă să cânte în ce limbă vrea şi se simte cumva
potrivită pentru stilul ales…Dar totuşi mi se pare un pic cam mult să cânţi exclusiv în engleză? Ai vreo
părere?
Am două albume exclusiv în engleză, la începutul
anilor ’90 şi îmi pare rău acum că nu le-am făcut în româneşte. Dar atunci aveam în cap băşini din astea
internaţionale.
9. De ce crezi că nu este promovată muzica românească de valoare la
radiouri? Dar la TV?
Fiindcă se întâmplă rar să se atingă cele două
extreme: cultura şi entertainmentul. Când se întâmpla să se atingă, lumea pune botu’, fiindcă românu’ n-o fi el
cult ca (vorba vine) neamţu’, dar are organu’ cu care să simtă „adevărăciunea”. Asta e explicaţia ştiinţifică. Aia
pe bune e că trăim un fel de Memorialul Durerii în Cur, nu mai face nimeni nimic din suflet, nici măcar dacă e
plătit pentru asta.
10. Sunt în general probleme cu organizatorii de spectacole în general
datorită faptului că nu plătesc muzicienii serioşi şi merg pe mâna unor intruşi promovaţi de conjuraţia
caselor majore de discuri?
Ai văzut vreun muzician român fără burtă de
bere? Nici eu. Deci cum-necum, sunt(em) plătiţi. Cât despre conjuraţia la români... Dacă Hristos ar fi fost român
ar fi murit de bătrâneţe, fiindcă nu s-ar fi putut strânge o mână de oameni în week-end la aceeaşi oră şi în
acelaşi loc pentru altceva în afară de grătare şi mici.
11. Îmi amintesc de “mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei
revărsate”, cum spunea Moţu. Ne lipseşte mult glasul şi atitudinea lui? Mişcarea aceea de rezistenţa clamată
de Jurnalul Naţional nu cred că reprezintă această idee…
Am participat şi eu de vreo două ori la mişcarea
aia, în speranţa că o să am şansa să cânt unor copii care (încă mai) ştiu să scrie de mână, dar mi s-a părut că mai
degrabă Păunescu lipsea acolo, nu Motzu. Cât despre Motzu, am tot zis şi, dacă n-am zis, repet: cele mai importante
2 persoane din viaţa mea şi singurele care mă fac să cred că, totuşi, omul nu se trage din maimuţă sunt Florian
Pittiş şi bunica mea.
12. Ce-a fost înainte de Survolaj? Este un grup rock de excepţie, mai
putem spera într-o reuniune?
De la Survolaj nu mi-am dorit decât să-i placă
lu’ Motzu şi să ajung să cânt în Occident (vise cam mari pentru un licean din 1985). A fost o trupă care nu
trebuia, în mod normal, să aibă succesu’ ăla. Dar picasem într-o perioada cenuşie, imediat după revoluţie (eram
printre puţinele ţări europene fără coca- cola!), în care vizele se dădeau extrem de greu, iar la televizor
Ceauşescu fusese înlocuit de Iliescu şi ajunsesem, fără voia noastră, să întruchipăm (ajutaţi şi de revivalul de
afară) eroii hippie pentru generaţia aia. Sunt convins că nici 5 la sută dintre spectatori nu ascultau ce cântam,
se uitau mai mult la tzoale, plete etc.
Cât despre reunire, nu, mersi, am mai făcut-o o
dată şi e trist să cânţi la puştancele de pe vremuri devenite mame eroine. Glumesc. Never say
never.
13. De ce ai abandonat CHIN? Era un foarte bun proiect grunge…
singurul cumva de pe la noi…?
Pentru Chin am avut sub nas un contract cu o
mare casă de discuri, cum zici tu, pe 5 ani & 5 albume. Nu l-am semnat fiindcă nu am habar ce-o să fac peste 5
ore, darmite peste 5 ani. M-aş fi simţit ca la uzină, angajat. Oricum, scopul mi-l atinsesem: acela de a nu
înnebuni în urma desfiinţării Survolajului şi, mai ales, de a scăpa de comparaţiile răutăcioase cu Plant, Zepp,
etc.
14. Acoustica Monsters are ceva scos oficial…cd, dvd? Nu e păcat ca
doi muzicieni care s-au înţeles perfect să nu rămână cu o identitate fonică pentru
posteritate…
O să mă ocup peste vreo 10-20 de ani şi de
Acoustica, toate la timpul lor :)
15. Ne spui
de această frumoasă piesă „Mândruliţă Pup de Trandafir” din folclorul autentic…Şi aici şi-a băgat dracul coada, Ceauşescu şi ulterior
alţii ca Iliescu şi urmaşii lui au distrus folclorul autentic au creat „maniera” de tip nou, omului
nou…
Păi da, am aflat târziu că folclorul e una şi
muzica populară e alta, a reuşit piticu’ atomic să distrugă şi asta... Am văzut la Viena, prin 1998, ceva paradă de
modă cu tot felul de fătuci celebre defilând pe muzica Mariei Tănase. Am avut un şoc cultural (nu că n-aş mai fi
ascultat Maria Tănase înainte). Mi-am jurat că, într-o zi, dacă o să mai cânt (asta era la începutul perioadei de
10 ani în care n-am mai ieşit pe scenă), n-o să mai cânt pe limba jucătorilor de baschet din USA, ci o să cânt în
limba-n care-njur şi-n care visez.
Pup de trandafir e o dedicaţie pentru bunica mea;
una dintre piesele pe care le tot auzeam în copilărie, pe la rugi. Păi n-are tot rockul românesc cuvinte mai
hardcore decât astea „dacă te prind, am să te bat/ cu scândura de la pat/
dacă te prind, am să te-omor/ cu muchia de la topor”. Şi e un cântec de
dragoste!
16. Cum adică muzică din filmele româneşti din anii ’70? …cântece
patriotice, muzică de inimă albastră. A existat muzică de film la noi? “Macarale” „Plnge marea” şi „Pe-al
nostru steag e scris unire”? Cum vrei să le faci, ethno punk?
...adică muzica pe care am auzit-o în filmele
româneşti şi mi-a rămas în cap de-atunci, de mai bine de 30 de ani. „Magdalena” se poate auzi în Croaziera lui
Mircea Daneliuc, „Suflecată pân’ la brâu” în Convoiul, „Dacă vrei să ai gagică” în Reconstituirea, etc. Nu vrei să
ştii cât m-am chinuit să fac rost de celelalte 2 strofe din Dacă vrei
să ai gagică, fiindcă în Reconstituirea se cântă numai
una!
17. În
primul comunicat despre Everybadea aţi pomenit numele unuia dintre cei mai mari artişti ai muzicii rock, Frank
Zappa. Avea umor desigur, dar avea şi o adversitate pentru politicieni! Vina campania la anul şi mă gândesc dacă intraţi în vreo luptă
cu textul sau atitudinea câtecelor. Salvaţi Roşia Montană sau de fapt ar trebui să salvăm ţara? Te gândeşti să le
dai peste nas pentru nemernicia lor?
Da, iau în calcul varianta să candidez la
prezidenţiale.
18. Frumoasa vârstă pe care o vei aniversa în noiembrie va trebui
sărbătorită cumva. Te-ai gândit la ceva să o sărbătoreşti cu prietenii, cu fanii, pe
scenă?
Da, sunt aproape semi-centenar. Anul trecut am
sărbătorit la Buzău, pe scenă şi s-ar putea ca şi anul ăsta să fie exact la fel. Oricum, eu sărbătoresc în fiecare
zi, preventiv. Vorba lu’ Jim Morisson “I woke up this morning and I got
myself a beer; the future’s uncertain and the end is always near”.
Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor
revistei Arta Sunetelor!
Mergeţi la concertele din oraşul vostru şi nu uitaţi să daţi
bani pe bilet sau măcar o bere după.
Mulţumesc,
Radu
Lupaşcu 27 octombrie 2013
|