ISCĂLITURĂ PE ETERNITATE

Există oameni, nu mulţi la număr care, în decursul existenţei lor pe această lume, nu au făcut umbră pământului degeaba...

În jazzul autohton – şi nu numai, ci şi în muzică, în general – regretatul Pedro Negrescu a avut un cuvânt important de lăsat posterităţii. Talentatul băiat care vedea lumina zilei în satul Buciumeni de lângă Tecuci, dintr-o familie de filologi, dar având numeroşi instrumentişti printre rudele apropiate, s-a evidenţiat în cele aproape patru decenii de activitate, printr-o vocaţie enciclopedică a preocupărilor sale raportate la destinul artei sunetelor. Scurta-i prezenţă pe planeta Terra numărând doar 52 de primăveri, din 25 aprilie 1969 până în 23 mai 2021, s-a dovedit palpitant de tumultuoasă, de parcă ar fi putut fi subiectul unui roman captivant, imprevizibil, epatant!

Pe numele său real Petronius V. Aciocârlănoaei, mirobolantul Pedro Negrescu a făcut primii paşi în aventura muzicii de la vârsta de 8 ani, când tatăl său l-a adus la Bucureşti şi l-a înscris la clasa de violoncel a Liceului de artă „George Enescu”, perioada studiilor urmate aici fiind coincidentă cu o anevoioasă vieţuire în regim de internat. El s-a simţit însă atras de contrabas şi l-a adoptat cu patos, curând revelându-se ca unul dintre artiştii reprezentativi ai jazzului românesc, în ţară şi peste hotare. Ieşită din comun – şi fervoarea cu care s-a apropiat de diverse instrumente: pe lângă cele cu coarde înainte amintite, s-a arătat atras în răstimpul satisfacerii serviciului militar de althorn, euphoniu, basflugelhorn şi alte instrumente de suflat din fanfară; ulterior a învăţat să cânte la trompetă, corn şi la pian. La fel de surprinzătoare a fost şi diversitatea capitolelor sonore pe care le-a învederat ca practicant. Astfel, graţie înzestrării native (inclusiv al său „auz absolut”), perseverenţei şi elanului neobosit, s-a afirmat rapid în „liga întâi” a jazzului nostru. A debutat la Festivalul de Jazz de la Sibiu (1991), când al său cvartet „Newcomers” a dobândit Premiul I. Datorită recunoscutelor sale competenţe profesionale a fost solicitat prin ani de exponenţi de primă mărime ai genului, precum Dan Ionescu, Mircea Tiberian (care i-a fost şi mentor la Clasa Jazz a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti), Marius Popp, Liviu Butoi, Johnny Răducanu (ca membru permanent al grupului „Johnny Răducanu & Friends”), Ion Baciu Jr., Anca Parghel, Nicolas Simion, Romeo Cozma, fraţii Popovici (Iaşi), Teodora Enache, Garbis Dedeian, Jancy Körössy, Maria Răducanu – dar şi din alte ţări: bulgarii Ventzislav Blagoev, Theodosii Spassov, sârbul Ivan Alexeevici, italienii Guido Manusardi, Stefano di Battista, maghiarul Köszegi Imre, polonezul Tomasz Stańko, francezul Jean-Marc Padovani, americanii Billy Cobham, Marshall Hawkins, Armen Donelian, Rick Condit, Tom Wolfe, Chico Freeman etc. Pedro Negrescu a fost aplaudat pe multe dintre podiumurile noastre de concert şi de festival, deopotrivă dincolo de fruntarii – la Festivalurile de Jazz de la Bydgoszcz - Polonia (1994), Corinthos - Grecia (1995), Russe - Bulgaria (1993 şi 1996), la Concursul şiFestivalul de la Getxo (Bilbao) - Spania (1998, cu grupul propriu „Soft Triangle”, finalist al competiţiei), în Italia (1998, cu grupul lui Johnny Răducanu) şi la amplul turneu continental cu Big band-ul internaţional „Swinging Europe” („European Jazz Youth Orchestra”, sub conducerea unui renumit contrabasist danez, Erik Maseholm), la Expoziţia Mondială de la Hanovra (august 2000), în Ungaria, Franţa, Belgia, Olanda, la Los Angeles (2007) unde a  urmat studii post-universitare; a fost şi bursier, la Bad Goisern în Austria, unde i-a cunoscut pe contrabasistul Larry Grenadier, pe bateristul Billy Hart, pe saxofonistul Rick Margitza. Iar la propunerea profesorului Sigi Busch, Pedro Negrescu a fost nominalizat pentru o bursă la Hochschule der Kunste din Berlin, propunere ce nu s-a putut materializa din lipsa finanţării. Aceleaşi dificultăţi le-a întâmpinat şi atunci când a fost singurul român recomandat a fi bursier la Mannes College of Music din New York. Muzicianul s-a numărat între membrii fondatori, alături de Johnny Bota şi de profesorul Fulbright american Tom Smith, ai Facultăţii de Jazz „Richard Oschanitzky” în contextul Universităţii private „Tibiscus” din Timişoara, unde a şi profesat. Lui Pedro Negrescu i se datorează realizarea sub propriul autograf, în multipla ipostază de poli-instrumentist, lider de grup şi compozitor, albumele „Home”, „Mansarda suspendată”, „The Bridge of Friendship”, „Like Water” (în parteneriat cu Luiza Zan), „Elegy”, dar şi implicarea în alte succese discografice precum CD-urile „Jazz behind the Carpathians: Johnny Răducanu meets Teodora Enache”, „Rădăcini”,„Armine”.

De menţionat de asemenea, drept importantă pentru definirea personalităţii artistului, a sa carieră didactică: a predat disciplina dirijat orchestră la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, a fost profesor de muzică de cameră la Liceul de Artă din Constanţa, cadru didactic la Facultatea de Muzică a Universităţii de Artă Teatrală din Tîrgu Mureş.

Ca discipol al Clasei Regie de Teatru Muzical la Conservatorul bucureştean, studii completate cu cursurile de la Haendel Akademie din Karlsruhe, Germania în anii 2000, 2001, 2003, Pedro Negrescu a montat spectacole de gen în mai multe oraşe, fost regizor la Opera din Constanţa, a dirijat orchestra Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi şi aceea a Teatrului de Operetă din Kiev.

Vorbind despre ultimele două colective menţionate, ajungem astfel la prinosul său de respect şi dragoste pentru muzica academică, în fapt – activitatea de dirijor de orchestră căreia el, slujitor dăruit artei sunetelor, titular al doctoratului în muzică – specializarea dirijat – i-a consacrat multe ore de neodihnă şi energii creatoare, mai ales începând din anul 2000... eforturi soldate cu consecinţe notabile: căci pe lângă realizările la pupitrul Orchestrei de cameră „Con Anima” şi al Filarmonicii din oraşul său de reşedinţă Arad, Pedro Negrescu a fost maestrul baghetei invitat în multe rânduri a conduce live concerte susţinute în fruntea ansamblurilor simfonice din Cluj, Bacău, Botoşani, Timişoara, Iaşi, a mai conlucrat cu Orchestra Naţională de Cameră din Chişinău şi a fost dirijor asistent al lui Larry Livingston la Los Angeles!

La moment de bilanţ, să rezumăm că cel plecat în nemurire după o existenţă trăită intens, dăruită generos, nedrămuit muzicii ca poli-instrumentist de jazz – dar care n-a fost străin nici de rock, de muzica lăutărească – regizor de operă, dirijor de muzică simfonică, de cameră (la a cărui pregătire complexă a contribuit inclusiv prezenţa la cursurile de muzică barocă de la Argentan – Normandia), profesor, compozitor de piese de jazz, de muzică de teatru şi de film, – aşadar protagonistul acestor rânduri a fost în chip fortuit şi „eroul” unor mirabile experienţe de viaţă: elev al unui liceu de arhitectură, spălător de rufe la internat, tâmplar pe un şantier de construcţii, maşinist la Teatrul Nottara, în tinereţe cochetând şi cu actoria şi cu... teologia!

A fost un artist de excepţie. Un om. Requiescat in pace.

Florian Lungu
7 iunie 2021

Foto: Radu Lupaşcu