GROOVIN’ HARD – CONCERTUL, CA EXAMEN

Aidoma muzicienilor dintr-o orchestră simfonică, instrumentiştii Big band-ului Radio trăiesc cu prilejul fiecărei confluenţe / al fiecărui nou impact / cu publicul – fie el şi nevăzut, însă virtual existent – emoţia unei probe la apelativele măiestrie, profesionalism, valoare artistică, probă care concentrează, fructifică sutele de ore de studiu individual, zecile de ore de repetiţii, pe partide şi în tutti; care, mai mult decât atât, atunci când este vorba de jazz, condiţionează acea stare de graţie (raportată desigur, la resursele înzestrării native a fiecărui interpret), numită creativitate!

În cazul ansamblului sus-amintit, sub conducerea dirijorului Ionel Tudor, putem vorbi de un colectiv all stars cu optsprezece coechipieri de marcă, dintre aceştia – patrusprezece apţi a declanşa dezinvolt solouri improvizate echivalabile unor contribuţii compoziţionale spontane. Iată aserţiuni cu semnificaţie de axiome în plan estetic, adeverite odată în plus în seara de 27 mai 2021, moment când, în concertul transmis live pe posturile România Cultural, România Muzical, (penultimul înaintea vacanţei de vară), Big band-ul Radio a renunţat la invitarea unor artişti din exterior, bizuindu-se doar pe capabilităţi proprii. Line up-ul său a alăturat şaispresprezece prezenţe instrumentale pe podiumul Sălii Radio, ferm coordonate de dirijor, oficiul de comentator al programului fiind asumat, ca şi anterior, de către experimentatul redactor-şef Cristian Marica. Nu greşim a estima acest concert (fără public) de sub genericul „Groovin’ Hard”, ca o replică – o recidivă superioară! – la programul susţinut în data de 13 iunie 2019 (cu public) sub titlul „Just Us”.

În paralel cu aprecierile binemeritate pentru ţinuta selecţiei pieselor recentului concert – nouă la număr, multe de factură liric-nostalgică – se cuvine să le calificăm drept episoade viabile ale unui recital-vitrină, având darul de a pune în reflector disponibilităţile celor opt instrumentişti afirmaţi şi ca solişti.

Trei trompetişti pe scenă: între ei Silviu Groaza, improvizator înzestrat cu un aparte talent de melodist, a partajat... frăţeşte chorus-urile solistice cu saxofonistul Cătălin Milea în moderna piesă de start a programului, „DARK SIDE OF THE BLUES” de Andy Classen (într-un aranjament de zile mari!); iar în travaliul baladei „TEARS IN HER EYES” – autor & aranjor Mike Tomaro – acelaşi Silviu Groaza, de astă dată cântând la flugelhorn, a vădit aceeaşi fantezie fecundă, sensibilitate şi căldură în discursivul său solo ce a succedat celui susţinut cu eleganţă şi bun gust de pianistul George Natsis.

A doua piesă a concertului, notoria compoziţie „A NIGHT IN TUNISIA” datorată lui Dizzy Gillespie şi genialului aranjor Peter Herbolzheimer, l-a avut protagonist – susţinător al temei şi destoinic solist improvizator – pe tânărul ghitarist Liviu Negru, unul dintre noile talente angrenate în chip benefic, nu demult, în formula de componenţă a Big band-ului Radio.

În continuare, am fost sensibilizaţi audiind învăluitoarea baladă „GRACE” – autor Quincy Jones, melopee care i-a prilejuit Dianei Suciu cu tonul său catifelat la saxofon tenor, clipe de trăire autentică, o implicare afectivă emanând o tulburătoare, intensă emoţie.

Tot sferei de cuprindere a fiorului liric-nostalgic, i-a aparţinut o altă inspirată creaţie a lui Quincy Jones – ilustru compozitor şi orchestrator – piesa numită „QUINTESSENCE”, generos izvor de expresivitate regenerat în vibrantele, virtuozele fraze melodice întruchipate năvalnic, în cascadă, la saxofon alto ca dintr-un corn al abundenţei, de inventivul solist Evgheni Mamot.

Şi fiindcă nota dominantă a concertului a rezonat în registrul melancoliei, al lirismului şi sincerităţii sentimentelor, din acest context nu putea lipsi prea frumoasa compoziţie a lui Peter Herbolzheimer intitulată „BALLAD FOR A FRIEND”... în fapt – o cantilenă pentru trombon şi orchestră, încredinţată spre interpretare creativă lui Florian Radu, mânuitor ca nimeni altul al trombonului său prevăzut cu impresionanta surdină „Bucket Mute”: o reuşită necondiţionată!

După Diana Suciu şi Evgheni Mamot, i-a revenit altui saxofonist de certă valoare să fie tălmăcitorul plin de feeling al celebrei piese semnate de Hoagy Carmichael, numită „GEORGIA ON MY MIND” (aranjor fiind Sammy Nestico), – ne referim la mereu inspiratul Paolo Profeti, construindu-şi măiestrit la al său saxofon alto, o prelungă, expresivă intervenţie improvizatorică.

Lăudabil faptul că patru dintre cei cinci saxofonişti ai Partidei „reeds” (instrumente de suflat cu ancie) s-au distins în derularea concertului prin notabile ofrande individuale! În această ordine de idei, să subliniem că cel mai prolific solist s-a dovedit a fi, la saxofon tenor, Cătălin Milea, a cărui creativitate potenţată de dezinvoltură, bazată pe o redutabilă agilitate tehnică, a strălucit, cum spuneam, în cea dintâi piesă a concertului; dar şi în înainte amintita „A NIGHT IN TUNISIA” (un solo de certă virtuozitate); în alerta temă „CHEROKEE” a lui Ray Noble – cu un aranjament purtând autograful de profesionalitate al lui Peter Herbolzheimer – saxofonistul procedând prin jerbele de sunete emise, la o veritabilă demonstraţie de forţă şi dexteritate; dar şi în piesa-epilog a programului, tema-titlu a concertului, „GROOVIN’ HARD” de Don Menza, aici Cătălin Milea surprinzând prin maniera punctiformă a efectelor staccato.

Dintre componenţii Secţiei ritmice, a meritat integral aprecierile audienţei George Natsis, pianistul care şi-a susţinut în permanenţă coechipierii în plan melodic, armonic, prin meşteşugite introduceri şi pasaje bridge, dar şi afirmându-se prin realizarea unor întrupări solistice efective, precum rolul mai sus menţionat din piesa „TEARS IN HER EYES”.

De consemnat şi frecventele intervenţii & sublinieri ritmice ale bateristului Laurenţiu Zmău, determinante pentru pulsul vital al pieselor, inclusiv pentru cele de tempo mediu ori lent.

Despre instrumentiştii pe care nu i-am numit, ei neavând roluri solistice, se cuvine să le marcăm aportul sine qua non la policromia armoniilor produsului sonor finit, ca şi la susţinerea iscusitelor chorus-uri speciale ale suflătorilor (sunând ca nişte improvizaţii colective spontane, care au fost însă premeditate şi înscrise în orchestraţii de către aranjori). Lor, impecabilii cititori de partituri, interpreţi bine acordaţi intonaţional, pe deplin sincronizaţi ritmic, rezonând laolaltă ca o amplă orgă, le vom dezvălui acum identitatea: Eugen Tegu la ghitară bas, Sebastian Burneci şi Silviu Albei la trompete, Adrian Cojocaru, Ciprian Partenie, Andrei Bolbocean la tromboane, Cozmin Stanciu la saxofon bariton.

„Groovin’ Hard”, un concert-examen absolvit cu brio de Big band-ul Radio şi de al său proeminent cârmuitor al baghetei!

Florian Lungu
11 iunie 2021

Capturi foto: Marius G. Mihalache