Arta Sunetelor
| Fenomenul DEREK TRUCKS Band
Derek Trucks (poreclit “The Jam King”, n. 8 iunie 1979 în Jacksonville, FL), ocupă locul 81 înainte de David Gilmour, 83 Neil Young, 84 Eddie Cochran, 85 Randy Rhoads, 86 Tony Iommi, 91 Robby Krieger de la The Doors, 94 Bert Jansch şi 96 Angus Young, fiind cel mai tânăr chitarist (24 ani) din topul "100 Greatest Guitarists of All Time" realizat de revista Rolling Stone pe a cărei copertă a şi apărut în 2007 alături de chitariştii John Meyer (“Slowhand Jr.”) şi John Frusciante (“The Visionary”) sub titulatura: ”The New Guitar Gods. Noul as al chitarei slide surprinde în 2003 pe albumul ABBB intitulat “Hittin' The Note”, alături de chitara de vrăjitor a lui Warren Haynes cucerind critica şi publicul cu tehnica fluidă şi expresivă, remarcabil transmisă. După această apariţie Derek Trucks şi grupul său a atras atenţia asupra multiplelor faţete a muzicii sale - Jam Bands, Blues-Rock, Free Funk, Slide Guitar Blues – care pot fi definite simplu: world-soul (după placul lui Derek!). Derek Trucks este într-o permanentă căutare de natură estetică încă de când şi-a început cariera în înregistrări, în 1997,– excepţie făcând perioada în care a fost în Allman Brothers Band. Cu fiecare disc, Trucks şi-a întărit reputaţia nu doar de magician al chitarei slide, dar şi de compozitor serios, aranjor de fineţe şi şef de trupă,aceasta se petrecea încă de când era adolescent şi cânta în jam-uri alături de Dylan, Stephen Stills şi Joe Walch). Albumul din 2002, intitulat „Joyful Noise”, are multe rădăcini în blues-rock, ca şi trupa unchiului său, dar The Derek Trucks Band acoperă o gamă extrem de variată de influenţe muzicale, inclusiv blues, rock, jazz, funk, R&B, Latin, şi muzică internaţională – uneori, toate în aceeaşi piesă. Pentru acele urechi „potrivite” în lumea strictă a rock-ului sau a blues-ului, este nevoie de o perioadă de adaptare la acest amestec muzical eclectic, dar fenomenala tehnică chitaristică a lui Trucks îi va cuceri cu siguranţă! Următorul album, “Soul Serenade”, nu a fost atât de reuşit, albumul fiind de fapt înregistrat în marea lui parte în 1999 iar anul de apariţie a fost 2003 . Are o tentă mult mai lentă, influenţată mai degrabă de stilul smooth jazz şi de sonorităţi internaţionale. După albumul de excepţie lansat în 2004, magicul concert de la Georgia Theater, Derek Trucks a ieşit din studioul de înregistrări în 2006 cu cel mai bun album scos până la acea dată, ”Songlines”, subiectul central al unui DVD numit ”Songlines Live”, absolut remarcabil. Pentru mine este o piesă deosebit de grea în colecţie şi corespunde exigenţelor multor prieteni cu care vorbesc sau cu care (re)ascult piese, alese chiar la întâmplare. Componenţa pentru aceste 2 albume şi pentru DVD este aceeaşi: Kofi Burbridge (B-3, clape, flaut), Mike Mattison (vocal, la prima sa apariţie), toboşarul Yonrico Scott şi basistul Todd Smallie. Având statut de invitat, apare super-percuţionistul Count M'Butu de la grupul Col. Bruce Hampton & the Aquarium Rescue Unit. ”Songlines” este primul album editat după aproape patru ani de tânărul şi mereu inventivul chitarist Derek Trucks şi de grupul însufleţit şi eclectic care îi poartă numele. Titlul albumului şi influenţa asupra pieselor sunt derivate dintr-o lucrare pe care a citit-o Derek (scrisă de dispărutul scriitor Bruce Chatwin's), despre strămoşii lumii, care foloseau cântecul ca mod de comunicare, inspirată fiind din descrierea miturilor aborigene ale creaţiei. Miturile spun că fiinţe străvechi, totemice, care străbăteau continentul australian pe cărări nevăzute, au creat lumea prin cântec. Aşa au apărut versurile ("songlines") pentru că, prin intonarea cântată a tuturor numelor - copaci, flori, izvoare, animale, nori, pământ – făpturile au insuflat formă, ordine şi frumuseţe lumii care se năştea. DTB încearcă să exprime ceva asemănător în prima lor înregistrare de studio adevărată, cu ajutorul producătorului Jay Joyce. ”Songlines” reprezintă cel mai bun moment din istoria înregistrărilor trupei lui Derek Trucks. Este un album de studio matur, profund gândit, care trebuie ascultat în repetate rânduri pentru a-şi dezvălui subtilităţile şi frumuseţea creaţiei. ”Songlines Live” s-a filmat în teatrul Park West din Chicago pe 28 ianuarie 2006. Spectacolul a fost înregistrat cu tehnologie high definition pentru un program special HDNet şi se vede formidabil. Zece dintre piese sunt de pe albumul omonim, iar restul e alcătuit din standarde vechi de blues şi câteva piese de pe cele două albume de studio anterioare. Diferenţa principală pe care o veţi observa între noile materiale de pe ”Songlines” şi eforturile anterioare ale lui Trucks este dominaţia exercitată de noul vocalist principal, Mike Mattison. DVD-ul începe cu cca. patru minute de interviuri cu Derek Trucks şi cu fiecare dintre membrii trupei. Plăcerea reală pe care o emană, provocată de muzică şi de apartenenţa la trupă demonstrează clar de ce colaborarea de pe scenă merge atât de bine. Trucks povesteşte cum a înfiinţat trupa, cu zece ani în urmă, când el însuşi nu avea decât 14 ani, şi cum actuala componenţă include oameni născuţi în decursul a trei decenii, în toate colţurile ţării. Prima piesă din deschiderea concertului este "Joyful Noise", care te captivează imediat cu sonoritatea absolut unică a chitarei lui Trucks. La fel ca în cazul multor chitarişti mari până la el, dăruiţi cu un sunet imediat recognoscibil - Hendrix, Clapton, Santana, Gary Moore, Peter Green – ştii că Derek este cel care cântă după primele câteva sunete. Derek Trucks cântă pe aceeaşi chitară Gibson SG pe parcursul întregului spectacol şi ciupeşte exclusiv cu degetele goale, ceea ce îi dă un caracter unic. Urmează apoi aproape întregul album ”Songlines” (excluzând doar "This Sky" şi "Revolution") după care se “rupe” la mijloc, cu interpretarea pasională a lui "Key To The Highway". „Dacă Eric Clapton ar introduce piesa aceasta în actualul său turneu cu Trucks, ar trebui să aibă destulă minte ca să spună: doamnelor şi domnilor, Derek Trucks, şi apoi să iasă în culise, să bea o bere. Sau ar putea rămâne, să facă vocalul”. Derek e pur şi simplu uluitor, cu câteva solouri de chitară formidabile, îşi merită recunoaşterea de foarte bun jam-session-man... La rândul lui, Mike Mattison reuşeşte una dintre cele mai pasionale părţi vocale ale serii. Chiar dacă interpretarea sa este plină de culoare şi vorbeşte de la sine, prezenţa lui Derek pe scenă e discretă. Rămâne aproape în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie, cu aceeaşi expresie concentrată pe chip aproape tot spectacolul, întrerupându-se doar pentru a da indicaţii subtile trupei. Singura dată când vorbeşte este atunci când prezintă componenţa trupei, fără de care nu ar putea realiza un proiect de mare simţire... Mattison este un vocalist extrem de abil, care trece cu uşurinţă de la mârâieli profunde şi triste, la blânde falsette. Stilul lui îmi place enorm. Mike Mattison, este omul de care aveau nevoie: o prezenţă puternică, necesară, la fel de diversă şi de îndrăzneaţă ca trupa, din punct de vedere muzical, pune suflet şi seamănă uneori cu vocea şi maniera de-a cânta a lui Al Jarreau. Piesa "Crow Jane" este un blues tradiţional, aspru, din deltă, cu centrul de greutate pe falsetto-ul uşor al lui Mattison. "Sahib Teri Bandi/Maki Madni" sunt practic blues-uri indiene, dacă vă puteţi imagina aşa ceva, sunt preluate de la Nusrat Fateh Ali Khan! "Volunteered Slavery" este în parte gospel, în parte blues, cuprinzând câteva dintre cele mai bune numere non-slide ale lui Trucks din seara respectivă. Următoarele însă,“'ll Find My Way", "I Wish I Knew", "I'd Rather Be Blind, Crippled And Crazy" şi "All I Do" sunt mai aproape de noţiunea standard de blues-rock, înfierbântând partea de mijloc a show-ului cu câteva solo-uri de chitară fascinante din partea lui Derek. Orga jucăuşă şi adaosurile gemene, tăioase, ale lui Derek dau piesei "All I Do" un ritm alunecos, gelatinos. În rugăciunea declamatorie, încărcată de gospel, care este "I Wish I Knew (How It Would Feel to Be Free)", Trucks se remarcă la chitară rece, iar pianul lui Burbridge îl susţine, apoi Trucks scoate din nou chitara electrică, pe care o lasă să sfâşie lent strofele şi refrenele, acompaniată de bătăile din palme. E un moment profund mişcător. Seria se încheie cu "This Sky", o melodie modală, deschisă, cu evoluţie lentă. Chitara lui Trucks este acordată pentru tonuri întregi, iar el explorează modul meticulos dar blând, manierat până ajunge la fund, acolo unde basul, tobele, orga B-3 şi percuţia i se alătură, susţinând melodia. Când intră Mattison cu versurile (o parte din ele din poetul sufi Hafiz), ascultătorul este deja prins de imaginea poveştii amanţilor care ar trebui să danseze în extazul şi frumuseţea cerului unde trăiesc. Compoziţia proprie "Mahjoun" (termenul marocan pentru marijuana), începe cu un scurt solo conga al lui Count Mbutu, după care Trucks conturează un ritm greu, urmând flautul lui Kofi Burbridge, ceea ce, împreună cu percuţia abundentă, dă piesei o sonoritate evidentă de Orient Mijlociu. Trucks împleteşte excepţional aici câteva intervenţii clasice din "Greensleeves". Blues-ul upbeat din "Sailin On" este urmat de un blues clasic, "Chevrolet", pe care l-am compara imediat cu versiunea excepţională a lui Robben Ford (piesa este compusă de fraţii Lonnie şi Ed Young). Slide-ul unic al lui Trucks pe chitară face din varianta lui una cu totul specială, dar vocalul lui Ford “domină” piesa acesta. Unul dintre punctele forte ale întregii serii este "For My Brother", care a apărut mai întâi pe albumul “Live At Georgia Theater” şi unde Trucks scoate din nou slide-ul, pentru a începe cu câteva acorduri potolite de jazz, înainte ca piesa să explodeze într-o fuziune uimitoare de jazz, rock şi blues, care ridică sala în picioare şi-i face să tresară pe audiofili din fotoliile lor... Trupa încheie seria cu o redare inspirată a clasicei "Anyday", a lui Derek And The Dominoes, revenind la bis, pentru început, cu "Maybe Your Baby", a lui Stevie Wonder, şi finalizând în mod surprinzător cu o variantă DTB a unui străvechi gospel, "Up Above My Head", al apreciatei cîntăreţe Sister Rosettei Tharpe. Calitatea superioară a producţiei acestui DVD lasă mult în urmă majoritatea noilor apariţii video. Filmată cu nouă camere cu definiţie înaltă, imaginea extrem de clară şi culorile vii vă vor uimi. Sunetul Dolby Digital 5.1 surround este de cea mai bună calitate, permiţându-vă să auziţi fiecare instrument cu o limpezime desăvârşită şi un balans perfect. Unghiurile de filmare sunt multiple, dar nu sunt nici o clipă stânjenitoare şi nu se schimbă prea rapid. Expresiile lui Trucks sunt surprinse exemplar cu prim-planuri din toate unghiurile posibile. Părţile bonus sunt excelente, incluzând 20 de minute de interviuri cu membrii trupei, o discuţie despre activitatea lui Derek cu Allman Brothers şi cu Eric Clapton, precum şi un material despre înregistrarea albumului ”Songlines”. Totul durează 2 ore şi 20 de minute, mult mai generos decât cele 120 de minute anunţate pe coperta DVD-ului. ”Songlines Live” este un DVD superb, care surprinde pe unul dintre cei mai buni chitarişti tineri (şi trupe) din domeniu. El nu trebuie trecut cu vederea de nici un iubitor al chitarei. Kofi Burbridge creează, pe Hammond B-3 şi keyboard, un centru pentru Trucks şi formidabila secţiune de ritm, formată din toboşarul Yonrico Scott, percuţionistul Count Mbutu şi Todd Smallie la bas. Originalele din studio sunt mai suple şi mai periculoase, mai legănate, dar live, Trucks le dublează cu alunecări şi salturi. ”Songlines” este un album fantastic, plin de viaţă şi de o energie vibrantă. Piesele sunt bine construite şi atrăgătoare, iar interpretarea este permanent plină de simţire şi impresionant de tehnică. Singurul defect al acestui album este acelaşi blestem care loveşte inevitabil trupele mai bine cunoscute pentru spectacolele lor live: înregistrările de studio sunt incapabile să surprindă libertatea improvizaţiei şi spontaneitatea din care se naşte sonoritatea lor. Chiar şi aşa, acest album este mai bun decât multe altele tocmai pentru că nu încearcă să capteze improvizaţiile, ci prezintă pur şi simplu jocul vioi şi transcendent cu structura pieselor. ”Songlines” este o excelentă carte de vizită pentru trupă şi, una peste alta, un album fenomenal. Prezenta cronică se vrea un Semnal D. pentru cei care nu au fost cuceriţi încă de magia lui Derek şi a trupei sale, un world-soul al generaţiei blues-rock. Derek Trucks Band continuă să evolueze de zece ani încoace, combinând sonorităţile jazz, rock, blues, latino, caraibiană şi altele, din lumea întreagă, şi obţinând ceea ce este acum sonoritatea definitorie pentru DTB. Misiunea asumată de trupă a fost aceea de a reuni un grup de muzicieni cu aceeaşi pasiune pentru improvizaţie şi explorarea muzicală, şi de a elabora o viziune muzicală unitară cântând cu acelaşi nucleu de oameni pe o perioadă mai lungă de timp. Punctul focal al activităţii trupei este el însuşi o formă artistică, împotriva curentului dominat de imagine care se manifestă în muzica de astăzi. ”Songlines Live” este o mărturie a mesajului lor artistic. DISCOGRAFIE: The Derek Trucks Band cu the Allman Brothers Band: Colaborări: Radu Lupaşcu | |
|
Reproducerea textelor fara aprobarea autorilor este interzisa.
Articolele si fotografiile sunt protejate de legea Dreptului de autor (Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe)
|
