Arta Sunetelor
Experience STAR WARS “Încheierea mitologiei. Naşterea legendei”
3 continuări interesante la originalul din 1977. Episoadele 3, 5
si 7, cele mai sumbre şi violente din serie, care, dincolo de înfruntările interstelare ‘poof-poof, bam-bam’,
nuanţează complexitatea conflictului dintre Bine şi Rău la nivel psihologic. “Revenge of the
Sith”. Exterminarea Ordinului Jedi (uciderea inclusiv a copiilor-padawani) printr-o operaţiune-fulger care
aminteşte de Noaptea Cuţitelor Lungi din 1934 (menită a-i consolida puterea absolută al lui Adolf Hitler), condusă
de un Anakin Skywalker animat de ură (masacrase deja complet întreaga populaţie responsabilă de răpirea şi
torturarea mamei sale). Este un film despre transformarea caracterului unei individualităţi, care nu mai ţine de
pura raţiune, fundament al oricărei decizii Jedi, ci de visceral, prin combinaţia de ambitii personale şi de
labilitate psihică, care îl face vulnerabil şantajului emotional practicat cu cinism de Cancelar (Forţa nu are nici
un rol în acest exerciţiu de manipulare). Esenţiale: transformarea mutilatului Anakin în Darth Vader în urma
duelului de pe vulcanica planetă Mustafar şi asumarea eşecului de către ultimii doi Jedi rămaşi în viaţă, Yoda şi
Obi-Wan (ce aleg calea exilului şi a unei recluziuni ascetice), involuţia guvernării democratice (Republica) în
autocraţie (Imperiul) prin asumarea dictatorială a puterii cu sprijinul traficanţilor de influenţă politică
(Senatul Republicii), economică (organizaţiile al cărui scop este profitul... ex. Trade Federation care îşi are
propriul Vice-Rege) şi socială (societatea civilă inertă, plus ‘micii întreprinzători’ din underground-ul
acesteia). “The Empire Strikes Back”. Confruntarea lui Luke Skywalker cu Darth “I am your father”
Vader ţine deja de iconografia cinematografică prin rezistenţa obstinată la tentaţia planului fostului Jedi devenit
Sith (unirea forţelor pentru a-l distruge pe Împărat şi a conduce ca tată-fiu o galaxie în care tandemul să
instaureze ordinea, pacea şi... liniştea) din care Binele rămâne beteag (Luke îşi pierde mâna iar Han e băgat la
cutie). Două sunt elementele care umanizează (uităm de roboţei, navete, alieni simpatici sau enervanţi) şi îl fac
pe spectator să fie prins de poveste: 1) Este singura sa oportunitate de a se familiariza cu antrenamentul
psihologic al viitorilor Cavaleri Jedi, bazat pe trei componente: cunoaştere şi înţelegere, chibzuinţa dată de
răbdare şi controlul propriilor temeri, şi 2) Indiciile oferite gradual despre transferul conflictului din plan
galactic într-unul personal, de... familie (dialogul discipol/Vader şi maestru/Împărat care relevă că ambii sunt
conştienţi de faptul că Luke este fiul transformatului Anakin, are capacitatea de a-i distruge şi, ca atare,
trebuie împiedicat să devină un Jedi). În ierarhia Imperiului, Darth Vader devine autocraticul Lord Vader.
“The Force Awakens”. Metodele brutale de represiune a opoziţiei practicate de First Order, cultul
celor care venerează memoria lui Vader, conduşi de fetişistul Kylo Ren, posesor de sabie laser cu mâner în formă de
cruce, amintesc izbitor de Inchiziţia spaniolă, inclusiv prin modul de recrutare a adepţilor (fie aceştia
credincioşi sau simpli servanţi). Este filmul cu cel mai pregnant iz de Dark-Fantasy adult (scena duelului nocturn
din pădurea înzăpezită dintre Kylo şi Rey) în care, de această dată, fiul rău este cel care îşi ucide tatăl (care
vrea să-l aducă pe calea cea bună şi nu invers), un tânăr instabil psihic, îmbătat ca şi bunicul său Darth Vader
(ni-l amintim pe Anakin în adolescenţă) de euforia unei puteri prematur dobândite ce se bazează pe o Forţă pe care
nu e capabil să o controleze pe deplin. Kylo este cel care l-a determinat finalmente pe Luke să dispară după ce
discipolul s-a revoltat împotriva maestrului, parte fiind a tinerei generaţii de Jedi pe care Skywalker intenţiona
– oarecum naiv - să o pregătească. În pofida faptului că au scris mii de texte şi de volume, nu analiştii sau criticii de film au fost esenţiali ca SW să devină un fenomen inegalabil în Pop culture, ci simplii spectatori care au generat uriaşul fanbase actual, aşa că mini-ancheta de mai jos s-a adresat exclusiv acestora, în tentativa ‘aniversară’ (40 de ani!) de a obţine o sumă de păreri diverse în ceea ce priveşte... EXPERIENŢA PERSONALĂ, indiferent de vârstă, loc de muncă sau de localizare pe glob. Singurul meu criteriu de selecţie a intervievaţilor? Să fie avizi consumatori de film (nu neapărat fanatici SW), iar relevarea acestor experienţe este prezentată ‘democratic’ mai jos în ordine strict alfabetică, bazată pe numele interlocuitorilor. Mulţumesc prietenilor/colegilor mei de la revista “Cinemap”, Alin Ludu Dumbravă şi Marian Gîlea, pentru ca mi-au aruncat mănuşa şi au insistat să răspund jurnalistic provocării. Care a fost PRIMA TA EXPERIENŢĂ cu SW şi cât a fost de relevantă? Ulterior, ţi-ai schimbat opinia apropo de SW?
Care este PERSONAJUL TĂU FAVORIT din SW şi de ce?
Care sunt CAUZELE IMENSEI INFLUENŢE pe care a dobândit-o în timp SW? Şi-a conservat ‘Forţa’ pentru publicul tânar, născut în secolul 21?
Poate SW, care în 2017 împlineşte 40 de ani de la primul film, să mai fie un COMPETITOR redutabil într-un peisaj cinematografic dominat acum de SUPER-EROII de benzi desenate?
Concluzia legată de stadiul actual în care se află fenomenul Star Wars, după patru decenii de existenţă şi succes, pe frontiera între mitologie şi legendă, i-o las lui... Bob Dylan prin intermediul unui extras din a sa nemuritoare compoziţie, “Blowin’ in the Wind”: “... how many years can a mountain exist/Before it is washed to the sea?/Yes, and how many years can some people exist/Before they’re allowed to be free?”. Luke Skywalker, thank you and goodbye!
IOAN BIG Foto: Arhiva personală I.B.
|
|
Reproducerea textelor fara aprobarea autorilor este interzisa.
Articolele si fotografiile sunt protejate de legea Dreptului de autor (Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe)
|
Pe 15 decembrie 2017, la patru decenii de la “A New Hope”, a avut loc premiera mondială a
episodului 8 din “Star Wars”, cea mai importantă şi originală mitologie pe care cinematografia a oferit-o în
ultimii 100 de ani celorlalte forme de artă Pop (cărţi, jocuri, animaţii şi seriale TV, collectibles,
comics-uri, arte vizuale, etc), o adevărată aventură care a început “a long, long time ago”, când publicul a
făcut pentru întâia oară cunoştinţă cu Han Solo, Luke, Leia, Vader & Co., cu Forţa şi cu Jedi, cu
mlaştinile de pe Dagobah în care se ascunde Yoda şi cu planeta-oraş Coruscant, sediul politic a Republicii şi,
mai apoi, al Imperiului Galactic. Nu voi insista pe fondul poveştii celui mai recent produs din serie pentru a
evita spoilerele (în cazul cititorilor care nu au apucat să îl vadă deja) însă concluzia e, într-o mare
măsură, previzibilă din titlul ce conţine cuvântul “last”... “ultimul/ultimii”. Prin ieşirea din scenă a
personajelor în jurul cărora s-a construit universul SW şi ‘popularizarea’ Forţei (devenită acum un bun al
întregului ‘popor’ şi nu apanajul unei caste de războinici aparţinând unui cult select cu caracter
semi-religios), un segment esenţial al fundamentului SW se încheie (originile şi perpetuarea
de natură mistico-ştiinţifică... credinţa prin asumarea codurilor comportamentale, simbioza biologică cu
midi-clorienele) prin trecerea lui Luke în “netherworld”, mitologia urmând să se transforme într-o legendă a
căror eroi dispăruţi sunt meniţi să îi inspire pe tinerii rebeli care vor continua războaiele stelare (să nu
uităm că, după episodul cu numărul 9 de anul viitor, Disney a intrat deja în lucru pe scenariile la o nouă
trilogie, ba, mai mult, pentru a ranforsa tranziţia nuanţată de la mitologie la legendă, în mai 2018, în
cinematografe va rula spin-off-ul “Solo: A Star Wars Story”, al doilea ‘satelit’ cinematografic relevant din
lumea SW după “Rogue One”). Universul creat în 1977 de George Lucas se dematerializează şi se transformă
într-un set de legende independente, menite a alimenta trecerea probabilă din spaţiul cinematografic
al Adventure-SF-ului în cel al Dark-Fantasy-ului distopic şi nu trebuie să fii un super-analist
pentru a face o asemenea predicţie (mai ales dacă ne gândim la... First Order) în cazul unui public tânăr
agnostic mai degrabă amator de acţiune consumeristă facilă (vezi francizele de adolescenţi “Hunger Games”,
“Divergent” sau “Maze Runner”) decât de eventuale motivaţii de natură spirituală. Mace Windu, Anakin, Obi-Wan,
Jabba, Yoda, Palpatine şi Boba Fett, toţi au ajuns în fundal ca amintiri nostalgice. Precum sugera Neil Gaiman
în cartea sa “American Gods”, ca să poţi construi o nouă lume şi orânduire trebuie să crezi şi... să ai în ce
să crezi, inclusiv ca spectator, şi, ca atare, pentru a continua să îşi conserve ‘Forţa’ în conştiinţa
populară, mitologia originală SW are, firesc, nevoie de ranforsări pentru a asigura coerenţa evoluţiei unui
fenomen Pop culture ce, inevitabil, trece printr-un proces de readaptare destinat atragerii noilor generaţii.
Pentru a intui ce se va întâmpla în viitor cu saga SW, am considerat că trebuie să aplicăm împreună
conceptul “Back to the Future”. Să ne (re)amintim mai întâi ca să putem înţelege mai bine...
mai apoi. Voi începe cu mine însumi, printr-un remember personal fragmentar alcătuit la sugestia prietenilor
din Gaşca Haute Culture de la HotNews, păstorită de Eugen Istodor.
3 personaje favorite din SW. Darth Vader... ‘Ză mazăr end ză fazăr of ză
bed gaiz’. Aici nu încape discuţie, ori nu ai fost atras de SW dar asta nu e ceva blamabil, sau, dimpotrivă,
te-ai cufundat în universul SW şi atunci masca lui Vader începe să te bântuie. Pe parcursul a şase episoade
din franciză, a-l urmări din copilărie şi până la sacrificiul suprem (să admitem că nu mâna tăiată sau
şocurile electrice ale Împăratului au fost cauzele letale ci dispariţia dorinţei de a-şi continua viaţa,
asemenea consoartei Padmé, pentru a-şi proteja copiii), personajul reflectă o umanitate pe care noi înşine, de
cele mai multe ori, refuzăm să ne-o asumăm. Vader rulz! Obi-Wan Kenobi (interpret: Alec
Guinness). Mai mult decât Yoda (filosof, educator, dar practician doar în situatii de criză extremă), Obi-Wan
reprezintă vectorul esenţial în păstrarea echilibrului fundamental între cele două părţi ale Forţei prin
implicarea sa nemijlocită... în acţiune. Nu doar stă şi dă sfaturi, el acţionează. Revine din sihăstrie la
apelul lui Leia şi pentru a proteja filonul ‘bun’ al Fortei (gemenii Leia-Luke), fiind, la rândul său, dispus
să se sacrifice pentru asta. Nu îşi reneagă trecutul dar continuă să privească, chiar şi din “netherworld”
spre viitorul supravieţuitorilor cu potenţial de a deveni Jedi ca lideri a Rezistenţei împotriva
oricărei forme de dictatură/dezechilibru galactico-politic, social, rasial şi cultural. Sheev
Palpatine. Uşor de trecut cu vederea datorită faptului că nu se manifestă pregnant în trilogia
iniţială, personajul are o relevanţă contemporană uluitoare pentru modul în care poate fi acaparată puterea
politică. Nu Forţa este cea care îi permite din calitate de parlamentar să manipuleze Senatul unei republici
galactice până în faza în care acesta să îi acorde puteri discreţionare ci capacitatea sa de persuasiune,
abilitatea de a face trafic de influenţă şi talentul de a manipula individualităţile aflate în poziţii-cheie.
Palpatine exploatează în folosul său orice breşă a sistemului democratic, de la birocraţie la diversitatea de
opinii. Şi, evident, nu are scrupule în a folosi ‘forţa’ (a se citi brutalitatea extremă) în a-şi anihila
ultimii oponenţi. 3 secvente mişto. Compactorul de gunoaie şi deşeuri (“A New Hope”). Scena
pivotală pentru definirea cvartetului de good-guys (nu pun la socoteală androizii) care încearcă să opună
rezistenţă sistemului: Leia – Luke – Han – Chewbacca. 1) Sunt pe cale de a fi transformaţi în ‘clătite’ însă
nu doar pura supravieţuire îi animă în a se salva ci şi (bănuitele) idealuri sau ţeluri; 2) În contextul
primei interacţiuni sociale de fond dintre ei, nu lipsite de umor, primim indicii fundamentale legate de
personalitatea fiecăruia şi modul în care va evolua ulterior relaţia dintre ei. Confruntarea dintre
Darth Vader şi Luke Skywalker (“The Empire Strikes Back”). Sigur că revelaţia că ‘io sunt tac’tu’ a
devenit legendară însă (şi dincolo de spectaculozitatea, la acea vreme, a duelului) e fascinant modul simplu
dar eficace în care George Lucas construieşte profilul psihologic al lui Vader care, deşi este “on the Dark
Side”, conştientizează că are un copil şi încearcă raţional să îl atragă de partea sa asumându-şi riscul
auto-sacrificiului (“Only your hatred can destroy me”) cu un obiectiv clar: eliminarea dictatorului în
beneficiul familiei... “Together we can rule the galaxy as father and son.”. Duelurile lui
Yoda cu Palpatine/Sidious (“Revenge of the Sith”) şi cu Count Dooku (“Attack of the Clones”) care ne
arată că un senior Jedi nu trebuie doar să ‘urmărească cu atenţie’, ‘să fie preocupat’ şi, dacă e cazul, ‘să
îşi manifeste îngrijorarea’, ci trebuie să se comporte în situaţii de criză ca un lider ‘jucător’, inclusiv
prin asumarea rolului legitim de comandant suprem al armatei ca vector de protejare al democraţiei. Yoda dă
din urechi în mod delicios şi ‘forţos’ zburdând prin aer cu sabia laser prin Senat sau în cavernele de pe
Geonosis. 3 detalii care m-au impresionat. Similitudinile dintre organizarea Imperiului Galactic şi
nazişti: design-ul uniformelor Stormtrooper-ilor, alegerea numelui lui Vader (în germană ‘vater’
înseamnă ‘tată’), cromatica alb-negru-roşu, ca să nu mai vorbim de First Order din “The Force Awakens”
(organizaţie a cărei sursă de inspiraţie a fost, se pare, ODESSA, Organisation der Ehemaligen
SS-Angehöringen); apoi, ca şi Adolf Hitler, Palpatine este mai întâi Cancelar înainte de a deveni dictator,
iar ceremonia de medaliere din “A New Hope” trimite la “Triumph of the Will” al lui Leni Riefenstahl din 1935.
Inspiraţia din literatura Fantasy şi cea SF: celebrul autor Frank Herbert a identificat nu
mai puţin de 37 de similarităţi între seria sa “Dune” şi “Star Wars” (când Lucas începuse să lucreze la
proiect, scenariul lui Alejandro Jodorowsky după “Dune” circula deja la Hollywood); George Lucas însuşi a
recunoscut că “Lord of the Rings” al lui J.R.R. Tolkien l-a influenţat în mod semnificativ (ex. afirmând că nu
poate vedea decât un singur viitor, Galadriel îl forţează pe Sam Gamgee să aleagă dacă va persista în
tentativa de a-şi ajuta prietenii sau nu... Yoda face acelaşi lucru cu Luke). Multiplele influenţe din
filmele clasice: C-3PO seamănă izbitor cu robotul Maschinenmensch creat de Rotwang în “Metropolis”
(filmul lui Fritz Lang din 1927), apariţia lui Darth Vader în primul episod poate fi interpretată ca un omagiu
adus lui Sergio Leone, un favorit al lui Lucas (intrarea în scenă al lui Henry Fonda în “Once Upon a Time in
the West”), ca să nu mai vorbim de filmele lui Akira Kurosawa “The Hidden Fortress”, “Yojimbo” sau “Sanjuro”
(ex. Rokurota Makabe/ObiWan – Prinţesa Yuki/Prinţesa Leia în “The Hidden Fortress”/“A New Hope”). 3
aspecte care mă sâcâie în SW. Păpuşile îmblănite: Ewoks (“The Return of the
Jedi”). O Prinţesă ce pare cam dezorientată - fiind părăsită de Luke care îşi are propriile
obiective - şi aparent submediocră în a-şi conduce cu eficienţă Rebelii, are nevoie de sprijinul unui Han
resuscitat şi al unui trib primitiv de jucărele umblătoare (un soi de mini-Wookies de “pluş” cu ochişori de
Puss in Boots, inspiraţi ca look de rasa de câini Griffonul de Bruxelles) ca să înfrângă armata de
Stormtrooperi bine antrenaţi şi disciplinaţi. Infantil. ‘Jim Henson in space’ cu păpuşi etichetabile drept
canibale (să nu uităm că Han şi Luke sunt, în prima fază, meniţi a deveni ingrediente de ciorbă)... pew-pew,
boom-boom. Copilăria lui Anakin, viitorul Darth Vader (“The Phantom Menace”). Nimic din modul
schematic şi simplist în care este conceput personajul micutului Ani nu oferă vreun indiciu al transformării
sale viitoare într-unul dintre cei mai populari bad-guys din istoria cinematografiei (până şi în prima parte a
biografiei lui The Dark Lord/Voldemort din franciza HP există mai multe repere sugestive). Deşi sclav, Ani e
un copilaş vioi şi nu neapărat nefericit atâta vreme cât îşi are jucăriile sale motorizate şi o mamă
iubitoare. Vestea că are mai multe midi-cloriene decât Yoda nu serveşte pentru moment la nimic din această
perspectivă. Sabia lui Luke şi Maz Kanata (“The Force Awakens”). Fără vreo explicaţie
(altfel, în general, opţiunile pentru vizitarea/ocuparea unei planete sunt motivate pe parcursul întregii
francize), Han o duce pe Rey cu totul şi cu totul întâmplător pe Takodana unde întâlneşte echivalentul
portocaliu al lui Yoda, o cârciumăreasă care poartă nişte ochelari care amintesc de profesoara Trelawney din
Harry Potter, ce păzeşte ca pe Sfintele Moaşte sabia lui Luke care pare să înglobeze - deşi este doar un pur
produs tehnologic - puteri telepatice. Entertaining, simpatic, colorat, dar greu de digerat de către fanii
hardcore a francizei. Dar destul despre părerile mele, ia hai să mai trecem şi prin mintea altora...
Liviu Antonesei, 64 de ani, scriitor: Primul contact cu Star Wars a fost de
vis și de coșmar în același timp! În timpul unei convenții s-f de la Iași, pe la mijlocul anilor 80, în marea
sală a Casei de Cultură a Studenților, a fost o proiecție-maraton a trilogiei inițiale. Sala are
circa 800 de locuri, dar eram acolo mult peste o mie. Am stat în picioare, încercînd să văd peste sau pe lîngă
cei din fața mea, am și ieșit de cîteva ori ca să-mi odihnesc picioarele și să fumez. Dar am rezistat pînă la
capăt și mi-a plăcut. De altfel, fiind cititor de s-f încă de pe vremea colecției de „povestiri
științifico-fantastice”, m-au interest și filmele cînd au început să apară, cred că primul a fost Omul
amfibie. Situez trilogia lui George Lucas între marile filme ale genului, alături de
Odiseea spațială și prima ecranizare, cea sovietică, la Solaris. Am revăzut-o cu plăcere
după 1990, păstrîndu-mi judecata favorabilă. Nu am devenit însă un fan al continuărilor, ceea ce era artă în
trilogie s-a diluat, comercializat, a devenit un fenomen mai degrabă social decît artistic. Asta e! Sigur, nu
condamn asta, nici nu ar avea sens, doar constat! Florin Bejan, 50 ani, inginer: Primul
contact a fost în şcoala generală şi liceu, dacă nu mă înşel cu variantele iniţiale care cred că la noi au
fost traduse şi intitulate cu Războiul Stelelor şi Imperiul Contraatacă. Ulterior am urmărit şi văzut toate
celelalte serii. Având în vedere că eram de mic cititor şi iubitor de SF, impactul avut a fost unul important
pentru mine, cuprinzând tot ce era mai interesant din ceea ce citisem dar fără să semene cu absolut nimic.
Ulterior nu mi-am schimbat opinia (pozitivă dealtfel) dar am început să văd dincolo de magia efectelor şi de
dinamica acţiunii, iar odată cu propria maturizare am re şi re-revăzut filmele şi am putut simţi mai mult din
latura filozofică şi arhetipurile pe care această saga le-a adus în viaţa noastră. Mara Birişteică, 25
ani, Traffic Manager: Nu îmi amintesc sincer prima dată când am văzut Star Wars, cred că am fost
foarte mică şi probabil că am prins la TV unul din episoadele recente (I-III). Acum vreo cinci ani m-am decis
într-un weekend să văd toate episoadele şi am fost atât de captivată încât, până acum, cred că am revăzut cel
puţin episoadele IV-VI de încă 4-5 ori. Radu Birișteică, 61 ani, inginer: Primul meu contact
cu Razboiul Stelelor a fost prin articolele despre film apărute în 1977 în revistele franţuzeşti la
care aveam atunci acces, respectiv L'Express, Paris Match şi chiar Science et Vie.
Fiind un mare fan al literaturii şi filmului SF am fost extrem de interesat de SW iar revistele enumerate au
identificat foarte corect impactul şi amploarea "fenomenului Star Wars", la fel cum cu doi ani înainte au
identificat în Fălci al lui Steven Spielberg un "cap de serie" pentru filmele din genul
thriller-horror. Abia apoi am văzut cele două filme proiectate în Romania, Războiul Stelelor şi
Imperiul contraatacă. Nu numai că nu mi-am schimbat opinia, dimpotrivă, dragostea
pentru SF-uri a devenit şi mai puternică iar saga galactică începută atunci a rămas pentru mine un etalon al
poveştilor de gen. "Neverending Story", cum altfel? Hugo Brooks (UK), 22, designer:
Mai întâi am văzut “SW-Episode 1: The Phantom Menace“ când a fost lansat în cinematografe. Mi-a plăcut
(atunci) şi am urmărit cu interes şi cele două continuări, tot la cinema, iar abia apoi m-am uitat la trilogia
iniţială. Privind retrospectiv, nu mai îmi place trilogia prequel mai mult decât cea veche sau decât cea nouă
(cu “The Force Awakens” şi “The Last Jedi“). Anca Budinschi, suficient de în vârstă ca să fi văzut
primul SW in liceu, consultant media: Primul film SW l-am văzut la cinematograful Patria, într-o sală
ticsită și friguroasă, invitată fiind de un băiat din liceu. Despre film se vorbea mult în jurul meu, dar n-aş
putea spune că ştiam cu adevărat ceva. Am judecat chiar că biletul, greu obținut de altfel, dovedea în bună
măsură că interesul băiatului pentru Star Wars era măcar egal, dacă nu umbrit, de interesul lui pentru mine.
Fără nicio ezitare, de la primul cadru, Imperiul contraatacă ne-a furat amîndurora toată atenţia şi toată
emoţia. De atunci eu am rămas cu filmul într-o relaţie de apropiere, generată de două senzaţii contradictorii,
una de familiar şi cealaltă de extraordinar, pe care ţin minte că le-am înregistrat aproape simultan în timpul
vizionării. N-am fost un fan desăvîrșit al filmelor, dar interesul pentru universul stelelor a rămas de
nezdruncinat de-a lungul anilor, cumva de la sine înțeles şi constant prezent. N-am lipsit la niciun nou apel.
N-am considerat dezamăgitor niciunul dintre filmele din anii 2000 deși le-am cam uitat, şi m-am bucurat
teribil la reapariţia lui Han Solo în 2015. Aştept recompense de la fiecare film nou, dar le judec cu o măsură
specială, caut mereu și asumat în primul rînd reîntoarcerile în universul, la personajele, şi... să admit, şi
la stările unor alte vîrste. Războiului Stelelor îi plătesc de mai bine de 40 de ani în încredere, întîlnirea
miraculoasă din anii ’80. Relu Călin, 65 ani, distribuitor de filme: Nevazând prea multe
filme de gen, a fost o plăcere să privesc un basm SF, care a avut pentru mine acelaşi efect pe care l-au avut
westernurile ‘all italiana’ realizate de Sergio Leone. Deci să fim bine înţeleşi, am văzut ceva ce nu se mai
făcuse înainte. Filmele lui Sergio Leone sunt tot nişte basme, asta-i părerea mea. Scuze, am confundat SW cu
Spaghetti Western, vezi dacă încurci borcanele din cauza iniţialelor? :) Nu mi-am schimbat părerea în timp,
dar ultimele serii SW m-au dezamăgit. Vinay Chambore (UK), 21 ani, student: În casa vărului
meu, pe cand aveam doar cinci ani iar toţi cei din jurul meu aveau săbii-laser. Nici măcar nu m-am uitat
atunci la film, preocupat fiind să lovesc oamenii cu sabia. Dacă foloseşte cuiva, am renunţat de atunci să îmi
mai doresc să lovesc oamenii în cap. Şi nici obiecte de merchandising nu mai cumpăr. Vlaicu Golcea, 43
ani, compozitor şi sound designer: Am văzut zilnic la cinema, într-o vacanţă de-a anilor ‘80,
Imperiul contraatacă, la matineu, timp de o săptămână. După fiecare vizionare drumul obișnuit spre casă
suferea un detour prin parc unde, înarmat cu o creangă care să semene cu o sabie laser cât mai dreaptă, mă
luptam cu dușmanii imaginari. A devenit în timp un snapshot emoțional al unei anume perioade a
copilăriei mele, ca un punct de regresie, așa cum numai anume muzica o mai poate face. Poate că asta înseamnă
magia hit-urilor - să poată deveni experiențe ultra-personale, în universalitatea lor. Ulterior nu am mai
urmărit episoadele up-datate. Eugen Istodor, 54 ani, jurnalist: Ciudat. Prima oară mi s-a
părut că “aşa ceva nu există” şi că dacă nu trăiesc acum nu mai trăiesc niciodată. N-am înţeles detalii,
replici, personaje imediat. Mi se păreau atât de tari, m-a furat valul. Revăzând filmul după 15 ani mi s-a
părut greoi, plicticos, simpatic pe alocuri. L-am dus greu la capăt. De ce? Cred că n-aveam la început destule
filme în cap. Philipp Karl Kosteleky (SUA), 20 ani, student: Nu îmi mai amintesc foarte bine
dar totuşi cred că a fost Episode I: The Phantom Menace. Plus jocul video pe care fratele meu
obişnuia să îl joace în prezenţa mea. Mi-a plăcut atunci dar acum îl apreciez mult mai mult. La vremea aceea a
fost cool dar nu mi-a influenţat cu nimic viaţa. Radu Lupaşcu, 56 ani, cronicar
rock: Era la câţiva ani după primele mele audiţii muzicale (Stones, Beatles, ABBA, Boney M. etc.) şi
prin anii '80 îmi apare şi această luptă pentru libertate, într-o bine scrisă fantezie SF, numită provocator,
Războiul Stelelor! M-ai făcut să scot din colecţie un film al seriei şi să-l pun în "cititor". Când mă uit la
aceste machete (miniaturale) de nave spaţiale, când îl revăd pe tânărul HAN şi prinţesa LEIA, când râd de
soldatul imperial care se loveşte cu casca de tocul uşii, mă apucă nostalgia de toamnă şi mă gândesc cum ar
putea SW să cucerească tânăra generaţie care are tot universul în "oferta" telefonului mobil... Şi mai ţin
minte că, în acele timpuri, eram lipiţi de ecranul televizorului la seriale ca: Lost in Space, Land of The
Giants, The Invaders, The Time Tunnel etc. Ar trebui să-ţi arăt agenda cu decupaje de poze din almanahul
Cinema şi Săptămâna... Star Wars era evadarea noastră din închisoarea comunistă şi componenta vizuală a
imaginaţiei personale. Explicaţia este simplă: Jules Verne. Am citit, mi-a plăcut şi am visat frumos! Încă fac
asta. Silvia Mihăilescu, 28, artist grafic şi 
ilustrator: Primul meu contact a fost cu prima trilogie SW, la vârsta de 5-6 ani (le
aveam înregistrate pe casete video atunci). Mi-au plăcut foarte mult… mi-a plăcut povestea, personajele,
coloana sonoră, originalitatea, plus că efectele vizuale erau foarte bune pentru vremea aceea (’77, ‘80 şi
‘83). Este o serie la care m-aş uita şi la vârsta de 90 de ani. Vizionarea episodului 1 din cea de a
doua serie (eram în perioada liceului), nu mi-a plăcut atât de mult ca prima, deoarece nu am înţeles
storyline-ul, iar la internet nu aveam acces. M-am întrebat: e un before, este un after?! În
scurt timp am realizat că este un before al seriei originale şi am urmărit cu interes. Când am aflat
că va apărea o nouă trilogie, la care participă şi personajele din seria originală a fost o surpriză mare
pentru mine! Văzut episodul din 2015, loved it! Abia aştept să văd ce se întâmplă mai departe.
Dodo Niţă, 53 de ani, economist: Eram licean când am văzut primul dintre filmele Star Wars,
la un cinema din Craiova. M-a marcat profund, datorită efectelor speciale şi, în săptămâna respectivă (pe
atunci filmele rulau câte o săptămână), l-am mai văzut încă o dată. Apoi am mai vizionat Imperiul
contraatacă tot la cinema, iar al treilea film din serie, Întoarcerea lui Jedi, l-am
văzut la video, în sala mare a Filarmonicii din Craiova, adică mai mult l-am auzit decât văzut, pentru că
locuri am mai găsit doar pe la mijlocul sălii, deşi venisem cu o jumătate de oră înainte. După 1990, am văzut
la cinema toate noile episoade şi revăzut la TV, de câte ori s-au dat, vechile episoade. Nu mi-am schimbat
niciodată prima impresie despre filmele Star Wars, consider că ele au adus o contribuţie majoră la dezvoltarea
industriei cinematografice mondiale şi reprezintă o parte esenţială din istoria celei de-a 7 arte. În ce mă
priveşte, pentru a prelungi atmosfera filmelor, am început să citesc romane şi benzi desenate realizate după
franciză, ba chiar am strâns, în timp, şi o mică colecţie de figurine şi mini-nave spaţiale din universul SW.
Gheorghe Onuț, 64 de ani, sociolog: Primul meu „contact” a fost că m-am dus cu copiii (cinci
anișori Ioana, trei Nae) și nevasta, la „Cinema Cosmos” de la „Complexu’ Mare” din „Steagu’”; iar Nae era așa
de înfricoșat de ce se dădea pe ecran că își punea mînuțele la ochi și se uita printre degete. Relevanța e că
asta se petrecea la Brașov prin 1984; adecă dădea Ceaușescu astfel de filme? cu astfel de filme construia el
omul nou? Marcian Petrescu, 43 ani, muzician de blues: Oneşti. Anul de graţie 1986.
Profesorul meu de engleză, cu care începusem să studiez încă din clasa a doua, ne-a invitat, pe mine, pe mama
şi pe bunicul meu, să urmărim un film “la video” (cum era pe vremea aia). Nu ne-a spus de la început despre ce
era vorba. Ne-a spus că o să fim cel putin uimiţi. Bunicului meu, care fusese artist fotograf şi era mare
pasionat de trucaje foto şi cinematografice, i-a spus doar că e posibil să aibă un şoc! Am ajuns la el acasă
şi, înainte de a da drumul la film, ne-a întrebat dacă am auzit de George Lucas, de Războiul Stelelor şi, mai
ales, de filmul “Întoarcerea lui Jedi” (cum era tradus atunci filmul). Abia atunci am înţeles ce urma să
vedem... Ştiam câte ceva despre acest fenomen Star Wars doar din ce citisem în reclame apărute în câteva
National Geographic-uri (primite de la prieteni din Canada) şi din reviste franţuzeşti şi germane. Până
atunci, în Oneşti (fost Gheorghe Gheorghiu Dej) nu îmi amintesc să se fi difuzat vreuna dintre cele 3 părţi
ale acestei francize (câte se lansaseră până în 1986)... Posibil să fi fost difuzate oficial la
cinematografele din oraş, dar fie nu am fost eu pe fază, fie nu-mi amintesc, mă rog... s-o scurtez. Începe
filmul. Caseta video impecabil înregistrată, sunet foarte bun, televizor color JVC(!) cu diagonală mare şi
traducere excelentă realizată chiar de profesorul meu... după nici 2 minute, prima mea reacţie, aproape
instantanee cu a bunicului meu, a fost: “Cum mama naibii au făcut filmările astea?”. Ceea ce vedeam sfida
puterea mea de înţelegere. Au fost anumite momente când am crezut că ce văd e “pe bune”, deşi ştiam clar că e
vorba de un film. Am fost atât de uluit încât multe luni după aia visam destul de des scene din el. După 1989,
filmul a fost adus în cinematografe dar mai era difuzat şi de pe casete video (cu traducerea apreciatei
noastre Margarete...), în nişte săli private, care funcţionau mai mult sau mai puţin legal. Dacă stau să
contorizez, cred că am văzut de peste 10 ori fiecare dintre primele 3 părţi. Fără să devin un fanatic al
francizei, am ajuns un admirator al poveştilor imaginate de George Lucas şi le-am considerat încă de la
început, şi le consider şi în prezent, pietre de hotar în istoria filmului de tip SF sau “de anticipaţie”.
Până la urmă, cine ştie dacă nu cumva în vreun colţ al vastului univers care ne înconjoară sau în vreun
posibil univers paralel nu ar fi fost posibile asemenea întâmplări. Eu unul sunt convins că NU SUNTEM SINGURI
ÎN UNIVERS! Justinian Radu, 44 ani, actor şi manager de club: Contactul a fost în copilărie,
sub 14 ani, când am văzut la Cinematograful Gloria din cartierul Titan primul episod difuzat în România. Nu
îmi amintesc care. Emil Răducanu, 68 ani, redactor radio: Fiind un consumator constant de SF
și fantasy, pasiune stârnită de lecturile din copilărie (începând mai ales cu Jules Verne), SW mi-a atras în
cel mai înalt grad atenția chiar din 1977, când am citit (nu mai rețin în ce publicație) despre modul în care
au fost realizate personajele, trucajele și machetele, o adevărată revoluție tehnică. Cred că SW a stabilit o
graniță clară între filmele de gen realizate până în 1977 și cele de după, ridicând ștacheta foarte sus.
Privind în timp evoluția serialului, se poate remarca o creștere continuă a calității imaginii și a
veridicității acțiunii, deși, dacă privești cu atenție, după o primă vizionare, se pot observa destule scăpări
și abordări naive. Dar până la urmă, vorbim de un basm, unde totul e posibil și cred că din acest punct de
vedere trebuie abordat. Hanne Saeveras (Norvegia), 22 ani, studentă: Când eram copil nu au
reprezentat pentru mine o sursă esenţială de entertainment şi doar trăgeam cu coada ochiului la SW
când fraţii mei mai mari le vizionau. Rămân relevante, au conotaţii nostalgice şi emoţionale deoarece le-am
văzut într-o etapă a vieţii când puteam face abstracţie de credinţă, ceea ce este mult mai dificil de realizat
acum, ca adult. La vremea aceea credeam că prequel-urile sunt bune dar, de atunci, opinia mea s-a
schimbat. 
Dan Stăiculescu, 50 ani, scenarist: În vitrina mare, prăfuită, a cinematografului
PATRIA, apăruse un afiș nou. Dacă nu treceai săptămânal pe acolo, nu puteai să afli ce filme vin. Nu aveai
internet. Nici internet, de fapt. Afișul era cam întunecat și prăfuit. Sau poate geamurile alea murdare îmi
dădeau senzația asta. Cert este că au început rotițele să se miște cu viteză. În perioada aia aveai, încă,
acces la literatura SF. Era un refugiu încă tolerat. Cert este că se anunța un film tare, dacă stăteai să
analizezi toate elementele de pe afiș. Sigur am mers și la filmul care rula cu o săptămână înainte, special ca
să văd trailerul. Da, și pe vremea aia aveai trailer. M-a spart. Așa prost cum se vedea pe vremea aia, era
tare. Nu-mi mai amintesc nimic acum, doar că am ieșit super-agitat și uşor nedumerit de cronologia anunțată.
Comuniștii nu ne-au dat filmele dinainte? O să le dea, totuși? Cred că a fost prima experiență SF adevărată.
Care deschidea noi posibilități, care îți dădea o idee despre ce există dincolo de filmele rusești,
bulgărești, filmele despre nimic, filmele indiene, etc. Star Wars a fost filmul care, după prima vizionare,
mi-a spus că imaginația este o chestie foarte importantă pe care trebuie să o folosim. Fără imaginație suntem
morți. Trec dincolo de efecte și de accesoriile momentului. De modul în care a fost făcut filmul. Vorbesc
despre ceea ce a fost relevant ca idee în momentul ăla, în care nimic nu prea părea relevant în viețile
noastre. Buni, răi, spațiu, nave spațiale și tot tacâmul. Altă lume. Darth Vader, pe care îl auzeai respirând
pe stradă și știai că a trecut pe lângă tine unul care a văzut filmul. Zumzăiala aia a sabiei jedi pe lângă
care treceai când dădeai de un grup de copii care agitau niște bețe cu care se duelau. Nu mai erau spadasini.
Erau jedi. Și cred că toți se visau Darth Vader. De ce? Pentru că era bun și rău, în aceeași măsură. Greu de
explicat altfel. Era cel mai puternic personaj. Cel mai misterios. Evident, au ieșit și celelalte. Evident, au
urmat seri de video cu toate, pe la diverși acasă, cu acele casete VHS uzate și trecute prin prea multe
aparate. Deja te gândeai la un soi de Șeherezada. Azi, din păcate, s-a schimbat povestitorul. A crezut că
niște "desene animate" pline de glumițe dau mai bine la încasări. Au luat businessul mai în serios decât au
luat filmul. Și gata magia. Star Wars e ok atâta timp cât e Star Wars și nu o amețeală de story, personaje,
glume subțiri. Andrei Țăranu, 47 ani, cadru didactic universitar: Am văzut prima dată SW în
clasa a VII-a la Clubul Ministerului de Interne din Iași (loc în care se difuzau toate filmele înainte să
ajungă în cinematografe – unele nici nu mai ajungeau, dacă nu le plăcea la securiști). Noi aveam un securist
mare mare în bloc și mă (ne – că am fost cu soră-mea) luau și pe mine (noi) la alea care erau mai childish.
Experiența a fost extraordinară, întâi că a doua zi m-am lăudat tuturor copiilor din clasă că am văzut ceva ce
ei nu văzuseră (încă nu se știa de VHS, cel puțin la Iași) și doi pentru că după aia m-am mai dus la
cinematograf de vreo trei patru ori să îl revăd cu aer de cunoscător. Nu cred că am înțeles mare lucru ca
mesaj politic – asta am priceput ulterior – dar povestea era fascinantă, efectele extraordinare (astăzi
probabil ar fi considerate puerile) și eram mort după CP3O și R2D2. Fiind la vreo 12 ani l-am văzut cu
ingenuitatea vârstei. Spre deosebire de azi să găsești sau să ai un gadget SW în epoca respectivă era o
revoluție pur și simplu. Așa că această amintire mi-a marcat percepția despre SW pe care l-am văzut permanent
ca la 12 ani. Până și cretinismul The Force Awakens l-am înghițit așa. Probabil că dacă aș depăși
vârsta cu care mă uit la SW aș avea enorm de mult de reproșat, dar nu îmi propun să mi-o schimb. Am revăzut
toate episoadele – şi de la 1 la 6 și de la 4-6 și 1-3 – cu copiii (când le-a venit pe rând vârsta) și
singurul care mai pune botul se pare că sunt tot eu. Rick van Schaik (Olanda), 24 ani,
Designer: Am început să mă uit la SW de cand aveam şase ani, împreună cu un prieten care era de
vârsta mea. Habar n-aveam ce se întâmplă în filme dar pur şi simplu le adoram. Chiar şi acum, când am devenit
adult şi ştiu povestea, continuă să mă intereseze.
Liviu Antonesei: Am mai multe personaje preferate, inclusiv Jar, pe care bănuiai și tu
că îl voi trece în listă! Dar cum prea multe înseamnă cumva și niciunul, aș spune că personajul preferat cu
adevărat nu este pe platou, ci în afara acestuia. Mă refer, desigur, la George Lucas, pentru că, pe parcursul
trilogiei, Forța chiar a fost cu el! Și fiind cu el, s-a transferat cumva și către noi, publicul…
Florin Bejan: Obi Wan Kenobi, personaj care începe de la ucenic la unul dintre marii maeştri
şi ajunge să influenţeze practic toate episoadele seriei în mod direct sau indirect, uşor rebel dar înţelept
şi echilibrat în final, my kind of hero. Mara Birişteică: Chewbacca. Cred că fiindcă
el se face cunoscut mai mult prin acţiuni decât prin cuvinte, este loial, prieten bun, curajos şi… pufos!
Radu Birișteică: Greu de răspuns, dar hai să numesc nu unul, ci doi favoriţi: unul uman, Han
Solo, altul extraterestru, Yoda. Desigur că sunt foarte diferiţi, Han Solo este un vagabond cu gândul la
câştig uşor, "gazos" şi strălucitor, fără scrupule în inconştienţa sa, pe când Yoda este supremul Jedi,
înţelept, răbdător, atoateştiutor, excepţional spadasin. Ai putea spune că sunt complet în antiteză, dar
ajungi la latura lor comună, la ceea ce îi apropie într-un mod neaşteptat: amândoi au trăsături profund
umane, pot fi veseli, trişti, preocupaţi şi, mai mult decât toate, dovedesc spirit de sacrificiu (bine, Han
Solo probabil nu înţelege cât de înălţător e acest lucru, pe cand Yoda cu siguranţă da), asta îi uneşte. Şi
sunt, finalmente, generoşi aşa cum numai oamenii pot fi, eroi sau nu. Hugo Brooks: Ewoks.
Pentru că sunt adorabili. Anca Budinschi: Personajul favorit al seriei rămâne Yoda, pentru că
este o exprimare cuceritoare a ideii filmului. Deţine o fortă psihică extraordinară sub o înfăţişare
măruntă şi este, fără îndoială, memorabil. Lângă Yoda îl aşez fără rezerve pe BB8, unica “jucărie” a vieţii de
adult. Relu Călin: Evident că Darth Vader este personajul meu preferat. Întodeauna m-au
câştigat cei RĂI. Din aproape toate filmele. Negativii mă atrag mai mult. Vinay Chambore: Jar
Jar Binks – e la fel de agitat ca şi mine. În realitate însă, nu am vreun personaj favorit. Vlaicu
Golcea: Personajul favorit este... un cuplu, C-3PO și R2-D2 (azi numele lor nu mai sună ciudat, nu ?
:)). Fiind în copilărie mare fan de Stan și Bran, Tom și Jerry, Chip și Dale, cred că nu mi-a fost
greu să mă atașez emoțional de niște droizi atât de simpatici. Și dacă fac legătura cu ceea ce am ajuns să fac
de 20 de ani încoace se pare că mi-au plăcut de mic copil mașinăriile cu butoane care produc sunete ca de pe
altă lume… Eugen Istodor: Yoda. Urât ca dracu, ciudat ca-nfăţişare, dar cu suflet. Habar n-am
de ce. Cred că depinde de starea mea din anii 1980 când l-am văzut. Cine ştie ce drame trăiam de m-am lipit de
diavolul ăsta păros şi urechiat? Philipp Karl Kosteleky: Cred că Yoda rămâne preferatul meu…
este un badass în totalitate dar care, deseori, e capabil să te calce pe nervi. Radu
Lupaşcu: Dacă în tinereţe l-am apreciat (mai) mult pe Han Solo, acum pot spune că îl reevaluez (cu
nostalgie) pe Chewbacca, co-pilotul său, "animal de companie" şi bodyguard, pe care îl aştept cu nerăbdare
să-l revăd în noua aventură Sci-Fi, "Solo: A Star Wars Story" al lui Ron Howard. De ce? Loialitate,
moralitate, inteligenţă, pricepere, responsabilitate, probitate, neîncredere în străini, curaj, temperament,
toleranţă, forţă, umor. Silvia Mihăilescu: Sincer, echipa favorită este compusă din Luke
Skywalker, prinţesa Leia, Han Solo, Chewie, R2D2, C3PO şi Obi Wan Kenobi, deoarece reprezintă forţele binelui
în poveste. Dacă ar fi să aleg pe unul din ei, acesta ar fi Luke. Dodo Niţă: Ca orice
adolescent la vremea respectivă am fost îndrăgostit de prinţesa Leia şi am avut multă vreme un poster cu ea
lipit pe uşa camerei mele. Mi-a părut rău când am aflat că actriţa Carrie Fisher s-a stins din viaţă la doar
60 de ani. Evident, mi-ar fi plăcut să semăn cu Han Solo/Indiana Jones, bărbat adevărat, cu multă experienţă
de viaţă, curajos până la inconştienţă, flegmatic, cu lipici la femei etc. De identificat însă, m-am
identificat cu Luke Skywalker, pentru că eram şi eu un adolescent timid dar dornic să înveţe. După ce am
vizionat toate filmele din serie, consider că cel mai bine personificat, cel mai complex şi profund
personaj al francizei rămâne Obi-Wan Kenobi/Darth Vader. Gheorghe Onuț: Personajul meu
favorit este Năiță al meu uitîndu-se printre degețele, îngrozit de Yoda. Marcian Petrescu:
Han Solo a fost mereu preferatul meu. Umorul personajului, prezent chiar şi în cele mai nasoale momente, nu
poate să fie ignorat şi te cucereşte instantaneu. Culmea este că două dintre replicile lui cele mai haioase
(cel puţin pentru mine) apar în The Force Awakens: “Chewie, we’re home” şi “I really like this gun”.
Şi cum nimeni nu poate să separe numele lui Han Solo de jocul admirabil şi imaginea lui Harrison Ford... ei
bine, el a fost, este şi va rămâne unul dintre actorii mei preferaţi. Justinian Radu: R2. EL
este personajul care deţine secretele şi este un erou. În copilărie aş fi vrut însă cu siguranţă să fiu Luke.
Emil Răducanu: Yoda. Pentru că îmi aduce aminte de un japonez bătrîn, calm, înțelept, maestru
în arte marțiale, în prezența căruia te simți în siguranță. Hanne Saeveras: Han Solo, pentru
că în adolescenţă eram îndrăgostită de el şi e foarte greu să scap de această amintire când revăd filmele. În
plus, este un adevărat cowboy spaţial. Dan Stăiculescu: Darth Vader. Pentru că Darth Vader.
Andrei Țăranu: Cum spuneam inițial mi-a fost drag C3PO pentru că era un intelectual laș și în
mizerie. După aia a devenit marginal, așa că pe rând a fost Chewbacca și ultimul BB8. Ăsta din urmă pentru că
ne populează azi casa și e un fel de pet. Fiul meu mai mic l-a dorit de Crăciun și m-am agitat să i-l cumpăr,
și așa cum se întâmplă cu animalele de companie, ele ajung cel mai repede în grija părinților. Așa și BB8 a
ajuns în grija mea – să-l încarc, să îi descarc aplicațiile noi pe tabletă și să mă calce pe nervi că nu mă
ascultă. Rick van Schaik: Yoda este preferatul meu. Un bătrân micuţ şi incapabil să vorbească
cum trebuie, dar care se transformă într-o forţă de temut când este cazul.
Liviu Antonesei: Nu-mi dau seama care sînt cauzele exacte, pot însă bănui că nevoia de
exotism a omului, iar spațiul nesfîrșit este mai exotic decît Polinezia, ca și cea de poveste, și-au dat mîna.
Probabil meritul iniţial stă în geniul lui Lucas care a reușit să construiască o lume, în același timp,
diferită, interesantă și cumva sferică. Cred că trilogia și-a păstrat „forța” pentru publicul inteligent de
orice vîrstă. Și e bine că această calitate, inteligența, nu este arondată unei singure generații, că e o
resursă care se împarte fără să se epuizeze! Florin Bejan: Cauza influenţei cred că ţine de
nişte arhetipuri extraordinare (Forţa - care poate fi Chi sau orice altă formulă a forţei vitale, ideea că
există mai mult decât apariţia noastră materială, apoi eternele idealuri cavalereşti, chiar dacă ajutate de o
sabie laser şi nu de o katana sau de o sabie cu mânerul în formă de cruce, credinţă, iubire, libertate,
supremaţia binelui, etc. Tocmai datorită perenităţii şi generozitaţii acestor teme şi arhetipuri, DA, şi-a
conservat Forţa pentru publicul tânăr. Mara Birişteică: Cred că efectele speciale au fost o
mare parte a captivării – sunt atât de multe peisaje, caractere extraterestre şi tehnologii futuristice. Dar
cred că alt element important este prezenţa multor tipuri de personaje, unele rotunde, altele mai plate. Cred
că forţa încă este conservată pentru publicul tânăr pentru că filmele îşi menţin un “wow factor”, în acelaşi
timp având tot feluri de personaje şi situaţii în care oricine se poate regăsi. Radu
Birișteică: Consider că SW şi-a păstrat şi întărit influenţa de-a lungul anilor din cel puţin două
motive: 1) magia spaţiului infinit al stelelor nu s-a pierdut în decursul anilor, ba dimpotrivă; dacă
generaţiile mai vechi au fost uşor "de agăţat" pentru că în anii '60-'70 toate previziunile legate de viitorul
omenirii priveau mai ales spre stele, spre călătorii intergalactice (nimic legat de explozia informaţională de
azi!), generaţiile mai tinere au aceeaşi sensibilitate la desprinderea de Terra, cred că e ceva absolut
natural omului legat în mod nedrept de Pământ; 2) magia poveştilor, asta este valabil pentru orice om, tânăr
sau bătrân, căci ce altceva este Războiul Stelelor decât o poveste cu eroi buni şi răi, cu "zâne" şi
"feţi-frumoşi", dar şi cu "balauri"? Şi, în primul rând, cu OAMENI/ EXTRATEREŞTRI obişnuiţi, de prin toată
galaxia. "Forţa" nu numai că nu s-a pierdut ci a căpătat energii nebănuite cu trecerea timpului: e cineva care
să nu îşi fi închipuit că poate mişca lucrurile doar cu gândul? Cum să nu ajungă un fenomen în cultura
(pop)ulară? Hugo Brooks: Când s-a lansat, SW a arătat un nou şi original fel de a spune o
poveste. Acesta e, cred eu, motorul care i-a alimentat succesul în continuare. Pentru trilogia
prequel, convingerea mea este că succesul se datorează vechilor fani care şi-au dus copiii şi i-au
introdus în universul SW, copii (în număr mare) ce au ajuns acum tineri adulţi care au crescut cu SW ca parte
a vieţii lor. Cred că Generaţia X este la fel de mult de îndrăgostită de SW ca şi generaţiile mai în vârstă.
Dacă privim la succesul formidabil de box office al lui The Force Awakens, şi la varietatea oferită
de merchandisingul ce înconjoară revenirea SW, mi se pare evident că interesul publicului pentru franciză
rămâne unul imens. Anca Budinschi: Posibilitatea trecutului este puterea filmului. Plasat nu
atât într-o galaxie îndepărtată, cât mai ales într-un timp trecut, SW nu este doar o creaţie a imaginaţiei, ci
o istorie posibilă. Războiul Stelelor este primul mit dat oamenilor sub forma unui film. A oferit o inimă
de legendă veche unui pământ cu un trup de anii ’80 ai secolului XX, îmbrăcat în cele mai spectaculoase efecte
vizuale ale cinematografiei de până atunci. În această construcție de tip mitologic, realizată cu
minuţiozitate, plecând de la lumile populate de cele mai diverse ființe şi maşinării şi trecînd prin povestea
eternei bătălii dintre Bine și Rău purtate de oameni simpli și de tineri cavaleri instruiţi de vrăjitori, se
află puterea de atracție a SW. Cealaltă tărie a seriei este potențialul de extindere a legendei și a
poveştilor oriunde, oricând și cu oricine. Lumea SW este nu doar o construcție mitică ci și o nesfârșită
conviețuire a naturalului cu artificialul, capabilă să adauge la ea însăși spații și timp fără măsură și să
crească astfel, odată cu alte generații de spectatori. Gândită ca un mit, cu poveşti simple și un lung șir de
variate personaje umane sau umanizate, seria n-ar trebui să-și piardă forţa, adică importanţa şi emoţia.
Viitorul depinde însă în mare masură de priceperea celor care continuă să scrie istoria. Observ că resurse
impresionante de bani şi de talente sunt puse la bătaie ca filmele lansate în ultimii ani să-şi conserve
publicul mai bătrân, dar şi să câştige spectatori tineri. Recursul la personajele începutului
seriei ca şi la vechi dispute este benefic, iar adaptarea conținutului şi a exprimării la vremurile de azi nu
ar trebui să fie o problemă după cum a demonstrat foarte bine J.J. Abrams in 2015. Relu
Călin: Clar că a ajuns un fenomen cultural. S-au scris şi publicat o grămadă de cărţi, au apărut
jocuri, s-au făcut imitaţii după ele, etc. Probabil că cei născuţi în secolul 21 sunt mai fani decât
noi... cei născuţi în secolul 15 :) Vinay Chambore: Estetica şi marketingul SW menţin
fenomenul atractiv şi ‘cool’, nemaivorbind că acesta îşi are propria cultură, una extrem de prietenoasă.
Vlaicu Golcea: Se pare că rețeta a mers la sigur. Basme cu eroi care trec printr-un proces
inițiatic de voie - de nevoie - ne hrănesc apetitul imaginativ de mii de ani. Unii au fost mai serioși și au
întemeiat religii care le-au permis puteri politice devastatoare pentru umanitate în baza acestui plot.
Plasarea în lumea inter-galactică a fost o lovitură de geniu care cu siguranță va fi exploatată și în
următoarele decade de către cei care știu cum se manipulează eficient un concept care a dat rezultate atât de
evidente. Doar “armele” vor diferi în funcție de nevoile sociale ale timpurilor respective. Eugen
Istodor: E o poveste directă, “transcrierea” video a unor emoţii posibile, trăite de orice individ.
Mă atinge, împărtăşesc destinul celor din film. Şi, după film, realizez că povestea nu vorbeşte despre
extratereştri şi ciudaţi, ci despre mine, persoana fizică. E la fel de mişto ca şi Oblio sau Micul Prinţ de
Exupery. Philipp Karl Kosteleky: Pentru că avem de-a face cu ideea clasică a unui mic grup
care se revoltă împotriva unei întregi organizaţii, ideea de... underdog, fiecare dintre noi se
gândeşte că şi-ar dori să fie unul din rebeli. Am auzit de mentalitatea că popularitatea filmelor s-ar datora
conceptului de luptă a binelui cu răul dar fiecare, în viaţa reală, este un rebel împotriva propriului imperiu
duşmănos. În plus, lumile arată excepţional iar muzica e fenomenală. Ideea de ‘Forţă’ este la rândul ei
extraordinar de cool! O mulţime de oameni continuă să se hrănească cu nostalgie dar… totul arată şi
acum excitant şi grandios! Ai tot ce îţi trebuie, ba chiar şi personajele negative nu sunt cu adevărat
negative. În ciuda universului fantasy în care se petrece acţiunea, totul dă senzaţia unei verosimilităţi
aproape de realism. Radu Lupaşcu: Întotdeauna lupta dintre bine şi rău are succes de public.
În film sau la TV sau în viaţa reală. Popularitatea o dă tocmai s
uccesul Binelui, cu care se poate auto-identifica fiecare spectator/privitor şi cu care îşi
îndulceşte ziua, îşi îneacă necazul sau înmulţeşte bucuria. Nimic mai simplu la prima vedere. Educaţie prin
puterea exemplului. Indiferent de cât de malefic a fost creat Răul în SW (prin asimilări istorice din
războaiele omenirii) Binele va învinge întotdeauna şi va da un imbold al bunului simţ artistic, moral şi
social. Rezistenţa Binelui a avut o influenţă pozitivă asupra publicului şi a creat un model cultural pe
gustul şi înţelesul tuturor. "Prefăcându-mă că sunt zeu aș încălca modul în care am fost programat." (R2,
Return of The Jedi, 1983). Forţa este viaţă şi trăieşte o dată cu noi. Ea poate fi acel factor educaţional
prin care, patriotismul şi solidaritatea umană, învinge orice obstacol de pe Pământ sau de oriunde din
Univers. Gândiţi-vă numai la cât de urmărite sunt bătăile din K-1 în lumea întreagă şi vă daţi seama ce mare
putere de atracţie are FORŢA! Iar aici este vorba de film, cu sclipiri de basm, de poveste cu Feţi Frumoşi şi
Ilene Cosânzene, de alte personaje carismatice, pe care le poţi lua în universul tău conjugal, sub diferite
forme: păpuşi, costume, ediţii speciale, machete de nave spaţiale, postere etc. Eu sunt sigur că această Saga
va domina şi secolul XXI, bineînţeles îmbrăcată într-un nou know-how, pigmentat cu diverse autentificări ale
lumii moderne, proprii noilor spectatori sau fani, de peste 40 ani, ai Războiului Stelelor. Dodo
Niţă: Din punctul meu de vedere, seria SW a ajuns un fenomen în cultura populară, fenomen care
perdurează iată, de 40 de ani, datorită unei scheme extreme de simple şi anume combinaţia dintre principiul
maniheist al dualismului bine/rău şi efectele speciale. Star Wars spune o poveste foarte simplă (chiar dacă
alambicată cu tot felul de detalii sofisticate) deci lesne de înţeles de toată lumea, folosind ingrediente
vechi de când lumea: prietenie, dragoste, ură, trădare, mister, suspans etc. Gheorghe Onuț:
„Cauzele imensei influențe” stau într-o strategie de marketizare adecvată; în cazul acesta KISS, i.e. Keep
It Simple and Stupid. Marcian Petrescu: Greu de zis. Nu sunt psiholog... pentru că putem
să discutăm în mod clar despre un subiect/fenomen care merită studiat de către oameni de specialitate. Mă
gândesc totuşi că toţi cei care au devenit fanatici ai fenomenului SW, indiferent dacă la vremea lansării
filmelor erau în comunism sau au avut norocul să trăiască în ţări libere, au fost cuprinşi de “isteria” SW şi
de poveştile filmelor din cauză că, în sinea noastră, noi oamenii avem pe undeva, cumva, măcar o fărâmă de
spirit de exploratori şi ne place să visăm şi să ne închipuim “oare cum ar fi dacă...”. Sincer, când
vezi imaginile, când ai în faţa ochilor peisajele, lumile şi fiinţele imaginate de George Lucas, nu ai cum să
nu rămâi mut de uimire. Forţa personajelor, caracterul lor şi întregul concept al “forţei” atotînconjurătoare,
cu fragilul ei echilibru Ying Yang, sunt doar câteva elemente cheie care au dat “FORŢA” acestor filme şi le-au
conferit statutul de fenomen “cult” popular. Sunt convins că Lucas nu ar fi făcut sub nici o formă greşeala să
continue dacă feedback-ul publicului nu ar fi fost mai mult decât pozitiv! Justinian Radu:
Nostalgia pentru NOI, copii de atunci şi marketingul din aceşti ani pentru COPIII de acum. Problemele copiilor
de azi sunt că Jules Verne şi Isaac Asimov nu prea mai sunt interesanţi (părere a nepoţilor mei de 11 şi 15
ani). Trist. Emil Răducanu: Lăsând la o parte impresionanta mașinărie de promovare și
dezvoltarea unei întregi și prospere industrii a gadgeturilor legate de film – machete, măști, tricouri,
jocuri video etc., cred că George Lucas și echipa sa au înțeles foarte bine năzuința oamenilor de a depăși
realitatea cotidianului, adesea monotonă și previzibilă, visând la o lume în care binele învinge întotdeauna
răul, în care totul este posibil, în care eroi cu puteri fizice și psihice supranaturale îi apără pe cei
năpăstuiți, în care ființe umane, non-umane și roboți colaborează fără probleme, apărând aceleași valori. E
foarte interesantă această acceptare a colaborării, când, în realitate, oamenii percep adesea străinul ca pe
un neprieten. Cred că există două paliere de acceptare, legate de vârsta receptorilor mesajului: copiii, mai
ales, nu văd imposibilă o astfel de lume în care magia și realitatea coexistă. Adulții, cei mai mulți, dacă nu
consideră filmul o prostie inutilă, îl acceptă ca pe un divertisment antrenant și deconectant. Dar cred că mai
există și adulți care ar dori ca o astfel de lume magică să fie posibilă. Dacă tehnologiile actuale și
creativitatea în privința conturării unor lumi noi stranii ar fi existat acum 2000 de ani, probabil că am fi
vorbit acum despre cu totul alte religii decât cele pe care le avem în prezent. Și așa se spune că SW este o
nouă religie pentru milioane de semeni de-ai noștri. SW a fost un deschizător de drumuri în folosirea
posibilităților tehnologice în slujba imaginației, dar mulți îl privesc acum în sec. 21 cu nostalgie,
acceptând morala povestirii dar privind ca depășite și naive mijloacele de exprimare. În zilele noastre
Interstellar, Marțianul, Oblivion, serialul Expanse și altele se bazează
foarte mult pe ceea ce știința a dovedit că cel puțin teoretic există, devenind astfel mult mai credibile,
posibil să devină realități într-un timp ce poate fi estimat. Să nu uităm că tendința în cinematografia
SF-Fantasy este mult mai aplecată spre scenariile post-apocaliptice și ale confruntării între specia umană și
extratereștri, contrazicând normalitatea colaborării inter-specii din SW. Hanne Saeveras:
Pentru că este construit pe temelia temei universale a conflictului dintre bine şi rău dar într-un mod care
redefineşte escapismul reuşind să gestioneze în egală măsură tonul simpatic-aventuros şi conţinutul care
ridică adesea întrebări cu caracter moral foarte serioase. Sunt foarte atractive pentru spectator. Oricine îşi
imaginează cum ar fi viaţa de pe alte planete iar SW îi oferă o alternativă cu adevărat simpatică. Dan
Stăiculescu: Spectacolul. Asta caută oamenii când merg la film. Majoritatea vrea povești diferite,
altfel. Oamenii plătesc bilet la cinematograf ca să primească spectacol, entertainment. Evadare din
viața lor banală. Vor o aventură. Fenomenul, așa cum a fost și este încă, este rezultatul unui mecanism
gigantic de promovare. Vorbim despre încurajare cu sintagma "și tu faci parte din povestea asta". E bine? E
rău? Neclar. După sufletul omului. Dacă povestea îi spune ceva, e acolo. Dacă lui îi plac dramele intimiste,
filmele experimentale sau alea de care nu a auzit nimeni, pentru că nu le-a văzut nimeni, iar e treaba lui.
Dar cultura americană, în primul rând, promovează pentru că asta înseamnă bani, mulți bani. Vorbim de o
industrie, nu de o casă de binefacere. Și fiecare generație descoperă o poveste. Intră în ea, consumă, visează
sau, pur și simplu, acumulează în trend. Andrei Țăranu: Pentru că e simpluț ca mesaj, e bine
delimitat răul de bine – nu are nuanțe morale - și personajele negative sunt atrăgătoare (gen Darth Vader)
deși mor la sfârșit. Dar și Yoda e drăguț. Primele episoade – 4-6 – sunt primitive, dar mesajul cu Imperiul
Răului era atunci pe val, așa că dimensiunea morală s-a împletit cu cea politică, iar cea video ”culturală” a
devenit un vehicul propagandistic incredibil. Deși Darth Vader era puternic nimeni nu ținea să se identifice
cu el, pentru că știai că la sfârșit moare. Și deci era mai bine să fii cu Binele – înșiși sovieticii credeau
asta (am fost în 1986 acolo, și vorbeam de SW pentru că era unul din foarte puținele punți de contact cultural
pe care îl aveai cu ei). Cred că acest mesaj s-a transmis și următoarei generații. Rick van
Schaik: Cred că Forţa este mai puţin puternică în ceea ce-i priveşte pe ‘născuţii’ în secolul 21 şi
că mare parte din popularitatea de care se bucură noile filme SW se datorează sentimentelor nostalgice legate
de trilogia creată în secolul 20.
Liviu Antonesei: Ca operă de artă, cu siguranță, pentru că celelalte produse amintite,
nu prea sînt operă de artă. Rămîne în competiție, dar desigur numai pentru publicul inteligent! Florin
Bejan: În mod cert, poate pentru că există mult mai multă substanţă iar până la urmă vorbim nu de un
supererou mai mult sau mai puţin credibil ci de întreaga civilizaţie extinsă în spaţiu, cu eroii ei pozitivi
şi negativi. Radu Birișteică: Cu siguranţă rămâne un competitor important. În toate
poveştile, din SW sau cu super-eroi, se înfruntă binele cu răul, asta apropie cele două categorii. Dar ceea ce
este, cred eu, diferit, este faptul că eroii din SW sunt, de fapt, oameni (sau fiinţe extraterestre)
cvasi-obişnuiţi, cu doar câteva atribute speciale, şi acelea dobândite prin antrenament (chiar şi "Forţa" are
nevoie de învăţare, toţi Jedii sunt, la început, ucenici). Ori super-eroii de benzi desenate sunt deja născuţi
cu puteri extraordinare, supra-omeneşti (dar limitate, totuşi, şi, de la un moment încolo, previzibile). Pe
când eroii SW sunt imprevizibili, pot dobândi te miri ce puteri neaşteptate, sunt... mai umani chiar dacă nu
sunt fiinţe omeneşti (hai să fim serioşi, nu cumva "Forţa" aduce al dracului de bine cu telekinezia?). Aş fi
curios cum ar alege oamenii întrebaţi dacă ar dori să fie Luke Skywalker sau... Superman?!? Hugo
Brooks: Da. Absolut. Disney reprezintă un protector nemaipomenit pentru SW deoarece poate asigura
bugetul astfel încât Star Wars să fie realizat la anvergura necesară. La fel ca şi pentru filmele Marvel. Sunt
atâtea filme inspirate din benzile desenate care sunt lansate pe piaţă încât eu cred că oamenii îşi doresc să
se mai bucure şi de ceva diferit. Aşteaptă să vadă ‘a massive film’, care nu face parte din categoria
celor tradiţionale cu super-eroi. Pe de altă parte, eu privesc SW şi ca pe un soi de film cu super-eroi, în
sensul că avem protagonişti alimentaţi cu puteri (fie acestea bune sau rele) cu ajutorul cărora trebuie să îşi
înfrângă oponentul. Ceea ce se reuşeşte cu SW spre deosebire de alte filme cu super-eroi este valorizarea
tuturor personajelor relevante şi aducerea lor în prima linie. De exemplu, Luke a fost personajul principal în
trilogia originală şi, cu toate acestea, Han Solo şi Prinţesa Leia au reprezentat de asemenea personaje
memorabile chiar dacă nu au fost gândite ca roluri principale. Anca Budinschi: Războiul
Stelelor are personalitate, o individualitate aparte, nu se poate suprapune în întregime peste zona filmelor
cu supereroi. Are drumul lui şi este mai degrabă într-o competiţie cu el însuși și cu propria-i relevanţă.
Cred că valul acesta al multiplelor producţiilor cu supereroi, bazate pe benzi desenate, poate folosi filmelor
SW pentru că se înscriu prin gen în ceea ce se poartă în acești ani. Vinay Chambore:
Complet de acord. A îndoctrinat atât de multe generaţii de fani încât absolut nimic nu îi mai poate eroda
eşafodajul. Vlaicu Golcea: Cu siguranță. Și, din păcate, nu neapărat datorită content-ului
dramaturgic și emoțional/metaforic ci mai degrabă datorită mașinăriei de promovare agresivă și consumeristă
care lovește necruțător și la sigur mulțimile avide de “extraordinar”. Competiția nu mi se pare neapărat cu
omoloagele din interiorul branșei - ci cu rețelele de socializare web în care omul “ordinar” are acces imediat
la unelte care să-i ficționalizeze zilnic propria-i apariție publică, făcând-o cotidian ”extraordinară” pentru
ceilalți. Eugen Istodor: Da, greu de înfruntat lumea nouă. Şi-a cam mâncat mălaiul. Dar
niciodată nu poţi ştii cum este re-descoperit şi re-poziţionat de influenceri. Este modă, iei acum, nu? Cine
credea doar în purtarea ei ca bum? Cine vede azi că “re-naşterea” unei ideologii naţionale o face obligatorie.
Philipp Karl Kosteleky: Nici măcar nu trebuie să fie în competiţie. Radu
Lupaşcu: SW a ajutat la propagarea acestui concept moralizator alături de majoritatea filmelor cu
super-eroi. Reinventat în 2016, SW are un avans istoric în "competiţia" cu super-eroii benzilor desenate
amintiţi, mai ales datorită imensului succes al seriei SW şi al descendenţilor ei, o franciză de mare succes
comercial, a doua din lume după Pokémon, pe care fiecare ascendenţă umană o descoperă şi susţine admirativ.
Cine ştie, este posibil ca în viitor, noile generaţii să dezvolte un modus vivendi întocmai frumoasei poveşti
create de George Lucas. Asta este cu siguranţă punctul forte al filmului. Ancorarea în realitatea umană, în
metehnele şi virtuţile omeneşti, trăsături fireşti cu care ne-am intersectat fiecare din noi, re-modelate în
mod creativ şi pozitiv, pentru o lume mai bună, pentru bucuria de-a trăi. Oriunde în Univers, nu numai pe
Terra, alături de fiinţe artificiale inteligente, cu calităţi umane corecte şi practice, într-o arhitectură
spaţială modernă şi ecologică. “Avatar” ar putea fi un competitor pentru SW, cu condiţia ca James Cameron să
dezvolte exponenţial povestea naraţiunii, iar tehnica noului secol să fie de partea sa. Silvia
Mihăilescu: Da, eu cred că Star Wars încă este un competitor în peisajul SF cu supereroii DC şi
Marvel. The ‘Force’ is strong with them! Dodo Niţă: Sunt ferm convins că seria SW
rămâne un competitor serios pentru filmele cu super-eroi, chiar dacă are acest handicap – nu păstrează
aceleaşi personaje principale de la un film la altul. Acest lucru se întâmplă datorită universului fascinant
pe care creatorii iniţiali l-au inventat, iar noii realizatori reuşesc să-l menţină în atenţia publicului.
Marcian Petrescu: Absolut! După umila mea părere, 
