Epigoni YES

Epigoni, succesori, urmasi, sau mai bine zis yespigoni. Multi au depasit acest stadiu de clona, trecand in randul maestrilor neoprog-ului, symphonic rock-ului, space-rock-ului, al celor care formandu-si propriul sound si mai ales imagine (nu neaparat sonora!) au captat atentia si cucerit fani ai tinerei generatii de rockeri. Criteriile pentru care au fost selectionate si recomandate trupele ce sunt demne de-a fi urmasi ai marelui gigant prog sunt: maniera proprie, respectiv sound-ul nou creat, stapanirea unor tehnici profesionale (fara de care si muzica prog nu ar fi o arta), adaugarea unor mixturi unice de sunet proprii fiecarei natii, respectiv exprimari in limba materna si nu in ultimul rand inspiratia unica, ca mod de traire al spiritului rock - toate aceste calitati demoland din start, impresia de copiere. Cei mai multi sunt europeni, pentru ca batranul continent, leagan al culturii prog, dezvolta mai bine ca oricand acest limbaj al artei sunetelor. Exceptiile vor confirma regula, astfel ne vom intalni cu, bineinteles americani, dar si rusi, canadieni, argentinieni, brazilieni, indonezieni sau australieni. In the vein of Yes, aceste semi-clone dovedesc lumii ca gigantii muzicii progresive si nu numai, au lasat mosteniri trainice generatiilor de astazi sau viitoare, neo-progresiste, cu toate subgenurile sale, argumente vii ale dezvoltarii genului progresiv.

Roine STOLT - The Flower King (1994).

Chitaristul trupei Kaipa, multiinstrumentist talentat a pus cu acest disc, bazele viitorului grup Flower Kings si al muzicii rock-progresiste europene, in cel mai pur stil clasic. Considerat de toti specialistii in materie ca cea mai valoroasa trupa a momentului, suedezii de la Flower Kings, dau noi definitii culturii prog, creindu-si propriul sound. Referitor la acest prim disc, asemanarea cu Gigantul muzicii progresive este motivata de sovaiala oricarui incepator, neexistand practic decat putine momente de similitudini clare intre cele doua trupe. Asemanarile te duc cu gandul la albumul Going For The One, realizat de Yes in anul 1977. Roine Stolt ii multumeste lui Jon Anderson pentru tot ce ne-a daruit, considerandu-l cel mai bun vocalist de prog. The Flower King, este o superba simfonie rock, realizata de Stolt impreuna cu Jaime Salazar si Hasse Bruniusson la tobe si percutie, Ulf Wallander la saxofon si invitat pe doua piese, vocalistul Hasse Froberg. Albumul este imperios necesar auditiei fanilor genului si o foarte valoroasa piesa in colectiile particulare.

HANDS – Hands (1977).

Hands este una dintre cele mai bune trupe americane de prog din anii ’70, care reprezinta Texas-ul. Influentati de Yes si nu numai, le gasim de pilda sonoritati asemanatoare englezilor de la Gentle Giant (le-au cantat in deschidere chiar), talentatii cowboy, au studiat si-au compus si promovat muzica intre anii 1977-1980. Fiecare piesa cultiva dragostea membrilor sai pentru cauza muzicii prog, cu fiecare pasaj, dovedindu-se maestrii al fiecarui instrument. Un disc reprezentativ pentru istoria muzicii progresive. Cu o prezentare deosebita a CD-ului, si un booklet foarte frumos realizat, de douazeci de pagini, primul album Hands, este bijuterie greu de gasit. Pierduta din cauza ignorantei publicului (de la ei!), trupa a revenit anul acesta cu albumul Twenty Five Winters, excelent din toate punctele de vedere. Speram sa nu mai treaca inca 25 de ani pana la urmatorul album semnat Hands.

WELCOME – Welcome (1976).

Trupa elvetiana de la mijlocul anilor ’70, bazata in special pe profesionalismul membrilor sai. Albumul Welcome, desi seamana izbitor de tare cu Tales From Topographic Oceans, demonstreaza calitatile trupei, mai ales in memorabilele parti soloistice la Moog sau la orga Hammond. In concluzie, apreciem foarte bune pasajele instrumentale si sectia ritmica, si mai putin reusita, alegerea interpretarii in limba engleza. Cu toate acestea, fanilor grupului YES le-ar face placere includerea acestui disc la colectia personala.

CHERRY FIVE – Cherry Five (1974).

Unul dintre cele mai rare a lbume, realizate de italienii de la Cherry Five. Dinamic, intens, plin de energie, albumul prezentat in limba engleza doar, se prezinta din sase piese lungi, in fiecare dintre acestea rapiditatea schimbarilor de solo si a ruperilor de ritm alimentand deliciul ascultatorilor, chiar daca sunt fanatici ai marelui grup YES. Remarcam in mod cu totul special interventiile soloistice ale claparului Claudio Simonetti si excelenta dictiune a vocalistului.

GOBLIN – Suspiria (OST); Profundo Rosso (1975).

Desprinsa din precedenta Cherry Five, trupa Goblin este arhicunoscuta tuturor iubitorilor de prog de la italieni. In timpul unei vizite la Londra, membrii trupei s-au intalnit cu Eddie Odford (producatorul la YES) si au fost incurajati de acesta sa se mute in Anglia. Ceva n-a mers bine, si italienii au revenit in Italia, gasind idei si dragoste pentru muzica de film (OST). Suspiria este coloana sonora a unui film de groaza, semnat de celebrul Dario Argento. Filmul s-a dovedit o mare reusita a genului, iar soundtrack-ul un best-seller. In total au realizat 14 albume OST cu orchestratii de rock progresiv. Albumul Profundo Rosso contine 40 de minute de movie music unrelesed.

TANTRA – Misterios E Maravilhas.

Primul CD realizat de cea mai buna trupa din Portugalia a anilor ’70, la label-ul Musea. Muzica, foarte bine compusa si interpretata este apreciata cu excelent de majoritatea criticilor vremii. Asa cum insasi membrii o declara in booklet-ul CD-ului dragostea pentru dinozaurii muzicii prog, YES, Gentle Giant, Genesis si King Crimson, nu este, din fericire, foarte vizibila si in creatia lor de pe acest album. Au un extraordinar tobosar care foloseste tobe acustice.  Chiar daca este cantat in limba portugheza, albumul trupei Tantra este o veritabila piesa de colectie.

ESPIRITU – Crisalida (1973).

Argentina lui Maradona nu este numai tara fotbalului. Intalnim aici peste douazeci de  trupe de prog, dintre ele, Espiritu, Bubu si PabloEl Enterrador,  fiind cele mai bune. Albumul Crisalida foarte aproape de soundul Yes si in special de cel al trupelor italiene, este unul simfonic, cu interesante conversatii clape, chitara electrica sau chitara acustica si voce. Un album bun si odata cu acesta va recomand pe cel mai bun, Anabela al trupei Bubu, ca varfuri ale muzicii progresive argentiniene.

GURUH GYPSY - Guruh Gypsy (1977).

Foarte rar in tara de origine, Indonezia, albumul Guruh Gypsy va fi editat in Statele Unite si Europa cat de curand. Un grup de prog cu sunet de anii ’70, cu mixtura de claviaturi prog si orchestra Balineza, inclusiv cor. Foarte bine ancorat in sonoritatile traditionale, cu inerentele trimiteri la batranii genului, YES sau ELP, Guruh Gypsy se dovedeste un real talent pe scena muzicii progresive mondiale. De remarcat reusitele combinatii de percutie indoneziana cu prelucrarile simfonice ale unor melodii asiatice. Toate creaza un sunet misterios, cu adevarat progresist, bazat pe melodicitate, abilitati tehnice si coloraturi orchestrale ample, comparabile cu o veritabila opera Vietnameza.

CASA DES MAQUINAS – Lar de Maravilhas.

Un album in limba portugheza al unei trupe braziliene cu modeste posibilitati de exprimare, dar care totusi atrage placut atentia fanilor YES. Nu foarte complexa, dar sincera si decenta, maniera de-a canta a celor din Casa des Maquinas. Daca suntem im Brazilia, sa amintim si recomandam cel mai bun grup din tara cafelei – Bacamarte si albumul lor de varf, din anii ’80, Depois Do Fim.

HORIZONT – Summer In Time (1984).

Vecinilor nostrii, rusii, nu le putem reprosa cultura. Calitatile incontestabile ale membrilor grupului Horizont se fac simtite inca de la debut. Summer In Time este un album pe care-l asculti cu rasuflarea taiata pana la capat. Abordand tehnica, spiritul si mai ales energia YES, supusii lui Putin, experimenteaza cu succes stilul RIO (Rock-in-opposition), subgen prog, printre ai carui inaintasi se numara Henry Cow, Univers Zero sau Birdsongs of the Mesozoic. Cele trei piese lungi ale discului, parcurg cu rapiditate distanta de la obscuritate la universalitate. Inceputul, optimistic, plin de energie, la fel ca in stilul trupei Asia, te poarta usor, dar sigur spre avangarda simfonica, spre o ingenua complexitate prog-rock, foarte aproape de sonoritati similare muzicii de film. Neasteptat de placut, acest album de la Est. La fel si urmatorul, Portret of a Boy, realizat in (!!!) ‘89, asa ca, atentie: Fani ai muzicii Yes, nu fiti uimiti, cautati-i!

TOUCH - Touch (1969).

In cazul de fata, trupa americana Touch nu este o clona, ci dimpotriva sursa de inspiratie a primilor pasi facuti de membrii grupului YES. Albumul cu acelasi nume, inregistrat in 1968, este un fusion complex de jazz-rock de avangarda si inceput de sonoritate prog. Multi experti considera acest album ca fiind samanta muzicii progresive americane, depasind prin improvizatii variate si constructii epice remarcabile, opozantele Grateful Dead si Iron Butterfly, ramase pe taramul psychedelia. Muzicieni foarte bine pregatiti tehnic, un album impecabil, o prezentare speciala (un booklet de 12 pagini, in care este detaliata istoria trupei) si o mentiune speciala pentru colectionari, extrem de rar.

ANCIENT VISION – The Vision (1991).

Din trupa Ancient Vision fac parte: Tom May (key, g), Barry Spry (b), Russ Gross (g), Rob Leytham (drms), Tom Hook (voc), Joe Allen (key). Stilul este rock simfonic, cu trimiteri nevinovate spre Yes, Moody Blues sau King Crimson. Original prin aranjamente, idei si compozitie. In fine, un placut Art-Rock american de nota 9.

CATHEDRAL - Stained Glass Stories (78).

Alta trupa americana, provenita din anii ’70 de asta data, cu un sound clasic de progrock, bazat pe profunde versuri lirice, curgatoare linii chitaristice si in special complicate dar generoase pasaje de mellotron sau keyboards, iar la voce, un Derek Shulman autotohton, teribil de talentat. Cu nuante derivate din albumele YES, Tales From Topographic Oceans sau Close To The Edge, sau din piesa Gates of Delirium de pe Relayer, albumul Stained Glass Stories, nu dezvaluie intreaga disponibilitate tehnica, imaginativa si componistica a remarcabilei componente Cathedral. Altfel, si numai pentru partile vocale albumul trebuie adaugat la colectie. A nu se confunda, cu o alta trupa Cathedral, din anii ’90, cu similaritati engleze IQ, de neo-prog, care din pacate face genul de rusine.

PENTWATER - Out Of The Abyss (‘76), Pentwater (‘78).

Originari din Chicago, Pentwater si prima lor aparitie Out of The Abyss (reeditat in ‘92), album realizat in spiritul primelor albume Yes, mai exact perioada Time And A Word. Nu este lucru usor sa copiezi, sa suni ca …, sau sa dezvolti o idee, un spirit. Ceea ce au reusit Pentwater la mijlocul anilor ’70, este un prog cu viori si flaut, simfonic, armonios si foarte agreabil. Placerea vine mancand, asa ca primul disc al americanilor din Chicago, iti mangiie sufletul, te inalta spre placeri senzorial audio-vizuale. Campul instrumentatiilor este plin de dulci armonii vocale, surprize epice tulburatoare si sclipitoare momente solistice (gasim prezente elemente Hendrix). In concluzie, 10!

FM - Black Noise 1977.

Trio canadian, influentat incontestabil de Yes si Genesis, cu un foarte accesibil sound prog, unic prin introducerea mandolinei ca substitut al chitarei. Textele pieselor sunt foarte interesante, fiind de factura S.F. Cei trei sunt Cameron Hawkins (synth, b, voc), Martin Deller (drms) si Nash The Slash (violin, mandolin,voc). Albumul Black Noise este o realizare de exceptie, desi tributara Gigantului Yes, aranjamentele vocale fiind partea cea mai buna, ce completeaza solisticile ineditelor instrumente.

SEBASTIAN HARDIE – Four Moments.

Sebastian Hardie este considerata prima trupa de rock simfonic din Australia. Au realizat doua albume de prog, in anii ’70 si unul in concert la Progfest 1994. Debutul, Four Moments este un clasic, cu pasaje lungi instrumentale, grandioase, parti superbe de solistica cantata la Mellotron si cu un vocal, puternic influentat de John Wetton. Un album excelent, de colectie, o perla australiana rara, cu bogate marturii ale consistentei muzicii progresive in tara cangurilor, puternic si la fel nemuritor ca oricare din albumele Gigantului Yes.

RELAYER - Last man on Earth (1999).

Oricat de calm ai fi din fire, cum ai reactiona la auzul numelui, Relayer? Te gandesti fireste, la YES. Ca sa va linistesc un pic, va spun ca nu sunt singurii care s-au gandit sa-si puna numele dupa titlul unor albume YES. Mai este o alta trupa Drama (francezi), si lista ar mai putea continua cu altii, precum Cry Of Love dupa Hendrix sau Obscured by Clouds dupa Pink Floyd, Trilogy dupa E.L.P.,etc. Din fericire trupa Relayer, formata din patru americani - John Sahagian (v, ac.g, key), Tim LaRoi (g, p, key), Tom Burke (b) and Bill Kiser (drms, v.) nu prea are multe din comun cu marele dinozaur. Dimpotriva chiar, sonoritatile acestui disc ne conduc spre concluzia ca, avem in fata un best-seller. Cu o perfecta executie tehnica a compozitiilor epice, intretaiate de hipnotice si repetitive linii ritmice, dar mai ales placute armonii vocale, trupa ne infatiseaza un peisaj sonor neo-prog de sfarsit de secol. Albumul Last man on earth, seamana mai degraba, cu putin Supertramp la intro-uri si Queen la schimbarile de ritm sau inflectiunile vocale ale lui Sahagian. Una peste alta, elementele noi, combinative ale trupei britanice bazate pe o competenta pregatire profi, dau masura valorii unei impliniri elaborate, stabile si impresionante.

SAHARA – Sunrise (1974).

Nascuta in tara Krautrock-ului anilor ’70, trupa Sahara este expresia stilului free electronic prog, combinat cu o gama vasta de stiluri muzicale. In piesa titlu, de 27 de minute, facem cunostinta cu modul improvizatoric Sahara: bas proeminent, orga spatiala (comparabila cu Novalis), solo-uri libere la sintetizator, scurte incursiuni simfonice si o puternica sectia rock, cu o orga parca importata din The Yes Album. Un album de colectie, semnat Sahara, din Germania.

TRILOGY - Here It Is (1980).

A-ti putea crede ca avem in fata o clona E.L.P. Deoparte Yes si de cealalta, influenta Keith Emerson. Intr-adevar, claviaturile sunt predominante in acest foarte tehnic album. Ca orice lucru nemtesc, trupa germana Trilogy isi demonstreaza capacitatile intr-o lucrare complexa, instrumentala si foarte rafinata. Este un album yesimfonic, in care rolul de conducator este al celor doi organisti, urmati de chitarele electrice sau acustice si sectia ritmica.

SCARAMOUCH - Scaramouche (1981).

O alta obscuritate de la Musea, o simbioza perfecta de Yes si Genesis, cu influente majore de rock si blues. Pierduta in anii ’70, aceasta bijuterie germana a fost redata lumii abia in anii ’80. Vocalul, in engleza, trezeste compasiuni Jon Anderson-Grobschnitt, iar liniile melodice progresive, o sensibilitate alternanta, cu tendinte bluesy-rock, uneori funky. Solid si trainic ca orice bolid german, aceasta mixtura priceput imbinata este accesibila si o recomand cu caldura tuturor fanilor prog.

NOW - Now (??), Complaint of the Wind (‘87), Spheres (‘91), Deep (‘92).

Now este singurul grup belgian care mai canta muzica progresiva in zilele noastre (au fost de-a lungul vremii cateva trupe, Cos, Isopoda si Machiavel). Superbe solistici de chitara si clape, constructii ample, sigure si triplu vocal inteligent, in limba engleza. Albumul Spheres contine un genial cover dupa Kashmir, in stil prog. Ce le putem reprosa, este sunetul mult prea evident derivat din clasicul YES.

FLYTE - Dawn Dancer (1979)

Jumatate belgieni si jumatate olandezi, cei sase muzicieni au creat o superba simfonie de Rock Progresiv, in spirit Yes, care nu poate fi ratata de nici un adevarat fan. Din cauza proastei distributii a discului, acesta nu a fost cunoscut la timpul sau, recent fiind preluat de label-ul Musea. Sunetul Dawn Dancer este bogat in melodicitate, sensibilitate solistica si tinuta artistica impresionanta. O recreatie de inspirate jonglerii instrumentale, dominate de chitara lui Ruud Wortman si secondata de arsenalul colorat al clapelor de sintetizator si mellotron (Jack Van Liesdonck si Leo Cornelissens). Fast si eleganta, clasic si original, un nume de care, cred cu siguranta ca ar trebui neaparat sa mai auzim.

ATOLL - Tertio (1977).

Una dintre cele mai bune trupe franceze de muzica progresiva, care acum sta alaturi de Yes sau Genesis ca performanta, personalitate si inspiratie muzicala. Muzicieni deosebit de talentati, plini de initiativa, energie si vitalitate. Cele mai bune albume sunt Tertio si L’Araignee-Mal. Trupa s-a infiintat defapt din 1972, in trenul ce leaga orasul Paris de o mica localitate Metz, nucleul de atunci fiind format din Luc Serra si J.L.Thillot, impreuna cu chitarele lor acustice. Primul album, Musiciens Magiciens din noiembrie 1974, este minunat, chiar daca sta in umbra unei capodopere – Close to the Edge. Similaritati se mai pot gasi cu trupa Nektar (Recycled) si mai ales Camel (Nude). Urmeaza L'Araignee-Mal (The Evil Spider) in decembrie ‘75, un album de conceptie, mult mai bine definit, cu reminiscente Relayer, dar si cu multe pasaje complexe de fuziune prog-rock si naucitoare dueluri chitara, sintetizator si vioara. Foarte bun, de retinut in special pentru colectionari, nu insa inaintea celui de-al treilea, Tertio, realizat in octombrie ‘77 si cu care trupa franceza paseste sigur in lumea maestrilor prog din lume. Comparatia cu Yes se va pierde pe parcurs, insa spiritul Wakeman da roade bune in continuare, combinand latura simfonica cu dramaticele parti vocale sau instrumentale. Cele doua parti ale piesei Tunnel sunt emblematice pentru perioada simfonica a trupei Atoll. Componenta trebuie neaparat amintita: Jean-Luc Thillot-g, Alain Gozzo-drms, Andre Balzer-v., Christian Beya-g., Michel Taillet, Stella Vander (de la Magma) si Lisa Deluxe backing vocals. CD-ul contine si trei piese bonus cu un invitat, John Wetton la vocal. Dupa Tertio urmeaza Rock Puzzle in ‘79, inceputul declinului si al perioadei Wetton, mai rock, mai pop, destul de departe de excelentul start progresiv. Ca o ironie, piesa Here Comes a Feeling, apare ca bonus pe Rock Puzzle, pregatit pentru primul album Asia. In anii ’80 se incheie scurta istoria a insulei de french-prog, Atoll, de la care ne raman cele doua albume mai sus mentionate si un regret tipic latin.

SKRYVANIA - Skryvania 1977.

Considerat cel mai rar album de muzica progresiva din Franta, Skryvania exceleaza in piese de lunga durata, cu  pasaje de solistica la chitara si mellotron. Bogat in cover-uri dupa YES si Genesis (prezentate ca bonus-uri), albumul omonim ne destainuie in 16 pagini de texte si fotografii, istoria trupei. Foarte greu de gasit pe compact disc, iar varianta vinyl este incredibil de scumpa.

KAIPA - Notes from the Past (2002).

Celebru grup din tara premiului Nobel, care a contribuit cu succes la expansiunea muzicii progresive, in special cea britanice a anilor ’70. Din Kaipa s-au facut remarcati de-a lungul vremii, Hans Lundin la clape si Roine Stolt la chitara. De Roine Stolt se vorbeste de 30 de ani incoace. Noua intalnire cu Hans pe acest al saselea album face din acesta o reusita, cu toate ca nu putem vorbi de acelasi sound, ca la primul lor disc din 1982. La acest album au mai colaborat Morgan Agren (drums, Mats & Morgan), Patrick Lundstrom (voc, Ritual) si Jonas Reingold (bas, Flower Kings). Dinamic, clasic si tehnic, ar fi prima imagine a Amintirilor Trecute. Insa, sonoritatile primilor pasi Kaipa revin, energia contagioasa a inceputului te cuprinde gratie compozitiilor semnate Lundin. Sectiunile instrumentale sunt fascinante laolalta cu partile vocale pline de expresivitate si personalitate. Optzeci de minute de neo-prog, o frumoasa si valoroasa intoarcere spre radacini cu fata la viitor. Imperios necesar tuturor fanilor genului!

Din discografia trupei amintim albumele pentru colectionari: Kaipa (76), Inget Nytt Under Solen (77), Solo (78), Händer (80), Nattdjustid (81). Inca de la primul album, isi fac simitita prezenta, stramosii muzicii clasice si folk scandinave, Kaipa devenind “rivalul” anglo-saxonilor de la Camel. In cel de-al doilea,  influentele Yes sunt mult mai evidente, odata cu introducerea componentei simfonice, alaturi de consistentele solo-uri la orga sau chitara, iar la bas, Tomas Eriksson aduce un placut ton Rickenbacker, impreuna cu dinamismul bateristului Ingemar Bergman, sustinand cu sectia ritmica maturitatea  componistica a cuplului Lundin – Stolt. Dupa cel de-al treilea album si plecarea lui Stolt (la propriul grup Fantasia), Kaipa isi va cauta sonoritati noi, aventurandu-se in spatiu pop, fara aceeasi daruire care i-a facut celebri. Alaturi de albumul 2002, primele trei creatii Kaipa, isi merita cu prisosinta locul in inima fanilor prog.

BLAKULLA - Blakulla (1975)

Trupa Blakulla reprezinta muzica progresiva a anilor ’70. Impreuna cu Atlas (albumul Bla Vardag, instrumental) sunt cele mai faimoase din aceasta perioada. Cu un sunet rece, nordic, compozitiile sunt totusi excelente, cu solo-uri tehnice, remarcabile, dar partea care nu ne convine este vocalul in suedeza.

OCTOPUS - Thaerie Wiighen 1981.

Unul dintre cele mai rare albume din peninsula scandinava. Prog simfonic in limba norvegiana, bazat pe clasicele claviaturi, sunete polifonice la sintetizator in maniera Rick Wakeman. Aici in nord se incheie si scurta noastra prezentare a yespigonilor, ocazie, cu care am avut prilejul de a va prezenta trupe, ce altfel cu greu ar ajunge la urechile fanilor prog.

Radu Lupascu