Empatie E-an-na

„Descoperirea trupelor noi este un proces misterios, ale cărui elemente sunt mereu imprevizibile.” (Dumitru Ungureanu)

Am citat din eseul prietenului meu, Mitică Ungureanu, scormonitor de talente şi condeier cu personalitate, spre a-i mulţumi pentru bunul gust senzorial. De cele mai multe ori, spaţiul sonor radiofonic sau vizual de la noi este incapabil să încurajeze voci proaspete din arealul muzicii Rock. Este o meteahnă veche şi nu o lacună. Cu bună ştiinţă, ele sunt lăsate deoparte şi nepromovate. E-an-na este una din aceste trupe tinere tainice, pentru care posturile naţionale (de radio şi tv) nu au deschidere şi bunăvoinţă. Vă invit să vă îmbogăţiţi cu energia creatoare al acestui grup sibian ce s-a inspirat (şi bine a făcut asta!) din zestrea noastră folclorică. Ne va fi călăuză, Andrei „Solomonar” Oltean, iniţiatorul acestui proiect şi conştiinţă lucidă a noii generaţii.

Radu Lupaşcu
19 octombrie 2020

Interviu cu Andrei „Solomonar” Oltean

„Conceptul E-an-na reprezintă o lume în principiu metafizică, în care nu guvernează legile universale din lumea noastră, legi care aduc doar haos şi distrugere. E o lume făurită pentru cei care vor să se despartă de entropie şi de orice gând negativ, pentru a se putea dedica în totalitate lucrurilor productive. E o lume pentru cei care vor să-şi urmeze calea, fără a fi abătuţi de la ea din motive mărunte.”

Am citat din prezentarea voastră şi te întreb, încă de la începutul interviului nostru, de ce acest mod exprimare muzical, în cazul de faţă, folk-metalul, vi se pare (cel mai) potrivit mesajului şi conceptului mai sus definit? Eşti convins că audienţa desluşeşte pe deplin înţelesul versurilor? Nu uit să fac o menţiune specială şi să remarc eleganta prezentare a bookletului ambelor albume realizate pe CD (Jiana, 2016 şi Nesfârşite, 2019).

Andrei: E-an-na a pornit mai întâi de la sonoritate, de la partea strict muzicală, iar conceptul i l-am adăugat ulterior. Am vrut să cântăm despre ceea ce simţim, despre ceva cu sens, şi să nu ne complacem în eternele clişee atât de specifice acestui gen (băutură, bătălii, ozn-uri dacice, ş.a.m.d.). Drept urmare, „potrivirea” nu e tocmai un lucru pe care l-am luat în calcul. În general nu o fac, întrucât, deşi cred în forţa creatoare a unor limitări, în cazul de faţă ea nu cred că e valabilă. Până la urmă noi îmbinăm uneori şi sonorităţi pe care nu ştiu dacă multă lume le-ar alătura.

Cât despre desluşirea sensului versurilor: nu m-aş încumeta să spun că e lesne. Sunt convins că nu toată lumea prinde întregul înţeles, dar nici nu cred că e o cerinţă obligatorie pentru a putea asculta şi savura muzica noastră.

E-an-na se exprimă în limba română şi o face într-un registru pătrunzător şi fără înconjur. Vă felicit şi pentru această alegere! De ce în limba română? Foarte multe trupe tinere de la noi aleg să cânte limba engleză, acoperind prin aceasta, nevolnicia unui mesaj rostit în limba maternă. Aţi fost deja afară, aţi avut succes şi nu cred aţi întâmpinat probleme din partea publicului. Cum a fost la Wacken Open Air, de exemplu? Acolo aţi câştigat locul doi în anul 2017, iar împreună cu Dirty Shirt sunteţi singurele trupe din România clasate între primele 5 în istoria Wacken Metal Battle!

Andrei: Mulţumim frumos! Fiecare limbă are propria ei sonoritate: m-aş încumeta să o clasez aproape ca pe un nou tip de instrument. E foarte păcat să te forţezi să te exprimi în altă limbă de circulaţie mai răspândită (engleza, de pildă), doar ca să poţi spera că va ajunge mesajul mai departe. Ajungi să cânţi la un „instrument” pe care clar nu îl stăpâneşti la fel de bine, şi laşi la o parte atâtea posibilităţi pe care le-ai fi putut mânui cu dezinvoltură.

Exact, am cântat şi pe afară, iar limba nu a fost nicidecum o barieră. Fireşte că între piese comunic cu publicul în engleză. Dar engleza în versuri sună foarte repetitiv şi sec, ca o copie a unei copii a unei copii, când e utilizată de cei care nu o vorbesc ca limbă maternă. Sunt foarte multe trupe care se chinuie doar să refacă ceva ce s-a mai făcut.

Apropo de Dirty Shirt, „Două fie două paie...Hai cu hoţii la pârnaie”, mi-ai spus că eşti invitat să cânţi în concertele lor. La ce instrumente cânţi? Participi şi la înregistrări, la ce albume ai colaborat?

Andrei: Da, cânt şi cu Dirty Shirt în formula extinsă, numită “Transylvanian Folkcore Orchestra”. Suntem peste 15 muzicieni pe scenă, uneori chiar peste 20. Cu ei cânt doar la fluiere (de obicei n-am mai mult de 5 cu mine pe scenă), iar în E-an-na cânt şi la cimpoi, voce, acordeon. De înregistrat am înregistrat pe albumul “Letchology” (2019), şi pe varianta lungă a piesei “Latcho Drom” (2020) împreună cu maestrul Caliu. De asemenea mai apar alături de ei pe 2 albume live: “Folkcore Detour” (2019) şi “Live at Wacken” (2019).

Înţelesul supranumelui tău, Solomonar, (ne) conduce evident spre îmblânzitorul de furtună. Ideea mea se leagă şi de faptul că eşti un abil interpret al instrumentelor de suflat, fie ele de provenienţă indigenă – fluiere, caval, tulnic, tilincă, ocarină, dar şi al altor instrumente alogene, cum ar fi: didjeridu australian, fluier de tablă englez, frula sârbească, gaita spaniolă etc. Ai învăţat să cânţi singur la aceste instrumente sau ai avut un profesor?

Andrei: Da, înţelesul acestui nume de scenă clar denotă o strânsă legătură cu vântul, cu volatilitatea, cu mişcarea, toate instrumentele la care cânt mai de doamne-ajută având strânsă legătură cu aerul (inclusiv acordeonul, chiar dacă în el nu suflu direct). Cât despre abilitate, îi las pe alţii să judece, întrucât eu sunt veşnic nemulţumit. Am început prin clasa a 4-a sau a 5-a cu profesorul meu de muzică de atunci: organiza o oră de fluier cu vreo 30 de elevi. A început să mă pasioneze destul de repede (eram deja un ascultător entuziast de muzică & în mod special de folk metal), aşa că am progresat mai repede decât colegii mei. După un an nu prea mai mergeam la ore, ci doar pe la concerte (în principiu la biserică), iar de învăţat învăţam singur, după ureche. Aşadar, nu am o pregătire academică. De toate m-am apucat singur, cu toate că de-a lungul vremii am mai luat ocazional lecţii: un an de acordeon, şi cel mult unul de clarinet.

Foarte reuşitele inserţii ale folclorului românesc dau culoare şi stabilitate pieselor voastre. Bănuiesc că tu ai avut această idee, interpretând multe pasaje la acordeon, mandolină sau la drâmbă. Cine propune tema unei piese şi cum ia naştere o compoziţie E-an-na?

Andrei: La început eu veneam cu ideile, cel mult le cizelam împreună. De curând însă, am mai democratizat procesul creativ, iar acum nu mai există un şablon al creaţiei: am început să ne închegăm, să ne înţelegem reciproc artistic, chit că avem preferinţe extrem de diferite, aşa că se întâmplă să vină şi alţi membri cu o idee de bază, pe care mai apoi să o lucrăm împreună. La final îşi lasă amprenta şi prietenul nostru, Robert Cotoros (The Bipolar Disorder Project), care şi-a asumat rolul de producer & mix/master engineer pentru piesele mai recente. E o reţetă de care sunt destul de mulţumit, dar care nu are o formă exactă, uşor de descris. Aş spune că e un proces tumultos şi intens, în care ne turnăm părţi ale sufletului.

Dacă cercetăm enciclopedia Progarchives descoperim o piesă cu numele trupei tale pe albumul Dar de duh lansat de cvintetul Dor de duh în anul 2012. Este o simplă coincidenţă? Ce înseamnă numele E-an-na şi dacă are vreo legătură cu Casa Cerurilor, vechi templu sumerian din Mesopotamia?

Andrei: Singura legătură a E-an-na cu Dordeduh e că suntem prieteni. Edmond ne-a făcut sunetul în repetate rânduri când am avut concerte la Timişoara, iar anul trecut chiar am avut onoarea de urca pe scenă cu ei, la caval, fluier & voce. Ştiam de piesa lor atunci când mi s-a năzărit ideea numelui, dar ea mi-a venit din altă direcţie, iar sonoritatea numelui era exact ceea ce căutam. Întocmai, folosim numele în sensul sintagmei de „Casa Cerului”, un nume al lumii metafizice pe care o creem.

Am înţeles că ai fost în Nepal? Cum ai ajuns acolo şi ce legătură are cu muzica E-an-na?

Andrei: N-are nicio legătură. Am fost acolo în 2018, pe când eram la voce în Clitgore. Fireşte că a fost un eveniment deosebit în viaţa mea, şi mi-a influenţat felul în care mă raportez la lume. Lucru care se prea poate să fi influenţat, la rândul său, felul în care fac muzică în E-an-na.

În ce scriere este reprezentat simbolic logo-ul trupei? De asemeni, observ că, fiecărei piese de pe albumul Nesfârşite îi este atribuit un simbol. Cum l-aţi ales şi ce semnificaţie are fiecare în parte? Oferă-ne o descriere.

Andrei: Simbolurile folosite sunt create chiar de către noi. Am vrut să avem un alfabet complet. Eu am fost dintotdeauna fascinat de alte scrieri, drept pentru care le şi foloseam adesea când îmi notam lecţiile la şcoală. A fost un pas firesc, o parte identitară a unei lumi care vede primul său răsărit. Simbolurile au o putere inerentă, în ele rezidă esenţa unei culturi, iar la nivel microscopic măcar, asta sper să creem.

“Frica e un răspuns

firesc şi natural,

străvechi, un mecanism

ce te-ndeamnă s-omori, să trădezi.

Aur în formă de şerpi

cu lapte şi sânge mânjiţi

vederea ţi-o străpunge. Te

Întrebi vreodată ‘de ce’?” (extra din piesa Frica, Nesfârşite, 2019)

Lirica versurilor voastre este pe cât de tăioasă, pe atât de contemporană. Credeţi în schimbare şi dacă da, cum vezi tu societatea românească de mâine?

Andrei: După cum spuneam şi mai sus, inclusiv liric am încercat să ieşim din cutumele anacronice ale stilului muzical, încercând să vorbim despre lucruri care contează pentru noi. Cred că schimbarea e pretutindeni în jurul nostru, formată în cea mai mare parte din particule cărora individual nu le-ai atribui cine ştie ce importanţă. Dar ele se agregă şi formează un şuvoi de comportamente, de evenimente nestăvilite. De aceea şi cred în gesturile mici precum scrierea corectă, precum abţinerea de la comentarii răutăcioase dacă despre încurajări nu poate fi vorba, precum actul de a ţine mucul de ţigară în buzunar până la primul coş de gunoi. Nu conştientizăm cât de importante sunt toate aceste bucăţi de puzzle, şi asta doar fiindcă ele individual sunt extrem de mici. Dar ele determină cursul viitorului.

Încă o întrebare despre versuri. Am extras din piesa Jiana:

“Oglinda lumii-i vie

Poarta sa e pustie

Ţesătura dintre lumi descoase

‘n tainice prinoase

(duhuri) de prin ochiuri friguroase

se desprind din pânză.

În Jiană curge focul,

dănţuieşte cu sorocul,

cuget de piatră i-e starea

mortului ce-nghite marea

Spre-a o-nfiinţa în cer.”

Care crezi că este cel mare defect al omenirii?

Andrei: Probabil tocmai individualismul care ne-a fost atât de util în primele milioane de ani de evoluţie. Treptat ne-am schimbat ca specie, ajungând să avem nevoie din ce în ce mai puţin de astfel de comportamente, numai că preprogramarea genetică nu e de partea noastră. Continuăm să fim o societate de tip „survival of the fittest”, iar asta are de multe ori consecinţe dezastruoase.

Spune câte ceva despre producţia albumului Nesfârşite. Are o grafică deosebit de reuşită şi de sugestivă. Cine este creatorul ei?

Andrei: Pe „Nesfârşite” grafica a fost făcută de Tiron Costin, un bun prieten de-al nostru. Noi am venit cu conceptul fiecărei piese, inclusiv o oarecare schiţă cu poziţionarea în spaţiu a obiectelor necesare. Uneori ideile noastre au fost destul de nerealiste, dar cu ajutorul lui Tiron am reuşit să le retuşăm astfel încât să iasă ceva mulţumitor. El se ocupă şi de producţia unor tricouri satirice foarte limitate, pornind de la artwork-urile unor formaţii mari din metal, regândite într-o formă caricaturală. Las aici un link pentru cei interesaţi.

Înregistrările au fost făcute în România, inclusiv mixajul, iar realizarea digipackului în Rusia. Cum s-au legat aceste colaborări la realizarea albumului Nesfârşite?

Andrei: Cu Soundage Productions am lucrat şi la lansarea primului disc, „Jiana”. Ne-a abordat atunci Pavel (cel care deţine casa de discuri), arătându-se foarte interesat de muzica noastră după ce scoseserăm primele single-uri. De atunci am legat prietenia, şi iată-ne ajunşi şi la „Nesfârşite”. Pe lângă asta, masteringul albumului a fost făcut în Suedia, la Fascination Street Studios.

Şi voi, de pe primul album şi Pânda, de pe al doilea, sunt două piese deosebite, mi-au atras plăcut atenţia. Presupun că au la bază un alt filon tradiţional decât cel românesc. Aţi inclus în ele şi alte influenţe, în speţă, din folclorul rus, respectiv sicilian?

Andrei: Despre folclorul sicilian recunosc că nu ştiu nimic, deci dacă am făcut-o, am făcut-o fără a fi conştienţi. Cât despre cel rus, el categoric a fost o influenţă majoră asupra felului meu de a cânta la instrumente, şi automat, asupra compoziţiilor mele. Pe de altă parte ele sunt, cum spuneam, amalgamate între mai multe stiluri, adesea cu treceri abrupte, aşa că nu cred că e vreunul predominant.

Canalul vostru de youtube are peste un milion de vizualizări. Contabilitatea acestor accesări este cinstită? Aprecierile sunt demne de luat în seamă sau aveţi şi alte feedback-uri de la fani pe care te bazezi în evaluarea muzicii voastre? Din ce zone geografice aveţi fani?

Andrei: E adevărat că am promovat şi cu bani muzica noastră, în sensul că am creat reclame pentru a ajunge la mai mulţi oameni reali. E destul de simplu să vezi dacă nişte vizualizări sunt cumpărate sau nu, fiindcă trebuie să existe un raport cinstit între numărul de vizualizări şi numărul de comentarii. Iar comentariile sunt feedbackul cel mai relevant pentru noi în partea asta de online, întrucât foarte adesea sunt lungi, sunt mici poveşti, nu sunt doar „Bravo, fain!”. Sunt mici compuneri despre cum muzica noastră trezeşte oamenilor ceva în suflet, sunt momente dedicate pentru a reflecta mai adânc asupra muzicii oferite de noi, ceea ce ne trezeşte nişte simţăminte foarte frumoase. Suntem norocoşi să fim primiţi cu atâta receptivitate şi căldură.

De feedbackul de la concerte cred că nici nu are rost să pomenesc, că numa’ ni se face ciudă anul ăsta. Nu stă aproape nimeni pe loc, oamenii vin şi fac poze, schimbă vorbe cu noi, ba uneori primim din senin şi câte un cadou sau câte un tort. Avem o desagă întreagă cu amintiri frumoase, deci ceva cred că facem binişor.

Cât despre zonele geografice... Uşor uşor creştem şi în afară deşi, fireşte, mult mai lent. Piaţa vestică e mult mai saturată, iar infiltrarea în ea e mult mai scumpă. Wackenul a fost un pas important, evident, pentru consolidarea unui loc oricât de mic în mintea europenilor ascultători de metale. În mod surprinzător, avem un mic, dar închegat fanbase în Chile, rezultat în urma legării a varii prietenii cu nişte oameni faini de acolo. Trăiască online-ul! În rest, fani răzleţiţi găsim prin multe colţuri ale lumii. Am trimis CD-uri sau tricouri din SUA până în Japonia. Fireşte, în alte părţi sunt mult mai puţini oameni care ne cunosc decât în România.

Tu şi Ovidiu Cio Ban aţi înfiinţat în 2012 un grup de metal intitulat PROHOD. Cu acea componenţă aţi lansat în 2013 un album numit – Hotarul Îmbrelor. Ce mesaj avea această trupă şi cum s-a metamorfozat în E-an-na?

Andrei: N-aş spune că a fost tocmai o metamorfoză. Înainte de Prohod, noi tot folk metal am fi vrut să facem, dar nu aveam aparatura necesară, aşa că ne-am rezumat la black metal, un stil mai puţin pretenţios din punct de vedere al producţiei. Sigur, acum consider că a fost un accident fericit, şi mă bucur că am lansat ceea ce am lansat cu Prohod. Mesajul era unul mult mai tenebros, scurmând în adăncurile sufletului uman, în suferinţele acestuia. Apropo, Prohod mai există şi azi (l-am resuscitat în 2019), şi lucrăm la nişte material nou. E drept, doar în timpul rămas liber după activităţile cu E-an-na, aşa că ne mişcăm lent. Dar nici nu ne grăbim.

Te rog să ne descrii membrii trupei E-an-na din prezent şi intrumentele la care cântă fiecare.

Andrei: Îl avem pe Ovidiu (chitară), cu care am şi pornit proiectul ăsta ambiţios. Am început să compunem şi să adunăm idei prin vara lui 2014, când eu mă pregăteam de bacalaureat & de admiterea la facultate. El se ocupă şi de alte treburi extramuzicale, precum organizarea concertelor (n.r. Ovidiu Ban).

Mai avem un Andrei în trupă, tot la chitară, şi născut în aceeaşi zi cu mine, doar cu 5 ani mai târziu. Rupe la 20 de ani chitara cum mai rar vezi (n.r. Andrei Piper).

La bas îl avem pe Dragoş, cel mai nou membru al trupei. Un om foarte dedicat şi foarte înalt, care şi-a adus aportul compoziţional cu prima ocazie, contribuind la o binevenită evoluţie (n.r. Dragoş Geomolean).

La voce & vioară o avem pe inegalabila Roxana. Ea este singurul membru din trupă care să fi scris o lucrare de doctorat, şi încă în domeniul ştiinţei (n.r. Roxana Amarandi).

La tobe îl avem pe Paul, care a fost şi el cu noi aproape de la început. Paul e multifuncţional, omul bun la toate. De asemenea el se ocupă de trimis tricouri şi CD-uri prin ţară şi afară (aşa că dacă ceva e greşit cu comanda, pe el îl înjuraţi) (n.r. Paul Cristian).

La clape o avem pe Ioana, de data asta singurul membru care să aibă un grad academic în muzică, fiind absolventă de masterat (n.r. Ioana Popescu).

După cum se vede, avem o super echipă de care sunt tare mândru & cu care ne-am propus o serie de planuri cu adevărat unice.

Dintre cei de deasupra, doar doi locuiesc în acelaşi oraş, restul fiind dispersaţi prin întreaga ţară.

În tot acest amalgam mă iţesc şi eu, responsabil fiind de voce, fluiere, cimpoi, acordeon, orchestraţii, versuri & o mare parte din compoziţii.

Câteva cuvinte şi despre invitaţii albumului Nesfârşite. Michalina Malisz (componentă în trupa Eluveitie) cântă la Hurdy Gurdy, un instrument de acompaniament, ce produce un sunet printr-o roată rotită cu manivelă, cumva similar cu al cimpoiului. De ce aţi avut nevoie şi de o astfel de coloratură în piesa În frânt?

Cum v-aţi cunoscut cu Robert Cotoros, un multiinstrumentist de mare inspravă, binecunoscut iubitorilor genului prog pentru The Bipolar Disorder Project? Ce fel de instrument este Griş Bag & Belt…?

Andrei: Fireşte, puteam face În frânt şi fără Hurdy Gurdy, şi fără vocea specific indiană a lui Archy, dar adesea am anumite fixuri când vine vorba de piese. Cu ambele sunt prieten bun, iar o colaborare cu un alt muzician e întotdeauna mai mult decât adăugarea unei noi sonorităţi: întotdeauna caut să fur o bucată din sufletul muzicienilor cu care colaborez, să se simtă cu adevărat o esenţă nouă în mix. Niciuneia nu i-am compus eu părţile, ci doar le-am dat piesa şi le-am spus: „ok, o asculţi, îmi spui cum ţi se pare, şi faci ceea ce simţi”. Cu Michalina am făcut cunoştinţă online, când m-a abordat pentru a fi endorser magazinului ei de instrumente, Ancestore (magazin deschis împreună cu soţul ei, Piotr, cu trupa căruia am avut un turneu comun în 2017 prin Polonia, România & Ungaria). În urma acestui endorsement am primit de la ei un cimpoi la un preţ de nimic, şi am rămas cu prietenia aceasta faină. Fireşte, entuziasmul meu a fost nemăsurat, fiind fan Eluveitie de prin 2006, iar discografia lor fiind o parte esenţială din materialul (auto)didactic.

Cu Bob ne ştiam de multă vreme, iar eu am colaborat la câteva dintre piesele lui, aşa că ştiam ce-i poate pielea. Cât despre Griş Bag & Belt… astea sunt fix obiectele pe care le-a folosit: un pachet de griş pe care l-a scuturat, şi o curea pe care o plesnea pentru a da un sunet mai agresiv snare-ului. E foarte inventiv când vine vorba de percuţii improvizate.

Ce părere ai despre casele de discuri de la noi? De ce nu este promovată muzica românească la radio sau televiziune, mă refer, desigur, la cel naţionale.

Andrei: E adevărat, căile noastre nu prea s-au întâlnit. Piesa noastră Ies a ajuns în „Top Show” la Radio Guerrilla (unde se află şi în ziua de azi), iar la Rock FM am avut o serie de interviuri. Cam la atât se rezumă prezenţa noastră pe canalele naţionale mai mainstream. Simt nevoia să menţionez şi un nou post radio local din Sibiu, GoRock, unde suntem difuzaţi în mod constant.

Nu aş putea să spun de ce nu există un interes mai mare pentru trupele autohtone, nefiind prea pasionat de partea asta de marketing. E o treabă murdară şi de care sunt destul de scârbit, fiindcă implică foarte multă muncă pe care o poţi depune fie acolo, fie în creativitate. Poţi şi simultan, dar e prea mult pentru o singură persoană. Pe de o parte cred că există destul de multe trupe mediocre (precum pretutindeni, e un fenomen natural), astfel încât promoterii să fie descurajaţi din a-şi asuma riscuri şi de a căuta „noi talente”. Pe de altă parte, dacă vrei să ajungi pe toate canalele şi non stop în gura lumii, trebuie să ai un potenţial marketabil pe care noi probabil că nu-l îndeplinim. Şi nici nu prea cred că ne-am atinge publicul ţintă participând pe la televiziuni naţionale.

Cu casele de discuri de la noi nu am lucrat, aşa că nu aş putea formula o părere. Nici cu Soundage nu avem un contract pentru un anumit număr de albume, ci ne înţelegem punctual pentru fiecare. Există un fel de mit al casei de discuri pentru muzicienii tineri, care îşi imaginează că ăla e pasul decisiv spre succes. Din fericire, acest mit se erodează odată cu digitalizarea lumii. Nu spun că nu există case mari de discuri, care să aibă cu adevărat această putere: trebuie doar ţinut minte că o creştere prin astfel de mijloace e ca un credit pentru casă sau maşină. Dacă eşti conştient de acest aspect şi crezi că se poate desfăşura până la final, succes! La noi nu e cazul. Sunt atâtea case de discuri care nu au deschiderea de piaţă pe care o avem noi. Sunt servicii de upload pe toate platformele de streaming. De ce să renunţi la drepturile tale asupra muzicii pe care ai creat-o?

Cum aţi trecut peste această perioadă de izolare şi mai ales, cum v-a afectat lipsa concertelor? Aveţi în plan un nou album?

Andrei: N-a fost tocmai uşor. Ne-am concentrat pe lansarea pieselor noi. Din martie până în august am lansat în fiecare lună ceva. Şi da, într-un final probabil vom închega toate aceste piese, alături de altele, aflate încă în procesul creaţiei, într-un album în 2021. Lipsa concertelor a fost o lovitură grea, întrucât noi închiriem o sală de repetiţii în Sibiu, aşa că avem cheltuieli lunare constante, pe când veniturile s-au oprit. Am avut două concerte cu public anul ăsta, şi unul online, la Wacken World Wide. Aşadar, am fost nevoiţi să scoatem bani din buzunarele noastre pentru a plăti chiria, iar lucrurile nu par că se vor schimba prea curând.

Ultimul cuvânt, te rog, să îl adresezi cititorilor revistei noastre virtuale, artasunetelor.ro.

Andrei: În primul rând mulţumesc frumos pentru ocazia acestui interviu! Vreau să le amintesc cititorilor să aibă grijă de ei şi de cei din preajma lor, să nu uite că în ciuda distanţei fizice, muzica ne aduce împreună.

Noi o să continuăm să facem muzică indiferent cât de neagră va fi situaţia. O să las câteva linkuri unde putem fi găsiţi şi susţinuţi:

Ne puteţi susţine lunar pe Patreon: https://www.patreon.com/eanna sau direct prin PayPal: eanna.band@gmail.com

Muzica noastră se poate cumpăra pe Bandcamp: http://e-an-na.bandcamp.com/

Site: https://e-an-na.com/

Newsletter: https://mailchi.mp/c946d1baf725/doi

Facebook: https://www.facebook.com/eanna.romania/

Instagram: https://www.instagram.com/e_an_na/

YouTube: https://www.youtube.com/c/EannaRomania

Spotify: https://open.spotify.com/artist/2hhLQDmEJqObRlCHWbyeQF

Booking: booking.eanna@gmail.com

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
Redactor-şef Arta sunetelor
13 octombrie 2020

Foto: arhiva Andrei Oltean

Discografia trupei E-an-na:

Jiana (single) - 21.09.2015

Tinca Popii (single) - 24.12.2015

Sârbă Ciobănească (single) - 29.02.2016

Cei Căzuţi (single) - 15.05.2016

Jiana (debut EP) - 30.09.2016

Epitaf (single) - 28.10.2017

Viu (single) - 06.09.2018

Nesfârşite (album) – 19.07.2019

Apele Îngheţate (single instrumental) – 29.09.2019

Pielea (Radio edit, single) - 29.11.2019

Floare de Fier (single) – 27.03.2020

Călăuză (single) – 24.04.2020

Doi (single) – 23.05.2020

Ies (single) – 30.06.2020

Live at Wacken World Wide 2020 (EP Live) – 30.07.2020

Dulce (single) – 06.08.2020

Premii

2nd place - Best Metal Newcomer (Metalhead Awards 2015)

2nd place - Jaxx Rock Battle 2016

3rd place - Metal Storm Awards 2016 - Folk Metal Section

2nd place - Wacken Metal Battle 2017

Best Metal (r)Evolution – 2017