Un bluesman ca nimeni altul, cu un stil recognoscibil şi o prezenţă scenică impunătoare. O personalitate şi o legendă vie a oraşului Chicago. EDDIE “THE CHIEF” CLEARWATER, născut cu numele de Edward Harrington (văr cu defunctul harpist Carey Bell Harrington), pe 10 ianuarie 1935, la Macon, statul Mississippi, s-a mutat împreună cu familia la Birmingham, Alabama, în 1948. Înconjurat din copilărie de muzică, de la blues şi gospel la country & western, Eddy a învăţat singur să cânte la chitară (pe stânga, ţinând instrumentul cu susul în jos) şi a început să cânte cu diferite trupe de gospel, inclusiv legendarii Five Blind Boys of Alabama. La Chicago, unde s-a mutat în 1950, Eddy a locuit la un unchi şi a lucrat ca spălător de vase, economisind cât putea din salariul de 37 dolari de săptămână. Primele contracte muzicale le-a obţinut împreună cu trupe de gospel care cântau prin bisericile din oraş. Destul de rapid, cu ajutorul relaţiilor unchiului său, a cunoscut multe dintre starurile blues-ului din Chicago. Eddy s-a îndrăgostit şi mai mult de blues sub aripa protectoare a celebrului Magic Sam, care avea să îi devină unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi dascăli.

În anii 1950, cartierul West Side din Chicago a fost pepiniera unde au crescut unii dintre cei mai mari bluesmeni ai lumii. Magic Sam, Otis Rush, Freddie King şi alţii stăpâneau în cluburi. Cu stilul lui plin de patimă, cu vocalurile sentimentale şi încărcate de emoţie, cu spectacolul dezlănţuit pe care îl face pe scenă, Eddy Clearwater, Marele Şef, îşi găseşte cu uşurinţă locul pe această listă. Clearwater este un om de spectacol dăruit, flamboaiant, înclinat către blues-rock. Se simte la fel de în largul său interpretând cel mai profund şi mai sentimental blues, ca şi o muzică veselă şi ritmată, de petrecere. DownBeat spunea: „Stângaciul Eddy Clearwater este are multă forţă pe instrumentul cu şase coarde... Glisează aspru, ca în West Side, şi cântă un blues lent şi cutremurător, care îi pune în evidenţă vocalul cald şi versurile pline de un umor sănătos.”

În 1953, sub numele de Guitar Eddy, îşi cucerise deja o reputaţie şi cânta des în barurile din South şi West Side. I-a cunoscut pe toţi şi s-a împrietenit cu toţi, de la Sunnyland Slim la Earl Hooker, învăţând din mers. După ce l-a cunoscut pe Chuck Berry în 1957, Eddy a adăugat un element rock and roll la stilul său deja răscolitor de blues, creând o sonoritate singulară, care îl defineşte şi astăzi.

Sub numele de Clear Waters, a înregistrat primul single în 1958, pentru Atomic-H casa unchiului său, pastorul Houston H. Harrington, care i-a oferit nepotului prima şansă de a face o înregistrare. Eddy a profitat din plin, cu o piesă instrumentală încântătoare, în tonalitate minoră: A-Minor Cha Cha şi Hillbilly Blues, inspirat de Berry (ambele în antologia Chicago Ain't Nothin' but a Blues Band, a labelului Delmark). Ideea numelui a fost a impresarului lui de la acea vreme, toboşarul Jump Jackson, şi era un joc de cuvinte pornind de la Muddy Waters. Fiind acum Clear Waters, a înregistrat o altă piesă excelentă, inspirată de Berry, Cool Water, pentru logo-ul lui Jackson, LaSalle. Când a plecat la Cincinnati, în 1961, pentru a înregistra minunata I Was Gone, vesela A Real Good Time şi binevenita Twist Like This pentru producătorul Sonny Thompson de la Federal Records, era deja oficial Eddy Clearwater. O vreme destul de îndelungată după aceea, lucrurile nu s-au legat prea bine, iar Clearwater a combinat contractele live cu muzică rock şi pentru a face faţă perioadelor în care blues-ul nu avea căutare.

După apariţia reuşită într-o emisiune de televiziune intitulată Bandstand Matinee, în 1959, Clearwater a înregistrat un nou disc pe 45 pentru Atomic H, I Don’t Know Why, şi a început să primească tot mai mult timp de emisie la posturile locale de radio, cu single-uri înregistrate pentru LaSalle, Federal, Versa şi propria sa Cleartone. Numele de Clear Waters s-a preschimbat în Eddy Clearwater definitiv şi Eddy s-a găsit rareori fără un loc unde să cânte. În anii 1950, 1960 şi 1970, a lucrat intens, descoperind succesul printre studenţii şi profesorii de la colegiile din North Side, care i-au îmbrăţişat genul de blues, spiritul rock and roll şi interpretarea încărcată de energie de pe scenă.

De două ori în anii 1970, a fost în turneu în Europa (prima dată cu Buddy Guy şi cu Junior Wells), apărând chiar la BBC, în Anglia. Primul său LP, The Chief, din 1980, a apărut iniţial la Rooster Blues, din Chicago, un album extraordinar din toate punctele de vedere, a anunţat întregii lumi că ascensiunea lui Eddy Clearwater spre piscurile blues-ului din Chicago începuse. Cu podoabele unui şef indian pe cap în fotografia de pe copertă (ca omagiu adus înaintaşilor săi din tribul Cherokee), Marele Şef, cum era cunoscut acum, a atins nivelul cel mai larg de audienţă din carieră. Odată cu noile şi diversele sale colaborări, steaua lui Eddy a continuat să se înalţe. Anii '90 l-au găsit pe Clearwater înregistrând două reluări pentru Rooster Blues, un set pentru Blind Pig (Help Yourself, din 1992), Mean Case of the Blues, în 1996 la propria casă Cleartone Records, resuscitată, urmate de albumele Cool Blues Walk în 1998, Chicago Daily Blues în 1999 şi Reservation Blues la mijlocul anului 2000. Cu sunetele sfâşietoare scoase cu mâna stângă pe chitară, cu vocalul care umple toate ungherele încăperii, cu stilul pe care singur l-a definit ca „rock-a-blues” (un amestec tare de blues, rock, rockabilly, country şi gospel), energia nemărginită şi înfăţişarea de indian, Clearwater este unul dintre cei mai buni practicieni din blues-ul contemporan din West Side. A primit o mulţime de laude din partea presei şi a fost nominalizat de şapte ori pentru Blues Music Award, premiu pe care-l va câştiga în 2001. Cu ajutorul spectacolelor live mereu interesante, Clearwater şi-a cimentat reputaţia de showman al cărui obiectiv principal este acela de a le oferi fanilor clipe cât mai plăcute. Conform acestei tradiţii, el a făcut echipă cu nişte artişti mexicani costumaţi în wrestler-i, Los Straitjackets, şi a scos Rock n Roll City în 2003 la Rounder. Albumul a fost nominalizat pentru un premiu Grammy şi i-a adus lui Eddy o mulţime de noi fani.

Acum în 2008, el revine cu primul CD la casa Alligator Records, atât de bine intitulat WEST SIDE STRUT. Albumul, produs de tânărul şi entuziastul chitarist Ronnie Baker Brooks (fiul legendarului bluesman Lonnie Brooks), este un amestec energic de blues West Side şi rock de şcoală veche, cu o nuanţă aspră, contemporană, de ultimă clipă. Prezentând câteva dintre cele mai bune piese înregistrate vreodată de Eddy, acest CD pârjoleşte prin sunetul tăios al chitarei şi al vocalului dur, nefinisat. Printre invitaţi se numără vechi prieteni ai lui Eddy precum Lonnie Brooks, Jimmy Johnson, Billy Branch şi Otis Clay, dar şi Ronnie Baker Brooks însuşi, care interpretează câteva numere scânteietoare pe chitară. Cele 12 piese (între care şapte compuse de Eddy, singur sau în colaborare) merg de la blues-ul direct şi rock-ul amuzant până la baladele triste, încărcate de emoţie. Toate prind viaţă prin interpretarea pătimaşă şi neezitantă a lui Eddy, prin vocalul lui plin de forţă şi energie, învăţat după ani grei de experienţă. GuitarOne spunea că Clearwater îşi poartă ascultătorii „într-o călătorie inspirată către răspântia unde se întâlnesc blues-ul şi rock-ul.”

Poate cel mai bun album din întreaga carieră, WEST SIDE STRUT, îl va purta pe Eddy Clearwater, Marele Şef, până pe culmea cea mai înaltă a muzicii blues şi dincolo de ea. Lui Clearwater îi place la nebunie să cânte şi poate fi găsit în orice seară făcând-o în câte un colţ de lume. A cântat pretutindeni, din Rusia, Turcia sau România până în Brazilia şi Alaska. Nu se sfieşte să plece la drum pentru a-şi promova CD-ul, scoţând din chitară blues-uri cu iz de rock, rockabilly, country şi gospel şi interpretând fără inhibiţii în faţa fanilor doritori să guste blues adevărat din West Side-ul din Chicago, cântat de un maestru aflat la apogeul carierei.

Radu Lupaşcu
31 martie 2008