ET IN GĂRÂNA EGO

Parafrazarea din titlu a cunoscutului dicton latin* nu este nicidecum circumstanţială. Căci jazzul autohton şi invitaţii săi şi-au aflat de peste două decenii un veritabil tărâm al făgăduinţei în înalta poiană de pe muntele Semenic. Un munte de sunete măiastre ce a făcut ca, timp de patru – câteodată chiar cinci – zile / seri / nopţi pe an, câteva mii de suflete să-şi afle o iradiantă îndestulare de feeling prin confluenţa cu jazzul.

Ambientul aromind a puritatea ce doar altitudinea multiplicată metric cu una mie o poate atinge, prospeţimea trăirilor estetice necontrafăcute, tulburătoarea acuitate a imaginaţiei fertile germinând plăsmuiri sonore cu luciri diamantine – iată câteva tentante privilegii conferite celor pe care neobositul demiurg Marius Giura i-a salvat de agresiunile banalului, ale prozaicului cotidian, temporar îmbarcându-i profitabil în arca jazzului...

Şi la ediţia a XXIII-a a miracolului de la Gărâna (datat 11 - 14 iulie 2019) am peregrinat continuu între cele trei locaţii purtătoare de atracţii sonore: de trei ori în tot atâtea dimineţi, în incinta bisericii catolice din Văliug (un sat nu departe de Gărâna); apoi, pe la orele prânzului, tot de trei ori, în curtea hanului „La răscruce” (unde se zămislea de fapt, acum mai bine de două decenii, Festivalul gărânean); şi mai ales, în primitoarea Poiană a Lupului, menită a găzdui derulările concertistice majore. În acest mirific areal s-au consumat în serile a doua şi a treia, câte patru recitaluri, iar în seara finală cinci falnice urcări pe podium, de fiece dată depăşindu-se dezinvolt graniţa dintre zi şi noapte.

Emblematică, specială, seara de deschidere a prilejuit clipele de beatitudine proprii unui unic, amplu concert înfăptuit cu brio de muzicieni cu majusculă, precum saxofonistul, flautistul şi compozitorul norvegian (tatăl său fiind etnic polonez) Jan Garbarek însoţit în demersul său de Trilok Gurtu, percuţionist indian de excepţie, aplaudat de mai multe ori pe scenele noastre (şi la Satu Mare, la Bucureşti), de eminentul pianist german septuagenar Rainer Brüninghaus, ca şi de Yuri Daniel la ghitară bas, experimentat instrumentist de origine braziliană. Pentru a doua oară la Gărâna şi a cincea oară în România (anterior a evoluat la Sibiu şi Bucureşti), Jan Garbarek cu al său Group a oficiat şi de astă dată, cu intensă participare de interior, sacrul act al devoţiunii pe altarul jazzului. Un regal de muzică de înaltă vibraţie expresivă, particularizat de timbrul saxofonistului lider, un sound nepereche devenit de mulţi ani o amprentă a casei de discuri ECM!

După acest moment-unicat, au urmat alte douăzecişiunu (!!!) de recitaluri, dintre care nu mai puţine de paisprezece, în Poiana Lupului. Nedorind eu să abuzez de spaţiul tipografic (fie el şi virtual) cu mulţime de detalii mai mult sau mai puţin semnificative, fie-mi permis a evalua selectiv doar acele producţiuni care m-au impresionat în chip deosebit.

Mai întâi consemnări vizând cele mai pregnante evoluţii din Wolf’s Meadow. Întrucât managerul organizator Marius Giura îşi iubeşte şi îşi promovează cu legitimă asiduitate concitadinii muzicieni timişoreni, a desemnat în seara secundă două formaţii ce reprezintă municipiul bănăţean, multiplu afirmat pe harta jazzului românesc (patru festivaluri de jazz pe an, plus cel de la Gărâna organizat de timişoreni în judeţul proxim Caraş-Severin, realizări de discuri, cărţi şi o revistă, toate editate la Timişoara, faimoase cluburi de gen, existenţa cu un deceniu în urmă a unei facultăţi de profil purtând drept generic numele ilustrului muzician Richard Oschanitzky, studiile de specialitate preluate fiind apoi la Universitatea de Vest), ca şi activitatea unui considerabil număr de muzicieni marcanţi. Astfel, cele două grupuri româneşti, în fapt singurele plasate pe marea scenă din Poiana Lupului, au fost: atât de harnicul trio „JazzyBIT” (cu Teo Pop la pian şi orgă Hammond, Mihai Moldoveanu la ghitară bas şi Szabó Csongor-Zsolt - baterie, având peste 200 de concerte la activ în cei şapte ani de existenţă, în ţară şi dincolo de fruntarii – în SUA, Cehia, Ungaria, Franţa, Italia, Bulgaria, Marea Britanie, Suedia, Austria, Olanda, Coreea de Sud, dar şi participări la mari festivaluri peste hotare, prezenţe în selecte cluburi de jazz, două discuri apărute şi încă unul în pregătire), trupa aflându-şi un oportun, fidel coechipier invitat în persoana ghitaristului Horea Crişovan, cu toţi direcţionaţi spre oferirea unui program de compoziţii proprii. Cea de a doua apariţie scenică timişoreană a înfăţişat insolitul tandem interpretativ şi creativ totodată, Petre Ionuţescu - trompetă şi pian  Daniel Dorobanţu - electronics şi claviaturi, cei doi dovedindu-se odată în plus abili „pictori” de himerice imagini în văzduhul audio şi video clar-obscur, la oră de noapte.

În cea de a treia seară, două formaţii de pe firmamentul internaţional au strălucit – după opimia mea – prin insolit şi expresivitate a mesajului. Francezul-american Jacky Terrasson, pianist acompaniator preferat de nume sonore ale vocalisticii de jazz precum Betty Carter, Cassandra Wilson, Dee Dee Bridgewater, Dianne Reeves şi chiar Charles Aznavour, a adus cu sine, în parteneriat cu colegii de trio Lukmil Perez - baterie şi Sylvain Romano – contrabas, sonorităţi pastelate, simple, dar neortodoxe, în tălmăcirea unor izbutite creaţii proprii ca „Alma”, „My Church”, „The Call”, dar şi a unor notorii teme standard. Admirat nu doar pentru creativitate, dar şi pentru interesantele duo-uri configurate din proprie iniţiativă prin ani, contrabasistul violoncelist suedez Lars Danielsson (familiar personaj al scenelor noastre de jazz) a cucerit efectiv asistenţa în tandem cu un instrumentist şi compozitor de marcă al genului din Italia, Paolo Fresu – eminent improvizator la trompetă şi flugelhorn, faimos între altele prin cele cincizeci de concerte diferite realizate în cincizeci de zile succesive în a sa Sardinie natală, la împlinirea vârstei de cincizeci de ani!

Şi a venit ziua (de fapt seara) cea mai lungă în Poiana Lupului, ultima, duminică 14 iulie 2019 cu cinci apariţii instrumentale de grup în consecuţie pe scenă. Quartetul tri-statal (Polonia, Suedia, Norvegia) avându-l ca lider pe tânărul saxofonist Maciej Obara, a marcat o tuşă de originalitate prin cele şapte compoziţii (între care „Piece In Old Style”, „Smoogy People”, „Three Crowns”, „Glow”) concretizate împreună cu pianistul Hávard Wiik, contrabasistul Ole Morten Vágan şi bateristul Jon Fält. Muzician de primă mărime pe firmament internaţional, septuagerarul saxofonist şi basclarinetist britanic John Surman şi-a aflat doi părtaşi pe măsură la antipozi – din Brazilia pianistul Nelson Ayres, din Norvegia Rob Waring mânuind deopotrivă marimba şi vibrafonul. Trioul astfel alcătuit a înfăţişat fanilor de la Gărâna secvenţe din recentul album „Invisible Threads”– majoritatea, sensibile creaţii semnate de John Surman (precum „Autumn Nocturne”, „Stoke Damerel”, „Pitanga Pitomba”, tema titlu „Invisible Threads”), muzician pe drept cuvânt considerat drept o personalitate-unicat a jazzului european, prestigios exponent al esteticii promovate de casa de discuri ECM Records. I-a urmat pe podium într-o atractivă suită a valorilor, grupul „Moshulu” (o involuntară potriveală cu numele Florian MOSHU LUngu). Am fost, eu şi ceilalţi, bucuros să-l aplaud din nou pe fabulosul arhitect de ritmuri Dennis Chambers  (prezent pentru prima oară la Bucureşti în anul 1993), cadenţând în cea mai stenică postură fusion prestaţiile sonore ale coechipierilor Jeff Berlin - basist şi lider, David Sancious - pianist şi ghitarist, Oz Noy - ghitarist; toţi trei autori ai unora dintre piesele incluse în programul de recital. precum „Lien On Me”, „Prelude # 3”, „Cosmic Background” etc. Şi fiindcă cea de a patra şi ultima zi de Festival a coincis cu Ziua Franţei, se cuvine a sublinia oportunitatea unui preţios parteneriat Gărâna Jazz Festival cu Sezonul România-Franţa 2019 sub egida căruia au cântat „Duo-ul Renaud Garcia-Fons & Dorantes” (Franţa, Spania), „Gregory Privat Trio” (Franţa), cu liderul la pian, cu Chris Jennings - contrabas şi Arnaud Dolmen - baterie, ca şi înainte menţionatul „Jacky Terrasson Trio”.

Veritabile argumente ale generozităţii organizatorilor, cele cinci concerte care au avut loc în curtea hanului „La răscruce” sub genericul comun „Romanian Jazz Meeting”, ca şi cele trei concerte derulate în distinsa, de curând renovata incintă a Bisericii Catolice din satul Văliug – toate oferite gratuit iubitorilor de frumos muzical! Cu numai două excepţii, toate aceste apariţii scenice s-au constituit drept tribune ale promovării tinerilor şi încă tinerilor muzicieni, aceştia meritând din plin admiraţia melomanilor de jazz.

De la înălţimea scenei răsărite pe spaţiul verde al hanului „La răscruce”, în faţa ei (şi chiar dincolo de gardul hanului) aliniindu-se deja familiarele trunchiuri de copaci aşezaţi orizontal, pe post de fotolii de orchestră (ca şi în Poiana Lupului), am aplaudat vineri 12 iulie 2019 tandemul Adrian Dinu-Schwartz (ghitară, vocal) & Horea Crişovan (ghitară), primul numit fiind unul dintre cei doi vârstnici animaţi de o juvenilă vitalitate, el şi încă tânărul partener Horea Crişovan – doi îndrăgostiţi de melodie, de armonie, zămislitori de compoziţii proprii. După ei – ne-au cântat şi încântat cunoscutul ghitarist şi lector doctor la Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest, Ionuţ Dorobanţu, bucuros să pledeze prin meşteşugite armonii pentru afirmarea unui tânăr talent, Alina Giurgiu, o vocalistă cu glas cu totul special, de o fremătătoare vibraţie. Apoi sâmbătă 13 iulie 2019, două recitaluri memorabile prin calitate, originalitate şi bun gust: protagonişti – duo-ul Luiza Zan (vocal) & Iulian Pavelescu (ghitară), semnatari de drept şi de fapt ai epatantului proiect „Afrodizzy” însemnând muzică adevărată, concomitent şi show mai mult decât agreabil, l-aş califica sub atributul super-atrăgător; apoi „Cătălin Milea Group” – valorosul (sax)tenorist şi basclarinetist, totodată şi compozitor alăturându-şi, pentru înfăptuirea viabilă a ambiţiosului proiect „Jazz on Pink Floyd”, trei instrumentişti – capete de afiş ale noii generaţii a jazzului autohton, Albert Tajti - claviaturi, Michael Acker - ghitară bas, Iulian Nicolau - baterie. Iar duminică 14 iulie 2019, pour la bonne bouche, un singur recital pe scena de la han, unul dar bun, foarte bun, de autor, cu neobositul dobânditor de premii în ţara natală şi mai ales peste hotare, pianistul (în orele libere şi clarinetist) şi compozitorul Sorin Zlat – corifeu al unui quartet de zile mari, într-o formulă de componenţă internaţională, cu saxofonistul spaniol Gianni  Gagliardi, cu basistul italian Gianluca Renzi şi acelaşi baterist Iulian Nicolau (student, 23 de ani, ritmician tot mai solicitat), a lor evoluţie colectivă şi creativă răspunzând denominaţiei „The Land Of Dreams”.

Cât priveşte performanţele de la Biserica din Văliug, în dimineaţa a doua, de la orele 11, talentatul Raul Kusak a abordat propriile compoziţii schimbând manualele şi pedalierul orgăi (fie ea şi Hammond) cu claviatuera unei pianine, spre concretizarea proiectului „Sound From Church”. Următorul recital matinal l-a avut drept erou (la propriu şi la figurat) pe insolitul sexagenar întemeietor al trupei Rodion G.A., supranumit „pionierul muzicii electronice din România” – pe numele său real Rodion Ladislau Roşca. Încă din anii ’70 ai veacului trecut, el inventa timbruri sonore nemaiauzite şi crea piese experimentale, bizare. În incinta Bisericii Catolice din Văliug, Rodion Roşca a adus un antic magnetofon Tesla B 100, cu câteva vechi înregistrări – amplificate cu maximum de decibeli, până la limita suportabilităţii... au fost însă şi tineri spectatori satisfăcuţi de factura şi intensitatea audiţiilor, fani ai unei atare experienţe neobişnuite. Iar duminică 14 iulie 2019, în cea din urmă dimineaţă a JazzFestului gărânean, au reapărut în Văliug componenţii duo-ului Adrian Dinu-Schwartz & Horea Crişovan, mai tânărul ghitarist reuşind astfel să se producă în decursul celor trei zile în toate cele trei locaţii.

Ca în fiecare an, sub caritabila umbrelă a amplului Festival, a înflorit un shopping divers şi apt a întruni o cuprinzătoare gamă de cerinţe, gusturi, preferinţe – în ceea ce ne priveşte, am apreciat îndeosebi magazinul de discuri Andante, „păstorit” de Paul Tutungiu (mai ales că label-ul ECM aniversează anul acesta o jumătate de secol de la înfiinţare), dar şi standurile de cărţi, afişe, programe de sală, tricouri inscripţionate şi alte suveniruri. Iar ca atracţii conexe, a fost lansat volumul lui Johnny Bota „Nostimade muzicale”, au putut fi vizionate expoziţii de fotografii şi de artă plastică. Natura însăşi s-a arătat conciliantă din punctul de vedere al ameninţărilor pluviometrice... Gestionat de acceaşi echipă profesionistă dirijată cu mână sigură de Dejan Feniaţ (cu colegii de pe scene Octavian Brebean, Laur Morun, Adi „Soso” Lupulescu, Adrian Foale, Valentin Potra, Ovidiu Roşu şi acordorul de pian Remus Turcu), sunetul şi imaginile Festivalului au împlinit aşteptările. Deosebit de activă, de eficientă, echipa organizatorilor (cuprinzând şi întreaga familie Giura) a fost secondată benefic de un numeros grup de voluntari.

Un singur fapt întristător a umbrit efervescenţa bucuriei generate de muzica şi ambientul prielnic al ediţiei festivaliere 2019: a fost prima ediţie la care, spre regretul tuturor, nu a mai participat bonomul bijutier Gigi Tăuş, patronul hanului şi unul dintre principalii iniţiatori în 1997 ai sărbătorii gărânene. Căci nu cu multă vreme înainte, el a trecut în nemurire, chipu-i inconfundabil stăruind pe un banner uriaş în dreapta scenei montată „La răscruce”.

Afirmat ca Festivalul de jazz aflat pe locul al doilea ca durată a manifestării, pe locul întîi ca densitate a participărilor (a recitalurilor, douăzecişidouă la ediţia a douăzecişitreia) şi ca număr de spectatori, veniţi cu miile, Gărâna Jazz Festival 2019 a însemnat un happening artistic prestigios, o victorie a spiritului, a satisfacţiei sonore acreditate de cincizecişiopt de muzicieni de jazz din cincisprezece ţări!

Florian Lungu
7 august 2019

Foto: Liviu Tulbure

*Et in Arcadia ego