Dominique di Piazza

"Looking ahead ten years, I can see myself playing around the world, getting inspired and inspiring others. I’d like to show people that there is a lot to say with this beautiful instrument, as we discover more and more of the essence of musical expression."

Dominique di Piazza este francez de origine siciliană şi a învăţat singur să cânte la chitară. El s-a născut în anul 1959 în oraşul Lyon, cu un tată vitreg ţigan, a început să cânte la chitară bas în 1979, îzbutind să scape de sub influenţa celebrului Jaco Pastorius, muzician cu amprente adânci în stilul multura din basiştii vremii. A decis să aprofundeze studiul chitarei bas şi nu mult după aceasta şi-a descoperit acea voce unică pentru care a devenit recunoscut în intreaga lume. Autodidact, el a dăugat încă o coardă înaltă, celor 4 ale chitarei sale bas şi început să utilizeze degetul mare, arătătorul şi mijlociul în loc de tradiţionala abordare cu două degete, iar această mişcare a dat naştere unei tehnici proprii intitulată “patru degete”, care este, în acest moment, utilizată ca tehnică secundară de toţi marii chitarişti din lume. El a predat aceste tehnici la numeroasele şcoli din Franţa şi din întreaga lume. Un exemplu elocvent îl constituie piesa "Marie", cu acel solo de avangardă pentru anii '90, piesă înregistrată pe albumul Que Allegria al cunoscutului chitarist John McLAughlin.

Cariera sa a debutat în 1982 în celebrul Hot Club de Lyon, cu alături de Michel Perez. Patru ani mai târziu se mută la Paris şi începe turneele cu violonistul Didier Lockwood (ex. Magma), toboşarul Andre Ceccarelli şi pianistul Gordon Beck. Marele muzician Gil Evans îl cooptează pentru turneul său din Europa împreună cu Big Bang Lumiere de Laurent Cugny, grup ce va primi marele premiu al Academiei Charles-Cros pentru albumul Santander. Din 1991, Dominique devine membru al trio-ului lui John McLaughlin, alături de Trilok Gurtu. Împreună au realizat un turneu mondial cu peste 300 de concerte, pentru promovarea albumului “Que Allegria”, album care s-a bucurat de un imens succes pe plan internaţional. “Talentul său este imens, cred că e unul dintre cei mai buni basişti din lume", declară John McLaughlin.

Din 1900 până în 2005 Dominique a lucrat cu o gamă largă de artişti ca: Michael Blass, Bruno Castelluci, Giuseppe Continenza, Vic Juris, Gene Bertoncini, Yves Carbonne, Michael Manring, Jeff Gardner, Victor Wooten, Derico Watson, Danny Gottlieb şi Donald Harrison. În 2005 / 2006 pleacă în turneu din nou, de astă dată în Insulele Reunion, în Mauritius, Madagascar şi alte insule africane împreună cu un pianist local Meddy Gerville, chitaristul Jean-Marie Ecay, şi toboşarul Horacio Hernandez zis, "el Negro". Această bogată colaborare se materializează în eclecticul album Jazz Amwin, care face cunoscut un nou stil de jazz - Maloya Jazz - o combinaţie între jazz şi folclorul din Insulele Reunion.

Căutările lui Dominique nu se opresc insă aici. Sunetul proaspăt al mandolinei chitaristului U. Shrinivas l-a convins să exploreze o lume plină de adevăruri tainice şi să inregistreze un album intitulat - Samjanitha - împreună cu Debashish Bhattacharza, Selvaganesh şi vechiul prieten, Zakir Hussain. După această reuşită, el a fost invitat să participe pe albumul lui pe

Antonio Farao - "Woman's Perfume" - alături de André "Dede" Ceccarelli la tobe.

În 2008, John McLaughlin l-a invitat pe Dominique să participe la un turneu european cu grupul 4th Dimension, care-l includea pe Gary Husband la claviaturi şi percuţie, iar pe Mark Mondésir la tobe. Împreună, quartetul a cântat mai mult de 30 de concerte peste tot în Europa şi a lansat un DVD foarte special, Live @ Belgrad. Un alt proiect interesant - Dominique cu McLaughlin în India - într-un grup numit Floating Point, care i-a avut invitaţi pe Ranjit Barot, Louis Banks, Shashank, Naveen Kumar şi ShankarMahadevan. Cam în aceeaşi perioadă, Dominique a lansat Di Piazza Trio cu foarte talentatul chitarist brazilian Nelson Veras şi bateristul Manhu Roche. Dinamicul trio a lansat încântătorul Prinţesa Sita în Statele Unite, în august 2008, primit cu căldură de public şi foarte apreciat de critică.

Din 2009 până în 2011, Dominique a cutreierat lumea întreagă şi a cântat cu foarte mulţi artişti. Cele mai importante colaborări sunt următoarele: în Franţa, cu Elene Dee şi David Berkman (versuri) pe muzica lui Pat Metheny; în Rusia, cu Cvartetul Blues & Beyond (Sebastien Charlier, Yannick Robert şi Yoann Schmidt); în electro-jazz grup Sinopsis cu Eric Sempe şi Felix Lecco Sabal; într-un trio cu Francis Lockwood şi Sicard Fred pe un Tribute Jimi Hendrix, cu cvartetul Petrucciani la reuniunea cu Philippe Petrucciani, Nathalie Blanc şi Manhu Roch (CD, Este a Mundo); în Spania, cu Ximo Tebar, Donald Edwards şi Ridl Jim, de asemenea, cu chitaristul de flamenco-jazz Chema Vilchez, cu Jeff Balard şi Alex Acuna, cu cântăreaţa Maria de Medeiros şi cu interpretul de gysy-blues-flamenco - Raimundo Amador; în Turcia, cu Zeki Caglar Namlı (bağlama, lăută turcească) şi Emre Karabulut, (chitară) (CD-ul Face to Face), şi Buzuki Orhan Osman, alături de vechiul său prieten Trilok Gurtu; în Irlanda, cu Mike Nielsen şi Wertico Pavel; în Italia, cu Alberto Iovene şi Roche Manhu, în Norvegia; într-un duo cu chitaristul Hallgeir Pedersen şi din nou în Rusia, cu Andrei Bodnartchouk. Dominique lucrează acum cu un tânăr chitarist manouche, pe nume Brady Winterstein (şi cu unchiul său Hono), împreună cu care au lansat un album în 2011, numit Happy together.

Tehnicile subtile, dar inovatoare propuse de Dominique di Piazza în abordarea chitarei bas, au avut un efect răsunător în comunitatea de basişti din întreaga lume şi au fost adoptate de mari instrumentişti atât în americani, cât şi europeni (printre ei aflându-se Matthew Garrison, Adam Nitti, Hadrien Feraud, ş.a.). Vocea sa, stilul şi pasiunea sa pentru muzică îl plasează în elita artiştilor de jazz.　

"For me, music was everything. I thought that I would be satisfied when I played with big musicians and became a big musician myself...with money and fame. But something was missing. So I got married, and that was very good. But after a while, between the responsibility and the routine of daily life, it didn’t seem as good as it was at first. So after two years, I had toured around the world. I had money. I was playing with John McLaughlin. I knew Chick Corea and many other guys like that. And I wasn’t satisfied. It was around that time that I began to realize that there was darkness inside of me, and I wondered what I could do."

Radu Lupaşcu
19 iunie 2012