Doi cronicari, un singur eveniment

top t 2021

În 1993, Motzu Pittiș, care era director muzical la Radio Tinerama, m-a luat cu el la top t un festival rock care exista deja de un deceniu. Acolo i-am cunoscut pe Cornel Constantinescu (RIP), Tolea Postovei și Florin Artene, cei trei organizatori locali, extrem de amabili, care m-au cooptat în juriul festivalului. Era locul ideal în care puteam simți pulsul rockului românesc și compara performanțele formațiilor mai vechi sau mai proaspete din întreaga țară. Era locul în care te puteai împrieteni cu băieții de la Psychosymphony, Dirty Shirt, Screaming Heads, Forceps, Ura de după ușă sau Implant pentru refuz, muzicieni de mare talent de care nu ai fi aflat niciodată dacă rămâneai în București. Au trecut 28 de ani și am rămas, aproape an de an, alături de festivalul  buzoian contribuind și eu cu ceea ce am putut în mediatizarea sa la nivel național. În plus, am avut inițiativa lansării unui volum dedicat acestui eveniment: ”top t - festivalul rezistenței rock”.

Am revenit la Buzău vinerea trecută pentru o nouă ediție de festival. Un eveniment restrâns la 9 trupe din motiv de pandemie. Doamna de la recepția hotelului pare mirată că sunt cazat în aceeași cameră cu Pilbáth G. Attila, organizatorul festivalului de blues dela Băile Tușnad. De obicei, veneam însoțit de partenere feminine, diferite de la an la an, așa că i-am explicat că am ajuns totuși la o vârstă respectabilă. Să notăm organizarea excelentă, vinovat principal fiind Tolea Postovei, și să trecem la prezentarea trupelor participante.

Festivalul a fost deschis de Kumm și Robin and the Backstabbers, două trupe unite de prezența lui Oigăn în ambele componențe. De altfel și cele două show-uri au fost reunite într-unul singur, astfel încât, puțini spectatori au sesizat când s-a făcut trecerea de la o trupă la alta. Excelent aportul adus pentru Kumm de saxul lui Iordache.

Dan Iliescu, omul bun la toate, în grupul Timpuri Noi, chitarist, compozitor, textier și... showman, cu un look ce amintește de Sorin Chifiriuc, și-a demonstrat încă odată virtuozitatea instrumentală, lucru apreciat de cei 200-300 de spectatori prezenți în condițiile respectării regulilor impuse în pandemie. Excelent și aportul celorlalți doi membri ai trupei, Silviu Sanda (chitară bas) și Felix Sfura (tobe), ultimul cu un neașteptat solo.

Programul, celei de a doua zile, a fost deschis de Hteththemeth, trupă aproape necunoscută publicului larg deși are două decenii de activitate. Adeptă a unui stil muzical propriu, ce include un larg melanj de genuri muzicale, de la opera rock la black metal, trupa brașoveană se remarcă îndeosebi datorită prestației vocalistului Lao Keegan, un... personaj, în adevăratul sens al cuvântului ce te duce cu gândul la Alice Cooper sau Serj Tankian.  O notă bună și pentru ceilalți componenți ai trupei: Luci (chitară), Koldr (chitară bas), Codrez (tobe) și Vlad (clape), care participă la construirea unui show interesant insuficient cunoscut rockerilor români.

Așa cum ne-au obișnuit de-a lungul timpului Dirty Shirt au un show electrizant ce îmbină rockul metalcore cu folclorul maramureșan. În ultimul timp, sunt evidente influențele gipsy rock, gen Gogol Bordello, care asigură  trupei un plus de vizibilitate pe plan internațional. Rini Crăciun și Robert Rusz, vocea înaltă și vocea joasă, care fac un duet de excepție, evoluează alături de chitariștii Cristian Bălănean și Dan Petean, violonistul Cosmin Nechita și o secție ritmică alcătuită din basistul Pal Novelli și tobarul Vlad ”X” Toca. Pentru necunoscători, absența ”șefului”, clăparul Mihai Tivadar, reținut de treburi în Franța, a trecut aproape neobservată. Un bun prilej pentru a resuscita publicul buzoian și a prezenta și piese de pe cel mai recent album, ”Letchology”.

Este greu să urmărești un show Cargo fără să-ți amintești de Adi Bărar, cel care a fost liderul trupei mai bine de 30 de ani. Băieții și-au făcut datoria și au reușit să încălzească publicul, dar umbra celui dispărut plutea deasupra sălii Casei Tineretului din Buzău.

Cea de-a treia seară de festival a fost dedicată bluesului alcătuind ramura Bluzău a festivalului. Trei trupe bine alese care au acoperit un evantai larg de stiluri de blues, de la cel tradițional, Mississippi Delta, la cel specific rockului britanic.

Oxigen, experimentul timișoreanului Bogdan Bogy Nagy (voce, muzicuța), cu buzoienii Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (clape, voce), Mugurel „Deacă” Diaconescu (chitară bas, voce) și Lucian „Clopo” Cioargă (tobe), s-a dovedit extrem de reușit. Grupul promovează un electric power blues specific formațiilor britanice. Un show antrenant, colorat de vocea lui Bogy și solourile de chitară strălucitoare ale lui Eugen.

Au urmat Hot Leeks, grup pe care-l vedeam pentru prima oară, deși știu că are o activitate concertistică destul de serioasă. Vina îmi aparține întrucât am lipsit în ultimii trei-patru ani de la concerte. Având în vedere că-i cunosc de zeci de ani pe George Baicea și Iulian Vrabete, muzicieni pe care-i consider prieteni,  eram curios să-l urmăresc pe dl Paul Negoiță, fiind convins că valoarea sa este bine cotată tocmai de faptul că fusese admis de cei doi să cânte împreună. De altfel, Iulian m-a avertizat că voi avea o surpriză plăcută, lucru care s-a și confirmat. Un program bine structurat, bazat pe standarde celebre, care face din Hot Leeks una dintre primele trupe autohtone de blues.

Festivalul buzoian a fost încheiat de Stones Free, grup alcătuit din Florin Ochescu, Alex Tomaselli și Lucian Cioargă. Un nou program power blues asortat cu numeroase solouri de chitară, ce-l caracterizează de altfel pe Florin și un solo de tobe la care a excelat Lucian.

În concluzie, în ciuda restricțiilor pandemice, a fost o ediție de festival reușită și binevenită în această adevărată penurie de evenimente muzicale.

Nelu Stratone
21.12.2021

Bluzău 2021

Florin Ochescu nu are nevoie de nicio prezentare. Este unicat în istoria noastră muzicală şi cred că nu greşesc când spun că este cel mai experimentat chitarist român. Are o viziune chitaristică deosebit de penetrantă şi imprimă o prestanţă recognoscibilă interpretării sale. Are o fertilă experienţă şi o adaugă cu fiecare demonstraţie solistică în parte. Şi-a pus amprenta cu seriozitate fiecărei piese compuse şi interpretate şi mai are un cuvânt greu de spus în bluesul românesc. Stones Free (cu Alex Tomaselli şi Lucian Cioargă), ultimul trio cu care a avut mare succes la recentele festivaluri din vara lui 2021, a făcut senzaţie şi sper că acesta se va concretiza într-un album (audio sau video). Am reuşit să-i prind la Bluzău 2021, o variantă pandemică, top t + Bluzău organizată în weekend-ul 17 - 19 decembrie 2021, la Luna Events (sala nu are o acustică prea grozavă, dar pentru cei de acasă sunetul a fost foarte bun; pentru muzicieni a fost vacarm, dar s-au obişnuit...), str. Mesteacănului nr. 1. Am venit din Bucureşti cu trei prieteni, Dorys, Dodo şi Florin, iar la Buzău ne-am revăzut cu Tolea Postovei, Florin Artene, Nelu Stratone şi Attila Pilbáth.

Nu ştiu pe cine să laud mai mult dintre trupele de la Bluzău. Poate pe Oxigen că au spart gheaţa şi ne-au copleşit cu energia lor debordantă. Bogy, în formă de zile mari, mi-a spus că primul lor album e gata şi sunt pe ultima sută de metri cu promovarea. Eugen Caminschi se simte bine la Buzău. De mult nu l-am mai văzut atât de entuziast şi prins în solistică de mare încărcătură emoţională. Restul grupului Oxigen, la fel de profesionişti ca întotdeauna, păstrez un mic regret că în setlist nu s-au putut strecura şi piese care să-i pună în valoare şi pe cei doi vocalişti, să-i numim „de rezervă“, Deacă şi Gelu, pe care îi apreciez foarte mult. Clopo Cioargă a fost baterist în două trupe din singura seară dedicată bluesului la Bluzău şi s-a descurcat de minune! Oxigen şi Stones Free, trupa care a încheiat magistral seara de duminică 19 decembrie 2021. Setlist Oxigen: Come On In My Kitchen, Am I Wrong, Midnight Rider, Crossroads, Just Got Paid, The Thrill, Superstition, Higher Ground, Ultima ţigară, Clutch.

Florin Ochescu, deşi cu mici indisponsibilităţi gastrice, a demonstrat încă o dată că este cel mai bun chitarist român şi din zona bluesului. Competenţele sale tehnice sunt dublate de o percepţie modernistă a modului de interpretare şi atac al chitarei, aducând vigoare şi creativitate trio-ului Stones Free. Iar vocea lui Alex, poate cea mai potrivită pieselor alese în recital, a ieşit în evidenţă şi a împlinit difuzia power blues rock. Setlist Stones Free: Before You Accuse Me, I Just Want to Make Love to You, Honky Tonk Women, Sitting on Top of the World, I Can't Be Satisfied, Hoochie Coochie Man, Stop Breaking Down, You Can't Judge a Book by the Cover (cu un solo slide pe bas! şi un solo energic de baterie), Chevrolet, Louisiana Blues, Rock Me Baby, (I Can't Get No) Satisfaction.

Tot la Pandemic Blues & Rock Fest au cântat mult iubiţii Hot Leeks, cu George Baicea revenit în grup. O formulă de aur de 24 k, pentru care le mulţumesc fiindcă există şi contribuie cu alte nuanţe la bogata paletă de culori a bluesului mioritic. Paul Negoiţă este o voce puternică, pătrunzătoare - poate cea mai spectrală şi captivantă din câte avem -, străbate cu uşurinţă şi alte stiluri muzicale înrudite cu bluesul: funk, rock, soul. Distinsul muzician, Mugurel Vrabete, un basist de excepţie în rockul şi bluesul românesc, aflat într-o seară apatică, dar în cadenţă şi cu rigurozitate pentru groove-ul quartetului. Valeriu Vali Vătuiu, un toboşat tehnic şi inimos, a fost puţin apăsat de aglomerarea concertelor din zilele precedente festivalului. În fine, la chitară electrică şi voce, a zburdat George Baicea, în mare vervă şi bucurie că re-împarte scena cu valoroşii săi colegi din prima formulă Hot Leeks, născută la festivalul de la Garâna! Setlist Hot Leeks: Gonna Miss My Baby, Satisfy Suzie (Lonnie Mack), Born Under a Bad Sign (Albert King), Further On up the Road (Bobby Blue Bland), I Think I Love You Too Much (Jeff Healey), Shake, rattle, and roll (Jesse Stone-SRV), The Things (That) I Used To Do (Guitar Slim-SRV), Crossfire (SRV), On That Telephone, Tin Pan Alley (SRV), Standing on Shaky Ground (Delbert McClinton; cu un straşnic solos de bas şi încă unul de tobe), Walking The Dog (Rufus Thomas), Pride and Joy (SRV), Walking By Myself (Gary Moore; o bis-dedicaţie pentru artasunetelor.ro).

Un festival istoric, cu pedigriu şi o seară exponenţială pentru blues, cu trei mari chitarişti români: Caminschi - Baicea - Ochescu! Bravo Tolea!

Radu Lupaşcu
20.12.2021

Foto: Tolea Postovei, Radu Lupaşcu

Video: Dragoş Burlacu

Sonorizare / Lumini / Scenotehnică by Marian Ionescu „Tahamata”