ÎMBLÂNZITORUL DE FUNK

Infatigabilul muzician cu majusculă George Natsis ne surprinde periodic în ipostaza de ctitor al unor proiecte sui-generis, originale, cărora le consacră orele sale de neodihnă... Acestea – pe lângă cariera didactică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe lângă rolul de pianist titular al Big band-ului Radiodifuziunii Române, pe lângă funcţia de coordonator al Secţiei de Muzică Pop / Jazz a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Şi, desigur, pe lângă vocaţia de compozitor şi aranjor.

Acum câteva luni, mai precis în seara de joi 12 mai a. c., ospitaliera Sală Radio din strada General Berthelot a găzduit un super-concert (vocabula mi-o asum, convins că nu exagerez folosind-o), acreditat concludent de Nonetul instrumental în frunte cu George Natsis, el – în quintupla ipostază de demiurg de proiect, lider de grup, semnatar al aranjamentelor tuturor pieselor din program, pianist (pian acustic, pian electric) şi omniscient prezentator! Ideea nonconformistă, fructificată de protagonist în nouă captivante momente muzicale (plus încă un supliment exhibat la solicitarea publicului), a subzistat în re-sedimentarea unor notorii compoziţii ale legendarului saxofonist afro-american Charlie Parker în insolite cofraje de factură stilistică funk.   

Pentru cei care nu cunosc accepţiunea acestui cuvânt, să specificăm că în terminologia artei sunetelor funk semnifică acea specie stilistică apărută spre finele anilor ’60 ai veacului trecut, când unii muzicieni de peste ocean au îngemănat elemente de soul, jazz şi rhythm and blues în configurarea unor noi întruchipări sonore accesibile, mai intens pulsate de ritm, uneori chiar dansabile, edificate pe asocierea ghitarei electrice, a ghitarei bas, a instrumentelor cu claviatură, a tobelor, nu odată instrumentaţia grupurilor funk incluzând şi un saxofon, o trompetă, un trombon...

Concretizarea ideii (de ce nu?) năstruşnice a lui George Natsis s-a dovedit viabilă. O intenţie întrutotul izbândită, pentru a doua oară (cea dintâi înfăţişare a concertului a avut loc anul trecut în data de 8 aprilie în formulă de octet instrumental), de astă dată implicându-se în sonoritatea de grup nu un saxofonist, ci doi. Line up-ul nonetului a fost într-o oarecare măsură modificat, iar liderul s-a mărturisit cu acest prilej, aşa cum aminteam mai sus şi ca un deosebit de charismatic, comunicativ interlocutor MC (master of ceremony). Astfel că putem vorbi în această ordine de idei despre o carte de vizită a măiestriei protagonistului, dar şi a coechipierilor săi – majoritatea, înzestraţi improvizatori…

Încă de la prima piesă, „AH-LEU CHA”, arta de aranjor şi de mânuitor al riff-urilor demonstrată de George Natsis s-a împlinit convingător iar trei instrumentişti, trombonistul Florian Radu, ghitaristul Liviu Negru (redutabil prin virtuozitate, utilizând cu bune rezultate sonoritatea cu efect distors) şi Paolo Profeti la saxofon alto au îmbogăţit sensurile melodice ale temei cu inspirate variaţiuni spontane.

În cea de doua creaţie, „CHERYL” care, după cum sesiza într-una dintre alocuţiunile sale George Natsis, părea ea însăşi o improvizaţie, ghitaristul s-a întrecut pe sine, urmat de solistica substanţială a lui Evgheni Mamot la saxofon tenor.

În dinamica versiune conferită sinuoasei compoziţii a lui Charlie Parker „MOOSE THE MOOCHE” a fost rândul lui George Natsis să deschidă măiastru seria solourilor, la pian electric, mai întâi însoţit doar de secţia ritmică, apoi intersectat volubil de „şrapnelele” sonore ale suflătorilor; i-au succedat cu relevabilă dezinvoltură Sebastian Burneci la trompetă şi Evgheni Mamot la saxofon tenor.

Foarte cunoscută, tema parkeriană „YARDBIRD SUITE” – admirabil armonizată de aranjor – a beneficiat de un travaliu variaţional pe măsură, configurat succesiv de George Natsis la pian electric cu îndrăzneli în formulările melodice, apoi dezinvolt, veloce de Paolo Profeti la saxofon alto.

Foarte rapidă, învolburată, piesa „CHASIN’ THE BIRD” (încă un titlu în care apare supranumele „Bird” al ilustrului saxofonist american) a prilejuit alternativ suflătorilor trei admirabile evoluţii inovative: Florian Radu la trombon cu ton ferm şi inventivitate bogată, atribute comune şi solourilor derulate de Sebastian Burneci la trompetă (abile incursiunile sale în registrul acut al instrumentului) şi de Evgheni Mamot la saxofon tenor (cu şerpuite meandre sonore), pentru ca în final suflătorii să cantoneze într-un acord repetat insistent, inspirator de realmente virtuoze ditirambe ritmice arhitecturate lejer de tânărul şi atât de dotatul baterist Iulian Nicolau.

Unica secvenţă din program care nu i-a aparţinut din punct de vedere componistic lui Charlie Parker – dar inclusă de acesta în repertoriul propriu – creaţia lui Gene de Paul „I REMEMBER APRIL” a beneficiat în reuşita tălmăcire a Nonetului George Natsis de două contribuţii solistice de ţinută, realizate pe rând de Sebastian Burneci prelungind cu feeling la a sa trompetă intensa plasticitate a temei, apoi de către liderul însuşi cu un subtil-înfiorat demers pe claviatura în alb şi negru. De relevat plenitudinea armoniilor cu care aranjorul a aureolat evocatoarea cantabilitate tematică...

În continuare, a survenit timpul prielnic ca cei nouă instrumentişti să abordeze creativ piesa parkeriană „NOW’S THE TIME” în meşteşugitele variaţiuni spontane generate cu o explozivă tehnică de ghitaristul virtuoz Liviu Negru apelând odată în plus la efectul distors, de tumultuosul saxofonist Evgheni Mamot (ambele solouri fiind impulsionate de riff-urile suflătorilor) şi de mereu inspiratul pianist George Natsis care reuşeşte o pregnantă creştere a amplitudinii expresive de-a lungul câtorva chorus-uri consecutive.

Mai animată ca tempo şi bine cuirasată ritmic, piesa „STEEPLECHASE” a prilejuit aceloraşi inventivi solişti instrumentişti intervenţii pline de originalitate: Sebastian Burneci care însufleţeşte alama spre a emana fraze învăpăiate, Paolo Profeti la saxofon alto, mai întâi tatonant apoi câştigând surplusuri de cuceritoare concreteţe şi Liviu Negru – căutând parcă adevăruri ascunse, pe coardele ghitarei. Şi aici aranjamentul merită o menţiune specială!

Şi tot aranjorului i se cuvin meritate carate ale admiraţiei pentru travaliul piesei-epilog „RED CROSS” în reformularea căreia George Natsis a cutezat a o împreuna cu alte două cunoscute creaţii, acestea aparţinând însă lui... Stevie Wonder, notoriile „SIR DUKE” şi „SUPERSTITION”, toate trei reunite într-un amalgam aparte. Cel mai dinamic rol l-a  înfăptuit în acest moment muzical, ca edificiu ritmic permanent dar şi fulminant postament pentru evoluţiile coechipierilor interpreţi, talentatul „mezin” al grupului, bateristul Iulian Nicolau care a impulsionat de la introducere la final cu construcţii ritmic-timbrale savante şi tempo stabil, prestaţiile celor trei solişti: Florian Radu, trombon – sigur de sine, plin de aplomb, Evgheni Mamot, saxofon tenor – viguros, decis, elocvent, Liviu Negru la ghitară – sprinten, vital, impetuos.

Desigur, nu vom trece cu vederea aportul sine qua non al celor doi Adriani marcat în toate piesele, ne referim la Flautistu – ghitară bas şi Cojocaru – percuţie, care chiar dacă  ei nu au susţinut solo-uri, au asigurat cu profesionalism acel necesar groove derulării actului interpretativ creativ. Aşadar să concluzionăm: cifra 9 a fost predominantă în caracterizarea concertului: nouă instrumentişti, nouă piese în program, o nouă abordare, insolită, a creaţiei ilustrului Charlie Parker! Un cert succes tradus în entuziaste aplauze împărţite la nouă destinatari scenici! Aplauze care, prelungite, au generat un bis (ori cum se formulează în limbajul jazzului, „encore”). Intenţionând a oferi un surplus de diversitate, conducătorul Nonetului a propus un latino funk drept supliment de program, adică varianta atribuită creaţiei parkeriene „MY LITTLE SUEDE SHOES”, condimentată cu solouri vehemente susţinute la trompetă, saxofon tenor, trombon, saxofon alto şi, spre a revela şi în final atotputernicia ritmului, cu un dialog năvalnic între baterie şi percuţie.

Poate că aceste rânduri par a conţine o evaluare prea detaliată a concertului „Funky Bird”. Însă ea se legitimează prin valoarea de excepţie a acestei memorabile întâlniri a Nonetului cu publicul ce s-a aflat în seara de 12 mai în Sala Radio, un eveniment ce merită a fi reeditat ulterior într-un mai amplu context festivalier.

Florian Lungu

22 septembrie 2022