Un scoţian la Tusnad Gastro Blues Fest!

A patra ediție a TUSNAD GASTRO BLUES FEST se organizează în perioada 2-4 iunie 2023 şi are trei invitaţi de faimă din afara ţării: Dave Arcari din Scoţia, Hamburg Blues Band din Germania şi Blues Fighters, cu membrii componenţi originari din Polonia şi Stalele Unite. Tuşnad Gastro Blues Fest este un eveniment care împletește armonios muzica live și gastronomia într-un concept unic, generator de intense experiențe senzoriale. El este inițiat de Organizația GeoEcologică ACCENT cu sprijinul Primăriei Băile Tușnad sub sloganul #EcoFriendlyFestivals. Cele trei ediții organizate până acum au definit un concept de mai multe evenimente tematice, dedicate promovării destinației ecoturistice Băile Tușnad și Împrejurimile şi a trezit un viu interes publicului cunoscător, ceea ce a condus natural la dorința de a continua. Headliner-ul primei seri de festival, DAVE ARCARI, are o bogată şi valoroasă carieră artistică, în care fuzionat bluesul cu alte stiluri, cum ar fi: rockablily, country şi chiar cu muzica punk. El va veni în promovare cu proaspătul album de studio, Devil May Care, care a fost lansat pe 18 noiembrie 2022 şi despre care ne va povesti în primul interviu oferit în exclusivitate revistei virtuale, Arta Sunetelor.

Headliner-ul celei de-a doua seri va fi legendara trupă germană Hamburg Blues Band feat. Krissy Matthews (DE/UK), remarcabilă pentru asocierile sale cu muzicieni englezi, americani, atât ca invitați cât și ca membri ai trupei. De menționat că anul acesta trupa a împlinit 40 de ani de la înființare. La #TusnadGastroBluesFest vor veni în componența:  Gert Lange – chitară, voce, Reggie Worthy (Ike & Tina Turner, Eric Burdon, Stoppok) – chitară bass, Eddie Filipp (Sweet, Clem Clempson Band, Inga Rumpf) – tobe. Invitatul trupei este virtuozul chitarist englez Krissy Matthews, cel care la vârsta de 12 ani a cântat cu John Mayall și l-a impresionat pe B.B. King.

Headliner-ul celei de-a treia seri, care va încheia și festivalul, va fi trupa Blues Fighters (PL/USA). Îi va avea în componență la chitară și voce pe texanul Chuc Frazier (Houston, Texas) alături de polonezii: Wojciech Kubiak – chitară, Robert Fraska – chitară bas și Dariusz Nowicki – tobe.

Gastro Blues înseamnă şi Concursuri de gătit la ceaun cu echipe formate din artiști, membrii staff-ului și publicul participant. La final vor putea fi degustate atât preparatele pregătite, cât și diverse sortimente de vin și bere, potrivite fiecărui preparat în parte, recomandate de Crama Oprişor și bere Ciuc. Papa la Şoni revine la Băile Tușnad cu celebrele sale ceaune, unde timp de 3 zile va găti pentru toți pofticioşii. Nu vor lipsi din festival preparatele specifice zonei, cum ar fi gulașul, kürtőskalács-ul sau langoșii, la final ne putem cu toții îndulci cu mai multe sortimente de ciocolată artizanală de la Krausz Handmade Premium Chocolate.

Interviu cu Dave Arcari

1. Acest interviu a fost agreat de Dave Arcari în timpul turneului de promovare al noului său album, Devil May Care, lansat pe 18 noiembrie 2022. Un album solo provocator şi cu poveşti interesante de viaţă. Celebrul erou Rob Roy a fost o sursă de inspiraţie pentru acest album?

În mod ciudat, da! Spun „ciudat” pentru că nu sunt aşa de bun la istorie… dar fiindcă folcloristica din spatele Devil May Care – piesa de titlu a albumului – este mitică, este un fapt istoric că Rob Roy MacGregor a folosit acea tăietură uriașă (n.r. din stâncile de sub Dealul Auchineden) de sub vârful Whangie (dealul la care se face referire în cântec) pentru a nu fi văzut din depărtare când fura vite!

În plus, având în vedere că multe dintre melodiile de pe album sunt inspirate de peisajul din jurul ţinutului unde locuiesc, pe malul estic al Loch Lomond, există mai multe link-uri către Rob Roy. El deținea pământ pe pantele Ben Lomond și reţinea vitele prinse de-a lungul drumului până-n satul nostru, ce pășunau pe propriul său pământ de pe coasta muntelui.

Insula Inchcailloch – la doar câteva sute de metri în larg de satul nostru, este locul de înmormântare ancestral al clanului MacGregor, dar Nu și al lui Rob Roy.

2. Legendele eroilor sunt poveşti interesante pentru muzicieni sau pentru producătorii de film, mai ales acesta, care a beneficiat de o vizibilitate maximă cu filmul omonim. Cât de importante sunt pentru tine ca muzician scoţian aceste urme ale trecutului, să le spunem aşa: Loch Lomond (n.r. cel mai mare lac din Scoţia), Loch Ness, Wallace Monument, Stirling Castle, Stone of Destiny, The Forth Bridge, Bagpipes, Famous Scottish Whiskey etc., etc.?

Din nou, în ciuda faptului că nu coincide unui adevăr istoric, tradiția își găsește drumul în cântecele mele. Loch Lomond, desigur, este principala inspirație, deoarece trăim în consonanţă cu vestitul cântec, The Bonnie Banks o' Loch Lomond! Am rescris binecunoscutul cântec popular scoțian şi am creat Loch Lomond (Home) pe noul meu album (n.r. piesa nr. 5).

În 2012, pe când pregăteam al patrulea album de studio, Nobody's Fool, pentru a putea fi licențiat la Dixiefrog Records (Franța), mi s-a cerut să mă gândesc la înregistrarea unei versiuni a tradiționalui cântec scoțian. Nefiind prea convins de importanţa acestuia, am intrat în studio și am înregistrat rapid o versiune, gândindu-mă că aceasta i-ar face pe cei de la casa de discuri să realizeze că nu era o idee atât de bună..., dar le-a plăcut și a intrat pe disc. Mulți oameni au recunoscut că le-a plăcut și lor, dar eu nu am simțit niciodată că este reprezentativ pentru mine, pentru muzica mea sau experiența mea din zonă. În 2021, am decis să rescriu versurile pentru a aduce melodia la zi și pentru a reflecta cât de bineveniți  am fost primiţi, eu şi soția mea, Margaret, de când ne-am mutat din Glasgow în estul Loch Lomond, în urmă cu mai bine de zece ani. În timp ce rânduiam versurile, am descoperit că o progresie standard de acorduri rock'n'roll se potrivea cu melodia și, de asemenea, se potrivea mai mult cu stilul meu. Atunci mi-a venit ideea să implic localnicii să vină să cânte în cor cu mine. Nu am vrut să surprind cu un backline vocal în sine, am vrut să prind sentimentul unui public care cântă în sala primăriei din localitate și cu care am ajuns să fiu prieten – atât local, cât și de mai departe de orăşel – iar ei au fost bucuroşi să-și aducă contribuţia cu vocea pe album. Atât părțile pentru vioară clasică, cât şi cele pentru cea electrică sunt interpretate de bunul meu prieten, Jamie Wilson.

Inutil să spun că whisky-ul este o altă influență majoră. Whisky Trail (n.r. piesa nr. 8) spune povestea distileriei noastre locale Glengoyne... și conţine multe melodii de pe albumul (de studio) anterior (cum ar fi Whisky in my Blood lansat pe eticheta finlandeză Blue North – n.r. label ce aparţine FBS aka Finnish Blues Society care publică revista Blues News Magazine, trupa se numea Dave Arcari & The Hellsinki Hellraisers, şi albumul era produs în 2013) care menționează sau face referire la whisky.

3. Alte poveşti care te-au inspirat pentru cântecele noului album au fost despre tatăl tău, despre whiskey, Brexit şi despre sentimente frumoase, profund umane. Bluesul tău leagă aceste poveşti adevărate într-o cursivitate evolutivă şi caldă, primitoare. Cum apreciezi societatea modernă în care trăim, e mai rea sau mai bună faţă de trecut?

Greu de spus, într-adevăr, deoarece fiecare poate avea o viziune diferită, bazată pe propria politică, experiențe și convingeri. Deși aș fi preferat ca Scoția – și cred că Regatul Unit – să rămână parte a Europei, accept părerile altor oameni... Ceea ce nu-mi place este „întoarcerea” politică de care sunt vinovate toate părțile/partidele, care face atât de greu ca oamenii să ia o decizie informată cu privire la lucruri.

În general, însă, simt că lucrurile nu sunt neapărat mai bune sau mai rele, ci doar diferite.

4. Ai ales să cânţi două coveruri, Meet Me in the City şi Nine Pound Hammer. De ce ai ales aceşti compozitori pentru a le cânta piesele şi cine sunt invitaţii tăi de pe acest nou album?

Riff-ul de chitară al piesei, Meet Me in the City, mă intrigă de mult timp și deseori mă jucam cu el când luam chitara în mâini. Îmi place atât versiunea originală Junior Kimbrough, cât și versiunea mai modernă a celor de la The Black Keys. Mi-a trecut prin cap să învăț cuvintele și restul cântecului și să vin cu un aranjament propriu, care să combine părţile care îmi plac din ambele versiuni.

Am întâlnit pentru prima dată, Nine Pound Hammer, cu mult timp în urmă, pe un album compilație al casei de discuri, Bloodshot Records. Cred că era vorba de frații Waco sau cineva de genul ăsta. În acea perioadă am încercat să o introduc direct în repertoriul meu, dar nu prea am reuşit. Apoi, un pic la fel ca Meet Me in the City, am început să prind spiritul  ei, incorporând un stil Merle Travis... şi asta a fost!

Sunt foarte mult un artist independent „DIY” (n.r. do-it-yourself, o metodă prin care încerci să faci totul de unul singur, fără ajutorul nimănui) și, desigur, banii sunt puțini... dar am propriul meu studio și multă experiență în inginerie și producție de sunet (am condus un studio comercial câțiva ani, undeva prin anii ‘90), astfel că, lansarea unui nou album este întotdeauna posibilă, indiferent de situația mea financiară. De data aceasta, totuși, am fost dornic să am câțiva invitați la înregistrări, pentru a varia puțin lucrurile și, datorită sprijinului din partea organizației de muzicieni din Marea Britanie, Help Musicians, am reușit să obțin participările a trei muzicieni: Chris McMullan - din trupa irlandeză The Bonnevilles, la tobe, pentru piesa de titlu, Devil May Care, apoi vechiul meu coleg de trupă, Radiotones, Jim Harcus, cântă la harpă pe Stick to Your Guns (n.r. piesa nr. 6), iar prietenul meu Jamie Wilson a adăugat vioară la Loch Lomond (Home).

5. Ai fost privilegiat de către prestigiosul producător de chitare cu rezonanţă, National Reso-Phonic Guitars, cu „Dave Arcari signature model”! Ce înseamnă pentru tine această recunoaştere / personalizare şi ce caracteristică are această chitară?

Extrem de privilegiat! Cântam pe o chitară de serie National la spectacolul NAMM (o expoziție/eveniment mare a producătorilor de instrumente muzicale/de echipamente) din Anaheim, SUA, în ianuarie 2019, când reprezentantul oficial mi-a propus un „model de semnătură Dave Arcari”... Nu știam ce să spun, am fost uimit!

Sunt un artist National Reso-Phonic de mult timp și deja am dezvoltat niște chitare custom și noi idei, astfel încât modelul personalizat a constituit o perfecționare, în timp,  a acestor idei. Chitara însăși se bazează pe modelul Triolian, care e fabricat dintr-un oțel mai subțire decât cel din, să zicem, modelul Dublin sau Delphi, iar finisajul de culoarea „carpenului” este exclusiv pentru acest model. Combinația dintre o doză piezzo Highland, la căluș, și o doză humbucker Lollar, către gâtul chitarei, oferă flexibilitatea  de a trece de la un sunet „pur” acustic către un sound electric, cu overdrive. Și cam orice între ele. Pe lângă sistemul ce permite mixarea dozelor, doream ca acesta să poată fi alimentat direct din chitară, astfel că am îmbunătățit compartimentul bateriei, iar gâtul M2 e dotat cu un cap plin, nu cu unul cu fante, ceea ce permite o mai ușoară și mai rapidă înlocuire a vreunei coarde rupte pe scenă.

6. Remarc din istoria ta discografică că ai făcut parte dintr-un grup numit Summerfield Blues, grup cu care ai câștigat trofeul Alexis Korner, când locuiai în Glasgow, apoi ai continuat cu trioul Radiotones. Acestea sunt trupele care te-au format din punct de vedere muzical şi ţi-au oferit orientarea stilistică?

Desigur. Summerfield Blues a fost prima mea trupă... Am cântat la chitară și am punctat adeseori cu intervenţii slide. Niciodată nu m-am priceput prea bine la solo-uri sau la „mărunțire”, însă m-am simțit mai confortabil cu un slide. Nu am cântat cu vocea în trupă, dar am scris câteva piese originale.

În același timp, am pus mâna pe o chitară National și am pătruns din ce în ce mai mult pe teritoriul  bluesului acustic și al stilului fingerpicking, astfel că atunci când trupa s-a despărțit – în jurul anului 1997 – eram pregătit să încep cariera solo. Susţinusem doar câteva spectacole când un muzicuţist m-a întrebat dacă sunt interesat să cântăm în duet. Am cântat împreună și am rămas prieteni de-atunci devotaţi. Îl puteţi auzi la muzicuţă pe Stick to Your Guns.

Am făcut câteva spectacole în duet, apoi am recrutat un basist și am cântat în trio pentru primele două albume ale Radiotones, înainte de a coopta un baterist și de a dezvolta un sunet mai electric.

După Radiotones am început cu adevărat să cânt solo cu normă întreagă, practic tot eu eram „Radiotones”, doar fără bas, muzicuţă și tobe!

7. Ai cântat peste tot prin Europa, chiar şi prin Europa de Est. Ai primit recunoaşterea în America de Nord, în ţara bluesului. Ce înseamnă bluesul pentru tine şi cât crezi că va exista ca stil muzical?

M-am întrebat adesea cum vor merge lucrurile în SUA... la urma urmei, le-am luat muzica, am exploatat-o și le-am adus-o înapoi! Când m-am gândit mai mult, însă, mi-am dat seama că – desigur – rădăcinile muzicii populare „americane” provin şi din Scoția, printre alte locuri precum Africa și Irlanda. Există o scenă grozavă pentru genul meu de cântat blues în Statele Unite... și se pare că este populară la nivel global.

Există atât de multe forme și stiluri în genul blues... și este în continuă evoluție..încât cred că va fi mereu prezentă într-o anumită formă. Bluesul pentru mine este ceva care vine din interior, din inimă... E adevăr, realitate... și simplitate. Foarte asemănător în etos cu punk-ul.

8. Când te-ai hotărât să te dedici carierei solo şi de ce nu ai mai continuat în trio sau quartet?

Unele trupe sunt norocoase și toți membrii sunt motivați și au același scop. Alții au niveluri diferite de așteptare și angajament... și adesea o singură persoană din trupă este mai motivată să „facă totul” decât ceilalți.

Întotdeauna am părut să fiu cel care rezervă spectacole, fac lucrări de artă, construiesc site-uri web, fac promovare în presă/media/radio, scriu melodiile etc... nimeni altcineva nu era interesat să facă altceva decât să cânte în acest spectacol. Adesea, alți membri ai trupei doreau să-și facă bagajele și să meargă acasă de îndată ce terminau de cântat... Întotdeauna am vrut (și încă o fac) să mă întâlnesc publicul și să vorbesc cu fanii. Poate vindeam și niște produse merchandise cu această ocazie, dar mai important este să construiesc o relație cu publicul.

De asemenea, nu sunt sigur cât de realist este – din punct de vedere logistic sau economic – să fii cu o trupă pe drumuri, în diverse locuri de cântat… mai ales peste ocean. Nu cred că aș putea să trăiesc din muzică dacă am avea astfel de costuri.

Spun toate acestea fiindcă îmi place să cânt cu alți oameni, iar camaraderia de-a împărți scena și de a face turnee cu alți muzicieni este grozavă. Așa că îmi lipsește în multe feluri.

9. Îţi place să combini bluesul cu rockabilly şi country, dar şi cu muzica punk. Atitudinea punk este legată de unul din meseriile practicate înainte de-a deveni muzician? Mă refer, desigur la cea de recuperator de datorii…

Haha..nu, nu chiar, am înţeles unde baţi! În cazul meu, influența punk este mai mult o atitudin e și poate fi uneori simţită în stilul meu de performanță scenică.

10. Ce repertoriu vei ataca la primul tău recital din România şi ce chitare vei lua cu tine? Bănuiesc că acest recital face parte din turneul de promovare al albumului, Devil May Care. Ai scos şi vinyl sau numai CD?

Bănuiesc că setul meu va include majoritatea melodiilor de pe Devil May Care împreună cu unele dintre preferatele mele din albumele anterioare – Got Me Electric - 2009, Whisky in my Blood - 2013, Devil's Left Hand - 2010, poate una dintre poeziile lui Robert Burns pe care le-am pus pe note și poate chiar unele cover-uri!

Cu siguranță voi folosi chitara mea National și, dacă bugetul și transportul o permit, aș dori să-mi aduc și National ResoLectric Jnr, pe care îl folosesc pentru chestii de acordare obișnuite.

Ar fi fost grozav să avem Devil May Care pe vinyl, dar în momentul de față costurile sunt mari și timpul de producție este de peste un an! Deci, deocamdată albumul este pe CD, streaming și descărcat..., dar dacă lucrurile se schimbă, am putea să lansăm şi varianta pe vinyl.

11. Ultimul cuvânt te rog să îl adresezi cititorilor revistei Arta sunetelor, mari fani de blues.

Aștept cu nerăbdare să-i cunosc pe toți fanii muzicii de blues din România… sprijinul tău pentru muzică a fost întotdeauna grozav. Sunt încântat să vă vizitez țara și să vă cunosc pe toți :-)

Interviu realizat de Radu Lupaşcu

7 decembrie 2022

Foto: Arhiva Dave Arcari