DSO!

I-am cunoscut, am colaborat, le-am luat interviuri, am scris despre ei, le-am difuzat cântecele la Radio, ne simpatizam, când ne întâlneam ne îmbrățișam și chiar ne pupam (conform obiceiului românesc), poate chiar se înfiripase un dram de prietenie...

Ilie Micolov (n. 2 iulie 1950, Suceava – d. 21 iulie 2018). Un munte de om, a făcut sport (atletism, hochei, motocros), la 12 ani a învățat să cânte la chitara, profesează ca economist până la 29 de ani. Apoi apare în spectacolele Teatrului Constantin Tănase (voce și chitară, stil pop-folk) și susține turnee alături de formația Romanticii (în ”deschidere”, cum se obișnuia pe atunci). Începe să fie cunoscut, dar abia în 1983, când avea 34 de ani, compune Dragoste la prima vedere: albumul omonim a fost reeditat de 20 de ori și s-a ajuns la 600.000 de exemplare vândute. Hit fără vârstă: se cântă și acum de diverși soliști de muzică ușoară. Suferind de mult timp, mergea greu cu cele 130 de kilograme (gută) și a avut cancer osos, în metastază și s-a stins la Oglinzi, judeţul Neamţ, departe de soţie şi de fată, mutate în Germania. Își încropise un mic studio într-un apartament pe lângă Gara de Nord, pentru prieteni. Un bonom, sufletist, a ajutat nenumărațe persoane, care apoi l-au uitat... Trecuse spre country așa că purta mereu o pălărie de cowboy. Înmormântat la Suceava, lângă părinți. Discografie: Dragoste la prima vedere (1986), Cine te iubește (1992), Electrecord Muzică ușoară de la țară (2005).

Vali Rotari - (1 martie 1959 – 29 iulie 2018) La festivalurile - concurs rock de prin '82 - '84 am făcut cunoștință cu formația craioveană Magazinul de Muzică, care câștiga premiu după premiu cu interesante compoziții proprii (citesc pe internet, cu stupefacție, că formația s-a înființat în 2007, pentru a cânta cover-uri la nunți! De fapt, odată cu venirea lui Adi Blejoiu, fost solist la Redivivus). Ulterior, doi dintre componenți, Sorin Șontea (claviaturi) și Vali Rotari (ch. bas) s-au ”refugiat” în București. Vali a cântat apoi cu Mircea Rusu Band, Axa Project, Trenul de Noapte, apoi a înființat Foișorul de Foc, formație pop-rock, în ianuarie 2000, cu Marius Popa (voce), Vali Rotari (bas), Cezar Zavate (chitară), Petre Cotarcea (claviaturi) și Sorin Pătru (baterie). Succes imediat: premiul 2 la Festivalul Mamaia, Secțiunea Creație, cu cântecul Doar o zi, apoi premiul "Debutul anului 2000" decernat de Societatea Română de Radiodifuziune. Din păcate se ”sparg” în august 2001, se ”refac” în februarie 2005, apoi din nou în 2007. Publicul cunoștea Lumea fără tine, Dacă tu ai putea, Sunt mereu aproape. Vali Rotari (chitară bas, claviaturi, producător muzical, compozitor, orchestrator și inginer de sunet) înființează valorosul studio Black Box prin care au ”trecut” numeroși muzicieni cunoscuți. Și deodată bombă: Rotari este grav bolnav! A ajuns la spital în stare gravă, a fost stabilizat de personalul Institutului Clinic Fundeni, i-a fost montat un stent, s-a luptat cu un tip de cancer colorectal cu metastaze în ganglionii limfatici, care l-a distrus, în ciuda ședințelor de chimioterapie, radioterapie și operației, foarte costisitoare. Aniela Rotari, soția sa, a cerut sprijin financiar din partea artiștilor, dar în zadar: Vali a încetat din viață la doar 59 de ani, căci boala se agravase galopant in ultima jumătate de an. Un băiat de aur, sufletist, perfecționist, artist talentat, fără dușmănii sau supărări, iubitor de ciclism (a participat la multe curse de anduranță). Dar la înmormântare au fost foarte puține persoane, cum scria o prietenă a familiei: ”nici o televiziune, nici măcar televiziunea publică (!!!), nu a fost prezentă, așa cum s-ar fi întâmplat dacă în locul lui Vali ar fi murit vreo vedetă pusă pe scandaluri mizerabile, care făcea rating emisiunilor mondene”.

Primesc de la Anda Avrămuț (Casa de cultură a studenților Preoteasa) un email: ”Cu tristețe îți trimit vestea de mai jos. Dragoș Vasiliu (din Mondial) nu mai este. Azi dimineață s-a prăpădit. Ne luăm ADIO de la cel ce a fost părinte, soț, văr sau prieten joi 11 octombrie 2018 la ora 10.00 la cimitirul din Chiajna”. Așa că se impun două cuvinte despre Mondial. Mondial a fost înființată în 1966 de Filip Merca – chitară bas, cu Gabriel Drăgan (voce), Dragoș Vasiliu (chitară ritmică) și Florin Dumitru (baterie). Toți erau studenți ai Politehnicii, motiv pentru care cântau la clubul „303”, Primul disc EP al formației este năucitor, a fost mai popular decât primul EP Phoenix, cuprinde cântece intrate în patrimoniul de aur al muzicii noastre pop- rock: Primăvara, Romanță fără ecou – cunoscută prin primul ei vers: „Iubire, bibelou de porțelan”, De va veni la tine vîntul și Atît de fragedă. Foștii membri dispar: Gabriel Drăgan moare în 1995. Iuliu Merca în 1999, Romeo Vanica în 2014. Formația se reface în 1998, cu ocazia Festivalului Concurs Național Studențesc de Pop-Rock Iubire bibelou de porțelan (organizat de ei și de ”Papașa” Horvath), apoi pentru diverse emisiuni televizate. Componența era: Romeo Vanica, Mihai Cernea, Dragoș Vasiliu, Mircea Drăgan, Vlad Gabrielescu, Doru Tufiș, soliști vocali – Claudiu Mirică (1998-2001) și Radu Ghencea (din 1998). Desigur că Dragoș a lucrat tot timpul ca inginer, așa ieșit la pensie, ca șef de exploatare transport electric, la RATB. Era un povestitor rarisim, cu memorie de computer, își amintea amănunte incredibile, de care nu mai știau nici colegii lui de formație! L-am văzut ultima oară la Casa de Cultură Preoteasa, fără păr, încredințat că chimioterapia va învinge cancerul.

Cornel Guriță. Adolescență chinuită - cu părinți și frate în închisoare (perioada Stalin - Dej), într-o familie de intelectuali. Locuiau pe lângă Colegiul Sf. Sava, așa că la el acasă se făceau repetițiile formațiilor liceale. Devine solistul formației Cometele (componenţa 1963: Cornel Guriţă voce, chitară, Augustin Cico Pop chitară ritmică, Dan Dumitriu chitară bas, Şoni clape, Dorel Vintilă Zaharia tobe), cap de afiș al serilor de dans la casele de cultură bucureștene, apoi al formației Olympic '64 (componenţa 1965: Cornel Guriţă solist vocal, chitară, Dimitrie Picky Inglessis chitară solo, voce, Alexandru Preda chitară, Dinu Rădescu chitară bas, Costin Petrescu tobe). Este perioada sezoanelor legendare pe litoral, recitaluri incendiare susținute seară de seară în barul de la etajul Hotelului Parc - Mamaia, unde intrai cu greu (acolo a evoluat mai târziu și Phoenix). Ca și alți muzicieni (ex. Horia Moculescu) se însoară cu o turistă suedeză și pleacă la Stockholm. Devine cetățeanul suedez Cornelius Jacobson și ca delegat al firmei Continent Resor aduce la mare și la munte avioane pline cu tinere înalte și blonde. Le puteai întâlni seara în discoteca Scandinavia (”pe valută”) de pe malul lacului Siutghiol, devenită faimoasă datorită disc-jockey-ului Vladone (Cristian Vlădescu). După divorț și pensionare, se repatriază și locuiește liniștit cu soția și fetele în casa construită pe malul lacului Băneasa. Fumător înrăit, este răpus de cancerul pulmonar. La înmormântarea de la cimitirul Bellu, au venit și cunoștințe de pe vremea Cometelor, cum ar fi Sandu Bârlădeanu și Valentin Ceaușescu.

Încet-încet se duce generația care a construit muzica noastră pop-rock în anii '60 - '70. Nu pot să închei fără să amintesc de prietenul Daniel Stănciulescu - prietenul nostru s-a dus la ceruri: absurd. Inexplicabil (nu vom ști niciodată CUM s-a dus mașina sa pe contra sens), dureros, uluitor, neașteptat. Puțini mai știau că se numește Daniel Stănciulescu, și-a transformat numele în poreclă de prestigiu - DJ Tigaie. Că era un profesioniat impecabil, se știa. Ceea ce se cunoaște mai puțin erau sufletul, osatura interioară, generozitatea, prietenia, buna-cuviință. Părea că nu este niciodată bolnav, mohorât sau supărat, emana voie bună, vibrații pozitive, veselie. Am fost duminică 7 octombrie 2018 la biserica Basilescu, lângă care locuia. Erau 200 de persoane cernite și au fost încărcate în 3 microbuze zeci și zeci de coroane, jerbe, flori: sunt cifre care spun în limbajul sec al numerelor cât era de prețuit, admirat și iubit. După înmormântare a urmat parastasul, la restaurantul Isoletta, din Herăstrău. N-am văzut niciodată așa ceva: aproape 130 de persoane, majoritatea maturi sau de vârsta a doua (dar și mulți tineri), din pături social-culturale de elită. Încă o dovadă că era o persoană deosebită, ieșită din obișnuit. N-au lipsit mama, mătușa, soția, fata. Nu numai pe ele le lasă singure, ci pe noi toți. Dumnezeu să-l odihnească!

Și fiindcă am ajuns aici, trebuie să observ că în limbajul curent, în scris și mai ales pe telefoane se folosesc numai prescurtări și interjecții engleze: OK. OMG, RIP, ba chiar un copil lovit a strigat Ouch! în loc de Aoleu!!! Eu când mă duc la cimitir nu spun Rest in Peace - RIP, ci spun

Dumnezeu să-l odihnească!, adică DSO!

Florin-Silviu Ursulescu