DE CE?-ul NOSTRU!

De la dezastru încoace, am zapat şi m-am uitat la tot ce mă puteam uita în materie de posturi de ştiri. Unele, chiar, au acoperit evenimentul – cum se spune în jargon jurnalistic – aproape non-stop, altele mai puţin. S-a vorbit cu toată lumea implicată într-un fel sau altul. S-au cerut detalii, sau s-a încercat, să se lămurească fiecare amănunt care părea a fi semnificativ. La început, în paranteză fie spus, cu mult înainte ca, autorităţile însele să înţeleagă mare lucru. Ceea ce m-a mirat, m-a intrigat, chiar, a fost faptul că nu i-am văzut vorbind pe cei mai importanţi oameni în contextul ăsta, pe ARTIŞTI! Cu greu, moderatorii şi reporterii şi-au adus aminte că există un Adi Manolovici sau Berti Barbera. De aceea, mi s-a părut de bun simţ să fie şi ei prezenţi cu opiniile lor. I-am propus lui Radu subiectul şi a fost de acord. Mai exact, i-am rugat să răspundă la o singură întrebare: la urma urmei, de ce acceptă să îşi desfăsoare concertele şi în condiţii total neadecvate, ca să nu zic precare sau riscante, chiar. Am consemnat (în ordine alfabetică) toate răspunsurile, aşa cum au fost. Le mulţumim!

Teodora Ionescu 

1-6  noiembrie 2015

Foto: Miluţă Flueraş

Opinia muzicienilor!

Sandu Albiter 

chitarist, compozitor 

Artistul, din păcate, are în general o situaţie financiară atât de precară, încât acceptă mult prea uşor orice condiţii, doar să-şi câştige acei bănuţi care îi prelungesc agonia şi existenţa în spaţiul public. Şi vorbesc aici despre acei artişti care ţin la prestanţa lor, nu fac compromisuri cu valoarea artistică! Nu includ aici false valori promovate de media comercială şi care le aduc bani cu carul atât lor cât şi celor care îi promovează! 

MIHAI ALEXANDRU 

chitarist, compozitor 

Iertaţi-mă dacă nu sunteţi de acord cu mine. Aseară mi-am lasat copilul să meargă la manifestaţie deşi am stat cu sufletul la gură. Mi-a zis: "tata şi tu ai fost la revoluţie, acum este timpul meu". Mai mult, chiar eu am share'uit acel mesaj de la Trooper, pe care l-am găsit decent, sugestiv şi mobilizator. Nu zicea nimic de ieşit în stradă ca să înjurăm biserica, preoţii sau Patriarhul. Poate cineva să-mi explice de ce sunt vinovaţi aceştia că s-a întâmplat această tragedie cumplită care mi-a sfâşiat sufletul mie şi întregii ţări? Dacă primarii şi oamenii politici pot fi găsiti vinovaţi, bisericii şi preoţilor ce li se poate reproşa? Că n-au stins focul, că nu s-au rugat pentru ocrotirea acelor copii în timp ce se desfăşura acel eveniment? Sau ce?! Poate aveţi ceva cu Patriarhul, atunci lăsaţi-i pe ceilalţi în pace. Duhovnicul meu are 85 de ani, iar cu banii pe care îi strânge, ajută la ctitorirea altor lăcaşuri de cult, iar învăţăturile lui îmi sunt atât de necesare şi mie şi tuturor enoriasilor. Din care salariu? Nici nu cred că are salariu, e la pensie de multi ani. Nici nu vrea să-i spun numele pe undeva, în presă, la televizor. Aşa sunt mulţi. Da, încă mai sunt şi atâta timp cât există, trebuie să-i căutam şi mai ales, SĂ NU-I BĂGĂM ÎN ACEIAŞI OALĂ PE TOŢI! Nu-i drept. Bun, acum cine sunt eu de vorbesc şi de ce mă bag. Sunt un om care încearcă să prindă slujba de duminică la biserică, Sfânta Liturghie şi sărbătorile religioase. N-am zis că reuşesc mereu. Un om care încearcă să nu se îndepărteze de Dumnezeu. Pe scurt, un habotnic în viziunea multora, deşi sunt un păcătos, vai de mine. Acum. Interesant este că sunt fost membru al formatiei IRIS, deci vin din zona rock, iar acum 28 de ani nu stiu câte formaţii erau mai dure decât noi. Făceam ca toate alea pe scenă şi nu-mi e ruşine. Am fost interzişi de comunişti de două ori, iar odată, s-a întâmplat, în urma unui concert la Sala Polivalentă, când Cristi Minculescu s-a închinat înainte să urce pe scenă, iar evenimentul era monitorizat de securitate, filmat de sus de undeva. Noi am fost avertizaţi că sunt cu ochii pe noi şi ne-am îmbrăcat ca niste tocilari, cu cămaşi şi cravate de costum şi nu ne-am miscat deloc. Sala mai rău a intrat în delir. Dar pentru faptul că Minculescu s-a închinat, ne-au interzis. Eu aşa îmi aduc aminte. Există şi alte variante. Muzica rock este foarte variată, este un pas între normalitate şi demenţă. Îmi pun multe întrebări. Ce s-a întâmplat acolo de s-a aprins totul în 10 secunde. Cum de în 30 de secunde s-a întâmplat toată tragedia? Eu, de ceva similar, n-am mai auzit. De ce a trebuit să moară copiii aceia? De ce a trebuit să moară copilaşul acela de doar 15 ani? Îmi plânge sufletul şi nu-mi revin. Cine i-a atras acolo? Care este istoricul acelui club, ce se practica acolo? De ce nu căutam şi altfel de vinovati? Vinovaţi morali. Mă întreb dacă nu cumva Dumnezeu a fost gonit din acel club. Vă rog să mă iertaţi dacă nu sunteţi de acord cu mine. Copiii mei sunt de vârsta celor din Colectiv şi îmi doresc să îi pot mângaia pe fiecare dintre aceştia, să alin durerea părinţilor. Parcă trăim un cosmar, iar dimineaţa nu mai vine, ca sa ne trezim. 

GEORGE BAICEA 

chitarist, compozitor 

În principal, pentru că nu e public. Dacă ar fi, şi ar ieşi din casă, ar veni. La noi, pentru muzica rock este un interes scăzut. De ce se să ne dăm mari, că ascultăm rock sau alte genuri, dacă nu ieşim, în locuri unde se ascultă, muzică live. Astea sunt zone de freedom spiritual. În mod voit, Nu se dă muzica aceasta la radio şi TV. Din cauza Sistemului creat. Să NU ai de unde alege. Să nu cunoşti muzica asta!  Se dau numai nimicuri. Nu există alternativă. 

BERTI BARBERA 

vocalist, percuţionist 

De ce? Pentru ca mârlanii şi veleitariştii au ajuns în cantităţi copleşitoare şi nu mai avem altceva de făcut decât să ne strecuram printre ei… 

Declaraţie Jurnal TVR – ediţie specială, luni 2 noiembrie: “Ceea ce s-a întâmplat, va fi stabilit de anchete. Noi nu facem altceva decât să ne gândim că aproape jumătate din concertele pe care le-am dat, le-am dat cu gândul că nu se va întâmpla nimic. I-adevărat, am cântat în multe săli frumoase. Dar am fost de multe ori nevoiţi, cu toate că, eu în ideea asta nu cred. Eu nu cred în ideea că nu se poate altfel. Există oraşe, există locuri pe care dacă nu le accepţi, nu cânţi. Ceea ce, uneori, fără a ne victimiza, într-adevăr, suntem obligaţi să acceptăm aceste compromisuri, ale unor locuri în care nu ştii cum ieşi când ieşi. Dar, pe propria-ţi răspundere, intri, din pasiune pentru ceea ce faci, din respect pentru public şi din nevoia de a avea o continuitate în activitatea ta profesională.” 

ADRIAN BERINDE 

cantautor 

De ce se cântă sau se joacă teatru prin cluburi şi prin subsoluri?  

De ce au ajuns artiştii să accepte (aproape) orice condiţii?  

De ce artiştii, indiferent de genul în care se exprimă, trebuie să îşi pună la bătaie propriile resurse (financiare, umane etc.), sănătatea şi, iată, chiar şi viața – pentru a reuşi să se întâlnească cu cei care vibrează la mesajul transmis de ei, prin arta lor? 

Şirul „de ce-urilor” poate continua, dar răspunsul este, invariabil, acelaşi: 

PENTRU CĂ N-AU ÎNCOTRO! 

Nu au încotro pentru că: 

Statul român post-decembrist, prin toate instituțiile sale, susţine şi încurajează mediocritatea şi subcultura, în toate domeniile, implicit în arta. Scopul acestei politici de stat a rămas acelaşi ca şi în perioada ante-decembristă, doar mijloacele s-au schimbat. Prostirea şi îndobitocirea maselor nu se mai face prin cântece patriotice şi versuri sforăitoare, ci prin promovarea continuă, prin toate canalele, a non-valorii. Populaţia ţării este sufocată cu vulgaritate, superficialitate, sexualitate excesivă, trivial, lipsă de sens şi de direcție şi, astfel, este transformată într-o masă de manevră mult mai uşor de manipulat şi de controlat. 

Statul român post-decembrist s-a asigurat ca în vârful tuturor instituţiilor sale să se caţere indivizi obedienţi şi manipulabili, oportunişti, lingăi, executanţi docili, personaje dubioase, nulităţi fără opinii proprii şi fără coloană vertebrală, neaveniţi fără cultură, bun-simţ, bun-gust sau, măcar, bună-intenţie. Şefii şi şefuţii din România respectă toţi, ca pe-o condiţie sine qua non, acelaşi portret-robot: orgoliu gigantic - viziune zero! Lipsiţi de orice valoare personală şi susţinuți doar de proptelele politice sau de gaşcă, aceşti „capi” nu vor promova niciodată valorile adevărate şi nu vor încuraja niciodată exprimarea liberă sau manifestarea creativităţii autentice. Instituţiile româneşti nu sunt conduse de lideri, ci de stăpâni peste „moşii” pe care le consideră ale lor, de şefi a căror mentalitate seamănă izbitor cu cea a marilor feudali sau a stăpânilor de sclavi. (Excepţiile există, dar sunt rarisime şi pot fi numărate pe degetele de la o mână.) Ei bine, niciun astfel de şef nu va înghiţi niciodată artiştii autentici, rebelii, originalii, nealiniaţii. Nu-i va înghiţi şi va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i îngroape 

Televiziunile şi radiourile, subjugate de interese politice, financiare sau conjuncturale, promovează exclusiv anumiţi artişti – artiştii „agreeaţi” - mereu aceeaşi, mereu dintre cei aflaţi în mainstream, adică în acel curent care „nu face valuri”, nu ridică probleme, nu transmite mesaje profunde, nu îndeamnă la reflecţie sau la evoluţie, nu trezeşte emoţii şi mai ales, nu se adresează umanităţii din OM, ci animalităţii din el. În muzică, mainstream-ul, la care s-au aliniat treptat toţi cei care vor audienţă, faimă şi câştig facil, este foarte uşor de recunoscut, indiferent dacă e în pop, folk, rock, muzică lăutărească sau populară: linii melodice care seamănă izbitor cu mii de alte linii melodice, construite pe aceleaşi acorduri, repetitive şi lipsite de originalitate & versuri lipsite de valoare şi, uneori, lipsite chiar de sens logic, în care se perorează, fără subtilitate sau rafinament literar, despre dragostea sinonimă cu sexul, despre posesie şi distracţie superficială şi, în general, despre toate aspectele care apropie fiinţa umană de mamifer. Adică, 99,99% din muzica pe care o auziţi la orice post de radio / televiziune! Şi în acest caz, există câteva excepţii - doi-trei realizatori de emisiuni, care se încăpăţânează să lupte cu sistemul din interior şi reuşesc să strecoare în play-list şi niscaiva muzică „nealiniată”, pe lângă ciurucuri şi muzică străină, care e majoritară (şi pentru care drepturile de autor se scurg în afara ţării). 

Drepturile de autor se plătesc puţin sau deloc, iar din acei bani nu poţi să cumperi nici măcar un set decent de corzi la chitară. Asociaţiile, uniunile şi organizaţiile, care ar trebui să reprezinte şi să protejeze artiştii, sunt slabe, ineficiente, lipsite de transparenţă şi hiper-birocratizate, conduse de şefi împietriţi în propriile lor şabloane şi corespunzând aceluiaşi portret-robot, de stăpân pe moşie. Indiferent de organizaţia profesională la care este afiliat, un artist (din afara mainstream-ul) ştie că nu trebuie să se aştepte ca „asociaţia” să facă ceva pentru ca arta lui să fie cunoascută sau să spere că-i va oferi vreun ajutor, în caz de nevoie. 

Spaţiile destinate spectacolului au fost distuse, închise, vandalizate sau transformate în săli de jocuri de noroc, păcănele, amanet, schimb valutar, magazine second-hand şi „Totul la 2 lei” sau cârciumi şi cluburi. Majoritatea covârşitoare a clădirilor care, cândva, erau case de cultură, case ale tineretului sau copiilor, săli de spectacol construite de fabrici, sindicate şi primării, peste tot în ţară, NU MAI EXISTĂ. Aproape toate sălile amenajate adecvat pentru manifestări artistice, rămase moştenire din perioada de tristă amintire, au fost distruse, într-un fel sau altul (sau li s-a dat o altă destinaţie) şi nu s-a construit nici una nouă. 

În ultimii 26 de ani, oamenii au fost obişnuiţi să nu plătească pentru a vedea un spectacol sau un concert, pentru că acestea sunt mereu oferite gratuit de primării, de partide politice aflate în campanie electorală sau de firme de băuturi, care vor să-şi crească exponenţial vânzările. Românilor li s-a inoculat ideea că arta e „la liber”, e gratis, e „moka” şi pentru asta, autorităţile s-au asigurat că nu le oferă decât entertainment de cea mai joasă vibrație, adecvată pentru mase, pentru „prostime”. Un artist din afara mainstream-ul, nepromovat de niciun radio sau televiziune, nesusţinut de niciun partid politic şi nefinanţat de nicio firma multinaţională care să-l fi folosit pentru imagine (şi care, în plus, mai pune şi bilet de intrare pentru un concert de-al său) este, teoretic, sortit pieirii şi nu are nicio şansă să supravieţuiască pe „piaţa muzicală din România”. Atâta timp cât din vânzarea de CD-uri este exclus să poată cineva supravieţui, singura şansă rămâne concertul live, pe care, neavând alte opţiuni, artiştii ajung să îl organizeze în cluburi, în subsoluri şi catacombe, dacă nu pot / nu vor să cânte pe la nunţi şi botezuri. Şi astfel, ajung la mâna patronilor de cluburi, terase şi baruri, care le pot pune absolut orice condiţii vor ei – de la chirii nesimţite până la sume obligatorii de vânzare la bar. 

Vă-ntrebați de ce cântă artiştii în cluburi? Pentru că n-au încotro şi mai e mult până se face dimineaţă în România! Aceasta este o declaraţie pe proprie răspundere, pe care o semnez. Adrian Berinde 

SORIN CHIFIRIUC 

chitarist, compozitor 

Văzut enorm, simtzit monstrous, mi’e prea de ajuns, iertaţi; minunat era să fiu în locul unuia dintre chitarişti, ce poa’ să fie mai de ispravă decât să sfârşeşti la locul de muncă? 

Toate cele fireşti şi normale sunt marginalizate pe acest tărâm, dragii miei; vorba unui apropiat mie, trăim desene animate. 

COSMIN COVEI 

folksinger 

Noi am cântat doar în locuri mici, majoritatea la parter, sau în teatre. Club A are două ieşiri. 

DENY CRAINICEANU 

chitarist 

Referitor la artist, cred că toţi au trecut prin zona respectivă, în funcție de noroc nu de valoare unii au ieșit la suprafaţă, alţii au rămas în zona de club. Cei din zona club underground cântă în orice condiţii fie financiare fie de securitate. Ei riscă şi se sacrifică doar de amorul artei. De ce nu se vorbește de un coleg de-al nostu care... După părerea multora el e un fenomen, este un muzician care te transpune în altă glaxie. După părerea mea l-aş pune lângă marii artişti rock ai lumii. Şi acum? Zace bolnav şi neajutorat. Aşa că, este strigător la cer! 

ADRIAN ENESCU 

compozitor   

De ce rock-ul blues-ul şi alte muzi  ci sunt active numai în under  ground? De ce muzica contemporană simfonică este activă numai în underground? De ce jazul este activ numai în underground? De ce manele, NU?! De ce pop music, NU?! De ce muzica populară, NU?! De ce muzica clasică, neoclasică, baroc, NU?! E nevoie de un răspuns şi o analiză complexă, pe care, numai un specialist în psihologie socială îl poate da! Ceea ce este ciudat, este că energia pe care muzicile rock, simfonic contemporan sau jazz o propune poate "muta munţii". Asta nu înseamna că pop music, sau clasic music, sau baroc music nu produc energii valabile! Şi de ce nu, într-un fel, şi manelele deschid "porţi" (no comment)... 

TAVI IEPAN 

chitarist, compozitor(Germania)    

Este o discuţie pe care am avut-o de mai multe ori, dar în cercuri mai restrânse în special cu colegii de breaslă sau organizatorii de spectacole, pentru că atunci nu era de "interes general" cum este acum. Sper să nu şochez pe nimeni, dar Colectiv nu era un club oarecare, ci unul care a reuşit să se "impună" în Bucureşti şi să fie una dintre primele adrese când era vorba de rock, heavy metal şi mai toate genurile înrudite. O fostă hală a fost "reamenajată" pentru un alt scop decât cel iniţial, cu improvizaţiile "obişnuite" şi omniprezente în 99% dintre cluburile de gen din România. Deci, dacă în capitala României o "construcţie" de genul acesta devine o adresă "importantă", vă daţi seama cum sunt celelalte... Ce vreau să spun, este faptul că rock-ul produs în România şi tot ce are legătura cu el, se desfăşoară în continuare la "periferia" societăţii, cu tot ce implică acest lucru. Platforma de prezentare a acestui gen muzical este foarte mică. Emisiunile de radio sau TV care dau acest gen de muzică le poţi număra pe degete şi reprezintă un procent infim pe piaţa audiovizualului de la noi din ţară. Materialul de promovare, adică producţia unui album, închirierea unui studio, videoclipuri, grafica etc., sunt suportate în măsura de 99% chiar de formaţii, de prietenii, fanii sau, chiar de familiile artiştilor. Noţiunea de producător, editură, sau casă de discuri sunt din păcate în rockul autohton, de fapt, "simbolice" se simulează că ar exista, dar până la urmă se limitează la distribuţie, adică, vânzarea unui produs finit în care nu au investit mai nimic, cel mult presarea CD-urilor. În acest "lanţ" artistul este cel care investeşte suflet, inspiraţie, enorm de mult timp şi bani şi este ultimul care câştigă un leu după tot acest efort. Trebuie să fi absolut idealist ca să faci ceva de genul acesta în ziua de azi, în România de azi. Iar unii din aceşti idealişti incorigibili sunt şi colegii noştri de la GOODBYE TO GRAVITY, în mod sigur una din trupele cele mai valoroase din ultima perioadă. Am avut plăcerea să-i urmăresc şi live. Ei au deschis ziua în festivalul Rock the City în care am cântat şi noi cu REZIDENT Ex. Se fac bani şi cu rock-ul în România, dar în principal este vorba de super producţii ale unor trupe cu nume din rock-ul mondial, unde trupele din România ajung să cânte doar în deschidere şi de cele mai multe ori fără să fie plătite şi în condiţii tehnice "limitate". Să nu fiu înţeles greşit, nu am de gând să aduc vreo vină promotorilor sau trupelor de afară că nu ar fi "fair play" cu rock-ul autohton. Dar este clar că ei sunt interesaţi să-şi vândă produsul, sau producţiile lor în care au investit. Şi lucrul acesta îl fac foarte bine cu tot arsenalul tehnic şi logistic de care dispun. Arsenal care implică, nu în ultimul rând, sunet la cele mai înalte standarde, lumini şi efecte pirotehnice impresionante etc.. Toate acestea însă sunt deservite strict de specialişti, care garantează şi răspund de funcţionarea sistemelor. Or lucrul acesta nu şi-l poate permite, cred, nici o trupă de rock din România şi credeţi-mă, ştiu despre ce vorbesc. Iar din acest punct de vedere "competiţia" între trupele autohtone şi cele de afară practic se termină înainte de a începe. În încercarea de a oferii publicului ceva mai deosebit şi cât de cât "comparabil" cu concertele trupelor de afară se ajunge uneori la improvizaţii, din păcate, de data aceasta în Colectiv, cu un deznodământ tragic. Intenţiile au fost bune când s-a hotărât o izolare fonică a unei săli aproape pătrate şi din beton şi ca urmare, greu de sonorizat, unde sunetul se reflectă de n ori între suprafeţe paralele. Dar materialele s-au dovedit a fi fatale, aşa cum a fost şi folosirea unor efecte pirotehnice improvizate. Trebuie, fără doar şi poate, eliminate aceste "improvizaţii" pentru că, după cum vedem, ele pot fi fatale, dar îmi este frică de o "vânătoare de vrăjitoare" şi de excesul de zel al unor funcţionari care până acum NU au făcut nimic, iar acum vor să facă totul şi să interzică totul. Cei care au fost în Colectiv pe scenă, sau în public, au iubit şi iubesc acest gen de muzică şi sunt ultimii care nu şi-ar fi dorit condiţii bune şi siguranţă. Dar tinerii sunt ultimii pe listă când se face ceva sau se investeşte în ceva. Şi mai cred că, dacă 1 % din banii furaţi sau risipiţi din România, ar fi fost alocaţi pentru construirea unor săli corespunzătoare, fiecare oraş ar avea, nu unul, ci zece cluburi, care au toate normele la zi. Să dea Dumnezeu să ne trezim şi să folosim potenţialul şi ideile acestor generaţii noi, din păcate, de prea multe ori înşelate şi dezamăgite. Este absolut necesar să apară o schimbare pentru a reda românilor încrederea şi demnitatea. 

CRISTI LUCA 

chitarist 

Artistul în sine vede şi simte harul lui Dumnezeu ce-l dăruiește tuturor, dar riscul de a-l îmbrăţişa, numai cei cu spirit ales îl au. 

Arta în sine e plămădită de Creator prin inima şi spiritul ce se vrea iubită indiferent de înfăţişare, gen sau culoare. Accept să cânt oriunde pe scenă şi de-o fi să mor pe scenă aş face-o. 

LAPI-RĂZVAN LUPU 

baterist 

Nu vorbeşte nimeni cu artiştii pentru că totul e privit ca o nenorocire care s-a întâmplat la un concert de rock, rock-ul nefiind monden, nefiind cancan, neavând rating, nu e privit ca un act artistic. Muzicienii de rock au ajuns la marginea societătii, pentru că nu fac bârfe, nu fac scandaluri mondene, fac doar muzică şi în unele cazuri, chiar artă. Au devenit subiect de ştiri pentru că au murit într-un incendiu, altfel, cel putin jumătate din "ştiriştii" care le-au pronunţat numele nici nu i-ar fi cunoscut, te asigur. Ce contează că aveau mesaj şi conţinut în textele lor? Ce contează că erau oameni cu pregătire superioară şi inteligenţă peste medie şi că publicul era unul dornic să îi vadă? Ce contează că, din neamul ăsta ciuruit, au mai murit o mână de oameni dintre cei care puteau să mai facă ceva pentru ţara lor şi pentru semenii lor? Ce contează că ei au fost unii dintre cei care ne apropiau cel mai mult de occident, în comparaţie cu orice alt domeniu artistic şi nu numai? Asta a fost... 

De ce cântăm şi în condiţiile astea? Fiindcă asta este ceea ce mai poţi să faci ca să ştie lumea că exişti şi creezi. Nu intri pe radio, nu intri pe tv, s-a terminat. 

ADI MANOLOVICI 

chitarist, compozitor 

Eroii nu mor doar odată... ci mor atunci când neglijenţa, ignoranţa şi prostia nasc monştri. 

După mine, toată tragedia are două cauze: una directă, iar alta indirectă. Cauza directă este atât proasta administrare a clubului Colectiv de către cei trei patroni cât şi corupţia din Primăria sectorului 4. Lipsa unor minime norme PSI, lipsa unui plan de evacuare, permiterea unui spectacol pirotehnic într-un cadru închis, să-i zic, mai degrabă o hrubă, aprobările şi avizele de funcţionare luate pe ochi frumoşi de la nişte consilieri corupţi din primărie ne-au ucis prietenii, fraţii şi surorile, 32 de tineri frumoşi şi deştepţi, nepăcăliţi de sistem, liberi de prejudecăţi şi foarte ROCK! 

Din păcate numărul lor ar putea creşte... asta din cauza stării critice în care se află cei în suferintă, pe patul de spital. Să ne rugăm pentru ei mai mult decât a făcut-o Biserica Ortodoxă Română... 

Cea de-a doua cauză este indirectă şi are o explicaţie foarte simplă. 

De ce au fost nevoiţi aceşti tineri să-şi lanseze materialul discografic într-o hrubă? De ce întreaga suflare ROCK intră în astfel de cluburi şi nu cântă pe scene mari, în aer liber, în cadrul festivalurilor, acolo unde i-ar fi locul? Păi, vă spun eu de ce... Cânt de peste 30 de ani în spectacole, am cântat cu artişti mari de rock, pop sau folk, pe scene în aer liber, zile de oraşe, sărbători ale berii, evenimente diverse în cluburi sau pub-uri dar am remarcat că, cel puţin în ultimii 10 - 15 ani, artistii rock au fost nevoiţi să "migreze" în zona underground şi la propriu şi la figurat din cauza "pseudo-artiştilor" care au acaparat scenele mari, care au acaparat emisiunile TV, care sunt produşi de case mari de discuri (care, fie vorba între noi, urăsc muzica rock, muzica libertăţii şi a adevărului), dar în schimb, promovează manelării, cocotele şi afonii doar pe criterii de genul: "fac audienţă", non-valori care, de cele mai multe ori, nu numai că n-au habar unde este nota LA pe portativ, dar îşi imprimă vocile cu ajutorul software-urilor de reglat tonalitatea în cazul falseturilor, iar în live fac de cele mai multe ori playback, pentru că nu sunt în stare să cănte corect. Nu am să dau nume, îi ştiţi mai bine decât mine. Nu sunt masochist, nu mă uit la TV tocmai din cauza lor. Îmi este scârbă de ei, de producători, de casele de discuri, de moderatorii care îi promovează la ore de maximă audienţă. Am fost intotdeuna adeptul toleranţei, că pană la urmă este "loc sub soare" pentru toate genurile sau subgenurile... Ce am primit noi în schimb, artiştii ROCK? Emisiuni de noapte, spectacole în cluburi mici, hrube şi pivniţe, titulaturi de genul "satanic" etc. 

Lucrurile trebuie să se schimbe. Avem datoria morală pentru cei 32 de martiri, de tineri eroi. Nu trebuie să mai continuam astfel! 

Propun Ministerului Culturii înfiinţarea unor comisii de atestare artistica, aşa cum erau în trecut. Examene care sa ateste faptul ca ştii muzică, că poţi interpreta live, că poţi citi note şi ştime muzicale, că eşti apt de a urca pe o scenă. 

Propun CNA-ului interzicerea cântatului playback în cadrul emisiunilor TV, toţi solistii să fie acompaniaţi live de către muzicieni atestaţi, eşalonarea programelor TV pentru toate genurile într-o grilă de programe fair. Să punem valorile pe scenă! 

Referitor la termenul de "satanist"... Acum câteva zile, am ascultat glasul oficial al Bisericii Ortodoxe Române, prin vocea unui înalt prelat, în persoana Parintelui Cassian, care, într-o emisiune TV a lansat anatema asupra muzicii rock... Zicea Domnia sa, că muzica Rock e satanică... Prin urmare, în opinia Bisericii Ortodoxe Române, trupa GTG cânta satanic. Pe lângă membrii ei şi Leo Vârlan, component al trupei "Up To Eleven" şi mulţi alţii din clubul blestemat, erau tot cu Nichipercea, ba mai mult, tot fenomenul Rock, inclusiv subsemnatul este frate cu ăla cu coarne... O mai mare aberaţie şi inepţie eu personal, nu am mai auzit vreodată... Carevasazică, conform termenului "satanist", biserica crede despre noi că facem incantaţii şi pentagrame, sacrificam animale, profanăm morminte... Părinte, faci de râs BOR-ul cu tot cu sfinţii şi voievozii ortodocşi din toată istoria română de peste 2.000 de ani, faci de râs persoane cu har, apărători ai credinţei creştine, în faţa semilunei şi a păgânilor. Sunt consternat indignat şi revoltat, cât de repede se pot judeca oamenii numai doar după preferinţele lor muzicale. Nu contestăm că există satanism în muzica Rock. Ştim şi noi câteva exemple... dar să ne băgaţi pe toţi în aceeaşi oală este ori rea voinţă, ori prostie medievală. Sau, posibil, amândouă. Acum, noi românii ce să mai zicem de Biserică?... Că face evaziune fiscală?... Că este un sistem mafiot şi lucrează ca "stat în stat"?... Că unii preoţi sunt de alte orientări sexuale?... Că merg "smeriţi" în coloane oficiale cu Mercedes-uri?... Că vin neinvitaţi de Bobotează şi îţi intră în casă pentru zeciuiala anuală?... Că îţi iau taxe pentru nunţi, botezuri, înmormântări sau parastase? Asta aţi învăţat de la Iisus? Nu cred că Mântuitorul nostru ar fi mândru de ceea ce faceţi voi, în numele Lui, în momentul de faţă... Noi, cei din marea familie Rock, nu confundăm înţelepţii şi patrioţii neamului, Sfinţii cu har precum Sf. Părinte Arsenie Boca, Dumitru Stăniloaie, Sofian etc. cu toţi lupii în piei de miei. Avem discernamant când afirmam ceva, nu aruncăm primii piatra... Aţi făcut-o Dvs. uitând sfatul Mântuitorului despre femeia adulteră. Părinţilor, nu trebuia să fiţi invitaţi pentru o tragedie naţională!... Era suficient dacă aveaţi milă creştinească pentru sufletele copiilor noştri, compasiune faţă de bieţii părinţi care nu o să-şi mai vadă copiii decât în poze. E trist când îţi moare un prieten şi tragic când îţi îngropi fiul, fiica, sora, fratele. Numai părinte să nu fii... Cum cheamă Biserica tinerii în ea? Făcându-i satanişti? Neaprinzând nici o candelă la locul tragediei? Refuzând să se roage pentru ei? Nu-i de mirare că în Biserică nu mai intră decât persoanele în vârstă, iar gândirea obtuză şi ancorată în evul mediu va fi întotdeauna o oprelişte pentru generaţiile tot mai inteligente şi nealterate de asemenea gândiri, ale ţării.  

Copiii din clubul blestemat nu au pierit în chinuri groaznice, în focul iadului, au fost martiri pentru noi, eroi pentru societatea noastră şi exemple de moralitate... Unii dintre ei au intrat de mai multe ori în foc salvând suflete, plătind preţul suprem: propria viaţa! Dumnezeu îi va ierta cu siguranţă pentru greşeala de a fi intrat într-un club că să îşi asculte favoriţii, şi chiar dacă nu mergeau duminica la Biserică, sunt convins că aveau credinţă în Dumnezeu, că s-au rugat la El în momentele groaznice din clubul blestemat. Chiar nu era nevoie să îi afurisiţi... Cu toate acestea, eu cel puţin, nu îmi voi pierde credinţa mea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sunt doar trist că încă există farisei... Pentru mine, biserica rămâne doar o instituţie şi atât, iar credinţa adevărată va rămâne în sufletul fiecaruia dintre noi, pentru totdeauna. 

Pentru noi, acei copii sunt eroi martiri, nu demoni şi nu îi vom uita niciodată. 

Nici pe Dumneavoastră! 

Dumnezeu să vă ierte, iar pe cei 32 de tineri eroi să-i odihnească în pace, de-a dreapta Tatălui Ceresc! 

ŞTEFAN MARDALE 

vocalist, chitarist, compozitor 

Nu numai rock-ul este marginalizat în România, ci şi folk-ul, un gen care ar trebui să fie şi mai aproape de sufletul românilor. În general aproape toată muzica româneasca cu mesaj nu ajunge decât la prietenii prietenilor acestor muzicieni. Verific asta de multă vreme, şi mai abitir de 6 ani de când sunt la Rockschool. 

Am protestat public de mai multe ori mai ales la adresa RadioDifuziunii Române. Nu am cunoştintă să fi făcut asta vreunul din marii artişti rock sau folk ai ţării. Nicu Covaci a zis ceva, dar nu punctual adresat p(r)ostului naţional. Artişti sârbi comparabili cu ai noştri încarcă polivalentele în Serbia. Singurei nu ca Cei Patru Corifei. Mai adaug încă un link ca să fiu mai clar!  

Mai am şi altele, dar să nu ne enervăm!

Pe 3 noiembrie 2015 am fost în Tudor Vladimirescu, un mic sat din Teleorman la înmormântarea lui Nelu Tilie care s-a stins în oroarea de la Clubul Colectiv. Pe drum am ascultat muzici ce ştiam că-i plăceau. Din când în când am mai glumit cu gândul la primirea pe care aveau să ne-o facă sătenii. Nu ne vedeam chiar răstigniţi cu capul în jos, dar mici temeri se ascundeau în glumele noastre. După două ore am ajuns în localitatea aflată pe o colină însorită. De la poarta pentru căruţă, până aproape în holul casei vechi unde era răposatul, pe bănci de lemn de o parte şi de alta, femei, cele mai multe în vârstă, străjuiau calea. Nicio diferenţă semnificativă între portul acestora şi cel al bunicilor mele, ţărance din Bărăgan, răposate acum mai bine de 20 de ani. De sub basmalele închise la culoare priveau cu atenţie, dar fără ostentaţie pe cei ce intrau şi ieşeau. Unii dintre noi arătau indiscutabil a rockeri. Mai târziu am urmărit privirile, gesturile celor cu care convoiul s-a întâlnit în drumul spre biserică, apoi spre cimitir. Nu am văzut nici cea mai mică grimasă ori comentariu tendenţios. 

Biserica mică avea intrarea străjuită de Sfinţii Petru şi Pavel ce încercau să se mai arate prin scorojeala picturii vechi. În faţa lor am stat, deoarece în biserică nu mai era loc. Din când în când intrau şi ieşeau câţiva copii tare sărăcăcios îmbrăcaţi. În stânga şi în dreapta mea erau câte două lumînărare rotunde. La început goale, apoi după câteva minute de la începerea slujbei, din mână în mână au început să vina lumânări dinăuntru. Era o bătrână care le aşeza. Cea care era penultima mână, când se adunaseră multe lumânări, zice încet antepenultimei: ajunge soro, că şi-aşa a pierit în foc. Tot încet, înghesuindu-le cu pricepere, ultima mână zice "fă, femeie, asta-i lumină, nu-i foc". 

Preotul nu cred c-avea 40 de ani, dar avea dicţie şi voce bună. Dascălul bătrân intona excelent partiturile lui. Trebuie să fi avut o superbă voce de contratenor; acum avea o răguşeală plăcută în voce, un fel Axl Rose, nu exagerez deloc. 

La finalul slujbei eram cam obosit, oamenii de afară, mai mulţi ca în biserică, vorbeau din ce în ce mai tare. Cuvântarea de la sfârşitul slujbei a început cu "Toţi suntem copiii Domnului". Apoi a vorbit de răposat după care a povestit întâmplarea spunând răspicat că acolo au fost oameni de bună calitate, "nu vă luaţi după ce spun unii pe la televiziuni". A încheiat spunând încă odată rar şi apăsat "nu uitaţi că toţi suntem copiii Domnului, indiferent de cât rău fac unii din noi cu fapta, vorba sau chiar numai cu gândul". Îmi părea rău că nu am înregistrat cu telefonul. Ar fi putut-o face televiziunea de ştiri care a fost prezentă filmând multe, bineînțeles în afară de slujbă. Ar fi fost un document în arhiva personală a domnişoarei care coordona carul. Însorita zi de noiembrie arunca o foarte bună lumină prin ferestrele destul de largi. Am văzut acolo în jurul sicriului câteva figuri ale căror expresii păreau coborâte din picturile bisericii.  

OVIDIU MIHĂILESCU 

folksinger   

E simplu, pentru că nu există altele... iar genurile de nişă sunt condamnate la toate subsolurile... Cluburile bune, curate aerisite nu prea se bat pe folk. 

În cazul Colectiv... vorbim însă şi de o crasă nepăsare. 

FLORENTIN MILCOF 

pianist, compozitor 

E o problema de sistem. Şi la nivel de şcoală şi la nivel de familie, până la urmă la nivel de mentalitate. Îţi spun pe scurt despre un studiu pe care vreau să-l fac, odată cu această nenorocire faţă de apetenţa unui copil, a unui tânar care are talent sau aplecare în a cânta şi nu primeşte decât interzis. Interzis de la părinţi, interzis la şcoală, interzis în media şi atunci ajunge în grotele în care noi repetăm de zeci de ani, în grotele în care cântăm sau pe marile scene, în spatele cărora miroase a bere stătută sau mici stricaţi, indiferent dacă te cheamă Iris, Cargo, Mircea Vintilă sau dacă eşti în underground. În această ţară cultura este în underground, adică se face în sărăcie şi în tot felul de lipsuri, la toate nivelurile. Ne gândim la muzicieni, la actori, la scriitori, la artişti plastici şi peste tot se poate vedea derizoriul şi suferinţa născută din acest derizoriu. Putem spune că avem o superbă cultură a inculturii generată de alergarea necontenită pentru bani, care generează facilul, contrafăcutul şi în general, mizeria de la nivelul media ce se râsfrange asupra fiecaruia dintre noi, fie că ne dam seama fie că nu, fie că ne-o dorim, fie că o respingem. Ne-a intrat în ADN, iar uneori mi se pare că e ca un blestem. Şi nu cred că exagerez absolut deloc. E suficient să deschizi televizorul, să deschizi radioul, să mergi pe stradă. 

ADRIAN ORDEAN 

chitarist, compozitor 

Te-ai revoltat că nimeni nu vorbeşte cu personajul esenţial în toată nebunia asta: cu ARTISTUL. O să ţi se răspundă că s-a vorbit. Cu cei vizibili, nu cu cei din underground. Cu “vedete” din alte zone: pop, comerţ, dance… nu cu cei care se chinuie să-şi facă cunoscută muzica prin toate subsolurile şi improvizaţiile patriei. S-a vorbit mult la televizor cu cei care de fapt nu cântă în locuri din astea. Dar nu artiştii sunt de vină, ci televiziunile şi radiourile lihnite după rating. Acum s-a trezit lumea să analizeze piesele formaţiei Goodbye to Gravity, genul muzical pe care trupa îl abordează şi să îi acuze pentru asta. Nu pot să cred că există semeni de-ai noştri care sunt convinşi că sutele de oameni tineri de la “Colectiv” au meritat ce li s-a întâmplat. Este ca şi cum ai acuza un actor care interpretează un rol negativ, un rol de killer în masă şi ai spune despre el că ar merita să moară, că actorul respectiv ar merita moartea şi nu personajul. Muzică satanică… de unde până unde? Cine dracu’ a decretat că aia e muzică satanică şi care au fost criteriile pe baza cărora s-a făcut “studiul” şi categorisirea? Rock-ul e viaţă, libertate, sete, iubire, cultură, plete, pantaloni trapez, Hendrix, Coldplay, Metallica, AC/DC, The Rolling Stones, Van Hallen, Nazareth, Motörhead, Goodbye to Gravity, sau… alte mii şi mii de trupe, formate din băieţi talentați, din muncitori, medici, arhitecţi, conservatorişti sau ingineri. Ăsta e rock-ul, oricine simte în zona asta ceva, se poate exprima cu o chitară în mână şi un microfon, sau cu încă câţiva prieteni alături, formând o trupă. Dar cine îi mai bagă în seamă pe rockeri? Trupele de rock nu au parte de promovare… ce aţi auzit pe undeva pe la TV muzică rock? Aţi mai auzit vreo chitară distorsionată pe undeva? 

Trupele de rock nu au parte de sponsorizări… ele îşi plătesc tot, se autofinanţează. Păcat, pentru că rock-ul nu va muri niciodată spre deosebire de “hit”-urile în heavy rotation, care pier lunar on air. Probabil că sunt foarte mulţi infantili şi chiar muzicanţi în ţara asta şi nu numai, care nu au auzit vreodată de Woodstock. 

Când mă duc la o “cântare”, într-un club… mă bucur în primul rând că avem o cântare, că va fi frumos, public, chestii, mă bucur că o să cântam cu trupa şi că vom lua şi nişte bani. Cu gândul ăsta mă duc. Artiştii nu sunt inspectori… ei se duc cu gândul că patronii ăia de cluburi sunt serioşi şi îşi fac treaba bine, aşa cum şi trupele prestează la potențial maxim, dau tot ce pot. Iar pentru asta repetă, poate câteva luni de zile… muncesc din greu, ca să aibă ce să le arate celor care vin să-i vadă, fanilor. Imaginaţia lor creează scenarii spectaculoase, cu proiecţii pe ecrane, artificii şi multe altele… Respectul faţă de meserie şi public nu este întotdeauna acelaşi de ambele părţi. 

Din păcate, în partea asta a noastră de lume, corupţia parcă este în AND-ul nostru, o simţim visceral, este scopul, target-ul zilnic după cafeaua de dimineaţă. Lupta de zi cu zi dintre şmecheri şi fraieri. Oare chiar totul pe lumea asta se face cu bani? Păi, atunci, cât costă să alinăm durerea familiilor, prietenilor sau fanilor? Există vreun preț? Nu… Probabil că va mai trebui să treacă mult timp până vom scăpa de mentalitatea asta de pierzători. Abia când şmecherii vor da mâna cu fraierii şi vor încerca să discute despre răspundere şi prevenire… poate că se va schimba ceva. 

În cluburile de fitze, muzica rock pute. Ok, da’ la televizor? Nu de alta dar la concerte, trupele rock, din orice fel de categorie rock, sunt în faţă. Dovadă că lumea ştie cel mai bine să aleagă. Banii la concerte sunt puţini, nu se compară cu comercialii, dar rockerii cântă în primul rând pentru că le place. Le place cum sună toba mare sau premierul, basul sau amplificatoarele Marshall. Le place cum reacţionează lumea… iar părerea mea este că dacă reuşeşti să aduni 400 de persoane la un loc, care să îţi asculte muzica, eşti cineva, meriţi, eşti, într-adevăr ROCK. Din păcate, de data asta, respectul pentru ARTIST şi public a lipsit. Dar, încă o dată s-a arătat că artiştii sunt de fapt oameni ca şi toţi ceilalți, au plecat împreună cu prieteni şi cu alţi tineri de vârsta lor, s-au desprins de pământ şi au spus împreună Goodbye to Gravity. 

NICU PATOI 

chitarist, compozitor 

În cei peste 30 de ani de cântat, am fost pe toate scenele din ţara asta… de la scenele căminelor culturale până la scena Sălii Palatului şi evident, în foarte multe cluburi!!!! Niciodată nu mi-am pus problema că se poate întâmpla o nenorocire ca aceasta… probabil din inconştienţă sau din lipsa cunoaşterii codului muncii pe care noi o desfăşuram… Poate că cel mai inconfortabil m-am simţit în cluburiele de lux şi foarte mari, acolo unde am cântat cu Ştefan Bănică Jr. … Accesul e mai dificil, aglomeraţie, fum, haos, agitaţie… dar acolo unde am cântat cu Berti Barbera sau cu PLATONIC BAND niciodată nu mi-am pus vreo problemă sau să mă simt ameninţat de ceva. Mai important decât orice e faptul că putem să cântăm în faţa publicului nostru, că reuşim să facem un turneu de cluburi, că avem un loc în care să ne expunem creaţia şi suntem înteleşi de oameni care vin special pentru noi… E imposibil să faci turnee sau concerte în săli mari, de concerte şi atunci te bucuri enorm când găseşti cluburi dispuse să te primească cu proiecte total necomerciale… în acel moment restul nu mai contează… siguranţa noastră şi a publicului este uitată datorită bucuriei de a fi împreună!!!! 

DANIEL-SILVIAN PETRE 

vocalist, compozitor, poet 

Acesta este răspunsul meu, şi l-am dat deja din 1992: 

"În oraşul acesta nu se-ntâmplă nimic

Stau toţi cu mâinile-n sâni şi cu inima  

beată; 

Moartea îţi vine închisă-ntr-un plic 

Iar ghitările-au corzi de sârmă  

ghimpată  

Au vocile-nchise-n cutii de conserve  

Şi tac blestemând cu migală de sclav 

Cînd frigul le umple pustiul cu verbe- 

În acest oraş a cînta e un jaf 

Într-o noapte ciudată un om a visat 

Că-i ascunsă în rîu o comoară; 

O viaţă întreagă de-atunci a-ncercat 

Să sugrume rîul c-o sfoară  

Străzi bântuite de noapte 

Zile cu faţă murdară de praf 

Cântăreţi răstigniţi cu ghitările-n spate 

În acest oraş a cânta e un jaf!  

Dar vin contrabandiştii de oglinzi 

Cu chipurile sparte în cioburi amare; 

Pe câinii ăştia negri nu-i mai prinzi-  

Şi-au vândut colţii pe-aripi de ghitare  

Şi au fugit în cele patru zări deodată  

Cei patru pelerini ai rockurilor sfinte 

Cărându-şi după ei averea toată  

Închisă-n priviri ca noaptea-n 

morminte  

În oraşul acesta cu flori de pomană  

Idioţii zâmbesc şi au faţă umană  

În oraşul acesta orice poţi să vinzi 

Chiar şi palide umbre din umbre de-  

oglinzi  ." 

MIRCEA JOE RUŞI 

chitarist, compozitor (Norvegia)

Artistul cântă acolo unde poate cânta. E firesc să se concentreze pe cântare, efectele de scenă sunt ultima roată la căruţa unui rocker de club. După primele luni în Norvegia, la sfârşitul anilor '90, am fost privit cu zâmbet când am povestit că fiecare adunare, conferinţă, concert, începe cu un anunţ în care se arată uşile de evacuare în caz de incendiu.
Acum câteva săptămâni am fost în România şi am fost luat peste picior când am spus unui amic, patron de bar, că uşa de la ieşire ar trebui să se deschidă înspre înafară, nu înspre interior. Sunt detalii dintr-o ţară în care clar incendiile sunt mai multe decât în Ro, din cauză că 90% e din lemn. Însă ca la orice tragedie, e o sumă de lucruri care merg prost. Suma aia s-a arătat la Colectiv. Există zeci de locaţii fără ieşiri semnalizate, au existat mici incidente într-o grămadă de cluburi. Artiştii nu se gândesc la asta decât atunci când le-a lut foc o priză sau covorul de tobe. Ei nu sunt cei care dau şpagă autorităţilor sau care mânuiesc hârţoagele unui dosar. Artiştii cântă. Şi câteodată mor, cu tot cu publicul lor.
Durere nesfârşită şi speranţă că tragedia asta va duce la reguli mai clare, la atenţie mai mare în privinţa unor detalii pe care ignoranţa le-a transformat în catastrofă.
Corupţia şi incompetenţa, la un loc cu ignoranţa şi entuziasm, au ucis. Îmi vine să urlu. Oricare dintre noi putea fi acolo. Iar dacă s-ar fi ţinut miercuri sau joi, probabil zeci de muzicieni chiar ar fi fost acolo. Mulţi n-au avut cum, având cântări. O catastrofă.

GEORGE SĂRLUCEANU
folksinger, basist, compozitor

Mi-aş dori ca toate posturile de radio să difuzeze aceste trupe care s-au chinuit "o viaţă" să răzbată cu muzica lor. În acelaşi timp să se plătească corect toate drepturile conexe şi de autor. Mi-aş dori ca trupe de underground să devină de mainstream. Asta da revoluţie. 

Dacă rock-ul nu putea să răzbată în România, măcar astăzi decide soarta unei ţări. Aş putea numi ceea ce se întâmplă astăzi, Romanian Rock Revolution. 

VICTOR SOLOMON 

chitarist, compozitor 

Aş prefera să nu vorbim despre asta, ci reîntoarcerea artistului în sala de spectacol. Prea multe cluburi în care se cântă la mese, iar spectacol deloc.

DAN SPÎNU
compozitor, aranjor

Cred că la această întrebare e posibil să existe două răspunsuri: 

1. Cauzele tragediei duc la dezbateri despre patroni, legi, factori de decizie în reglementarea amenajării / utilizarii spaţiilor publice destinate spectacolelor, etc., iar toate acestea îndepărteaza de implicaţiile artistice ale celor întâmplate. 

2. E posibil ca mulţi jurnalişti sau factori de opinie să nu conştientizeze implicaţiile şi specificul activităţii de club, în România, în asociere cu genurile rock / jazz. Activitatea de club e singura cale de a exista pentru majoritatea artiştilor din genurile amintite, deoarece, cu excepţia unor emisiuni de specialitate ale posturilor de stat, marile canale mediatice sunt închise pentru aceste genuri. Asta poate induce falsa impresie că ele sunt minore, cu un public restrâns, şi de asta să se ignore artistul în toată această campanie mediatică. De fapt, şi aceasta este o trăsătură specifică ţării noastre, lumea acestor cluburi este în realitate foarte amplă, e comparabilă cu cea din curentul principal şi spre deosebire de acesta, e una reală, cu un public conştient, care nu se află întâmplător la spectacole, pentru că e "trendy" sau pentru că e gratis. Posibil ca tragedia întâmplată să ducă la închiderea unor cluburi care nu respectă normele, ceea ce va avea impact notabil asupra genurilor mai sus amintite în perioada imediat următoare. Dar tocmai pentru că mereu ele au fost forţate să se autosusţină, să găsească soluţii pentru a supravieţui multor vicisitudini, eu sunt încrezător că vor reuşi să supravieţuiască şi de data astă, ceea ce va arăta încă o dată legătura autentică artist-public în cazul acestor genuri, precum şi valoarea lor estetică, sinceritatea mesajului acestor artişti. 

ILIE STEPAN 

chitarist, compozitor

Societatea este nemernică. Pornind de la ceea am citit în ultimele zile şi înainte de avea informaţiile complete, pot spune că situaţia este comică dacă nu ar fi tragică. Este năucitor. În ţară, în situaţia actuală, sunt cluburi cu zeci de locuri care nu au avizele complete de funcţionare. Ce-ar trebui să facă rock-ul? Să se întoarcă la câmpiile generaţiei flower-power... care a pus umărul la clădirea acestui gen muzical. Muzica rock este marginalizată în special din motive financiare. Ea are de mult mai multe "nevoi" tehnice pentru afirmare, instalaţii şi echipamente şi oameni dedicaţi. Probitate artistică! O producţie rock este mult mai diversă decât scena pregătită pentru trei siliconate, care cântă playback sau live cu negativ... Muzica rock este marginalizată şi din cauza politicului. Rock-ul naşte lideri. Jimi Hendrix, Jim Morrison, Janis Joplin, Freddie Mercury, Bob Dylan, Bob Geldof, Bono, Roger Waters, Bruce Springsteen etc. Muzica rock are spirit. Generează opinie publică care deranjează. În mod voit a fost marginalizată şi nepromovată la radio şi TV. Acum muzica rock este din nou pe prima pagină pentru că ea a făcut sacrificiul suprem. Avem şi primul rocker politic al ţării: Zgonea. Unul coafat, mascat desigur, la fel ca în episodul cu Waters şi ciocanul ce dărâma simbolic gardul de la Parlament... Situaţia este comică. Mai trebuie spus că există trupe care au dezertat din rândurile ei pentru beneficii financiare imediate. NU trebuie uitat că muzica rock este clasică. Nu mai este capriciul unei generaţii. Are subgenuri şi-a diversificat stilul şi maniera de interpretare. La noi cultura, sănătatea, educaţia au fost terfelite după bunul plac. Muzica rock este pozitivă. Mari artişti rock şi muzica lor au stat la baza unor mari campanii publicitare. Ea ne-a stat întotdeauna alături şi a fost aproape de fanii ei. Sper ca prin rezultatele anchetei să se ajungă la asanarea, încetul cu încetul, a tuturor cauzelor care au generat această tragedie. Orice gen muzical are valorile lui. Ţineţi minte că atunci la Woostock şase sute de mii de oameni au stat trei zile în pace şi comuniune. În afară de ploaie nu s-a întâmplat nimic negativ. Generaţiile rockului sunt oameni pozitivi. Unii sunt oameni credincioşi nu trebuie pusă anatema. Nu trebuiesc date comunicate după ureche... Rock-ului un LOC Rock-ul BAROC!

VALI ŞERBAN
folksinger

Pentru cel mai simplu, mai cinstit, mai umil şi mai omenesc motiv: pentru bani. Pentru bani, aşa, în general, sau pentru bani mai mulţi, la ocazii. Pentru că nu se poate trăi fără bani. Până şi pensionarii se pensionează pe bani... până şi condeierii de toate rangurile, care trăiesc în turnuri patriotice de fildeş exclusiv naţional, suflând asupra noastră aburi tămâioşi de virtute din plastic, tot pe bani viiază! Şi-atunci, cum să n-o facă şi aiuriţii şi iresponsabilii care ies din rând şi urcă pe scenă, sub contract pe viaţă, şi care sunt, oricum, fără dubii, cei mai iubiţi dintre pământeni? Mai bine întreabă-mă care dintre artişti nu cântă în aproape orice condiţii... ca să-ţi pot răspunde: aceia - mai puţini - care-au reuşit să adune nu doar dragoste prin buzunare, aceia care trăiesc un menaj viager şi fructuos cu show-bizz-ul, şi în sfârşit, aceia care circulă chiuind cu muzici fără suspensie... ceilalţi merg oricum mai departe, mânaţi de încăpăţânare, de nevoi, de destin... Dar mai e ceva: peste tot în lume se cântă în cluburi de toate dimensiunile şi subdimensiunile, în underground-uri care de care mai subpământene - spre spaima bieţilor creştini - şi se întâmplă şi pe-acolo tragedii; la noi, însă, specifică e starea de hrubă, a majorităţii acestor spaţii, specific e şi eternul nărav al improvizaţiei... care s-a transformat, vai, într-o jonglerie cu moartea... În rest, toate vechi. Nu se poate cânta doar pe stadioane, în pieţe, prin polivalente; deci, cluburi au fost, sunt, şi vor mai fi... problema generală a devenit siguranţa întregului sistem privat de divertisment! Sau, mă gândesc eu, poate că va fi sigur dacă va deveni sistem... Nu monopol, bre! Întreabă-mă dacă există şansa schimbării din temelii; îţi răspund precum McEnroe odinioară: sper că nu vorbeşti serios!... Poate astăzi, la mare agitaţie şi emoţie, nişte petece fierbinţi... Atât. Suntem un popor nevricos şi uituc, nu ne mai vindecăm... Aşa că, mult mai omenesc e să ne gândim acum la cei duşi, candele de blândeţe şi lumină.

ALEX VASILACHE
vocalist

Era lansarea albumului "Sânge Albastru" al lui JerryCo. Recunosc deschis că nu m-am gândit la ce s-ar putea întâmpla în caz de incendiu. Am văzut buretele, dar nu mi-am închipuit că nu ar fi ignifug. Nu m-am uitat nici după numărul de ieşiri de urgenţă, nici după hidrant sau evacuatoare de fum. De ce? Pentru că nu am făcut niciodată un instructaj PSI, pentru că la şcoală nu am învăţat lucrurile astea. Pentru că nu am fost informat, dar, mai presus de toate, pentru că am presupus că, aşa cum eu îmi fac treaba cu conştiinciozitate pe scenă, cineva şi-a făcut treaba şi a avut grijă ca locul acela să fie sigur pentru oamenii dinăuntru.

Jertfa rockerilor din Colectiv va salva România!

Adio dragi copii! Adio şpagă! Este momentul unei schimbări radicale în societatea românească. O purificare Colectivă. Este timpul să punem punctul pe i şi să nu trecem indiferenţi peste această nenorocire. Cu toţii suntem vinovaţi că am permis neo-comuniştilor să ne fure revoluţia în 1989 şi să-şi creeze un Sistem (aparent) impenetrabil. Au reuşit să respingă punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi vedeţi cu toţii unde am ajuns! Trebuie, în mod democratic, măturat acest Sistem, prin alegeri (chiar şi anticipate!) şi înlocuiţi politicienii din Parlament (din toate partidele actuale, care sunt plătiţi de noi toţi) şi acoliţii lor din primării şi alte autorităţi locale (care sunt plătiţi de noi toţi). O să mă întrebaţi cu cine? Noi pe cine votăm? Nu cred în vorbele acestea. Sunt mulţi profesionişti în ţară. Ce-i drept, foarte mulţi, în mediul privat. Ştiţi de ce! Tineri profesionişti care să facă REFORME adevărate alegând consilieri din generaţia noastră.
Trebuie stopată corupţia întreţinută de acest Sistem! Aceştia sunt vinovaţii din umbră care au votat legi pentru ei şi în apărarea lor (există o lege care condamnă abuzurile miniştrilor sau altor autorităţi şi nu se aplică!). 
Au dezbinat şi divizat România. Au migrat de la un partid la altul după bunul plac. Ascund legi şi favorizează infractorii! Au ascuns legea anti-fumat în cluburi şi închid ochii la fărădelegile autorităţilor locale, la ocolirea legilor. Nu sunt împotriva fumătorilor pentru că şi eu am fost. Trebuie să existe un mediu curat pentru toţi de care să ne bucurăm ÎMPREUNĂ, oriunde ar fi un concert live!!! 
Trebuie angajaţi numai profesionişti. Societatea Civilă, Alianţa Civică unde este? Iliescu le-a dat de lucru!? Muzicienii nu-şi pot organiza un sindicat ca în orice ţară civilizată. Au fost încercări, ştiţi bine. Totul a fost minat de ei înşişi, adică de orgoliile personale. Cu ce-a mai adăugat şi Sistemul încă, acest proiect a eşuat... Acest sindicat îi putea apăra în orice situaţie conflictuală cu organizatorii de evenimente sau cu sprijinul legii pentru susţinerea muzicii româneşti la radio şi televiziune. Unde este acea lege de ce nu se aplică? Transparenţă! Ce se întâmplă cu banii de pe fonogramele aplicate pe albume. Am fost invadaţi de muzică străină! Drepturile de autor "pleacă" afară! Tinerii care şi-au pierdut viaţa în Colectiv vroiau să se distreze pe ritmurile muzicii rock româneşti. De ce se blamează această muzică, deja înghesuită în underground la fel ca blues-ul şi jazz-ul? De ce nu se promovează în mass media? Dar la Radio România sau TVR (care sunt plătiţi de noi toţi)? Trebuie să existe această alternativă serioasă, culturală, astfel se va forma gustul şi pentru muzică rock (folk, prog, punk, blues, jazz etc. şi mai ales, în limba română). De ce fac asta? Pentru că nu au unde să o audă, pentru că nu e promovată, dar şi pentru că nu o înţeleg. Nu-i înţeleg spiritul liber, de neînfrânt! 

Jertfa rockerilor din Colectiv va salva România! 

Radu Lupaşcu
redactor-şef
artasunetelor.ro
3-6 noiembrie 2015

Foto: Miluţă Flueraş 
Foto: Ştefan Mardale 
Foto: Radu Lupaşcu