Cucuteni Jazz Fest
Dacă jazzul se defineşte ca o artă a spontaneităţii creatoare, deopotrivă în chip benefic ar fi oportun să se manifeste trăsătura de inventivitate şi în latura organizatorică a evoluţiilor live proprii muzicienilor de gen. Din acest punct de vedere, o idee cu adevărat pertinentă s-a născut din imaginaţia binecunoscutului instrumentist la trombon, bucium, la alte instrumente de suflat, compozitor, aranjor şi şef de formaţie Liviu Mărculescu: temerarul proiect al unui nou festival moldav de jazz, surprinzător de original mai ales prin perimetrul aparte de desfăşurare, precum acela generos oferit de situl arheologic Cucuteni, obârşie cu vestigii – ceramică pictată – datând din vremea geto-dacilor! Viziunea / concept a iniţiatorului a fost aceea a catapultării unui amplu arc peste milenii, invitând melomanii într-un ambient pitoresc, evocator şi totodată, aşa cum însuşi demiurgul Festivalului declara: „apt a crea un spaţiu cultural atipic conectat la natură, influenţat de natură... un loc magic ce predispune muzicianul la inspiraţie pentru improvizaţie.”

Ca unul care, ca prezentator, m-am aflat de la primul la ultimul minut al evoluţiilor scenice în proximitatea actului artistic din cele trei seri muzicale (10, 11, 12 iunie), enunţ cu certitudine izbânda peremptorie a insolitului nou Festival, ceea ce legitimează permanentizarea lui şi în ulteriorii ani! Aşadar, un sincer bravo lui Liviu Mărculescu, cu atât mai mult cu cât, în absenţa infamantă a susţinerii de orice fel din partea forurilor ieşene, organizatorul a fost nevoit să rezolve integral complicatele resorturi ale concretizării unui atare proiect, cu forţe şi mijloace proprii!
Am apreciat ideile, liniile de forţă ale programului, vizând atât promovarea / încurajarea unor tinere talente, cât şi valorificarea resurselor creative ale unor muzicieni notorii din arealul autohton, dar şi de peste fruntarii. În deschiderea primei seri au urcat pe podium, nu fără emoţie, şapte debutanţi (şase fete şi un băiat) alăturaţi sub genericul comun „Atom de carbon”: Mălina Constantinescu - vocal, Mălina Matricală - pian, Alexia Alixescu - ghitară, Aniela Tudor - ghitară bas, Daria Truţescu - baterie, Briana Corlăţan - backing vocal, Vlad Lavric - saxofon alto, talentaţi tălmăcitori ai unor teme standard ca acelea numite „JUST TWO OF US” (Grover Washington Jr.), „ALL OF ME” (Gerald Marks, Seymour Simons), „ISN’T SHE LOVELY” (Stevie Wonder), „YOUR HEART IS AS BLACK AS NIGHT” (Melody Gardot).
I-am aplaudat apoi pe soţii Andra Botez - solistă (profesoară de tehnică vocală, atestată şi internaţional în Olanda) şi Bogdan Botez - ghitară, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi; aplauze meritate pentru înveşmântările creative conferite cu profesionalism şi bun gust pieselor „SPAIN” (Chick Corea), „PE VALE” (folclor), „SOFTLY AS IN A MORNING SUNRISE” (Sigmund Romberg & Oscar Hammerstein II), „A NIGHT IN TUNISIA” (Dizzy Gillespie), „CLOSE TO YOU” (Andra Botez), „MOCIRIŢĂ CU TRIFOI” (folclor).
Le-au urmat, venind din Republica Moldova, componenţii Trio-ului „ART VI BAND” cu un interesant, puţin comun program de jazz manouche şi de prelucrări în jazz ale unor tangouri. Ne referim la instrumentiştii Valeriu Culea - acordeon (director al Festivalului Internaţional de Jazz de la Chişinău, a cărui a X-a ediţie s-a derulat între 24-25 mai a. c.), Radu Zaplitnâi - acordeon, Igor Socican - contrabas (profesor la Facultatea de Artă Muzicală a Academiei din Republica Moldova), buni prieteni şi coechipieri doar de o lună în această formulă de trio. Recitalul lor a cuprins nu mai puţin de cincisprezece momente sonore, dintre care menţionăm „DIALOG VALS” (Valeriu Culea), „VOLVER”, „EL CIOCLO” (tangouri de Carlos Gardel), „RADU’S VALS” (Radu Zaplitnâi), „OBLIVION” (Astor Piazzolla), „LA VIE EN ROSE” (Édith Piaf), „MOON RIVER” (Henry Mancini) etc.
Două dintre debutantele grupului „Atom de carbon”, vocalista Briana Corlăţan şi cu Mălina Matricală – de astă dată ghitaristă –, au reapărut la începutul serii a doua, ca un duet sub denominaţia „Eighteen Matches”, cultivând versiuni de jazz şi bossa nova ale unor cunoscute teme, ca „DREAM, A LITTLE DREAM OF ME” (Fabian Andre, Wilbur Schwandt, Gus Kahn), „AT LAST” (Mack Gordon, Harry Warren), „IN A MANNER OF SPEAKING” (Winston Tong), „I’LL TAKE CARE OF YOU” (Brook Benton), „MOCIRIŢĂ CU TRIFOI” (folclor), „BILLIE JEAN” (Michael Jackson).
Neîndoielnic, una dintre culminaţiile valorice ale Festivalului Internaţional de Jazz de la Cucuteni a fost marcată de admirabilul recital susţinut de duetul soţilor Gârlea, pianistul Cristi Gârlea (profesor la extensia de la Piatra Neamţ a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj) şi Mihaela Gârlea (interpretă de excepţie, plurivalentă, autoare a valorosului volum „Vocea în jazzul românesc” reprezentând teza de doctorat a solistei, profesoară de Canto Jazz la Universitatea naţională de Arte „George Enescu”). Ei au oferit celor prezenţi inventive, captivante reevaluări în manieră personală ale unor creaţii diverse – din punct de vedere stilistic: „WHENEVER THERE IS YOU” (Magnus Zingmark & Oscar Simonsson), „I’M LOST WHITHOUT YOU” (Memphis Slim), „YOU’RE EVERYTHING” (Chick Corea) „SAMBA DE GAGO” (Joyce Moreno), „EVERY BREATH YOU TAKE” (The Police), „UN MIC CUVÂNT” (Richard Oschanitzky), „LIGHT MY FIRE” (Doors), „ONE DAY I’LL FLY AWAY” (Joe Sample, Will Jennings).
Originari din Ungaria, respectiv din Siberia, în duo-ul ce i-a reunit, Peter Somos (care acum activează în Polonia) şi Nadishana au surprins asistenţa prin sonorităţile exotice ale instrumentelor lor. Astfel, bateristul Peter Somos a susţinut concomitent cu mâna sa stângă şi o linie de bas la pian electric, acompaniindu-l pe partenerul său Nadishana creator de contribuţii melodice emise la instrumentul cu coarde mandola, la flaut şi la sursele metalice de percuţie numite handpan, un fel de steeldrum dar nu concav ci convex... Programul interpretat de ei, ce a cuprins exclusiv compoziţii proprii, a relevat un intens interplay ca principal atribut valoric.

Seara a doua a fost încheiată cu brio de „Liviu Mărculescu Jazz Unit”, redutabil sextet instrumental alcătuit din Constantin Stavrat - baterie, „Bizy” Bîzgă - contrabas, Eugen Toboş - ghitară, Daniel Bălan - pian electric, Eduard Mihăilă - trompetă şi desigur, liderul Liviu Mărculescu la trombon şi la bucium; cu ei s-a afirmat şi muzicianul german invitat Thomas Gruss – saxofon tenor (profesor de clarinet şi saxofon la Conservatorul din Halle) cu care şeful formaţiei colaborează actualmente la realizarea unui nou album. Cele şapte piese incluse în recital – compoziţii ale trombonistului şi ale saxofonistului, au cucerit prin pregnanţă ritmică, inspiraţie melodic-armonică, fantezie improvizatorică nedrămuită evidenţiată pe rând de toţi coechipierii grupului, dar mai ales de către lider şi de invitat: o evoluţie creativă marcând culminaţia calitativă a Festivalului, rod al competenţei, pasiunii, implicării! Iată tot atâtea epitete emblematice etichetând piesele „HANGING DRIVE”, „THURSDAY MORNING”, „FIESTA”, „BLUES TO A FRIEND”, „CUCUTENI KOSHI” (koshi fiind un instrument muzical de sorginte asiatică) – compoziţii şi aranjamente semnate de Liviu Mărculescu şi „ANYTHING SUSPICIOUS”, „ABDULLAH DREAMS” – sub autograful componistic al lui Thomas Gruss.
Şi a venit ultima seară de Festival odată cu urcarea pe podium mai întâi a tandemului „TAP 2 – 10 Future Sound” însumând talentul / inventivitatea vădite de pianistul Tudor Amarandei (profesor la Clasa de Jazz Romeo Cozma a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”) şi de vocalista Pamela Aviziteiţei – studentă în anul I al Clasei de Jazz. Apreciatul mânuitor al claviaturii şi talentata cântăreaţă (care s-a produs totodată la sintetizator) s-au aflat la prima lor apariţie în public drept realizatori ai unei tentative de fuziune între jazz, muzică electronică şi muzică academică, ce s-a concretizat în tălmăcirea compoziţiilor proprii „DRIFTING”, „THE RUSH”, „BACK DOOR BLUES”, „FEATHERS” şi „FUTURE SOUND” – aceasta din urmă constituindu-se ca piesă-titlu a viitorului lor CD.
Un alt episod festivalier memorabil a fost împlinit odată cu prestaţia de notabilă ţinută a Quartetului „CALI” din Iaşi (dobânditor al Trofeului „Jazz In The Park” – în anul 2010, al Trofeului „Sibiu Jazz Competition” în 2014, ca şi al Premiului pentru cea mai bună formaţie adjudecat la Festivalul - Concurs „Johnny Răducanu” de la Brăila). „CALI” – adică Alex Jaxx (Alexandru Huţanu) - saxofon alto, Cătălin Huţanu - claviaturi, John Mantucci (Ioan Mantu) - ghitară bas, Lucian Rusu - baterie s-a relevat ca mesager al jazzului fusion, excelând atât prin originalitatea sonorităţilor, prin vitalitate, cât şi prin imaginaţia investită din plin în intervenţiile improvizatorice individuale. Am aplaudat redimensionările conferite unor teme din repertoriul internaţional al genului, „BROTHER HUBBARD” (Kenny Garrett), „THERE WILL NEVER BE ANOTHER YOU” (Harry Warren, Mack Gordon), „SING A SONG OF SONGS” (Kenny Garrett), „I MEAN YOU” (Thelonious Monk), „NARDIS” (Miles Davis), „MY ONE AND ONLY LOVE” (Guy Wood, Robert Mellin).
Întrucât dintre cei trei invitaţi ucraineni ai grupului „KOLO YOLO”, doi nu au avut viză de ieşire din Spania unde trăiesc ca refugiaţi, doar cel de al treilea, bateristul Alexei Fantaev a fost prezent. Pentru a evolua totuşi pe scena Festivalului, saxofonistul german Thomas Gruss şi muzicienii români Daniel Bălan - pian, Constantin „Bizy” Bîzgă - contrabas, vocalista Oana Severin, trombonistul Liviu Mărculescu (cântând şi la bucium) şi invitatul Radu Zaplitnâi - acordeonist din Republica Moldova s-au oferit necondiţionat a-i fi parteneri lui Alexei Fantaev cu minime preparative... Vădind un indice valoric accentuat, oaspetele ucrainean împreună cu neaşteptaţii lui „acoliţi întru jazz” au înfăptuit un demers spontan admirabil, plin de culoare şi de expresivitate. De comun acord, ei au improvizat împreună pe suportul armonico-ritmic al piesei „AVATAR” compusă de Daniel Bălan şi al temelor standard „CARAVAN” (Juan Tizol), „CANTALOUPE ISLAND” (Herbie Hancock), „DONNA LEE” (Charlie Parker), „WHEN THE SAINTS GO MARCHIN’ IN” (traditional), „ROUTE 66” (Bobby Troup), plus o secvenţă specială interpretată la bucium.
Consemnărilor legitim admirative datorate reuşitelor recitaluri care s-au înşiruit sub sigla „CUCUTENI JAZZ FESTIVAL 2022” li se cuvin adăugate aprecieri pentru calitatea sunetului asigurată de echipa alăturîndu-i pe Dan Spînu (la pupitrul principal), pe Ramona Cojocaru şi pe Mălina Matricală responsabile pentru amplasamentele scenice.
În numele tuturor argumentelor cuprinse în aceste rânduri, aşteptăm cu interes Festivalul „CUCUTENI JAZZ 2023”!
Florian Lungu
1 iulie 2022
(Legenda foto: 1. Ambient Cucuteni Jazz Fest.; 2. Florian Lungu şi Liviu Mărculescu; 3. Balerina Cucuteni – Georgiana Dimitrescu)

|