Ce s'a întâmplat după 1989? (IV)

Continuând vaga clasificare sugerată în primele trei episoade ale acestui eseu, aș adăuga că există muzicieni dedicați jazzului, care încearcă să-și maximizeze rezultatele artistice prin combinarea statutului de rezidenți în România cu cel de voiajori, uneori chiar ... navetiști peste frontiere. Deși neintegrați „spațiului Schengen”, concetățenii noștri dispun (nu însă și în perioadele bântuite de spectre pandemice, ca în momentul conceperii acestui eseu) de o libertate de mișcare inimaginabilă până în 1990. În cazul unei arte eminamente universale, precum jazzul, așa ceva este o oportunitate esențială. Dintre numele ce și-au asumat o asemenea condiție – cu rezultate artistice variabile – aș aminti-o, în primul rând pe Aura Urziceanu. Ascensiunea ei începuse încă din adolescență, prin anii 1960. Dotată cu o voce fenomenală și cu atributele adiacente unei dive a jazzului, Aura fu adoptată în „înaltele sfere” dominate de titani precum Duke Ellington sau Ella Fitzgerald. Din păcate, conexiunea s’a întâmplat spre finele vieții lui Ellington, însă colaborările cântăreței noastre cu Thad Jones/Mel Lewis Orchestra (unul dintre big band-urile definitorii din epocă) au contribuit din plin la fortificarea conștiinței de sine a jazzului nostru. Deși mariajele internaționale erau tot mai dezavuate – îndeosebi după virajul neo-stalinist efectuat de regim în 1971 – căsătoria Aurei cu bateristul canadian Ron Rully nu i-a împiedicat sporadicele reveniri în patrie. Acestea au culminat cu istoricul concert de la Sala Palatului – anno 1973 – în compania elitei jazzului român, sub coordonarea lui Richard Oschanitzky. Dar, chiar după ce va fi trecut în categoria septuagenarilor, Aura Urziceanu avea să-și onoreze admiratorii din țara natală, prin concertul dat la București în novembrie 2018. Spre bucuria generală.

La rândul ei, Anca Parghel (născută în Bucovina, absolventă de Conservator la Iași) și-a dezvoltat o carieră internațională, având ca pilon de bază postura de profesoară de jazz în mediul muzical academic din Belgia. Totuși – înainte ca maladia fatală să îi frângă zborul de Pasăre Măiastră (alt titlu brâncușian, adoptat pentru albumul realizat împreună cu Mircea Tiberian la casa Electrecord în 1989) – își consolidase legăturile cu patria, revenind încoace cu regularitate. Opțiune validată post-mortem și de evoluția fiilor ei – Ciprian și Tudor Parghel – integrați scenei actuale a jazzului nostru (un rol va fi jucat în acest caz și colaborarea celor doi cu vocalista Irina Sârbu, ex-studentă a Ancăi și actuală soție a fratelui mai mare). „Algoritmul” creat de Parghel fu urmat și de alte colege de profesiune: ultratalentata Maria Răducanu, cu ale sale capricioase colaborări externe; Marta Hristea – pe traseul București-Amsterdam și retur; Teodora Enache, atingând un vârf de carieră prin colaborarea cu iconoclasul ghitarist american Stanley Jordan; Luiza Zan și frecventele sale conlucrări cu jazzmenii unguri.

Alți muzicieni-voiajori: Cătălin Milea – saxofonist interiorizat, repatriat după studiile efectuate la Groningen în compania unor Alex Simu, Toma Dimitriu, George Dumitriu ș.a.; Lucian Nagy, oscilând între Banat și Occident cu remarcabile performanțe poliinstrumentale.

În genere, confrații basarabeni se încadrează sporadic în categoria „navetiștilor”, evidențiindu-și profesionismul pe diverse meridiane, dar revenind apoi fie la Chișinău, fie în România. Dacă aveți ocazia, merită să vă familiarizați cu atractivele realizări ale câtorva dintre ei: Dima Belinski/pian, keyboards, compozitor; Vali Boghean/poliinstrumentist, lider de formație; Dorel Burlacu/poliinstrumentist, compozitor; Gari Tverdohleb/baterie, percuție; Alexandru Arcuș/poliinstrumentist, compozitor; Valeriu Cașcaval/țambal; Oleg Baltaga/baterie, percuție; Alex Calancea/ ghitară-bas, lider de formație; Geta Burlacu, Nadia Trohin, Ana-Maria Surguci, Natalia Țurcan/vocaliste; Cezar Catanoi/poliinstrumentist; Eugen Mamot/saxofoane.

Până aci am încercat să reconstitui (evident, cu inevitabile carențe) ceea ce aș numi „scena itinerantă” a jazzului român post-1989. Realitatea este că, în pofida continuei hemoragii de talente din arealul romanității orientale (= România, plus porțiunea din Moldova de Est, căreia Stalin i-a amputat extremitatea nordică și accesul la Marea Neagră), acest spațiu continuă să genereze noi și noi interpreți de jazz. Admir performanțele celor din diaspora. Dar, din perspectiva națiunii căreia îi aparținem, rolul celor ce și-au asumat continuarea activității jazzistice printre compatrioți are o importanță crucială. Aș zice chiar, comparabilă cu cea din perioada de marasm social/ideologic/economic 1971-89.

O veche maladie cu specific autohton constă în ignorarea, dacă nu chiar denigrarea propriilor valori. Nu pretind că situația jazzului din România ar fi ideală (există, oare, așa ceva?). Dar eventualilor contestatari ai evidenței că avem și în zilele noastre valoroși practicanți ai genului muzical-improvizatoric, le propun să acorde o fărâmă de atenție muzicienilor pe care îi voi numi în continuare. În sincronie cu ceea ce se petrece pe plan mondial, se constată o perfecționare a tehnicii interpretative și o lărgire a orizontului informativ, contrabalansate  de o anume rarefiere, uneori până la quasi-dispariție, a marilor figuri tutelare – așa-numiții giganți, capabili să definească un stil sau chiar o epocă (Armstrong, Ellington, Thelonious Monk, Parker, Miles Davis, Mingus, Dizzy Gillespie, Bill Evans, Coltrane, Weather Report...). Reconfortant e, totuși, că există și activează un număr apreciabil de muzicieni români dispuși să-și sacrifice existența pe altarul jazzului (expresia am parafrazat-o după un interviu dat de reedsman-ul timișorean Laurențiu Liviu Butoi).

Dar înainte de a-i enumera pe cei din prezent, se cuvine a-i aminti pe unii dintre principalii făuritori ai jazzului în caracter românesc plecați de pe lumea asta în perioada post-1989: Dan Mândrilă, Sile Dinicu, Ștefan Berindei, Ovidiu Bădilă, Cristian Colan, Anca Parghel, frații Eugen și Adrian Ciceu, Alin Constanțiu, Béla Kamocsa, Valeriu Pavel, Constantin Ulinici, Jancy Körössy, Titel Popovici, Andrei Colompar, Adrian Enescu, Marius Popp, Corneliu Stroe, Peter Wertheimer, Garbis Dedeian...

Va urma>

Virgil Mihaiu
7 septembrie 2020

Foto: Arhiva Mihai CroCo Manea (1,2); Radu Lupaşcu (3)

Legenda foto:
1. Aura Urziceanu - Mihai CroCo Manea; 2. Mihai CroCo Manea - Anca Parghel; 3. Cătălin Milea.