CHICK COREA – O INIMĂ SPANIOLĂ NU MAI BATE

În vremea neajunsurilor ucigătoare ale pandemiei, pe fanii de pretutindeni nu îi putea năpădi ştire mai întristătoare decât urcarea la ceruri, în fatidica zi de 9 februarie 2021, a lui Chick Corea – una dintre personalităţile emblematice ale muzicii contemporane!

Între numele de referinţă ale jazzului internaţional care ne-au fost oaspeţi – şi pe care am avut onoarea să-i prezint pe scene festivaliere şi de concert – publicul românesc a avut privilegiul de a-l aplauda de cinci ori, nemijlocit, pe notoriul pianist, compozitor şi şef de formaţie Chick Corea: prezent pe scena Sălii Palatului la 6 aprilie 1993 cu un recital solo în contextul Festivalului „Camel Jazz Alive Summit”; apoi în 9 noiembrie 1998 în concert cu formula „Chick Corea & Origin” (liderul la pian, saxofonistul, flautistul şi clarinetistul Steve Wilson, saxofonistul, flautistul, basclarinetistul Bob Sheppard, Steve Davis la trombon, Avishai Cohen la contrabas, Jeff Ballard la baterie); în 26 octombrie 2008, la Bucharest Master of Jazz Festival în componenţa grupului „Five Peace Band” (cu ghitaristul John McLaughlin, cu saxofonistul Kenny Garrett, cu basistul Christian McBride, cu Vinnie Collaiuta - baterie, desigur cu Chick Corea - pian); la 24 octombrie 2009, tot sub genericul unei ediţii Bucharest Master of Jazz Festival, renăscutul „Return To Forever” – la Bucureşti doar în line up tip trio – Chick Corea, cu basistul Stanley Clarke şi bateristul Lenny White; iar la 20 martie 2012 tandemul instrumental „Chick Corea & Gary Burton” producându-se într-un memorabil concert împletind sonorităţi de pian şi vibrafon.

Armando Anthony Corea, cunoscut de fanii genului drept Chick Corea (născut la 12 iunie 1941 în Chelsea, Massachusetts, SUA), s-a apropiat de timpuriu de arta sunetelor, tatăl lui (trompetist, contrabasist, compozitor de origine italiană) angajându-i un profesor (tot italian) cu care copilul, talent precoce, a studiat pianul clasic timp de 5 ani. Debutul în formaţia lui Phil Barboza, pe când avea 20 de ani, a însemnat pentru tânărul instrumentist un prim contact cu inflexiunile şi mai ales ritmurile latino-americane, care i-au marcat definitiv felul de a simţi şi de a se exprima în jazz. La vârsta de 21 de ani a reuşit să intre ca student la prestigiosul institut „Juilliard School of Music”. Anul 1966, în care l-a înlocuit la pian pe vibrafonistul Gary Burton în quartetul instrumental al celebrului saxofonist Stan Getz (înregistrând în acel an şi primul album sub nume propriu, numit „Tones For Joan’s Bones”), a contat ca moment de început al ascensiunii vertiginoase a lui Chick Corea pe treptele consacrării. Foarte activ la finele anilor ’60, pianistul a mai înregistrat cu Stan Getz discul „Sweet Rain”, iar cu grupul propriu (care îi cuprindea pe Miroslav Vitous - bas, Roy Haynes - baterie), un LP memorabil al discografiei proprii, „Now He Sings Now He Sobs” (1968). La recomandarea bateristului Tony Williams, a devenit component al formaţiei ilustrului trompetist Miles Davis, fapt ce i-a sporit cota notorietăţii. În 1970, după ce s-a despărţit de grupul lui Miles Davis, a întemeiat cu basistul Dave Holland şi bateristul Barry Altschull, trio-ul „Circle” (de menţionat realizarea cu acest combo a apreciabilul album „A.R.C.”), în aceeaşi perioadă el dând la iveală primele înregistrări solo, precum cele reunite sub genericul „Piano Improvisations”, volumele 1 şi 2. Dacă în răstimpul descris, Chick Corea promova jazzul modern şi avangarda free, din anul 1972 asistăm la o sesizabilă schimbare de direcţie stilistic-conceptuală. Prin fondarea în 1971 a grupului „Return To Forever” (cu saxofonistul flautist Joe Farrell, cu basistul Stanley Clarke, cu brazilienii Airto Moreira - baterie şi Flora Purim - vocal, liderul însuşi fiind interpret la pian electric), grup cu care a întreprins şi un turneu triumfal în Japonia, muzicianul a început a cultiva asiduu jazzul „fusion” (sau jazz electric, jazz rock), ca şi influenţele latine (cea spaniolă, cea braziliană), îmbogăţindu-şi discografia cu o serie de albume de mare succes, între care „Light As A Feather”, „Hymn Of The Seventh Galaxy”, „Where Have I Known You Before”, „The Leprechaun” (în care apare şi soţia sa, Gayle Moran, ca vocalistă şi ca autoare), „My Spanish Heart”, „The Mad Hatter”, „Secret Agent” „No Mistery” (N.B. – pentru acest disc i s-a atribuit un Premiu „Grammy” în 1975) şi „Music Magic”. Definitorii pentru realizările proprii din ultimele decenii ale veacului trecut rămân: formulele sale de duo, cu pianiştii Herbie Hancock, Keith Jarrett, Friedrich Gulda, Nicolas Economou, cu vocalistul Bobby McFerrin, cu vibrafonistul Gary Burton (superbul album „Crystal Silence” – 1978), cu banjo-istul Bela Fleck, mai nou cu tânăra pianistă japoneză Hiromi Uehara; în trio-uri, ca şi în quartete diverse (de amintit albumele „Three Quartets”, „Trio Music” – 1981); deosebit de apreciatele grupuri „Elektric Band” şi „Akoustic Band” (ambele avându-i în secţia ritmică pe basistul John Patitucci şi pe bateristul Dave Weckl); sextetul instrumental numit „Origin”. Am apreciat în deceniul trecut un nou grup al neobositului artist, numit „The Vigil” cu care a evoluat în iulie 2013 pe podiumul Festivalului „Jazz de Vitoria – Gasteiz”.

Temperament vulcanic, mânuitor fără egal al claviaturilor / compozitor de o debordantă inventivitate, percuţionist talentat, muzician cultivând o extinsă paletă expresivă – de la romantismul suav la tensiunile paroxistice – posesor al unei tehnici briliante, creator de fraze melodice frenetice, pregnante, de o strălucitoare originalitate, rafinat armonist, inspirat colorist în aranjamente, Chick Corea va persista pentru posteritate drept real nume cu majusculă al jazzului actual. Iată cifre sugestive întruchipând meritate recunoaşteri valorice: înlănţuind albume, concerte, proiecte, Chick Corea a recoltat, din 65 nominalizări, nu mai puţin de 23 Premii Grammy, ultimul în 2019!

Florian Lungu

Foto: Bebe Draia – 6 aprilie 1993

Legenda Foto: De la stânga la dreapta: Mike Godoroja, Chick Corea (în mâini cu LP-uri Electrecord Jazz Restitutio), Johnny Răducanu, Garbis Dedeian.