CASA VERNESCU

În ipostaza de faţă titlul nu se raportează la impunătorul edificiu de pe Calea Victoriei din capitală (construit în 1821 de către boierul valah Filip Lenş şi care din 1993 găzduieşte „Casino Palace”), ci la casa de suflet în care cu generozitate ne-a invitat un artist autentic, pianistul şi compozitorul Marius Vernescu, prezent în fruntea propriului Trio pe podiumul de la terasa Clubului „Green Hours” în seara de 18 iulie a. c. Pare-se, lunile iulie comportă o aparte semnificaţie în existenţa artistului, nu numai fiindcă el a văzut lumina zilei în 6 iulie 1972. Căci în aceeaşi lună – dar a anului 2002 – în emblematica (pentru el) zi de 19 iulie, Marius Vernescu dobândea un deosebit de onorant Premiu I din partea juriului unei prestigioase confruntări valorice internaţionale!

Virtuozul mânuitor al claviaturii în alb şi negru a început studiul pianului la şapte ani, a urmat Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” (azi Colegiul Naţional cu acelaşi nume), a fost apoi doi ani student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Între timp, se afirmase ca pianist de jazz conlucrând cu saxofonistul Garbis Dedeian, cu bateristul Tudy Zaharescu, cu vocalista Anca Parghel, aplaudat prin cluburi, în săli de concert, la festivaluri din ţară precum acelea de la Sibiu, Braşov, Iaşi, Costineşti, Timişoara, dar şi peste hotare, la Corinthos şi Atena, la Budapesta. În dorinţa de a aprofunda studierea jazzului într-un institut de învăţământ specializat, Marius Vernescu a plecat la vârsta de douăzecişiopt de ani în Germania. Talentul, disponibilităţile sale evidente au triumfat încă de atunci, anticipând izbânzile de mai târziu. La Musik Hochschule din Hanovra era un singur loc disponibil la Clasa de pian de jazz şi, în urma examenului la care s-au prezentat şaptesprezece concurenţi, Marius Vernescu a fost cel ales! La acea şcoală, procesul de instruire apare bine gândit. Pentru o educaţie completă, studentului îi sunt predate ore de instrument, de improvizaţie, big band, combo, compoziţie, aranjament. Studiul zilnic, susţinut cu seriozitate şi asiduitate a condus în chip firesc la benefice consecinţe. Căci vădind o apetenţă înnăscută pentru competiţie, artistul a câstigat Concursul Niedersachsen Jazz (Germania), a dobândit de asemenea Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Jazz „Django Reinhardt” (Italia), dar mai ales a întrunit sufragiile unanime ale juriului, adjudecându-şi un preţios Premiu I la „Solo Piano Competition” organizată anual sub egida unuia dintre cele mai faimoase festivaluri de gen din lume, „Montreux Jazz” din Elveţia. Concursul a comportat două etape: preselecţia unor casete „demo” trimise de competitori şi susţinerea live, în faţa juriului de specialitate dar şi a publicului, a etapei finale. La ediţia 2002 au fost remise sute de casete „demo” din toată lumea (inclusiv din patria jazzului, SUA), pe baza cărora au fost selectaţi patru finalişti, din Estonia, Finlanda, Olanda şi... România. Ei bine, drept cel mai bun dintre cei mai buni a fost desemnat în data de 19 iulie (!!!) a anului 2002 românul Marius Vernescu care împlinise cu 13 zile mai devreme vârsta de 30 de ani! De subliniat faptul că Montreux Jazz Solo Piano Competition nu reprezintă nicicum o întrecere între debutanţi, ci un „contest” dificil şi pretenţios (fiind impusă interpretarea unei compoziţii proprii, a unui blues şi a unei teme standard), destinat tinerilor muzicieni deja formaţi, ceea ce sporeşte semnificaţia acestei distincţii. „Marius Vernescu este unul dintre cele mai mari talente de jazz ale Europei” – declara Quincy Jones, preşedinte al Juriului de la Montreux Jazz Festival. Drept recompensă în plus, lui Marius Vernescu i s-a atribuit în ţară Premiul pentru „Cea mai valoroasă performanţă externă a unui muzician român” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România). Printre succesele cu maximă reuşită ale carierei sale se numără concerte relevându-l în ţară şi dincolo de fruntarii: invitat al Festivalului „George Enescu” şi al „Bucharest Jazz Festival”; al concertuluiNeppi în Italia; al apariţiei pe scena Alexannder Platz din Berlin; la Sala „Grande Auditorium” (Roma); în celebrul Club de jazz „Porgy and Bess” (Viena); invitat special la Radio Hall Viena şi Radio Hall Budapesta; invitat special la „Piano Songs Steinway & Producers” (Bilbao, Spania), revenirea la Festivalul de Jazz de la Montreux în 2003, ca artist consacrat.

Cât priveşte recitalul Trioului lui Marius Vernescu de sâmbătă 18 iulie a.c. în grădina Clubului de Jazz „Green Hours” păstorit de neobositul Voicu Rădescu, să recunoaştem că noi – privilegiaţii martori ai actului de devoţiune pe altarul muzicii săvârşit cu har şi patos de instrumentiştii invitaţi, aflaţi într-o formă de zile mari – aşadar noi, ascultându-i, „ne-am simţit mai bogaţi sufleteşte” – ca să citez inspirata exprimare admirativă rostită de fanul Răzvan Andreescu la finele celor două ore de entuziasmante întruchipări sonore. Făcându-ne să uităm pe moment de prohibiţiile / riscurile morbide ale pandemiei, admisă fiind însă doar contaminarea cu virusul pozitiv al jazzului, cei trei cuceritori corifei ai măiestriei improvizatorice s-au întrecut pe sine! Protagonistul, ca de obicei inspirat, s-a identificat spontan cu logica fiecărui sunet cu care a înnobilat mirifice fraze-ghirlande melodice depănate pe claviatură, ca şi în edificarea măiastră a unor complexe conglomerate acordice. Cu alte cuvinte – veritabil balsam pentru auzul însetat de frumos...

Pianistul lider şi-a aflat acoliţi (în cea mai nobilă accepţiune a vorbei) pe măsură, întru înaltă trăire creativă, ei fiind experimentatul contrabasist Cătălin Răsvan (dar şi compozitor, aranjor, conferenţiar universitar doctor) şi mai junele, realmente promiţătorul ritmician Gabi Matei, fidel coechipier suporter al evoluţiei colegilor de grup dar şi inventiv baterist solist:

Iată câteva titluri de teme standard cărora cei trei muzicienii le-au conferit noi aspectări expresive, spre cinstea lor evidenţiind existenţa râvnitului parametru interplay (interacţiunea liberă a ideilor muzicale artizanate dezinvolt): „Sweet Georgia Brown” (Ben Bernie, Maceo Pinkard), „If I Were A Bell” (Frank Loesser), „All The Things You Are” (Jerome Kern), „Solar” (Miles Davis), „Bye Bye Blackbird” (Ray Henderson), „Flinstones” (Hoyt Curtin), „Straight No Chaser” (Thelonious Monk), celebra bossanovă „Garota de Ipanema” (Antonio Carlos Jobim) şi, tot în versiune ritmică de bossanova, notoria compoziţie a italianului Bruno  Martino „Estate”. La acest playlist cules din „Real Book-ul” genului, tentând parcă un periplu prin istoria jazzului (şi nu numai), Marius Vernescu a adiţionat şi admirabile creaţii proprii, precum cele numite „La drum” şi „The Fly”.

Întrucât în grădina primitorului club de jazz „Green Hours” s-a aflat în public şi bunul prieten al lui Marius Vernescu, pianistul italian Danillo Riccardi, şi el aparţinând familiei cultivatorilor jazzului, talentatul, sensibilul instrumentist oaspete a fost la rându-i invitat pe podium şi a oferit auditorilor, împreună cu amintita secţie ritmică, proprii versiuni interpretative ale temelor „Overjoyed” (Stevie Wonder) şi „Song For My Father” (Horace Silver).

Jazz de Liga întâi! Trăire artistică autentică!! Seară memorabilă!!!

Florian Lungu
25 iulie 2020