Arta Sunetelor

Burnin' Blues la Gastro Blues Fest

Timişoara a dat rockului românesc încă o trupă rock de calibru, Survolaj. Alături de Phoenix şi Cargo, fiecare cu câte o formulă rock bine definită, Survolaj a oferit fanilor hippie o nouă faţeţă a libertăţii de expresie a acestui gen muzical. O combinaţie pătrunzătoare de muzică şi poezie, un dinamism ritmic bine potrivit, şi, nu în ultimul rând, o tehnicitate ireproşabilă. O putem numi trupa retro-cult a generaţiei lui Daniel-Silvian Petre, vocea şi atitudinea unui grup unicat în istoria mioritică a rockului de la noi.

„Ei bine, cum să nu fi căscat ochii mari atunci când am văzut patru tineri (tineri, tineri) pe scena cărora puţin le pasă dacă sunt oameni în sală sau nu, dacă-i ascultă cineva sau nu. Ei nu mai cântau. Ei erau muzica. Tot corpul lor cânta, tot corpul lor era într-o stare de creaţie, toată fiinţa lor, şi sufletul, şi mintea, şi fiecare celulă din trup. Nu mai avea importanţă dacă ceea ce cântau era coerent sau nu, uneori doar îşi trimiteau unii altora sunete. Totul era atât de fascinant pentru mine, ca privitor – pentru că vedeam lucrul acesta, spre care alţii tind, la nişte tineri ce în mod sigur nu fac asta cu program, ci aşa zace-n ei. Spun a mia oară. Ar fi greşit ca toate formaţiile noastre să arate aşa. Rockul nu înseamnă asta, sau numai asta, cum rockul nu înseamnă numai spectacol. Rockul înseamnă toate astea la un loc, în fond aşa e şi-n viaţă, unii oameni sunt aşa, unii oameni sunt altfel. Dar oamenii aceştia aşa sunt, şi ei se numesc Zsolt Szabo, Levente Molnar, Daniel-Silvian Petre şi Cătălin Teodoreanu. Un singur nume: SURVOLAJ.“ (Florian Moţu Pittiş, extras din cronica apărută în Cuvântul, anul 3 nr. 23, 9-15 iunie 1992)

Trupa Survolaj a luat ființă în anul 1987 şi abia în 1992 a lansat primul album, cu acelaşi nume, fiind imprimat în doar trei zile. Componenţa iniţială a quartetului a fost următoarea: Daniel-Silvian Petre – voce, muzicuță, blockflöte, kazoo, Zsolt Szabó – chitară, Levente Molnar – tobe, Cătălin Teodoreanu - chitară bas. În timp, în Survolaj s-au mai produs schimbări, dar numai în secţia ritmică. Astfel, Florin Pefi Pop l-a înlocuit (temporar) pe Levi şi Ștefan Pișta Czifrak pe Cătălin.

Discografia grupului Survolaj cuprinde:

Survolaj (vinyl şi casetă, Eurostar 1992, reeditat pe CD, miniLp replica, în 2007 la Soft Records), a fost înregistrat între 24 şi 26 martie 1992 la Migas Real Compact de către Adrian Ordean şi avea 3 piese din care una fără titlu; 1. Broken Flight 18:06, 2. ... 6:25, Love Me & Hate Me 11:05;

Rock ’92 Vol. 1 - Fără restricţii, compilaţie, Survolaj are o singură piesă - Cântecul ploaiei (vinyl Eurostar, faţa A Comando, Survolaj, Cargo şi Krypton şi toată faţa B - Ian Gillan Band);

Let Me Fly in Your Hair (vinyl şi casetă, Eurostar 1994), a fost înregistrat între 19 iunie - 3 iulie 1994 în studioul Taurus din Cluj-Napoca, Piese: 1. I'm So Sorry For My Country 4:52, 2. Travelogue For Exiles 4:50, 3. Cannot Complain 4:08, 4. Waiting For The Darkness 6:05, 5. Got A Gun In My Hand 5:55, 6. Homesick Blues 4:32, 7. Let Me Fly In Your Hair 8:03.

Străzi bântuite de noapte (Digital Record, MC, 1996, caseta lui Vali Pădure era o compilaţie cu următoarele piese: A1. I'm So Sorry For My Country 4:50, 2. Travelogue For Exiles 4:50, A3. Cannot Complain 4:08, A4. Străzi Bîntuite De Noapte B5. ... 6:25, B6. Love Me & Hate Me 11:05);

Străzi bântuite de noapte (album homemade, CD, 2009, albumul avea următoarele piese: 1. Intro, 2. Străzi bîntuite de noapte, 3. Ultima soluţie, 4. Bal mascat, 5. Am sunat să-ţi spun că te urăsc, 6. Cel mai iubit duşman al meu, 7. Singur, 8. Horă de băieţi, 9. Cîntecul ploaiei, 10. Blestem).

Autorul trilogiei rockului românesc, Nelu Stratone, îşi aminteşte că primul concert al trupei Survolaj a avut loc la Casa studenţilor din Timişoara pe 20 ianuarie 1988.

„Survolaj efectuează turnee în Franţa şi Ungaria, unde surprind prin ţinută, atitudine scenică şi mesaj muzical, nelăsând nicio clipă impresia că ar veni dintr-o ţară din Estul Europei. Un alt eveniment la care au participat, ‘Mamaia Blues & Jazz Summer Nights’ - 1993, cu Florin ‘Pefi‘ Pop (tobe), le permite întânirea cu două staruri ale rockului mondial, Alvin Lee şi Jack Bruce.“ (Nelu Stratone - mic extras din cartea Rock în timpuri noi, Ed. Hyperliteratura, 2018)

Survolaj au mai cântat la Rock ‘91, pe Platoul Pionierilor, la doi paşi de casa noastră, de unde am păstrat mărturii fotografice, şi despre care credem, ca toţi cei prezenţi, că a reprezentat un adevărat Woodstock mioritic! Nu există filmări oficiale sau de amatori, dar este păstrat în memoria colectivă ca unul din cele mai reuşite festivaluri maraton de după perioada comunistă. A fost un regal de trupe româneşti, cred sincer că au fost bine alese de organizatori, iar din trupele străine pot numi pe Riblja Čorba din Yugoslavia şi Legenda din Republica Moldova. Nu mai ştiu ordinea intrării în scenă, însă la acest festival au participat: Phoenix, Pro Musica, Cargo, Roşu şi Negru, Semnal M, Compact C, Kappa, Celelalte Cuvinte, Iris, Krypton, Roata, Direcţia 5, Secret, Formula 5, Timpuri Noi şi, bineînţeles, Survolaj.

Deşi au cântat a doua zi dimineaţa, spre răsăritul soarelui, au avut mare succes! După acest veritabil triumf, Survolaj vor pleca în turneu în Franţa. O cronică franceză din cotidianul Midi Libre din 14 decembrie 1991 conchide: „Les Survolaj ont quand même fini par dédier leur concert aux Estudi’ Rock en reprenant la phrase du poète Tudor Arghezi - L homme este un oiseau qui voyage dans sa tête.“ (E.J.)

În 1992, Survolaj au mai concertat în Bucureşti, în aşa numitul Concert din Arenele Romane părăsite, şi au deschis show-ul Ian Gillan Band de la Festivalul Rock ‘92 Fără Restricţii, din 11 - 12 septembrie 1992, tot la Arenele Romane.

Survolaj a aniversat 30 de ani de existenţă în 2009 şi a susţinut un concert de revenire în lumina reflectoarelor, joi 9 august, în cadrul primei ediţii a festivalului Artă'n Casă, Ciclova Socolari Potoc, urmate de alte patru concerte în luna august şi unul în luna octombrie a aceluiaşi an.

Eu îmi amintesc cu drag de concertele din Hala de Muzică, 27 mai 2009 şi Big Mamou, 29 mai 2009. La Hala de muzică au cântat în deschiderea excepţionalui chitarist texan Lance Lopez dar au avut neşansa ca în acea zi să fie programată finala Ligii Campionilor dintre Manchester United și FC Barcelona. Cei de faţă, puţini la număr, au vizionat finala pe marele ecran din spatele scenei, chiar în timpul recitalului redutabilului chitarist american, ce ulterior avea să formeze un supergrup de blues-rock - Supersonic Blues Machine.

Peste două zile vor cânta cu mare succes la clubul Big Mamou şi vor face deliciul fanilor de blues şi rock. Zsolt Szabó la chitară, Levi Molnar la baterie, Daniel-Silvian Petre - voce şi muzicuţă şi Pișta Czifrak la chitară bas au incendiat audienţa şi au marcat în istoria trupei unul din cele mai reuşite concerte pe care le-am savurat cu toţii în Bucureşti la Big Mamou, în ultimul său sediu din Splaiul Independenţei 2B.

În lumea blues-rock-ului de la noi, grupul Survolaj a avut originalitatea unei trupe occidentale, chiar dacă sound-ul trupei amintea de epoci extrem de valoroase din punct de vedere componistic, şi aici mă pot referi numai la trei mari giganţi rock: Cream, Ten Years After şi, bineînţeles, Led Zeppelin. Nu judec aceste analogii în sens negativ, dimpotrivă, ele pot genera sonorităţi impresionante, chiar dacă stilistic nu este vreo invenţie melodică. Însă, interpretarea, atitudinea şi poetica versurilor, în special cele ale lui Daniel-Silvian Petre, au înscris quartetul pe o orbită astrală singulară, rămânând posterităţii amprenta vie a unui grup cu etos propriu şi virtuozitate tehnică demnă de toată lauda. Poate mai evidentă decât în piesele înregistrate în studio, Survolaj ne-a lăsat o prezenţă scenică exuberantă, capabilă să trezească în auditoriu starea libertăţii profunde şi a revoltei împotriva imposturii de orice fel şi a prostului-gust din lumea (muzicală) ce ne sugrumă la tot pasul.

A existat şi un „moment“ instrumental Survolaj, un recital fără remarcabila voce a lui Daniel-Silvian Petre, un concert de excepţie, susţinut în sala mică de la clubul Muzeulului Ţăranului Român, pe 5 decembrie 2009. Poate că acest moment a deschis calea unei noi trupe în ajutorul celor trei membri rămaşi din fostul Survolaj, Daniel-Silvian Petre dedicându-se poeziei, lansând până în acest moment patru apariţii editioriale în nume propriu (Overdose, Napalm d'Or, Peace Off, Las Begas Blues) şi multe alte apariţii în antologii, la edituri de prestigiu din România.

Până la actualul Burnin’ Blues, Zsolt Szabó, Levi Molnar şi Pișta Czifrak vor înfiinţa mai multe grupuri, fiecare cu identitate proprie, Baraka, Crossroads, Burning Table, la ultimile două, partitura vocală fiind susţinută de Bogy Nagy, cum ne place nouă să-i spunem, singurul sârb cu nume maghiar!

Bogdan Bogy Nagy este una din cele răsunătoare voci ale Timişoarei. El a cântat cu multe trupe de renume timişorene, cum ar fi: Quo Vadis, Pro Musica, Stepan Project Blues Foundation, Burning Table, The Crossroads, dar este şi membru fondator în trupa Oxigen, grup provenit din Blues Cafe, acel remarcabil proiect acustic format în anul 2003 din: Bogy Nagy - voce şi muzicuță, Eugen Caminschi - chitară, Florin Ochescu - chitară și Gelu Ionescu - clape. Lor li s-a mai alăturat iniţial: Raul Kuşak - orgă Hammond, Mugurel Deacă Diaconescu - chitară bas, voce și Lucian Clopo Cioargă la baterie.

Ștefan Czifrak s-a născut pe 13 august 1977 în Timişoara şi este bine cunoscut în lumea muzicală ca basistul trupei Implant Pentru Refuz. A început să cânte în anul 1994 cu trupa folk-rock De-acum încolo şi a avut colaborări extinse de-a lungul timpului cu For Sale (cu Emil Kindlein), Quo Vadis, Alexandrina Hristov, Burning Table, Survolaj şi Crossroads, actuala Burnin’ Blues. Într-un interviu oferit lui Zoltan Varga de la pressalert.ro, Pişta povesteşte:

„În Survolaj am fost cooptat în anul 2008. De la primele repetiții am început să lucrăm la albumul Străzi Bântuite De Noapte. A fost destul de ușor să mă adaptez stilului, mai ales că la chitară era Zsolt Szabó (Crossroads, Burning Table), iar la tobe era Levi Molnar (Crossroads, Burning Table). A fost prima întâlnire, a mea, cu Daniel-Silvian Petre, de care doar am auzit și am ascultat melodii. Unul dintre momentele mele, din Survolaj, a fost când am înregistrat piesa Blestem. Totul se înregistra live, dacă se greșea ceva opream toți și începeam piesa de la început. Ei au mai cântat piesa, dar cu acordeon și alte nebunii. I-am întrebat dacă au o înregistrare cu varianta pe care au făcut-o înainte, iar ei mi-au spus că nu vor să ascult varianta aia, ci să fac ce vreau eu. Așa că am început să fac un groove și ei s-au luat după mine, iar Dan a început să cânte textul, lor le-a plăcut mult cum a sunat. Am mai făcut de 2 - 3 ori și am dat record, iar ce a ieșit e și ceea ce se poate asculta pe album.

...

Burning Table a fost o dorință de schimbare. Până să apară Burning Table, a fost Crossroads, unde cântam cu Zsolt Szabó, Levi Molnar și Bogy Nagy. O trupă de cover-uri Colosseum, Jimi Hendrix, Cream și alții din perioada anilor ‘60 - ’70. Ne-am hotărât, la un moment dat, să încercăm să facem și piese proprii. Așa că ne-am pus pe compus și încet – încet au început să se lege melodii/piese noi. Atunci am hotărât să schimbăm și numele trupei, iar după o seară de pus pe hârtie tot felul de idei de nume de trupă, a ieșit învingător numele de Burning Table. Toate momentele au fost frumoase, cu Burning Table, doar că eu activam și în Implant Pentru Refuz, iar cu ei aveam de pregătit primul turneu acustic și se lucra mult la orchestrarea pieselor, zilnic ne întâlneam, eu mai puțin, și asta din cauză că aveam repetiții și cu Burning Table. La un moment n-am mai rezistat și trebuia să decid în ce parte a baricadei o să fiu, așa că am ales Implant Pentru Refuz. În Burning Table m-am implicat mult în compoziții și mi-a părut rău că i-am lăsat, dar, din fericire, au mers mai departe și nu s-au oprit.“ (Ștefan Czifrak)

Levente Molnar, Levi alintat de prieteni, este unul din toboşarii cei mai ritmici pe care îi ştiu. A fost coleg de şcoală primară cu Szolt şi sunt prieteni nedespărţiţi de peste 30 de ani. Părinţii i-au oferit o serioasă educaţie muzicală şi asta i-a influenţat în mod pozitiv cariera. Este nostalgic după petrecerile frumoase din epoca Survolaj, însă recunoaşte că nu putea dura la infinit acest mega succes al trupei. Levi este o persoană deosebită şi un prieten de nădejde. Este trist când spune că în România muzica de calitate se face mai mult în underground şi că publicul caută mai mult distracţia uşoară şi ieftină, dacă se poate gratis, în pieţe publice cu mici şi bere, aş adăuga eu. Dar să cunoaştem câteva din amintirile lui despre perioada Survolaj şi Burning Table, tot dintr-un interviu acordat lui Zoly pentru pressalert.ro.:

În casă a răsunat muzică clasică, dar şi Vangelis, Jean Michel Jarre sau Pink Floyd. Am fost coleg de şcoală încă din prima clasă cu Zsolt Szabo, iar pe la 14 ani am avut o profesoară de limba engleză care voia să facă o formaţie de Beatles tribute. Atunci am început să cânt la nişte tobe făcute din cutii de vopsele, pe care le-am primit de la fratele meu. Repetam alături de Zsolt într-o cămară şi, la un moment dat, Radu Hambaraş m-a chemat să cânt în Bega Blues Band, unde atunci mai erau Hanno Hoefer şi Chinezon. După aceea s-a născut Survolaj. Eram la un concert la Casa Studenţilor şi ne-am întâlnit cu Daniel Silvian – Petre, care avea nevoie de chitarist şi tobar pentru noua trupă. Toţi eram din Şagului, aşa ne-am cunoscut.

Când am ajuns în Survolaj, am descoperit pasiunea de a cânta. Eram la sală de dimineaţa până seara, nici şcoala nu mă mai interesa. Cântam peste tot în ţară, mai puţin la Timişoara. Am avut concerte memorabile şi în Ungaria şi Franţa. În Timişoara organizam jam – session – uri la clubul Fabricii de Mobilă din Piaţa Maria cu afişe trase la xerox, unde veneau două sute de oameni şi toată lumea cânta.

Cea mai frumoasă amintire din acele vremuri a fost când am cântat la festivalul Rock ‘91, la Bucureşti. Din cauza decalajelor, noi am cântat pe la ora patru dimineaţa şi am avut un succes deosebit. Cântarea a fost un soi de jam-session, căci lui Cătălin i s-a rupt coarda de mai multe ori, aşa că piesele noastre ţineau mai mult de jumătate de oră fiecare. De altfel, piesa noastră Broken Flight a fost scurtată la 18 minute pe album, fiindcă nu încăpea mai mult pe vinyl. Dimineaţa a răsărit soarele şi a fost o privelişte superbă, imortalizată de cei de la TVR.“ (Levi Molnar)

La trei decenii de la înfiinţare, Survolaj s-au reunit pentru un mega-eveniment caritabil, Concert pentru Timişoara - ajutorarea celor care au suferit după furtuna-uragan din 17 septembrie 2017 -, alături de Phoenix, Cargo, Pro Musica, Bega Blues Band, embleme Rock ale oraşului de pe Bega.

Oricum s-ar fi numit ele, aceste coagulări timişorene, Survolaj, Baraka, Crossroads, Burning Table sau Burnin’ Blues, au evidenţiat întotdeauna, legătura sufletească între talentul nativ improvizatoric şi zburdălnicia scenică a unor muzicieni cu personalitate, conştiinţă şi fermitate pentru lucrul bine făcut, pentru muzica de expresie, care-i reprezintă şi-i legitimează, în special în zona power blues-rock spre care tind cu ardoare mulţi pretendenţi din mişcarea bluesistică de la noi.

Burnin’ Blues va veni la Băile Tuşnad pe 10 iunie 2022 şi va cânta în deschiderea recitalului Marcus Bonfanti, chitaristul faimoasei trupe britanice, Ten Years After!

Radu Lupaşcu

7 iunie 2022

Foto: Arhiva Radu Lupaşcu - artasunetelor.ro

BurninBlues.jpg

Urban Blues Fest

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis-JIMI-final-portrait.jpg

Afis Brezoi 2023.jpg

Porcupine Tree 2022.jpg

Jazz Bran 2023.jpg

Afis Sighisoara.jpg