BLUES în lume şi la noi!

Episodul opt : Viata ca arta

Viaţa ca artă ?! ... Da ! Aşa aş putea parafraza acest episod dedicat blues-ului de pretutindeni, inclusiv celui de la noi ... atât cât este. Nota bene: Nici eu şi nici el  (blues-ul) nu suntem dispuşi la compromisuri. Am văzut filmul cu moartea domnului Lăzărescu, zis şi Dante şi Romulus. Am văzut un Film, adică un crâmpei de viaţă cernută prin sita care este şi trebuie să fie creatorul de artă. Şi nu m-am bucurat. E clar că s-au schimbat generaţiile. Sergiu Nicolaescu are de ce să se supere, deşi nu el a creat „omul nou”. Ceauşescu l-a creat, iar Iliescu i-a dat forma finală. Vezi tu cititorule, internautule sau golanule că întrebarea aia “A fost sau nu a fost ?!” (revoluţie ... desigur), îşi are rostul. Este mai bun acest film, şi mai epurativ ... Aşteptările noastre, speranţele noastre, hobby-urile noastre sunt drame desuete. Oricât ne-am strădui, nu putem ajunge la cuvintele după care suspinăm. Aşa că ceea ce vrem a zice cu adevărat, rămâne de nerostit. Protestele sunt şi ele zadarnice. Iar sufletele noastre (ale celor care ne simţim sunt încă vii) îşi caută un fragil refugiu în artă. Dar muzica? Cu muzica avem o problemă. Majoră... Ce să alegi din ultimele albume scoase pe tarabă? ... Holograf sau Voltaj?! ...O Taină Revelatoare ?! Şi unii şi alţii au beneficiat de sponsori babani pentru 2 albume de pontaj. Dacă la Holograf mă aşteptam şi la o calitate remarcabilă a sunetului şi a coperţii - dat fiind standardul de exigenţă al colaboratorilor lor – în schimb la acest capitol stau un pic mai bine cei de la Voltaj care au sunat bine, dar facil. La grafica de album este de notat o supracopertă realizată impecabil (un model iniţiat pentru prima dată la albumele rock de subsemnatul şi de un designer de la DeGaolMedia). Din păcate, la interior au un booklet de foarte proastă calitate... Ce mai avem?! ... Mai avem numărul 2 din seriile “Cenaclul Flacăra” şi „Cântecele noastre toate...”, realizate de o companie care supravieţuieşte din restituiri ... Şi mai avem ... Un Dinică boem şi aventurier ; Parol că este miniCD (nu durează decât 28 min, dacă nu ar fi băgat o piesă instrumentală ar fi fost de 25 min şi s-ar fi numit compact-disc-single!!!) . Însă cele 8 piese ale maestrului artei cinematografice româneşti sunt pe placul multora, aşa că putem înţelege satisfacţia „mogulilor” muzicali mioritici vis-a-vis de priza sa la public. Mă credeti sau nu, însă aceşti creatori miti(ti)ci - care au reinventat noţiunile de vedetă, show sau (s)hit - au scăzut de curând preţurile la discurile de import; semn că vine UE şi ale ei mari companii muzicale. Alea adevărate. Poate că acestea vor face în sfârşit schimbări pe ici, pe colo prin punctele noastre esenţiale. Pentru că meritaţi să ascultaţi un disc bun, bine înregistrat, albume compuse integral din piese noi; nu doar cu una sau două, şi fără remixuri la kg; meritaţi spectacole de ţinută, meritaţi rock, blues şi jazz, meritaţi cluburi fără fitze, în atmosferă prietenoasă, aerisită, cu băuturică originală; meritaţi să plătiţi bilete fiscale, nu contrafăcute ... Dar, fiindcă “Nimic nu iese aşa cum vrei”, să trecem la albume serioase cum ar fi acest ultim Alexandru Andrieş. O poveste simplă, pe înţelesul majorităţii, în acordurile anilor ’60, cu aceiaşi profesionişti de treabă şi cu câţiva noi. Nominalizez pe George Baicea, Maria Ioana Mântulescu şi Victov Panfilov. Apropo: s-au pus în vânzare biletele pentru concertul de Anul Nou al lui Andries, care se va întâmpla pe 4 Decembrie la sala Auditorium; 25 RON biletul !!! ... Un alt concert de excepţie realizat de Fundaţia Aurel Mitran, după cel al Cesariei Evora. Avem şi albumul lui EiGi, candidat la titlul de cel mai bun album de blues din acest an, însă cu siguranţă cel mai bine înregistrat, mixat şi masterizat. Deh, în State „e” alte condiţii... „Nashvile Calling” se bate cu multe albume de top de afară, iar la noi nu are rival. Din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte feeling-ul ... Eu zic că odată ce starea epică pe care o dezvoltă muzicianul de blues în piesele sale nu este vădit nativă (şi deci autentică), ea nu duce decât la o interpretare corectă, exactă, patetică chiar... dar fără acea convingere care vine dinăuntru ... nem tu dom moghioro... Nu pot să nu remarc totuşi “Break The Man” şi muzicienii americani care colaborează la realizarea întregului album, în special amintesc pe Tom Hambridge (compozitor, producător şi muzician Martin Scorsese – “Presents The Blues”, Johnny Winter – „I’m A Bluesman”, Susan Tedeschi – „Just Won’t Burn”, ca să laud doar albumele premiate cu aur!!! şi pe care ar fi bine să le ascultaţi dacă sunteţi iubitori de blues). Sau mai bine alegem parafraza lui Etta James „All my way”...? Acesta ar fi primul pe care vi-l recomand cu căldură şi care demonstrează talentul şi personalitatea în interpretarea unor cover-uri celebre (astea da Hit-uri!!!). Ar mai fi ultimul album Farka Toure, excepţională mărturie a originii blues-ului, testamentul celebrului artist din Mali. Se numeşte „Savane”. S-a mai lansat tot anul acesta, dar pe dvd, un concert al lui Eric Clapton de la Montreux din 1986 cu Phil Collins la baterie şi Nathan East - bass. Excepţional. Şi un Buddy Guy şi un Otis Rush tot la elveţieni, cu Luther Allison şi bineînţeles Clapton. Am uitat de alt Clapton – “ After Midnight” tot pe dvd, cu Mark Knopfler special guest ... Poate v-am stimulat sau nu interesul întru ascultarea şi a altceva (decât ascultaţi de obicei). Oricum ar fi, eu continui să cred în rolul educativ al muzicii şi mai cred în vaccinare, dar mai ales în ascultarea cu inima ... De unde oare indolenţa cu care îşi tratează auditoriul producătorii muzicali de la noi ?! Este de vină doar interesul financiar sau este vorba de incompetenţa crasă ?! ... Sau de amândouă ?! Muzica în percepţia ascultătorului este un blestemat qui-pro-quo adaptat de factorii decizionali nivelului cel mai de jos al înţelegerii inteligente. S-a ajuns la un simulacru de artă muzicală, la o lume mulţumită de deşeuri muzicale ... Cronicile muzicale despre albume şi concerte întârzie să apară, iar acolo unde mai există sunt expresia unor slugărnicii regretabile ... Doar invitaţii şi locuri de favoare; oare ăsta e singurul rost a criticilor (mai mult sau mai puţin) muzicali ?! Cele câteva albume româneşti BUNE care mai apar, sunt pulsaţii timide ale unei rezistenţe puse la zid pentru simpul motiv că doreste o altă cale. Doreşte Muzica trăita ca emoţie pură, nu? ... Pentru că bluesul e artă, artă ruptă din viaţă ... De-asta, lacrimile noastre au câteodata gustul sângelui.

„I’m okay, mum ... Just I’m bleeding” ... (spune Bob Dylan, care tocmai a scos anul acesta un album extraordinar - “Modern Times” - fugiţi repede la Magazin să prindeţi ediţia cu DVD).

Radu Lupaşcu - 27.10.2006

(va urma)

P.S. A mai apărut o carte interesantă după cea de luna trecută cu Rolling Stones şi anume un îndrumar a celor “1001 albume” de ascultat într-o viaţă cu precizarea că „atacă“ toate genurile. Mă bucur nespus că pe cele mai multe le am ... Şi a mai apărut un număr interesant din revista britanică Mojo cu Jimi Hendrix – cu CD tribute, printre protagonişti: Love, Santana, John McLaughlin, The Move şi Lightin’ Rod (Last Poets) feturing Jimi Hendrix!!!

P.S. 2
'Break The Man' breaking me down!!!

Dragii mei,

Se pare că AG şi muzica lui nu este pe 'formatul' şi gustul produselor mass-media din România. Primim rejectări şi refuzuri de la radiouri şi posturile de televiziune de specialitate, invocînd motive şi scuze din cele mai variate, unele chiar ilare şi facile - cum ar fi "AG, nu mai veni cu muzica de asta cu chitări că nu se mai cere..." (citat din răspunsul unui director de programe al unui post de radio fm comercial privat cu răspîndire naţională).

Am terminat video clipul pentru piesa Break The Man, se poate viziona pe site-ul www.agweinberger.com Dacă vă place, daţi vorba mai departe! Lăsaţi un feed-back în guest-book sau în Blog...

Din păcate posturile tv de specialitate refuză să-l difuzeze invocînd aceleaşi scuze ridicole, cum că piesa şi AG nu sunt pe formatul postului lor şi că nu sunt comerciali.

If you wanna get it done, do it yourself!!! Niciodată şi nicăieri nu mi s-a părut mai potrivită această maximă ca aici şi acum...

Ne luptăm cu indolenţa şi diltentismul celor de care depinde accesul publicului la oferta muzicală.

Din fericire publicul de acasă a înţeles că diversitatea ne uneşte şi că genurile cum ar fi Blues sau Jazz, sau toate celelalte genuri derivate din acestea, ne conectează de fapt la pulsul cultural mondial. De asta cred că vin curioşi şi deschişi la concertele mele umplînd sălile de spectacole. Pe de altă parte se pare că mass-media şi ceilalţi jucători în show-business nu au înţeles importanţa acestor genuri muzicale şi – probabil din cauza  anumitor frustrări sau pur şi simplu din diletantism ignoră şi refuză acceptarea muzicii Blues şi Jazz. E adevărat că genurile amintite nu aparţin filonului ancestral al României, dar asta nu ar trebui să genereze o rejectare aproape isterică şi ridicolă invocînd natura ‘necomercială’ a muzicii propuse. Pur şi simplu publicul nu are acces la aceste genuri muzicale prin canalele oficiale şi de mare audienţă. Corect ar fi ca toate ofertele muzicale/culturale – inclusiv cele nefacile şi autentice - să fie accesibile, după care oricum MăriaSa Publicul va decide. Da, cred că putem vorbi de un anumit nivel de discriminare care din păcate descalifică ‘şou-bizul dîmboviţean’ din competiţia globală şi alungă valorile cu potenţial mondial din ţară. În ceea ce mă priveşte mai este şi numele meu care generează anumite reacţii antisemite şi xenofobe ici-colo prin mass-media, care îmi inchid uşile în faţă, pe care eu le-am deschis cu ani în urmă şi prin care acum alţii trec cu o dezinvoltură fără scrupule. Asta e spiritul momentan al României fără stăpîni. E ruşinos şi nedemn... Dar nu mă pot aştepta la nimic altceva de la un sistem în care domneşte ipocrizia şi demagogia plebee. Totuşi sper să pot ajuta la schimbarea în bine a spiritului şi a ridicării demnităţii individuale. Am resursele şi know-how-ul pentru asta.

E viaţa ta, e demnitatea ta! Revoluţia întotdeauna porneşte de jos...

Se schimbă timpurile, dispar garniţele şi azi-mîine  vom putea afirma cu adevărat că 'we are citizens of the global village'.

Blues, Jazz sunt vehicole prin care te poţi conecta cu zeci de mii de fani şi 'aficionados' de pe întreaga planetă, care au aceleaşi interese, bucurii, probleme şi speranţe ca tine.

BluesMobile ajunge la 1284 de abonaţi din România... comunitatea noastră creşte de la ediţie la ediţie.  Deja suntem o forţă, dar vom deveni şi mai puternici... Implică-te! Vorbeşte prietenilor tăi de comunitatea noastră. Doar TU poţi face diferenţa...

Gînduri bune şi Nu Vă Lăsaţi Păcăliţi!!!

Al vostru, AG