100 x MARIA TĂNASE

Maşina timpului… prezent

Prin “Declin d’Oeil”-ul anterior dedicat TRECUTULUI și evocării Mariei cu sprijinul Maestrului Viorel Cosma și a formidabilului muzician de origine română Alexander Balanescu am depășit într-o bună măsură obstacolul complexului generat de faptul că m-am născut (ca și mulți dintre colegii mei de redacție) după ce marea cântăreață a trecut în neființă și, ca atare, demersul de a îi dedica un material jurnalistic in memoriam ar fi putut să sufere de o oarecare lipsă de consistență și de credibilitate. În consecință, aplombul meu de a căuta să aflu ce mai înseamnă Maria Tănase pentru generațiile aflate la maturitate în anul centenar… s-a conservat și am purces să identific opinii relevante din partea unor individualități de factură diversă ca vârstă (estimez media la 55 de ani), evoluție personală și traiectorie profesională dar animați, fără ca diferențele dintre acestea să conteze, de o pasiune comună: muzica. Primul căruia i-am adresat întrebarea a fost un bun prieten… un poet.

Valentin Radu: Răspunsul îl găsești în cele ce urmează, dar mai ales în "Cântec de albastru".Poemul cu titlul de mai sus l-am scris în urmă cu mai bine de 10 ani, fără vreo documentare prealabilă, după o re-ascultare a cântecului nepereche, “Cine iubește și lasă". La vremea aceea, tot ce știam despre Maria Tănase erau cântecele ei, atâtea câte apucasem să aud. Trebuie că vor fi fost la mijloc și crâmpeie de informații auzite de la cei mai în vârstă, fotografiile, precum și înregistrările din concerte văzute la TV. Apropo de TV, mi-aduc aminte și acum de ziua înmormântării Mariei Tănase: aveam șapte ani când am aflat că Maria Tănase a murit. La vremea aceea locuiam în strada Vulturilor, în apropierea poștei Vitan. Nu prea știam cine era Maria Tănase, dar nu uit emoția care m-a cuprins văzând atâta lume strânsă la familia Samuel și Roza David, vecinii noștri și singurii posesori de televizor din casa vagon în care aveam domiciliul. Strada Vulturilor și toată zona Dudești erau la vremea aceea o amestecătură de români, evrei și țigani trăind în bună înțelegere. Din lipsă de spațiu, televizorul la care se transmiteau în direct funeraliile Mariei Tănase era pus sus pe șifonier. Oamenii stăteau înghesuiți în singura cameră a familiei David și nimeni nu scotea o vorbă. Cu toții priveau la televizor, iar femeile aveau ochii înlăcrimați... Am ascultat și ascult rar cântecele Mariei Tănase, dar de fiecare dată vocea ei mă lovește adânc, până la “fluieraș de os/mult zice duios". De fapt, cred căodată intrată în sufletele celor care o ascultă, vocea Mariei Tănase nu mai iese, ci continuă să sape adânc, tot mai adânc. Fiindcă avea o inimă în care încăpea tot râsu-plânsu lumii, Maria Tănase a luat câte un strop de lumină de la fiecare din oamenii mari pe care i-a cunoscut. Dar mai ales a luat lumină de la oamenii simpli, fie ei țărani, orășeni sau “țărășani” (apud Tudor Octavian) din mahalaua în care a copilărit. Nicolae Iorga a numit-o pe bună dreptate “pasărea măiastră a României”, fiindcă din ea cântecul curgea firesc, așa cum a lăsat Dumnezeu. “[Maria Tănase – n.r.] nu e pe placul Conservatorului, nu are școală. Cu atât mai bine. Nici să nu aibă; își îngăduie să ne farmece fără să știe cum”, scria despre ea ziarul “Timpul”. Din această neștiință asupra puterii magice a glasului ei s-a născut miracolul Maria Tănase. Căci ea cânta asemeni ploii care ne ține vii, asemeni soarelui care ne încălzește oasele, ori vântului care ne scapă de arșiță. Maria Tănase era totuna cu lacrimile și bucuriile oamenilor sărmani. Dacă ar fi ajuns o mare cântăreață de operă (așa cum și-a dorit Brâncuși), glasul ei ar fi făcut deliciul unei minorități de oameni rafinați, iubitori de muzică cultă. Din fericire, Maria Tănase nu a mai apucat să facă școli înalte de muzică și a continuat să cânte după sufletul ei, spre bucuria unui întreg popor. Dincolo de magnetismul prezenței ei fizice, a frumuseții și inteligenței cu care fusese din plin dăruită, rămâne mărturie vocea unică a acestei cântărețe, comparabilă doar cu celebra ei contemporană, Edith Piaf. Atenție însă: Maria Tănase nu a fost o Edith Piaf a României! Ea a fost Măria, Regina cântecului românesc în ce are el mai curat și mai omenesc. Viitorul ei impresar, Gaby Mihăilescu, o vede și aude întâia oară pe Maria Tănase, după care notează: “Legănându-şi umerii ca la râu, cântă cu ochii închişi, smulgând fiecărei note alba petală lăsată să alunece printre degete pe dâra melodioasă. Se pierde, intră în transă. Plesneşte cuvintele bărbăteşte. Sparge tonurile, îşi apropie o clipă mângâierea dulcei armonii, ca apoi să freamăte cu codrul. Modulaţiile aduc ecoul pădurilor... Doinitoarea are colnice şi vâlcele în glas... Hotărât, Maria Tănase are soare în glas, deşi cântă noaptea”. Într-un interviu luat de acelaşi Gaby Mihăilescu în anul 1953, Maria Tănase dă mărturie despre puterea dumnezee a glasului ei, citez: “Cântam la Spitalul Polizu, pentru răniţi. Între cei evacuaţi din focul luptei… se afla unul care-şi pierduse cunoştinţa, fiind de trei zile în transă. De tot atâtea zile nu scosese nici o vorbă... Avea o leziune la creier. Încep să cânt. Şi pe loc, pe fuiorul melodiei, îşi aminteşte... câţi ani are... că e din Dâmboviţa... că... Doctorii se crucesc în faţa miracolului”. Lista românilor iluștri care au admirat-o și s-au lăsat fermecați de muzica Mariei Tănase cuprinde nume de referință precum: Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Radu Boureanu, George Vraca, Constantin Tănase, Brâncuși și mulți alții. George Enescu spunea despre ea: "Nu știu de unde vine fata asta, dar vă rog s-o lăsați în pace! Dacă a răsărit din vreo ghindă sănătoasă, sămânța va încolți și va crește. Stejarul va umbri curând toate buruienile".Maestrul Enescu a intuit corect, căci “stejarul” a crescut hrănindu-se cu apa vie a neamului românesc, cea care ne leagă oriunde ne-am afla. În cei 49 de ani câţi-a fost dat să trăiască, Maria Tănase a adunat, șlefuit și cântat 480 (patrusuteoptzeci) de cântece populare, un record greu de egalat de cel mai dibaci și dedicat etnograf. Sunt multe de spus despre această minune a muzicii românești, minune pe care nu o prețuim îndeajuns. Maria Tănase, fără școală, fără o bază teoretică și având drept dascăli într-ale muzicii pe bătrânii lăutari din mahalaua Cărămidari a Bucureștilor, “a reușit să ridice folclorul la rang de artă cultă” (am citat din Valentin Lipatti, fratele marelui pianist Dinu Lipatti). Dacă ar fi să aleg trei mari cântărețe, trei femei care s-au jertfit la propriu pe altarul muzicii și m-au însemnat cu fierul roșu al arderii lor, aș alege fără să ezit următoarele nume (în ordine alfabetică): Janis Joplin, Edith Piaf și Maria Tănase. În finalul “Vieții lui Mihai Eminescu”, George Călinescu scria: “Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”… Asemeni lui Eminescu, Maria Tănase a adunat în cântecele ei toate sevele pământului și neamului românesc, și ni le-a dăruit nouă, tuturor, români sau oameni de aiurea. Să cinstim amintirea acestei unice mărturisitoare a sufletelor noastre și să-i ascultăm din când în când glasul de privighetoare!

Dincolo însă de sensibilitatea poetică a lui Vali Radu, interesul meu principal a fost să aflu dacă, şi cu ce pondere, mitul Maria Tănase îşi mai conservă în PREZENT forţa simbolică în conştiinţa unor oameni consumatori de muzică, fie ei avocaţi sau scriitori, softişti sau realizatori de radio, editori sau bancheri, jurnalişti sau experţi în instalaţii industriale… ce au trăit aproximativ în egală măsură efectele “binefacerilor” comunismului şi cele oferite de încă tânăra democraţie dâmboviţeană. Toţi, prieteni ai “Artei Sunetelor”.

Ioan Big: Ce reprezintă pentru fiecare dintre voi Maria Tănase?

Gabriel Petric: Eleganţă, dramatism, expresionism folcloric.

Alina Giurgiu: Maria Tănase este un Artist deplin cu o personalitate puternică şi elegantă. Îndrăgostită de folclor, livrează o interpretare autentică şi vie, reuşind să capteze nu doar urechile ascultătorilor, ci întreaga lor fiinţă. Ascultând-o pe Maria Tănase sufletul nostru vibrează alături de al ei, fiind purtaţi de magia sunetelor şi al timbrului ei vocal special.　A crezut cu desăvârşire　în ceea ce face oferind astfel cu pasiune, sinceritate　şi bucurie de-a trăicântecul românesc.

Radu Paraschivescu: Maria Tănase a murit când aveam trei ani. O piedică, fără îndoială, fiindcă îi tratăm cu o anume distanţă pe cântăreţii (mai ales de muzică populară) cărora nu le-am fost contemporani. Memoria funcţionează preferenţial şi lacunar în asemenea cazuri. Sigur, ipocrizia mi-ar fi la îndemână. Nimic mai simplu decât să mă lansez în căutări pe google şi să mă înfăţişez apoi drept connaisseur împătimit. Însă, minţindu-i pe alţii, m-aş minţi pe mine. Aşa că e mai cuviincios să spun că, pentru mine, Maria Tănase a fost la început un nume, apoi exponenta unui gen pentru care nu aveam apetenţă, iar la sfârşit, ca urmare a câtorva lecturi haotice, personaj al unor istorii cu intarsii mondene, sentimentale, politice şi chiar de resortul serviciilor secrete. Să fiu iertat pentru ce spun, dar n-am văzut în ea privighetoarea absolută a neamului, n-am considerat-o un fel de Maria Callas sau Edith Piaf a folclorului românesc. În copilărie, tribalizarea loveşte scurt, năprasnic. Prin urmare, ori asculţi muzică uşoară, ori muzică populară (astea erau cele două megacategorii pe-atunci). Nu poţi ţine cu amândouă, iar cu una eşti obligat să ţii. În ce mă priveşte, ţineam, copil fiind, cu muzica uşoară, fără măcar să ştiu de ce. Nu mă fermeca. Probabil însă că, în anii de şcoală primară, muzica populară pare un lucru antipatic, plictisitor, bătrânicios. Şi-atunci, din nevoia de-a te fixa într-o tabără, m-am înşurubat la „uşori” şi i-am expediat – prosteşte şi pe termen lung – pe „populari”. După ce, teoretic, mi-a venit mintea la ce ţine loc de cap, am înţeles că Maria Tănase a fost şi va rămâne o voce de patrimoniu. Şi am ascultat, mai mult întâmplător, câteva dintre cântecele ei celebre. Atâta doar c-am încercat un soi de jenă. În răspărul veneraţiei generale, n-am vibrat la ceea ce auzisem. Nu m-am simţit înălţat în prezenţa acestei voci. Şi – o spun fără umbră de ironie – e cu totul şi cu totul pierderea mea. Pe care mi-o asum.

Eugen Istodor: Eu cânt din Maria Tănase la un pahar în plus, mai ales cu prietenul meu, lăutarul Gigi Melody. Oare nu-nseamnă destul? Și când cânt nu doar fredonez sau fluier, ci încerc s-o imit? Știi cum avea ea gesturile? Am urmărit-o de câteva ori în filme și o imit. Atât de mult îmi place cum cântă că mi s-a imprimat în trup povestea. Cum cânt compoziții de ale ei, cum mă apucă s-o imit. Nu pot dezlipi marca de scrisoare, cântecul de cum a fost interpretat, cântecul de omul care interpretează. Maria Tănase este redescoperită în secret.

Radu Lupașcu: Glas de privighetoare, pasăre măiastră, Piaf a României, iscoadă sentimentală, cea mai frumoasă româncă, iubita lui Brâncuşi, femeia dacă,simbol al culturii naţionale. Mândrie personală ca român, printre puţinele mărci indestructibile de către comunişti şi urmaşii lor.

Emil Răducanu: Îmi vine greu să-ţi dau un răspuns legat de modul în care eu personal mă raportez la complexa personalitate a Mariei Tănase. Evident, trebuie să recunosc că ţara noastră a avut puţini artişti de talia ei, cu o activitate atât de complexă în muzică, revistă şi film. Deci nu poate fi socotită doar o interpretă de folclor autentic, pe care sigur l-a cunoscut, dar bucureşteancă fiind, chiar dacă s-a născut într-o mahala semirurală, l-a receptat mai ales prin prelucrările oferite de Harry Brauner şi Constantin Brăiloiu. Pot spune că prin această evoluţie, Maria Tănase a reprezentat unul dintre vectorii transformării folclorului tradiţional într-o formă cultă, dar, spre cinstea ei, nu l-a vulgarizat cil-a îmbogăţit cu incredibilul ei talent. Respect tot ce a realizat, dar ca moldovean (ca şi tine), nu mă regăsesc în totalitate în spiritul muntenesc predominant în muzica sa.

Bogdan Economu: Singura cântareaţă de muzică populară românească care a dat valoare şi sens cântecului popular românesc.

Arpad Kajtar: Este greu dar şi uşor să caracterizezi un asemenea mare artist. Maria Tănase cred　că este unul din marii artişti ai noştri, o adevărată legendă. Pe lângă talentul ei de　interpret, de necontestat, a fost o adevărată vedetă. O vedetă ce nu a fost "gonflată" artificial　(la "TV")　ci şi-a câştigat acest statut prin talent,　ţinută umană şi artistică impunătoare. O adevărată divă din toate punctele de vedere la care nu exista nimic fals. În zilele noastre înseamnă poate şi mai mult,　de obicei cei mai mulţi mari artişti sunt apreciaţi după ce nu mai sunt între noi. Înseamnă o moştenire　ce trebuie nu numai "conservată" ci şi promovată ca şi model de urmat pentru generaţiile viitoare. Am fost impresionat, pe lângă plăcuta surpriză, când am văzut la TV show-ul Loredanei Groza, un real tribut Maria Tănase.

Florin-Silviu Ursulescu: Colaborând eu pe la ziare și radio, numele Maria Tănase revenea tot timpul în discuție, ca o legendă. Pură, fără conotații lumești. Amănuntele picante ale vieții ei au fost ascunse mult timp și nici acum nu se cunosc toate, mulți așezînd-o chiar în postura de Mata Hari autohtonă. Era o feministă ”hormonală”, care șoca în timpurile acelea puritane. Nu pot decât să admir femeia rebelă care a fost, căreia i se atribuie replici fără perdea (or fi reale?). O admir și pentru că nu a vrut să-și modernizeze repertoriul, să treacă spre cântece de petrecere mai melodioase, mai ”comerciale”, cum au făcut suratele de generație. A rămas o Cesaria Evora a timpului său, care cânta mai mult pentru elite decât pentru ”popor”, deși oamenii simpli o admirau fără să o înțeleagă. Avea o forță a interpretării uimitoare. Eram la liceu când părinții mei s-au dus la cortegiul ei funerar, dar nu m-au luat și pe mine, iar acum regret. A fost o manifestație de sute de mii de oameni, mai mulți decât la Revoluția din față de la C.C. (cum or fi acceptat autoritățile?). Oricum ai privi-o, o personalitate puternică, fascinantă.

Radu Birișteică: Maria Tănase reprezintă pentru mine VOCEA muzicii românesti de gen, la fel de proaspată și puternică acum ca și atunci. Şi spun asta cu atât mai mult cu cât nu am fost și nu sunt un ascultător al muzicii populare şi lăutărești decât ocazional. Maria Tănase este o personalitate care, daca așa ceva ar exista, ar putea reprezenta "brandul România" oricând și oriunde.

Denis Dinulescu: Pentru mine, Maria Tănase reprezintă aventurierul total, care şi-a confirmat talentul ca solist, ca om de lume, de altfel cred că fără ajutorul bărbaţilor prin "braţele" cărora a trecut n-ar fi ajuns cine este, cel mult ar fi rămas în Oborul mustului şi al micilor de Ziua Recoltei. Zic de bărbaţii care i-au trecut prin pat şi au împins-o la succesul colosal pe care l-a avut, pentru că în epocă mai era soliste de talia ei, ba chiar mai vestite, Ioana Radu, Maria Lătăreţu, cu aceleaşi succese la Columbia, peste hotare, etc. Desigur, Maria a ajuns o legendă tocmai din cauza asta, pentru că, ca să fim realişti, tre’ să constatăm că mai mult de 70% din melodiile ei nu se pot asculta, iar folclorul promovat de ea este vechi, perimat, venit din lumi arhaice, ea neţinând niciodată să-şi modernizeze interpretarea. Nici repertoriul. De altfel Brâncuşi o face bocitoare, iar nu o cântăreaţă cu potenţial de Olimpia sau Madison Square Garden.

Mircea Giurgiu: Maria Tănase este fără discuţie SINGURA interpretă de/şi de muzică populară care a ajuns să fie cunoscută şi apreciată in Occident. Să nu uităm că nu este la indemâna oricui să fie distins cu "Grand Prix du Disque" de către Academia Franceză de muzică "Charles Cros". După mine este CÂNTĂREAŢA de muzică populară românească, cu o voce şi un feeling inegalabil.

Dan Alexandru: Am descoperit-o mai târziu decât ar fi trebuit, asta este. Știu că i-a plăcut lumea, viața, și de aceea probabil a trecut fulgerător pe lângă noi. Sau noi pe lângă ea, pe lângă muzica ei. Ea reprezintă acel gen de muzicant genial apărut pe cale naturală într-o lume normală. Reprezintă acea muzică simplă și sinceră care apare ca o consecință la tot ceea ce trăiești, este singura divă din muzica românească. Asta pentru că îndeplinește toate condițiile, are toate păcatele și toate realizările necesare. Edith Piaf, Muddy Waters sau Marlene Dietrich au avut aceleași probleme în viață, au avut același talent și cam același drum în viață. Doar folclorul, influențele muzicale și norocul de a te naște într-o lume sau alta au fost diferite. Maria Tănase a fost un copil nedorit, a crescut înconjurată de muzica țăranilor care munceau pământul și uneori mergea la cimitir pentru a asculta doinele de jale. A cântat prin mahalale, a plecat de acasă pentru un concurs de miss și când ceva nu i-a plăcut a trântit ușa, ușa lui Constantin Tănase. Dincolo de talent a avut și un caracter puternic. Probabil de aceea a trecut repede peste probleme, peste oamenii acestor locuri și apucăturile lor ciudate. Oare ce poate reprezenta astăzi o interpretă lipsită de inhibiții, o femeie cu un spirit liber care nu-și poate refuza nimic de la viață, o divă modernă dar și clasică în același timp? Păcat că a fost singură în epoca ei, păcat ca nimeni nu a învățat nimic de la ea…

După cum se vede în rândurile de mai sus, varietatea opiniilor este relativ mare iar tonalitățile acestora pendulează între emoțional și detașat, între efuziv și laconic, între percepția și recunoașterea la nivel pur simbolic (de “patrimoniu” național) și cea exclusiv muzicală, generată de atașamentul pentru vocea și pentru interpretarea Mariei. Două sunt însă, cred eu, aspectele esențiale relevate de suma gândurilor puse în scris, primul, că notorietatea Mariei Tănase în prezent continuă să fie de necontestat în conștiința publică dar că, și acesta este al doilea aspect, contururile imaginii ei și impactul uriașei game de modalități de exprimare pe care o poseda încep să se estompeze în percepția masei, chiar la nivelul conștiinței unor individualități cu un grad de deschidere față de cultură și o dedicare pentru consumul de muzică de calitate semnificative. Iar dacă aceste semne, chiar timide, încep să se manifeste la nivelul generațiilor mature, ce ar trebui să mai așteptăm de la tinerii născuți după 1989? Având această îngrijorare, am revenit către colegii și prietenii mei cu o a doua întrebare…

Ioan Big: Ce (mai) înseamnă Maria Tănase pentru noile generații?

Gabriel Petric: O ilustrată cu staţiunea Mamaia trimisă din staţiunea Păltiniş...

Radu Paraschivescu: Generaţiile de după 1989 au prins gustul reevaluărilor, mai cu seamă dacă vehiculul care transportă conţinutul din trecut în prezent e totodată purtător de prestigiu. Aşa stând lucrurile, probabil că tinerii de azi au un raport mai bun cu Maria Tănase decât foştii tineri ai generaţiei mele. Există acum o valorizare mai eficientă a trecutului. Există un gust retro care dă rezultate, există chiar un curent (sau poate o modă) care readuce în prim-plan glasurile mari de altădată. Şi chiar dacă nu mă număr printre fanii Loredanei, nu pot să nu-i recunosc o parte din merite pentru atenţia crescută de care se bucură astăzi Maria Tănase. Când vezi un documentar alb-negru sau auzi o înregistrare de fonotecă, efectul nu e impresionant. Când însă un idol actual face o reverenţă unui idol trecut preluându-i repertoriul, vorbim de un impact mult mai puternic.

Eugen Istodor: De Maria Tănase nu mai știe multă lume mai nimic. Pensionarii o țin minte cu numele, bio, eco maniacii i-au uitat numele de Maria. Cu toții se bucură de cîntecele ei. Pînă la urmă ăsta este lucru cu eternitatea, nu? Să zici am mai auzit la cineva cîntecul, îmi place cîntecul. Ce-mi pasă cine-l cîntă, eu să mă simt bine.

Radu Lupașcu: Pentru cei cu educaţie (de acasă în special!) reprezintă un calificativ românesc, iar pentru restul, doar un nume, pe care din păcate, nu-l pot asocia cu nimic. Nu sunt ei de vină pentru insolenţa cu care tratează seminţia acestui popor, nu sunt ei cei care vor regreta mai târziu pierderea fiinţei în bezna istoriei. Trebuie să facem fiecare câte ceva în acest sens.

Emil Răducanu: Dacă mai este nevoie de Maria Tănase în zilele noastre? Nu ştiu câţi dintre cei care frecventează cluburile şi ascultă acolo muzica specifică, sunt interesaţi de ea. Sursele de informare nu lipsesc: în ultimii ani, cele mai multe dintre înregistrările saleau fost reeditate pe CD-uri, dar câţi mai cumpără CD-uri în zilele noastre? N-aş pune în faţă nici argumentul patriotic, fiindcă eu personal mă feresc să-mi afirm patriotismul, când atâţia se bat cu pumnul în piept, care din păcate, sună a gol la cei mai mulţi. Iar dacă vorbim de folclorul actual şi de protagoniştii lui, cred că ne aflăm pe o pantă descendentă, în condiţiile unei inflaţii nemaivăzute până acum. În concluzie, discursul zilei în legătură cu Maria Tănase este plin de respect, dar nu avem deocamdată artişti care să se ridice la nivelul ei. Şi nici ascultători avizaţi.

Bogdan Economu: Pentru "anumite" generaţii ajunse la maturitate în democraţie, Maria Tănase mai poate reprezenta (în eventualitatea când aceştia au o doză de cultură generală) liantul, punctul O, originea dintre muzica populară veche şi nouă.

Florin-Silviu Ursulescu: E　acum un ”trend”, de-mitologizarea legendelor, care merge de la Mihai Eminescu până la ”așa-zisa ospitalitate a românilor”. În morișca asta a intrat și Maria Tănase. De fapt este o demolare a tuturor vechilor nume și tradiții astfel încât noile generații cred că nu a existat nimic valoros mai devreme. Așa că cei tineri știu doar de numele ei și de câte un sfert de refren (Ciuleandra, Busuioc în păr, Vinul ghiurghiuliu). Eu cred că merită să o punem pe un piedestal, să rămână o legendă - cu lumini și umbre, ca oricare legendă, să o popularizăm spre știința celor tineri - oricum avem prea puține figuri artistice de tipul acesta. Alții ar fi făcut filme thriller cu viața și muzica ei.

Radu Birișteică: Nu îmi dau seama, nu m-am gândit niciodată la aspectul ăsta. Totuși, din puținele experiențe avute în care tineri maturi ai democrației au fost în contact audio-vizual cu Maria Tănase, cred că muzica, vocea şi prezența ei fascinantă le place! Asta dacă respectivii sunt dintre cei careau deja un gust format pentru calitate și originalitate, altfel house-ul și maneaua contemporană sunt la putere.

Denis Dinulescu: Pentru generaţiile ajunse la maturitate după revoluţie, Maria Tănase nu mai reprezintă nimic. Poate doar o melodie, două, o vorbă aruncată în mondenitate. Nimeni din generaţiile tinere n-a făcut dragoste pe Soro Lume, aşa cum am făcut noi pe ANGIE sau SARAH, pe She's like a Rainbow sau pe vreun Tom Petty din perioada anilor 70…

Mircea Giurgiu: Ca unul care am ajuns "prea" la maturitate în democraţie, nu cred că acest lucru îmi poate influenţa părerea despre un artist român de excepţie. Nu aș putea să răspund în　numele altora dar un lucru pot să-l subliniez "cine a iubit-o, o iubește și azi" pentru că, din păcate, se face mult prea puţin pentru punerea în valoare și menţinerea "spiritului" Mariei Tănase.

Valentin Radu: Pentru generaţia "spontanee" din România este evident că Maria Tănase și muzica ei nu înseamnă nimic.　Pe măsură ce timpul trece, iar școala românească se scufundă în mocirla ignoranţei programate, valorile culturii românești (atâtea câte sunt) se pierd iremediabil. Carevasazică, pupat Piata Endependenţi și să trăiască !!! ...　

Dan Alexandru: Ar putea însemna foarte mult pentru cei mai mulți dintre noi, muzicanți sau nu. Ar trebui să facă parte din viața noastră cu muzica ei, cu povestea ei de viață. Ar trebui să facă parte din viața, cariera și repertoriul multora. Dar nimeni nu-i cântă piesele decât accidental și doar lăutărește iar poveștile despre ea sunt mereu seci, triste, plictisitoare, pline de aceleași metafore inutile. Într-un asemenea context… este ca și cum îți aduci aminte de cineva de două ori pe an. Ce mai înseamnă acel cineva pentru tine? Partea bună este că (mereu) alții fac ceva pentru a o readuce pe Maria Tănase în atenția noastră, în atenția oamenilor de pretutindeni. Piesele ei sunt vândute în toată lumea ceea ce înseamnă că… artistul n-a murit. Pentru că arta lui n-a murit. Și este tot ce (mai) conteză. Iar dacă o trupă precum Pink Martini înregistrează în 2013 o variantă proprie a piesei „Până Când Nu Te Iubeam“, atenție, în limba română, înseamnă că nu este totul pierdut. Să sperăm că multe trupe americane de acest gen vor reinventa muzica Mariei Tănase și în următorii 50 de ani. Repet, păcat că nimeni nu a învățat nimic, nici de această dată.

Ovidiu Nazarie: Eu n-am fost întrebat în această chestiune. Vorbesc, deci de pe margine: sunt oameni care plâng... când ascultă Maria Tănase... și sunt oameni care nu plâng.

Îneguratul scepticism general manifestat în conținutul majorității răspunsurilor primite nu a făcut decât să îmi amplifice sentimentul inutilității unei eventuale micro-anchete suplimentare în rândul tinerilor și să justifice aproape integral pesimismul domnului Viorel Cosma, exprimat în interviul din “Declin”-ul anterior vis-a-vis de un asemenea potențial demers: “Degeaba îi întrebi pe ei, generaţia de, să zicem, 40 de ani, cum vede generaţia viitoare pe Maria Tănase când noi nu am mai făcut de 24 de ani nimic despre Maria Tănase iar generaţia lor… nu ştie. Şi sunt oameni din generaţia de 40 de ani, de 30 de ani, de 25 de ani, care, dacă-i întrebi de Maria Tănase cred că o întâlnesc pe stradă, după amiază… spun că trăieşte. Habar n-au, înţelegi? Aici este o problemă. Treaba asta pentru viitor trebuie să aibă câteva date, câteva elemente ori ei sunt complet în afară… devine comică întrebarea pentru aceşti oameni. Răspund cu nişte prostii infernale pe care dumneata nu le poţi valorifica decât dacă vrei ca să arăţi incultura acestui popor, lipsa totală de interes a politicienilor în a motiva posteritatea marilor personalităţi.”. În aceste condiţii, am renunţat. Pe de altă parte, cum ar putea fi reinventată Maria Tănase pentru a fi accesibilă, interesantă şi atractivă pentru tineri? Mai ales, acceptând fără echivoc faptul că Maria nu poate fi copiată şi orice încercare în acest sens nu (ar) face decât să ducă subiectul în meschin, mercantil şi derizoriu.  Sau după cum spunea regretatul Gaby Michailescu, legendarul cronicar şi impresar a Mariei, dar şi a lui Iancu Brezeanu, Birlic, Amza Pellea şi Radu Beligan, plecat dintre noi în 2008, la vârsta de 98 de ani: “… Cu câtă inconştienţă fiecare fetişcană, amatoare de succes, încearcă să parafrazeze sacra moştenire. Ar trebui să ne dea de gândit şi să împiedicăm sacrilegiul. Nemurirea Mariei trebuieşte apărată, lângă Eminescu, lângă Enescu, în azurul veşniciei româneşti.”. Citatul este extras din volumul de memorialistică “MARIA cea fără de moarte” apărut la editura Eikon din Cluj (re-editat în acest an), o carte pe care vi-o recomand cu căldură întrucât este de o rară… suculenţă! Dincolo de inedita portretizare ‘din culise’ a Mariei prin prisma legăturii profesionale cu impresarul său, domnul Michailescu nu se sfieşte a atinge în treacăt, cu mult har şi francheţe, subiecte colaterale ce îşi conservă şi acum pe deplin capacitatea de a genera controverse, de la show-biz şi tradiţia de zeci de ani a invitaţiilor gratuite/biletele de favoare vânate de cei importanţi sau de cei avuţi şi până la… politică (ex. “… după dispariţia olimpianului martir Corneliu Coposu, scăpat de atrocele chinuri ale vieţii şi datorită slăbiciunii urmaşului său, Ion Diaconescu, cel care n-a deprins nimic din anii destui de puşcărie, copilul trădătorului Valter Roman, care slugărise pe ruşi în încercarea de surpare a luminosului inovator regim spaniol al generalului Franco, pune laba în noua formaţie politică pe Senat, senectutea, înţelepciunea oricărui popor, devenind şi al doilea după preşedintele ţării…”). Să revenim însă la re-inventarea Mariei şi la faptul că, dincolo de pesimismul nostru general referitor la involuţia culturii române, există gesturi creative, într-adevăr (încă) disparate, ce indică faptul că arta contemporană are totuşi capacitatea de a o redescoperi într-un mod complex care să evite vulgara şi simplista reinterpretare de tip copy-paste. Un exemplu relevant dat deja este albumul “Maria T.” a lui Alexander Balanescu, mai ales că domnul Balanescu a conceput simultan cu discul un spectacol de scenă complex (în colaborare cu artistul video austriac Klaus Obermaier) în care, vizual, Maria este omniprezentă prin montajele video ce mixează imagini de arhivă cu ea din anii ’50 şi ’60 cu altele, metaforice, destinate să sugereze spiritul ei, a căror selecţie şi combinare sunt inspirate din “textele cântecelor, modelele şi texturile artelor şi meşteşugurilor tradiţionale româneşti şi din atmosfera politico-culturală din România…”. Show-ul se constituie actualmente într-unul dintre cei mai buni ambasadori a României, a culturii şi spiritualităţii sale, şi, nu în ultimul rând, a memoriei Mariei Tănase, fiind interpretat de la Londra (la sala de concerte a London Symphony Orchestra) şi până în Australia (în martie 2014, spectacolul va fi prezentat de Balanescu Quartet la Sydney, Melbourne şi Adelaide), deci… se poate. Eu mă voi concentra însă pe un alt caz, cel a noului spectacol “Maria Tănase Remix”, creat de Vlaicu Golcea şi Radu Afrim, pe care voi încerca să-l utilizez ca temelie pentru o incursiune în… viitor şi cum acesta ar putea ajunge să ne bântuie trecutul şi prezentul. Va urma!

IOAN BIG
28 Decembrie 2013

FOTO: colecţia personală a Maestrului Viorel Cosma cu excepţia imaginii cărţii “MARIA cea fără de moarte” (Ed. Eikon, 2013).