100 x MARIA TĂNASE

Din nefericire, a fost doar una…

Domnului Viorel Cosma,
care ne-a inspirat demonstrându-ne că pasiunile
pentru critica şi analiza muzicală sunt perene

Cel căruia numele Mariei Tănase nu îi spune nimic, înainte de a citi rândurile de mai mai jos, are două alternative, fie să parcurgă mai întâi biografia ei pe net (Wikipedia, whatever…) sau, pur şi simplu, să se oprească aici cu lectura şi să se întoarcă la pagina lui de Facebook şi să share-uiască cu prietenii pozele făcute la concertul lui Ştefan Bănică Jr. Îmi cer iertare dar… sarcasmul meu este generat de o profundă amărăciune, cea a faptului că centenarul Maria Tănase, în ceea ce mă priveşte singura DIVĂ reală a culturii Pop şi a celei populare româneşti, a trecut neobservată şi ne-celebrată într-un an în care autorităţile şi media publică au fost mai preocupate să taie panglici pe încă o sută de metri de autostradă sau să dea ştiri despre cei patru ani şi două luni împliniţi de când o pseudo-vedetă, “divă” de tabloid, s-a îmbătat ultima oară într-un club de fiţe. Un 2013 întunecat pentru cultura Pop(ulară) naţională, dominat de dezinteres şi de incompetenţă sau, în cel mai bun caz, de experţi în şuşanele şi şmenuri, cu zero toleranţă faţă de calitate în favoarea produsului comercial perisabil dar frumos ambalat, gol de conţinut şi de trăire dar inevitabil atractiv pentru mase prin simplism sau vulgaritate… nu îi acuz aici pe ‘comersanţi’ că o ignoră sau că vor să valorifice ‘marca’ Maria Tănase aflată în proprietate colectivă, naţională, ci pe aceia care sunt plătiţi din banii noştri şi care ar trebui să fie preocupaţi de menţinerea vie a principalelor simboluri a patrimoniului cultural naţional în conştiinţa publică. Şi cărora, la sfârşit de an, îmi este foarte greu să le urez… să fie ‘sănătoşi’! O personalitate precum Maria Tănase, a cărei amintire, incontestabil, ar merita cultivată cu respect, care ar trebui să aibă statui, nume de străzi şi medalii comemorative, este îngropată de o sumă de bişniţari care, prin intermediul politicii şi a sintagmei “aleşii naţiunii”, se cred vampiri dar sunt de fapt nişte ţânţari prăpădiţi (dar asta nu îi împiedică să ne paraziteze şi să ne golească ca naţie atât economic cât şi cultural)… dar destul despre atacul brutal şi consecvent (indiferent de ‘culoare’) la identitatea noastră. Departe de mine intenţia de a nega eforturile izolate de a o celebra pe Maria Tănase, de la cele cinci monede lansate de B.N.R. pe 25 septembrie la antologiile audio editate de Soft Records, de la iniţiativa live a naistului Nicolae Voiculeţ sau spectacolul TV a Loredanei la modificarea logo-ului Google şi, chiar, bustul Mariei dezvelit de Piedone în Parcul Copiilor în apropierea mahalalei unde s-a născut. Din păcate, rămase ca impact cu un caracter pur accidental. Nu îmi propun să remediez problema căci nu am putirinţa... în cazul nostru, celor animaţi de simpla pasiune pentru muzică şi nu de obligaţia remunerată de a umple un text cu maximum cantitativ de caractere, cu “Arta Sunetelor” am simţit nevoia să nu închei anul fără a omagia memoria uneia dintre figurile de referinţă a istoriei culturale şi spirituale moderne a Romaniei şi voi încerca să o fac prin intermediul opiniilor obţinute de la profesionişti, avizaţi sau doar pasionaţi în ale muzicii, indiferent de profesia lor, care să ne spună ceva despre trecut, prezent şi viitor… prin intermediul Mariei. Doamnelor şi domnilor, să bem un pahar de şampanie pe muzica ei de suflet şi să ne conturăm în minte un gând frumos adresat celei care a fost MARIA TĂNASE... mai ales că ea s-a gândit la noi şi la al nostru viitor: “Dacă se va putea şi nu va fi greu aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să se facă o fântână şi în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student şi o studentă cu plata cantinei sau a posibilitătilor de masă şi să nu fie nimeni trist.” (Testamentul Mariei Tănase). Auziţi, “aleşilor”? Mă îndoiesc…

IOAN BIG
08 Decembrie 2013

MARIA TĂNASE: EVOCAREA TRECUTULUI

La scurt timp după ce am scris rândurile de mai sus am realizat că demersul asumat oarecum donquijoteşte de a omagia centenarul Maria Tănase nu este foarte simplu de realizat, mai ales dacă îţi propui să nu fie unul superficial. O întoarcere în trecut şi în detaliile unei vieţi şi a unei muzici care datează de un secol nu poate fi făcută cu profunzime şi… competenţă fără sprijinul unor îndrumători, a unor ghizi capabili ca, măcar parţial, să poata disipa din ceaţa aşternută în multe din cotloanele memoriei. Ca atare, călătoria mea temporală a demarat prin căutarea acestora şi mi s-a părut firesc să îmi fixez o ţintă deopotrivă raţională şi emoţională, să găsesc doi oameni de o ţinută morală, intelectuală, artistică şi profesională de înalt calibru, care, prin cuvântul scris, să îi redea viaţa Mariei Tănase: un muzicolog şi un muzician, un om care a fost prieten cu marea cântăreaţă şi care a lucrat cu ea o sumedenie de proiecte muzicale şi un altul, artist creativ până în măduva oaselor care şi-a regăsit şi descoperit esenţa spirituală naţională prin intermediul muzicii Mariei Tănase. Doi oameni a căror spuse sunt mult mai substanţiale decât posibilele mele divagaţii de simplu consumator de muzică în ceea ce priveşte fabuloasa personalitate a acestei legende naţionale: VIOREL COSMA şi ALEXANDER BALANESCU. Cu certitudine, domnul Bălănescu este în acest moment una dintre cele mai importante valori muzicale de sorginte românească din cultura contemporană mondială. Compozitor, aranjor şi violonist excepţional, aflat permanent în explorare şi căutări artistice, experimentalist ce-şi trage seva creativă din simbolistica culturală autentică şi care a colaborat pe parcursul timpului cu muzicieni extrem de eterogeni ca direcţie muzicală (Michael Nyman, Carla Bley, John Lurie, Goldfrapp, Pet Shop Boys, ş.a.m.d.), Alexander Bălănescu a înregistrat în 2005 discul “Maria T.”, un material muzical bazat pe cântecele Mariei Tănase şi, după cum veţi vedea în continuare, nu numai… căci domnia sa a fost atat de amabil încât să ne permită citarea câtorva fragmente din scrierile domniei sale în limba engleză care au însoţit, la vremea respectivă, lansarea albumului şi în care evoca, în mod intim şi personal, întâlnirea sa virtuală cu marea cântăreaţă. Pentru început, să ne aducem aminte, prin intermediul experienţei lui Alexander Bălănescu, câteva elemente biografice…

“În viaţa mea, am fost de două ori norocos; că m-am născut şi am crescut în România dar şi că am evadat de acolo, împreună cu familia mea, înainte de cea mai rea perioadă a regimului Ceauşescu. Faptul că m-am format în România mi-a dat deschiderea către, şi un simţământ pentru, o bogată moştenire culturală, în special în muzică, de care altfel, probabil, nu aş fi avut posibilitatea să mă apropii într-un mod atât de direct şi de puternic. Se pare că, pe măsură ce îmi dezvolt năzuinţele artistice, cu atât mai mult sunt capabil de a îmi valoriza şi utiliza rădăcinile. M-am întors în România în 1991, după o absenţă de 22 de ani, invitat cu cvartetul meu într-un festival organizat de Uniunea Compozitorilor Români. Cu toate că vizita a durat doar cinci zile, a fost extrem de emoţionantă. Am trăit o reluare a legăturilor cu familia şi cu prietenii mei şi, în egală măsură, cu rădăcinile mele culturale. Apoi am simţit că trebuie să îmi exprim simţămintele precum şi reacţia mea la schimbările de după 1989 prin muzică. Rezultatul a fost albumul “Luminitza” (Mute). Pregătindu-mă să compun muzica pentru acest album, am ascultat foarte multă muzică tradiţională din diferite părţi a României şi mi-am găsit inspiraţia într-o serie de elemente din această muzică minunată. Mai târziu, ca o continuare la “Luminitza”, începusem să caut o altă sursă de inspiraţie când mi-am adus aminte cât de mult iubeam în copilărie vocea Mariei Tănase.

Maria Tănase, marea cântăreaţă româncă de muzică populară, a adunat şi a prelucrat cântece din diverse regiuni a României, şi, într-o mare măsură, folosind incredibila ei putere de comunicare, şi le-a apropriat. Datorită expresivităţii vocii sale, a fost deseori supranumită Edith Piaf a României dar, pentru mine, vocea sa are o însuşire mult mai catifelată, care o apropie mai mult de Billie Holiday, de exemplu... Maria Tănase, născută în 1913, a crescut într-o mahala de la marginea Bucureştiului iar tatăl său a fost un grădinar originar din Oltenia. O frumoasă coincidenţă face ca Ion Tănase să îşi fi vândut produsele într-o piaţă de pe strada Bibescu Vodă, cea pe care eu am copilărit. În anii ’30, Maria era aspirantă la o carieră în teatrul de revistă muzicală, începând să cânte cu compania “Cărăbuş” condusă de faimosul Constantin Tănase. Datorită similarităţii numelui, ea folosea pseudonimul Mary Atanasiu. Ulterior, a cântat cu companiile "Alhambra" şi "Gioconda" atât în reprezentaţiile din Bucureşti cât şi în turnee. A făcut de asemenea incursiuni în drama propriu-zisă, interpretând-o pe Masha în “Cadavrul viu” (1945) a lui Lev Tolstoi, apoi unul din rolurile principale din piesa "Horia" scrisă de Mihail Davidoglu (1956) şi a început repetiţiile pentru “Opera de trei parale” a lui Brecht regizată de Liviu Ciulei, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru din România. Din nefericire, repetiţiile s-au suspendat după scurt timp datorită bolii; Maria avea să moară de cancer pulmonar în iunie 1963. Maria era interesată şi de cinema însă a rămas în spaţiul marginal a producţiei de film (printre altele, are o scurtă apariţie interesantă în "Ciulinii Bărăganului" a lui Louis Daquin). Maria şi-a făcut debutul în eter în 1937 iar radioul i-a facilitat ascensiunea rapidă spre celebritate şi recunoaşterea de către publicul larg. La începutul carierei, în anii ’30, a fost îndrumată şi sfătuită de Harry Brauner, muzicolog şi fondator a Institutului Român de Folclor. El este cel care a dirijat-o spre a învăţa şi interpreta cântece tradiţionale, ajutând-o să adune şi să aranjeze [muzical – n.r.] materiale din toate regiunile ţării. Interpretarea autentică, complet sinceră, expresivă şi emoţionantă, a acestor cântece a devenit ‘marca’ Mariei Tănase, care a diferenţiat-o faţă de alte vedete a muzicii şi a contribuit ca ea să devină un simbol naţional.

Harry Brauner făcea parte dintr-un grup de prieteni intelectuali cu convingeri de stânga de care aparţinea şi Sandu Eliad, primul ei soţ. Ea îl cunoscuse pe Eliad în 1930, pe când lucra în spatele tejghelei unei cafenele din centrul Bucureştiului. Interesant, atât Eliad cât şi Brauner au fost scoşi din biografiile ei scrise în timpul comunismului, posibil datorită faptului că originile lor etnice şi tendinţele politice erau considerate dubioase. Mai târziu, Maria Tănase s-a măritat cu Clery Sachelarie pe care l-a întâlnit în 1941. Harry Brauner a fost aruncat în închisoare de către comunişti şi a petrecut şapte ani în izolare totală. După ieşirea din puşcărie, în 1962, acesta a mai petrecut încă doi ani în arest la domiciliu. Există dovezi care sugerează că, după încarcerarea sa, ea a rămas în contact strâns cu Institutul de Folclor unde avea posibilitatea să continue să exploreze după materiale. În mod cert, a înregistrat pentru ei o mulţime de versiuni proprii a cântecelor tradiţionale. Maria s-a întâlnit şi a învăţat un mare număr de cântece de la tarafurile în trecere prin Bucuresti şi a adunat foarte multe melodii în timpul turneelor sale prin Romania. Abilitatea ei de a memora instantaneu cântecele era legendară. Mie mi se pare că Maria Tănase a fost incredibil de truditoare şi de motivată. Simptomatic este faptul că dacă ea apărea într-unul din spectacolele muzicale de pe scena bucureşteană, îşi încheia apoi seara cântând până la primele ore ale diminetii într-unul din restaurantele sau cafenelele la modă din oraş, care se întreceau între ele pentru a-şi securiza serviciile ei. În aceste locaţii, locuri cu nume ce sunau romantic precum "Aro", "Luxandra", "Continental", ea şi-a construit şi comunicat într-un mod puternic şi direct descendenţa din rădăcinile tradiţionale. De exemplu, în ziua înmormântării tatălui său în 1958, Maria cântă dimineaţă la parada de 1 Mai, are spectacole la matineu şi seara la Teatrul "Constantin Tănase" şi, după ora 23.00, la restaurantul “Continental”.

Întotdeauna a rămas strâns legată de oamenii “obişnuiţi”. Unii au devenit foarte apropiaţi ca membri ai gospodăriei sale; Ilie Rotaru primul ei şofer, Ion şoferul din timpul războiului, Ferdinand coaforul ei de încredere, Ana Vancea, o muncitoare în fabrică din Maramureş pe care a întâlnit-o într-unul din periplurile sale, şi care s-a arătat la uşa ei în august 1942 şi i-a rămas credincioasă alături până în ultimile momente din viaţa Mariei. A fost deseori comparată cu Edith Piaf, cu care împărtăşeşte specificul vocii de o anume calitate tragică, mariajul cu pasiunea profundă şi dedicarea neobosită. Maria a fost unul dintre acei puţini artişti a căror tehnică este la un nivel atât de înalt, încât devine completamente neobservabilă; în opinia mea, controlul ei a respiraţiei a fost de ne-egalat de către niciun alt interpret din orice domeniu muzical. În ceea ce priveşte repertoriul, ea a devenit bine cunoscută pentru interpretarea doinelor, improvizaţii lente sau tânguiri. Una dintre cele mai faimoase era “Cine iubeşte şi lasă”, pe care a înregistrat-o şi în franceză (în 1965 a fost onorată postum de către Academia Charles Cros cu Grand Prix du Disque pentru înregistrările ei în română şi în franceză). Vocea ei mezzo, profundă şi expresivă, era în mod special potrivită pentru acest gen de cântec. În aceeaşi vână, a cântat şi romanţe, triste cântece de dragoste, mai mult parte a repertoriului muzical “popular” decât a celui folcloric. Mulţi ani, Maria a fost un rival prietenos a celui mai important exponent a genului, Ioana Radu. Registrul modalităţilor de expresie a Mariei Tănase era însă uriaş şi ea a cântat şi foarte multe cântece mai animate, mai ritmice, precum colinde... sau piese cu structură apropiată de una dansabilă. Unele dintre acestea aveau câteodată texte foarte ghiduşe (cântate de Maria în dialect), sarcastice (“Butelcuţa mea”), dulce-amărui (“Trenule, Maşină Mică”), suprarealiste (“Văleleu”). Pentru mine, unul dintre cele mai frumoase şi importante cântece din repertoriul său rămâne “Lume, Lume”, care exprimă esenţa filosofiei folclorului românesc...

Prima experienţă a Mariei Tănase într-un studio de înregistrări a fost facilitată de către marele inginer de sunet austriac Willy Starckmann, şi a avut loc la Viena, în 1936, pentru casa de discuri “Columbia”. Ulterior, ea înregistrat pentru compania “Lifa”, şi după război pentru “Electrecord”. Multe din înregistrările “Electrecord” erau de fapt relansări a înregistrărilor făcute pentru radio. Maria a facut relativ puţine înregistrări special pentru discuri, preferând spontaneitatea interpretării live şi a transmisiilor live. O adevărată fiică a Bucureştiului, a părăsit doar de câteva ori România, aici fiind de menţionat călătoria de succes făcută împreună cu marele violonist Grigoraş Dinicu la Expoziţia Mondială de la New York din 1939 şi turneul din Turcia din 1941. Ultimul ei concert a avut loc pe 1 mai 1963 la Hunedoara, iar ea a murit pe 22 iunie 1963. Continuând să muncească, Maria a reuşit să îşi conserve integritatea personală şi artistică atât în anii războiului, când România a avut o guvernare fascistă, cât şi după război, odată cu instalarea regimului comunist. Acest regim a încărcat-o cu multe onoruri, folosind numele şi munca ei ca armă de propagandă. Privind fotografii şi imagini filmate din acea vreme, mie mi se pare că Maria nu se simţea confortabil în acest rol. Sub comunism exista un tip “oficial” de muzică folclorică, foarte cizelat tehnic (de obicei interpretat de muzicieni de formaţie clasică), dar unidimensional şi lipsit de orice legătură reală cu cultura rurală. În ciuda presiunilor exterioare, Maria Tănase a reuşit cumva să îşi menţină vie calea de căutare a autenticului şi, cu un deosebit simţ artistic, a exprimat complexitatea şi profunzimea filosofiei foclorice. Acesta este motivul pentru care moştenirea ei este un factor important în restaurarea interesului şi încrederii în adevăratul patrimoniu muzical etnic. Tinerele generaţii din România tind să se îndepărteze intimidate de folclor (versiunea “oficială” este cea care a produs răul), însă eu sper că prin munca mea pot să contribui la o schimbare la nivel de conştiinţă şi să arăt că muzica etnică poate acţiona ca un catalizator pentru crearea de muzică nouă...” (Alexander Balanescu, “Maria Tanase”).

În explorarea triadei muzică-suflet-viaţă, dincolo de percepţiile subiective şi de datele biografice seci, am simţit însă cu adevărat nevoia de a sta de vorbă cu cineva care a cunoscut-o realmente pe Maria Tănase, care a fost nu numai contemporan cu ea ci, măcar pentru câţiva ani din viaţă, un prieten apropiat şi un mentor dedicat. Acceptat la Conservator la vârsta de şase ani (!) în baza unei dispense regale, domnul Viorel Cosma, acum în vârstă de 90 de ani, este, incontestabil, patriarhul muzicii româneşti, gardianul istoriei acesteia, ce păstoreşte mai mult de şase milioane de fişe cu informaţii, este autorul prolific a peste 100 de cărţi dedicate muzicii şi istoriei acesteia, muzicolog iniţiator a nenumărate spectacole-eveniment şi, totodată, o persoană de o limpezime a minţii şi de o vivacitate… remarcabile. Domnia sa a acceptat cu bunăvoinţă să ne acorde câteva minute din timpul său pentru a rememora personalitatea Mariei Tănase.

Domnule Cosma, vin la dumneavoastră cu frustrarea dată de faptul că, în anul centenar Maria Tănase, interesul autorităţilor publice de a marca acest eveniment mi s-a părut aproape de zero. Sau, cel puţin, asta a fost senzaţia mea…

N-a fost nimic. N-a fost nimic. Eu am făcut la televiziunea mare că m-au chemat şi m-au băgat într-un rahat… că nu mi-au spus până la urmă că ceea ce au înregistrat la mine aici în casă le lipesc cu încă trei şi ăia au mai făcut, şi le-au lipit, le-au pus cap la cap pentru că voia şefa Televiziunii Române să coordoneze ea toată treaba asta şi, bineînţeles, a ieşit foarte slab. N-am văzut într-o sută de ani… uite, mai avem o săptămână şi am scăpat centenarul lui Maria Tănase… şi ai perfectă dreptate, nu s-a făcut ceva la nivelul care trebuia. Eu vă spun şi dumneavoastră… după o experienţă de peste 65 de ani de condei de critic muzical, eu nu folosesc cuvântul ‘geniu’ în materie de muzică decât pentru unul singur. La ora actuală, auzi ‘vai, i-a dat mingea lui Popescu, i-a pasat lui Ionescu, a dat o pasă genială’ şi când aud “genială”… dacă am ajuns să aud şi în fotbal de o pasă “genială”, ne-am terminat complet. Toţi sunt genii. Noi umblăm toţi numai pe lângă genii. Eu nu folosesc cuvântul decât pentru George Enescu dar concluzia mai nouă, acuma, este că după ce-am cunoscut-o bine pe Maria, după ce i-am analizat ultimele creaţii ale ei comparativ cu ce era înainte mi-am dat seama că îl pot folosi şi în cazul ei… Cu Maria Tănase e o problemă mare. Ce anume vrei să faci despre ea?

Să marcăm centenarul în “Arta Sunetelor” printr-un material care să vorbească despre trecut, ca evocare, despre prezent prin prisma opiniei colegilor noştri şi a altor pasionaţi de muzică şi despre viitor… ce ar mai putea reprezenta Maria Tănase pentru tinerele generaţii?

Da, da, dar uite ce se întâmplă… se întâmplă un fenomen. Degeaba îi întrebi pe ei, generaţia de, să zicem, 40 de ani, cum vede generaţia viitoare pe Maria Tănase când noi nu am mai făcut de 24 de ani nimic despre Maria Tănase iar generaţia lor… nu ştie [de ea – n.r.]. Şi sunt oameni din generaţia de 40 de ani, de 30 de ani, de 25 de ani, care, dacă-i întrebi de Maria Tănase cred că o întâlnesc pe stradă, după amiază… spun că trăieşte. Habar n-au, înţelegi? Aici este o problemă. Treaba asta pentru viitor trebuie să aibă câteva date, câteva elemente ori ei sunt complet în afară… devine comică întrebarea pentru aceşti oameni. Răspund cu nişte prostii infernale pe care dumneata nu le poţi valorifica decât dacă vrei ca să arăţi incultura acestui popor, lipsa totală de interes a politicienilor în a motiva posteritatea marilor personalităţi. Eu o socotesc pe Maria Tănase o foarte mare personalitate şi o consider inegalabilă. Iar acum, ce crezi? Mi-a venit ideea când am văzut că trei-patru din fetele astea, mai tinere, care au ajuns la 40-50 de ani, cântă piese din repertoriul Mariei Tănase, să-mi pun întrebarea care din ele se apropie cel mai mult şi dacă, mâine, dumneata, vrei să faci un concert Maria Tănase, pe care din ele să le aduc în concert să-mi cânte câte două-trei piese reprezentative în treaba asta? Şi, pur si simplu, am constatat cu surprindere şi asta a fost o lipsă a mea că… Maria Tănase nu poate fi copiată. La ora actuală, acest unicat a fost atât de bizar, a fost atât de genial, încât toţi cei care se străduiesc, fie că sunt bărbaţi şi au repertoriul Mariei, fie că sunt femei care îi încearcă şi inflexiunile, nu reuşesc să mi-o dea pe Maria Tănase şi maniera ei de a cânta. Ascult câte-o “Ciuleandră” dintr-aia lungită, ultra… a venit una şi a cântat în concertul meu cu lăutarii [organizat relativ recent de dl. Cosma la Casa Universitarilor – n.r.]… eu n-am auzit-o decât în seara concertului, că n-a venit niciodată la repetiţii şi unul din lăutari a băgat-o direct în concert.

Am prezentat-o şi când am auzit-o am crezut că am să cad jos în sală de ciudă, cum a putut să apară aşa ceva… să cânte? Este inadmisibil… urla, ţipa, se schimonosea, se trântea pe jos, se ridica, urla în microfon şi… voia să-mi spună mie că este “Ciuleandra” cântată de Maria Tănase. Nu se putea suporta. Asta e… e foarte dificilă această întrebare [destinată generaţiei tinere – n.r.]. S-ar putea să ai surprize de la oameni din ăştia… sau să se întâmple ceea ce s-a întâmplat cu Rareş Bogdan, ăsta care trebuia să intre preşedinte acum câteva zile la Televiziunea Română, care mi-a adus un individ din Germania, un român fugit acolo, care mi-a spus ‘eu nu am cunoscut-o pe Maria Tănase dar pot să vă vorbesc despre ea zile şi nopţi’ şi Rareş Bogdan face imprudenţa să-l întrebe ‘s-a publicat ceva legat de Maria Tănase în care dumneavoastră să vă puteţi uita şi să citiţi?’, ‘… Nu, absolut nimic’. Păi, de unde putea atunci să ştie atâtea?

Întrucât nu merită chiar atât de multă atenţie, vă propun să lăsăm la o parte contextul actual şi să revenim la Maria Tănase…

Uită-te acolo [îmi indică unul dintre rafturi – n.r.], volumele alea, trei volume groase cu Maria Tănase făcute de Roşca [Maria Roşca, “Maria Tănase”, Ed. Muzicală, 1988 – n.r.], lucrate serios. Am fotografiile Mariei, am peste 200 de fişe cu Maria Tănase… în ultimii săi cinci, şase, şapte ani, înainte de a muri, nu cred că era zi în care nu vorbeam amândoi la telefon şi nu era săptămână în care nu ne întâlneam să discutăm probleme. Nu ştiu câte concerte am făcut cu ea, nu ştiu câte discuţii am avut, nu ştiu câte dezbateri am avut cu ea pentru că era o femeie, ca să spun… puţin răvăşită, dezorganizată, era prea lăsătoare, îi dădeai bani, îi dădeai acum 1000 de lei şi peste două ore mă întâlneam cu ea şi ziceam ‘Mario, plăteşte tu astăzi aicea că îţi dau eu banii’ şi ea ‘Păi, eu nu mai am nici un ban’ şi zic ‘Păi, n-ai luat acum două ore bani?’, ‘Ba da, dar i-am dat lui Popescu, s-a rugat Leana din colţ, s-a rugat proprietăreasa, s-a rugat spălătoreasa, a venit…’ şi a terminat banii. Era dezorganizată teribil. Nu mai spun… cânta până la disperare, o lua de la ora 9 şi până la 6 dimineaţa, exceptând o jumătate de oră când stătea în faţă la şofer ca să se ducă de la “Cina” până la “Şalul negru”… atât se odihnea, o jumătate de oră cât era cu maşina, că dupa aceea cobora, îşi dădea jos pardesiul, îşi dădea jos haina de blană dacă era Revelionul că ea, de obicei, la revelion se ducea de dimineaţă şi cânta 24 de ore din 24. Făcea o tură a restaurantelor mari din Bucureşti în care cânta câte o jumătate de oră. Era epuizant ceea ce făcea dar era o demenţă a ei pornită dintr-un element de geniu căci avea o forţă supranaturală…

Spuneţi asta, deşi, în viaţa dumneavoastră, aţi cunoscut o mulţime de muzicieni…

Pentru că eu m-am întâlnit, făcând lexicoane, cu toţi marii muzicieni a Romaniei, îi cunosc ca pe familia mea, am stat de vorbă cu ei, pe scaunul pe care stai dumneata au stat patru sute, de la Mihail Jora până la Ştefănescu-Goangă… Ştefănescu-Goangă care-mi zicea ‘Băi vere, ce mă pui în fotoliul ăsta, fir’ar a dracu’, tu nu ştii că am 140 de kile? Adu-mi un fotoliu mare că nu-mi intră curu’’ şi i-l aduceam pe ăla din sufragerie. Pentru mine, fiecare scaun, fiecare lucru de aici e legat de Jora, de Andricu, de Paul Constantinescu… eu am luat lecţii de armonie cu Paul Constantinescu, păi… ştii pe ce? Pe putina de brânză de la tanti Ecaterina Jianu de la Redea. Ea îmi trimetea trei putinici de brânză în fiecare iarnă şi una i-o dădeam lui Constantinescu că el mi-a spus ‘E devalorizare mare şi eu nu primesc bani de la voi’, înţelegi? Îl plăteam cu o putină de brânză… Pe toţi oamenii ăştia îi cunosc. Şi nu a fost geniu cum a fost Enescu pe care l-am auzit personal, am scris despre el în ’46, înainte de a pleca, deci îmi sună şi acum şi în urechea stângă şi în urechea dreaptă vioara lui Enescu, tremoloul lui Enescu, vorbitul lui Enescu, absolut toate, iar cu Maria este ca şi cum a fost… viaţa mea. Pentru mine acest om este într-adevăr un om inegalabil şi pe care, în momentul de faţă, nu ştiu cum aş putea ca să-l evoc şi nu ştiu cum se poate face o evocare la dimensiunea pe care această femeie a avut-o. Nu vorbesc că a avut două vieţi. A avut o viaţă când s-a băgat, luată de ovreiul de la Institutul de Folclor, să asculte toată muzica şi să asculte toată fonoteca de acolo… Maria era absolut ca o sugativă. Ce auzea astăzi, mâine cânta absolut totul la perfecţie, nu-i lipsea o intonaţie. Pentru ea, sfertul de ton nu exista absolut deloc, nu era o problemă, simţea tot, auzea tot, era impecabilă din punctul ăsta de vedere, de o muzicalitate nemaipomenită. L-a găsit şi pe Fărâmiţă [Lambru – n.r.], dar l-a găsit târziu, numai în ultimii zece ani l-a agăţat pe ăla la acordeon. Ăla era omul ei de încredere. Cred că, pe zi şi pe noapte, Fărâmiţă dormea două ore, mai mult nu. Îl lua Maria cu ea, îl băga în spate în maşină, ea era în dreapta şi şoferu-n stânga. Fărâmiţă avea un acordeon şi când se uita la ea, gata, ştia imediat… ea doar fredona şi el ştia tot repertoriul. Acest lăutar fabulos a trăit alături de Maria şi a acompaniat-o dumnezeieşte în tot ceea ce a făcut. Discurile lui Maria care nu poartă nicio denumire sau vreo menţiune legată de cine o acompaniază, ei bine, e Fărâmiţă Lambru la acordeon.

Vorbeaţi de evocare, ce amintiri personale pregnante aveţi cu Maria?

Pentru mine, cele mai importante lucruri pe care le-a făcut Maria au fost următoarele… la Şcoala de Muzică Nr. 1 din Bucureşti, după trei ani de la fondare, m-a chemat Bâclea [fagotistul Emil Bâclea, primul director a Liceului “George Enescu” – n.r.] ca să fac un studio de muzică “Theodor Rogalski”. Rogalski murise în 1952 de cancer şi am făcut acest studio. Ca să putem să atragem lumea la studioul ăsta m-am gândit să fac cu Maria Tănase un ciclu de cântece de lume ale lui Anton Pann. Şi atunci, am luat-o pe Maria să-mi înveţe cântecele din “Spitalul amorului” a lui Anton Pann şi am făcut acolo cu ea un ciclu de concerte care au rămas într-adevăr memorabile. Nimeni nu le-a mai putut găsi de-atunci ritmurile, agogica, tempourile… ea a pus la fiecare din aceste cântece cum i-a spus sufletul ei pentru că nici eu nu le auzisem, colecţia aparţinea anului 1852 şi, bineînţeles, noi ne-am trezit să facem asta după o sută de ani, prin 1956 sau ’58. Iar când am început să facem treaba asta, Maria Tănase s-a agăţat de aceste cântece dar… nu ştia cum să le interpreteze. Am găsit un preot care cânta la strană, Dan Moisescu îl chema, cu el am facut deschiderea postului de televiziune a României în 1956 şi l-am pus să cânte cântece de lume de Anton Pann şi romanţe de acum 150 de ani iar ea a învăţat să le cânte de la acest mare cântăreţ de strană. Şi am văzut că Electrecordul a scos un disc cu cântecele lui Anton Pann interpretate de Dan Moisescu dar atunci ea nu mi-a spus, afurisita, că el era cel care îi spunea toate secretele de intonaţii, de sfert de ton, de gorgoane, de suspine, lucruri pe care nu le-a scris nimeni, nu ştiai de unde să le iei, doar cineva cu experienţă mare putea să le ştie iar acest Dan o avea şi i le-a transmis lui Maria. Iar ce-a făcut Maria a fost fabulos, a fost unic. Din păcate, nu le-a înregistrat că, pe vremea respectivă, se cânta totul… live. A fost o treabă pe care am pierdut-o, ea a murit şi foarte tânără şi, practic, s-a curăţat în plină forţă când ar fi putut să… asta este problema acestei femei. Aventurile lui Maria Tănase se găsesc în cărţile lui Maria Roşca, eu i-am povestit cât am putut eu şi i-am spus unde să se ducă… asta a fost o femeie care a cercetat dar, din păcate, era blonavă de cancer şi, la doar două săptămâni după ce-a publicat şi volumul doi, a murit. Dar bine că a publicat măcar aceste două volume. S-a dus [Roşca – n.r.] şi la cel mai mare sculptor român la Paris… căci nu mai spun, amorurile lui Maria Tănase, dacă cineva şi-ar pune în minte să scrie o carte despre amorurile sale ar face… bani. Aşa… în posesia mea se găsesc memoriile lui Grigoraş Dinicu. În 1949, când Grigoraş Dinicu a murit, Tanţa, fiica lui, era copistă la noi, la Uniunea Compozitorilor, şi mi-a dat telefon ‘Maestre, vino să vorbeşti matale că l-ai cunoscut pe tata şi tata a murit azi-noapte’. ‘Bă’, zic eu, ‘da’ dacă încep să plâng că eu n-am mai vorbit la mort?’ că eu, dacă văd mortul în faţă, mă emoţionez şi nu mai pot să vorbesc. ‘Lasă c-o să vezi matale, dacă nu… te pun în balcon’. ‘Cum în balcon?’. ‘Păi’, zice, ‘o să fie lume şi o să ţii discursul în balcon’. ‘Cum… la stradă?’. ‘Păi la stradă, că strada Ştefan cel Mare va fi ocupată’. ‘De ce să fie ocupată?’. ‘Păi vin opt sute de lăutari cu ţambale, cu contrabaşii şi cu violoncelele agăţate în spate ca să cânte pe drum până la cimitir’. Şi eu zic, ‘În ce balcon?’. ‘La mine, la noi’. M-am dus şi, într-adevăr, am vorbit în balcon la moartea lui Grigoraş Dinicu… ei, Grigoraş Dinicu cântase cu Maria Tănase, ştia o serie întreagă de cântece, cântase Maria şi cu formaţia lui… din păcate, înregistrările lui cu Maria nu există.

Aminteaţi însă şi de-o a doua viaţă a Mariei…

Surpriza mare este următoarea: după ce Maria Tănase a ascultat toate cântecele de la Institutul de Folclor în perioada când ea a debutat la radio, a existat o pauză de vreo câţiva ani când l-a cunoscut pe marele sculptor Brâncuşi. Ăla era un cântăreţ cu un auz absolut, era contrabasist şi, în lexiconul meu, l-am dat cântând la contrabas… cu picioarele goale pe prispa casei de la Peştişani şi bineînţeles că, de la acest Brâncuşi, Maria Tănase a învăţat absolut toate elementele de doină şi de stil oltenesc care sunt cele mai grele pentru că au foarte multe înflorituri muzicale şi pe care nu ai ce să le explici, trebuie să le înveţi stând în legatură directă cu… ei, ea l-a ascultat pe Brâncuşi care era un om extrem de inteligent şi care i-a explicat toate treburile şi, după aceasta, ea şi-a schimbat radical stilul de interpretare. Am pus mâna pe un disc al ei însă eu nu am recunoscut-o şi a trebuit să îi întreb pe ăia de la Electrecord dacă discul e făcut de Maria Tănase, aşa de mare diferenţă este între cum cânta înainte şi cum a cântat după întâlnirea cu Brâncuşi. Transformarea aceasta, determinată de Constantin Brâncuşi, a fost esenţială şi benefică pentru toată cariera ei de foarte mare cântăreaţă. După întâlnirile cu el de la Paris din ’37 şi de la New York, din ’39, şi-a schimbat stilul de interpretare care i-a rămas apoi specific şi caracteristic în tot ceea ce a mai făcut. Acestea sunt nişte lucruri, să le spun aşa, de profesionalism, pe care, în momentul în care vrei să faci o emisiune de ţinută în care să nu faci doar pe nebunul că ştii nu ştiu cât, trebuie să le aminteşti obligatoriu căci ţin de maniera ei de a cânta, de originalitatea ei, de felul în care a înţeles să valorifice, în special, textele. Marele secret al ei este că această femeie a înţeles topica limbii române şi a înţeles cum trebuie să înşurubeze consoanele pentru ca să se înţeleagă şi respiraţia, nu numai cuvântul… şi respiraţia. Ei, Maria Tănase face aceste lucruri. Maria Tănase, dacă urmăreşti o frază muzicală, ştie exact unde e virgula şi ştie exact unde e punctul. Asta, la ora actuală… nu le ştie nimeni în momentul de faţă. Ascultă, încearcă să copieze şi nu pot să copieze şi rămâi cu întrebarea cum e posibil ca un om mare, un lăutar, un om de cap, uite cum e ăsta care cântă acum la Sala mare a Palatului… de la Craiova… actorul… Tudor Gheorghe, care cântă şi el din repertoriul lui Maria… acum vrea să îşi facă un repertoriu personal şi cam evită chestii de-astea, dar au cântat sau au încercat foarte mulţi… nu mai vorbesc de Trandafir [Adriana Trandafir – n.r.], actriţa care a cântat şi a făcut şi film, dacă nu mă-nşel, interpretând-o pe Maria Tănase… nu au reuşit să îi surprindă particularităţile, hai să spun, de nuanţă, de detaliu, mărunţele, dar care îi dădeau Mariei Tănase, într-adevăr, farmecul acela irepetabil şi care i-a asigurat un loc în palmaresul muzicii româneşti. Asta este ce trebuie gândit într-un moment în care vrei să faci o evocare a acestei femei care a fost fabuloasă.

Maria Tănase… dincolo de muzică?

Pe mine a încercat să mă scotocească Stelian Tănase şi-am făcut o emisiune cu el în legătură cu Maria Tănase şi m-a tras pe linia de spionaj a lu’ Maria Tănase. Eu nu mă pricepeam, n-am intrat în probleme politice, n-am făcut politică niciodată, nu mi-a plăcut toată treaba asta, n-am fost membru de partid la comunişti deci, toate treburile ei… ea, mie, nu mi le-a spus. Adevărat, au fost şi lucruri din tinereţe când eu n-o cunoşteam, eu am cunoscut-o abia în 1952 când ea a venit la Şcoala de Muzică şi când aveam clasa uşă-n-uşă. Eu predam istoria muzicii pe uşa din stânga şi ea era pe uşa din dreapta… lângă ea era Fănică Luca şi, în partea ailaltă, era clasa de ţambal a lui Gheorghe Pantazi. Ea fuma teribil de mult, Fănică Luca fuma, şi ieşeau din clasă în pauze, încât, dacă eu aveam şase ore sau dacă ea avea şase ore, ne vedeam de şase ori, din 40 în 40 de minute, că ei ieşeau să fumeze şi-atunci stăteam de vorbă cu ei. Imaginează-ţi de câte ori m-am putut întâlni cu această femeie pentru că am fost şi 3-4 ani profesor la Liceul “Lipatti” şi m-am văzut şi acolo cu ea, deci legătura mea cu ea a fost, în primul rând, o legătură umană dar niciodată n-am discutat cu ea probleme legate de viaţa personală. Ştiu că a fost curtată de turci, ce voiau să îi înfiinţeze un institut a cărei preşedinte să fie pe viaţă şi n-a acceptat, bineînţeles, a fost femeie foarte deşteaptă, ştiu că a cântat mult acolo dar, de la Stelian Tănase am aflat că a avut acolo nişte încurcături amoroase şi că, până în cele din urmă, nu ştiu cum a plecat de acolo dar a plecat destul de cocoloşită din toată treaba asta. Viaţa ei particulară a fost o viaţă cu foarte multe semne de întrebare şi astea ar trebui căutate prin alte părţi. Bineînţeles, nu mai ştiu dacă oamenii mai trăiesc, mie mi-a dat Dumnezeu sănătate, dar generaţia lui Maria Tănase este o generaţie dispărută. A venit şi un scriitor la mine, Dumitrescu, că vrea să facă o carte despre ea dar iată că a trecut centenarul şi, din păcate, s-au bălegat pe noi ăştia toţi cu politica iar un eveniment atât de important şi atât de mare ca centenarul Maria Tănase a căzut, pur şi simplu, în derizoriu.

Cea care a fost, poate, singura divă reală pe care a dat-o România…

După părerea mea, după George Enescu, este singurul om de geniu. Nu mă sfiesc să îi spun ‘genială’… prin ceea ce a cântat Maria Tănase, prin ceea ce a interpretat Maria Tănase, prin ceea ce a lăsat. Norocul nostru enorm este că avem aceste discuri ale ei. Nu am un catalog complet al ei. Pot să spun că sunt cam 125 de piese înregistrate ceea ce este un fond destul de mare dar ea a cântat mult mai multe, ea a cântat, după părerea mea, 2-300 de piese, a cântat şi operetă, a cântat şi lied, a cântat şi romanţă, a cântat şi cântece de lume şi, bineînţeles, a cântat şi folclor autentic… tot acest fond este prins parţial în aceste 125-126 de melodii pe care le-a făcut Electrecord deci, muzical, s-ar putea să se găsească. Există foarte multe fotografii cu Maria Tănase risipite în colecţii particulare, foarte multe… Eu o să vă arăt fişierul meu…

… şi Maestrul Cosma a sfârşit prin a-mi arăta fişierul Mariei Tănase… am rămas fără cuvinte trecând în revistă bogăţia de informaţii acumulată timp de decenii de către domnia sa pe toate suporturile posibile, de la fragmente de film foto la decupaje de articole din ziarele epocii. Mai mult, a fost senzaţional de amabil şi mi-a permis să scanez o sumă de fotografii absolut inedite cu Maria pe care să le pot împărtăşi tuturor celor care sunt pasionaţi de “Arta Sunetelor”. Toate fotografiile care ilustrează mini-seria din “Declin d’Oeil” dedicată Mariei fac parte din colecţia personală a domnului Viorel Cosma. Maestre, vă mulţumesc încă o dată pentru sprijin şi vă urăm să aveţi parte de sănătate şi de o viaţă cât mai îndelungată!... Rememorând istoria şi avatarurile Mariei prin prisma amintirilor personale a unui muzicolog contemporan cu ea, am realizat că pot închide (momentan) cercul evocării prin redarea percepţiei… muzicianului. Dacă în prima parte a articolului, cuvintele lui Alexander Bălănescu ne apropiau de experienţa reîntâlnirii domniei sale cu muzica Mariei Tănase, să vedem cum a ales să o reinventeze din perspectiva unui artist conştient de propria creativitate şi originalitate.

“Pentru albumul “Maria T” şi pentru spectacolul “Maria T”, am folosit ca inspiraţie nu doar câteva cântece pe care Maria Tănase le-a facut celebre, dar şi ceea ce am putut eu găsi despre viaţa şi aura ei, şi atmosfera, atât istorică cât şi contemporană, a Bucureştiului, locul atât de strâns conectat cu ea. Cu toate că a visat să îşi construiască o căsuţă a ei şi a cumpărat chiar şi un petec de pământ la periferia Bucureştiului, acest vis nu i s-a împlinit niciodată iar viaţa şi personalitatea ei au devenit pentru veşnicie prinse în plasa vieţii oraşului însuşi. Ca şi în cazul albumului "Luminitza", intenţia mea nu a fost să realizez nişte simple aranjamente sau transcrieri a materialului etnic ci să dezvolt, prin intermediul eclecticei şi caracteristicei perspective proprii, un nou limbaj personal, rămânând însă întotdeauna fidel materialului original folosit ca sursă. Deseori am folosit pasaje melodice sau ritmice din cântece ca blocuri de construcţie a compoziţiei. Alteori, am samplat vechile înregistrări, transformând secvenţial fragmente şi combinându-le cu un cvartet live. Am folosit de asemenea vocea Mariei Tănase ca element a structurii componistice finale. Găsesc foarte excitantă ideea că am putut, cu ajutorul noilor tehnologii, să mă întâlnesc cumva muzical cu Maria Tănase şi cu muzicienii ei. Am ales să lucrez cu piesele sale pentru o mulţime de motive însă cel principal este un simţământ visceral de afinitate. Mai cred că Maria Tănase, dincolo de poziţia de star legendar în Romania, are potenţialul de a fi mult mai bine cunoscută în întreaga lume. Cred că a fost posesoarea unei voci cu adevărat extraordinare şi unice, cu toată multitudinea de nuanţe de expresii, extinsă de la teatral la operatic. Din cercetările mele am rămas cu senzaţia că a fost o personalitate foarte interesantă, provenită dintr-un context economic sărăcăcios şi din care a încercat să evadeze. Acesta a fost motorul principal într-o căutare neostenită şi pasionată pentru o identitate. Maria Tănase a fost strălucitoare, şi-a trăit viaţa din plin şi, într-un fel, ca toţi marii cântăreţi, a cântat despre propriile bucurii, amaruri şi aspiraţii. Toate acestea contribuie la faptul că, pentru mine, aceste cântece sunt pline de expresivitate şi ele încapsulează esenţa spiritului poeziei şi filosofiei românesti. Reuşind să fie în acelaşi timp o individualitate extrem de distinctă şi foarte “româncă”, Maria Tănase face parte dintr-o constelaţie de artişti printre care se numără marele sculptor Brâncuşi, pictorul suprarealist Victor Brauner, scriitorii Tristan Tzara, Paul Celan, Ionesco, Caragiale, marele compozitor şi violonist Enescu (mentorul lui Yehudi Menuhin). Ca şi Maria Tănase, cultura şi filosofia românească au devenit în sine o inspiraţie pentru mine, aşa cum, prin viaţa şi muzica sa, ea ajuns să reflecte şi să redefinească contradicţiile complexe şi frumoase a sufletului românesc.” (Alexander Balanescu, “My Meeting with Maria Tănase”).

Nu simt nevoia să adaug altceva decât regretul că din numeroşii muzicieni români pe care i-am contactat cu rugămintea de a spune sau scrie câteva cuvinte legate de modul în care o percep pe Maria sau muzica ei, nu am primit decât un singur răspuns (adevărat însă, unul remarcabil) şi acela de la… Londra. Ca atare, am trecut la pasul următor, la cel de a-i chestiona pe colegii mei de la “Arta Sunetelor” vis-à-vis de acest subiect. Am sentimentul că, din trecut, trebuie să revin la timpul… prezent. Va urma!

IOAN BIG
14 Decembrie 2013

FOTO: colecţia personală Viorel Cosma cu excepţia imaginii cu domnul Cosma şi semnatarul articolului (autor: Bogdan Economu) şi a celor cu domnul Bălănescu şi cvartetul domniei sale (sursa: www.balanescu.com).