Arta Sunetelor

 

Live Event:

Şcoala de fusion numită ZAWINUL Syndicate

JOE ZAWINUL a doua oară la Bucureşti şi ... prima oară la Big Mamou ! La 73 de ani, cu “Faces and Places”, cu o nouă trupă de scenă, de pe cinci continente, dar cu acelaşi bun simţ al profesionistului modest, ne-a încântat şi (re)cucerit în fosta sală a congreselor. În acelaşi limbaj ca şi confraţii lor în ale fusion-ului, oregonienii reveniţi şi ei a doua oară după triumfalul succes de la Timişoara (sala liceului de muzică Ion VIDU, din 19 oct. 2003) au vrăjit şi Bucureştiul şi probabil toată ţara, fiind transmis integral de TVR. Dacă la Joe, în centrul atenţiei stă ritmul şi obsesivul travaliu electronic, la Ralph, armoniile jazzistice sunt atent punctate de percuţii afro, domesticite. Profesionalismul acestor trupe de jazz care ne-au învăţat cum se jazz-fuzionea , în ultimele două săptămâni, rămâne de invidiat, iar sfiala cu care se prezintă aceştia, o lecţie usturătoare pentru unii artişti români, a căror îngâmfare emfatică depăşeşte limita bunului simţ. Towner îmi spunea: “Nu c ăutăm calea succesului. Mergem pe drumul nostru. Ne place să descoperim căi noi de expresie. Faima îţi distruge concentrarea şi ar trebui să îngrijoreze acest lucru” . Am stat de vorbă cu basistul lui Joe, unul dintre cei mai buni basişti de jazz pe care i-am auzit în România, Jaques Louis Linley Marthe (originar din Insulele Mauritius) de la care am aflat că a fost descoperit la Paris, unde cântase cu Michel Portal sau cu celebrul chitarist vietnamez Nguyen Le şi desigur ... Scott Henderson unul din elevii şcolii Zawiniene. Acesta s-a destăinuit şi mi-a spus că a fost adeptul şcolii Police, lucru care l-a ajutat să devină stăpân pe instrumentul său şi să poată cânta orice gen şi-ar dori. În aceiaşi termeni laudativi vorbeşte şi Ralph: „Ascult cu placere Sting, muzică clasică, Debussy, Chopin ... Sting e un muzician bun. Mi-ar face plăcere să cânt cu el. Ar fi minunat”. Faţă de precedentul din 1994, de această dată Joe a adus cu el un grup de muzicieni de la care ai noştrii au învăţat foarte multe. Unul este acest incredibil basist Linley, căruia îi place mult să improvizeze, să constuiască fraze muzicale ad-hoc, să-şi exprime personalitatea la fiecare pas. De partea cealaltă, în Oregon, Vector Basul lui Glenn a avut un sunet complet nou. Iar fuziunea oregoniană a ales pentru acest concert sunetul acestui model de bass în detrimentul celor ce l-au ascultat cu contrabsul Klotz de la 1715.  Ritmica lui Glenn Moore este coezivă, cu toate că abordarea eminent profi nu are în acest caz prea mulţi adepţi ... Guru al ritmului, Zawinul a fost un pionier al jazz-ului electronic încă din anii 60', în ciuda aversiunii declarate faţă de tehnologia modernă. Mare fan al marelui Duke Ellington, Joe alătură formulelor de jazz, improvizatorice, idei din muzica clasică. Deşi sonorităţile sunt aparent antagonice, linia melodică a jazz-ului se păstrează în ambele tabere. Discurile de început ale amândurora coincid ca sound şi expresie stilistică. Însă, drumurile se despart “In a Silent Way" şi mai ales pe discul considerat unul de cotitură către jazzul modern, "Bitches Brew”. Luna noiembrie a aceluiaşi an de graţie 1970 avea să consemneze naşterea celui mai important grup de jazz-fusion din istorie, Weather Report, format de Zawinul împreună cu saxofonistul american Wayne Shorter şi basistul ceh Miroslav Vitous. 15 ani si 17 albume mai tarziu, Zawinul şi Shorter se despart, austriacul infiinţând Weather Update, transformată câteva luni mai târziu în Zawinul Syndicate, grup multinaţional cu ajutorul căruia va explora frontiere variate ale tărâmului muzical, de la rock progresiv până la etno şi folk, toate mulate pe măduva inconfundabilă a sintetizatoarelor sale. Towner după 35 de ani de carieră este acelaşi neobosit artist de jazz care ar fi putut umple Sala Palatului sau macar la 70% din capacitate cum a făcut-o Zawinul. Motivele din păcate ţin de promovare şi susţinere mediatică, preţul biletelor fiind excesiv pentru acest segment de public, lucru dovedit la concertul lui Joe. Din păcate, calitatea sunetului a lăsat de dorit, maestrul şi bandul său estompând pentru public acest aspect definitoriu pentru fusion-ul anului 2005! Şcoala Zawiniană a mai prezentat în această incandescentă seară, pe Sabine Kabongo o vocalistă energică, cu poftă de ritm şi bună dispoziţie, din Belgia (face parte din grupul Zap Mama, originar din Congo), apoi pe excepţionalul chitarist de foarte mare travaliu, Alegre Coreea şi pe Jorge Bezerra la percutie şi vocal, amândoi din Brazilia. Nu în ultimul rând, îl amintesc pe Nathaniel Townsley la baterie din New York un foarte bun baterist de al care am smuls căteva răspunsuri: „Poţi spune alb sau negru, dar eu nu văd culoarea ... Pentru mine muzica nu are culoare. Este doar muzică. ... Nu pot spune că Billy Cobham este cel mai bun. Sunt foarte mulţi în lumea aceasta”. Townsley a intrat în grup recomandat de Omar Hakimşi Richard Bono acum cinci ani zile. Trecut prin diverse şcoli şi stiluri de la gospel la r’n’b, de la contemporary jazz la rock, Nathaniel mi-a declarat că există o influenţă stilistică foarte vastă, brazilian sau african music, indian sau indonesian music fiind izvoare nesecate de inspiraţie pentru fusion. “Nici un artist de jazz din ziua de azi nu poate că spune că muzica rock, jazzul, world music sau ambientală poate fuziona fără un avânt interior, este ca un zbor cu aterizare la punct fix. Odată ce ai învăţat să zbori, să pluteşti în universul muzical al fusionului, să improvizezi, vei ajunge la un moment dat când cineva îţi va defini marginile ...”

“Faces & Places” este fructul unei lungi călătorii în jurul lumii. A adunat cele mai vii ritmuri şi parfumuri muzicale ale ţărilor prin care a trecut, din Tunisia până în Noua Caledonie, din Ind ia până în Rusia. “The Legend”, cum mai este denumit de critici, Joe Zawinul este Doctor Honoris Causa al Berklee School of Music şi Ambasador Austriac al Bunei Sperante în 17 state africane. În 1979 a câştigat premiul Grammy, pentru piesa “8:30”, împreună cu Weather Report. Formaţia avea atunci în componenţă pe Peter Erskine, Jaco Pastorius, Wayne Shorter. Din anul 2004 Zawinul este proprietarul unui club de jazz în Viena, numit Birdland, un club ce se bazează pe conceptul “mai întâi confortabil pentru muzicieni”. Clubul are unul dintre cele mai bune sisteme de sunet din lume şi deşi nu este foarte mare a costat peste 1 milion de dolari, din care primaria din Viena a alocat o suma de 726.000 de euro. Poşta Austriaca a emis in anul 2004 un timbru omagial pentru Joe Zawinul, editie limitata, 700.000 de exemplare, o onoare de care se bucură mai mult politicienii şi personalităţile istorice. Pentru mulţi dintre români. Joe Zawinul  este cu siguranţă cel mai cunoscut nume austriac.

Mulţumit de organizare, de căldura cu care a fost primit Joe împreună cu staff-ull său a vizitat clubul Big Mamou al prietenului său, Cornel Mihalcea şi ne-a mărturisit că o să revină după acest obositor turneu, început cu aproape o lună în urmă. Jam-session-ul pregătit în onoarea oaspetelui austriac a fost susţinut de gazda serii Raul Kuşac, unul dintre cei mai buni organişti de la noi, împreună cu basiştii Ciprian Parghel şi Chiba Daci, iar baterie Adi Tetrade, apreciaţi cum se cuvine de muzicienii lui Joe şi publicul venit în număr foarte mare să asiste la acest inedit eveniment.

Oregon şi Zawinul sunt două nume de mare renume din lumea jazz-ului mondial care au îmbogăţit universul sonor bucureştean cu armonie, ritm şi foarte mult profesionalism.                                                                                                                                                Radu Lupaşcu

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brezoi.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg