Arta Sunetelor

 

Z-FILES (Introducere în universul ZOMBIE)

Pe 21 iunie 2013 se lansează în toată lumea un nou lung-metraj de cinema intitulat (abscons pentru necunoscători) "World War Z". Pentru unii doar un alt film cu Brad Pitt însă pentru alţii, probabil, cel mai aşteptat film cu zombie al începutului de mileniu. Până acum, NICIODATA în istoria cinematografiei nu s-au investit atâţia bani într-un film cu şi despre zombie! declin6-01Este filmul care ar trebui să dea o nouă dimensiune acestui gen cinematografic mai ales că reprezintă ecranizarea senzaţionalei cărţi cu acelaşi titlu scrisă de Max Brooks şi apărută în 2006, un obiect real de studiu şi analiză pentru antropologia culturală modernă. O carte în linia ficţiunilor lui Robert Ludlum despre ‘Die Sonnenkinder’ şi a lui Dan Brown despre masonerie, în care subiectul principal, în acest caz, epidemia zombie, (aproape) păleşte în faţa amestecului de mituri, prejudecăţi şi informaţii reale care stau la baza construcţiei firului narativ ce te poartă din provincia chineză Chongqing prin Tibet şi Ucraina până în Groenlanda, Africa de Sud şi Indiile de Vest. O carte care tratează serios problematica complexă a modului de reacţie a umanităţii (în ansamblul ei şi pe diverse paliere – politic, militar, social, ştiinţific, administrativ) la o criză globală survenită complet neaşteptat şi extrem de agresivă prin dinamică, amploare şi nocivitate. O carte, din punctul meu de vedere, dificil dacă nu imposibil de ecranizat… de aici verosimilitatea zvonurilor legate de faptul că "World War Z" ar fi conceput ca primul episod dintr-o trilogie destinată marilor ecrane. Aşteptările mari legate de film sunt, pe bună dreptate, dublate de temeri consistente: premiera, anunţată iniţial pentru decembrie 2012, a fost amânată pentru mai multe (re)filmări a unor scene şi zvonurile legate de problemele din post-producţie s-au amplificat, regizorul Marc Forster nu are o reputaţie strălucită în filmele ce presupun acţiune şi dinamism (are în CV doar mediocrul declin6-02James Bond "Quantum of Solace" şi insipidul "Machine Gun Preacher" cu Gerard Butler) şi, cel mai important, pe perioada a patru ani, după o versiune iniţială redactată în 2008/2009 de J. Michael Straczynski (serialul "Babylon 5"), scenariul a suferit numeroase rescrieri, trecând succesiv prin mâna a nu mai puţin de trei scenarişti din liga grea: Matthew Carnahan ("The Kingdom", "State of Play"), apoi Damon Lindelof ("Lost", "Prometheus", "Star Trek: Into Darkness") şi, în final, prietenul apropiat a lui Joss Whedon şi J. J. Abrams, Drew Goddard ("Cloverfield", "The Cabin in the Woods"). Îngrijorător, dar va trebui să vedem filmul pentru a ne putea pronunţa.

Cum au ajuns însă zombie personaje de blockbustere în care Hollywood-ul este dispus să investească sute de milioane de dolari (mai mult de 200 în cazul "World War Z") sperând, evident, că îşi vor recupera banii şi, mai mult, vor face un profit serios pe baza masei de spectatori dispersate pe întreg mapamondul? Este o întrebare la care îmi propun să răspund, măcar parţial, în rândurile de mai jos utilizând ca repere o sumă de titluri din Video Vault-ul personal. Personal, cred că istoria zombie în cinematografie poate fi structurată şi explicată simplu în patru etape plecând de la nevoia de consum pop a spectatorului într-o perioadă sau altă combinată cu evoluţia percepţiei sale în timp asupra unui produs specific. Mai întâi a fost o nedumerire elementară a publicului… CE este un zombie? Perioada de început, de la "White Zombie" a fraţilor Halperin din 1932 (plantaţia de trestie de zahăr lucrată integral de zombie şi controlată de Murder Legendre, un vrăjitor Voodoo) şi până la "A Virgin Among the Living Dead" a lui Jesus Franco din 1971 şi al său castel englez în care Christina convieţuieşte cu locatarii zombie. Definirea morţilor-vii ca apariţii stranii, inedite, ameninţătoare, de cele mai multe ori, într-un mod romanţat (în aceeaşi serie cu vampirii, vârcolacii, invadatorii extratereştri, demonii, mumiile, fantomele, etc.). A urmat epoca de aur a anilor ‘70-’80 ("Trilogy of the Dead" a lui Romero, "The Astro-Zombies" a lui Ted V. Mikels, producţiile italienilor Mario Bava, Andrea Bianchi şi Lucio Fulci, "Curse of the Living Dead" a francezului Jean Rollin şi "Let Sleeping Corpses Lie" al ibericului Jorge Graudeclin6-03) când publicul a început să îşi dorească explicaţii la dilema: DE CE este un zombie? Cum/de unde apar aceştia? Bătălia pentru câştigarea spectatorilor s-a dus între clasicii morţi-vii versus ‘monştrii sunt printre noi, oamenii’ (erau anii în care Stanley Kubrick realiza "The Shining", John Carpenter "Halloween", Tobe Hooper "The Texas Chain Saw Massacre" iar Brian De Palma "Carrie"). Proliferarea uriaşă a zombies în epoca VHS s-a datorat în primul rând tacticilor de tip DTV (direct-to-video) prin care filmele de serie B, de buget mic, se puteau dovedi profitabile evitând trecerea prin verigile ‘cinematograf’ şi ‘televiziune’ (ambele mai puţin interesate de producţiile din genuri nişate). Dar până la urmă… ŞI CE DACĂ este un zombie? Anii ’90. Who gives a f*** about zombies? Era perioada Clinton când intervenţiile militare internaţionale din Somalia sau Kosovo erau uşor de trecut cu vederea de lumea occidentală şi, mai ales, de naţiunea americană. Una din consecinţe a fost că cinematografia Horror aproape a dispărut din spaţiul cinematografic. Iar filmele care, totuşi, s-au bucurat de un oarecare succes, precum "I Know What You Did Last Summer", "Jason X" sau "Dracula", au utilizat reţete deja verificate (adolescenţi, situaţii previzibile şi monştri reciclaţi). Odată cu intrarea în noul mileniu şi cu modificarea contextului, zombie au revenit în forţă… CINE SUNTEM/ce facem în faţa zombie? După atentatele de la 9/11 septembrie 2001, intrăm în fapt în faza ‘zombie bau-bau’. Pentru că întrebarea pdeclin6-04ost 9/11 la care au trebuit să găsească răspuns producătorii de film a fost: cum poate publicul, în special cel american, să mai consume violenţă pe ecran când au trăit-o în realitate? Nu ne mai interesează cum au apărut, cine sau de ce sunt zombie ci doar faptul că aceştia (printre alţii) simbolizează ameninţarea adultă ce combină teama noastră ancestrală de necunoscut cu instinctul de auto-conservare în faţa actului de agresiune. Suntem însă atraşi de poveşti ale căror personaje umane sunt extraordinare (sau măcar relevante) prin modul în care îşi gestionează simţămintele şi trăirile în astfel de situaţii şi, eventual, vrem să aflăm şi de ce diferitele ‘specii’ de zombies ne sunt prezentaţi (a se citi ‘vânduţi’), mai ales prin intermediul manipulărilor mediatice, drept altceva decât ceea ce sunt în realitate.

Asupra acestei ultime etape ne vom concentra în rândurile de mai jos, nu înainte însă de a face un preambul istoric dedicat celor două legende cinematografice cărora cinematografia cu zombie post 9/11 le datorează (aproape) totul: GEORGE A. ROMERO şi LUCIO FULCI. *****Echivalentul ciclului primar de şcoală generală, abecedarul! ESENŢIAL pentru (auto)educarea fiecărui învăţăcel interesat de universul zombie! Plec de la premisa că nu trebuie să o luăm chiar de la zero aşa că, în acest capitol, voi fi extrem de scurt.

declin6-05 - RomeroGeorge A. Romero, "The Godfather of Zombies", cel căruia un alt maestru a Horror-ului, Stephen King, i-a dedicat una din cărţile sale ("Cell") iar Jonathan Demme i-a oferit un cameo în "Tăcerea mieilor", are la activ câteva zeci de filme în calitate de producător, scenarist şi regizor ("The Crazies", "Martin", "Bruiser", precum şi adăptările după Stephen King – "Creepshow" şi "The Dark Half") dar rămâne cu certitudine în istoria cinematografului pentru trilogia sa dedicată morţilor-vii şi care a cimentat în conştiinţa publică ideea de "apocalipsă zombie".

NIGHT OF THE LIVING DEAD (1968, USA, r: George A. Romero) – "30th Anniversay Edition"/DVD

Întrebarea epocii pe care o simplificam anterior era ‘De ce este un zombie?’: din cauza contaminării radioactive generate de un satelit trimis să recolteze probe de pe Venus şi care determină reactivarea creierului uman. Până în acest punct SF, de aici încolo… artă (căci aşa ar fi încadrat filmul de către snobi dacă ar fi realizat acum de un P.T.A. sau de un Winding Refn)! Filmul, realizat în alb-negru, în anul în care implicarea SUA în Războiul din Vietnam atingea apogeul, rămâne o mostră de suspans Horror non-Gore excelent ilustrat vizual (violenţa este susţinută dominant prin intermediul reacţiilor şi nu a acţiunilor) mai ales când camera o urmăreşte pe Barbra ("They’re coming!") în stilul şcolii cinematografice de modă veche. Ca şi ritmul peliculei (definit conştient prin montaj), zombie sunt foarte lenţi dar… inteligenţi (spartul farurilor pentru a elimina sursele de lumină, deschiderea portierelor, etc.). Povestea e simplă şi cu puţine personaje: câteva persoane se regăsesc sub acoperişul unei ferme izolate asediate de zombie. Prin consistenţa dialogurilor ce definesc tonalitatea dramatică, "Night of…" are varii trimiteri subversive politice, sociale, economice şi rasiale. Datorită combinaţiei controversate de componente dar şi a faptului că mulţi ani a fost cel mai profitabil film Horror din istorie (cu numărul de plătitori de bilete aferent ca indice de popularitate), Biblioteca Congresului din SUA a adăugat "Night of the Living Dead" în 1999 în Registrul Naţional a filmelor "semnificative din punct de vedere cultural, istoric sau estetic". Extra: documentar "The Night of…", Making Of, galerie foto, scena din "Flesheater" (filmul lui Bill Hinzman, videoclip "Dance of the Dead". Tehnic: acceptabil (prezentat în formatul original full-frame plecând de la copia originală pe 35 mm); de căutat totuşi o versiune remasterizată (mai ales în ceea ce priveşte sunetul pe Blu-Ray).

DAWN OF THE DEAD (1978, USA, r: George A. Romero) – Blu-Ray/"Arrow Video"

declin6-06La un deceniu după primul film dedicat zombie, Dario Argento (aflat după "Profondo rosso" şi "Suspiria") îl susţine pe Romero să îşi continue trilogia asumându-şi calităţile de producător (prin intermediul fratelui său mai mic Claudio), consultant în redactarea scenariului, compozitor alături de Goblin, experţii săi în OS-uri de Giallo, şi editor de imagine pentru… "Dawn of the Dead" (de aici şi cele trei ‘cut’-uri rezultate – vezi la Extra). În America, protestatarii, revoluţionarii şi idealiştii dispăruseră în favoarea noii burghezii de mijloc obişnuită să trăiască în confortul ei consumist şi să se limiteze la a avea aspiraţii individuale sau (cel mult) familiale în defavoarea implicării comunitare. În consecinţă, din ferma alb/negru, povestea se mută în… mall-ul colorat unde un grup de indivizi luptă pentru a supravieţui invaziei zombie (declanşată cu trei săptămâni în urmă, timp în care majoritatea metropolelor americane se află deja sub incidenţa legii marţiale). Aflăm un lucru important (pentru evoluţia genului): zombie pot dispărea doar dacă sunt împuşcaţi în cap sau dacă capul le este separat de corp. Implicaţiile de subsol capată în "Dawn of the Dead" dimensiuni mai complexe faţă de primul film fiind atacate teme precum manipularea mediatică, incompetenţa autorităţii publice şi neadecvarea reacţiei forţelor armate. Extra: excepţionale - trei versiuni ale filmului, cea de cinema (pe Blu-Ray), Director’s Cut-ul şi ‘Argento’ Cut-ul european (ambele pe DVD), două comentarii audio susţinute de Romero (George şi Chris) cu Tom Savini şi al producătorului Richard P. Rubinstein, interviuri de arhivă, scene tăiate, documentare plus goodies (poster, booklet). Tehnic: impecabil (inclusiv sunetul transferat în DTS).

DAY OF THE DEAD (1985, USA, r: George A. Romero) – Blu-Ray/"Arrow Video"

declin6-07Un film cu zombie ‘80s Style’! Autorul OS-ul este John Harrison (regizorul premiat cu Emmy pentru adaptarea pentru TV a lui "Dune" după Frank Herbert) care dă la o parte praful de pe suspansul creat de suflătorii din "Night of…" şi de efectele electronice a lui Goblin din "Dawn of…" şi se mişcă New Wave/Pop pentru a susţine povestea unui grup mic de supravieţuitori (oameni de ştiinţă, militari) ai invaziei aflate deja în faza avansată (faţă de precedentele filme din trilogie) a zombies. Cercul început de Romero într-o fermă şi continuat apoi prin mall se închide impecabil geometric într-un… bunker din Florida. Argento nu s-a mai implicat dar vechii colaboratori (Rubinstein, Nicotero şi Savini) sunt şi de această dată la datorie. "Day of the Dead" rămâne cel mai criticat film din serie dar nimeni nu are cum să conteste că este şi cel mai satiric, cu note aproape… burleşti! În plus, cineastul emite o sumă de semnale profetice dacă ne gândim ce avea să se întâmple în cinematografia cu zombie după 2000: genericul de început este construit pe vizualuri relevante din urbea părăsită (Londra lui Boyle din "28 Days Later", banii fără valoare care flutură în aer vor reveni ca imagine în propriul "Survival of the Dead" din 2009, prim-planul cu ziarul a cărui titlu principal este "The Dead Walk!"… "The Walking Dead" - serialul avea să fie făcut şi difuzat abia după 15 ani!), aspectul morţilor-vii nu este unitar (cei cu tenul cenuşiu vor fi sursa de inspiraţie pentru Tommy Wirkola în "Dead Snow") şi exemplele sunt mult prea multe pentru a nu intra în zona de risc de spoilere… Extra: excepţionale - comentariu audio al echipei responsabile de F/X conduse de Greg Nicotero, documentare (şase bucăţi), galerie foto, trailere şi promo-uri de televiziune, Making Of, plus goodies (poster, booklet şi comics-ul semnat de Hutchinson/Keating/Zornow). Tehnic: impecabil.

declin6-08 - FulciItalianul Lucio Fulci (1927-1996), considerat de mulţi analişti "The goriest filmmaker ever" a regizat în carieră peste 50 de filme, mai mult de dublu faţă de mai tânărul său rival în ale Horror-ului peninsular, Dario Argento (născut ca şi Romero în 1940). Mă voi concentra însă în rândurile următoare pe cele mai importante trei filme cu morţi-vii pe care le-a făcut, cam în aceeaşi perioadă cu americanul, la cumpăna între anii ’70 şi ’80… (declin6-08–Fulci)

ZOMBIE FLESH-EATERS a.k.a. "Zombi" (1979, Italia, r: Lucio Fulci) – "Limited Edition"/Blu-Ray/"Arrow Video"

Deşi făcut la repezeală ca să profite de succesul uriaş avut în Peninsulă de "Dawn of the Dead" a lui Romero (în primavara lui ’78 o copie a acestuia se afla la Roma pentru adăugarea muzicii sub supravegherea lui Dario Argento, deci a putut fi văzut încă de atunci de oamenii din industrie), este filmul-cheie în renaşterea Horror-ului italian. Bazat pe un scenariu numit "Insula de coşmar" spune povestea unor americani care, în urma descoperirii unei ambarcaţiuni abandonate în portul New York-ului care se dovedeşte a fi punctul de plecare a unui atac zombie asupra oraşului, investighează cauza apariţiei acestora pe insula exotică Matul. Mai mult un prequel la filmul lui Romero, cel a lui Fulci are o abordare radical diferită, concentrându-se, inclusiv vizual prin numeroase gros-planuri şi planuri-detaliu, pe reprezentarea celor mai dezgustători zombie din istoria cinematografului de gen! În portretizarea extremă a morţilor-vii, Lucio Fulci se raportează la religia Catolică pentru care corpul este un doar consumabil secretat pe parcursul călătoriei sufletului spre Rai şi care devine abject fără suflet, "o formă elementară de poluare" (Barbara Creed). Trimiterea la Catolicism este declin6-09explicită inclusiv spre sfârşitul filmului când supravieţuitorii se luptă sub acoperişul unei biserici de lemn cu hoardele de zombie utilizând ca arma focul (izbăvitor, purificator). La rândul ei, imaginea în ansamblu este construită altfel de italian care se raportează mai degrabă la mai vechile "I Walked with a Zombie" (1943) a lui Jacques Tourneur, "Voodoo Island" (1957) cu Boris Karloff sau filmele produse de britanicii de la Hammer în anii ’60 (precum "Plague of the Zombies") decât la filmele lui Romero. Scene antologice din acest film hiper-Gore în care ambiguitatea cauzei apariţiei zombie (religioasă - Voodoo - sau ştiintifică) persistă până la final: ridicarea din morminte, close-up-ul cu ochiul doamnei Menard tras în ţeapă dar, mai ales, lupta între zombie şi… rechin. Şi este amuzant să îl revezi pe Richard Johnson mâncat de viu în "Zombie Flesh-Eaters" după ce ai copilărit cu el în minte în… "Columna" lui Mircea Drăgan! Extra: o ediţie Blu-Ray capodoperă! Limitată la 500 de exemplare, conţine versiunea "Strong Uncut" restaurată impecabil (inclusiv ambele coloane sonore, italiană şi engleză) prefaţată video de actorul Ian McCulloch, două comentarii audio separate (inclusiv scenarista Elisa Briganti, fosta soţie a lui Fulci), Q&A cu compozitorul Fabio Frizzo, goodies şi o mulţime de documentare pentru care a fost nevoie şi de un al doilea Blu-Ray (ex. "From Romero to Rome: The Rise and fall of the Italian Zombie Film" sau "The Meat Munching Movies of Gino de Rossi" dedicat magicianului F/X şi colaborărilor sale cu Fulci, Andrea Bianchi, James Cameron, Umberto Lenzi, etc.). Tehnic: excepţional.

CITY OF THE LIVING DEAD a.k.a. "Paura nella citta dei morti vivanti" (1980, Italia, r: Lucio Fulci) – Blu-Ray/"Arrow Video"

declin6-10În micul orăşel Dunwich din New England (scenariul este vagamente inspirat de povestirea lui H. P. Lovecraft "The Dunwich Horror" - 1929), sinuciderea preotului deschide porţile Iadului şi morţii încep să revină la viaţă. Portalul trebuie închis până în noaptea de Halloween/Ziua Tuturor Sfinţilor pentru a împiedica zombie (la fel de scârboşi ca aspect ca în "Zombie Flesh-Eaters") să invadeze Pământul. ‘Comando’-ul care îşi asumă vrând-nevrând provocarea este format dintr-un ziarist newyorkez (Christopher George, pe care poate vi-l mai amintiţi din Western-urile "El Dorado" şi "Chisum"), un medium (Catriona Macoll, aflată la primul lung-metraj după "Lady Oscar" a lui Jacques Demy), un medic psihiatru (Carlo De Mejo, fiul marii actriţe Alida Valli) şi o pacientă a sa (Janet Agren, scăpată teafară din "Eaten Alive" a lui Umberto Lenzi). Din nou, mai atras de religie decât de ştiinţă ca factor de apariţie a zombies (ex. preotul-zombie este omorât cu un cuţit înfipt în… vintre, aparent unii morţi-vii au capacitatea de a se… teleporta!), Fulci transmite frica de această dată mai mult prin supranatural (prin grija pentru crearea atmosferei) decât prin gore (deşi acesta nu are cum să lipsească, realizând un film mai aproape de Gothic (de Mario Bava şi al său "Lisa and the Devil" din 1974) decât de Horror-ul visceral, în care zombie sunt deplasaţi spre fundalul acţiunii (utilizaţi generic ca pretext şi doar incidental ca personaje principale). Este unul dintre cele mai lipsite de inhibiţii produse a italianului care, descătuşat de brizbrizurile unui scenariu complicat) se simte ca un copil mare care se poate juca cu camera cum doreşte. Asta generează câteva scene memorabile de la cea a scheletelor ce coboara din tavan la ‘clasicele’ foratului craniului şi cea în care Daniela Doria (cea care va muri apoi sufocată in costumul Evei în "The Black Cat" al aceluiaşi Fulci în 1981) îşi vomită intestinele. În 1983, într-un interviu acordat revistei "Fangoria", regizorul avea să explice că pentru a realiza scena a forţat-o pe actriţă să îngurgiteze maţele unei oi tăiată proaspat ca să nu se usuce şi pe care, apoi, a trebuit să le dea afară. Greu de crezut că i-a trebuit mult pentru ultima parte! Extra: comentariu audio a lui Catriona Macoll şi Jay Slater, sesiuni de Q&A şi multe documentare (ex. "Fulci in the House: The Italian Master of Splatter", "Carlo of the Living Dead – Surviving Fulci Fear"), goodies (cărţi poştale, poster, booklet). Tehnic: excelent (filmul este restaurat iar sunetul pus în 7.1).

THE BEYOND a.k.a. "…E tu vivrai nel terrore! L’aldila" (1981, Italia, r: Lucio Fulci) – Blu-Ray/"Arrow Video"

declin6-11Un film fără happy-end pentru protagonişti dar care încheie fulminant trilogia "Porţile Iadului" a lui Lucio Fulci. După apocalipsa zombie din "Zombie Flesh-Eaters" şi deschiderea Porţilor Iadului" în "City of the Living Dead" soseşte momentul celei de-a şaptea porţi a Morţii. O tânăra din New York moşteneşte un motel din Louisiana (care în 1927 fusese cadrul uciderii unui presupus vrăjitor de către gloata dezlănţuită) şi îşi propune să îl renoveze şi să îl reintroducă în circuitul turistic. Aici se opreşte realismul căci italianul se concentrează aproape exclusiv pe componenta ‘fantastică’. Prin poarta spre Infern deschisă în urma lucrărilor de renovare încep să vină zombie, copile posedate de spiritul morţilor-vii, fantome, etc. "The Beyond" este filmul despre care răposatul Roger Ebert scria după ce se întorsese de la o nouă vizionare în cinema în 1998: pentru a-l vedea "midnight is not late enough". În parte coşmar suprarealist (poate fi văzut acum ca o operă de artă cinematografică experimentală) cu elemente din genul ‘casei bântuite’ şi în parte un Horror în care zombie nu îşi mănâncă victimele ci le mână de la spate spre Iad, "The Beyond" poate fi perceput şi ca un omagiu adus unuia din idolii lui Lucio Fulcii, dramaturgul francez Antonin Artaud, promotor a ideii necesităţii creşterii "cruzimii" simbolisticii şi limbajului în artele interpretative contemporane. Extra: introducere video a actriţei Cinzia Monreale, două comentarii audio (cu Antonella Fulci şi, respectiv, Catriona Macoll), sesiuni de Q&A şi multe documentare (ex. "Fulci Flashbacks: Dario Argento, Daria Nicolodi & others remember the Godfather of Gore", "One Step Beyond") pentru care a fost necesar un DVD suplimentar, goodies (booklet consistent cu prefaţa de Eli Roth, poster). Tehnic: versiunea "Director’s Cut" remasterizată în HD, cu opţiuni pentru sunet atât Mono original (italian, engleză) cât şi DTS (engleză). Excelent.

declin6-12Să revenim însă la cinema-ul din 2000 încoace (post 9/11) şi la prima etapă a realei ‘pregătiri de specialitate’ cu o sumă de propuneri de titluri… *****OBLIGATORII… Nu putem să visam la anii de LICEU cu şi despre zombie şi să ignorăm educaţia din ciclul secundar din şcoală fără noua trilogie a lui Romero care, deşi extrem de inegală în execuţie, are uriaşul merit de a fi (re)deschis ochii cineaştilor din garda tânără asupra potenţialului de evoluţie a tematicii filmelor cu zombie prin prisma tehnologiei, direcţiilor de interes şi a preocupărilor publicului şi, nu în ultimul rând, a contextului, radical schimbat faţă de acum trei decenii… "Isn’t that what we [oamenii – n.r.] are doing, pretending to be alive?". De la Rodriguez la Darabont, toţi cineaştii implicaţi în proiecte cu zombie post-2005 au învăţat din capacitatea de adaptare a lui Romero. Şi prin ei, şi zombies din filmele lor! Nu le-aş fi pus pe toate la rubrica ‘Obligatorii’ însă datorită tratamentului mai accesibil aplicat de cineast… nu era cazul să sparg trecerea în revistă a trilogiei obligând cititorul să caute prin tot materialul unde sunt filmele maestrului.

LAND OF THE DEAD (2005, USA, r: George A. Romero) – "Steelbook Director’s Cut"/Blu-Ray

declin6-13Încep cu concluzia: este de departe cel mai bun film din noua trilogie a lui Romero, abordat cu vână stilistică combinată a lui John Carpenter şi George Miller ("Escape From New York" şi, respectiv, "Mad Max"). Scenariul descrie o micro-societate de supravieţuitori într-o lume zombie auto-izolată pe o insulă şi care îşi duce zilele prin incursiunile de recuperare de bunuri în teritoriul ‘inamic’. O micro-Americă în care dolarul continuă să facă legea, cu bogaţi şi săraci, cu vicioşi, criminali şi oportunişti dar şi cu idealişti, creduli şi luptători, înconjurată de duşmani neiertători. Deci, într-o mare măsură un film SF în care însă zombie încep să evolueze, să cugete şi să se structureze la nivel de masă (leadership, management, obiective, s.a.m.d.) iar oamenii preferă să stea refugiaţi în insula lor de ignoranţă şi să se complacă într-un sedentarism mental fără niciun fel de viziune. Minutul 60 schimbă pentru totdeauna cinematografia de gen din noul mileniu: imaginea cu hoarda de zombie ieşind din apă după ce au traversat golful şi au conştientizat că… morţii nu se pot îneca este realmente antologică! Asaltul citadelei umane din "Land of the Dead", în condiţiile în care filmul a ieşit în acelaşi an cu "War of the Worlds" al lui Steven Spielberg, poate fi interpretat alegoric ca un semnal a creşterii fricii generice a americanilor faţă de o posibilă invazie. Distribuţia este una de Liga 1 (de gen), comparativ cu celelalte filme a lui Romero: Dennis Hopper ("Easy Rider", "Blue Velvet", "True Romance"), Simon Baker (serialul "The Mentalist"), John Leguizamo ("Summer of Sam", "Moulin Rouge"), Asia Argento ("Scarlet Diva", "Compagna di viaggio", "Marie Antoinette") şi, nu în ultimul rând, memorabilul conducător zombie întrupat de Eugene Clark (fost fotbalist cu o carieră prolifică în televiziune). Extra: comentariu audio a regizorului, operatorului-şef, monteur-ului, screen-tests, scene tăiate, Making Of. Atenţie, cinefili! Căutati ediţia germană în cutie de metal căci are un plus de 20’ de bonus-uri faţă de cea apărută în restul Europei (inclusiv un interviu suplimentar cu Romero). Tehnic: impecabil.

DIARY OF THE DEAD (2007, USA, r: George A. Romero) – Blu-Ray

declin6-14Un micro-experiment plasat între "Blair Witch Project" (1999) şi comics-ul/serialul "The Walking Dead" cu actori din categoria ‘doi la metru’, cu o poveste ce ne dă din start sentimentul de deja-vu: un grup de studenţi la cinematografie (plus un profesor alcoolic şi cinic) sunt surprinşi de epidemia zombie izolaţi în mijlocul unei păduri în timp ce filmează scene dintr-un film de groază iar firul narativ urmăreşte reacţiile lor la amplificarea dimensiunii crizei ce afectează umanitatea. Un exerciţiu de studiu comportamental al unei comunităţi de mici dimensiuni atât la nivel colectiv cât şi individual în faţa unei ameninţări majore la confortabilul şi ludicul stil de viaţă cotidian cu care era obişnuită. Zombies sunt utilizaţi ca pretext şi apar destul de rar în film iar violenţa este prezentă în mod minimal. Teama nu este generată de masele de monştri ci de necunoscutul teritorial şi de incertitudinile legate de viitor… până aici, lucrurile nu stau rău. Din nefericire, pelicula este pigmentată cu scene neinspirate (cazul reluarii urmăririi prin padure a fetei de către mortul-viu, de aceasta dată reală, după fake-ul de început) care pun în umbră ideile interesante (capturarea zombies sub plasticul ce acoperă piscina sau coerenţa preluării imaginii de la camerele mobile ale operatorilor ‘jurnalului’ la cele de securitate). Bref, după cum bine scria un cinefil pe net, "an ordinary film from an often-extraordinary director". Sau, mai degrabă, o introducere în universul zombie pentru… liceeni. Extra: excelente – comentariu audio a regizorului, operatorului-şef, monteur-ului şi a câtorva actori, interviuri în exclusivitate, fragmente din conferinţa lui Romero de la Toronto, şase mini-documentare. Tehnic: impecabil.

SURVIVAL OF THE DEAD (2009, USA, r: George A. Romero) – Blu-Ray

declin6-15Declinul calitativ a trilogiei continuă… Coerenţa acesteia este anulată de premisa (indivizii îmbrăcaţi în ţinutele Gărzii Naţionale ce jefuiesc studenţii în "Diary of the Dead" se numără printre protagoniştii acestui film în condiţiile în care acesta este un fel de prequel la cum a început epidemia… 53 de milioane de morţi, 150.000 de oameni care mor zilnic, etc, etc.) iar recurenţa temelor ‘clasice’ (deviaţionismul comportamental generat de combinaţia între împăunarea ego-ului şi speranţa mistică - "It’s up to me to save them… [You can’t save a person who’s already dead]" & "Somebody’s gonna find a cure for this", din tirada justificativa a lui Muldoon) este anulată de contrapuncte infantile (un adult sănătos la minte care ia în braţe de bunăvoie un zombie sau un altul care este obsedat de bancnote într-o lume în care nimeni nu vinde nimic). Remarcabilă rămâne însă tonalitatea de Western pe care, voit, o abordează cineastul (sub toate aspectele, cu excepţia muzicii). Şi mai e ceva… George A. Romero dă colegilor mai tineri direcţii de urmat şi indicii de luat în seamă: un nou semnal de potenţial de evoluţie ("They’re getting smart") ce, ulterior, a permis scenariilor producţiilor de gen să îşi diversifice modurile în care s-au jucat cu zombie ca personaj (fizic, comportament, origini), introducerea noilor tehnologii (smartphones vs. computere) plus exemplificări ale formelor de disoluţie morală a supravieţuitorilor în noua ‘orânduire’. Ca atare, minusurile calitatative reliefate de analiza individuală a producţiilor trilogiei pot fi compensate cu valoarea avant-la-lettre a unui autor care, la interval de câteva decenii, a arătat urmaşilor cum pot să continue drumul! Extra: zero. Tehnic: foarte bun.

28 DAYS LATER (2002, UK, r: Danny Boyle) – Blu-Ray

declin6-16Realizat înaintea tuturor celorlalte (filme relevante cu zombie după 2000) şi aflat în plin proces de producţie în timpul atentatelor din septembrie 2001, "28 Days Later" este filmul care, în opinia mea, a schimbat radical optica criticii, producătorilor şi spectatorilor vis-à-vis de acest gen cinematografic! Rămâne, până în acest moment, singurul film de ARTA dintr-o nişă aparent condamnată în anii ’80 să fie destinată aproape în exclusivitate DTV. Povestea e simplă: în urma intervenţiei inepte a unui grup de anarhişti eco la Cambridge Primate Research Centre, maimuţe infectate cu un nou tip de ‘turbare’ sunt eliberate şi, ca urmare, naţiunea britanică dispare aproape integral în mai puţin de o lună, transformându-se în zombie. Personajul principal, un amărât de curier (Cillian Murphy pre-stardom), se trezeşte din comă într-o Londră depopulată şi în care extrem de puţinii supravieţuitori au probleme serioase în a se obişnui cu noua situaţie. Tot ceea ce încearcă să facă este să supravieţuiască şi să îşi conserve unele speranţe. Cuvântul de ordine a scenariului este viteza: lucrurile se întâmplă mult mai repede iar zombies sunt mult mai agili decât în clasicele sfârşitului de ani ’70 (rapiditatea în mişcare şi în atac aduc mai degrabă cu "Planeta maimuţelor" decât cu "Night of the Living Dead"). Filmul este structurat în două acte distincte (evadarea din ‘Infernul’ metropolitan cucerit de zombie şi descoperirea ‘Paradisului’ oferit de militari, ultimile simboluri ale ordinii umane pe insulă) din punct de vedere al tratamentului vizual (imaginea cadru cu cadru este, fără exagerare, senzaţională!), regizoral, al producţiei (greu de imaginat cum s-au filmat scenele dintr-o Londră pustiită într-o epocă pre-CGI) şi a interpretării actoriceşti (menţiuni speciale pentru, pe atunci necunoscuţii, Naomie Harris, actualmente Bond-Girl în "Skyfall", Brendan Gleeson care a avut nevoie de Harry Potter ca lumea să îşi amintească că a jucat în "Braveheart" al lui Mel Gibson, "Gangs of New York" al lui Scorsese şi "A.I." al lui Spielberg, şi, nu cel din urmă, Christopher Eccleston, unul din favoriţii mei, în primul rând pentru "Revengers Tragedy" al lui Alex Cox, al cărui singur ghinion este că seamănă fizic mult prea mult cu Ralph Fiennes). Meritul fundamental îi aparţine însă lui Danny Boyle care: 1.) a continuat să aibă încredere în scenaristul Alex Garland chiar după flop-ul "The Beach", 2.) a avut curajul să abordeze un gen ne-familiar pentru el (dar, ulterior, cu "Slumdog Millionaire" şi "127 Hours", nu ne mai mirăm de nimic în ceea ce îl priveşte) şi 3.) a reuşit să socheze (în mod pozitiv) şi să revoluţioneze mentalitatea publicului consumator de acest tip de producţii prin viziunea originală! Extra: comentariu audio al lui Boyle, scene tăiate, Making Of, galerii foto, storyboard animat şi videoclip muzical (colecţionarii trebuie să aibă iîn vedere că Limited Edition-ul apărut exclusiv pe DVD conţine în plus, în afara unui booklet special, două mini-documentare suplimentare plus comics-ul). Tehnic: acceptabil (merită cu siguranţă o remasterizare).

DAWN OF THE DEAD (2004, USA/Canada/Japonia/Franta, r: Zack Snyder) – "Exclusive Director’s Cut"/DVD

declin6-17Să refaci un clasic necontestat dintr-un gen de nişă a fost catalogat de mulţi drept un (aparent) act de sinucidere artistică a ‘tânărului’ Zack Snyder (avea 37 de ani la debutul în lung-metraj)… să vedem pe scurt cât i-a lipsit să nu fie aşa. În primul rând, marea inspiraţie a lui Snyder (şi înaintea lui Romero din perioada sa ‘2000’) a fost să înţeleagă că nu asupra zombie trebuie lucrat ci asupra oamenilor şi a comportamentului lor în noul context… când chiar şi mall-urile au dobândit o altă importanţă! Ca atare, mai mult decât originalul, avem de-a face cu un grup de oameni ce se luptă cu duşmanul într-un shopping-mall, un mall-zombie movie (iniţial, specificitatea locaţiei a contat mai puţin pentru Romero, preocupat de adversari şi nu de spaţiu)! Snyder elimină implicaţiile secundare şi se concentrează în a livra publicului consumator un Action-Horror în care singurele care contează (să fie sau nu ‘adoptate’ de către publicul spectator) sunt individualităţile ce constituie grupul cu speranţe de evadare din mall. Acest lucru îi reuşeste în condiţiile în care îşi gestionează resursele cu mare eficacitate şi le îmbracă într-o ‘vestimentaţie’ cu caracter emoţional care să le facă apropiate de spectatori… un exerciţiu entertaining de manipulare cinematografică! Nu ştiu pentru câţi tineri ‘litera’ lui Romero mai poate însemna ceva după atâta timp însă ‘spiritul’ lui Snyder îi ţine cu siguranţă lipiţi de scaune. Futil şi fără vreo miză serioasă dar ideal pentru neo-consumatorii de senzaţii tari! Interesante atât muzica lui Tyler Bates, acolit vechi al regizorului dar cu experienţ relevantă şi în noul Horror ("The Devil’s Rejects" a lui Rob Zombie, "Doomsday" a lui Neil Marshall sau "Slither" semnat de James Gunn) şi distribuţia de calitate dar fără a avea pretenţii de stardom (Ving Rhames – "Mission: Impossible", Sarah Polley – "Splice", Jake Weber – "Chained" şi Ty Burrell – "The Incredible Hulk"). Extra: comentariu audio (şi intro la film) al lui Snyder şi al producătorului Eric Newman, cinci documentare (ediţia germană!), scene tăiate comentate de regizor. Tehnic: foarte bun.

SHAUN OF THE DEAD (2004, UK/Franta/USA, r: Edgar Wright) – Blu-Ray

declin6-18Pub-uri şi zombie, londonezii care prinşi de rutina vieţii cotidiene, cu slujbe în corporaţii, butice sau instituţii publice devin în timp mai zombie decât zombies adevăraţi, Romance de cârciumă cu zombie. Genial! Nu am cum să nu fiu decât extrem de subiectiv şi să spun că este unul din filmele mele de Top 10 din deceniul început cu concertul "Art in Heaven" al lui Mike Oldfield din faţa Coloanei Victoriei de la Berlin. Cu zombie ca adversar-pretext, să radiografiezi societatea de consum şi să arăţi că la muncă, în spaţiile publice şi cele de leisure (noi, spectatorii) începem, datorită reflexului mecanic (cu anularea evidentă a oricărei încărcări emoţionale sau implicări afective), să ne comportăm ca nişte zombie şi rezultatul să reuşească să ne şi facă să zâmbim (amar) este consecinţa funcţionării coerente a unui cadrilater: Edgar Wright (regizor, co-scenarist) – tandemul de loseri Shaun/Ed (Simon Pegg/Nick Frost) – societatea (Peter Serafinowicz – corporatistul spălat pe creier ce e coleg de apartament cu Simon & Nick, Kate Ashfield – prietena frustrată de convenţionalismul lui Shaun, Rafe Spall – tânărul angajat în hipermarket pe care îl doare în cot de uzatele tehnici motivaţionale, Bill Nighy – tatăl vitreg incapabil după zeci de ani să îşi comunice trăirile sau cuplul de amici permanent surescitaţi Jessica Hynes-Martin "The Hobbit" Freeman) - Pub-ul "Winchester". Pe scurt, aflat în mijlocul unei multitudini de mici crize (imobiliară, sentimentală, familială), epidemia zombie relevă în Shaun calităţi "manageriale" nebănuite care generează în ultima parte a filmului rezolvări inedite (pe muzica Queen) şi care îl fac să semene cu Robert De Niro în "Vanatorul de cerbi". Nu simt nevoia să detaliez mai multe despre plot-ul acestei "Comedii romantice. Cu zombie" pentru că trebuie să o savuraţi tacticos, cadru cu cadru. Doar o menţiune vis-à-vis de Wright-Pegg-Frost: după "Shaun…" au mai făcut un film excelent împreună, "… for the Greater Good!", "Hot Fuzz" (2007), şi îşi încheie anul acesta trilogia de pub-comedy cu "The World’s End", a cărui titlu vorbeşte de la sine (sau nu!). Extra: comentariu audio, scene tăiate, pachetul de documentare "Raw Meat" ce includ şi jurnalele video a lui Simon Pegg, Joe Cornish şi Lucy Davis, galerie foto şi TV, storyboard picture-in-picture, etc. Tehnic: impecabil.

GRINDHOUSE: PLANET TERROR (2007, USA, r: Robert Rodriguez) – "Collector’s Edition"/Blu-Ray

declin6-19Cine a ajuns până aici (măcar cu lectura) nu are cum să nu iubească acest film, un omagiu exuberant adus filmelor cu zombie de serie B dar cu o distribuţie de serie A, în ansamblul său, de la muzică la montaj (toate avându-l ca autor pe Rodriguez), de la cameo-uri şi ‘rolele lipsă’ de peliculă la falsul trailer la "Machete". Cauza apariţiei morţilor-vii este o armă chimică produsă de armata americană pentru a-l vâna pe Osama prin peşterile afgane dar a cărei victimă cade un grup de soldaţi conduşi de Bruce Willis şi care, întorşi în State în speranţa găsirii antidotului, îşi menţin aspectul uman doar prin inhalarea continuă a unui gaz inventat de Naveen Andrews (serialul "Lost"). Lucrurile scapă de sub control şi epidemia se extinde iar din grupul ce încearcă să evadeze din aria contaminată fac parte un depanator auto cu un trecut misterios, El Wray (Freddy Rodriguez – "Harsh Times", "Bobby"), şeriful orăşelului (Michael Biehn – "Aliens", "The Rock"), fratele său, cel mai tare specialist în steak-uri din regiune (Jeff Fahey – "Wyatt Earp", "The Lawnmower Man"), nevasta (Marley Shelton – "Sin City", "Elektra Luxx") unui doctor zombificat (Josh Brolin – "Men In Black 3", "True Grit") şi tatăl ei (Michael Parks – "Twin Peaks", "Kill Bill"). Plus personajul principal, stripteuza cu mitralieră montată în locul piciorului amputat, Rose McGowan (pe atunci logodnica lui Rodriguez, aflat la final de mariaj cu producătoarea Elizabeth Avellan), memorabilă de la început (dansul la bara ‘bump’n’grind’ cu trimitere directă la conceptul de "Grindhouse") şi până la finalul biblico-exploziv din Mexic. Inedit este faptul că în "Planet Terror" zombie mor împuşcati… nu doar în cap! De remarcat şi cameo-ul actorului, cascadorului şi expertului în efecte speciale Tom Savini, prieten bun cu George A. Romero, şi autor a unui remake după unul din clasicele acestuia cu zombie, "Night of the Living Dead" (1990). Extra: comentariu audio al lui Rodriguez, trailere comentate, set de materiale exclusive pentru această ediţie (interviuri cu Rodriguez şi Tarantino, Making Of, documentar despre F/X). Tehnic: impecabil.

DEAD SNOW (2009, Norvegia, r: Tommy Wirkola) – Blu-Ray.

declin6-20Horror-ul a fost recompensat cu Premiul Publicului la ediţia din 2009 a Toronto After Dark Festival. Iniţial, filmul, cu care critica norvegiană a măturat pe jos calificându-l drept "inconsistent" sau, în cel mai bun caz, "dezgustător de admirabil", trebuia să se cheme "Red Snow", ca omagiu adus serialului suedezo-norvegian (1985) a cărui acţiune se petrece în 1942, în timpul WWII. "Dead Snow" are la rândul său conexiuni cu al Doilea Război Mondial (sloganul de promovare este "Eins! Zwei! Die!") deşi, prin ‘subiecţi’, se adresează mai mult consumatorilor pe care îi va targeta şi Joss Whedon cu "The Cabin In the Woods" doi ani mai târziu, mai exact tinerii cu un IQ rezonabil de mare. Un grup de studenţi la medicină ajunge în vacanţa de Pasti să chefuiasca într-o zonă montană izolată, într-o cabană deţinută în proprietate de prietena unuia dintre ei (absentă căci, fiind mai sportivă din fire, a preferat pârţiile de ski). Ignoră avertismentul unui localnic misterios privitor la legenda torţionarilor nazişti care, spre finele războiului, fuseseră siliţi să se refugieze în acei munţi iar de atunci continuau să apară fantomatic şi, foarte curând, se confruntă cu brutală… realitate: existenţa naziştilor-zombie! Rând pe rând, tocilarul şi prietena ei claustrofoabă, nerd-ul cinefil frustrat sexual şi prietenul său mare amator de alcool, tipul sportiv bun la toate (mai ales pe snowmobil) şi celelalte două fete cu rol de pete de culoare fac cunoştintă în cele mai diverse locuri (grote, îngropaţi în avalanşă, veceul din spatele cabanei) şi moduri cu membrii companiei de nazişti conduse de colonelul Herzog. Reacţiile sunt diverse şi doar unii vor supravieţui. Filmul lui Tommy Wirkola este realizat simplu şi curat, dovedind o remarcabilă combinaţie de eficienţă (managementul resurselor) şi inovativitate (simţul estetic). Aspectul vizual al zombies în "Dead Snow" este o combinaţie între ceea ce ştim via cultură cinematografică hollywoodiană şi estetică legată de zeitatea nordică "Draug" (un mort-viu ce prezintă oarecare urme de inteligenţă şi a cărui lăcaş este, ca şi în cazul vampirilor, un mormânt/cavou în care, din invidie, conservă comori acumulate de cei odinioară… vii), rezultatul fiind o faţă pământiu-cenuşie cu ochii de culoarea azbestului ce apare de sub casca sau chipiul nazist. Mai multe însă despre Tommy Wirkola şi celelalte şale filme, precum excelenta sa parodie la "Kill Bill", într-un "Declin D’Oeil" ulterior, dedicat cinematografiei scandinave. Mai ales că acum filmează de zor în două versiuni (norvegiană şi engleză), "Dead Snow 2". Extra (exclusiv pe ediţia pe Blu-Ray): Making Of, documentare despre machiaj şi F/X, actorii şi regizorul la Festivalul de la Sundance. Tehnic: impecabil.

ZOMBIELAND (2009, USA, r: Ruben Fleischer) – Blu-Ray

declin6-21Datorită unui virus, USA devine United States of Zombieland în care populaţia majoritară e formată din zombie foarte vioi, care devin din ce în ce mai deştepţi şi care mai şi râgăie după ce iau masa (să demonstreze camerei de filmat cine "rulz!"). Adolescentul interpretat de Jesse Eisenberg ("The Social Network", "To Rome with Love") supravieţuieşte (să nu devină "un Happy Meal uman") datorită unui set gigantesc de reguli (peste 100!) generat de experienţa practică: condiţia fizică (graşii au fost primele victime din cauză că fugeau mai încet de zombie), centura la volan (nu ştii cu cine sau ce te intersectezi pe drum), ştersul din memorie a rudelor sau prietenilor, fobia faţă de toalete (zombie au un miros foarte dezvoltat), etc, etc. "Zombieland" stă cu siguranţă alături de colega de peste Ocean ("Shaun of the Dead") în vârful piramidei comediilor cu zombie care satirizează specia umană (scenariu, regie şi distributie extrem de inspirată). Povestea se construieşte ca un road-movie atipic din punct de vedere al protagoniştilor, destinaţiei şi traseului. Să o luăm pe rând. Grupul, un soi de cei ‘patru muşchetari’, trei pseudo-adulţi (Columbus/Eisenberg, un tânăr student asocial, se asociază cu un american get-beget, simplu la minte şi la port, Tallahassee/Woody Harrelson – "Natural Born Killers", "Seven Psychopaths", şi cu o delincventă juvenilă, Wichita/Emma Stone – "Easy-A", "The Amazing Spider-Man") şi un copil ‘D’Artagnan’, Little Rock, sora mai mică a Wichitei dar partener egal în execuţia planurilor cinice ale acesteia, interpretată de Abigail Breslin ("Little Miss Sunshine"). Destinaţii şi motivaţii: Columbus vrea la… Columbus (Ohio) să verifice dacă părinţii lui mai trăiesc, surorile sunt în drum spre un parc de distracţii din Los Angeles (presupus că ar fi liber de zombie) iar Tallahassee este în căutarea propriului Graal… ultimele prăjiturele Twinkies la care tânjeşte de ani de zile. Conjunctura îi adună laolaltă şi de aici seria de aventuri… pigmentată de câteva cameo-uri foarte agreabile generate de întâlnirea cu 406, vecina lui Columbus (Amber Heard, noua prietena bi-sexuală a lui Johnny Depp post-"The Rum Diary") sau memorabila noapte în casa din Hollywood a lui Bill Murray care umblă machiat ca un zombie să nu fie deranjat de aceştia în timpul jocului de golf. Acestea trebuiau să fie mai multe (inclusiv o re-creere a scenei din "Ghost" cu Patrick Swayze şi o auto-parodiere cu Kevin Bacon a-propos de "Footloose") dar au dispărut din scenariul la care s-a lucrat aproape cinci ani. Detaliu amuzant: una dintre condiţiile pe care ecologistul Harrelson le-a pus pentru a accepta să joace în filmul debutantului pe marile ecrane Ruben Fleischer ("30 Minutes or Less", "Gangster Squad") a fost ca acesta să nu consume în timpul filmărilor produse lactate ("este ca şi cum ai cere unui alcoolic să nu bea [alcool – n.r.]"), iar acesta a acceptat cu stoicism şi, timp de 11 luni, a fost la… dietă. Extra: comentariu audio, scene tăiate, Making Of. Tehnic: impecabil.

JUAN OF THE DEAD a.k.a. "Juan de los Muertos" (2011, Spania/Cuba, r: Alejandro Brugues) – DVD.

declin6-22Povestea (aparent) sângeroasă a unui pierde-vară care se decide să salveze Cuba de invadatorii zombie despre care propaganda oficială susţine că sunt dizidenţi aflaţi în solda Statelor Unite ale Americii reprezintă o premisă care, prin caracterul satiric, ridică din start filmul peste plutonul zecilor de producţii cu zombie lansate anual. Oricum, e primul film de gen cubanez (Zomedy) pe care îl văd, descoperit întâmplător datorită aluziei la "Shaun of the Dead" al lui Wright. Trimiterile din "Juan…" sunt însă mult mai multe, de la "Braindead" (1992) al lui Peter Jackson (din trilogia sa de comedy-horror-uri începută cu "Bad Taste" în ’87 şi încheiată cu "The Frighteners" în 1996) la "Scarface" şi "Enter The Dragon", clasicul din 1972 cu Bruce Lee şi John Saxon. Un film savuros destinat însă în primul rând cinefililor deschişi spre dialoguri de tipul: "Ce este un sodomit?/O substanţă chimică" sau replici în care se recunosc precum "Asta facem când se-mpute treaba. [Câştigăm şi noi nişte bani]". Vorbind serios, presupunând că de la "Buena Vista Social Club" nu v-a mai atras nimic care să fie filmat pentru cinema cu etichetă cubaneză, "Juan of the Dead" este recomandarea mea călduroasă pentru a relua legătura cu insula în care visez ca la pensie să îmi deschid un bar. Câteva argumente suplimentare pentru a nu trece cu vederea acest film… Actor, regizor de teatru şi profesor la Instituto Superior de Arte din Havana, Alexis Diaz de Villegas, interpretul lui Juan (‘echivalentul’ lui Shaun/Simon Pegg), a luat premiul pentru interpretare la festivalul Fantasporto din Portugalia (cel care în acest an a dat cele mai multe recompense filmului produs de Guillermo Del Toro, "Mama"). Cineastul de origine argentiniană Alejandro Brugues a fost recompensat şi el de două ori, o dată pentru scenariu la Fantasporto şi apoi, în 2013, cu un premiu Goya pentru regia "Juan of the Dead" în categoria "Mejor pelicula iberoamericana". În concluzie, "Juan…" stă foarte bine în colecţia personală alături de "Dawn…", "Shaun…" şi de "Zombieland", iar replica "aici sunt un colecţionar, aştept să îmi pice ceva şi, dincolo de asta, sunt… un supravieţuitor" sună potrivit şi pentru mulţi dintre noi. Extra: zero. Tehnic: foarte bun.

Serialul THE WALKING DEAD (2010, USA, r: Frank Darabont & Co.) – Blu-Ray

declin6-23.jpgMultiplu premiata cu Will Eisner Award la Comic Con-ul de la San Diego, banda desenata creata de Robert Kirkland are meritul urias de a fi introdus in mainstream-ul culturii Pop subiectele (ilustrate sau filmate) cu zombie. Pentru cei care vor sa se familiarizeze cu originalul tiparit le recomand Compendiile 1 si 2 (nr. 1-96) din care vor iesi mult mai ‘sifonati’ decat dupa vizionarea serialului, edulcorat evident din ratiuni de rating TV. Povestea unei umanitati surpinse de o epidemie in care oamenii devin brusc si real minoritari in comparatie cu zombies, vazuta din perspectiva a catorva personaje-cheie cu moralitate si viziune extrem de diferite precum Seriful Rick Grimes (Andrew Lincoln), Carl, baiatul acestuia (Chandler Riggs), Guvernatorul (David Morrissey) sau fermierul Hershel (Scott Wilson), este spusa astfel incat niciodata, dar niciodata, zombie sa nu fie altceva decat un personaj colectiv secundar pentru conturarea profunda si tacticoasa a diferitelor modele umane, al caror comportament este analizat, testat, sanctionat sau aprobat simultan de micro-comunitatea de supravietuitori in care acestia evolueaza (hoinari, fermieri, nelegiuiti) conform unor coduri ad-hoc constituite si care se modifica uluitor de repede in functie de dinamica elementelor mediului inconjurator (inclusiv zombies) si fata de care oamenii isi recunosc integral neputinta. Pe scurt, banda desenata (in integralitatea ei – mai excat. Ce a fost publicat pana acum) si serialul (pana la primele episoade a sezonului doi) sunt, in opinia mea, formidabile! De ce nu si mai departe? Cred ca din doua posibile motive: unul specific, profesional – Frank Darabont, un guru a intelegerii si transpunerii gandurilor scriitorilor Horror in imagine filmata (ex. cele trei filme realizate dupa Stephen King, “The Mist”, “The Green Mile” si “The Shawshank Redemption”) a abandonat dupa primul sezon postura de producator si regizor (nu speculam aici asupra motivelor) iar al doilea este sau va fi perfect de inteles pentru cei ce sunt familiarizati cu comics-urile, caci pe masura ce intorci fiecare pagina, actiunea dobandeste accente din ce in ce mai adulte (nu atat visceral cat psihologic) astfel incat este imposibil ca o productie de televiziune destinata, totusi, unor mase largi de oameni, sa tina pasul cu ea in detrimentul accesibilitatii. Dincolo insa de toate aceste consideratii, “The Walking Dead” reprezinta un adevarat fenomen prin modul in care si-a creat o audienta de masa in conditiile in care, pentru bizonii superficiali, este (si ramane) departe de a fi politically correct. As vrea sa fiu bine inteles, “The Walking Dead” nu inoveaza nimic, nu contribuie cu nimic realmente inovator la evolutia genului dar… are meritul gigantic de a aprofunda, de a-si fi asumat curajul de a se plasa intr-o altfel de competitie decat toate celelalte productii cu zombie si in care, pentru moment, nu are contracandidati seriosi. Cand toti se bat pe recordul cursei de viteza de 100 de metri, “TWD” a ales maratonul. Chapeau! Extra: scene taiate, Making Of, interviuri. Tehnic: impecabil.

THE CABIN IN THE WOODS (2011, USA, r: Drew Goddard) – Blu-Ray

declin6-24.jpgUn film-tribute inteligent adus Horror-ului din spatiul cinematografic nisat pe care il domina actualmente suveran Quentin Tarantino! Rarissim in suma de productii hollywoodiene avand ca subiect (si, simultan, public-tinta) tinerii. Fina distinctie intre echilibru si exces, intre nuante si exagerari, este data in primul rand de scenariul lui Joss Whedon si Drew Goddard care imparte filmul in sectiuni clar definite/acte aproape de structura unei piese de teatru, evitand insa impresia de coerenta asigurata artificial. Dar, mai intai, debutul povestii… Cativa studenti atipici (studenta sexy interesata de… economia Uniunii Sovietice, jucator de fotbal american care are bun-simt, nerd drogat cu abilitati premonitorii) isi petrec weekend-ul in casa izolata din varful muntilor apartinand unei rude, fara sa stie ca intra, la propriu, intr-un spatiu mistico-experimental controlat de… sistem (“De ce ii punem acolo? Sistemul. Trebuie sa aleaga sa il ignore, altfel…”). Se deschide astfel natural, atat in randul functionarilor ce reprezinta sistemul dar si alpublicului spectator, o bursa de pariuri vis-à-vis de ce se intampla cu tinerii dupa descoperirea pivnitei si a posibilitatii de optare (medalion, jurnal, rola veche de pelicula, masti/papusi, a.s.o.). Cine/ce ii va ataca? Explicit, pe board-ul din sectia de coordonare (unde se centralizeaza ramasagurile in “The Cabin in the Woods”) sunt trecute 34 de categorii: varcolaci, reptile, clovni, serpi uriasi, mumia, mireasa, vampiri, omul de zapada, mutanti, etc, etc, practic, aproape toata suma simbolistica de monstri ce populeaza genul Horror de la Nosferatu incoace! Castiga, evident, zombie pe pariul pus al treilea an consecutiv de departamentul… administrativ. Zombies sunt creati de public, spectatorii ii cer! Suna pretentios ce am scris mai sus insa va asigur ca filmul este hiper-entertaining si nu excesiv de gore in ceea ce priveste consumul vizual. Realmente, o rara avis! Distributia este si ea super-cool: Chris Hemsworth pre-“Thor”, Kristen Connolly din seria “House of Cards” a lui David Fincher, Richard Jenkins (“Killing Them Softly”, “Jack Reacher”), Fran Kranz (utilizat de Whedon in experimentul sau “Much Ado For Nothing”) si Amy Acker (“CSI”). Extra: comentariu audio, Making Of, Q&A la WonderCon, documentare (despre F/X, machiaj si animatie) si… “The Secret Secret Stash”. Tehnic: impecabil.

La sfarsitul scolii puteti opta pentru licee cu clase specializate pe zanute, vampiri-mormoni, actori reciclati ca regizori, experti in “Star Trek/Wars” sau filme cu loser-ii din serialul “Friends”. Daca va decideti totusi sa perseverati cu zombie, aveti o noua tinta si un set suplimentar de titluri… *****NECESARE… Avand din ce ati acumulat pana aici o idee de baza, trebuie sa incepeti sa va pregatiti de BACALAUREAT. Ca specii, tipuri si genuri, lucrurile stau mult mai complicat decat ar parea la primul contact al spectatorului cu un zombie pe ecran!

FIDO (2006, Canada, r: Andrew Currie) – DVD

declin6-25.jpgSa ne reamintim ca Fido era numele maidanezului italian devenit celebru in intreaga lume in anii ’40 prin devotamentul aratat stapanului care il adoptase dupa moartea acestuia intr-un bombardament. In film, o comedie Horror, Fido este animalul de companie… mort, un zombie, extrem de loial stapanului sau (inca in viata). Premisa aparitiei mortilor-vii este una foarte originala: intr-o realitate paralela a anilor ’50, zombies apar ca si consecinta a radiatiilor din spatiu. Omenirea ramasa necontaminata reuseste sa castige razboiul (Zombie Wars) cu acestia si ii domesticesc cu ajutorul unor gulere cu telecomanda (a-propos de caini!) puse la dispozitie de corporatia Zomcom care le controleaza apetitul pentru carne. Actiunea peliculei se desfasoara in orasul Willard, trimitere sugestiva la “Night of the Living Dead” al lui Romero. Fido este un zombie-pet cumparat in ciuda opozitiei sotului veteran de razboi (Dylan Baker – “Spider-Man”) de o casnica (Carrie-Ann Moss – “Matrix”) care se imprieteneste cu baietelul lor Timmy. La un moment dat, gulerul se defecteaza, Fido (Billy Connolly – “Quartet”) omoara un vecin si incepe sa fie vanat de intreaga comunitate. Dincolo de ideea inedita dezvoltata de scenariu, filmul reuseste sa fie amuzant dar nu ilar, brutal dar nu extrem de gore, cu accente emotionale dar fara patetisme. Extra: zero. Tehnic: acceptabil.

28 WEEKS LATER (2007, UK/Spania, r: Juan Carlos Fresnadillo) – DVD

declin6-26.jpgSequel-ul la excelentul “28 Days Later” al lui Danny Boyle, realizat insa cronologic (important!) dupa “Land of the Dead” a lui Romero si dupa actul de curaj a lui Snyder de a reface “Dawn of the Dead”. Juan Carlos Fresnadillo atrasese deja interesul publicului de Horror cu ineditul “Intacto” (2001) iar co-scenaristul Rowan Joffe isi dovedise potentialul cu script-urile de televiziune “Gas Attack” (2001) si “Secret Life” (2007, cu Matthew Macfayden). Spre deosebire de ‘continuarile’ facute in pur scop mercantil, aici girul si expertiza lui Danny Boyle (producator), muzica lui John Murphy (“Kick-Ass”, “Miami Vice”), montajul lui Chris Gill (“Welcome to the Punch”) si echipa de scenografi a lui Tildesley si Rolfe, cu totii parte a echipei care a creat “28 Days Later”, asigura continuitatea: la cateva luni dupa declansarea epidemiei, insula este bagata in carantina sub supravegherea fortei militare americano-ONU si (aparent) curatata (zombie dispar morti de foame din cauza absentei sursei umane de hrana), iar populatia bastinasa, in numar mic, incepe sa fie repatriata sub control strict. In zonele rurale izolate insa, zombie nu au disparut de tot si astfel se naste, probabil, cel mai important simbol vizual al conceptului de Father-zombie, Don, interpretat de Robert Carlyle (unul din favoritii lui Boyle inca de la “Lock, Stock…”), in cel mai ‘criminal’ rol al sau de la “Ravenous” al Antoniei Bird incoace. Filmul e structurat tot in doua acte, separate prin carnagiul din Isle of Dogs/District One generat de aroganta militarilor americani ca pot controla situatia: primul defineste cadrul si profilul (mai ales moral) a lui Don ca om iar al doilea este un Horror pur in care tatal & gasca sa de zombie isi vaneaza copiii. Distributia este, din nou, foarte OK: Jeremy Renner (pre-“Avengers” si “Bourne Legacy”), Rose Byrne (“X-Men: First Class” si “The Place Beyond the Pines”), Idris Elba (“Prometheus”, “Thor”), plus Harold Perrineau si Imogen Poots. Extra: comentariul audio a regizorului si producatorului, Making Of “Code Red” (cu invitat special Danny Boyle), scene taiate, trei mini-documentare. Tehnic: foarte bun.

ZOMBIE STRIPPERS (2008, USA, r: Jay Lee) – Blu-Ray

declin6-27.jpgDaca nu ma insel, este primul film cu zombie aparut oficial pe Blu-Ray in Romania. O satira surprinzator de acida (fata de ce ar sugera titlul) la adresa militarismului si a exploitation-ului de toate genurile. Trebuie sa avem in vedere ca, la momentul finalizarii filmului, Statele Unite sub conducerea lui Bush intrau in cea mai grava recesiune economica de la cel de-al Doilea Razboi Mondial incoace. Intr-un viitor nu prea indepartat, pentru a asigura volumul de ‘carne de tun’ necesar armatei americane pentru numeroasele interventii/razboaie straine, inclusiv in Canada si Alaska, corporatia “W” (ce are un logo cu portretul lui W. Bush intr-un Rushmore caricatural) inventeaza o tehnologie prin care poate re-anima tesuturile moarte (un virus de sinteza) si care este, aparent… perfect sigura! Pana cand un soldat infectat se refugiaza intr-un strip-club. Deci un Zomcom SF cu o tusa de umor prin trimiterea la “Nightmare on Elm Street” si la… “rinocerii” lui Eugen Ionescu (Robert Englund, delicios in rolul de boss a clubului ‘Rhinos’, pe numele sau… Ian Essko) si una adulta prin utilizarea lui Jenna Jameson si a altor bombe sexy pentru a ‘demonstra’… la bara. Publicul de strip-zombie este inedit in sine, scenariul se tine mai bine decat o obisnuita productie de serie B dar, atentie!, continutul este realmente misogin-adult. Nu il puneti in aceeasi oala cu “Shaun of the Dead” sau “Zombieland”. Este ++18 fara echivoc! Daca va incadrati in categoria de varsta, va recomand sa dati atentie momentele cu fetele din backstage, pigmentate cu lecturi si replici iesite din comun (Nietzsche, Sartre… [trebuie sa devin zombie pentru] “luxul de a nu trebui sa mai gandesc pentru mine insumi vreodata”). Un film cu zombie de vazut dar… responsabil! Extra: comentariu audio, scene taiate, Making Of. Tehnic: impecabil.

LA HORDE (2009, Franta, r: Yannick Dahan & Benjamin Rocher) – Blu-Ray

declin6-28.jpgDaca as tine sa fiu tendentios, as acuza “The Raid” (2011, r: Gareth Evans), “Attack The Block” (2011, r: Joe Cornish) si, mai ales, “Dredd” (2012, r: Pete Travis) ca s-au inspirat din acest film caci blocul de periferie in care se petrece toata actiunea (loc mic, buget mic, asteptari mici) se regaseste ulterior in toate. Ma multumesc sa afirm ca asta e primul lucru care confera originalitate lui “La Horde” (Premiul Juriului la Festivalul Gerardmer), mai ales in acest gen cinematografic. O incursiune generata de o vendetta personala a unui grup de politisti in barlogul unor raufacatori localizati in bloc ia o turnura neasteptata cand intreg imobilul este asediat de zombie. Un zombie blockbuster. Dusmanii devin aliati in fata unei amenintari la care sunt obligati sa reactioneze imediat cu o violenta extrema si cu ale carei consecinte (la scara larga) trebuie sa se obisnuiasca in primul rand in plan psihologic. Un film cu destule caderi dar absolut interesant mai ales prin perspectiva europeana mai putin ‘politic corecta’ a constructiei personajelor (de mult nu mai auzisem de atatea ori intr-un film repetata replica ‘c’est quoi ce bordel?’). Finalul este epic iar muzica lui Christian Lennertz (“Horrible Bosses”, “Identity Thief”) foarte inspirata, inclusiv in dozarea in dinamica cinematica. (Relativ) bine gandit si facut, “La Horde” ramane ca unul din reperele cinematografice cu zombie in acest mileniu. Extra: scene taiate, Making Of, scurt-metrajul de debut a tandemului de cineasti Dahan-Rocher, “Rivoallan” (2008), documentar referitor la realizarea efectelor speciale. Tehnic: impecabil.

THE REVENANT (2009, USA, r: Kerry Pryor) – Blu-Ray

declin6-29.jpgLa mijlocul anului 2008, cand filmarile erau in toi, Statele Unite incepusera sa ia in considerare in mod oficial retragerea trupelor din Irak, asta la cinci ani dupa invadarea statului arab (“Raiul este o tactica de recrutare crestina…” – una din replicile de introducere in atmosfera). Am tinut la acest preambul pentru ca avem de-a face cu un film cu un zombie ‘produs’ in razboiul din Irak! De aici si scena simbolica in care soldatul idealist ucis in misiune si revenit dintre morti se dezbraca la bustul gol in fata medicului cu atitudinea ‘uite ce-am ajuns, ma descompun’. “We kill to solve problems…”. “The Revenant” spune povestea lui Bart, militarul care se trezeste din mormant si ii trebuie ceva timp sa isi dea seama daca este zombie sau vampir (noi nu reusim), oricum este mai mult viu decat mort, are simtaminte si preferinte si care, acceptandu-si cu destula seninatate soarta dar nedorind sa faca vreun rau umanitatii se transforma intr-un vigilante urban (bea exclusiv sangele celor certati cu legea si ordinea). Pretext pentru cineast (autor si a scenariului) sa jongleze cu toate temele posibile (vagabonzii nu accepta sa ‘work for food’, cinismul rasial este inclus in inventarul tuturor etniilor - curvele mexicane/buticarii asiatici/borfasii afro-americani) intr-un produs interesant dar mult prea ambitios in intentie sa fie realmente si entertaining ca rezultat. Eroarea fundamentala a scenariului este aceea de a da Romance-ului un rol suficient de important incat sa distraga atentia de la directia principala (replici de genul “She loves you, and you use her for food?” nu ajuta). In concluzie, o struto-camila a carui potential este detectabil fara efort dar in care trebuie sa investesti ceva rabdare (din nefericire, nu si zambete) ca sa il vezi… dar este obligatoriu sa nu ratati finalul surprinzator care se consuma pe “Fac ut portem Christi mortem” (din “Stabat Mater” a lui Pergolesi). Extra: comentariu audio a regizorului, actorilor in roluri principale si a sefilor echipei de efecte speciale, scene taiate, Making Of, trei mini-documentare. Tehnic: impecabil.

Aş mai menţiona in aceasta sectiune şi “Battlefield Death Tales” apărut în Europa pe DVD ca “Nazi Zombies Death Tales (2012) şi promovat cu sloganul succint “Sex! Zombies! War!”.În fapt este vorba de trei scurt-metraje (aprox. 30 minute fiecare) realizate de tineri realizatori britanici independenţi care, în aceeaşi formulă, au făcut şi “Bordello Death Tales” în 2009: “Medal of Horror” (r: James Eaves), “Harriet’s War” (r: Alan Ronald) şi “Devils of the Blitz” (r: Pat Higgins). Iar dacă conexiunea cu “Medal of Honor” sau “Hart’s War” vă trimit spre parodie, vă asigur că nu e aşa. Sunt trei poveşti, relativ subtil legate între ele dar fiecare operând într-un registru şi cu o simbolistică proprie (evident toate sub umbrela Horror-ului): de la zombies la paranormal, de la dramă la comedie neagră. Imperfecte, dar de văzut ! Extra: zero. Tehnic: acceptabil.

PLACERI VINOVATE… “I’m the King of the (Zombie) World!”. In continuare sunt prezentate cateva din titlurile destinate discipolilor cu Bacalaureatul luat in domeniul ‘zombie’, deja scufundati profund (si maniacal) in acest univers si care se bucura de analiza fiecarui detaliu oferit de varietatea (indiferent de buget sau resurse) productiilor… LICENTA in ZOMBIES!

Franciza RESIDENT EVIL (2002-2014, USA, r: Paul W.S. Anderson & Others) – Blu-Ray

declin6-30.jpgUn cine-comersant speculant (a nu se intelege ca il acuz ca e lipsit de talent artistic) are intuitia potentialului adaptarilor jocurilor video pentru marele ecran (a debutat cu “Mortal Kombat”) si… o valorifica. In cele cinci filme produse pana acum, producatorul, scenaristul si regizorul Paul W.S. Anderson (“Event Horizon”, “Soldier”, “The Three Musketeers”), a investit in total mai putin de 250 de milioane de dolari si a incasat la box-office aproape un miliard! Seria a contat si a valorificat cu un succes neasteptat (date fiind esecurile celorlalte adaptari dupa jocuri video, precum “Doom” (2005) al lui Bartkowiak sau “Silent Hill” (2006) al lui Christophe Gans), la momentul potrivit, (pe) urmatoarele atu-uri: 1.) Contextul – dupa 9/11 septembrie, fobia alimentata de zvonurile legate de arsenalul nuclear si armele chimice ale Irakului nu se disipase in constiinta maselor occidentale, 2.) Fanbase-ul urias al jocului (50 de milioane de unitati vandute de la aparitie, in 1996, pana in 2012!) si 3.) Incontestabil, Milla Jovovich (“The 5thElement”), sotia lui Anderson (si fosta lui Luc Besson), este perfecta in rolul lui Alice, super-eroina care lupta impotriva corporatiei Umbrella si a monstrilor creati de aceasta (printre care zombie au un rol dominant cantitativ, de ‘carne de tun’). Filmele, realizate pe parcursul unui intreg deceniu, nu au cum sa fie altfel decat inegale (doua nu sunt regizate de Anderson ci de Alexander Witt, directorul de imagine a lui Ridley Scott la “Body Of Lies”, si de Russell “Razorback” Mulcahy), nu vor sa fie ‘destepte’ caci se adreseaza maselor largi ci isi propun, si in mare parte reusesc, sa fie doar entertaining! Placeri nememorabile dar datatoare de satisfactii de moment pe care nu iti propui sa le mai cauti dar, pe loc, le savurezi cu ochii… deschisi. Extra: zero (filmele sunt impachetate intr-un boxset ieftin cu exceptia celui de-al cincilea, aparut separat intr-o editie ce contine si si versiunea 3D). Tehnic: impecabil.

declin6-31.jpgTrilogia OUTPOST. Primul “Outpost” (DVD), apărut în 2007, nu este rău. Un grup de mercenari este angajat de un om de afaceri misterios sa cerceteze un bunker abandonat din vremea razboiului. Misiune doar aparent simpla intrucat acesta se dovedeste a fi o fosta baza de experimente a nazistilor in WWII pe proprii soldati. Pentru un film de buget mic (deşi arată ca şi cum ar fi filmat în Europa de Est, s-a turnat în Scoţia) poate fi văzut ca un ‘the Raiders of the lost Gore’ cu o atmosferă bine construită. Personajul colectiv, naziştii zombie, sunt credibili iar Ray Stevenson, aflat înainte de “Rome” şi de Hollywood (“The Other Guys”, “Thor”, “G.I. Joe”), este absolut OK ca lider al distribuţiei umane. “Outpost: The Black Sun” (Blu-Ray), a doua producţie din serie (ambele sunt regizate de Steve Barker) dar prequel la cea dintâi, a fost lansată pe piaţă anul trecut şi are un plot, un secret de final de descoperit, asemănător. Om de ştiinţă nazist care pregăteşte o armată nemuritoare a Reich-ului, fie ei şi zombies? Nu ştiu dacă, din ce şi cât s-a inspirat dar în mod cert “Black Sun” este atât de prost încât nu merită decât maximum o vizionare. Ce mă îngrijorează mai mult este continuarea, anunţată pentru 2013, “Outpost: The Rise of Spetsnaz”, ce este regizată de însuşi creatorul conceptului, Kieran Parker. Extra: zero (DVD), Making Of (Blu-Ray). Tehnic: excelent (ambele).

COCKNEYS VS. ZOMBIES (2012, UK, r: Matthias Hoene) – Blu-Ray

declin6-32.jpgUn cavou sigilat de Regele Charles II in 1666… izvorul de zombie care invadeaza Londra. Un azil de batrani pe cale de a fi demolat de rechinii imobiliari. Un grup de tineri din East End care sparg o banca sa faca rost de bani pentru a salva azilul. Un bunic cinic, Ray (Alan Ford – “Lock, Stock and Two Smoking Barrels”, “The Sweeney”) care, secondat de fanata dar vioaia Peggy (Honor Blackman, iconica Pussy Galore din “Goldfinger”), preia conducerea grupului de batrani din azil pentru a se salva de zombie. Un final in care cockney de toate varstele, nepoti, verisoare si bunici, isi croiesc sangeros drumul printre zombie, de la azil la Tamisa, spre libertate. Un film britanic ce are ca inspiratie clara “Shaun of the Dead” (fara a ajunge la valoarea acestuia), extrem de agreabil daca il consumi fara mari asteptari. Scenele mai putin inspirate pot fi trecute cu vederea in ansamblul amuzant (umor tipic britanic, evident) generat in primul rand de scenele cu protagonisti ‘geriatrici’: cursa de urmarire de catre zombie a lui Hamish (Richard Briers) pe peluza din spatele azilului, seria de injuraturi si de remarci ofensatoare mitraliata non-stop de Ray (ex – Voi, tinerii, sunteti la fel de folositori ca… “an ashtray on a motorbike”), zombie-ul ce nu poate fi omorat caci are in cap o placa de metal inserata in urma razboiului din Irak, orice cadru in care Honor Blackman are o arma in mana si ne aduce aminte ca a invatat de la James Bond sa o foloseasca. Popularitatea filmului a fost confirmata de castigarea premiul publicului la editiile de anul trecut a festivalurilor de film Horror de la Toronto si San Sebastian. Extra: doua documentare (unul explicativ pentru scenele taiate). Tehnic: excelent.

RISE OF THE ZOMBIES (2012, USA, r: Nick Lyon) – Blu-Ray

declin6-33.jpgRealizat in trena succesului serialului “The Walking Dead”, “Rise of the Zombies” este un film de televiziune de categorie B cu Mariel Hemingway (cu multi ani in urma nominalizata la Oscar pentru “Manhattan” al lui Woody Allen), Levar Burton (Geordi LaForge din seria “Star Trek”) si inconfundabilul Danny Trejo, centrat in jurul unui grup de supravietuitori ai epidemiei zombie ce cauta sa descopere un vaccin contra infectiei in inchisoarea Alcatraz (accentele Gore apar abia in ultima parte). Avem de-a face cu niste zombie dubios de evoluati, foarte vioi si agili, cu ochii precum pielea fratilor Winter (Johnny & Edgar), care inoata distante mari, se catara rapid pe picioarele podului Golden Gate si manifesta inclusiv simtul de asociere (decid in grup sa rastoarne o masina!). Premisa e originala dar debila: epidemia este declansata de micro-organisme sensibile la electricitate (!) Iar replica monumentala ce caracterizeaza aceasta productie de duzina este: [zombie] “use the electronic impulses to hijack the system…”. Pe bune? Totusi e amuzant sa il vezi pe Trejo casapit cu o drujba care il sectioneaza simultan cu un topor primit in crestet sau aparitia lui baby-zombie. Concluzie: nu e rau pentru neofitii in materie de zombies insa e neinteresant pentru pasionatii de gen. Extra: zero (trailerul nu se pune). Tehnic: impecabil.

ABRAHAM LINCOLN VS. ZOMBIES (2012, USA, r: Richard Schenkman) – DVD

declin6-34.jpgRealizat cu un buget minuscul de sub 200,000 de dolari (tipic pentru casa de productie Asylum, cea responsabila de titluri precum “Mega Shark vs Crocosaurs” sau… “Titanic 2”), filmul a fost lansat din ratiuni mercantile aproape simultan cu premiera de cinema a mult mai mai ambitiosului si costisitorului “Abraham Lincoln: Vampire Hunter” regizat de Timur Bekmambetov si produs de Tim Burton (care au cheltuit aproape 70 de milioane de dolari fara folos, dar asta este o alta poveste) si in mijlocul campaniei de pre-marketare a “Lincoln”-ului lui Spielberg. Lipsa banilor se vede in calitatea efectelor speciale si a distributiei iar titlul spune totul in privinta scenariului. Sau aproape totul caci avem de-a face cu un tip de zombie inedit: zombie sudisti (!), pe care Lincoln, cu ajutorul unui arsenal interesant de arme rurale si a unei gasti de 12 oameni din Secret Service, trebuie sa ii extermine inainte de batalia de la Gettysburg cu Confederatii… in viata. Regia lui Richard Schenkman (autorul interesantului SF “The Man from Earth” din 2007) nu este rea data fiind putinatatea resurselor pe care le-a avut la dispozitie iar stupiditatea majoritatii scenelor din film starneste suficiente zambete incat sa il faca un mockbuster vizionabil. Extra: zero. Tehnic: foarte bun.

Întotdeauna mi-am pus problema că ar trebui înfiinţate Razzies şi pentru genurile cinematografice de nişă. Unul din candidatele absolute în 2012 ar fi fost incontestabil “Nazis at the Center of the Earth” a.k.a. “BLOODSTORM” (titlu european pentru DVD, căci acolo s-a dus direct, evitând sala de cinematograf). Regizat de un expert în efecte speciale (dar a cărui competenţă specifică nu este vizibilă în film datorită bugetului), cu o actriţă în rol principal, Dominique Swain, care promitea acu’ 15 ani, la debut (“Face/Off”, “Lolita”) dar s-a cantonat comfortabil ulterior în sub-producţii care să îi plătească întreţinerea – nu mă pot abţine… dar să fii o actriţă ce ai început cu John Woo şi Adrian Lyne şi după 10 ani de carieră la Hollywood să te mulţumeşti să fii sub Mihaela Rădulescu în “Fall Down Dead”, din nou, no comment – iar de Jake Busey, co-star-ul ei, ce să mai adăugăm? Culmea e că premisa este haioasă şi potenţial entertaining: doctorul Mengele & Co. dispar în ultimile zile ale războiului dar nu în Brazilia ci în Antarctica unde sapă un tunel până în centrul Pământului de unde îşi pregătesc revenirea. Rezultatul, însă? Atât de înfiorător de stupid, de la scenariu la imagine, de la interpretare la amatorisme de liceean în montaj încât… este complet opusul ideii de entertainment. Tâmpenia, evident, nu are nicio legătură cu micimea bugetului. Extra: zero. Tehnic: foarte bun.

WARM BODIES (2013, USA, r: Jonathan Levine) – DVD

declin6-35.jpgAm plasat filmul pe care criticul din “Sunday Express” l-a etichetat drept… “fermecator” in aceasta categorie pentru ca, pur si simplu, desi nu il pot ignora, nu e pe gustul meu. Un zomcom pentru adolescenti in care un zombie introvertit (!) simte (!!) brusc nevoia sa protejeze o fata de care ulterior se indragosteste (!!!). Cu alte cuvinte, un zombie cu suflet care ajunge sa ia apararea oamenilor in fata celorlalti feroce morti-vii (porecliti “Bonies”). Dupa atatia ani, de la “Frumoasa si Bestia” incoace am ajuns sa vedem pe ecrane adolescente care se indragostesc de varcolaci, de vampiri si, mai nou, de zombie. Mai ramane sa vedem si un sequel in care fata ramane gravida si… intrucat, prin utilizarea in rolurile principale (R(omeo) si Julie(ta)) a doi actori cu priza crescanda in ultimii ani la tineret, Nicholas Hoult (“Jack the Giant Slayer” al lui Bryan Singer) si Teresa Palmer (“Love and Honor” cu Liam Hemsworth), “Warm Bodies” tinteste publicul “Twilight”, nu ar fi deloc exclus... eu l-as numi “Warmer Bodies”. Altfel, in ciuda carcotelilor mele, filmul nu e chiar rau, macar sub doua aspecte, a premisei ce creeaza un nou tip de zombie si al scenariului/regiei lui Jonathan Levine care a aratat inca de la “50/50” (bazat pe lupta cu cancerul a personajului interpretat de Joseph Gordon-Levitt) ca i se poate da incredere in realizarea comediilor cu subiecte stranii. Oricum, replica memorabila din film este intrebarea pe care si-o pune R, zombie-ul simtitor: “What am I doing with my life?”. Extra: Making Of (in versiunea US caci editia europeana a aparut abia saptamana aceasta deci nu stiu ce contine). Tehnic: impecabil.

In aceasta sectiune, cinefililor excentrici le mai pot sugera sa caute filmul turcesc “Ada: Zombilerin dugunu” (2010), interesantul mockumentar a lui Grace Lee, “American Zombie” (2007), cretinelul “Atom the Amazing Zombie Killer” (2012), adaptarea japoneza “Big Tits Zombie” (2010) dupa Manga lui Rei Mikamoto sau filmul cu zombie-mormoni “The Book of Zombie”!

declin6-36.jpgIn final, pentru cei care au timp si chef sa si citeasca nu doar sa se uite la filme, le recomand, printre altele, pentru completarea studiilor de specialitate (MASTER-ul – The Holy Grail of zombie connoisseurs!)… “Pride and Prejudice and Zombies” (Seth Grahame-Smith, din nefericire si responsabilul de scenariul nereusitului “Abraham Lincoln, The Vampire Hunter”), “How to Speak Zombie: A Guide for the Living” (Steve Mockus, Millard Travis), trilogia “The Strain” a lui Guillermo Del Toro scrisa cu Chuck Hogan (“The Strain/The Fall/The Night Eternal”), obligatoriile “World War Z” si “The Zombie Survival Guide” ale lui Max Brooks si, evident, benzile desenate “The Walking Dead” (Robert Kirkman cu Tony Moore/Charlie Adlard). Interesatilor la un nivel superior (DOCTORAT?), le sugerez, la prima vedere, in caz ca le-au scapat, doua titluri: “Horror Zone” (editata de Ian Conrich) si “Horror after 9/11: World of Fear, Cinema of Terror” (editata de Aviva Briefel si Sam J. Miller)… Sa ne auzim si sa ne vedem in viata cu studiile cat mai complete!

IOAN BIG
20 Iunie 2013

Nota: Foarte interesant si de admirat (si de urmarit in continuare!) efortul studentilor UNATC de a redacta revista “Film Menu”, mai ales numarul ce contine dosarul dedicat Seriei B cu analize inedite in peisajul publicistic autohton dedicate lui Corman, Preminger si Monte Hellman, cu o subliniere personala (sub ‘umbrela’ subiectului abordat mai sus) dedicata articolului consistent informational a drei. Andra Petrescu, “Are You A Zombie?”.

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_Mariza 2018.jpg

Afis_Caro Emerald 2018.jpg

Afis_Kraftwerk 2018.jpg

Afis_Sighisoara Blues Festival 2018.jpg

Afis_foreigner.jpg

Afis_David Garrett.jpg