Arta Sunetelor

 

Vali Sterian

„La noi, folkul nu putea să fie de protest, ca în alte ţări, din cauza regimului comunist. Doar trei oameni au reuşit să protesteze muzical: Mircea Florian, Nicu Vladimir şi Valeriu Sterian. Nu era un «Gică contra» degeaba sau un rebel fără cauză.” (Teodora Ionescu)

DREPTUL LA "NU!" 
interviuri de Teodora Ionescu

Vali Sterian_Teodora Ionescu.jpg1.

- Unde te simţi mai acasă: acasă-acasă, sau aici, la studio?

- Hm, cred că şi acolo şi aici. îmi petrec timpul cam o treime din zi acasă (sau, mă rog, din noapte) o treime la studio şi restul pe unde apuc. Da' probabil că jumătate-jumătate. Mă simt la fel de acasă şi aici.

- Care este prima ta amintire despre muzică?

- Prima amintire despre muzică? Da, este simplu de răspuns. De când eram copil-copil, tatăl meu, fiind profesor de muzică, în casă la mine se cânta şi sigur că îmi amintesc (pe la patru ani) cum se cânta la vioară. Da, el era profesor de muzică, este, mă rog, este pensionar şi... Asta ca ascultător. După aceea îmi aduc aminte foarte bine că în clasa întâi am început să studiez cu el vioara. Am rezistat, am suportat şi...

- Îţi era profesor numai acasă sau ... ?

- Nu, numai acasă... Să învăţ vioara, dar mă atrăgeau mai mult instrumentele de percuţie... Şi astea sunt primele impresii ale mele sau amintirile despre primele contacte cu muzica. În orice caz, reţin că am fugit atunci de vioară pentru că mă plictisea.

- Se spune că cei mai buni chitarişti provin din violonişti, nu? Teoretic.

- Da, nu-i o condiţie, dar sigur că faptul că vioara este un instrument cu coarde, mâna stângă fiind importantă, (şi dreapta, evident) atunci te ajută ..

- Când ai avut prima chitară?

- Prima chitară pe care mi-am cumpărat-o, îmi aduc aminte foarte bine, mi-am cumpărat-o în anul întâi de facultate. Până atunci cântam pe chitare împrumutate, pentru că eu, în gaşca în care cântam, aveam tobe şi, cât timp eram puşti în şcoala generală, băteam în tobe. Dar am făcut o formaţie în clasa a noua, care se numea "Copiii florilor", în care eram toboşar şi toate investiţiile mele s-au dus către un set de tobe, drept pentru care nu mi-am cumpărat şi chitară şi cântam pe chitare împrumutate. Dar prima chitară pe care am cumpărat-o a fost în anul întâi de facultate când, din ce bani am strâns eu din cântat şi ce mi-a mai dat tata, mi-am cumpărat prima chitară.

- Un "Reghin", bine-nţeles ...

- Nu se găsea altceva atunci.

- Şi prima compoziţie?

- Prima compoziţie? A, probabil prima... În orice caz, eu am inclus-o pe albumul "Evenimentul zilei... şi altele" şi se numeşte "Om ca oricare". Era compusă atunci când eu am început să cochetez cu compusul la chitară, mă rog, era perioada hippy şi s-a numit "Om ca oricare" pentru că spuneam că nu contează prea mult părul şi hainele şi... mă rog, ştii cântecul.

- Ai trecut de la rock la folk pentru că ajunsese mai la modă?

- A, nu, nu. Ţi-am spus că eu cântam cu tobele şi cu vocea în trupă şi pe parcurs am constatat că mă pot exprima mai bine pe mine sau că simt nevoia să mă exprim mult mai clar şi atunci am început să cochetez cu, mă rog, firave încercări de compoziţie pe care, după aceea, am încercat să le desăvârşesc. Dar, în orice caz, trecerea de la trupă la folk a fost pur şi simplu pentru că simţeam nevoia să mă exprim mai clar pe mine şi ideile mele.

- Care a fost cea mai subversivă dintre piesele tale compuse înainte de '89?

- Cea mai subversivă? Nu m-am gândit la asta. Aşa, în principiu, în foarte multe am băgat "şopârle", cum se întâmpla în epocă. Trebuia să spui multe lucruri printre rânduri. Nu ştiu, poate să fie, să spunem, unul dintre cântecele de pe "Veac XX", "Filosofie despre nimic".

- Exact la el mă gândeam şi eu ...

- În orice caz, eu, locuind la Sala Palatului, vedeam zilnic cum sosesc tovarăşii la C.C. şi vedeam pregătirile pentru orice congres. Înainte de nu ştiu care congres, când am văzut pregătirile şi toate nebuniile de-acolo care se întâmplau cum ne aducem aminte, atunci mi-a venit ideea acestui text.

- De ce ai modificat refrenul? Era "Şi de la Baia Mare la Buzău / Ne strîngem la şuete fără rost "…

- "Păstrând doar sentimentul de-a fi fost / Contabilii unor păreri de rău" ...

- Ai generalizat...

- "Şi de la nu ştiu unde până-n hău"... Pentru că, simplu, funcţiona cenzura. Atunci ...

- Era prea ...

- Da, era localizarea prea strictă şi atunci. ..

- ... prea dură...

- Trebuia să dea impresia că textul ăsta era o poveste, să zicem, care se putea întâmpla oriunde, dar nu la noi. În "capitalismul putred".

- Mi se pare cel mai bun album al tău" Veac XX" şi...

- Pe gustul tău...

- Pe gustul meu, evident. Mi se pare iarăşi acolo foarte interesantă varianta ta la "Privelişte fără bufon". A compus şi Nicu Alifantis pe acelaşi text, dar la tine poemul lui George Ţărnea arată mult mai subversiv, dacă vrei. Tu ai mizat mult pe "şopârle"?

- Nu, n-am mizat, am simţit nevoia să le spun. De felul meu sunt un tip mai răzvrătit. Îmi place să stau uşor în afara cercului sau nu neapărat în turmă şi să încerc să obiectivez cumva. Ăsta este felul meu de a fi. Nu mi-a plăcut niciodată să mă înregimentez. Eu am un frate. De când eram puşti-puşti, îmi aduc aminte foarte bine că, dacă mama cumpăra două cămăşi la fel, eu refuzam să port aceeaşi cămaşă ca frate-meu.

- Sau oricum nu în acelaşi timp.

- Nu, chiar refuzam să o port. Până a constatat că am o altfel de personalitate decât el şi nu mă las uşor înregimentat şi asta mă consumă, îmi dă dureri de cap îmi creează probleme şi, evident, şi părinţilor, pentru că ei, totuşi, dădeau banii. Şi atunci au învăţat că trebuie să fim diferiţi şi că fiecare are personalitatea lui.

- Eşti un fel de "Gică Contra"?

- A, nu, nu. Asta este o prostie. Nu sunt contra de dragul de a fi contra, ci sunt unul dintre foarte mulţii oameni, nu sunt eu singurul, Doamne fereşte, care vrea să îşi exprime propria personalitate. Exprimarea propriei personalităţi poate să se concretizeze şi în faptul de a nu accepta absolut nimic care te-ar ştirbi. Pentru mine, uniforma în armată a fost un chin, pentru că nu mai eram eu, ci eram unul ca mulţi alţii, îmbrăcat în kaki, tuns scurt şi în bocanci.

- Este o deformaţie profesională de psiholog, această încercare de obiectivare în raport cu ceilalţi?

- Nu ştiu dacă facultatea. În orice caz, m-a ajutat să văd lumea mai clar şi mai detaşat.

- Cum de n-ai scris texte filosofice de-a dreptul sau cel puţin mai încifrate, făcând o asemenea facultate? N-a existat o asemenea tentaţie? Dacă ar fi să folosesc o sintagmă bine-cunoscută în muzica folk, mai mult te-ai "implicat în social"...

- Nu ştiu cât de bine-cunoscută este expresia asta în folk. Vezi, diferenţa este că dacă studiezi o facultate de filosofie, la secţia psihologie, este altceva faţă de I.E.F.S. sau I.C.E.F. sau o facultate de educaţie fizică şi implicarea în social o ai din start, pentru că ai studiat o asemenea facultate. Dar nicio clipă nu am pretenţia că sunt un filosof. Eu am terminat psihologia şi încerc să îmi folosesc cunoştinţele, atât cât pot, în domeniul în care îmi duc activitatea acum. Dar în niciun caz nu mă consider filosof. Pe de altă parte, pot să spun foarte sincer şi reuşesc să mă privesc cât pot eu de obiectiv, că textele mele, în mare majoritate, nu sunt, zic eu, texte cu teme absolut comune: dragoste, iubiri, despărţiri şi aşa mai departe, ci privesc un pic, aşa, destul de subţire, zic eu, dar privesc latura filosofică, dacă vrei. Chiar dacă este o filosofie mai puţin pretenţioasă, mai ieftină, aşa…

- Mai pe înţelesul...

- Exact, şi al meu şi al...

- Consumatorilor, ca să zic aşa. Consumatorilor de muzică folk. Vorbeşte-mi puţin despre relaţia muzică-textele altora la Valeriu Sterian. N-ai complexe în a alege poeme care te exprimă.

- Am avut experienţa asta înainte de '89. Pentru că, ştiu eu, erau cu totul şi cu totul alte condiţii decât acum. Nu puteai să spui exact ce gândeşti. Asta fără doar şi poate este un lucru arhicunoscut. Ei, sigur că au fost câteva poezii, eu pot să le număr, sunt extrem de puţine în compoziţiile mele, câteva poezii ale altora, ale unor poeţi, să zicem, de ce nu. Eu nu mă consider poet, doar propriul meu textier, dar nu asta m-a călăuzit. Îţi repet, am simţit tot timpul nevoia să mă exprim pe mine şi am apelat la poeziile altora, iar mă repet, doar în câteva cazuri. Cred că sunt patru sau cinci piese scrise pe versurile altora.

- Faptul că încerci mereu să pui degetul pe rană este şi o formă de patriotism?

- A, nu. Patriot poţi să fii pur şi simplu. Nici nu trebuie să pui degetul pe rană, nici nu trebuie să fii rănit ...

- … sau să te dai rănit...

- … sau să te dai rănit, nici nu trebuie să te consumi mai mult decât trebuie. Patriot eşti pur şi simplu, asta este. Patriot te naşti. Faptul că noi ne-am născut români, suntem din naştere patrioţi. Nu cred că există un om normal care să nu-şi iubească patria. Iar felul cum îţi manifeşti dragostea de patrie... O poţi face mai decent, mai puţin decent, în versuri, în cântec, pur şi simplu, muncind sau făcându-ţi treaba ca lumea. Sunt o groază de modalităţi.

- Care ţi se pare cel mai izbutit disc al tău?

- Habar n-am, nu mi-am pus problema. Eu le iubesc pe toate, că sunt ale mele.

- Dar dintre cântece?

- Nici la piese nu m-am gîndit. Este ca atunci când ascult muzică, în general, nu muzica mea (că nu asta ascult în primul rînd): uneori am chef să ascult un cântec, sau o anumită piesă, alteori un alt cântec sau o altă piesă... Depinde foarte mult, ca la orice om normal, zic eu, de starea pe care o ai. Dacă, iată, înainte de concertul cu Joan Baez, eu am primit penultimul ei album şi l-am ascultat în draci aş putea spune, zi de zi şi... Am simţit nevoia, m-am simţit bine, am intrat, înainte de a o întâlni şi de asculta concertul în live, am intrat în atmosfera ei. Odată în plus, pentru că, sigur, o mai ascultasem. Dar era un C.D. tot live şi atunci am simţit nevoia... Sigur, astăzi când ai venit acum să discutăm, m-ai surprins ascultând "Graceland" cu Paul Simon şi iarăşi îmi face plăcere. Nu l-am mai ascultat de mult. Dar este vorba de ce stare ai.

- Pentru că a venit vorba despre concertul cu Joan Baez: te-a marcat, ţi-a modificat în vreun fel modul de a gândi muzical?

- M-a tuşat, în ce sens: dacă aveam cea mai mică îndoială (eu lucrând acum la albumul meu) că trebuie să aibă un cu totul şi cu totul alt sound (şi mă gândesc strict la sound-ul pe care l-a avut Joan Baez, ca fiind o cântăreaţă în stil folk clasic) atunci această umbră de îndoială a dispărut şi acum sunt ferm convins că sound-ul noului meu album ăsta va fi.

- Cum ţi s-a părut omul Joan Baez?

- Un om absolut normal, firesc. Noi românii, trăind aici uşor izolaţi (sau uşor între ghilimele) de foarte mult timp suntem învăţaţi să privim celebrităţile sau oamenii cunoscuţi ca pe nişte superoameni, ca pe nişte zei, neabordabili, ştiu eu, ciudaţi. Cu cea mai mare sinceritate, mi-a făcut plăcere să constat că ea s-a purtat faţă de spectatori, dar şi faţă de artiştii români, exact aşa cum o fac şi eu de câte ori merg pe stradă, ca un om normal. Vorbesc, mă comport absolut normal, fără nici un fel de emfază, fără nici un pic de infatuare, nimic. Un om absolut normal, aşa mi s-a părut.

- Faptul că trăieşti sub un clopot de sticlă atunci când eşti mare vedetă poate fi o etichetă a non-valorii? Sau invers, faptul că ea, de exemplu, se comportă ca un om normal înseamnă automat şi valoare?

- Nu, normalitatea n-are legătură cu ...

- Hai să ne gândim la diferenţa dintre Joan Baez şi Michael Jackson, de exemplu, ca şi comportament, în spatele lui fiind industria pe care bine o cunoaştem.

- Să ne înţelegem: fiecare individ se comportă aşa cum este el şi nu este obligatoriu să semene unul cu celălalt. Cineva poate să aibă o doză de infatuare mai mare decât trebuie, cineva poate să se creadă mai supraom decât este... Mă gândesc, pur şi simplu, la exemplul de la noi: dacă preşedintele dinainte de noiembrie golea străzile, ca şi Ceauşescu, şi era ultra - ultrapăzit pentru că aşa îi spuneau consilierii, iată că se poate şi ca preşedintele actual să fie ceva mai puţin păzit, mult mai puţin păzit şi mai uman, mai cald, mai firesc, mai natural, la asta mă refer. Cred că asta este valabil pentru că şi ei tot vedete sunt, chiar dacă sunt din sfera politicului... Este valabil şi aici... Dacă Michael Jackson, pentru că ai dat tu exemplul, şi consilierii sau manager-ii lui îl sfătuiesc să fie un marţian care din când în când aterizează printre muritorii de rând, este dreptul lui. Eu pe Joan Baez am recepţionat-o ca pe un om absolut, absolut normal.

- Te-ai referit la politică. Ai participat la vizita preşedintelui Clinton. Tu şi ceilalţi artişti aţi fost invitaţi să încălziţi atmosfera, dacă mai era nevoie, pentru că era cald oricum, şi la propriu şi la figurat. Se politizează din nou muzica folk?

- A, nu, nici n-a fost politizată muzica folk.

- Hai să ne aducem aminte că înainte de '89 muzica folk...

- Domnule, erau "şopârlele" de rigoare... Înainte de '89 orice cuvînt putea fi interpretat politic şi dacă este să vorbim...

- Nu, eu mă gândeam la marile adunări cu băieţii care cântau şi aşa mai departe...

- Tu insinuezi...

- Exact!

- ... o paralelă între cântatul de atunci şi cel de acum...

- Sigur, eu mă fac avocatul diavolului pentru că vreau să-ţi aflu părerea.

- Da, dar este o prostie să priveşti aşa, pentru că înainte de '89 cântăreţii de curte, pentru că bănuiesc eu că la asta te referi, îşi foloseau limba ca să umezească anusul prezidenţial şi pe al lacheilor lui, în timp ce, să fim bine înţeleşi, acum nu te obligă nimeni să participi la aşa ceva, n-ai nici un avantaj. Întâmplarea de a cânta înainte a veni preşedintele american în Piaţa Universităţii, de a cânta în Piaţa Universităţii, unde am cântat când nici nu bănuiam că va veni preşedintele american, nici nu bănuiam că se va putea schimba preşedintele în România, are o cu totul şi cu totul altă greutate. Din punctul meu de vedere, eu, care am participat acolo în deschidere la apariţia celor doi preşedinţi, sunt convins (şi o spun fără falsă modestie) că o fărâmă mică, mică de tot de merit o am şi eu pentru că s-a putut întâmpla un asemenea eveniment. Pentru că, iată, eu am cântat nu numai de dragul de a cânta, ci şi pentru că am simţit că vorbele cântecelor mele (şi în special mă refer la "Nopţi", la "Vino, Doamne!"), care nu au nici o încărcătură politică şi îi mobilizau pe oameni, le dădeau puţină încredere, şi atunci eu mă simt ca părtaş la făurirea (uşor, mic de tot, dar mă simt ca un părtaş) la făurirea acestui simbol care se numeşte Piaţa Universităţii. Iar faptul de a cânta acolo, în Piaţa Universităţii, mi s-a părut un lucru absolut firesc şi, din punctul meu de vedere, este pentru prima oară de când eu mă ştiu pe lumea asta, când, la o vizită de o asemenea amploare, nu au mai apelat la aceleaşi tembelisme pe care... Eu spun tembelisme nu ca să jignesc, dar de prea multe ori, la orice vizită şi la orice întâmplare de genul ăsta, trebuiau să apară oameni în costume naţionale să danseze Căluşarul, şi să cânte lălăite, şi să impresionăm cu teribilul nostru folclor. Se poate să te conectezi la lume şi altfel.

- Te consideri un participant la facerea istoriei? Ce sentiment ai avut când ai auzit "Nopţi" cântat de toată lumea în '89?

- Sentimentul că oamenii se regăsesc în acel cântec şi că le dă o stare de un pic mai bine, ceea ce m-a făcut să fiu extrem de mulţumit sau de convins că nu este un lucru în zadar. Din punctul meu de vedere, niciodată n-am dorit şi nici nu voi dori niciodată să fac ceea ce fac (şi mă refer la muzică) doar de dragul unui succes facil. Nu mă interesează şi nu m-a interesat nicio clipă chestiunea asta, pentru că, dacă m-ar fi interesat, probabil că aş fi abordat o cu totul şi cu totul altă direcţie. Aia comercială, în care faci orice ca să fii pe placul a sute, a milioane de oameni. Pe mine m-a interesat (şi este filosofia mea), dacă sunt doar şapte oameni care vibrează extraordinar de adevărat odată cu mine şi simt exact ce am vrut eu să spun, sunt mult mai mulţumit decât dacă aş debita o stupizenie ordinară, un la, la, la, un bla, bla, bla, la care să bată din palme şapte mii sau şapte sute de mii sau şapte milioane de oameni. Nu m-a interesat aspectul ăsta. Eu am spus de la început: nu este un merit că sunt eu o fire mai dificilă, dacă vrei, sau mai analitică. Îmi place să nu mă fac de râs, am simţul ridicolului extrem de dezvoltat, zic eu, şi, din cauza asta, chiar dacă uneori greşesc, totuşi încerc să nu mă pun în postúri pe care nu le merit. Niciodată.

- Cum ţi se pare noua generaţie de folk-işti?

- Care generaţie?

- Sunt mulţi puşti care merg prin ţară pe la festivaluri. I-ai ascultat?

- Nu i-am putut asculta decât la ediţiile Festivalului "Om bun" şi, sigur, poţi să zici doar vorbe de bine, să te ascunzi după vorbe, bla, bla, bla, frumoase. Dar nu mă interesează, nu este stilul meu. Sincer, cred că, în general, nu numai cu folk-iştii din noua generaţie, din vechea generaţie, din generaţia de mijloc, de ev mediu, sau habar n-am din ce generaţie... Ei, aşa cum este situaţia, în general, în România de tranziţie şi fiecare încearcă să se regăsească, n-are cum să fie ceva splendid, sau extrem de promiţător acum în zona muzicii folk, din moment ce totul merge aşa cum merge la noi. Sunt încercări, este interesant, este bine că se susţine fenomenul în continuare şi poate să aibă un atu în plus genul ăsta muzical, folk-ul, pentru că se adresează foarte direct sufletului şi probabil că în momentele astea, în anii ăştia pe care îi trăim, omul are foarte multă nevoie să se regăsească, fie şi într-un cântec !

- Şi costă şi mai puţin decât o trupă rock...

- Nu, nu, nu. Aici te contrazic. Chiar dacă aparent ar fi cum spui tu, te rog să mă crezi, la un concert pe stadion unde cântă Bob Dylan, cei din spate sunt la fel de mulţi ca şi la Michael Jackson. Nu asta este problema. Costurile sunt aceleaşi. Dacă o priveşti aşa... tu ai privit-o...

-  meschin...

- … că intr-o formaţie sunt trei chitare, nu doar una. Nu asta este problema. Niciodată nu am crezut şi nu cred, cum încearcă să acrediteze ideea câte unii, că folk înseamnă omul cu chitara, pentru că, în clipa aia, şi Tudor Gheorghe ar fi folk-ist, ceea ce nu-i adevărat. Este un folclorist, este orice vrea, cântăreţ, dar nu este în manieră folk.

- Chiar aşa, îmi aduc aminte că ai avut o controversă cu Doru Stănculescu pe tema definiţiei termenului de folk-ist, cantautor şi aşa mai departe.

- Jimmy Hendrix este cantautor...

- Să revenim la tânăra generaţie. Au ei ceva de spus? Au ei idei sau idealuri care îi reprezintă, aşa cum aţi avut voi?

- Bine-nţeles. Cred că generaţiile tinere, în general, au cel mai mult de spus şi ele duc totul înainte. Asta nu este o descoperire a mea sau a noastră, se ştie de când lumea şi pământul. Dacă este să vină ceva, vine de la noile generaţii. Fără nici un dubiu.

- Ei citesc mai puţin, ei par a fi mai superficiali decât voi...

- Dar nu toţi. Unii sunt superficiali, alţii nu.

- Hai să-ţi dau un exemplu: am observat că mulţi dintre tinerii care cântă consideră mai comod să îşi facă singuri textele (în majoritate slabe) decât să citească poezie adevărată.

- Vezi, eu cred că, faptul că cineva îşi scrie propriile texte nu este nicio greşeală, niciun merit. Încearcă să se exprime pe el. Nu cred că din cauza faptului că nu citesc suficient. Poţi să citeşti, dar să simţi nevoia să te exprimi pe tine. Oricare poet care se crede poet, sau care este cunoscut, consacrat poet, în primul rând, ar trebui să citească, ca după aceea să aibă de unde scrie. Şi, la fel, nu cred că orice poet, orice scrie rămâne la fel de valabil, la fel cum faptul că, iată, şi în cazul meu, dacă îmi scriu singur textele, nu cred că absolut tot ce scriu are vreo valoare. Probabil că marea majoritate sunt lipsite de valoare. Dar nu asta este problema.

- Da, dar la tine se bazează pe nişte multe cărţi citite, nu?

- Fiecare este liber să citească atât cât...

- Ei, asta este problema, că ei nu prea mai citesc...

- N-ai de unde să ştii. Probabil că unii citesc. Nu trebuie să judeci global.

- Nenorocirea este că nu aceia ies în faţă.

- Nu trebuie neapărat acum să apară ca în comunism... să fie toţi egali. Probabil că din douăzeci de puşti care încearcă acum să se afirme sau iubesc sincer genul ăsta şi îl practică, vor pătrunde sau vor fi cunoscuţi doi-trei. Nu-i obligatoriu să fie cât mai mulţi. Aşa cum nu este obligatoriu ca, cei vechi să fie la fel de proaspeţi sau la fel de valoroşi. Viaţa este în continuă mişcare.

- Şi atunci crezi că la voi a fost vorba şi de şansă? Aţi fost foarte mulţi dintr-o singură generaţie care aţi răsărit odată.

- Nu, este o întâmplare. Eu nu cred în chestia asta cu generaţia şaptezecistă, optzecistă... N-are nici o relevanţă, din punctul meu de vedere. Nu trebuie judecat global, pentru că un cântec frumos, care apare acum, compus de un puşti de douăzeci de ani, poate fi la fel de valoros ca oricare dintre cântecele oricărui folk-ist din prima generaţie de la noi, nicio problemă.

- Încerci să îi ajuţi, să îi promovezi? Când lucrezi cu debutanţi în studioul tău, le dai sfaturi?

- Aici, în studio, obligatoriu îţi depăşeşti tarifele sau, ştiu eu, menirea...

- ... sau calitatea de inginer de sunet...

- Nu este numai asta. Ştii, la noi în show-biz, veriga asta lipseşte clar: producătorul muzical. Sunt câţiva care încearcă, dar, în general, lipseşte omul care să vină cu cântăreţul aici şi să spună, uite, aici vreau aşa, aici trebuie aşa şi care să îi construiască lui cariera şi care să vadă mai clar decât el (din afară, sigur, este mult mai obiectiv), care să simtă cum ar trebui să fie cel mai bine pus în valoare. Eu nu doar pun banda şi îi dau drumul şi imprimă microfoanele. De fiecare dată, fără să vreau, pentru că sunt un sufletist, cum zic eu, dau meditaţii pe gratis. Nu asta-i problema. În ceea ce priveşte promovarea, eu nu dispun de mijloace, dar atât cât am putut, ştiu eu, trupe sau solişti care au venit şi pe care am simţit că au ceva de spus, nu să fie ascultaţi numai de prieteni sau de familie, unde am reuşit, i-am făcut să fie ascultaţi.

- La ce lucrezi acum?

- Legat de albumul meu, dacă până în noiembrie '96 el era aproape gata, sigur, schimbarea din noiembrie m-a marcat şi pe mine. Mai mult decât atât, pentru că albumul nu va fi unul cu tentă politică, nici vorbă, chiar dacă va avea acelaşi stil al meu cu probleme legate de viaţă şi nu cu bla, bla, bla, iubiri, despărţiri şi aşa mai departe, pe mine m-a marcat tare mult deplasarea în Statele Unite; mi-a schimbat un pic modul de a privi şi am vrut să fie cuprins în album.

- Fotografie a acelei deplasări?

- Cumva. Am adunat o sumedenie de impresii şi se vor regăsi în unul-două cântece, poate trei, habar n-am, încă lucrez; la fel cum nu mă gândesc absolut deloc să îl scot repede şi din cauza faptului că piaţa, în clipa de faţă, nu suportă. Lumea este săracă şi nu mai este dispusă, nu mai are bani să cumpere C.D.-uri şi casete. Şi eu nu ascund faptul că nu vreau să scot albumul de dragul de a-l scoate, ci vreau să şi câştig... Pentru că toată lumea crede că artiştii sunt extrem de bogaţi, şi ce fericiţi trăiesc ei... Ei, nu-i chiar aşa... Trebuie să înceapă şi artiştii români (şi au început) să gândească în termeni de afaceri toată problema şi nu numai de dragul de a cânta. Pentru că artă de dragul artei, este frumos, dar este comunist şi nu prea este viabil. Trebuie să şi mănânci.

- Simţi nevoia unui impresar, unui manager care să te ajute?

- Bine-nţeles că simt nevoia. Din păcate ei nu prea au apărut. Au rămas câţiva, dar sunt la stadiul de organizatori de spectacole, şi nu la cel de manager sau cel de impresar... Simt nevoia, sigur că simt nevoia... Mi-ar lua o groază de lucruri de pe cap.

- Sunt multe firme care îşi fac reclamă prin organizarea de concerte sau chiar de tumee la care publicul vine gratuit. Mi se pare că, pe termen lung, asta este în detrimentul artiştilor români, pentru că acel public îşi pierde obişnuinţa de a respecta valoarea măcar şi prin costul (simbolic, de multe ori) al unui bilet.

- Aşa şi este. Sigur că o firmă îşi poate permite să plătească artiştii şi toate costurile pentru un concert sau o serie de concerte, însă, privind în perspectivă, mai ales, nu este lucrul cel mai fericit. Aici s-ar putea interveni. Eu şi cu mai mulţi prieteni ne-am şi gândit la perspectiva asta. Sigur, este de înţeles că o firmă mare, occidentală, îşi face politica ei aici, pentru piaţa ei de produse, dar în momentul în care se intersectează cu piaţa muzicală românească, atunci trebuie să ţină cont şi de asta şi să aibă o politică care să fie convenabilă. Din nefericire, românii şi artiştii români sunt suficient de săraci ca să accepte orice condiţii de moment, fără să se gândească la viitor.

- Bun, şi ce aveţi de gând să faceţi?

- Să impunem un anumit barem sau nişte limite în derularea unor astfel de concerte, lucru care este valabil şi pentru ceea ce se difuzează acum de toate posturile de radio particulare. Sigur că este plăcut să faci radio-tonomat şi tot (şi nu este vorba de un naţionalism tembel aici, toţi fac chestiunea asta), dar trebuie să ţii cont şi de muzica autohtonă. Aşa cum este ea, bună, rea. Sigur, o selectezi, nicio problemă, dar trebuie să ţii cont şi de ea. Şi ştii foarte bine că sunt extrem de puţine posturi de radio care difuzează extrem de puţină muzică românească şi...

- Ne trebuie o lege cu procente, ca în Franţa?

- Cu siguranţă. Cu siguranţă ne trebuie. La fel cum spuneam mai devreme: faptul că orice firmă occidentală are suficienţi bani încât să îşi facă politica de reclamă şi să fie mulţumită, pe de cealaltă parte, tot ce ţine de artiştii români ca perspectivă este absolut zero. Se cască o prăpastie. Nu mai poţi să faci nimic absolut pentru că, exact aşa cum ai spus, îţi vor veni să plătească un bilet la un preţ absolut modic la un concert, dacă ei deja au văzut cam aceleaşi trupe de vreo trei ani pe gratis în diverse locuri, şi atunci... Sigur că este plăcut că un artist, ca şi în trecut, trăieşte din banii contelui. Feudalii au bani, nobilimea are bani şi îşi plăteşte menestrelii, artiştii, însă acum suntem în prag de mileniu.

- Pentru tot ce spui v-ar trebui o instituţie, un sindicat care să vă reprezinte.

- Da, şi asta este mai mult decât necesar. Din păcate, noi românii, în general, ne dăm la gioale unul celuilalt, cu atât mai mult în lumea artistică. Eu cred că destul de devreme vom reuşi să ne trezim şi să vedem interesul comun şi nu în interesul propriu şi egoist, doar de moment, să vedem în perspectivă...

- Mă duci spre o altfel de întrebare: care ţi-a fost sau care îţi este cel mai bun prieten dintre artiştii cu care ai colaborat sau colaborezi?

- Fără nici un pic de ezitare este fiul meu, Oliver Sterian.

- Care te va continua şi în...

- ... nu mă va continua, nu mă va… nimic. M-ai întrebat care îmi este cel mai bun prieten dintre artiştii cu care cânt. Eu cânt cu Oliver, îmi este cel mai bun prieten...

- Dar îi vei da ştafeta la un moment dat...

- Nu trebuie să-i dau eu nicio ştafetă. Şi-o ia el singur şi mergem în paralel. Aici nu este vorba de ştafetă. Eu n-am terminat, nu sunt la pensie şi trebuie să...

- La un moment dat, am spus ...

- Nu, nu, cariera lui este a lui, cariera mea este a mea. Nu are nicio legătură cu... Tu m-ai întrebat de prietenie.

- Aveţi controverse muzicale?

- Absolut, absolut. Altfel nu ar fi normală relaţia. Este normal să ai controverse, dispute şi...

- Şi cine câştigă?

- Dar nu este de câştigat aici. Nu este un meci. Fiecare are culoarele lui pe care merge, drept pentru care nu mă prind de ce ar trebuie să fie un meci. Şi legat de asta, întotdeauna aşa am privit eu relaţia şi cu cei care nu îmi sunt neapărat buni prieteni şi care sunt artişti. Nu mă prind de ce trebuie să existe dispute inutile (şi legat de sindicat), sau, cum să spun eu, un mod greşit de a privi lucrurile, cred că fiecare are publicul lui, culoarul lui, mersul lui. Disputa sau meciul îl ai doar cu tine, observând ce se întâmplă şi pe celelalte culoare, dar aici nu este un concurs "cine ajunge primul". O dată eşti pe creasta valului, mai cobori... Nu poţi sta tot timpul pe creasta valului... Iar urci pe creasta de val şi tot aşa. Dar fiecare are drumul lui, drept pentru care este loc pentru toată lumea. Aici concurenţa nu este decât benefică. Sau aşa ar trebui să fie.

- Simţi nevoia unor spectacole specializate, de gen, numai cu muzică folk?

- Cu siguranţă, ar trebui să fie extraordinar de multe spectacole şi festivaluri şi turnee şi... În fond, ar trebui să fie o normalitate. Dar cum ţi-am spus mai devreme, atâta timp cât societatea românească este într-o uşoară anormalitate, încearcă să se regăsească şi economic şi financiar şi, mă rog, în primul rând, moral, totul este în reclădire, drept pentru care şi în zona asta se încearcă. Ce-mi pare extrem de rău este că, pe cei care sunt acum la putere (pe care, de altfel, i-am sprijinit şi am crezut extrem de tare că mult mai repede vor putea face ceva pentru artă) sunt obligat să-i înţeleg. Nu poţi să dezvolţi ceea ce ţine de artă, de cultură, dacă în rest toate nu sunt puse la punct.

- Să înţeleg că totuşi ai speranţe ...

- A, sunt un optimist, eu. Sunt convins că uşor-uşor toate se rezolvă, dar sunt nişte priorităţi care multora le scapă. Este cert că întâi trebuie să ai papa, să ai pâinea, să mănânci, ca după aceea să poţi să emiţi judecăţi de morală sau să ai stare pentru un act cultural şi aşa mai departe.

 

Radio ANTENA BUCUREŞTILOR - "Folk pur şi simplu"
vara 1997 

 

2.

- Din punctul meu de vedere, astăzi este o zi puţin mai specială pentru că, iată, din 1996 şi până acum, se cam fac patru ani de când "Folk pur şi simplu" încearcă să fie alături de dumneavoastră, cu toate dealurile şi văile prin care a trecut şi cu toate minusurile şi plusurile ei. Tocmai de aceea m-am gândit că ar trebui să am lângă mine un invitat special. Bine-ai venit, Vali Sterian. Ce mai faci? Să nu-mi răspunzi ca Doru Stănculescu - "Ce vreau!"

- Nu, răspund ca mine: fac binişor.

- Chiar, ce faci la "B'lnişor'? Ştiu că pregăteşti una-alta... că şi tu eşti în pragul unei mici aniversări, dar nu anul acesta... dar eşti, aşa, într-un moment de bilanţ...

- De ce nu? Şi anul acesta, pe 21 septembrie, îmi serbez ziua de naştere...

- Nu, dar eşti într-un moment de bilanţ despre care chiar aş vrea să vorbim mai multicel astăzi, pentru că este în premieră. Este vorba despre acel "Best Of... ". Trebuia să-l faci?

- Trebuia! Am simţit că se cere. Pentru că, evident, nu toate cântecele de pe toate albumele sunt recepţionate la fel de public şi atunci, consultându-mă cu mai mulţi prieteni şi, mă rog, oameni care mi-au ascultat muzica de-a lungul anilor, am făcut o listă care, zic eu, reflectă destul de bine gustul publicului, poate nu total, dar destul de bine. Şi bănuiesc că nu se va chema "Best Of... ", se va numi "Cele mai frumoase... "

- Şi gata, te-ai hotărât? Număr de piese...

- Da, vor fi douăzeci de cântece. De pe lista pe care am făcut-o pînă acum poate să mai lipsească una, să scot vreuna, să mai apară vreuna, dar, în orice caz, cred că douăzeci vor fi.

- Te aştepţi la reproşuri după aceea, în sensul că "ah, tocmai nu ştiu pe care n-ai pus-o acolo, era superbă, era... "

- Acuma, din nefericire pentru mine, cum să spun, am fost un compozitor prolific, am compus suficient de mult ca să pot să-mi permit să fac (şi o zic fără falsă modestie) şi un al doilea album "Cele mai frumoase... "

- Sau să-l faci pe ăsta dublu ...

- Nu. Să-l fac pe al doilea. Adică trebuie să ţină şi de ceva comerţ, nu trebuie să dai totul deodată. Ba mai mult decât atât, în afară de "Best Of..."-ul ăsta, intenţionez să scot pe piaţă, tot anul acesta, în primăvară, prima oară în România, "Integrale cu Vali Sterian şi Compania de sunet". Vor fi, nu ştiu, toate albumele mele strânse pe compact-discuri care se vor putea achiziţiona şi în pachet şi separat.

- Din câte ştiu eu, în cei aproape treizeci de ani de activitate...

- Ei, mai redu şi tu! Douăzeci şi ceva...

- ... activitate, cum spuneai şi tu, prolifică, întotdeauna ai avut prieteni lângă tine, întotdeauna ai simţit nevoia să mai cânţi cu cineva. Era vorba de a te simţi bine pe scenă, sau era numai o chestiune strict muzicală, că suna mai bine, mai amplu?

- Strict muzicală, evident. Strict muzicală, pentru că aşa... cu prietenii poţi să stai şi la o bere, la o cafea... Când sunt două instrumente, deja sonorităţile sunt mai largi. Ăsta a fost motivul. De cântat cu prieteni în "Compania de sunet" am făcut-o pentru că întotdeauna elementele de secţie ritmică, percuţie şi bas, îţi dau posibilitatea să te exprimi mai complex.

- Tu, practic fiind un percuţionist la origine, aşa că...

- Da, şi am recidivat pe multe dintre discurile mele, dar îmi aduc aminte că există un disc al lui Alifantis, "Ia Toji baladist", la care eu sunt la tobe, la fel cum şi la Alexe Andrieş i-am făcut percuţia.

- Şi la Bodolan, şi la Stănculescu... vom mai vorbi despre prietenii pe care i-ai ajutat şi despre o meserie pe care, cred eu, o faci cu mare plăcere şi pe care, practic, ai învăţat-o după '90, când ţi-ai luat soarta în propriile-ţi mâini ca producător, ca...

- A, te referi la munca de studio?

- Exact.

- Ei, bun, dar şi înainte de '89, din '80, am avut propria mea instalaţie de sunet şi lumini şi având instalaţia de sunet, în toate turneele şi peste tot, fiind mereu sau mult timp în preajmă (în turnee şi alături la sala de repetiţie) cu băieţii de la "Sfinx", am învăţat pe furate. Adică m-am uitat cum fac, ce fac. Pe urmă te-ajută urechea. Pentru că dacă asculţi muzică, imediat corectezi. Nu trebuie să ştii tehnică neapărat, ci urechea te ajută.

- Hai să ascultăm una dintre piesele de pe "Rugă", ultimul tău album...

- Să nu zici ultimul, că nu este ultimul ...

- Ultimul apărut, iartă-mă.

- Aşa da.

- Ce piesă alegi?

- Ce piesă aleg? Trebuie să aleg eu?

- Da.

- Păi, dacă îmi dai voie să aleg eu, am să aleg "Anotimpuri".

- Este o piesă mai veche a ta pe care au interpretat-o şi alţii, a fost şi pe "Darul magilor", acea compilaţie de iarnă. I-ai dat o interpretare nouă aici...

- Am învăţat-o între timp ...

- Ai simţit nevoia să o refaci şi să o pui pe albumul ăsta?

- Sigur, eu ţin tare mult la cântecul ăsta şi am constatat că este o piesă plăcută publicului. Era firesc să o pun pe albumul ăsta şi să nu o las pe o compilaţie. Iar ca altă interpretare, este vorba doar despre Marina Florea care a executat-o pe o casetă, ceva, dar este cu totul altceva...

- A lucrat la tine în studio?

- Da, eu i-am făcut negativul şi tot... Şi o să mai încerc şi altă variantă...

- Chiar, cum îţi sună în urechi piesele tale cântate de alţii? Nu mă refer la puştii care cântă într-un parc sau…

- Ba chiar şi ei. Absolut mă emoţionează. Uite, unde stau eu, la Sala Palatului, sub coloane sunt puştani care cântă cu chitări, cu instrumente reci şi unii şmecheri, de câte ori mă vedeau că mă apropii să-mi iau ziarele, atunci cântau o piesă de-a mea şi, obligat, trebuia să bag mâna în buzunar şi să dau, să cotizez, drept care le-am zis: "Mai schimbaţi-o, cântaţi şi Baniciu, ceva ..."

- Dar nu este altă viziune, alt... ?

- Nu, sentimentul meu este de emoţie. Chiar şi aseară, la "Folk Club", acolo, mi s-au cântat mai multe cântece. A fost o surpriză totală pentru mine şi m-a emoţionat extrem de tare. Este interesant, adică emoţionant să auzi ce interpretare... şi aseară a fost fericită, adică eu ţin tare mult la texte şi au prins exact ideea textului. Nu s-a cântat plat, aşa, pe deasupra textului. Adică s-a cântat cu simţire şi asta îţi creează o emoţie puternică de tot, de ce să te mint. Chiar m-am emoţionat rău de tot...

- Şi te gândeşti să dai piese în continuare, să faci cum a făcut Paula Seling un album cu piesele lui Nicu Alifantis, de exemplu?

- Da, chiar se lucrează la aşa ceva. Şi încă un proiect, al patrulea, cu piese de-ale mele cântate şi orchestrate în manieră dance. Da, se poartă!

- Şi piese noi? Un album nou, serios, cu piese proaspete...

- Da, se lucrează şi la ăsta.

- Îngrozitor de mult ai de lucru anul ăsta!

- Să ştii că am constatat că este cea mai bună terapie şi, pe urmă, te şi sprijină financiar... Altceva ce pot să fac? Hochei nu joc, ping-pong nu...

- Revin la munca de studio: un inginer de sunet, un sunetist, un om de la butoane, trebuie să fie ...

- Eu nu sunt inginer de sunet. Psiholog de sunet.

- Mă rog, cum se cheamă meseria asta, în afară de faptul că trebuie să aibă ureche, trebuie să şi simtă ceea ce face, să fie din "zeamă"?

- Sigur! Altfel nu se poate. Adică, obligatoriu, trebuie să fie muzician, de-aia este greşit spus inginer de sunet. Doar dacă punem între ghilimele, cum se lăuda cineva că face inginerii financiare, poţi să zici aşa, "inginerii de sunet". Obligatoriu trebuie să fii "în zeamă", deşi sună urât. Altfel n-ai cum, pentru că, în ultimă instanţă, chiar dacă producătorul artistic al trupei, al solistului, nu contează, tu, care butonezi trebuie să simţi exact. Ba chiar mai mult, aş putea zice că eşti ca... nu! chiar eşti ca dirijorul unei orchestre. Tot ce pulsează şi forma finală el o simte şi o dă şi leagă tot ce se aude acolo.

- Am să dezvălui acum că erai foarte fericit acum câţiva ani când în studioul tău se înregistrase un concert de muzică simfonică...

- … de muzică veche cultă, cu instrumente vechi, arhaice...

- … da, şi erai foarte mândru de partea ta de meserie, ca să spun aşa, pentru că toată lumea apreciase ca impecabilă înregistrarea.

- Firesc!

- Da, dar tu eşti din altă zonă. Simţi diferit muzica pe care o înregistrezi cu o trupă rock, de exemplu, te transpui într-o altă stare?

- Bine, pot să-ţi răspund şi este simplu. În fond notele muzicale sunt aceleaşi, indiferent de gen, dar dacă a venit vorba de taine, de secrete, de învăţat, pot să-ţi pun cu certitudine că în cazul ăsta, înainte de a imprima, cam o săptămînă am ascultat muzică de genul ăsta. Dacă Andrieş a venit şi a înregistrat Dylan-ul în variantă românească, eu am ascultat mai mult Andrieş, mai mult Dylan, ca să fiu în zeamă, sau dacă am de tras ceva trupe rock, după caseta demo pe care mi-au dat-o, ca să înţeleg în ce zonă sunt... Nimeni n-a descoperit America. Te prinzi cam a ce sună şi atunci, ascultând, poţi să te implici foarte bine.

- În materie de orchestraţii (pentru că şi aici este o întreagă artă - să nu sune a VaIi Sterian atunci când faci o chitară, o percuţie) te-am surprins, trecând odată pe la studio, ascultând în neştire Maria Gheorghiu, ca să poţi să suprapui numai câteva note de chitară, să intri într-o anumită stare…

- … în starea ei… bine, chestiunea asta n-o reuşeşti perfect-perfect, pentru că n-ai cum să nu-ţi pui amprenta, dar măcar ne străduim ...

- Nu, dar sunt orchestratori la care te prinzi din prima că este mâna lor. Eu aş vrea să-ţi fac o surpriză acum şi să ascultăm ceva: un fragment de pe albumul "Zalmoxe", cu Dan Andrei Aldea şi "Sfinx". Asta ca să te incit să vorbeşti despre (şi nu exagerez cu nimic) marii tăi prieteni. Eşti unul dintre puţinii care ai rămas în relaţii foarte strânse cu Dan Andrei Aldea.

- Nu, nu i-am inventariat prietenii, dar bănuiesc că toţi sunt alături de el. Distanţa te face să comunici mai greu, însă sunt convins că are foarte mulţi prieteni. Nu ştiu câtă surpriză mi-ai făcut, dar, întâmplător, săptămâna trecută am făcut rost de ultimele lui înregistrări. Ţi-am arătat sau ţi-am şi pus din "Faust"?

- Nu, doar mi l-ai arătat, dar i-am luat anul trecut un interviu şi ştiam că lucrează la el...

- Ei, aia este o muzică mai specială... dar orchestrează mult, compune lucruri mai caudate (nu de-astea facile, comune, comerciale).

- Hai să revenim la Vali Sterian cu nişte "Rubedenii" de-ale lui. Este chiar autobiografic?

- Ei, secret! Dacă-s reale numele? Da! Sunt reale toate. (râde) Mai puţin al meu...

- Să revenim la acel proiect cu albumul "Cele mai frumoase... " - am conveni că nu-i spunem "Best of...": va avea piesele reorchestrate, sau vor fi înregistrările originale, de la mama lor?

- Vor fi înregistrările originale, dar preparate pe computer, sau cum se zice, procesate, reprocesate, ca să îmbunătăţim sunetul. Deci exact imprimările de-atunci, dar aduse la zi pentru că acum se poate transpune în digital şi imediat corectezi şi refaci sunetul şi îi dai spaţialitate şi calitate. Ştii de ce mă încântă varianta asta? Poţi să refaci, este simplu, nu-i nicio problemă, dar în momentul în care eu am inclus acolo să spunem... "Cu iubirea de moşie" unde Aldea cântă la slide guitar şi la primul sintetizator făcut de Bibi Ionescu, alea n-am cum să le... alea au un aer anume... Chiar dacă altcineva ar cânta exact notele pe care le-a cântat Aldea, nu mai este mâna lui. Or asta se simte şi aş vrea s-o păstrez, albumul derulându-se cumva biografic, aşa, de la primul single, ca să se şi simtă evoluţia...

- Evoluţia cronologică...

- Evoluţia vocii.

- Chiar, uite, asta remarcam şi la tine şi la Stănculescu: voi nu v-aţi schimbat foarte mult timbrul...

- Ei, na! Îmi pare rău! Păi, la primul single fumam ţigări chinezeşti - un pachet pe zi, acum fumez două jumătate şi mult mai tari... Nu, n-ai cum! Este firesc ca vocea să îmbătrânească odată cu restul organismului ..

- Muzica pe care o faceţi voi poate fi un bun de export?

- Muzica românească?

- A voastră, de exemplu, de ce nu iese afară foarte tare?

- De ce nu ies şi tractoare afară? Habar n-am!

- Pentru că nu se fac, dar voi faceţi.

- Da, măi, facem, dar la noi nu există încă piaţă pentru aşa ceva. Show-business-ul de-abia se chinuie să se nască. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar atât timp cât chiar producătorii piratează artiştii, este greu să realizezi o piaţă. Păi, aşa este! Ar trebui să fim interesanţi, să existe piaţă şi aşa cum există Liga fotbaliştilor profesionişti, toţi au manageri, au impresari, se ocupă de ei...

- V-ar trebui şi vouă un fel de Becali al vostru.

- Exact! Mai mulţi Becali.

- Şi totuşi aţi avut şansa, voi cei din elita muzicii folk româneşti, aţi avut şansa, spuneam, să cântaţi pe aceeaşi scenă cu Joan Baez. Care a fost reacţia ei (pentru că pe a voastră, în mare, o ştiu) la ceea ce aţi "prestat" voi, ca să zic aşa?

- A fost încântată. Două lucruri: i-a plăcut faptul că este o mişcare folk teribilă aici, la noi, sau puternică, asta a încântat-o. Chiar după concert, când am fost la Lăptărie, acolo, la câteva dintre cântece, şi eu şi Doru i-am mai tradus din texte, ca să ştie în ce zonă sunt, şi pe urmă era şi încântată că noi ştim piese de-ale ei, Dylan şi aşa mai departe.

- Pe scenă aţi şi cântat împreună...

- Pe scenă am şi cântat împreună şi a fost extrem de emoţionant. Şi acum, dacă mă uit pe video şi mă văd acolo, mă ciupesc: este real sau nu este real? De altfel, din câte am aflat eu, este foarte posibil să vină destul de repede aici, prin primăvară. Atunci când ar trebui să vină şi Aldea ar trebui să vină şi ea. Ceea ce presupune că sunt două zile de concert, ba chiar trei. Şi dacă sunt trei zile de concert, evident este vorba despre un festival, dar nu spun care, ce şi cum, pentru că se fură ideile.

- Am ascultat "Kumbaya" şi îmi aminteam că la Bucureşti a cântat-o cu sala, fără microfon, şi a fost dumnezeieşte, pentru că, la 56 de ani ...

- Nu asta a cântat, altă piesă. Pe asta a cântat-o cu chitara. Îţi spun precis, pentru că în cabină ...

- "We Shall Overcome"?

- Lasă-mă să vorbesc, eu sunt invitatul! Şi-ţi spun ceva ce nu ştii: noi stăteam în cabină, beam cafea, fumam, ne-acordam (eu cu Doru, cu Gyuri Pascu, bla-bla) şi, iată, s-a deschis uşa şi am văzut-o acolo şi am înţepenit, pentru că nu ştiam că este aşa de comunicativă. A venit, ne-a stâns mâna, ne-a pupat, ca-ntre artişti, colegi. Şi dacă am văzut că este aşa de prietenoasă, am zis (ca românul!): "Da' nu cântăm şi ceva împreună, că şi noi ştim cântece?" şi ea zis: "Ba da, cu mare plăcere. La ce te-ai gândit?" Şi, evident că am zis "Kumbaya", pentru că şi eu o cântam pe vremuri şi "Blowin' In The Wind" şi ... şi a rămas că pe astea n-o să le cânte, ca să le cânte cu noi. Şi la un moment dat, din sală cineva a strigat "Kumbaya" şi atunci ea a uitat şi l-a cântat.

- În fiecare vineri, la Folk Club "Casa Eliad" sunt concerte. Pentru că tu eşti amfitrionul, spune-mi cum îţi alegi protagoniştii?

- Din agenda de telefon. Mă uit pe agendă... Mă rog, am o listă cu toţi, - nu? - şi pe care n-a mai fost de mult, sau pe care n-a fost niciodată, îl sun, dacă poate, vine. Asta ca invitat principal. Iar cu cei care cântă în deschidere, este simplu, pentru că vin ei şi spun: "Uite caseta, cam asta cântăm noi." Şi este loc pentru absolut toată lumea.

- Îi ajuţi destul de mult pe puşti, îi ajutai şi mai mult, atunci când exista, la emisiunea de la televiziune, "Vânare de vânt"...

- Sper să existe la o altă televiziune altă emisiune ...

- Să dea Dumnezeu, pentru muzica folk, nu din alt motiv. Noi chiar făcusem un fel de cooperativă, adică debutanţii de la voi veneau şi aici şi invers... Revin la club: vă gândiţi - de ce nu? - chiar să scoateţi casete cu concertele de-acolo?

- Da. Acum ne chinuim, sau mă chinui - şi cred c-am să obţin o sponsorizare - ca să poată fi artiştii şi plătiţi, pentru că sala este mică, după cum bine ştii, şi nu se pot face încasări. În momentul în care există sponsori, atunci este simplu să cari de la studio scule ca lumea, să înregistrezi şi să faci, sigur, o selecţie după aia, evident cu acordul artiştilor.

- Este greu să cânţi acolo?

- Este al naibii de greu! Faţă de o sală mare, unde ai reflectoarele în faţă, acolo este ca în sufragerie. Simţi imediat dacă... nu poţi să maschezi nicio greşeală. Trebuie să fii în mare formă.

- Contează şi amfitrionul în reuşita unei seri?

- Sigur, sigur. ..

- … modul în care îl prezintă pe...

- Da, şi cum te implici, pentru că, de obicei, sunt foarte mulţi artişti vinerea - ca spectatori - şi atunci, dacă ei au chef şi cântă ceva, imediat se leagă atmosfera. Dar s-a întâmplat să fie şi invitaţi care să fie crispaţi şi n-au reuşit să transmită. Şi sunt, uite, pot să spun, nu-l fac de râs, dar, în orice caz, Doru Stănculescu n-a avut încă recitalul lui acolo - paradoxal!

- EI cântând, practic, de fiecare dată ...

- Da, dar cântă un cântec-două, hai trei. Dar pentru tot recitalul mi-a zis că încă nu este pregătit.

- Îi este frică!

- Da. Aşa că este dificil de cântat...

- Ţi-aş propune să încheiem, de fapt, tot cu munca ta, dar alături de prieteni - "Shambala" cu Doru Stănculescu. Cum aţi lucrat piesa, pentru că mi s-au părut excelent găsite şi tablalele, şi sitarul...

- Cu spor, cu drag... Aşa mi-a venit... aşa îmi suna de la început, nu cu flaut...

- Aici ne luăm rămas bun, dragi prieteni, îţi mulţumesc, Vali, pentru că ai fost alături de noi...

- Eu îţi multumesc.

 

Radio "ANTENA BUCUREŞTILOR" - "Folk pur şi simplu"
februarie 2000

 


O ÎNTÂMPLARE… SAU NU

Se ascundea. Sau, mai exact, cred că se proteja. Însă, în ciuda aparenţelor, Vali Sterian Dumnezeu să-l odihnească – nu era nici pe departe cel de la prima vedere. Aerul acela al lui, balansând între Gigi Contra, un fel de agresivitate (uneori) era numai o coajă. Destul de tare, greu de fisurat ca să se poată vedea sensibilităţi despre care credea că îl fac vulnerabil. Pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat, ironia, miştocăreala, pe care le tot scotea în faţă, erau de cele mai multe ori nesemnificative. Ştiau foarte bine că nu erau decât părţi dintr-o mască. N-am să mă laud niciodată că am fost prieteni. Pentru el asta însemna mult mai mult decât să te vezi aproape zilnic şi să schimbi nişte vorbe banale sau chiar deştepte. Dar cred că am reuşit să îl cunosc cât de cât. Sterian era, în fond, un mare timid. Duritatea (doar verbală – să nu vă gândiţi la altceva) pe care, de multe ori, o afişa, nu era decât o armură. O îmbrăca doar atunci când simţea nevoia să se apere. De ce? Nu atât de posibile pericole, cât de experienţe anterioare, cred. De dragul adevărului, trebuie să spun aici că nu de puţine ori sărea calul. Din câte am reuşit eu să observ şi să îl cunosc (sau mai exact cât dădea el voie să fie cunoscut), nu avea răutăţi fundamentale. Niciodată nu mi-a dat senzaţia că este un om rău în esenţă. Sigur, orgolios ca orice fecioară (şi artist pe deasupra!) rar îşi cerea scuze explicit. De fiecare dată, însă, printr-o frază spusă pe jumătate în glumă, printr-un gest mai direct sau mai subtil, dădea de înţeles că îi pare rău că mersese prea departe.

Şi ar mai fi ceva de pus: nu prea avea ranchiune. Dar nici nu uita. Când era luat la mijloc nu ezita să răspundă. Taxa cu aceeaşi monedă, chiar dacă nu o făcea pe loc, ci avea răbdare să vină momentul potrivit. Detesta mitocania şi grosolănia gratuită. Îi plăcea să se dueleze verbal, dar asta era limita sub care nu cobora niciodată. În general îşi alegea adversarii cel puţin egali cu el. Se mai întâmpla să aibă în faţă şi câte un personaj copleşit sau chiar complexat de personalitatea lui. Ăla era! Îl executa pe loc! Atenţie, însă: fără să-l umilească. După câteva replici şi un zâmbet – vorba lui Marin Sorescu în “Minunea” din “La Lilieci” – preopinentul devenea “cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el”. În schimb, dacă erai sigur pe tine şi-i întorceai ironiile de la egal la egal, nu se supăra. Ba dimpotrivă, continua meciul încercând să te dovedească. Şi, credeţi-mă, rar se întâmpla să piardă… De! Psiholog de meserie! Eu însămi am trecut prin experienţe de genul ăsta şi, sincer, nu mi-a fost uşor. Mi-am furat-o – cum se spune - exemplar.

Iată şi o poveste care, mie cel puţin, mi se pare definitorie pentru necunoscutul Sterian. Pe mine m-a tuşat momentul acela pentru că era pentru prima dată când descopeream pe altcineva ascuns în spatele imaginii de zi cu zi, “oficiale”. De aceea vreau să-l evoc…

A fost o perioadă când am colaborat cu Vali pe plan profesional. El realiza, împreună cu Victor Socaciu, o emisiune de profil (VÂNARE DE VÂNT pre numele ei) la Televiziunea Română, pe canalul doi. A profitat de asta şi a cuplat-o cu cântări la Folk Club CASA ELIAD. În acelaşi timp, eu eram cu FOLK PUR ŞI SIMPLU, emisiunea mea de la radio. Colaborarea era mai ales la nivelul debutanţilor. Adică, pe mine mă interesau foarte mult vocile proaspete şi el ştia asta. Le găseam pe la festivalurile din ţară prin juriile cărora bântuiam, sau prin te miri ce locuri sau pe ce filiere. Dacă şi Vali îşi dădea acceptul, fiecare dintre cei care mi se păreau interesanţi, intrau într-un circuit complet, asta însemnând club-radio-televiziune. Făcusem, aşa, un fel de “cooperativă”, cum îmi plăcea mie să spun, care a funcţionat bine ceva timp.

Într-un asemenea context, descopăr o fătucă blondă, mai mult interesantă decât talentată, iertată-mi fie observaţia. Cânta pe un post de televiziune într-o emisiune – altfel o porcărie - pentru (şi cu) adolescenţi. În primul rând mi-a atras atenţia piesa pe care o interpreta. Nu era o compozitie proprie, aşa cum ar fi fost normal, ci una a lui Vali Sterian. Şi nu una gen “Amintire cu haiduci” sau ceva asemănător, pe care o ştiu toţi puştii care au învăţat la chitară două acorduri. Nu, era una foarte puţin cunoscută pentru că foarte rar fusese vehiculată pe radiouri sau televiziuni. Pentru cei care cunosc discografia Valeriu Sterian, este vorba despre “Filosofie despre nimic” de pe cel de-al doilea album, “Veac XX”. Înainte de ’89 mi se părea că este cântecul cu cele mai multe “şopârle” în text. Este şi una dintre piesele mele preferate din întrega muzică folk românească. Drept care, nu de puţine ori o programam în emisiunea mea. Blondina liceană, foarte emoţionată (normal!) a cântat-o destul de corect, decent. Ceea ce m-a uimit pe mine, însă, a fost alegerea ei. Am intuit din prima că, deşi nu o dădea talentul afară din casă, aveam în faţă un om cu o oarecare educaţie, care are gusturi în consecinţă. Şi mai important mi se părea că este un om care gândeşte, ceea ce întâlneam destul de rar la cei din generaţia ei. Toate astea, din fericire, s-au confirmat ulterior. Am făcut tot posibilul şi am reuşit să iau legatură cu ea. Sigur că, prima întrebare pe care i-am pus-o a fost de unde ştie piesa. Moment autopublicitar! Trebuie să mă bat cu cărămida în pectorali, altfel nu mă simt bine. Am şi eu zilele mele proaste, ce să-i faci! Mi-a spus că a auzit-o într-o emisiune de-a mea. A avut cum s-o înveţe pentru că, în general, le înregistra. Normal că a crescut inima-n mine cât Palatul Parlamentului!

Cam aşa s-a desfăsurat primul nostru dialog. La final am stabilit să ne vedem, să o ascult şi cu compoziţii proprii. Surpriza însă, a fost că m-a rugat, dacă tot ne vedeam, să-i dau textele şi poemele lui Nicu Vladimir pe care aflase, tot de la radio, că le am. Şi, atenţie! – respectivele creaţii nu sunt prea uşor de îngurgitat, de înţeles, adică.

Cu prima ocazie i-am povestit lui Vali toata tărăşenia. L-a mişcat atât de tare, încât parcă, parcă, după un zâmbet triumfător şi uşor superior (ceva de genul “Zău, mă? Normal!”) se ascundea, la modul cel mai propriu, chiar o lacrimă. N-am dat de înţeles că i-aş fi observat emoţia…

Discuţia noastră avea loc în perioada în care îşi promova albumul RUGĂ, care mai avea puţin şi se lansa pe piaţă. Pentru că tocmai puneam la cale o ediţie FOLK PUR ŞI SIMPLU pe tema asta, la un moment dat îl aud că îmi spune: “Ştii ce? Ia cheam-o şi pe fata asta, să o cunosc. Da’ nu-i spune că vin şi eu. Vreau să văd ce poate.” – încheie el pe un ton complice pe care l-am decriptat imediat.

În paranteză fie spus, Vali avea plăceri de-astea, uşor sadice. Ţinea foarte mult la puştimea asta care cânta. Poate tocmai de aceea, mai ales pe cei care îi placeau, îi supunea la tot felul de încercări mai mult sau mai putin justificate, zic eu. De exemplu, una dintre micile şicane era aproape nelipsită atunci când cântau în club în deschidere. Îi chema la probe de sunet. Se auzeau lacrimă. În recital însă, se juca discret la butoanele mixerului, nu mult, doar cât să-i jeneze puţin. Mi-a explicat la un moment dat de ce o face. Voia să vadă cum reacţionează dacă, fiind în faţa publicului, li se întâmplă ceva neaşteptat. Psihologul din el le testa stăpânirea de sine sau cât de repede pot reprima sau metamorfoza pozitiv, creativ chiar, situaţia de nesiguranţă. Asta după ce, repet, faptul că la sound check sunau cristal, le dădea sigurantă, şi deci, confort psihic. Gata, am închis paranteza.

Aşa, unde rămăsesem? A, da, la emisiunea de radio. M-am conformat “indicăţiilor” lui Sterian şi am intrat în joc. Este uşor de imaginat cum a reacţionat sărmana copilă când s-a trezit “în direct şi la o ora de vârf” - cum se spune – faţă în faţă cu unul dintre idolii ei. Pentru că nu avea înregistrări, asta mică venise cu chitara ca să cânte live cele câteva piese pe care le compusese până în acel moment. Spre surprinderea mea, Vali s-a purtat impecabil. Aveam experienţe anterioare în sensul ăsta. Acum, nici urmă de glumă, mai mult sau mai puţin subtilă, de înţepătură mai mult sau mai puţin răutăcioasă, sau altele asemenea, la adresa ei.

Pentru mine, însă, cel mai emoţionant şi mai frumos moment a fost acela în care Sterian a rugat-o să cânte chiar “Filosofie despre nimic”. Biata copilă se pierduse cu totul şi parcă se scursese deja sub scaun. N-a avut de ales. Şi-a luat chitara în braţe şi cred că în acel moment singurul ei gând (cu excepţia aceluia de a mă înjura pe mine pentru emoţiile pe care i le provocam) era să nu se încurce. Dar cum de ceea ce îţi este frică nu scapi, uite că inevitabilul, catastrofa (în mintea ei!) s-a produs. Adică, la un moment dat, a uitat textul şi de acolo a încurcat şi acorduri şi tot… Vali a privit-o calm. Calmul acela care transmite siguranţă în momente grele. Dar, Dumnezeu ştie să le pună la cale pe toate, aşa cum trebuie, aşa, ca să se termine cu bine. Absolut întâmplător, credeţi-mă, Sterian avea chitarara la el. Venise la emisiune de la o cântare sau avea una după, n-are importanţă. Cert este că a avut loc următoarea scenă: i-a făcut semn să se oprească şi să nu se impacienteze. Şi-a lăsat căştile, s-a ridicat de la masă, s-a dus la cutie, a scos instrumentul şi a revenit cu el la microfon. Scurt acordaj, după care a invitat-o să cânte împreună “Filosofie… “. Bine-nţeles că, de data asta, a ieşit! Spun încă odată, pe mine m-a topit firescul şi, de ce nu, chiar căldura părintească, a gestului pe care Vali l-a făcut…

Şi nu numai atât. A mai urmat un episod, nu peste multă vreme. În toamnă, în preajma zilei lui de naştere (21 septembrie) echipa cu care realiza VÂNARE DE VÂNT a hotărât să-i dedice o ediţie. M-a sunat să-mi spună să iau legătura cu “aia mică” şi să vin cu ea în studio. Mai mult de-atât: m-a făcut atentă să-i transmit să-şi pregătească tocmai piesa lui, pentru că avea de gând să o pună să cânte în primul rând pe asta. Ceea ce s-a şi întâmplat, dar cu emoţii mult mai puţine. Mai este ceva de remarcat: copila a cântat pe chitara lui Sterian. Sigur, pot să citesc asta şi ca o chestiune pur tehnică, pentru că instrumentul lui suna mult mai bine. Mi-ar plăcea să cred că motivaţia gestului nu a fost una numai de ordin strict profesional…

 

Teodora Ionescu
14 februarie 2014


Din volumul de debut BOALA VINDECĂRILOR la Editura TIBO în iunie 2013

FĂRĂ CRĂCIUN
memoriei lui Vali Sterian

Mi se înâmpla, parcă,
la fel ca în balada aceea despre Joe Hill…
dar eu nu îl vedeam, îl auzeam, doar,
pentru că mă sunase să mă întrebe
dacă nu cumva, noi, am înnebunit
şi cum de nu simţim nimic când
ne aşezăm pe locul pe care ar trebui
să stea cel mult ghitara şi un crin…
iartă-mă şi iartă-ne – i-am răspuns –
ştiu că nu ar fi trebuit, dar restul –
l-am întrebat – restul, cum ţi se pare?
care restul? – mi-a întors întrebarea –
parcă în duşmănie v-aţi bătut joc
de agoniseala pe care v-am lăsat-o
nimic, nimic nu a mai rămas, numai ifosele
cu care vă daţi simţitori, pioşi, chiar,
dar voi, chiar voi m-aţi uitat primii
deşi vă bateţi cu cărămida în pectorali
cum că, vai, cum o să te uităm tocmai noi?...
măcar nu-mi mai tot pomeniţi numele,
nu-mi mai tot legaţi numele
de ceea ce aţi ajuns voi între timp…
ştiţi prea bine că pe mine nu mă puteţi priponi
ca pe o vită la gardul vostru meschin,
tot fug eu, aşa că,
nu mă mai tot chemaţi,
nu mă mai tot invocaţi,
nu mă mai tot cântaţi
ce să vin să văd? ceea ce, oricum,
văd şi de aici foarte bine?
că nu mai aveţi nici cel mai mic control?
că v-a luat valul, prieteni, v-a luat valul!
nu vă mai daţi mari aiurea cu pereţii
pe care chipul şi cuvintele mele
ar fi trebuit să vă fie pete de sânge,
iar voi le-aţi mimat din cerneală roşie!
şi ce ziceam? spune-le, roagă-i,
dacă poţi, pe fiecare în parte:
prietene, măcar taci şi lasă-l…
dar nu ai tu curajul ăsta – îmi mai spunea –
şi chiar dacă l-ai avea, la ce bun?...
hai ciao, pa! lăsaţi-mă-n pace!
măcar acum, lăsaţi-mă, dracului în pace!
a, şi încă ceva, fără supărare, pe bune
mă doare fiecare cântec al meu
cu care voi încercaţi să vă băgaţi în seamă…
lăsaţi-mă, vă rog frumos,
măcar acum lăsaţi-mă-n pace…

 

Şi gata, a tăcut…

Hei! – am strigat – Mai eşti acolo?

Când mai vorbim? Când ne vedem?

 

Lamă de zâmbet:
Când nici nu te aştepţi…

 

Teodora Ionescu

“Casa Eliad” – de Crăciun, în 2000



VALERIU STERIAN

DISCOGRAFIE

01. CU IUBIREA DE MOŞIE (Electrecord - 1975)
1.Cu iubirea de moşie; 2.Cântec de oameni
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: ION HOREA (1); VALERIU STERIAN (2);
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică; GABRIEL VULPE - bas; IULIAN
CONSTANTINESCU - percuţie; DAN ANDREI ALDEA - moog, chitară

02. MUZICĂ FOLK (Electrecord - 1976)
1.Eroilor noştri; 2.Amintire cu haiduci
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică; DAN ANDREI ALDEA - chitară

03. ANTIRĂZBOINICĂ (Electrecord - 1979)
1.Antirăzboinică; 2.Cântec de leagăn; 3.Casă bătrânească; 4. Baladă pentru "Omul sistem"; 5.Ardeal; 6.Moara; 7.Dormi în pace; 8.Glasul pământului; 9.Cântec pentru pace;10.Problema e una
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: ADRIAN PĂUNESCU (1;10); VALERIU STERIAN (2;4;6;7;8;9); ARCADIE DONOS (3); MIRCEA MICU (5);
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică, percuţie; NICOLAE ENACHE - clape; DAN ANDREI ALDEA - chitară electrică

04. FESTIVAL POZNAN (1980) - compilaţie

05. VEAC XX (Electrecord - 1983)
1. Bun găsit; 2. Filozofie despre nimic; 3. Veac XX; 4.lertare; 5. Dialog interior; 6. Privelişte fără bufon; 7.SonetuI149; 8.Elegia treptelor; 9.Cântec; 10.lIuzia unei insule; 11.Concluzie
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN (1;2;3;4;5;9;11); GEORGE ŢĂRNEA (6;8); WILLIAM SHAKESPEARE (7); ADRIAN PĂUNESCU (10)
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică; DAN ANDREI ALDEA - chitară solo; IOAN RANGA - bas; IULIAN CONSTANTINESCU - percuţie

06. NIMIC FĂRĂ OAMENI (Electrecord - 1989)
1.Nimic fără oameni; 2.Sunt vinovat; 3.Urare; 4.Axioma copiilor; 5.Te aştept; 6. Fericire; 7.Zori de zi; 8.Zbor în amintiri; 9.Dovezi de neclintit
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: GEORGE ŢĂRNEA (1;4); VALERIU STERIAN (2;3;5;6;7;8;9)
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică; CRISTIAN LUCA – chitară, voci adiţionale; RADU BACALU – clape, voci adiţionale; LAURENŢIU CRISTEA - bas; LUCIAN BLAGA - clape; MARIUS KESERI - percuţie, voci adiţionale

07. NOPŢI (apărut în Norvegia - 1990)

08. VINO, DOAMNE! (Electrecord - 1991)
1.Rock destabilizator; 2.Cum; 3.leri noapte te-am visat; 4.Anxietate; 5.Nopţi (Vino Doamne!); 6.Dorinţă; 7. Exerciţiu; 8.Promisiuni
muzică: VALERIU STERIAN (Ia 5 cu CARMEN MARIN)
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică, muzicuţă; DAN CIMPOIERU - chitară solo; LAURENŢIU CRISTEA - bas; DAN INCROSTRATU - tobe; CRISTIAN PĂUNESCU - clape

09. S-A VOTAT CODUL PENAL (Compania de sunet - 1993)
1.S-a votat codul penal; 2.Singur în celulă; 3.Vom fi ce am fost; 4.Planeta ca o puşcărie; 5. Educaţie prin cântec I (Interdicţii); 6.Rugăminte fără zăbală; 7.Colina vieţii; 8.Escu; 9.Viitorii deţinuţi politici; 10. Educaţie prin cântec II (Sfaturi)
muzică: folclor (1); VALERIU STERIAN (2;3;4;5;6;7;8;9;10)
versuri: folclor - deţinut anonim din volumul "Poezii din închisori" (1); VALERIU STERIAN (2;3;4;5;6;7;8;9;10)
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică, tamburină, lanţ; DAN CIMPOIERU - chitară solo; MIHAI PETRESCU - bas; RADU GHEORGHE – tobe, clanţă, zăvor; ALEXANDRU ANDRIEŞ – pian, muzicuţă

10. EVENIMENTUL ZILEI... ŞI ALTELE (Compania de sunet - 1995)
1.Reportaj; 2.ln al nouălea cer; 3.Măi. .. ; 4.Amintire cu haiduci; 5.Ploaia; 6.Constatare (Un viol cât o viaţă); 7.ln loc de horoscop; 8.Altă scrisoare deschisă; 9.Corespondenţă din provincie; 10.Mama-i numai una; 11. Un om ca oricare; 12. Mica publicitate
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică; DAN CIMPOIERU - chitară; MIHAI PETRESCU - bas; RADU GHEORGHE - percuţie; LUCIAN BUCATARU - clape

11. RESTITUIRI FOLK (Alpha Sound - 1995)
1.Concluzie; 2.Elegia treptelor
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN (1); GEORGE ŢĂRNEA (2)
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică DAN ANDREI ALDEA - chitară solo; IOAN RANGA - bas; IULIAN CONSTANTINESCU – percuţie

12. GALA TELE 7 ABC (C.M.M.C. - 1995)
1.Cu iubirea de moşie; 2.Zori de zi
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: ION HOREA (1); VALERIU STERIAN (2)
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică; OLIVER STERIAN - percuţie; FREDDY ONOFREI - chitară; DAN PIRICI - bas

13. DIN DARUL MAGILOR voI. 1 (Fundaţia "Phoenix" - 1995)
1.Un cântec - VALERIU STERIAN
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică

14. DIN DARUL MAGILOR voi. 3 (Fundaţia "Phoenix" – 1997)
1.Pudică speranţă - VALERIU STERIAN
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN - voce, chitară acustică

14. RUGĂ (Compania de sunet - 1998)
1.Rugă; 2.Viaţa duplicitară; 3.Anotimpuri; 4.Te port în gând; 5.Viaţa la bloc; 6.Dacă; 7.Reformă cu algoritm; 8_Farfurii zburătoare; 9.Pariu pe o lacrimă; 10.Rubedenii; 11.Bloody Marry; 12.Resemnare; 13.Balada criticului muzical; 14.Rugă ÎI;
muzică: VALERIU STERIAN (1;2;3;4;5;6;7;8;910;11;12;14) DAN ANDREI ALDEA (13)
versuri: CORNELIU COPOSU (1;14); VALERIU STERIAN (2;3;4;5;7;9;10;12); RUDIARD KIPLING – traducere CORNELIU COPOSU (6); DAN ANDREI ALDEA (13)
interpretare: VALERIU STERIAN (voce, chitară acustică, percuţie, muzicuţă, pian; MIHAI NENIŢĂ – vioară, pian; DAN PIRICI - bas; OLiVER STERIAN - percuţie; FREDDY ONOFREI - chitară; GABI JOITOIU - violoncel; SORIN MINGHIAT - flaut; MIRCEA BODOLAN, DORU STANCULESCU, Corul de copii "GREIERAŞUL" – voci adiţionale

15. THE (VERY) BEST OF... (Fundaţia "Phoenix" - 2000)
1.Cântec de oameni; 2.Cu iubirea de moşie; 3.Antirăzboinică; 4.Veac XX; 5.lIuzia unei insule; 6.Privelişte fără bufon; 7.Concluzie; 8.Sunt vinovat; 9.Axioma copiilor; 10.Fericire; 11.Zori de zi; 12. Nopţi; 13. Exerciţiu; 14. Ploaia; 15.Amintire cu haiduci; 16. Rugă; 17.Pariu pe o lacrimă; 18.Anotimpuri
muzică: VALERIU STERIAN (Ia 12 cu CARMEN MARIN)
versuri: VALERIU STERIAN (1;4;7;8;10;11;13;14;15;17;18); VALERIU STERIAN / CARMEN MARIN (12); ION HOREA (2); ADRIAN PĂUNESCU (3;5); GEORGE ŢĂRNEA (6;9); CORNELIU COPOSU (16)

16. DIN DARUL MAGILOR vol. 5 (Fundaţia "Phoenix" – 2000)
1.Nopţi; 2.Bun găsit. 3.Te port în gând. 4.Fericire; 5.Cântec de leagăn; 6.Pariu pe o lacrimă; 7.Rubedenii; 8.Viaţă duplicitară; 9.Ploaia; 10.Anotimpuri; 11.În al noulea cer; 12.Amintire cu haiduci; 13.Cântec de oameni; 14.Exerciţiu; 15.Axioma copiilor; 16.O şansă mereu; 17.Rugă; 18.Rugă
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN (1); DINU OLARASU (2); ALEXANDRU ANDRIEŞ (3;14); MARCELA BURUIAN (4;10); DORU STANCULESCU (5); NARCISA SUCIU (6); BAMBI (7); ILIE VORVOREANU (8); SILVIA ŞTEFĂNESCU (9); MIRCEA BODOLAN (11); MIRCEA BANICIU (12); CRISTIAN PATURCA (13); EL NEGRO (15); SILVIA ŞTEFĂNESCU, MARCELA BURUIAN, RAMONA NEGREA (16); VICTOR SOCACIU (17); Corul "GREIERAŞUL" (18)

17. CLUB A – EPOCA DE AUR (Electrecord – 2003)
1.Amintire cu haiduci
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: VALERIU STERIAN
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică; DAN ANDREI ALDEA - chitară

18. JURNALUL NAŢIONAL – MUZICĂ DE COLECŢIE (Intercont Music – 2007)
1.Cântec de oameni; 2.Cu iubire de moşie; 3.Antirăzboinică; 4.Veac XX; 5.Iluzia unei insule; 6.Privelişte fără bufon; 7.Concluzie; 8.Sunt vinovat; 09.Axioma copiilor; 10.Fericire; 11.Zori de zi; 12.Nopţi; 13.Exerciţiu; 14.Ploaia; 15.Amintire cu haiduci; 16.Rugă; 17.Pariu pe o lacrimă; 18.Anotimpuri
muzică: VALERIU STERIAN (1;2;3;4;5;6;7;8;9;10;11;13;14;15;16;17;18); VALERIU STERIAN / CARMEN MARIN (12)
versuri: VALERIU STERIAN (1;4;7;8;10;11;13;14;15;17;18); ION HOREA (2); ADRIAN PĂUNESCU (3;5); GEORGE ŢĂRNEA (6;9); VALERIU STERIAN / CARMEN MARIN (12) CORNELIU COPOSU (16)
interpretare: VALERIU STERIAN – voce, chitară acustică

19. CENACLUL "FLACĂRA" (Intercont Music - 2008)
vol. 1: 1.Iluzia unei insule
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: ADRIAN PĂUNESCU
interpretare: VALERIU STERIAN (chitară acustică; percuţie; voce); NICOLAE ENACHE (sintetizator; claviaturi); DAN ANDREI ALDEA (chitară electrică)
vol. 9: 1.Antirăzboinică
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: ADRIAN PĂUNESCU
interpretare: VALERIU STERIAN (chitară acustică; percuţie; voce); NICOLAE ENACHE (sintetizator; claviaturi); DAN ANDREI ALDEA (chitară electrică)
vol.11: 1.Problema e una
muzică: VALERIU STERIAN
versuri: ADRIAN PĂUNESCU
interpretare: VALERIU STERIAN (chitară acustică; percuţie; voce); NICOLAE ENACHE (sintetizator; claviaturi); DAN ANDREI ALDEA (chitară electrică)


 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg