Unora ne place jazzul...

Domnului Alexandru „Puiu” Comănescu,
in memoriam

În 14 aprilie 1968, avea loc un eveniment a cărui tainică semnificaţie întrecea orice aparenţă: deschiderea oficială a Clubului de Jazz al Palatului Culturii din Ploiești, înfiinţat în 18 martie, în același an.

Părea un eveniment muzical obişnuit, care fusese gîndit și care s-a desfăşurat aidoma unui concert de jazz, susţinut de combourile conduse de Jancsi Körössy și Guido Manusardi (muzicieni care, pe atunci, locuiau şi activau în București), precedat de alocuţiunile organizatorilor și prezentat de legendarul Cornel Chiriac, un adevărat „Willis Conover” al României. Deși muzicienii care evoluau pe scenă erau jazzmani a căror reputaţie era indiscutabilă, concertul nu putea egala evoluţia unor giganţi ai genului pe scenele româneşti, precum Louis Armstrong ori Woody Herman, acesta din urmă concertînd la Ploiești dar și la Câmpina.

Din punct de vedere muzical, a fost o manifestare de excepţie. Numele muzicienilor – care s-au întrecut pe ei înșiși – înseamnă la fel de mult ca acum mai bine de 50 de ani, chiar dacă unii dintre ei nu mai sînt, azi, în viaţă: Jancsi Körössy, Guido Manusardi, Johnny Răducanu, Dan Mândrilă, Nicolae „Coca” Moraru ori Adrian Ciceu… Dintre invitaţi n-au lipsit regretaţii Mihai Berindei (decanul de vîrstă și autoritatea cea mai reprezentativă a jazzului românesc al vremii, teoretician şi critic muzical, pedagog și trompetist) şi Ion „Lulu” Tanoviceanu, un adevărat „maestru de ceremonii” al viitoarelor festivaluri. Un panou realizat de pictorul ploieştean Vladimir „Mirel” Zamfirescu, invita publicul într-un mod original – pentru acele vremuri – să participe la concert.

„Clubul” nu reprezenta o instituţie oficială propriu-zisă pentru activităţi cultural-educative, dotată cu local propriu, personal angajat și finanţată de la buget (cum erau, de exemplu, „Clubul CFR” sau cel al uzinelor „1 Mai”), ci era vorba doar despre un grup de iubitori ai jazzului (14 membri fondatori), care-și propunea să activeze în sensul promovării, popularizării și dezvoltării acestui important gen muzical la Ploiești, în mod special și în România, în general. Dintre membrii clubului sînt de amintit cunoscutul pianist ploieștean de swing, inginerul Robert „Lulu” Movsesian, capabil să binedispună, printr-un farmec personal nepereche și cu un umor nativ de cea mai bună calitate, orice fel de asistenţă; bateristul Constantin „Gigi” Alecu, un contabil cu suflet de artist; Alexandru Budișteanu („nea’ Sandu – YO9IB”), electronist de clasă și radioamator împătimit, un excelent cunoscător al curentului swing (și nu numai!); arbitrul internaţional de handbal Dan Dobrescu, întotdeauna săritor și un camarad desăvîrșit; biologul Șerban Ionescu-Homorâceanu (în timpul liber pictor, basist și multe, multe altele, secretar al Clubului, după plecarea temporară a lui Paul „Puiu” Mancaș – basist, compozitor, profesor de chitară – la Constanţa); excelentul pianist Robert Kovacs – pe atunci, profesor de fizică la Liceul „I. L. Caragiale” din Ploiești; inginerul Dumitru „Mitty” Olteanu, un factotum, dispus în orice clipă, zi și noapte, la orice efort; un alt inginer, Mihai „Katzu” Mezincescu, binecunoscut multi-campion de motociclism, un subtil cunoscător al jazzului, dar şi dedulcit la alte muzici rafinate; bateristul Alfred „Freddy” Goldberger (tehnician dentar de profesie), deţinător al unor mustăţi de… lord englez și cu o ţinută realmente aristocratică și, nu în ultimul rînd, regretaţii George „Gigel” Nicodimescu, o mină inepuizabilă de bună dispoziţie, talentat decorator și un mare cunoscător de muzică de calitate, profesorul Zoltan „Zoli” Petcu, o inteligenţă strălucită, o minte enciclopedică și un prieten de nădejde și basistul Viorel Popescu, un metalo-plastician de mare talent. Reușita muzicală, apreciată de toţi era, însă, dublată de o semnificaţie extramuzicală bine disimulată și, deci, greu detectabilă de oricine.

Jazz Club Ploiești era, practic, o asociaţie cultural-muzicală care, pentru a putea activa în mod public, se „aciuase” în Palatul Culturii și nu era iniţiată, organizată și condusă de stat, de partid sau de sindicatele oficiale ale regimului comunist, fiind rodul iniţiativei membrilor ei, avînd statut elaborat și adaptat fără nici un amestec din afară, cu o conducere aleasă în mod democratic, în deplină libertate. Președintele de atunci al „Jazz Club Ploiești” – profesorul de limba și literatura română Alexandru „Puiu” Comănescu, iniţiatorul și sufletul acestei temerare întreprinderi, un excelent pianist, un împătimit de jazz, permanent la curent cu tot ceea ce însemna acest adevărat fenomen muzical la nivel naţional și internaţional, un sentimental incorigibil, cu un rarisim cult al prieteniei – era, în acele vitrege vremuri, singurul președinte din ţară ales cu adevărat și nu conform „indicăţiilor” și „orientărilor” venite de la partid. Astfel, Jazz Club Ploiești era o „insulă”, un „paradis” – e adevărat, minuscule și extrem de fragile – de democraţie, pierdute undeva în „oceanul” dictaturii comuniste.

Scopul declarat al acestei asociaţii era promovarea jazzului românesc, ridicarea nivelului general de cultură muzicală și întărirea prestigiului internaţional al ţării. Idei generoase, desigur și conforme cu convingerile de atunci și dintotdeauna ale membrilor clubului. Scopul nedeclarat era, însă, acela de a se practica o breșă în obscurantismul cultural și ideologic al vremii (jazzul fiind considerat o „muzică decadentă a imperialismului american”), de a se deschide o fereastră spre Occident, de a se exprima liber – muzical dar și sub alte forme –, a se organiza și a acţiona cît mai bine.

Aceste lucruri, care atunci nu puteau fi spuse pe faţă, au fost înţelese de unii, chiar dacă nu de toţi. Ele au fost, însă, cu siguranţă înţelese atît de partid dar mai ales de „ochii, urechile și braţul înarmat” al acestuia, Securitatea – și, deci, atent supravegheate – considerîndu-se, probabil, că foloasele propagandistice, cel puţin în conjunctura „Primăverii de Praga” sînt cu mult mai mari decît pericolul real.
Bref, era un lucru mai mult decît evident (și recunoscut de toţi, fără reticenţă) și anume că acest club reprezenta o premieră absolută în viaţa culturală românească, nu numai postbelică, dar și antebelică, el fiind primul club de jazz din România.

Însă, fără diligenţele susţinute ale lui Puiu Mancaș, primul secretar al Clubului (un adevărat „uomo universale”, priceput la toate, de la tîmplărie și acustică electronică, la grafică și fotografie artistică) și fără bunăvoinţa directorului de atunci al Palatului Culturii, profesorul Ion „Nelu” Stan, ca și a regretatului Sandu Anastasescu, autor dramatic, pe atunci director al Casei Creaţiei Populare, acest prim club de jazz românesc nu ar fi putut exista.
Apoi s-au înfiinţat Jazz Club Pitești (septembrie 1968) și Jazz Club Timișoara (1 octombrie 1968), la a căror inaugurare au fost invitaţi și ploieștenii, care în acest fel au putut intra în contact cu mulţi oameni de o înaltă ţinută muzicală, intelectuală și morală – cum ar fi saxofonistul Marcel Jivănescu, basistul Ștefan Pethö, organizatorii celor două cluburi, apoi pianistul Paul Weiner și bateristului Eugen Gondi –, după care au apărut și restul cluburilor din principalele orașe din ţară.

Punctul culminant al acestui „Sturm und Drang” jazzistic de la sfîrșitul anilor ’60, l-a constituit Festivalul Naţional de Jazz „Ploiești ’69” (4–6 aprilie 1969), primul de acest gen din istoria cultural și muzicală românească, organizat de Clubul de Jazz din Ploiești cu sprijinul legal și logistic al Palatului Culturii.

De amintit, în acest context, ca o pată, de culoare, sprijinul moral – și nu numai! – acordat organizatorilor de soţiile și prietenele acestora, dar și de către metodiștii Palatului Culturii.

Greutăţile, însă, n-au întîrziat să apară și, pe măsura trecerii timpului, în loc să se diminueze, continuau să se acumuleze: lipsa fondurilor, a instrumentelor muzicale şi a logisticii sine qua non au fost principalele motive care au determinat, printre altele, retragerea multora dintre membri.
În aceste condiţii, al doilea Festival de Jazz, „Ploiești ’70” (aprilie, 1970) s-a organizat cu și mai mare dificultate, iar la cel de-al treilea (mai, 1971), obstrucţiile oficialităţilor, disimulate sub diverse pretexte, au devenit, practic, insurmontabile. Se apropia cu pași repezi „minirevoluţia culturală” din 1971, care a însemnat, mai întîi, sfîrșitul Festivalului de Jazz de la Ploiești și, apoi, al Clubului care-l înfiinţase și organizase.

Proiectata ediţie a IV-a, „Ploiești '72” , nu a mai primit aprobarea. Cît despre Club, el nu a fost interzis, însă s-a stins lent, lipsit de sprijin și fonduri. Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Jazz avea să fie organizată abia în anul 1974, la Sibiu, sub controlul financiar al CC al UTC, sub egida TVR.

Capitolul se încheiase, însă el fusese, deja, scris: în 1968, la Ploiești, fusese înfiinţat primul club românesc de jazz, prima asociaţie liberă (chiar dacă numai culturală), organizată pe criterii democratice, deschizîndu-se – atît cît o permitea conjunctura – o fereastră, pînă atunci închisă, prin care, în România, aservită și comunistă, pătrunsese acel „wind of change” dinspre Occident.

Bogdan-Lucian Stoicescu
19 decembrie 2019

* Text inedit, alcătuit pe baza documentelor din arhiva personală şi a mărturiilor regretatului profesor Alexandru Comănescu (de a cărui prietenie, am avut privilegiul şi onoarea să mă bucur în ultimii ani ai vieţii acestuia și în preajma căruia să mă aflu), precum și a cercetărilor și arhivei personale.

N.B. În preambulul documentarului din arhiva TVR (postat la adresa https://www.youtube.com/watch?v=uG0dBgsxNQo&feature=emb_logo), apar cu scurte intervenții, în plan apropiat, Puiu Comănescu și Nelu Stan.

Explicații foto:

1. Afișul primului Festival, Ploiești, 1969;
2. Puiu Comănescu alături de Anca și Bogdan Stoicescu la vernisajul unei expoziții documentare la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești;
3. Nelu Stan (al doilea din dreapta), Victor Teodoru (în spate), Florian „Moșu” Lungu (în centru), Bogdan Stoicescu (primul din stînga), lîngă el Mihai Mezincescu și Șerban Ionescu-Homorâceanu;
4. Alexandru „Puiu” Comănescu, Paul „Puiu” Mancaș, Nelu Stan și Lucian Sabados pe scena teatrului „Toma Caragiu”, la concertul inaugural al Asociației „Jazz Forum 03” (Ploiești, 2003);
5. De la dreapta la stînga: Șerban Ionescu-Homorâceanu, Nelu Stan, Nicolae Ioniță și Andi Enache - noiembrie 2019, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, cu prilejul sărbătoririi celor 50 de ani ai clubului;
6. De la dreapta la stînga: Zoltan Boroș, Sorin Zlat, Alexandru Șipa și Andi Enache - noiembrie 2019, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, cu prilejul sărbătoririi celor 50 de ani ai clubului.