Arta Sunetelor

 

Shakespeare – 400

Canalul de televiziune „Thirteen” (13), axat de regulă pe filme, pe capodopere, care nu sunt întrerupte niciodată de reclame, sărbătorește împlinirea a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare (1564 – 1616) printr-o serie de documentare pe diferite teme shakespeariene, toate cuprinse în emisiunea „Shakespeare Uncovered”, documentare care conțin istorie, biografie, spectacole iconice, noi analize, având drept gazde personalități cunoscute precum Hugh Bonneville, Joseph Fiennes, Morgan Freeman, David Harewood sau Christopher Plummer. Prima sesiune de filme a început cu Macbeth, apoi cu comediile A douăsprezecea noapte și Cum vă place, au urmat piesele istorice Richard II, Henric IV și V, apoi Hamlet și Furtuna. Cu ilustrații din spectacole aclamate în Anglia și Statele Unite. Al doilea sezon, ce se desfășoară acum, a adus în discuție piesele Visul unei nopți de vară, Regele Lear, Antoniu și Cleopatra, Romeo și Julieta, Othello, Îmblânzirea scorpiei. Demonstrația este realizată cu participarea companiei Globe Theater din Londra. Este o sărbătoare a artei, un regal de frumusețe și valoare. Ai sentimentul că Lumea înseamnă Shakespeare, că în aceste opere e adunată toată drama și bucuria umană, toți ne recunoaștem în ele, toți beneficiem de rodul lor, care pare infinit, care le dă hrană la milioane de oameni. Parcă timpul nici nu a trecut, parcă s-a oprit în loc, parcă trăim și gândim ca Hamlet, Rosalinda sau Lear.

Nu știi ce să admiri mai mult, pe Orson Welles sau Laurence Olivier în Othello, pe Kim Cattrall în Cleopatra, pe Morgan Freeman în Petruchio sau pe Joseph Fiennes în Shakespeare in Love, actor neliniștit care ne face martori ai unei călătorii sincretice în montările piesei Romeo și Julieta, în care strălucește teribila versiune modernă a lui Buz Luhrmann, cu Leonardo di Caprio în Romeo, având un pistol în mână în ultima scenă a sinuciderii.

Am văzut siderat aceste documentare, care sunt de fapt niște docudrama, genul pe care l-am cultivat și eu ca realizator la TVR. Unde am realizat 47 de astfel de filme, dintr-un proiect pe care l-am numit „istoria culturii române din perspectivă religioasă”. Dar când să realizez filmul Shakespeare și Eminescu, marele director general Hagic(n)ulea, ginerele lui Radu Beligan, mi-a desfăcut contractul de muncă în timp ce eram la filmare, fără nici o explicație. Astfel de crime se petrec curent la noi cu o totală nonșalanță, ca și cum nimic nu s-a întâmplat pe moșia vremelnică a câte unui nechemat, fără ca nimănui să-i pese, deși mi-aduc aminte de multe discuții cu pastori aleși, ca Antonie Plămădeală, Valeriu Anania, Constantin Galeriu sau Vincențiu Ploieșteanul, care regretau că am fost blocat să mai fac astfel de filme. Sau câți nu au regretat plecarea lui Iosif Sava de la TVR, dat abuziv afară de altă nulitate, de altă g(n)ulea, fără să înțeleagă de ce, dar soția și băiatul lui știu că el a murit din cauza acestui necaz.

La noi, dacă muncești, dacă dai roade, ești privit cu suspiciune fiindcă stârnești invidii și le strici celorlalți tabieturile indolenței și neputinței. Povestea cu „capra vecinului” nu este o vorbă fără acoperire, dimpotrivă. Nu-ți vine să crezi, dar cultura României s-a creat întâmplător, ca prin miracol, prin sacrificiul unor genii, cărora mediocritățile le-au ucis sistematic elanul.

Aș fi dorit să fac acel film. În lipsa lui am realizat studiul Shakespeare și Eminescu, pe care l-am scos cu sprijinul primăriei din Craiova, ce a susținut și Festivalul Shakespeare, carte pe care am publicat-o și în ediție engleză, să știe și shakespearienii americani cine este Eminescu.

Această istorie biografică mi-a fost răscolită de serialul „Shakespeare Uncovered”. Un episod a fost despre montările piesei Othello, altul despre Romeo și Julieta. Ideea fiecărui episod este foarte specială: regizorul ultimei montări a unei piese este pus să povestească felul cum a ajuns la viziunea sa. El își prezintă laboratorul de creație și intră astfel în istoria tuturor montărilor shakespeariene de până la el. Sunt prezentate mai ales fragmente din ecranizări, în care apar mari actori și crezul regizorilor care le-au realizat. Momentele artistice sunt alternate cu interviuri, cu opinii ale unor specialiști în domeniu, profesori la mari universități. Totul este în stil docudrama, documentare cu actori excelent realizate, în care jocul scenic beneficiază de un montaj cinematografic alert.

Teribile sunt replicile shakespeariene. Revoluția este de proporții. Shakespeare nu numai că le-a dat de mâncare istoricilor, actorilor, cineaștilor, la milioane de oameni, dar a făcut și din limba engleză o limbă regală. E mare diferență între engleza vorbită pe stradă sau în galeriile unde o aud zilnic și limba lui Shakespeare, limba de pe scenă sau de pe ecran. La recenta vizită a lui Obama la Londra, el a dorit să meargă și la Globe Theater, unde i s-a prezentat un fragment din Hamlet. Actorul era de culoare. Totul a fost magic, fiindcă lumea lui Shakespeare este o realitate paralelă. Nu știm dacă Macbeth sau Richard mai fac parte din realitatea noastră sau dacă nu sunt personaje iconice. Ai sentimental că adevărata realitate este cea de pe scenă, fiindcă ficțiunea bate viața. Romeo și Julieta au instituit un univers aparte, Shakespeare a impus o realitate nouă, diferită de realitatea de zi cu zi. Lumea lui Shakespeare se desfășoară ca o oglindă cu viață proprie în derularea istoriei, de aceea uneori crezi că istoria urmează poveștile lui Shakespeare, nu invers.

Piesele lui sunt atât de tulburătoare fiindcă sunt vii, sunt viață adevărată, iar viața este antiteză, cum spunea Eminescu, al cărui model dramatic a fost Shakespeare. În Romeo și Julieta, ceea ce ne impresionează din cale afară este faptul că tragedia are loc între tineri. Tinerii își dau viața, pentru prietenie, pentru demnitate, pentru orgoliu, pentru familie, pentru iubire.

Sigur, și la noi a avut loc, ca la fiecare doi ani, în aprilie, o nouă ediție a Festivalului Shakespeare de la Craiova, care a fost pus, nu mă îndoiesc, sub acest semn al cifrei 400 de când firmamentul ceresc s-a împodobit cu cea mai strălucitoare stea umană. Din păcate, festivalul a ajuns să se desfășoare într-un anonimat perfect. Eu, care urmăresc zilnic presa de acasă, nu am citit nici o știre despre acest eveniment. Pentru cine oare se face acest festival, doar pentru organizatorii lui și trupele care participă la el? De la un festival internațional, a ajuns un festival de gașcă, un festival de osanale, gonflat de autorii lui, care se premiază între ei, realizând în acest fel performanța de a face un festival provincial, total marginalizat, fiindcă este lipsit de dimensiune critică. Ogarul Boroghină nu știe unde să mai alerge cu lauri și plicuri pentru a face un fel de bănie planetară, din care se înfruptă însă numai „aleșii”, aceiași, mereu și mereu. Ca Caramitru (scuzați cacofonia, inevitabilă) și Banu, cărora nu le mai este rușine să tot primească de la un patancioclu al festivalului premii inventate, jignind astfel teatrul românesc, de parcă nu ar mai avea tineri de viitor, care acum au nevoie de ajutor, nu mâine sau poimâine. Dacă un astfel de festival este marginalizat printr-o asemenea autogonflare, înseamnă că însuși teatrul și chiar cultura Românei sunt marginalizate, nu mai contează. Dar ce mai contează pentru politruci? Ei cred că defilează cum le place, adică într-un anonimat care să le aducă întronări fără valuri, dar nici nu bănuiesc că și ei fac parte, cu mizeriile lor, din piesele lui Shakespeare, adică din judecata nemiloasă a posterității.

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York

30 aprilie 2016

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg