Arta Sunetelor

 

STEVIE RAY VAUGHAN

Unul dintre puţinii care au avut vreodată curajul să atace “Voodoo Chile”, Stevie Ray Vaughan a plecat în 1990 să-şi întâlnească maestrul, pe Jimi Hendrix. A continuat seria dispariţiilor tragice în accidente aviatice deschisă de Buddy Holly, Patsy Cline, Jim Croce şi Otis Redding. B. B. King spunea despre Stevie că a fost "the blackest white man I've ever seen", iar Eric Clapton recunoştea că "Nu cred că cineva mi-a câştigat mai mult respectul. Când l-am ascultat prima dată pe Stevie Ray, m-am gândit, ‘Oricine ar fi el, va zgudui lumea… Trebuie să aflu, până deseară, cine este acest chitarist. Doar de două sau trei ori în viaţă am simţit asta... am oprit maşina… am ascultat… şi m-am gândit că trebuie neapărat să aflu cine cântă, în acel moment, nu mai târziu. ACUM.’ Îmi amintesc că am fost fascinat de faptul că niciodată nu părea a se pierde… în nici un fel… Era ca şi cum nu lua niciodată o pauză ca să se gândească la ce va urma, totul curgea de la sine, din el. Va mai trece mult timp până să apară cineva la fel de stralucitor ca şi el". Vaughan a fost unul dintre puţinii care au reuşit să clădească o punte între Blues şi Rock, cu o consistenţă nemaiîntâlnită la vreun muzician, din anii ’60 încoace. 

Stevie Ray Vaughan s-a nascut în Oak Cliff, Dallas, Texas, pe 3 octombrie 1954. Era mai tânărul frate al lui Jimmie Vaughan (n. 1951) şi fiul lui Jim, muncitor într-o fabrică de azbest, şi al Marthei Vaughan, secretară la o staţie de preparare a cimentului. Influenţat de Jimmie, care va merge pe drumul său cu The Fabulous Thunderbirds, Stevie a început să cânte la chitară la 11 ani şi, foarte repede, a devenit un muzician solicitat de grupurile locale de liceeni. Elevul Vaughan nu prea se mai descurca însă cu şcoala. Picotea în fundul clasei, obosit de cântările ce durau toată noaptea. Slabele rezultate din liceu reflectă lipsa lui de interes pentru învăţătură. Până la urmă, în ’72, îşi abandonează complet studiile şi se mută la Austin pentru a se dedica în întregime muzicii. Doyle Bramhall, un vechi prieten şi coleg de compus al lui Stevie, a fost primul care l-a încurajat constant spunându-i că este un bun chitarist. Era perioada când cântau împreună în The Nightcrawlers. Apoi, la mijlocul anilor ’70, Stevie a fost cooptat de una dintre cele mai populare trupe de club din Austin, The Cobras. Nu foarte mulţumit, Stevie îşi formează în ’76 un ambiţios grup de R&B numit Triple Threat Revue, în care, alături de el, se aflau Lou Ann Barton, W.C. Clark, Freddie Pharoah şi Mike Kindred şi care va evolua în Triple Threat (Stevie, Lou Ann, Chris Layton, Jackie Newhouse). Când Lou Ann a părăsit trupa, în 1980, pentru The Roomful Of Blues, Stevie a mai făcut un pas înainte.

Se năştea astfel Double Trouble (după o piesă a lui Otis Rush), în care, un an mai târziu, Tommy Shannon îl înlocuieşte pe Newhouse la bas, şi care avea să devină una dintre cele mai apreciate trupe din Texas. În plan personal, Stevie se căsătorise în iarna lui ’79 cu Lenora (Lenny) Baily, căreia îi va dedica o splendidă piesă instrumentală, botezată, evident, "Lenny". 1982 este probabil unul dintre cei mai importanţi ani din biografia lui Vaughan, pentru că, la Festivalul de la Montreux, este descoperit de… David Bowie, care îl invită să cânte pe albumul său, LET'S DANCE. O altă invitaţie vine din partea lui Jackson Browne care îl convoacă în studioul său, Browne's Downtown, din Los Angeles. În paralel, Stevie Ray Vaughan & Double Trouble semnează cu Epic Records, prin legendarul om de la A&R, John Hammond Sr. Era începutul unei cariere de superstar internaţional şi al unui program constant de turnee mondiale. În 1983 a fost lansat TEXAS FLOOD, albumul de debut al lui Stevie cu Double Trouble (ce urcă în Top 40 unde se menţine aproape jumătate de an, fiind una dintre dovezile revirimentului blues-ului), înregistrat în mai puţin de o săptămână, iar trupa apare pentru întâia oară la Austin City Limits. Concertul său din Toronto, de la El Mocambo, este înregistrat pe video, documentul fiind relativ recent relansat şi pe DVD. Dedicat Bluesului, Stevie Ray avea să îl refuze pe Bowie ce îi oferise job-ul de chitarist principal în trupa confecţionată pentru turneul său de stadioane.

Urmează, cu o frecvenţă anuală, COULDN'T STAND THE WEATHER, probabil albumul pe care influenţa lui Jimi Hendrix aupra tehnicii interpretative al lui Vaughan se simte cel mai bine (conţine « Voodoo Chile »), şi SOUL TO SOUL, un disc pentru care Double Trouble este completat cu un clăpar şi un saxofonist şi pe care poate fi ascultată (varianta CD) medley-ul de peste 13 minute a compoziţiilor lui Hendrix, « Little Wing/Third Stone from the Sun ». Atenţie, să ne aducem aminte că Jimi nici măcar nu şi-a propus să încerce vreodată să cânte live « Third Stone from the Sun » ! Iar Vaughan o reuşeşte cu brio !35 ‘’Little Wing” va apare într-o interpretare mai jazzy şi pe THE SKY IS CRYING, culegere apărută postum, în 1991. Revenim însă la cronologie. Stevie produce albumul de revenire al lui Lonnie Mack, STRIKE LIKE LIGHTNING, pe care este invitat să cânte pe cinci piese. Lonnie Mack fusese unul din idolii săi din copilarie, alături de Jimi Hendrix, de bluesmanii Albert King, Muddy Waters şi Otis Rush, şi de chitaristul de jazz, Kenny Burrell. În 1986, apare pe piaţă LIVE ALIVE (cu « Voodoo Chile » în varianta de concert), iar Stevie intră într-un centru de reabilitare pentru a scăpa de problemele generate de alcool şi de droguri (cărora le căzuse pradă întâia oară în timpul unui concert în Germania). Rupe legăturile cu furnizorii săi obişnuiţi şi se apropie din nou de mama sa, Martha. Din acel moment, Vaughan va rămâne departe de stupefiante pentru întreaga sa viaţă. Va refuza chiar şi ceaiul pentru simplul motiv că… conţine cofeină.

Stevie Ray Vaughan îşi face o apariţie surpriză în comedioara “Back to the beach”, în care cântă un duet, “Pipeline”, cu ‘The King of the Surf guitar’, Dick Dale. Divorţează de Lenny. În ’88, apare ‘unplugged’ la MTV şi are o presţatie memorabilă la New Orleans Jazz & Heritage Festival. Înregistrează IN STEP, cel mai de succes produs al său (Grammy pentru ‘Contemporary Blues’) şi pleacă în turneu cu un alt maestru al chitarei, Jeff Beck. Invitat pentru a doua oară la Austin City Limits, lansează ambele participări pe o casetă video intitulată LIVE FROM AUSTIN, TEXAS. Auzindu-l, Albert Collins declara încântat: "Era atractiv pentru tineret şi avea tot timpul o flacără în el. A făcut din blues un lucru tânăr şi bătrân în acelaşi timp.".

În 1990, Stevie concertează cu Joe Cocker şi finalizează împreună cu fratele său, Jimmie, FAMILY STYLE. Stevie Ray Vaughan moare pe 27 August, 1990, într-un accident de elicopter, după ce cântase într-un concert, susţinut la Alpine Valley, Wisconsin, cu Jimmie, Buddy Guy, Eric Clapton şi Robert Cray (un session final senzaţional de 20 de minute pe “Sweet Home Chicago”). La înmormântare, printre cei 3.000 de oameni veniţi să-l conducă pe ultimul drum, puteau fi văzuţi Jeff Healey, Dr John, ZZ Top, Ringo Starr, Stevie Wonder, Jackson Browne, Bonnie Raitt şi Buddy Guy (care la o zi după, cu glasul înecat de lacrimi, mărturisea: “Stevie a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut, cel mai bun chitarist pe care l-am ascultat vreodată şi cel mai bun om pe care cineva şi-ar dori să întâlnească.”). Spiritul şi muzica lui Stevie Ray Vaughan continuă să traiască. Pentru totdeauna.

Apariţia postumă al lui FAMILY STYLE a fost prima dintr-o serie de înregistrări lansate pe piaţă ce au ţinut vie amintirea lui Stevie Ray în conştiinţa pasionaţilor de muzică (THE SKY IS CRYING, IN THE BEGINNING, LIVE AT CARNEGIE HALL şi, fatalmente… GREATEST HITS). Koko Taylor avea să spună: "Oamenii nu mai dădeau atenţie bluesului…Vaughan a fost unul dintre muzicienii care au schimbat asta.". Cât despre recunoaşterea legăturii sale spirituale cu Jimi Hendrix, aceasta a venit firesc, din partea familiei lui Jimi, prin includerea « Little Wing/Third Stone from the Sun » pe singura compilaţie-tribut oficial editată sub auspiciile Hendrix Experience (Janie Hendrix & Co), POWER OF SOUL (Stevie apare în compania ilustră al lui Clapton, Santana, Sting, John Lee Hooker, Chaka Khan şi Stanley Clarke). Să încheiem însă cu gândurile lui Stevie Ray Vaughan: “Lumea e mare, şi e multă durere şi suferinţă în ea, şi nu e nevoie să pun şi eu umărul la asta făcându-mi rău mie şi celor dragi mie. Ce încerc să vă spun e aşa : vă rog să aveţi grijă de voi şi de cei dragi vouă, căci pentru asta suntem pe lume, asta e tot ce avem, şi asta e tot ce luăm cu noi pe lumea cealaltă. Înţelegeţi ? ”

IOAN BIG

"Pasiunea lui Ioan Big pentru S.R.V. şi muzica sa m-a îndreptăţit să-l aleg pentru a scrie în locul meu despre un alt geniu al muzicii rock. Calităţile sale de bun organizator şi fin observator al mişcării muzicale la nivel macro (editor al revistei SUNETE şi autor al MITOLOGIILOR SUBIECTIVE - Eric Clapton şi ERA PUNK, event designer & trainer, producător şi manager de evenimente cprporatiste şi publice din ţară şi străinătate. Ex: John Abercrombie, Chicho Valdez, Cesaria Evora, Al DiMeola, Holmes Brothers, Bobby McFerrin, etc) mi-a întărit convingerea că este cel mai potrivit pentru această disertaţie". (R.L.)

Discografie:

Solo
1. Texas Flood (1983 - Epic Records)****
2. Couldn't Stand The Weather (1984 - Epic Records)*****
3. Soul To Soul (1985 - Epic Records)*****
4. Live Alive (1986 - Epic Records) (colecţie de îregistrări live între 1983 - 1985)*****
5. In Step (1989 - Epic Records)****

Post-mortem
1. Family Style, cu Jimmie Vaughan (1990 - Epic Records)***
2. The Sky Is Crying (1991 - Epic Records)****
3. In The Beginning (1992 - Epic Records)***
4. Live At Carnegie Hall (1997 - Sony Music) (Înregistrare a concertului de ziua de naştere a lui SRV de la Carnegie Hall din 4 Octombrie 1984)*****
5. SRV (2000 - Sony Music) – O compilaţie mult aşteptată cu foarte mult material inedit.*****
6. Live At Montreux: 1982 & 1985 CD (2001 - Sony) - Performanţele SRV de la Festivalul Internaţional de Jazz de la Montreux, Elveţia.*****

DVD
At El Mocambo*****1983
Live In Tokio (Japan)****1985
Live from Austin, Texas*****      1995
Live At Montreaux 1982 /1985*****2004
cu Albert King - In Session ***1999
Boogie with SRV - Live Daytona Beach 72 min*****1987
Pride and Joy**** / SRV Live 11 Tracks***2007      

compilaţii, reeditări:
1. The Real Deal: Greatest Hits Vol. 2 (1999 - Sony Music)
2. Texas Flood, with 5 bonus tracks (1999 - Sony Music)
3. Couldn't Stand The Weather, with 5 bonus tracks (1999 - Sony Music)
4. Soul To Soul, with 3 bonus tracks (1999 - Sony Music)
5. In Step, with 5 bonus tracks (1999 - Sony Music)
6. Blues At Sunrise (2000 - Sony Music) - On April 4, 2000, Sony/Epic
7. Blues at Sunrise, o colecţie de piese slow-blues, (versiune live a "Tin Pan Alley" cu Johnny Copeland şi o nouă interpretare a piesei "The Sky is Crying").

Alte înregistrări:
1. In Session: Albert King with Stevie Ray Vaughan (1999 - Stax Records) - 1983 jam-session cu Stevie Ray Vaughan şi Albert King.****
2. Tribute to Stevie Ray Vaughan (1996) (live 11 Mai 1995).****
3. Changes [EMI] (1999) - David Bowie
4. Let's Dance (1983) - David Bowie
5. Heartbeat (1986) - Don Johnson
6. Famous Blue Raincoat (1987) - Jennifer Warnes
7. Sugar Coated Love (1998) - Lou Ann Barton
8. Peacemaker - Jerry Lynn Williams
9. Emerald City (1986) - Teena Marie
10. Better Shred Than Dead: The Dick Dale Anthology (1997) - Dick Dale

Coloane sonore:
1. Dukes Of Hazzard (2005)
2. From Dusk Till Dawn (1996)
3. Martin Scorsese Presents the Blues: A Musical Journey (2003)
4. Major League 2 (1995)
5. Heaven's Prisoners (1995)
6. Martin Scorsese Presents the Blues: The Best of the Blues (2003)


 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Suceava blues 2017.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg