Arta Sunetelor

 

SCENA ROMÂNĂ DE JAZZ ANTE - & POST - 1989 (V)

Printre jazzmenii ce și-au menținut „cartierul general” în patrie, exemplară mi se pare opțiunea lui Mircea Tiberian: și-a făurit un statut de virtual lider al comunității jazzistice din România, utilizând Foto Mircea Tiberian scena 5.jpgla maximum șansele (la rigoare, chiar și impedimentele) ce-l împresurau la el acasă. Porțile succesului îi fuseseră întredeschise încă din deceniul 1980, însă după 1990 și-a putut valorifica atât talentele interpretative – în compania unor spirite afine, din țară și din străinătate – cât și pe cele componistice, didactico-organizatorice (devenind principalul profesor de jazz la Universitatea Națională de Muzică din capitală), sau teoretico-eseistice (este autorul unor delectabile volume de eseuri cu tematică jazzologică).

Similar este și statutul profesional atins de reedsman-ul Cristian Soleanu. În teribila „criză de supraproducție” a jazzului actual, el a reușit să-și creeze o sonoritate aparte – învăluitoare, pregnantă, flexibilă – adecvată celor mai diverse brasaje stilistice. În plus, Soleanu a publicat și el o carte de jazzologie, semnificativ intitulată Incertitudini, inspirație și echilibru. Improvizația, apărută la Editura Muzicală, București, în 2018.

Pe un palier valoric similar se situează alte personalități de prim plan, cum sunt trompetistul/flugelhornistul Sebastian Burneci, pianistul Sorin Zlat, contrabasistul Pedro Negrescu, ghitaristul Sorin Romanescu, trombonistul Liviu Mărculescu, junele baterist Iulian Nicolau.

De altfel, oferta română în materie de muzicieni valoroși este consistentă, chiar dacă oportunitățile de manifestare de care dispun aceștia sunt cam precare. Încerc, în continuare, să schițez o listă orientativă, structurată pe instrumente. Așadar, pian: Harry Tavitian, Petre Andrei, Florin Răducanu, Puiu Pascu, Andrei Tudor, Marius Vernescu, Romeo Cozma, Sebastian Spanache, George Foto Catalin Rasvan scena 5.jpgNatsis, Adi Stoenescu, Petru Popa, Albert Tajti, Răzvan Pârvu, Marius Oancea, Alexandru Olteanu, Andras Szép, Cornel Cristei. Saxofoane/clarinet/flaut: Liviu Laurențiu Butoi, Lucian Nagy, Alexandru Arcuș, Mihai Iordache, Eduard Neumann, Marius Gagiu, Zoltan Reman, Alex Munte. Contrabas/ghitară-bas (regretând absența din țară a prodigiosului Decebal Bădilă): Michael Acker, Johnny Bota, Adrian Flautistu, Vlaicu Golcea, Cătălin Răsvan, Uțu Pascu, Ciprian Parghel, Eugen Tegu, Răzvan Cojanu, Zoltan Hollandus, Iulian Vrabete, Virgil Popescu, Paul Baciu, Marius Marchiș. Baterie/percuție: Laurențiu Zmău, Mario Florescu, Lucian Maxim, Tavi Scurtu, Dinu Simon, Laurențiu Ștefan, Tudy Zaharescu, Claudiu Purcărin, Vlad Popescu, Tudor Parghel, Eugen Nichiteanu, Marian Toroimac, Adrian Tetrade, Vadim Tichișan, Liviu Pop, Ferencz Aron, Marcel Moldovan, Cristian Bantaș. Trompetă: Emil Bâzgă, Dan Huideș, Ion Leonte, Laurențiu Moise, Silviu Groază, Petre Ionuțescu, Silviu Albei, Horațiu Boșca, Elias Jula, Iosif Sătmărean. Trombon: Florian Radu, Mircea Neamțu, Robert Cozma, Cristian Labus, Adrian Cojocaru, Valentin Dogaru, Gerhardt Bekes. Ghitară: Marian Georgescu, Toni Kühn, Capriel Dedeian, Liviu Negru, Horea Silvio Crișovan, Mircea Bunea, Alexandru Man, Dan Alex Mitrofan, Ionuț Dorobanțu. Keyboards: Toni Kühn, Adi Stoenescu, Simona Strungaru, Peter Sárosi, Teodor Pop.

Sectorul vocal s’a dezvoltat la noi oarecum în siajul (dacă nu penumbra) inegalabilei Aura Urziceanu. Cazul cel mai evident este chiar recenta ascensiune a Elenei Mindru, fundamentată pe o reevaluare a modelului din urmă cu o jumătate de secol. Abordarea a devenit mai cerebrală, mai vastă, mai sofisticată, conformă criteriilor unei epoci în care controlul digitalizat tinde să neglijeze expansivitatea genuină. Oricum, pe lângă volatilele vocaliste menționate ceva mai sus, au apărut o multitudine de tinere aspirante, majoritatea formate în micile secții de jazz din sistemul nostru de învățământ superior muzical. Afirmarea lor este dificultuoasă, în condițiile „zgomotului și furiei” dominante în mass-media de pe Planeta noastră în curs de extenuare. În branșa asta e complicat de ținut o evidență (orice căutare pe internet e edificatoare), totuși surprizele – adeseori plăcute – nu lipsesc: Maria Chioran – solista formației Bega Blues Band; Laura Orian – vocalistă și pianistă interiorizată, cu apetență pentru subtilitățile jazzului brazilian; Ana-Cristina Leonte – care își revalorizează din perspectivă jazzistică resursele muzicale cu rădăcini în zona Sofiei Vicoveanca; Sandu Bantaș – o rarisimă prezență masculină la această secțiune; Cristina Moraru Petrescu – apariție în perpetuă reconversie, de la fado sau bossa nova, până la proceduri vocale acut-neconvenționale (cf. albumul Junetrip-Aimna, realizat împreună cu ghitaristul Cristian Ciceu și percuționistul Dominic Csergö la Soft Records, 2013). Au existat și două grupuri vocale cu excelente performanțe a cappella: Harmony, fondat și condus de Constantin Iridon la Sibiu și Jazzappella, fondat și condus de Zoltan Andras la București.

Marius Preda scena 5.jpgN’ar fi just din partea mea să nu-i menționez și pe câțiva interpreți care se exprimă prin instrumente mai rar întâlnite pe scenele de jazz. Mult-elogiatul Marius Preda a reușit să compatibilizeze năbădăiosul țambal cu esențele jazzului. În plus, poliinstrumentistul se manifestă cu egală competență și strălucire pe vibrafon, vioară, acordeon, contrabas, pian, nai și vocal. Păcat doar că geniul său nu dispune de o difuzare corespunzătoare. Pare neverosimil, dar albumul din 2016 Marius Preda – Mission Cimbalom, pe a cărui copertă figurează Arturo Sandoval, Mike Stern, Dennins Chambers, Tom Kennedy, Teymur Phell, Tudy Zaharescu și Vladimir Cosma (din păcate, nu și Decebal Bădilă), a fost produs în regie proprie. La fel se întâmplase și cu albumul de debut, pe care îl intitulasem eu însumi Latinos do Oriente (preluând sintagma patentată de Mircea Eliade, când și-a conceput în Portugalia compendiul de Istorie a Românilor). În cadrul concertelor pe care le-am organizat sub egida ICR Lisabona în toamna 2009, muzica interpretată de Trio-ul omonim (compus din Preda, Decebal Bădilă și percuționistul austriac Antal Steixner) avu un impact ieșit din comun: recitalul de la Hot Clube de Jazz de Portugal începuse, după uzanța locală, pe la ora 22; însă entuziasmul avizatului public ce umpluse sala HCP i-a determinat pe muzicieni să-și prelungească prestația mult după miezul nopții. Am plecat de acolo pe la două noaptea, în euforia generală, acompaniați de jovialul director al HCP, Luís Hilário. Soarta a vrut ca acela să fie probabil ultimul concert memorabil ținut în clubul de jazz cu cea mai lungă activitate neîntreruptă din Europa. Fusese fondat în 1948. Din păcate, la foarte scurt timp după inubliabila noapte oferită de Latinos do Oriente, HCP fu distrus de un incendiu. Operațiunile de redeschidere au durat vreo doi ani, însă vechiul sediu devenise inutilizabil, așa încât s’a amenajat unul nou, în aceeași șarmantă piațetă lisboetă, numită Praça da Alegria.

Un alt virtuoz care i-a entuziasmat pe portughezi, a fost acordeonistul Emy Drăgoi, participant împreună cu formația sa la Fiesta francofoniei 2009, organizată în colaborare de Instituto Franco-Português și ICR Lisabona. Alți mânuitori români (inclusiv basarabeni) de miscellaneous instruments în sfera jazzului: Anatol Ștefăneț / violă; Toni Kühn / orgă, melodica; Valeriu Cașcaval / țambal; Cezar Catanoi / caval, nai, acordeon, flaut, fluier, ocarină, cimpoi; Cătălin Târcolea / nai, sintetizatoare; Damian Drăghici / nai; Marius Mihalache / țambal; Dalila Cernătescu / nai; Vali Boghean / caval, fluiere, nai; Adi Stoenescu / orgă; Sasha Bota / violă; Alex Simu / clarinet-bas; Ioan Octavian Mandi / tubă; Liviu Deac / tubă.

Alexandru Andries scena 5.jpgO categorie dificil de fixat în tipare ar fi aceea situată la liziera dintre jazz, blues și world music.
Vocalistul/poetul/ghitaristul/keyboardistul Alexandru Andrieș a înfăptuit o sinteză inconfundabilă între multitudinea tiparelor de blues și subtilitățile limbii noastre și ale humorului românesc (o resursă ce se manifestă cu mai multă vigoare în perioadele de restriște traversate de națiune). Are la activ un număr impresionant de albume discografice – printre care și câteva realizate deja în perioada totalitarismului.

În cazul grupului Nightlosers avem de-a face cu intenții similare, dar accentul se mută spre folclorul de sorginte transilvană și către efectele parodice, aplicate uGeorge Baicea scena 5.jpgnor piese arhicunoscute – fie din patrimoniul autohton, fie din cel global. Conceptual vorbind, formația e coordonată de Hanno Höfer/voce, ghitară, muzicuță, kazoo, washboard, însă impactul ei muzical i se datorează principalmente virtuozului violinist Jimi El Laco (abil și pe claviaturi, ghitară sau bouzouki). Printre efectele de culoare figurează sugestiile țambalistice obținute pe keyboards de Geza Grunzo, grohăielile porcușorilor de cauciuc ai percuționistului Claudiu Purcărin, cântatul din frunză al veteranului Aloiziu Pandrea.

În genere, e dificil de stabilit o listă fermă cu interpreți de blues – vocali sau instrumentiști – activi în România. Cu riscul de a-i uita pe mulți, voi aminti numele cu care m’am întâlnit ceva mai frecvent: Harry Tavitian, Florin Ochescu, Berti Barbera, A.G. Weinberger, George Baicea, Iulian Vrabete, Roxana Stroe, Nicu Patoi, Marcian Petrescu, Rareș Totu, Raul Kusak, Liviu Pop, Sorin Chifiriuc, Rudy Teianu, Eduard Bălașa, Relu Bițulescu, Minioneta Florescu-Georoiu.

Nightlosers scena 5.jpg

Virgil Mihaiu
30 octombrie, 2020

Legenda foto: 1. Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Chris Dahlen (foto Tudor Macovei); 2. Cătălin Răsvan (foto RoZa Zah); 3. Marius Preda; 4. Alexandru Andrieş (foto Vlad Eftenie); 5. George Baicea; 6. Nightlosers.

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tusnad 2021.jpg

Afis_Brezoi 2021.jpg

Afis_Darmanesti Blues.jpg