Arta Sunetelor

 

SATU MARE: UN ALBUM - UNICAT

Intitulam deunăzi un articol cu binecunoscutul dicton „Omul sfinţeşte locul”. Iată, pentru rândurile care urmează, s-ar cuveni să reiterez acest proverb, dar la plural: „OAMENII sfinţesc locul”! Aforism cu adresă nemijlocită la domnii şi doamnele Gigi Molnar, Maria-Magdalena Matei, ai lor vrednici coechipieri Ionel Bledea, Ciprian Muntean, Radu Lup, Cserey Csaba,  Tatiana Vaida şi alţii din cadrul Centrului Cultural „George Mihail Zamfirescu” de sub egida Primăriei Municipiului Satu Mare. Oraş integru, civilizat, multietnic, multicultural, cu al său înfrunzit perimetru central în zona relativ restrânsă a căruia sălăşluiesc lăcaşurile câtorva culte religioase coexistente. Ne referim la acest burg în care – cei înainte numiţi o afirmă nu fără o legitimă mândrie – funcţionează într-o perfectă consonanţă „teatru, filarmonică, muzee, centru cultural, şcoală de artă, bibliotecă, centru de creaţie, asociaţii culturale”, toate aglutinând, într-o tumultuoasă viaţă artistic-culturală, activităţile creative ale pictorilor, sculptorilor, scriitorilor, poeţilor, slujitorilor marii muzici, ca şi ale folkiştilor, rockerilor!

În ceea ce ne interesează, pe mine şi pe melomanii compartimentului sonor caracterizat prin utilizarea travaliului improvizatoric, la Satu Mare, pe lângă Samfest International (Folk, Rock, Folclor – 2005 - 2012) şi alte manifestări precum Christmas Fest (Folk, Jazz, Rock   1996 - 2017), Festival de Teatru Scurt (1996 - 1998), Samus Rock Alive (1996 - 2004), Smart Days (2014 - 2015), concerte de ghitară acustică (2004 - 2018), Ziua Oraşului (1996 şi între 2004 - 2019), au avut loc nu mai puţin de douăsprezece ediţii de notabilă ţinută ale sărbătorii muzicale SamFest International Jazz, în perioadele 2005-2012, 2017-2020. Ambiţia acestui festin muzical de a fi comparabil, ca valoare şi ca notorietate a participanţilor, cu evenimentele festivaliere similare de la Sibiu, Timişoara, Ploieşti, Iaşi, Gărâna, Bucureşti, s-a concretizat în apariţiile pe scenele sătmărene ale unor muzicieni prestigioşi de pe firmamentul internaţional al jazzului, precum ghitariştii Al di Meola, Larry Coryell, Philip Catherine, Gyárfás István, trompetiştii Tomasz Stańko, Erik Truffaz, László Sallai, Arve Henriksen, pianiştii John Taylor, Leszek Możdżer, Bugge Wesseltoft, Nik Bärtsch, Mike Krstić, Stavros Lantsias, Sárik Péter, Helge Lien, Francesco Kekko Fornarelli, organistul trompetist şi vocalist Joey DeFrancesco, acordeonistul Fausto Becalossi, saxofoniştii Tore Brunborg, Pawel Smorag, Trygve Seim, Wolfgang Puschnig, violonistul Adam Bałdych, basistul violoncelist Lars Danielsson, basiştii Mike Parker, Fonay Tibor, Trond Frones, bateriştii Billy Cobham, Trilok Gurtu, Alphonse Mouzon, Gálfy Attila, Köszegi Imre, percuţionistul Kornel Horvath, iar dintre artiştii autohtoni, pianiştii Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Puiu Pascu, Ion Baciu Jr., Andrei Tudor, Petrică Andrei, Sorin Zlat, Albert Tajti, Toni Kühn, Elena Gatcin (şi vocalistă), Alex Racoviţă, Teo Pop, Serghei Ivanov, Laura Orian, saxofoniştii Nicolas Simion, Garbis Dedeian, Liviu Butoi, Lucian Nagy, Cătălin Milea, trompetistul Petre Ionuţescu, tromboniştii Liviu Mărculescu (cântând şi la bucium, basflugelhorn), Nelu Petcu, Vlad Faur, tubistul Ioan Teofilat, ghitariştii Sorin Romanescu, Capriel Dedeian, Alex Man, Marius Pop, Mircea Bunea, Gabriel Almaşi, Eugen Toboş, Dan Alex Mitrofan, Sergiu Vătavu, banjo-istul Dan Oswald, basiştii Răzvan Cojanu, Johnny Bota, Adrian Flautistu, Zoltan Hollandus, Uţu Pascu, Alex Calancea, Ciprian Parghel, Mihai Moldoveanu, Alex Mike, Florian Nicolau, Giani Amarandei, bateriştii Dinu Simon, Tudor Parghel, Csaba Csongor Zsolt, Marcel Moldovan, Vali Potra, Gabi Matei, Iulian Nicolau, Constantin Stavrat, percuţioniştii Cserey Csaba (din Satu Mare), Sergiu Cătană, vocalistele Aura Urziceanu, Anca Parghel, Teodora Enache, Luiza Zan, Nadia Trohin, Irina Sârbu, Maria Chioran, Cătălina Beta, cei şase cântăreţi ai formulei din 2012 a grupului vocal Jazzappella – Raluca Stoica, Ana-Cristina Leonte, Elena Moroşanu, liderul Zoltan Andras, Mircea Mutulescu, Bogdan Tudor; dar şi formaţiile combo, străine – Bohem Ragtime Jazz Band, Molnár Dixieland Band, Storyville Jazz Band, Special Providence, Barabás Lörinc Quartet, New Soul Band, Djabe (Ungaria), Meadow (Norvegia / Marea Britanie), Paul de Castro Sextet (SUA), Portico Quartet, Shakatak (Marea Britanie), Mathias Eick Quintet (Norvegia), EABS (Polonia), Skopje Connection (Macedonia / Italia); şi din România – Orient Express, Bega Blues Band, Snako Dixie Jazz Band, Mike Godoroja & The Blue Spirit, Mario and the Teachers, Fusioncore, Junetrip, Exit Oz, Trompetre, JazzyBIT, Cosmic Q, Blazzaj, Essential Notes din Satu Mare, Balkanamera Jazz Q etc. Ediţia a noua din anul 2017 a cuprins în deschidere un concert simfonic dirijat de Franz Lamprecht.

De relevat ţinuta ediţiei a douăsprezecea (august 2020), cu o participare artistică exclusiv autohtonă – în condiţiile greu suportabilelor restricţii impuse de pandemie – dovedind odată în plus că jazzul românesc deţine acel potenţial expresiv apt a satisface fără tăgadă preferinţele în plan estetic ale publicului. Ca şi înfăţişările anterioare, un festival organizat impecabil!

Între realizările de seamă, de rememorat de asemenea concertele de blues / jazz cu ghitaristul vocalist, Hanno Höfer (lider al celebrului grup Nightlosers), bateristul Liviu Pop, saxofonistul Mihai Iordache, cântăreaţa Ruxandra Zamfir, vocalista compozitoare Harcsa Veronika din Ungaria, grupul Orient Express al lui Harry Tavitian şi mulţi alţii.

În concluzie, vom evidenţia că, sub zodia performanţei, a realmente lăudabilor împliniri, SamFest Interaţional Jazz a reuşit să ofere melomanilor sătmăreni, în cele douăsprezece ediţii ale sale derulate între anii 2005-2020 (cu o stagnare de patru ani, între 2013-2016), ofrandele de sunet ale celor aproape treisutecincizeci de muzicieni „urcând pe podium” în optzecişicinci de apariţii interpretative, altfel spus tot atâtea recitaluri solistice şi de grup, cu artişti din optsprezece ţări: evoluţii finalizate cu incontestbil succes!!!

Performanţe similare au jalonat deopotrivă prezenţele scenice corespunzând manifestărilor dedicate iubitorilor rockului, speranţele fanilor fiind împlinite de apariţiile trupelor Rotting Christ, Crematory, Moonspell, Pain, Lake of Tears, Manticora, Orphaned Land, Edda, Rage, Uriah Heep, Dirty Shirt, Alphaville, Moby Dick, Omega, Altar, Phoenix, Luna Amară, Kumm, Cargo, Iris, Iod, Trooper, Negură Bunget (black metal), ale trupei sătmărene Frozen, dar şi ale admiraţilor Cris Norman ori Go­ran Bregovici, aceştia şi mulţi alţi artişti care au venit şi au revenit cu plăcere pe meleagurile Sătmarului.

Fanii folk au fost, la rându-le, răsfăţaţi prin privilegiate întâlniri „pe viu” cu reprezentanţi români din liga întîi a genului – Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Adrian Ivaniţchi, Ducu Bertzi, Zoe Alecu, Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu, Mircea Florian, ca şi cu grupul Bucovina. Generozitate de altfel firească, atâta timp cât însuşi Gigi (Gheorghe) Molnar, principalul organizator al acestor concerte s-a afirmat şi ca un pasionat interpret de folk...

SamFest cu ale sale multiple fizionomii – acest amplu, substanţial prinos spectacular încredinţat nemijlocit sensibililor degustători de frumos ai chipeşului municipiu transilvan, datorează mult primarului Ilyes Gyula, mărturisit cultivator / promotor de cultură şi de artă.

Menţionatele izbânzi ale spiritului dăruite generos beneficiarilor muzicii din Satu Mare şi-au aflat o reflectare mirabilă – totodată un document-memorandum peste timp, modă, uitare: un fabulos album cu 282 pagini color de o condiţie grafică excepţională, imaginile surprinse pe hârtie velină fiind însoţite de sugestive adnotări explicative şi de reflecţii asupra artei sunetelor preluate de la gânditori şi artişti celebri. L-am denumi un hrisov (pe măsura numeroaselor concerte şi spectacole de marcă) de o elevată postură conceptuală şi de aşternere în pagină, datorat Centrului Cultural G.M. Zamfirescu şi minunaţilor săi lucrători.

Un album unicat – somptuos atu al profesionalismului, numit simplu SAMFEST!

Album Satu Mare 2021.jpg

Florian Lungu
22 martie2021

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tusnad 2021.jpg

Afis_Brezoi 2021.jpg

Afis_Darmanesti Blues.jpg