Arta Sunetelor

 

OLIMPUL TITANILOR: RENAISSANCE

 

AS_Renaissance_01
Renaissance sau, inima fierbinte a folk-rock-ului britanic, aşa s-ar putea pe scurt caracteriza acest minunat grup de muzică progresivă ce-a revenit în 2000, cu un nou album de studio şi un dublu în concert, după o despărţire de 17 ani. Trupa a realizat 2 albume între ‘69–‘72 cu prima componenţă şi 9 albume de studio, un album de rarităţi, două antologii şi două duble live-uri cu cea de-a doua, între 1973 şi 1983. Alte numeroase albume de concerte, compilaţii şi diverse retrospective au apărut în ultimii ani şi probabil că vor mai apare odată cu noul reviriment cultural şi noile regăsiri ale muzicii Rock.

 

AS_Renaissace_02
Înălţându-se la cer cu o graţie şi frumuseţe rar întâlnită, vocea de soprană a vocalistei grupului, inconfundabila Annie Haslam, a adus rock-ului clasic al trupei Renaissance un filon de o puternică încărcătură emoţională. În ciuda numeroaselor schimbări de-a lungul carierei agitate, a celebrului grup britanic, vocea lui Annie a rămas ingredientul esenţial al muzicii lor unice. Trupa Renaissance a fost rezultatul unui efort comun şi a avut de-a lungul existenţei sale o adevărată armată de muzicieni de primă clasă care au dat naştere unui "atelier muzical". Ei au dezvoltat un stil liber care acum a dispărut cu desavârsire din muzica pop contemporană. Au realizat un amestec artistic de muzică clasică, rock, folosind chiar şi elemente din folk sau jazz combinate într-o mare varietate de compoziţii. Renaissance ne-a arătat ce înseamnă să creezi o muzică provocatoare, incitantă, atractivă, de mare sensibilitate, care a stat la baza unei serii de albume de mare rafinament tehnic şi emoţional.

Renaissance a fost ideea a doi foşti membri ai formaţiei The Yardbirds, dezmembrat definitiv în 1969. Textierul Jim McCarty (n. 25 iulie 1943, în Liverpool, England) şi vocalistul Keith Relf (n. 23 martie 1943, în Londra) s-au gândit să înfiinţeze un grup complet diferit de maniera R & B a fostului grup. Scopul lor era să se îndepărteze cât mai mult de sunetul dur şi aspru al chitarei electrice şi să puna accentul pe linia melodică. Cei doi, împreună cu veteranul Paul Samwell - Smith (tot de la Yardbirds) ca producător, i-au recrutat pe: frumoasa soră a lui Keith - Jane Relf la vocal, Louis Cennamo la bass (ex. Chicago Blues) şi ex-pianistul lui Nashville Teens, John Hawken. Stilul lui cu influenţe clasice a dominat o mare parte a materialului de pe albumul eponim de debut, lansat de casa de discuri Island în decembrie 1969. După aceea trupa a plecat în turneu în Europa şi Statele Unite, devenind o atracţie atât în cluburi cât şi în concert, deşi uneori trebuia să facă faţă hoardelor de duri care îi voiau pe cei de la Yardbirds! Cu toate acestea, stilul eclectic, experimental, în care abordau muzica era pe placul acelor vremuri care au marcat începutul unor mari de prog, trupe ca Yes sau Genesis (atentia trupei era concentrata asupra pianului şi a chitarei acustice, în opoziţie totuşi cu sintetizatorul şi chitara electrică de la Emerson sau Yes). Cu primul album au ocupat locul 60 în Top-ul UK.

Deşi au avut mare succes, Jim şi Keith nu se împăcau cu ideea de a face din nou parte dintr-o trupă rock şi până la urmă vor părăsi grupul, după cel de-al doilea album, Illusion lansat în ianuarie 1971, Jim McCarthy s-a alăturat trupei Shoot (cu care a înregistrat un singur album, On The Frontier în 1973), iar Keith Relf a devenit producător pentru Medicine Head. Primul album a avut piese neobişnuit de lungi cum ar fi Kings and Queens şi Bullet care au scos în evidenţă calităţile de pianist ale lui John Hawken şi a dat tonul compoziţiilor ulterioare. Din păcate, maniera avansată, progresistă pe care şi-o asumau a fost umbrită de reiteraţii inutile, fapt ce le-a limitat exprimarea muzicală, lucru ce se manifestă mai pregnant pe Illusion. Acesta, editat tot de Island nu a apărut în Marea Britanie, ci în Germania. La acest album a colaborat şi Michael Dunford, viitorul compozitor şi chitarist al noii componenţe Renaissance. În vara anului 1970, el a compus şi înregistrat Mr. Pine, piesa inclusă pe Illusion. Însă, încercările lor de combinaţii folk, clasic, blues şi rock dominate de neinspirate stereotipii, combinate cu recenziile triste, descurajante va face ca trupa să sufere o transformare traumatizantă. Jim McCarty îşi aminteşte: “Am început să ne gândim la retragere. Keith spunea că preferă să creeze în loc să cânte şi să plece în turnee şi eu mă gândeam că aş putea scrie ceva cântece. Trupa şi-a schimbat membrii. Eu şi Keith am plecat, iar John şi Jane au mai cântat pentru o vreme, după care au plecat şi ei şi treptat, am fost înlocuiti de o trupă complet nouă! Mi se părea foarte obositor să plec în turnee, aşa că au angajat oameni pe care îi ştia John Hawken.” În turneul din septembrie - octombrie ‘70 din trupă mai făceau parte doar Jane Relf şi John Hawken, restul membrilor fiind aduşi Michael Dunford şi anume: Neil Korner la bass, Terry Slade baterie şi un nou vocalist Terry Crowe. În scurt timp avea să părăseasca grupul şi Jane, fiind înlocuită de vocalista Binky Cullom. John Hawken dezamăgit de noul vocal, se alătura grupului Spooky Touth, apoi trece la Vinegar Joe şi mai târziu între 1973 şi 1974 la trupa The Strawbs (fiind prezent pe albumele Hero and Heroine şi Ghosts), locul lui fiind luat de pianistul John Tout. Louis Cennamo va pleca şi el, fiind cooptat în trupa Colloseum cu care a realizat albumul Daughter of Time. Keith Relf după plecarea de la Medicine Head, va forma împreună cu Louis Cennamo la Los Angeles, celebrul grup Armageddon din 1975, ajutaţi de Martin Pugh de la Steamhammer şi Bobby Caldwell venit de la Edgar Winter Group. În 1977, John Hawken, împreună cu Cennamo, McCarty şi Jane Relf vor înfiinţa o trupă numită Illusion cu care au realizat două albume, Out of the Mist şi Illusion, tot pentru labelul Island (la acesta din urmă a colaborat la vocal şi chitaristul Steve Marriott de la Humble Pie). În 1976 Keith Relf moare electrocutat în timp ce repeta acasa, iar materialul aflat în pregătire pentru cel de-al treilea album programat în 1979, va apare în 1997 sub numele Enchanted Caress.

Noua trupă Renaissance începea să prindă contur odată cu hotărârea managerului trupei, Jon Michelle, de-a schimba vocea de faţă şi chiar întreaga componenţă. În 1971, după un debut destul de dur în lumea muzicii, cântând în cluburi, puburi şi cabareturi, Annie Haslam a răspuns unui anunţ din Melody Maker, prin care se cerea un solist vocal. S-a dus fără să ştie despre ce era vorba. Trupa era … Renaissance. Toată lumea a fost impresionată şi uimită de vocea ei pură şi unică. Cu o formală pregatire clasică (elevă a celebrei cântăreţe de operă Sybil Knight), Annie a adus suflul nou de care avea nevoie trupa, grupul fiind scena perfectă pe care îţi putea etala talentul. Annie Haslam era originară din Bolton, Lancashire. Tatăl ei era cântăreţ şi comediant amator, iar fratele ei Michael, era cântăreţ de balade şi fusese descoperit de managerul Beatles-ilor, Brian Epstein. Noua componenţă, Haslam, John Tout, Terry Crowe, Neil Korner şi Terry Slade vor pleca în turneu în Europa pentru omogenizare şi noi achiziţii, la audiţii prezentându-se printre mulţi alţii, Danny McCullough, Frank Farrell şi John Wetton. În spatele scenei, Keith Relf şi Jim McCarthy încă se implicau în linia directoare pe care o va urma noua trupă. Jim McCarty va mai compune câteva piese pentru trupa nouă în colaborare cu poeta Betty Thatcher. Betty locuia în Cornwall şi îi trimitea lui Jim poezii prin poştă, iar acesta îi compunea muzica. Acest proces inedit a fost adoptat după aceea de Michael Dunford care cântase cu John Hawken în Nashville Teens. “Mi-au făcut cunoştinţă cu Betty Thatcher. Obişnuia să-mi trimită poeme, iar eu le puneam pe muzică. Am făcut câteva încercări şi apoi Micky Dunford s-a apucat să scrie. Ei se ocupau de tot, când eu nu eram de faţă", ne povesteşte Jim. Michael Dunford care pe atunci lucra ca textier, s-a alăturat trupei cântând la chitară acustică. "M-am dus să-i vad şi le-am cântat câte ceva la chitara mea acustică. După câteva repetiţii am devenit membru deplin. De fapt pianul era instrumentul conducător şi se potrivea cu piesele orchestrale. Se simţea un puternic curent clasic în muzica lor" spune Michael. Michael Dunford însă îi va ceda locul sau, chitaristului Mick Parsons, concentrându-se asupra compoziţiei şi coordonării grupului.

Întocmai ca numele ce-l purta, Renaissance, a renăscut de această dată miraculos, cu primul său album Prologue scos de astă dată, la Capitol Records ce va prevesti parcă, trilogia de aur de după 1972. După multe încercări, componenţa noii trupe de pe Prologue, se va stabili la: Annie Haslam - voce, John Tout - claviaturi, John Camp - bass, TerenceTerry” Sullivan - tobe şi Mick Parsons la chitară. În mod tragic, tânărul chitarist Parsons moare într-un accident de circulaţie exact în momentul înregistrării albumului, fiind înlocuit de Rob Hendry. Avându-i pe Miles Copeland la cârma, Renaissance a plecat în turneu în Europa şi în State ca o vijelie. Annie spune: "Am fost foarte norocoşi şi am făcut carieră. Am cântat în locuri celebre ca Royal Albert Hall din Londra şi Carnegie Hall din New York". Aflată în graţiile publicului şi a criticii, Renaissance îşi permitea să înregistreze şi chiar să cânte live cu orchestre filarmonice. "La Albert Hall am cântat cu Orchestra Filarmonică Regală şi a fost o experienţă extraordinară”, spune Annie. După câteva spectacole impresionante în Anglia, grupul a venit în 1973 în America să-şi promoveze superbul Prologue şi noul Ashes are Burning. De pe albumul Prologue, care are şase piese, (două semnate McCarthy/Thatcherşi patru Dunford, dintre care două cu Thatcher) remarc cu totul special piesele Kiev, Sounds of the Sea şi Spare Some Love.

Următorul album Ashes Are Burning include execuţii uimitoare ale pieselor Can You Understand, Let It Grow şi Carpet of the Sun, rodate pe parcursul concertelor de promovare a albumului Prologue. Piesa titlu a devenit unul dintre cele mai populare execuţii scenice, numeroasele solistici lasând spaţiu deschs improvizaţiei (alături de o orchestră, la înregistrări a fost cooptat şi chitaristul Andy Powell). Încântătorul disc, Ashes Are Burning a fost lansat în octombrie 1973. Michael Dunford se va alătura trupei cântând la chitară acustică, sextetul Haslam, Tout, Sullivan, Camp, Dunford, Thatcher realizând cu acest album, primul mare pas spre Olimpul Titanilor, fiecare din cele şase compoziţii demonstrănd maturitatea artistică şi improvizatorică a trupei.

Cea de-a doua piesă de aur Renaissance, se va numi Turn Of The Cards, album lansat oficial în martie 1975, ce se va dovedi mult mai aproape de spiritul clasic, elementul fundamental al acestui disc. De această dată casa de discuri a fost schimbată alegându-se labelul american Sire Records. Piesa Things I Don’t Understand a fost compusă de McCarthy/Dunford cu mult timp înainte, ea fiind inclusă abia acum când spaţiul proaspăt al atmosferei vibrante de pe Turn Of The Cards permitea acest lucru. Single-ul Mother Russia este cea mai reuşită piesă de pe acest album, rezonanţa emoţională de inspiraţie rusă fiind din nou o reuşită a tendemului componistic Dunford/Thatcher. Celelalte două piese de peste nouă minute sunt construcţii epice, de intensitate şi încărcătură melodică capabilă să surprindă plăcut ascultătorul pretenţios de muzică prog. Restul materialului de pe disc, în număr de trei, aduc în prim plan factorul motrice al maşinăriei Renaissance - pianul – secondat în două dintre ele, de intervenţiile vocale de mare rafinament ale lui Annie Haslam. Turn Of The Cards a fost albumul Renaissance ce a stat cea mai lungă perioadă în topuri, 21 săptămâni în 1974.

Ambiţiosul Scheherazade And Other Stories (o interprerare unică a clasicei lui Rimsky-Korsakov, realizat în 1975), este cel mai bun album al trupei. Piesa Song Of Scheherezade, de peste 20 de minute este o superbă demonstraţie de fuziune a muzicii clasice cu muzica rock, Michael Dunford fiind din nou la originea acestui concept. După succesul înregistrat cu New York Philharmonic la Carnegie Hall, presa şi critica vremii i-au citat în 1975, drept una dintre cele mai bune trupe ale anului (ca dealtfel şi în 1976) denumindu-i Best Vocal Combination of The Year in 1975, mulţi fani considerând albumul ca fiind culmea creaţiei Renaissance. Celebrul studio de înregistrări Mobile Fidelity Sound Labs a realizat în 1978 un Original Master Recording (LP), remixând excepţional benzile originale ale albumului. Dublul album live de la Carnegie Hall din 1975 reflectă starea incendiară din cele trei zile de concerte, o performanţă greu de imaginat chiar şi pentru nume grele din muzica Rock. Versiunea de peste 30 de minute a Scherezadei anunţă grandios sosirea pe piaţă a acestui măreţ album, din luna septembrie a aceluiaşi an. Concertul de la Carnegie Hall surprinde momentul de vârf al carierei RENAISSANCE, apogeul măreţiei lor interpretative, iar pentru colecţionari cea mai reuşită selecţie dintre modelele artistice ale british folk-art-rock-ului. Albumul Live at Carnegie Hall va fi lansat exact peste un an şi marchează din păcate, sfârşitul unei epoci de glorie pentru Renaissance.

Următorul album Novella din august 1977, nu mai reprezintă un succes al grupului, incursiunile solo ale lui Jon Camp deopotrivă cu ale lui Annie nu-şi găsesc ţinta, rămânând doar remarcabilele aranjamentele orchestrale care i-au facut celebri. Noile compoziţii Camp bazate pe cântece scurte cu un sound mai mult electric decât acustic, aduc cu sine o manieră tipică new–wave neagreată de majoritatea fanilor Renaissance. În acelaşi an Annie Haslam, parcă conştientă de scăderea potenţialului componistic al trupei îşi lansează prima producţie proprie, numită Annie In Wonderland produsă de ex-producătorul trupelor Move/Wizard, Roy Wood în următoarea componenţă: Roy Wood - instr, vocal; Jon Camp - bass: Dave Donovan - baterie; Louis Clark - clape. Un album reuşit, primit foarte bine de fani, în special în America, unde popularitatea trupei era constantă.

A Song For All Seasons, următorul album din martie 1978 este precedat de un single foarte reuşit, Northern Lights, cu o reorientare spre folk, a fost speculată de DJ-ul britanic Dave Lee Travis ce-a făcut din ea un Single Of The Week devenind cu ajutorul lui mare hit Top Twenty, cucerind discul de argint din acel an şi influenţând vânzarea albumului (cel mai bine vândut album Renaissance în UK). Mai multe versiuni ale acestuia au fost realizate, incluzând şi o reprezentare foto pe disc (picture disc) a celor cinci membri. Albumul releva numeroase schimbări de exprimare, proeminentă sintetizatorului împreună cu reintroducerea chitarelor electrice în aranjamentele orchestrale ale lui Louis Clark (de la E.L.O.) fac din acesta, o realizare mult prea facilă pentru valoroasa componenţă Renaissance.

Trilogia Ashes are Burning, Turn of the Cards şi ScheherazadeAnd Other Stories din anii de aur '73, '74 si '75 este, după parerea mea, cea mai importantă şi spectaculoasă realizare muzicală a genului. Un model de neegalat, o oază de bucurie şi viaţă, o feerie de armonii vocale şi partituri originale, aceste trei albume superbe reprezintă îmbinarea cea mai fericita a folk-ului şi a clasic-ului cu rock-ul. În aceeaşi perioadă, amintiţi-vă ce lansaseră Yes, ELP, Genesis sau Jethro Tull. Renaissance a fost un concurent redutabil pentru dinozaurii muzicii prog, în ciuda valoroaselor capodopere Close To The Edge, Tarkus, Lamb Lies Down on Broadway sau Aqualung

Din păcate următorul album Azure D' Or (cu single-urile Winter Tree, Island of Avalon şi Jekyll & Hyde, Forever Changing, numai no. 73 în clasamentele UK) nu a avut acelaşi succes, clăparul şi toboşarul fiind înlocuiţi de Peter Gosling, respectiv Peter Barron. Aceasta nouă linie a trupei vor realiza single-urile Faeries /Remember şi Bonjour Swansong / Ukraine Ways de pe albumul Camera Camera din 1981 şi următorul Time Line din 1983, dar nici unul nu mai păstrează farmecul albumelor anterioare. Trupa, aflată sub presiunea unei lumi muzicale în schimbare, se reorientează, după cum ne povesteşte Annie Haslam: "Tot ce am început să producem nu mai avea nici o legatură cu ce făcusem înainte. Am fost unici prin ce am realizat şi am fi trebuit să aplicăm acelaşi tipar şi în anii '80". Jon Camp se va alătura trupei lui Roy Wood, Helicopters, iar Haslam şi Dunford plus Gosling vor forma grupul Nevada cu care vor înregistra câteva single-uri ce vor fi incluse de labelul Mooncrest rec. în compilaţia Pictures In The Fire care printre alte demo-uri se vor afla şi cinci sub numele Renaissance. Înainte de a se da bătută trupa mai încearcă să schimbe câte ceva cooptându-i pe Gavin Harrison şi Mike Taylor pentru turneul de promovare al albumului Time Line. Turul demonstrează trupei, că fanii prea purişti, ai genului drag lor au dispărut, entuziasmul general reducându-se concert după concert. Americanii Mark Lampariello şi Raphael Rudd se alătura lui Annie şi Michael pentru o versiune acustică a trupei Renaissance, concertând în formula de quartet din 1985 până în 1987. Au înregistrat şi lansat totuşi un album, sub numele Annie Haslam produs de Larry Fast în 1989, un minunat art-song, cu sclipitoare performanţe vocale. Annie mai realizase un album în nume propriu, Still Life, în 1985, cu Royal Philharmonic Orchestra în aranjamentele lui Clark şi cu poemele scrise de aceeaşi Betty Thatcher. Acompaniată de Royal Choral Society Annie ne încântă din nou cu vocea sa caldă, în atmosfera superbelor creaţii de factură clasică, scrise de iluştrii compozitori Mozart, Bach, Tchaikovsky, Faure, Saint Saens, Chopin, sau Wagner.

Dupa 1983 trupa s-a desfiinţat oficial, Michael Dunford reformând-o în altă componenţă, la vocal americanca Stephanie Adlington, Stuart Bradbury la chitară, Andy Spillar la keyboards, Phil Malford - bass şi la baterie - Dave Dowly. Primul album, The Other Woman (avertizare firească, nu?) a fost scos în ianuarie 1995, în timp ce Annie cu trupa ei - ANNIE HASLAM RENAISSANCE înregistra Blessing in Disguise, cu producătorul Tony Visconti, la casa de discuri Thunderbolt, în luna august a aceluiaşi an.

Cel de-al doilea album scos de Michael şi Stephanie se numeşte Ocean Gypsy si a fost lansat în iunie 1997 la casa de discuri HTD Rec. Acesta conţine versiuni acustice emblematice pentru trupa Renaissance şi două înregistrări noi, o frumoasă revenire la era prog-folk-rock de la mijlocul anilor ’70. "Muzica noastră era ca o adiere de aer proaspăt şi singura noastră greşeală a fost că am vrut să schimbăm asta", spune Michael. “Nu cred că a mai existat vreodată ceva similar cu muzica Renaissance. Am fost clasificaţi drept trupă de folk rock clasic, dar nu mai cânta nimeni ca noi. Privind în urmă, sunt recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat", mărturiseşte Annie Haslam, care acum trăieşte în America.

Casa de discuri Repertoire, adevărata păstratoare de valori muzicale, pe lânga albumele de catalog, a editat în 1997 compilaţia Songs from Renaissance Days cu un material inedit, selectat de Annie Haslam şi Michael Dunford. Spre plăcerea fanilor şi nu numai, ei ne oferă, o recentă versiune a celebrei Northern Lights pe lângă alte piese inedite prin interpretare sau aranjament muzical. Cele două piese cu nume de continente, Africa, cu ale sale extraordinare voci tribale sau America, o superbă versiune a celebrului cântec scris de Paul Simon, împreună cu călătoria fantastică de pe Island of Avalon, sunt câteva din atracţiile acestei bijuterii contemporane, semnate Renaissance (invitaţi, Eddie Hardin - orga şi lan Mosely - tobe).

Personajele cheie ale grupului, în principal Annie, Michael şi membrul fondator Jim McCarty au continuat să scrie şi să cânte de-a lungul anilor. În decembrie 2000, Annie Haslam – vocal, Michael Dunford – chitară, Terence Sullivan – tobe, Mickey Simmonds si Rave Tesar – claviaturi, David Keyes la bas au lansat o nouă versiune a grupului Renaissance şi un nou album Tuscany (editat de casa Emi Toshiba din Japonia). Coperta albumului a fost realizată de Spencer Zane, creatorul coperţii albumului Grand Hotel al grupului Procol Harum. Muzica de pe acest album, scrisă de Dunford şi Haslam (excepţie piesa In My Life, scrisă şi de Roy Wood), este o fericită întoarcere la zilele bune ale grupului, cu piese de clasic prog în aranjamente actuale. Una din piesele foarte valoroase se numeţte Lady fom Tuscany, dedicată marelui violonist Paganini (şi iubirii sale pentru o nobilă doamnă din Tuscany), o melodioasă partitura presărată cu multiple efecte de keyboards şi bineînţeles cu aceeaşi neschimbată voce dulce de soprană a unicei Annie. Încă trei piese atrag în mod plăcut atenţia, senzuala baladă instrumentală Pearls of Wisdom, imnul Dolphins Prayer plin de sobrietate (invitat John Tout) şi noul sound din Life In Brazil, de influenţă latină. În concluzie, un comeback mult aşteptat şi un album aproape perfect. Concertele de promovare a albumului, Renaissance Live In Japan (The Bottom Line, Nagoya şi Kosei Nenkin Hall, Tokyo), Live at the Astoria susţinute în diverse săli din Japonia şi Marea Britanie din martie 2001 au readus fanii muzicii prog la show-uri adevărate, cu trăiri intense aproape de entuziasmul zilelor de glorie Renaissance.

Ultimul disc lansat din 2002, este concertul In The Land Of The Rising Sun (Koseinenkin Hall, Tokyo, 16 martie 2001) dublu album, în aceeaşi componenţă ca precedentul, rezultatul unui turneu reuşit, ce conţine patru piese de pe Tuscany, celelalte fiind piese vechi Renaissance nelipsite în mai toate concertele trupei sau hituri de pe albumele solo Annie Haslam.

Annie care şi-a dovedit tăria în multiple imprejurări (în 1993 a fost operată de cancer la sân) a revenit de fiecare dată în atenţia publicului cu noi înregistrări de mare rafinament: un foarte apreciat album de crăciun It Snows In Heaven Too (primul album cu piese de Crăciun fiind realizat cu trupa Sojourn), Down of Ananda, Poetry In Motion, Annie Haslam Rarities. Alte colaborări de importanţă majoră fiind cu: Steve HoweTales From Yesterday, Lily’s In The Field, cu Raphael Rudd – Skydancer, The Awakening, cu Akio Dobashi – Fox, cu Michael Dunford – Scheherezade Musical Promo, etc.

Trupa Renaissance, desi marcată din cauza declinului comercial deopotrivă cu cel artistic, continuă să ne încânte permanent, puterea ei de seducţie fiind cea care şi peste ani atrage mulţi fani, iubitori de artă pură britanică. Între reprezentantele art-rock-ului rămâne un reper unic, incomparabil, fiind singura trupă cu o vocalistă extraordinară, de o sensibilitate captivantă. O poveste adevărată a unor muzicieni care au reuşit să convingă şi să domine un curent, aşa cum şi alte trupe britanice, ca Pentangle sau Fairport Convention au reusit să îmbine ideal, folk-ul cu jazz-ul sau elementele ethno.

Radu Lupaşcu

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg