Arta Sunetelor

 

Minunata lume a filmului. Pilde şi explicaţii.


Artess

Aşa, ca o notă de început, am început, eu şi cu încă o Silvia am început să lucrăm la banda desenată Artess, care va apărea din toamnă, şi a cărei activitate puteţi urmări pe
http://www.facebook.com/sxscomics!

Psycho-Pass

Psycho pass.jpgE un film! Ba nu, e un serial! E o animaţie!...

De fapt, e un anime.

Ce este un anime, întrebaţi? Păi, să o luăm de la început. Cuvântul anime vine de la pronunţia japoneză a cuvântului englez animation (pronunţia în japoneză e a-ni-mee-shon) şi este folosit pentru animaţiile japoneze sau desenate în stil japonez de mână sau pe computer. Deşi în Japonia termenul e folosit pentru a defini toate formele de animaţie din lume, folosirea acestui cuvânt de către străini îi delimitează sensul la strict forma de animaţie în stil japonez (care nu este un genre, deşi poate fi confundat cu unul - mai degrabă include toate genre-urile).

Psycho-Pass este un anime care a fost dat prima dată pe Fuji TV din Octombrie 2012 până în Martie 2013, primul sezon având, în total, 22 de episoade, următorul sezon urmând să înceapă în Octombrie 2014 şi pentru care se anunţă şi un film de animaţie în 2015, şi care este regizat de Naotoshi Shyotani, care a contribuit la o listă uriaşă de alte anime-uri, printre care şi Ghost In the Shell, Full Metal Alchemist şi Blood-C: The Last Dark.

Povestea din Psycho-Pass are loc în anul 2113, perioadă în care Japonia este guvernată de un sistem numit Sibyl care a adus-o într-o stare în care este complet independentă de celelalte ţări şi capabilă de a se susţine numai prin produsul intern, drept pentru care exporturile au fost oprite şi legătura cu oricine din afară ruptă. Sibyl System nu numai că a făcut asta, dar, prin arme speciale numite Dominators, acesta oferă abilitatea poliţiei de a măsura coeficientul de crimă (crime coefficient) oricărui cetăţean în mai puţin de câteva secunde şi de a stabili dacă este un pericol pentru restul publicului sau nu, sau cât de înclinat este către a comite crime. În această lume în care şi numai gândul către ceva rău te poate trăda, tânăra detectivă Akane Tsunemori (vocea japoneză de Kana Hanazawa), nouă în domeniu deoarece abia şi-a terminat studiile (după ce o generaţie termină de studiat şi dă examenele, li se dă o notă fiecăruia şi li se recomandă locuri de muncă; Akane având rezultate excelente, i-au fost recomandate toate poziţiile imporante, spunându-i că i se potrviesc) trebuie să lucreze alături de echipa sa formată din Enforces (oameni inteligenti care au suferit traume şi al căror coeficienţi sunt foarte ridicaţi şi ireparabili) pentru a rezolva cazurile (puţine) de crimă prezente.

Plot-ul principal se concentrează pe descoperirea adevărului despre inamicul extrem de periculos şi inteligent al utopiei japoneze şi al sistemului Sybil şi învingerea lui şi anume Makishima Shougo. Acest Makishima îşi poate controla coeficientul de crimă astfel încât să fie tot timpul la minim în ciuda faptului că acesta are gânduri direcţionate către distrugerea şi rănirea celorlalţi şi a sistemului, iar acest lucru îl face un om periculos deoarece, dacă armele (Dominators) inspectorilor nu detecteză o ţintă cu un coeficient mai mare decât normal, acestea sunt blocate, fără posibilitate de a trage cu ele în cineva sau ceva. Dorinţa lui Makishima fiind ceva mai mult decât o dorinţă de a distruge sau de a controla lumea (vedeţi voi ce vrea el de fapt), şi având în vedere faptul că atât el, cât şi protagonista şi personajele secundare prezintă fiecare o personalitate şi o istorie complexă, legată atât sentimental cât şi practic de firul narativ principal (ca de altfel şi toate subplot-urile), Psycho-Pass este un anime fantastic care te prinde din primele imagini şi replici ale personajelor. Acesta este violent, dar nu în exces, realist, foarte complex şi prezintă acţiunea din mai multe puncte de vedere, astfel încât ajunge să devină, pe lângă povestea în sine, o analiză a lumii şi regimului politic fictiv în care o populaţie trăieşte aparent fericită şi lipsită de orice grijă, controlată de Sybil.

Ajungând în top-ul meu personal, Psycho-Pass e un anime ce merită văzut din toate punctele de vedere!

Silvia Big
27 mai 2014


The Hobbit: An Unexpected Journey

The Hobbit_2.jpgAu trecut destul de mulţi ani de când trilogia LOTR s-a terminat, însă chiar din acel moment trist în care fanii au realizat că Frodo şi-a încheiat treburile prin Middle Earth şi că e timpul pentru el să se retragă liniştit în The Undying Lands şi să petreacă o viaţă normală de hobbit normal, aceştia (fanii) şi-au dat seama că încă mai e speranţă, deoarece mai este un hobbit al cărei poveste nu a fost transpusă pe marile ecrane, şi anume unchiul lui Frodo, Bilbo Baggins. Aşa au început cererile fanilor pentru The Hobbit, şi aşa probabil s-a luat în considerare pentru prima dată posibilitatea ca Peter Jackson să se îmbarce împreună cu a sa echipă în avionul cu destinaţia Middle Earth pentru a doua oară.

Şi aşa a început să se depună în mintea şi sufletul fanilor nerăbdarea să se întoarcă în universul lui Tolkien – încredere are deja toată în lumea în Jackson de când cu LOTR, deci se ştia în mare parte că ce va ieşi pe ecran va fi ceva cel puţin foarte bun. Ce ziceam? Ah, da, nerăbdarea... aniticiparea... nevoia de Hobbit... elementele care au ajutat filmul să se lanseze cu un mare BUM, explozie bine meritată, deoarece acesta livrează din toate punctele de vedere!

Vreau să încep (acest paragraf cel puţin, căci textul a avansat destul de mult) prin a declara că, deşi sunt fană a lui Tolkien, nu sunt nici pe departe mare cunoscătoare a lumii autorului în detaliu – când vine vorba de cărţi, am citit The Hobbit: There and Back Again şi am început lungul Lord of the Rings, însă nu l-am terminat nici pe departe. Am informaţii în schimb din alte cărţi sau surse în general, şi nu pot caracteriza cantitatea lor ca fiind mică, ba din potrivă...

Dar hai să începem cu începutul: The Hobbit: An Unexpected Journey. Primul film din trilogia The Hobbit (menţionez că iniţial trebuiau să apară doar două filme), un început epic, de proporţie, al unei aventuri imense. Bilbo Baggins, un hobbit între două vârste, primeşte în vizită (fără voia lui) 13 pitici şi un vrăjitor (iubitul Gandalf) care îl trag după ei într-o aventură prin tot Middle-Earth-ul.

Filmul este realizat superb, cu o imagine fantastică, efecte speciale de milioane (la propriu şi la figurat) produse de Weta, care nu numai că te fac să crezi că există troli, hobbiţi, pitici, goblini, elfi şi nu numai, dar îţi prezintă universul Tolkien în cel mai realist mod posibil, acompaniat de muzică pe măsură (Howard Shore), încadrat perfect în ecranul de cinema sau de acasă. De la cum îi primeşte Bilbo pe cei 13 pitici şi pe Gandalf în Bag End la bătălia munţilor de pe Misty Mountains, la concursul de ghicitori dintre Smeagol şi Bilbo până la ochiul lui Smaug de la sfârşitul filmului, fiecare detaliu este realizat perfect, fără vreo frunză măcar din afara peisajului. Povestea, deşi diferită de cea a cărţii prin introducerea unor personaje noi sau prelungirea activităţii altora, este totuşi, în mare parte, fidelă cărţii, iar detaliile adăugate sau cele scoase nu deranjează deloc scenariul.

Actorii sunt aleşi ablsolut perfect şi încântă retinele tuturor prin cum îşi aduc personajele la viaţă. Avem şi actorii din LOTR (Cate Blanchett, Elijah Wood, Ian McKellen, Chirtopher Lee, Ian Holm, Hugo Weaving, Andy Serkis etc), însă cei care iau cel mai mult din timpul de pe ecran sunt, bineînţeles, piticii şi hobbitul: Martin Freeman în rolul lui Bilbo Baggins, iar apoi Richard Armitage, Ian Scott, Graham McTavish, William Kircher, James Nesbitt, Steven Hunter, Aidan Turner, Dean O’Gorman, Jon Callen, Peter Hambleton, Jed Brophz, Mark Hadlow şi Adam Brown în rolul piticilor.

În opinia mea, filmul merită văzut din plin, chiar de mai multe ori, doarece de fiecare dată probabil că te va face să vrei mai mult, să te simţi bine, să descoperi lucruri noi sau să îţi doreşti, pur şi simplu, să participi şi tu la o astfel de aventură.

Silvia Big
9 aprilie 2014


The Great Gatsby

The Great Gatsby.jpgÎn regia măreţului (nu am cum să îi spun altfel) Baz Luhrmann, cunoscut pentru filme precum Moulin Rouge şi Australia, The Great Gatsby, adaptat după cartea autorului F. Scott Fitzgerald, combină în cele mai mult de două ore ale sale elemente specifice anilor 20 cu elemente contemporane, amestec ce rezultă într-un film splendid, mângâietor de retine şi încântător de timpane, în stilul specific al regizorului. Principalul plot e simpluţ: se petrece în timpul perioadei „The Roaring Twenties”, o perioadă de prosperitate din punct de vedere economic în istoria Americii, când Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), un om bogat şi misterios, despre care nu ştie nimeni nimic în afară de faptul că dă nişte petreceri uriaşe în casa sa uriaşă care ademenesc o mulţime uriaşă, este îndrăgostit de Daisy (Carey Mulligan) încă din adolescenţă. Deoarece el a trebuit să plece pe front şi să lupte în război, aceştia au avut o barieră de spaţiu şi timp între ei datorită căreia comunicarea le-a fost blocată. După ani în care Gatsby a trecut prin multe, acesta încă îşi mai caută iubirea şi speră că visul său din care Daisy face parte se va împlini, făcând toate eforturile posibile pentru acest lucru.

Filmul te captivează din primele secunde de imagine, dacă nu din cauza viziunii superbe cu care a fost făcut sau a coloanei sonore contemporane adecvate, cel puţin datorită actorilor care reuşesc performanţa de a îşi aduce la viaţă personajele într-un mod mai mult decât credibil. Petreceri colosale şi conflicte desfăşurate pe muzică cântată de artişti precum Lana del Ray, Fergie, Jay-Z sau Florence and the Machines, totul învelit într-o cochilie sclipitoare şi pretenţioasă cu ajutorul costumelor autentice (bijuteriile comandate special de la Tiffany’s) şi a seturilor impecabile înfăţişând locuri gradioase. Cât despre poveste, deşi mai sus am precizat că plotul principal este accesibil, povestea întreagă nu este deloc aşa, având de fapt o mulţime de detalii puse în construcţia sa, de la maşinile folosite în film până la aluziile către crimele organizate ce aveau loc atunci şi din care Gatsby şi-ar fi făcut averea. Contribuind la talentul lui DiCaprio şi al lui Mulligan mai este, în rolul lui Nick Carraway, vărul lui Daisy, Tobey Maguire, iar alături de el adaugă Isla Fisher şi Joel Edgerton.

În concluzie, filmul merită văzut de orice fel de audienţă, deoarece el în sine este o poveste care merită transmisă mai departe şi o experienţă unică pentru public.

Silvia Big
27 februarie 2014


FILMUL MUT

Arta Sunetelor deschide cu acest nou serial „cutia pandorei” şi încearcă să ofere un răspuns adecvat la toate (ne)cunoscutele vieţii. Sunt lecţii din viaţa trăită tumultuos în societatea românească şi pe care, nu le dezvăluie internetul. Filmul mut este o artă destul de puţin înţeleasă şi voit uitată de societate. Muţenia filmului nu înseamnă categoric urâţenie, insuficienţa mesajului, sărăcia de cuvinte. În lipsa mijloacelor tehnice, creatorii filmului mut au dezvoltat această artă prin mimică, aşa cum jucam mima, inventând cuvinte greu de redat prin expresia feţei sau prin alte gesturi ale corpului. Cangrenă. Mimaţi voi cangrena! Preşedintele poate. Se vede pe faţa lui că poate! Un film, nu neapărat mut, este o călătorie imaginară în lumea neuronilor fiecărui cineast. Trebuie doar puţină concentrare. În 1902, Georges Méliès a realizat pelicula Le Voyage dans la Lune, care poate fi o primă definiţie a filmului (mut). Scopul unui film este stimularea imaginaţiei cinefilului prin teleportarea sa în situaţia dată, fie ea comică, tragică, adevărată sau pură fantezie. Aşadar cu mijloacele unui prim film de ficţiune, cu tehnica de atunci – film alb negru, fundalul sonor adăugat – se creează ideea, se descrie visul de cucerire, împlineşte un zbor (stelar). Cucerirea noului spaţiu este dificilă, creaturile selenare produc o spaimă grozavă, dar în final, binele învinge răul. La fel ca în The (First) Great Train Robbery, unde specificul western, aduce mai aproape de adevăr, problematica zilei (din totdeauna). Bănuţii. Omul care se identifică cu arta filmului mut şi care este unul din cei mai reprezentativi actori şi regizori ai secolului XX este Charles Chaplin. Filmele sale de început conţin esenţa pantomimei, actorii fiind special aleşi pentru această artă, cu totul specială. Primul său mare succes este Vagabondul din 1915. La noi în ţară, exponentul cel mai elocvent este actorul şi regizorul Dan Puric. În fine, arta documentarului, descris în imagini alb-negru pe fundalul unui sonor sobru, ritmic, sacadat, falic, a fost ecranizat în pelicula Tag Der Freiheit, a celebrei Leni Riefenstahl. O mostră vie a dictaturii fasciste. Iată deci, 4 mostre explicative, ale unui concept pe care cu uşurinţă, îl putem (re)găsi printre noi. În fiecare zi. Este expresia unei clipe de viaţă. În tăcere.

 

Chi N. Philu

14 octombrie 2011

 

Filme importante ale filmului mut (silent movie):

  1. Le Voyage dans la Lune (Georges Méliès) – 1902 
  2. The Great Train Robbery (Edwin S. Porter) - 1903 
  3. The Birth of a Nation (D.W. Griffith) – 1915 
  4. The Tramp (Charles Chaplin) - 1915 
  5. Intolerance (D.W. Griffith) – 1916 
  6. The Vagabond (Charles Chaplin) – 1916 
  7. The Kid (Charles Chaplin)  - 1921
  8. The Four Horsemen of the Apocalypse (Rex Ingram)  1921 (cu Rudolph Valentino) 
  9. Orphans of the Storm (D.W. Griffith) – 1921 (cu Lillian Gish) 

10.     The Covered Wagon (James Cruze) - 1923

11.     The Hunchback of Notre Dame (Wallace Worsley) - 1923

12.     The Ten Commandments (Cecil B. DeMille) - 1923

13.     The Big Parade (King Vidor) - 1925

14.     The Gold Rush (Charles Chaplin) - 1925

15.     Ben-Hur (Fred Niblo) - 1925 (cu Roman Novarro)

16.     The General (Clyde Bruckman/Buster Keaton) – 1927 (cu Buster Keaton)

17.     The Second Hundred Years (Fred Guiol) – 1927 (cu Stan şi Bran)

18.     The Kid Brother (Lewis Milestone) – 1927 (cu Harold Lloyd)

19.     A Night at the Opera (Sam Wood)- 1935 (cu fraţii Marx)

20.     Modern Times (Charles Chaplin) – 1936

 


Soundtrack

Coloană sonoră sau sound-track sau film score sau pistă de sunet sau muzica filmului sau fundalul sonor. OST. Astăzi ne ocupăm, de ce auzim în spatele vocii actorilor dintr-un film. De cât este necesar acest lucru, se poate “vedea” cu uşurinţă de la prima sa apariţie, filmul muzical Show Boat, apărut în trei versiuni 1929, 1936 şi 1951! Ultima versiune a deschis apetitul americanilor pentru acest nou teatru-cântat-filmat şi a umflat buzunarele producătorilor gigantului MGM. Un model care a fost urmat de nu mai puţin celebrele Singin in the Rain şi Seven Brides for Seven Brothers. Dar, coloana sonoră a unui film nu este apanajul filmului muzical. De la primul film cu sonor sincronizat,The Jazz Singer din 1927, compozitorii de muzică de film au căutat notele muzicale adecvate ce surprind stări umane sau sociale diverse, curajul, emoţia, misterul, mirarea, spaima, bucuria, petrecerea, măreţia, decadenţa, suspansul, infracţiunea, gelozia, dragostea, ura, erotismul, etnia, tradiţia, clima, pe scurt, se încadrează în peisagistica filmului. OST însoţeşte personajul principal dând autenticitate locului în Crossroads / Ry Cooder, Steve Vai 1986. Cucereşte teritorii unde omul cu greu poate supravieţui, Antarctica / Vangelis 1983. Defineşte un concept, road-movie, Easy Rider / Roger McGuinn 1969. Apoi sondtrack-ul este animatorul fimelor de acţiune gen The Matrix. OST este inspiratorul de groază ... celebrul Shining / Wendy Carlos 1980, ar fi fost un banal thriller. Parfumul western-urilor spaghetti a fost dat de Ennio Morricone! Balada lui Cable Hogue şi-ar fi pierdut tot farmecul, dacă nu ar fi fost Jerry Goldsmith. Nici SF-urile nu puteau rămâne fără pistă de sunet adecvată (Star Wars, ET, Superman / John Williams). Pe scurt, un film cu sonor este un film împlinit, este Nunta mută a lui Mălăele.

Chi N. Philu
21 octombrie 2011

Coloane sonore importante:

 

  1. The Jazz Singer (Alan Crosland / Louis Silvers) - 1927 (cu Al Jolson) 
  2. Casablanca (Michael Curtiz / Hugo W. Friedhofer) – 1942 (cu Humphrey Bogart) 
  3. Show Boat (George Sidney / Adolph Deutsch) – 1951 (cu Ava Gardner) 
  4. Seven Brides for Seven Brothers (Stanley Donen / Saul Chaplin)- 1954 
  5. The Sound of Music (Robert Wise / Irwin Kostal) - 1965 (cu Julie Andrews) 
  6. Easy Rider (Dennis Hopper / Roger McGuinn) - 1969 (cu Peter Fonda) 
  7. The Ballad of Cable Hogue (Sam Peckinpah / Jerry Goldsmith) – 1970 (cu Jason Robards) 
  8. Star Wars (George Lucas / John Williams) - 1977 (cu Harrison Ford) 
  9. The Shining (Stanley Kubrick / Wendy Carlos) – 1980 (cu Jack Nicholson) 
  10. Diva (Jean-Jacques Beineix / Vladimir Cosma) - 1981 
  11. Once Upon a Time in America (Sergio Leone / Ennio Moricone) - 1984 (cu Robert De Niro) 
  12. Antarctica  (Koreyoshi Kurahara / Vangelis ) - 1983 
  13. Crossroads (Walter Hill / Ry Cooder) – 1986 (cu Steve Vai) 
  14. 9 1/2 Weeks (Adrian Lyne /Jack Nitzsche, Michael Hoenig) - 1986 (cu Mickey Rourke, Kim Basinger) 
  15. Dirty Dancing (Emile Ardolino / John Morris) - 1987 (cu Patrick Swayze) 
  16. Ghost (Jerry Zucker / Maurice Jarre) - 1990 (cu Demi Moore) 
  17. The Matrix (Andy Wachowski / Don Davis) – 1999 (cu Keanu Reeves) 
  18. The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring (Peter Jackson / Howard Shore) – 2001 
  19. Across the Universe (Julie Taymor / The Beatles) – 2007 
  20. Nunta mută (Horaţiu Mălăele /Alexandru Andrieş) – 2008 

Visual effects

Efectele speciale sunt rodul imaginaţiei. Ele pot fi plăcute sau nu. De multe ori, când ne gândim la destinaţia producţiei de filme de orice gen asimilăm ideea de Visual F/X (sau VFX) cu filmul în sine, deoarece creaţia acestora presupune întrebuinţarea oricăror astfel de proceduri. Mai mult sau mai puţin tehnice. Începând cu primul film, Le Voyage dans la Lune, creatorii au fost nevoiţi să „ajute” povestea cu mijloacele pe care le aveau la îndemână (primele machete). Reconstituirea, reconstrucţia, refacerea, unor situaţii din trecutul real sau imaginar este una din principalele motivaţii ale efectelor speciale. S-au creat modele în miniatură, mai puţin (King Kong, 1933) sau mai mult convingătoare (2001: A Space Odyssey, 1968; The Towering Inferno, 1975). S-au folosit de asemeni fundaluri pictate, recomand filmele The Wizard of Oz din 1939 şi Riders of the Lost Ark din 1981, cu un real efect asupra publicului. Efectele vizuale implică integrarea în film de imagini generate de om şi computer pentru a simula cadre ce par realiste, imposibil de-a le filma pe viu. VFX, deşi sunt dominantele filmului de ficţiune, ele nu exclud folosirea acestora în recrearea unei realităţi mentale, fără de care sublimul Solaris de exemplu, nu ar fi fost capodopera unanim recunoscută. Tehnologia modernă presupune folosirea computerului, extrem de eficient în ipostazele filmului science fiction, de cele mai multe ori, nemaifiind necesară prezenţa vreunei figuraţii umane. Aşa numitele efecte digitale sau mai scurt DFX. Acum totul este posibil. Efectele speciale folosesc imagini generate pe calculator ce pot alătura 2 personaje reale de unele decedate (Forrest Gump, 1994) sau de altele fantastice (Alien, 1979). Alte efecte folosesc ecrane albastre sau verzi ca fundal pentru jocul actorilor, care ulterior se stratifică cu fundalul dorit (procedeu numit chroma key). Unul dintre primele filme care a folosit această tehnică a fost The Old Man and the Sea din 1958 (cu Spencer Tracy). Aşadar, şiretlicuri tehnologice pe care cinematografia actuală le foloseşte din plin, acolo unde este necesar şi de ce mai multe ori făcându-se economii la buget. Au fost realizate mai multe filme cu numele F/X, care au în prim planul acţiunii, utilizarea diferitelor tehnici de efecte vizuale cunoscute până la acel moment. Pentru mine, efectele speciale sunt importante numai atunci când conturează veridic povestea. Dau de exemplu, filmul Avatar. În acest caz, efectele speciale sunt artă cinematografică şi fără ele „croiala” regizorală ar fi doar un frumos basm. De aceea, alegerea filmelor importante de mai jos este strict subiectivă şi nu mi-e ruşine cu asta.

Chi N. Philu
8 septembrie 2012

Filme importante:

  1. Metropolis (Fritz Lang) - 1927 
  2. Citizen Kane (Orson Welles) – 1941 (cu Orson Welles) 
  3. The War of The Worlds (Byron Haskin, Steven Spielberg) – 1953, 2005 (cu Tom Cruise) 
  4. Godzilla (Ishirô Honda) - 1954 
  5. The Ten Commandments (Cecil B. DeMille) – 1956 (cu Charlton Heston, Yul Brynner) 
  6. Star Trek (Gene Roddenberry) – 1966 
  7. Planet of the Apes – 1968 (cu Charlton Heston) 
  8. Solaris (Andrey Tarkovsky) – 1972 
  9. Blade Runner (Ridley Scott) – 1982 (cu Harrison Ford, Rutger Hauer) 
  10. F/X (Robert Mandel) – 1986 
  11. Aliens (James Cameron) – 1986 (cu Sigourney Weaver) 
  12. The Abyss (James Cameron) – 1989 (cu Ed Harris) 
  13. Independence Day (Roland Emmerich) – 1996 (cu Will Smith) 
  14. Titanic (James Cameron) – 1997 (cu Leonardo DiCaprio, Kate Winslet) 
  15. The Fifth Element (Luc Besson) – 1997 (cu Bruce Willis) 
  16. Matrix (Andy Wachowski) – 1999 (cu Keanu Reeves) 
  17. The Lord of the Rings Trilogy (Peter Jackson) – 2001, 2002, 2003 
  18. Apocalypto (Mel Gibson) - 2006 
  19. Avatar (James Cameron) - 2009 
  20. Inception (Christopher Nolan) – 2010 (cu Leonardo DiCaprio) 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Bumblefoot 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg