Arta Sunetelor

 

JEFF HEALEY
(extras din cartea "Pe urmele lui Hendrix" de Radu Lupaşcu)

JEFF HEALEY, chitaristul orb din filmul Barul (Road House cu Sam Elliott şi Kelly Lynch) este protagonistul nr. 3 în siajul post-Hendrix. Născut în Toronto, Canada, pe 25 martie 1966, Jeff nu este numai unul cei mai buni chitarişti de blues-rock, ci şi un foarte respectabil hendrixist de mare impact şi cu o personalitate neîndoielnică. Două piese de pe primul său album stau mărturie în acest sens: Blue Jean Blues (ZZ Top) şi See The Light piesa titlu. Un debut fulminant, în 1988, după trei ani de confirmări concertististice, a trioului Jeff Healey Band, adică Jeff împreună cu Tom Stephen la percuţie şi Joe Rockman la chitară bas, cuceresc platina în Statele Unite şi Canada şi preţuirea întregii lumi muzicale. Cu o bogată colecţie personală de albume (peste 26.ooo de vinyluri pe 78rpm) şi cu o zestre power-rock de cover-uri de invidiat, Jeff Healey, poliistrumentist de mare tehnicitate, la numai 22 de ani uimeşte cu magistrala sa interpretare, cu dragostea pe care o imprimă fiecărui arpegiu. Primul său single a apărut în 1982 conţine piesele Adrianna şi See The Light (Forte Records) odată cu un nou stil revoluţionar de-a cânta la chitară... Motivele pentru care Jeff cântă pe scaun cu chitara pe genunchi sunt o pură întâmplare şi nu au conotaţii mentale (în concertul de la Montreux primele două piese le-a cântat în picioare cu chitara aşezată pe un stativ): ”Am început să cânt slide, pentru că era singurul mod în care ştia tatăl meu să-mi arate cum se cântă şi, nu am găsit nici un motiv pentru care să aşez altfel chitara. Vreau să spun, că aşa am gândit atunci, când aveam şapte sau opt ani.  Nu a fost un raţionament logic, ci pur şi simplu nu am înţeles de ce trebuie să cuprind cu mâna gâtul chitarei! Nu puteam face asta şi nu mi-am dat seama că acesta va fi drumul meu în viaţă... Nu contează cum am învâţat să cânt. Eu continui să învăţ, să studiez să fiu capabil de aceeaşi rapiditate ca toţi ceilalţi. Fiecare se simte comod în felul său”.

Single-ul albumului See The Light, Angel Eyes a atins locul 5 în topul 100 Billboard. Performanţă după performanţă JHB atrage laude şi comentarii care dintre care mai favorabile, ajungând ca Jeff Healey să fie supranumit “another Hendrix”… Vocalist cald şi determinat, compozitor inspirat şi pătrunzător şi un chitarist de expresie activă şi evlavie pe care îl iubeşti de cum îl asculţi prima dată. Urmare a debutului exploziv, turneele de cluburi, teatre, centre studenţeşti şi stadioane din jurul lumii se vor bucura de un imens succes aducându-i numeroase nominalizări şi premii importante. Cel mai bun vocalist al anului 1989, cel mai bun chitarist de blues în 1990, cel mai promiţător talent al tinerei generaţii, cel mai bun nou grup, cel mai bun chitarist canadian, albumul anului, cel mai bine vândut album canadian…

Jeff a cucerit mai multe premii: 1989 - Edison Award (Olanda) - Cel mai bun grup rock străin; COCA Award - artistul anului; CASBY Award - cel mai bun vocalist; CASBY Award - Albumul anului; CASBY Award - single-ul anului (Angel Eyes); Toronto Music Award – cel mai bun chitarist din Toronto; Toronto Music Award – cel mai bun grup internaţional din Toronto; Music Express Award - cel mai bun vocalist al anului; Music Express Award – cel mai bun grup de deschidere ]n concert; în 1990 a luat premiul Juno (echivalentul canadian al premiului Grammy) pentru artistul anului; World Music Award Cel mai bine vândut artist canadian; MuchMusic Canadian Music Video Award – Cel mai bun vodeoclip al anului (I Think I Love You Too Much); Guitar Player magazine reader's poll – cel mai bun chitarist de blues; Guitar Player magazine reader's poll – cel mai promiţător artist; AMPEX Golden Reel Award pentru vâmzările deosebite ale albumului See the Light; Toronto Music Award – cel mai bun chitarist; în 1991 Juno Awards nominalizare la artistul canadian al anului; Juno Awards nominalizare la grupul anului şi albumul anului; în 1993 Jazz Report Award – cel mai grup de blues; Q107 Rock Award - cel mai grup de blues; 1994 - Juno Award nominalizare la cel mai bun grup de blues al anului; 1996 Grammy Award nominalizare la cea mai bună piesă instrumentală rock, (Shapes of Things).

Cel de-al doilea album Hell to Pay vîndut în peste 2 milioane de unităţi deasemeni recompensat cu platină în Canada şi aur în State reuneşte staruri mondiale pe câteva din piesele albumului. Apar, rând pe rând George Harrison, Jeff Lynne, Mark Knopfler şi Bobby Whitlock. Şase piese excelente semnate de Jeff sau JHB, restul de cinci fiind versiuni a unor hituri rock şi blues dintre care se detaşează While My Guitar Gently Weeps, I Think I Love You Too Much de Knopfler (cel mai bun videoclip al anului) şi Let It All Go a lui John Hiatt. JHB va fi considerat cel mai bun grup de blues al anului, iar albumul va primi recunoaşterea. Un alt turneu reuşit, împreună cu Bonnie Raitt, şi un concert în deschidere la Rolling Stones, un succes financiar, un nou început, casa proprie Forte Records and Productions şi lansarea unui star Amanda Marshall a cărei voce o puteţi auzi pe Feel This, următorul JHB din 1992. Albumul relevă latura profund rock a lui Jeff şi abilitatea conceptuală de îmbinare a compoziţiilor proprii cu coveruri bine alese, fifty/fifty, un procent onorabil, pe măsura prestaţiei excepţionale a trio-ului secondat de câţiva muzicieni de studio. Un album foarte bun (100.000 copii vândute, cel mai bun grup al anului – Q107 Rock şi cel mai bun de blues – Jazz Report), cu un sunet solid, bine închegat şi power-blues-rock-uri energice, sub îndrumarea producătorului Joe Hardy (Colin James, ZZ Top), după care, un turneu alături de celebrele staruri Bon Jovi şi Jack Bruce. Dar, poate cel mai reuşit album de remake-uri 100%, intitulat Cover to Cover se va lansa peste trei ani la Arista Records. Albumul conţine 14 trackuri scrise de Jimi Hendrix (2), Willie Dixon (2), Robert Johnson, Jimmy Page, Lennon-McCartney, Clapton-Harrison şi Randy California. Viguros, hotărât, confident, dulce, tehnic, spontan, cult, inovator, personal, exhaustiv, blues-rock. Un foarte important CD de colecţie pentru fanii împătimiţi ai lui Jimi şi nu numai... Freedom şi Angel într-o manieră foarte personală ce păstrează aroma hendrix şi o răspândeşte cu prisosinţă. Piesa Evil şi varianta instrumentală la Communication Breakdown sunt de asemeni foarte reuşite. Emoţia bluesului din prima, respectiv vitalitatea celei de-a doua conturează profilul unuia dintre cei mai buni muzicieni capabili de orice încercare profesională. Piesa instrumentală din deschiderea albumului Cover To Cover (deasemeni recompensat cu aur), Shapes of Things, scrisă de Paul Samwell şi Keith Relf va fi nominalizată la Grammy în 1996. În următorii ani JHB se vor concentra asupra realizării unui nou album ce va fi lansat în primăvara anului 2000. Get Me Some este un album de maturitate, un rock romantic şi exultant, cu compoziţii foarte bune şi cu o tehnică interpretativă de invidiat. Un produs muzical de calitate excepţională a unui trio rock de nou mileniu. Baladele I Tried (single-ul discului) şi  Macon Georgia Blue (de Johnny Douglas şi Dean Miller) îţi schimbă starea de spirit, te leagănă şi îţi reapropie speranţa. The Damage is Done sau I Should Have Told You cuceresc amatorii de hituri pop-rock de mare expresie emoţională în stilul Coverdale, Cher sau Aerosmith. Alte colaborări importante sunt: coloana sonoră pentru No Way Home, albumul Along For the Ride al lui John Mayall, albumul Snooky Pryor & His Mississippi Wrecking Crew din 2002 al lui Snooky Prior, albumul Vibe din 2004 al lui David Gogo şi pe albumul Blues Blues Blues al regretatului Jimmy Rogers.

“ Tatăl meu, căruia îi plăcea muzica country, dorea ca eu să devin pianist. Dar, cum nu-şi putea permite să mi-l cumpere ... aşa mi-a cumpărat ceva ieftin, o micuţă chitară, când am împlinit la 3 ani”.

La 14 ani cânta deja în baruri din Ontario, blues, jazz şi balade country... Astăzi are propriul său Jeff Healey’s Club în sudul oraşului Toronto.

Jeff are un grup de jazz din 2002 numit Jeff Healey Jazz Wizards cu care a susţinut numeroase concerte în ultimii ani. Adventures in Jazzland este cel de-al doilea album de jazz al D. Litt (Doctor of Letters) Healey în care cântă la trompetă, trombone, vocal şi bineînţeles chitară. "As much as I love Jimi Hendrix, Louis Armstrong is actually my musical hero" - declară Jeff Healey.

În luna iunie 2005 a participat împreună cu marea vedetă canadiană Alfie Zappacosta la o serie de concerte “Tour de Fourt” în Canada. Jeff Healey a cântat de asemeni în Europa, la Pepsi Sziget Festival, în Ungaria.

Ultima sa înregistrare dintr-un jam de blues mai vechi, Live at Montreux in 1999, (CD şi DVD) este lansată anul acesta (2004), şi prezintă următoarea echipă: Jeff Healey - vocal, chitară; Pat Rush, Philip Sayce chitară; Joe Rockman bass; Tom Stephen percuţie. În mai anul acesta a fost operat cu succes de o tumoare malignă la coapsa stângă. La numai un an, el orbise complet din cauza unei forme rare de cancer numite Retinoblastoma.

Discografie:

CD
1. See The Light (BMG) 1988*****
2. Roadhouse [O.S.T.] (Arista) 1989***
3. Hell To Pay (BMG) 1990****
4. Feel This (BMG) 1992****
5. Cover To Cover (BMG/Arista) 1995*****
6. Get Me Some (Forte/Universal) 2000*****
7. Among Friends (Sensation) 2002***
8. Live at Montreux 1999 CD şi DVD (Eagle) 2005*****
9. Adventures on Jazzland (Healeyophonic) 2005****
10. It’s Tight Like That (Live) 2006****
11. Adventures in Jazzland 2007****
12. Among Frieds 2007
13. Mess of Blues 2008

DVD
1. Live At Montreux Jazz Festival 1999*****
2. See The Light - Live From London 1989****

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brezoi.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg