Arta Sunetelor

 

Interviu cu Walter Dionisie

1.  Când ai început să cânţi la pian? De ce ai ales pianul şi cine a fost mentorul tău?

Pe la şase ani, părinţii mei, care cântau amândoi la pian, m-au dus la doamna Angela Colan, care studiase pianul la Paris prin anii ’40, deci şcoala franceză.
Am ales pianul pentru că mă fermecase mama care deseori cânta (avea registrul de soprana de coloratură) acompaniindu-se singură.
Mentorul meu a fost Marian Didu, dirijorul Operetei din Craiova, care dirija şi orchestra filarmonica dealtfel. Marian Didu era un bun cunoscător al jazzului şi am studiat cu el câţiva ani buni.
Prin 1973 - 74 am început să folosesc orgi electronice, aveam şi de unde să învăţ, era în Craiova un muzician de elită – Erwin Surin, de la care am învăţat foarte multe, ciulind urechile… De la el am luat şi primele sintetizatoare, un Korg MS 20 şi un ARP Quartet, prin ’81- ’82. Aşa că am început să studiez serios sinteza de sunet, stilul şi tehnica proprie synt-urilor, orgilor, care este cu totul altceva decât cea a pianului. Am revenit la pian, când sintetizatoarele au început să ofere eşantioane acceptabile, dar şi claviaturi adecvate – Fatar Studio 1100. Acum am o garnitură bogată de claviaturi, sincer nu ştiu precis câte am şi încă achizitionez de pe ebay. Ultima achiziţie de care sunt mândru, un Oberheim Matrix care mă poartă în reverii specifice, prietenii ştiu de ce.

2.  Care a fost primul tău grup în care ai activat şi cărui gen muzical aparţine?

Practic, primul grup adevărat, a fost Redivivus, unde cântam rock dar şi pop, jazz-rock.
Am postat pe youtube (ID neawalter) câteva din momentele noastre de glorie din perioada târzie…
Am fost printre primele trupe cu propriul sistem PA serios, cu croossover pe trei căi şi tot tacâmul…
Timpul petrecut alături de Gabriel Cotabiţă a însemnat mult pentru dezvoltarea mea ulterioară ca muzician.

3.  Cânţi şi compui deopotrivă r & b, pop-rock, dance, jazz, blues ... Cum priveşti muzica pe care o cânţi?

Muzica este o forma de comunicare în primul rând cu tine.
Sunt conştient de diversitatea stilistică, dar eu nu pot să o împart în categorii.
Pur şi simplu, nu pot!
Muzica foloseste vibraţii pentru a transmite şi eu sunt foarte atent la acest aspect.
Muzica pe care o cânt mă emoţionează, cea pe care o ascult, la fel.
Am mai spus: nu facem noi muzica, ea ne alege şi ne face pe noi!
Aşa că este ridicol să ne ridicăm statui şi să fabricam star-sisteme, sau să credem că noi compunem ceva.
Muzica pe care cred că o cânt/compun are şi o valenţă curativă dar şi o componentă de magie.

4.  Ai cântat în grupuri cu orientare muzicală diferită. Care ar fi cel mai potrivit pentru identitatea ta muzicală, componistică şi interpretativă?

Buna întrebare! Răspunsul ar fi – încă aştept ca Universul să-mi aranjeze şi un astfel de grup.
Deocamdată, Respect este grupul care mi-a oferit cele mai mari satisfacţii şi intenţionez să dezvolt acest proiect.

5.  Ai participat în 1993 la deschiderea primului club de jazz, alături de Sorin Chifiriuc, Garbis Dedeian, Silviu Aioniţă, Mugurel Vrabete, A.G.Weinberger, etc. De ce crezi că acest stil este marginalizat şi trecut cu vederea de marile case de discuri din România? La fel şi blues-ul nu!?

Marile case de discuri din România? Nu există aşa ceva, în opinia mea!
Buticurile astea ale noastre nu scot profit din aşa ceva!
Marile case de discuri se respectă şi au în portofoliu nume şi genuri de calitate, chiar dacă nu scot bani.
Se simte cineva respectat în România de azi? Chiar sunt curios să aflu!
Am apărut la Eurovision 2007 în frac tocmai ca să scot în evidenţă respectul pe care îl am faţă de cei care privesc şi ascultă.
A înţeles cineva? Foarte puţini. Lumea în care trăim este cea a ,,şmecheriei” şi a cocalarilor, o spun ca observaţie nu ca şi parte într-un conflict.

6.  Kitch-ul, prostul-gust este prezent în muzica românească, este prolific şi foarte profitabil. De ce acceptă producătorii muzicali ai caselor de discuri acest fenomen (această realitate) şi de este promovat la radiouri un produs îndoielnic pentru cultura noastră…

Ha, ha, ha! Nu acceptă, le inventează, le creează, ei sunt una cu produsul ce mai tura-bura! Bashk produsele, blonde, brunete, le e totuna, produc la rândul lor…
Uite cum stă treaba: Peste tot, în toată lumea, avem produse kitchoase sau slabe calitativ, doar că, atenţie mare, exista şi reversul medaliei, foarte bine reprezentat şi conturat.
Adică, sute, mii, zeci de mii de ,,artişti” care vând, au succes, sunt promovaţi, etc. dar există o ştachetă ridicată şi trebuie să ajungi acolo sau să treci de ea ca să devii Sting, Stevie Wonder, Rod Stewart, Ray Charles, Boyz 2 Men, Winton Marsalis, Jethro Tull şi alte câteva sute de ,,adevăraţi”.
Acum să ne uitam în grădina noastră, vedem vreo floare printre buruieni? Nu. Cei care s-au ocupat de grădinărit, au sădit nişte plante care nu trec ştacheta, un grădinar şef fiind Adrian Păunescu (un mare poet altfel, pe care îl iubesc).
Simplu, gândiţi-vă cine cântă / compunea în vremea aceea în occident şi cine cântă / compunea aici!
Şi să ne fie clar: nimeni, dar nimeni nu te oprea să cânţi ca Jethro Tull sau Sting. Peştele de la cap se împute, e sigur.
Aici încă nu trece nimeni de ştachetă, ceea ce vedem şi ascultăm este o mare masă de alergători la Daciada.
În România nu există artişti mari?
Cum să nu, PESTE TOT sunt artişti mari, dar exista şi un destin atât individual cât şi colectiv. Poate că noi vom profita de oportunitatea asta…

7.  Nashville Songwriters  Association International este o organizaţie caritabilă, care ajută tinerii muzicieni?

NSAI este o asociaţie, dar nu caritabilă ci pe bani. Acolo poţi fi îndrumat, sfătuit, pus în valoare, dar pe bani.

8.  Eşti membru U.C.M.R.-A.D.A. Ar mai trebui să existe acea hologramă (care se aplică obligatoriu pe CD, DVD LP, etc) după ce România a intrat în UNIUNEA EUROPEANĂ? Nu cumva aceasta menţine monopolul câtorva case majore de discuri de la noi, asupra importului de muzică din exterior?!

Da, e vorba de monopol, clar. Doar că internetul a rezolvat de ceva timp problema asta …Trăiască internetul. J Au rămas posturile tv muzicale, care, uşor, uşor se îndreaptă spre locul umbrit, cu multă verdeaţă…

9.  Ai cântat în deschiderea multor concerte ale unor mari muzicieni veniţi în recital la Bucureşti. Care artist ţi-a făcut o impresie deosebită?

De departe Chick Coreea! El ştie cum stă treaba cu vedetele şi sclipiciul!
Paul Rodgers, Airto Moreira, Jack Bruce, foarte ok!
Dar am cunoscut şi greţoşi din cale-afara, Alvin Lee, de exemplu.

10. Colaborarea cu Mircea Rusu a însemnat şi un sprijin pentru un partid politic. Muzica poate fi partinică sau nu?

A fost un sprijin … pe bani mulţi! Nu sunt membrul vreunui partid, dar am colaborat cu multe partide în campanii electorale. Acum nu mai colaborez, greaţa a dat pe-afară.

11. Ai compus şi cântat muzică de film. Filmul românesc tocmai de acest lucru duce lipsă. Este foarte scumpă coloana sonoră sau care ar fi misterul acestei absenţe…

La muzică de film, ca aproape peste tot exista un monopol, ca să zic aşa. Am început să produc filme documentare şi voi focusa asupra propriei producţii. Aş  scrie şi acum muzica de film, condiţia fiind, insă, să-mi placă filmul.

12. Îţi place să cânţi în turnee? Ai cântat şi peste hotarele României?

Wow, am cântat peste tot în România, cred că în toate sălile, toate oraşele, comunele mai mari, de mai multe ori!
Da, cum să nu-mi placă, din moment ce publicul cumpăra bilete ca să ne vadă pe noi!
Şi dacă mai cumpăra şi a doua, a treia, a patra oară, înseamna că era încântat de ce vedea / auzea!
Iată ce înseamnă box-office.
Am cântat şi peste hotare, ca slugă, n-a cântat nimeni altfel în afară de Ozon, Gheorghe Zamfir şi Aura Urziceanu – mă refer la activitate susţinută.

13. Ce-ai învăţat din experienţa ca redactor şi producător muzical la diverse televiziuni?

Rezultatul celor asimilate în acele perioade se poate observa şi în răspunsurile mele din prezentul interviu. Am fost şi eu un măscărici, aşa cum bine spunea Teo Trandafir într-un interviu… Asta înseamnă televiziunea: manifestarea artistică a ipocriziei şi nu aş vrea să vă iluzionaţi că ar exista excepţii!

14. De ce ai ales să te retragi în munţi (satul Peştera, între Bucegi şi Piatra Craiului), de ce ai rupt legătura cu societatea?

Pentru că mi-am dorit întotdeauna să mă stabilesc somewhere over the rainbow
Am rupt legătura cu o societate degradată şi am intrat în adevărata societate a Naturii…
Adulmec paşii lui Zalmoxis, iau parte la miracolul vieţii în orice moment.
Mi-am făcut prieteni devotaţi şi puternici: apa, cristalele, cerul, Soarele, Pământul, pietrele, animalele, plantele, ploaia, zapada…

15. În România se poate trăi din muzică? Din drepturi de autor şi din vânzări de albume?

Din muzică se poate trăi foarte bine peste tot, atât timp căt se mai cântă la nunţi, botezuri, party-uri de tot genul.
Nu poţi să trăieşti din spectacole. NIMENI în România nu trăieşte din spectacole, din box-office.Toţi cântă pe unde apucă, pe bani frumoşi, e-adevărat, dar tot slugă te numeşti.
Artistul român nu este măreţ, nu este Albatrosul lui Beaudelaire, este Soldatul Svejk al lui Hasek.
Artistul român este cel înţeles şi acceptat de societatea contemporană.
Se poate trăi şi din drepturi de autor, dar şi aici sunt nişte înţelegeri pe sub masă, din dreptul respectiv se dau şpăgi importante celor care difuzează materialele.
Avem de a face cu un sistem corupt, care întreţine circulaţia banilor, nu a valorilor.

16. Cum priveşti acum lumea înconjurătoare şi dacă eşti la curent cu apatia generală şi lehamitea românilor de după alegerile din decembrie...?

Trăim apocalipsa, ne manifestăm apocaliptic şi nevoia Pământului de a se scutura de noi devine din ce în ce mai vizibilă.
Nu mă uit la TV, nu ascult radio, sătenii de aici sunt mult prea ocupaţi cu gospodăria lor ca să mai devină apatici, ei au rămăs roşii în obraz, sănătoşi şi credincioşi.
Eu sunt mult prea ocupat cu dezvoltarea mea spirituală ca să mai am vreo lehamite.
Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al Lui!
Simplu şi genial!

17. Care ar fi cea mai adecvat stil muzical pentru spiritul pur românesc?

Muzica populară!
Muzica populară românească este de o frumuseţe rară!
Aş vrea să scriu în acest spirit şi am să o fac.

18. De ce la noi, maneaua a prins atât de bine şi de ce nu a prins de exemplu muzica rock?

Producătorii de manele sunt foarte prolifici şi foarte ,,pe problemă”, tot timpul actuali!
Fiecare brand scoate câteva albume pe an, ei sunt permanent pe piaţă, peste tot, mereu cu noutăţi.
Artiştii de la noi au abordat o poziţie protestatară, sterilă, (din care li se vede clar lipsa creativităţii şi ocuparea ilicită a poziţiei pe care o au) şi nu scot ceva care să ţină piept, măcar cantitativ,,ofensivei  maneliştilor”.
În toate manelele, atenţie, se oglindeşte, se regăseşte cetăţeanul român de azi, maneaua este tabloul societăţii româneşti contemporane.
Rock-ul este protestatar, ori acum, nimeni nu mai protestează, toţi sunt sau vor să fie şmecheri.
Majoritatea românilor a fost asimilată de bună voie şi cu mare plăcere de etnia conlocuitoare.

19. Majoritatea cluburilor din România, din Bucureşti în mod special, aleg muzica propusă de un D.J. în detrimental artiştilor care cântă live. De ce?

Este mai ieftin şi corespunde cu nivelul de cultură al proprietarilor de cluburi.
Pe de altă parte, una este să cânţi live şi alta este să cânţi foarte bine live.
Cei care cântă foarte bine live aici, adica jazziştii şi bluesmenii nu mai au public, sau au un mic public, ipocrit şi acela.

20. Cu ce muzician român te înţelegi foarte bine şi cu care ai avut reuşite artistice din toată cariera ta muzicală, foarte bogată dealfel? Dar din afară?

Sorin Chifiriuc de aici şi Ralph Murphy din USA.

21. Care este după părerea ta noul stil care va domina muzica internaţională? Dar la noi?

Datorită internetului, slavă Domnului, sunt convins că viitorul este acustic!
Va domina muzica acustică  pentru că este în firea lucrurilor ca oamenii să se întoarcă înspre origini, periodic.
La noi? Maneaua acustică, evident, dar până atunci mai avem de parcurs maneaua pop şi maneaua jazz. Nu glumesc!
Şi se va mai întâmpla ceva, muzica pură se va desprinde de toxicitatea a ceea ce numim muzică acum, respectiv de ritualurile de împerechere săvărşite în cluburi şi discoteci, la radio şi tv.

22. Ce înseamnă Respect? Este o atitudine, un curent muzical sau un nou grup muzical?

Respect este o atitudine, vrea sa fie un curent muzical şi caută membri pentru a putea fi şi un grup muzical.
Deocamdată a luat fiinţă Asociaţia Respect, care deja a produs un festival anul trecut – Dor de Munte şi a infiinţat un club, pe vârf de munte – Merkaba.

23. Ce proiect muzical îţi doreşti să realizezi în viitor?

Un workshop cu artiştii care au dat interviuri aici pe acest site. Nu cu toţi odată, normal, dar am putea începe derularea acestui proiect foarte repede!
Poate ne gândim împreună la ceva! Noi avem locul, posibilităţile tehnice audio – video şi dorinta de a face acest eveniment.
Este momentul să ne grupăm şi noi, nu ?

24. Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi las ultimul cuvânt pentru cititorii site-ului Arta Sunetelor.

Dragii mei, daca aţi ajuns şi v-aţi oprit la acest site şi citiţi aceste rânduri, înseamnă că sunteţi prietenii mei, înseamnă că încă nu e totul pierdut în ţara asta pe care o iubesc aşa de mult şi aştept o oportunitate să vă cunosc personal şi să vă strâng mâna aici, la poalele Bucegilor!

Mulţumesc,

Radu Lupascu
25 ianuarie 2009

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg