Arta Sunetelor

 

Interviu cu Tavi Iepan

Tavi_Iepan_01Anunţul primului concert al nou-născutului supergrup REZIDENT EX a surprins în mod plăcut redacţia noastră, drept care am purces la realizarea unui set de interviuri cu protagoniştii acestuia. Membrii Rezident Ex sunt: Adrian Popescu (chitară, inginer de sunet, absolvent S.A.E., stabilit la Paris), Christian Podratzky (bas, Berlin), Ovidiu Ioncu Kempes (voce, Brisbane, Australia), Matthias Lange (chitară, Hamburg), Florin Cvasa (percuţie, Timişoara), Tavi Iepan (chitară, Hamburg). Managementul formaţiei a anunţat că REZIDENT EX va susţine primul concert în România, pe 5 august 2012, la Vama Veche. Primele întrebări le adresăm chitaristului Tavi Iepan, membru fondator al grupului Cargo, emigrat în Germania spre sfârşitul anilor '80. Povestea acestui grup porneşte odată cu întâlnirea istorică dintre Octavian Iepan şi fostul solist al grupului Cargo, Ovidiu Ioncu-Kempes emigrat în Australia acum 8 ani.

1. Bucuria acestei întâlniri a dat naştere grupului? Practic nu aţi cântat în aceeaşi perioadă în Cargo ... Dacă Kempes vroia să revină în muzică, de ce nu a întrebat fostul său grup?

Eu împreună cu Adi Popescu am intenţionat mai de mult să punem pe un disc compoziţiile pe care le-am făcut în perioada când am fost la Cargo din două motive. Unul fiindcă am vrut să le imprim aşa cum credeam noi de cuviinţă că trebuie să fie orchestrate şi să sune. Al doilea motiv ar fi, că am dorit să risipesc puţin din ceaţa care planează asupra perioadei respective. În dreptul piesei "Povestiri din gară" nu este trecut nici un compozitor sau textier, lucru care m-a supărat. S-au invocat „probleme la tipografie”, dar de atunci s-au făcut reeditări şi compilaţii şi tot nu s-a "reparat" nimic în sensul ăsta. Aşa că am tras concluzia că nu a fost o întâmplare. Bănuiala mea a fost întăritaă la apariţia „jurnalului de bord”, cartea lui Adi Bărar despre istoria Cargo, unde „amnezia” referitoare la compoziţiile şi textele care-mi aparţin persistă. Şi ca să revin la întrebare, contactul refăcut cu Ovidiu a declanşat punerea în practică a intenţiilor noastre şi de ce nu, pe calea asta se completează o perioadă muzicală a acestui grup, cu permisiunea voastră, de referinţă în rock-ul din România. În legătură cu faptul că Ovidiu nu mai are legătura cu fostul său grup... Ştiu unele motive din relatările lui Kempes, de ce nu mai dorea contactul cu band-ul, dar nu ar fi potrivit să le fac eu publice şi în general mă intereseaza mult mai mult ce facem noi acum, decât ce a fost.

2. Experienţa acumulată în timp de-a lungul atâtor colaborări, concerte live şi înregistrări v-a convins să (re)luaţi piese mai vechi, să le (re)faceţi şi să le (re)lansaţi odată cu imaginea noului supergrup? Sau consideraţi că multe din acestea nu sunt cunoscute, iar cele care sunt hituri, nu atrag suficient generaţia tânără, în aceeaşi măsură cu a voastră.

Multe din piese nu au fost imprimate pe LP sau CD aşa că ele vor fi „noi” pentru multă lume şi aici apare un paradox ele pot fi ascultate în „premieră” de mai multe generaţii de „ascultători”. Este ca şi cum ai descoperii cartea secretă de bucate a bunicii... ha, ha. Nu ştiu în ce măsură piesele vor fi preluate de posturile de radio şi prezentate ca făcând parte din „istoria” Cargo, dar „datoria” mea este să le imprim şi să le ofer spre ascultare şi s-ar putea să avem şi surprize plăcute cu unele din ele. Lucrul la acest album a fost pentru noi şi un exerciţiu de acomodare în formula actuală şi o perspectiva nouă ce deschide variante noi de abordare şi interpretare. Plus că, lucrăm la un repertoriu nou, care este o altă experienţă la fel de interesantă, cu mai multe „neprevăzute”. Eu sunt fericit, cu ocazia asta Kempes este din nou în faţa microfonului şi ne bucurăm să finalizăm împreună cu prietenii din trupă, piesele care au constituit punctul de pornire la Cargo şi care au dat direcţia muzicală în acei ani.

3. Am observat că şi în muzica supergrupului Black Country Communion, noua viziune de reconstrucţie a pieselor vechi este un pas înainte, o mână întinsă tinerelor talente rock, o şcoală, dar şi un mare succes pentru liderul grupului Glenn Hughes. Faptul că locuiţi în Occident şi sunteţi la curent cu noul trend al muzicii rock v-a sugerat repertoriul noului grup?

Nu ştiu dacă este vorba de un trend nou. În cazul nostru, în primul rând, când mai mulţi interpreţi se întâlnesc, să facă muzică fiecare vine cu bagajul care l-a asimilat până la ora respectivă, iar mixtura dintre ele, dă stilul şi caracterul muzicii. Şi pentru noi este mai mult sau mai puţin o surpriză ce se întâmplă, cu o temă cum se transformă prin aportul fiecăruia. Mixtura care rezultă va da culoarea şi stilul grupului, iar faptul că noi venim de unde venim şi trăim unde trăim precis va lăsa „urme” şi în muzica pe care o facem. Occidentul pe filiera anglo-saxonă care a impulsionat rockul, nu în ultimă măsură datorită business-ului şi industriei care stă în spate, a dat în mare măsura trend-urile mai mult sau mai puţin croite pe ascultătorii occidentali. Muzica de azi parcurge şi ea un fenomen de „globalizare”, iar stilurile se întrepătrund într-un amestec care este în plin proces. Eu de exemplu, am în mine o componentă rock pe care o simt, ascult cu mare plăcere muzică vest-africană, am imprimat piesa „Lumea” de pe albumul Locatarii, „Nu te supăra frate” cu un cor din Africa de Sud, la fel îmi place şi muzica sud-americană şi de multe ori în paralel cu rock am cântat sau ascultat alte „muzici” care pentru mine au o magie, pe care folclorul sau „etno” cum este mai nou cunoscut îl aduce în prezent, după zeci sau sute de ani de sedimentare sau transformare.

4. Dacă REZIDENT EX va avea succes în România vă gândiţi să reveniţi în ţară? După lansarea din Vama Veche, pregătiţi primul album şi plecaţi într-un turneu de promovare în România şi poate ... în Europa? Nu vă este greu să vă întâlniţi pentru repetiţii?

Eu nu am nici un fel de bariere mentale, dacă pot să le spun aşa îmi pot închipui că aş putea trăi şi în România, am părăsit ţara în timpul unui regim dictatorial, dar afectiv am fost şi sunt legat de locul unde m-am născut. Dacă schimbările şi perspectivele care le aduc sunt de aşa natură, încât eu să pot trăi din muzică, nu văd de ce Nu aş face acest pas. Întrebarea se pune şi invers, este România de azi un loc propice artei, care ştim că se face cu sacrificii, dar care nu înseamnă să o faci doar „de amorul artei.” Voi care sunteţi în ţară, stiţi mai bine decât mine. Şi eu am urmărit ce se întâmplă muzical în România şi cum se întâmplă, poate puţin mai atent la rock şi am urmărit toate „convulsiile” prin care a trecut şi lupta trupelor din ţară de a „rezista” sau efectiv de a ”supravieţuii”. Eu am plecat înainte de '89, dar Kempes a plecat mult mai târziu, el fiind frontmen la una din primele formaţii rock din ţară şi una din componentele acestei decizii a fost că nu putea să întreţină o familie. M-aş bucura sincer ca lucrurile să se fi schimbat şi să le meargă bine colegilor mei de breaslă, pentru că ştiu cu câte sacrificii se fac, pentru a da muzică de calitate. Cu atât mai plăcut surprins am fost la întâlnirea mea şi a lui Kempes cu Marius Tucă care cu o naturaleţe rar întâlnită ne-a oferit sprijinul său şi invitaţia de a face parte din proiectul său „Mişcarea de rezistenţă” unde pe partea jurnalistică suntem în grija domnului Alex Revenco un cunoscător de muzică cum puţini am întâlnit şi pe latura organizatorică şi logistică doamna Dana Andronie cu o promtitudine şi un profesionalism care ne dă încredere că în România se poate lucra la nivel internaţional. Suntem în plină pregătire a unui turneu naţional şi în funcţie de propunerile pe care le primin, am dori să ne întâlnim cu publicul din toată ţara. Doritorii se pot adresa managementului nostru, coordonatele se găsesc pe pagina Rezident EX de pe Facebook. Şi dacă primim girul publicului din România vom continua această minunată „aventură” într-adevăr în Europa eu personal cred că este posibil ca un produs Românesc de calitate să fie apreciat în orice domeniu, dacă este făcut şi prezentat cum trebuie. Poate că a sosit timpul să ne asumăm răspunderea şi aici nu mă refer la noi, ci în general la artiştii din România de a fii egali în acest spaţiu care ne aparţine şi nouă dar pe care încă nu-l conştientizăm. Cu puţin curaj şi intuiţie şi sprijin moral a ceea ce înseamnă „acasă” se poate. La întrebarea referitoare la repetiţii cred că este la fel de greu sau uşor ca la echipa natională. Ha, ha.. Este într-adevăr o problemă pentru că Ovidiu locuieşte în Australia, Adi la Paris, Florin la Timişoara, iar restul în Hamburg şi Berlin. Cu bicicleta este greu să ajungi la sala de repetiţii aşa că ne întâlnim pentru a repeta în formula completă pentru concertele din vară, doar cu două săptămâni înainte, este destul de puţin, dar altă variantă nu avem decât dacă, un sponsor „al rock-ului autohton” ar prelua costurile curente pe două luni la şase persoane ... şansele sunt mici, dar reclama ar fi mare! Ha, Ha!

5. Anul acesta este campanie electorală, cel puţin una din piesele tale vechi, reînvie sentimentul patriotic, de exemplu "Brigadierii"... şi alte trupe din Ardeal Phoenix ("Andrii Popa"), Semnal M ("Iancu Pribeag")... au "prins" în versurile cântecelor lor acest filon pur de patriotism pe care generaţia tânără de muzicieni, ascultători, redactori radio sau jurnalişti nu o împărtăşesc. Se vorbeşte mult şi fără rost în Parlament, vorbe goale, fără mesaj patriotic, un fel de aburitori mioritici le-aş spune oamenilor politici ... Cântaţi în această campanie?

Sentimentul patriotic este o treabă care are o conotaţie complexă. Generaţia mea a fost „bombardată” cu slogane aşa zis patriotice legate întotdeauna de partid, conducător, clasa muncitoare şi aşa mai departe, aşa că în noi a apărut o „distorsiune” pentru că nu eram atraşi de tot acest arsenal de propagandă, ci din contră şi totuşi dorinţa de a fi mândrii de originea noastră exista şi atunci ... Dar idealurile şi dorinţele noastre nu erau reprezentate de cei aflaţi la putere. În anii trăiţi în străinătate eşti confruntat uneori cu prejudecăţi, cei mai mulţi ştiu puţine lucruri despre România şi veştile negative sunt din păcate cele care ajung cel mai repede în media şi se răspândesc imediat, aşa că vrei sau nu, ca român în străinătate eşti un „ambasador” al ţării tale, cel puţin eu aşa mă consider şi cred că am ajutat în sens pozitiv la înlăturarea unor prejudecăţi şi asta au făcut şi mulţi alţi muzicieni colegi de ai mei care sunt în străinătate. De multe ori glumesc cu prieteni sau cunoştinţe din Germania şi le spun că eu am fost „deportat” disciplinar de regimul comunist aici şi astept să fiu „reabilitat”.

"Brigadierii" este o piesă inspirată de tatăl meu, care în anii cincizeci a lucrat pe şantierele de brigadieri, sperând ca prin munca lui şi a altora ca el generaţiile următoare vor avea un trai mai bun. Au fost o generaţie „de sacrificiu” care a crezut sincer şi a fost folosită, sau mai direct spus exploatată. Eu am luat ca exemplu defileul în stâncă de la Salva Vişeu pentru că povestea are şi o ironie amară. A fost făcut enorm de greu şi cu sacrificii umane, iar calea ferată ducea din România spre Rusia Sovietică ... Un episod mult prea vast pentru un interviu despre muzica Rock, dar despre care am citit un articol foarte bine documentat în Jurnalul Naţional on-line şi care prezintă o lume pe care puţini o cunosc şi cei mai mulţi nu şi-o pot imagina.

6. Ce părere ai, cam în ce procent ar trebui difuzată muzică românească la radio şi TV, inclusiv la cele comerciale? De ce toate drepturile de autor sunt "lăsate să plece" afară ... multe dintre aceste trupe difuzate, nici măcar nu sunt prezentate, nu se face o istorie şi o ierarhie a valorilor lumii muzicale!?

Treaba cu procentele este destul de complicată. Eu am trăit perioade când dacă am auzit o piesă străină la radio am fost fericit şi este incredibil că majoritatea cititorilor tineri ai acestui interviu nu-şi pot imagina aşa ceva... La fel de adevărat cum este faptul că în peisajul muzical al posturilor de radio „private” marea majoritate a pieselor sunt „străine” şi ele sunt străine şi de piesele „străine” pe care le ascultam eu atunci. The Beatles, the Rolling Stones, Deep Purple, Pink Floyd sau Genesis. Azi în lumea muzicii sunt formaţii noi care au continuat această tradiţie şi rog pe fiecare cititor să facă un exerciţiu de voinţă şi are cel puţin trei nume, dar am aflat că la posturile de radio se dă muzică care se dă, adică alta decât rock pentru că radio trebuie să fie „comercial” şi am un moment de confuzie pentru că trupele enumerate au vândut zeci de milioane de discuri performând o muzică de calitate, se mai vând şi azi şi totuşi lucrul asta nu înseamnă „comercial”... COMERCIALUL modern prin urmare caută altceva ... şi atunci îmi amintesc un citat dintr-un interviu a lui Keith Richards care spunea „dacă industria (muzicală) ar fi găsit o metodă să ne „înlocuiască” ar fi făcut-o de mult„, se pare că industria caută în continuare şi noi suntem spectatorii acestui proces. Datoria mea şi a noastră, a celor care cred în ce cred eu este să-i împiedicăm să reuşească ... Şansele sunt mici, dar merită. Ha, ha! Revenind la întrebare, ar fi de dorit ca posturile de radio şi tv să prezinte cât mai multe producţii şi interpreţi români, contribuind în acest fel la afirmarea valorilor şi a culturii autohtone, dar treaba asta are nevoie de o schimbare în felul de a gândi şi trebuie să se bazeze în primul rând pe calitate. Aici sunt ceruţi răspunzători cei care deţin sau conduc aceste posturi şi care - ca să folosesc o expresie cunoscută - „dau tonul la cântec”. Francezii au o cotă clară care reglementează mai mult de 50% de procente muzica produsă!!! În Franţa puţini ştiu că premiul Grammy poate fi acordat unei producţii sau piese, numai dacă a participat şi un american fie ca interpret sau producător, instrumentist, etc. O reglementare în acest sens ar da un impuls şi un ajutor mare creatorilor de muzică şi acestei branşe în România de la artişti, interpreţi, producători, organizatori de spectacole, studiouri etc. Lucrurile astea au o componentă financiară fără de care nu se poate face performanţă, dar când baza este pusă pe o temelie corectă, apar şi rezultatele, iar publicul din ţară şi nu numai, ar asculta o muzică de calitate.

7. Care a fost primul tău grup în care ai activat? De ce ai ales muzica new-wave şi apoi ai cotit-o pe rock...

 Tavi_Iepan_02
ECOU: Holban Dorin - Tavi Iepan - Iohan Hustick 

Primul grup s-a numit ECOU. Componenţa era: Dorin Holban (bas), Sandu Gurca (chitară), Johan Hustick (tobe, chitară), M. Rroska (clape) şi Mircea Nedelcu (chitară). Băieţi foarte talentaţi, într-o perioadă în care talentul nu prea avea şanse de reuşită ... aşa că pentru mine noi suntem „Băietii din strada Pál”. New Wave era perioada care am prins-o ca adolescenţi dar magia pentru mine atunci era apariţia curentului PUNK, am fost fascinat de tempo-ul fără compromis şi de trupele care erau de „nesuportat”, chiar şi de lumea occidentală obişnuită cu excentrici şi excese. Am avut o revelaţie când am văzut Bob Geldof cu Boomtown Rats la Bucureşti. Pentru mine este încă inexplicabil şi în ziua de azi. Cercul nu s-a închis complet, dar în filmul The Wall făcut de Pink floyd şi mai târziu la Live Aid, m-a făcut să cred şi să sper că facem parte din aceaşi mişcare, chiar dacă aparent suntem din „lumi” diferite. Şi mi-a plăcut spontan ce făceau „puştanii” de la Metamorf şi nu eram singurul, nu întâmplător am "aterizat" cu Dixi Krauser, el de la Promusica şi eu de la Progresiv TM. În gaşca respectivă mulţi se întrebau dacă suntem întregi la minte când am plecat din trupe „consacrate” să cântăm la Metamorf. Dar pentru mine şi cred că şi pentru Dixi a fost chiar ce trebuia sau ce ne lipsea. Şi până la urmă aşa zisa diferenţă dintre Rock şi Punk dispare dacă îţi place The Who... ha, ha...


8. Până în anul înfiinţării grupului Cargo ai activat o perioadă şi în celebrul grup Progresiv TM! Ai participat la concerte şi înregistrări, ce amintiri ai?

Progresiv TM a fost pentru mine o şcoală care mă ajută şi acum să pot anticipa unele etape în viaţa unui band şi am avut şansa să mă întâlnesc cu doi viitori membrii ai grupului Cargo, Peter Cocsef şi Nae Tarnoczi, două personaje pentru mine „legendare” cu un umor debordant, şi un chitarist de clasă, cum era Ladislau Herdina, plus că eram împreuna şi cu doi colegi de la Autostop Otto Schröder (bas) şi Mircea Jebelean (tobe) şi mai târziu Gery Sibingher (clape). Din păcate, nu s-a imprimat nimic pe disc din perioada respectivă.

9. Cum a început Cargo, care a fost prima piesă, primul hit şi când a venit recunoaşterea publicului?

Nu mai reţin care a fost prima piesă, dar primul hit a fost "Brigadierii", care a avut şi recunoaşterea publicului. La vremea respectivă totul se întâmpla Live şi de cele mai multe ori în prima audiţie, iar "Brigadierii" este o piesă directă care totuşi are mult rafinament şi transmite unora durere, altora ironie (la ora respectivă) are şi folclor şi ceva dintr-un marş, o combinaţie care a funcţionat şi poate că a fost începutul unui stil şi o identitate pentru cei care ne-au ascultat.

10. Cum era viaţa în turneele din ţară? Care erau câştigurile şi care erau problemele pe care le întâmpinaţi? Ai avut ceva probleme cu autorităţile?

Când am început să facem turnee, problema financiară avea un rol secundar. Dorinţa noastra majoră era să cântăm, iar banii obţinuti erau o formă de “subzistenţă”, adică ajungeau de la un turneu la altul. Cu greu turneele se făceau cu "egide", adică sub tutela unei instituţii de “cultură”. De exemplu: dacă aveai 1.000 de spectatori la 20 de lei, din 20.000 se plăteau cred 7 sau 14 % la sala, trupa era plătită după atestate, să zicem 6 persoane x 150 lei sunt 900 lei! Deci trupa lua sub 5% din încasări, aşa că nici unul din noi nu am reuşit chiar dacă am avut succes şi o oarecare siguranţă financiară, iar banii respectivi 95 % dispăreau în zone la care noi nu aveam acces ... Cum toate instrumentele noastre nu se găseau în ţară, puţinii bani câştigaţi dispăreau urgent. Am avut probleme cu autorităţile cum a avut fiecare, nu am fost noi singurii care cântau rock, erau mai mult sau mai puţin “toleraţi” şi asta o simţeai de fiecare dată când îţi trebuia o aprobare pentru un concert, turneu sau text. Au fost şi oameni care ne-au ajutat, au înţeles, dar şi mulţi care ţineau la “funcţie” şi te blocau.

11. De ce primul album Cargo a fost lansat după emigrarea ta în Germania? Ţi s-a făcut o mare nedreptate atunci când pe coperta albumului nu ai fost trecut la piesele compuse de tine! Te-ai gândit că trebuie să-i dai în judecată?

Dacă tu vrei să-i spui aşa. Este o mare nedreptate, dar în primul rând este o treabă de bun simţ vis-a-vis de cineva cu care ai fost pe „baricade”. Nu m-am gândit să dau în judecată trupa pentru că unul singur a decis ... ceilalţi ori nu erau interesaţi, ori erau noi în gaşcă şi nu ştiau despre ce este vorba. Când trupa a plecat în Franţa la imprimări am fost asigurat că în cazul când vor produce piese care-mi aparţin voi fi menţionat ca autor, dar nu sunt singurul care a fost „omis”, Adi Popescu şi Peter Cocsef au cântat partitura de chitară şi respectiv tobe pe disc şi sunt trecuţi la vestita rubrică „au mai colaborat”... ha ha...

12. Ce amintiri păstrezi despre Dinel Tollea. Cum v-aţi cunoscut? Nu se ştie prea multe despre dispariţia lui prematură...

Dinel a apărut în trupa noastră ca un UFO. Era din Bucureşti şi fusese plecat cu contract în străinatate prin Scandinavia, lucru care la ora respectivă era „senzaţional” pentru noi şi a ajuns în Timişoara din „cauza” unei timişorence. Un tip foarte jovial, simpatic, care mă întreba la început insistent - „dar ce concept are trupa asta” - eu încercam să-i spun „conceptul nostru ia naştere chiar acum, dar nu pot să-l definesc, încerc să-l cânt!”. El a avut contact afară cu această abordare a problemei şi pretindea că o trupă înainte de-a produce piese trebuie să ştie exact în ce direcţie merge, lucru care mie mi se părea mult prea „programatic” la ora respectivă, dar are partea lui de adevăr. Uneori discuţiile astea de „fond” pentru mine duceau la blocaje, pe care colegul meu Ţucu Bleich (tobe) le rezolva cu un umor contagios. Eu îi spun lui Ţucu „...nu mai pot, Dinel mă tot pisează cu conceptul”, iar el zice n-ai de ales trebuie să mergi în piaţă şi să-i cumperi anticoncepţionale”... ha, ha. Dinel a avut un rol important şi în lucrarea pe care am început-o cu Filarmonica din Arad, unde a făcut prin pregătirea lui (avea conservatorul) legătura dintre trupă şi orchestră. Am fost şocat ca toata lumea, când am auzit de dispariţia lui, fostul lui cumnat mi-a spus că a fost un accident cardiovascular, mai mult nu ştiu nici eu.

13. Cu ce te-ai ocupat în Germania şi cât de greu ţi-a fost la început?

Fiecare start are greutăţile lui care încep de la limbă şi se termină la mentalitatea. Între aceste două coordonate pendulezi tot timpul ca „străin” şi cred că treaba cu „m-am adaptat” care o aud la unii, mie îmi sună uneori a resemnare. Avem valori comune care sunt la fel de valabile peste tot şi avem faze pe care noi românii le vedem sau interpretam altfel. Eu fiind din Timişoara eram obişnuit cu prieteni de diferite naţionalităti, germani, maghiari sau sârbi, ca să numesc pe cei mai numerosi, aşa că nu m-am simţit foarte străin problema era că majoritatea nemţilor când aflau că sunt din România „fredonau” aceleaşi cuvinte - Ceauşescu, Dracula, Securitate - pentru că, cei mai mulţi spre surprinderea mea, nu ştiau mai mult pentru omul de rând, tot ce era „după cortina de fier” era negativ şi neinteresant. Îmi amintesc de primul job în Germania (parcă văd titlurile din presă, deşi sper ca senzaţionalul „să nu fie motivul principal, ... ha, ha) Eu am ajuns în sud, într-o localitate mică de lângă Freiburg unde locuia fosta mea soţie şi vroiam să plec cât mai urgent la Hamburg unde locuia Dixi atunci şi cu care am făcut cele două trupe mai târziu Sector şi Flying Wood. Aveam nevouie urgentă de bani ca să ne mutăm pentru locuinţă, mobilă, etc. Aşa că am luat un ziar cu oferte şi după două zile lucram într-o fabrică de lactate, super automatizată, în care erau puţine posturi unde se lucra „manual”, dar unul dintre ele era al meu! La capătul unei benzi transportoare... ha ha...şi acum îmi vine să râd când îmi amintesc. Postul respectiv nu era”dorit” de nimeni, de aia eram eu acolo ... Într-un schimb puneam în cartoane o producţie de 40 de mii de sticle, după două luni, cât am lucrat acolo, până am plecat la Hamburg, aveam braţe ca Popey, dar episodul cel mai simpatic a fost după câteva săptămâni când segmentul final de la banda rulantă s-a defectat (electromotorul s-a ars), iar eu am sperat că pot să iau o „pauza” de vreo ora pentru că eram ca Charlie Chaplin în cunoscuta secvenţă din Timpuri Noi ... Dar spre „dezamăgirea” mea în cinci minute a apărut echipa de întreţinere cu o nouă bandă rulantă cu un electromotor pe ea şi au schimbat-o de parcă erau la curse de formula 1, ha, ha ... au legat cablul trifazic şi i-au dat drumul, dar stupoare banda mergea, dar în sens invers... ha, ha. Şeful lor s-a uitat un moment la mine ca şi cum ar fi vrut să se „scuze” la străinul muncitor necalificat că nu şi-au facut jobul cum trebuie şi nu mă lăsau să muncesc... ha, ha. Mirarea lui a fost fără margini când am pus împreună trei degete de la fiecare mâna şi le-am întors arătându-i prin acest semn că ştiu că trebuia să lege trifazicul invers ca polaritate ca banda să meargă în direcţia dorită, a fost la fel de blocat ca în bancul cu „... maimuţa vorbeşte” şi m-a întrebat dacă mă pricep la electromotoare şi de ce faci jobul ăsta de necalificat. I-am spus că am făcut un liceu cu specializare tehnică, dar că pasiunea mea este muzica şi cânt la ghitara şi voi pleca la Hamburg. "Hamburg frumos oraş! Salută din partea mea "fetele" din Sanct Pauli!" Aşa se numeste cartierul foarte cunoscut ... erotic /sex, dar eu la ora aia nu ştiam de ce el râde când spunea asta, eram doar de două luni acolo, dar în Germania când spui St. Pauli toţi ştiu ce e acolo, au şi echipă de fotbal care a fost şi în prima liga...Ha, Ha!

14. Colaborarea cu Dixie Krauser a însemnat grupul Flying Wood şi un album. Despre ce stil este vorba şi dacă vom şanse să vă (re)vedem la un festival ... la fel ca în 1991?

Flying Wood a fost muzical o treabă foarte ok, dar ca proiect de trupă nu am reuşit să-l plasăm acolo unde cred că-i era locul sau mai corect spus, nu am reuşit să continuăm o perioadă mai lungă ca să intervină un succes de proportii. Semne pozitive am avut fiind între timp într-un program de sponsorizare pentru trupe rock susţinut de Unilever şi cu recomandări în reviste şi o piesa la Warner, dar excesele de tot felul la membrii trupei şi neînţelegerile dintre Dixi şi vocalist, au dus la încetarea activitătii grupului. A rămas totuşi un disc frumos „Buy Now Pay Later” care ar trebui reeditat. În afară de mine şi Dixi erau Nick Kracovsky (chitară), Edddie Staviki (vocal), Cristofer Vio (clape / vioară), Zozo Albert (tobe) şi pe urmă Peter Behrenz (ex. TRIO, tobe)

15. Multe din producţiile tale lansate afară sunt puţin cunoscute în România. Te gândeşti să le aduci la "vânzare" şi în România?

În momentul de faţă sunt concentrat pe productia CD-ului cu Rezident EX şi aş prefera să produc lucruri noi, timp pentru o antologie este destul.

16. Un supergrup dacă nu şi respecta statura îşi poate distruge şi cariera personală, nu? Poate da greş proiectul Rezident EX?

Riscuri există ... în mod normal un proiect de genul ăsta la o trupă care să zicem ar avea un nume important cum este Cargo în România (cu care mulţi ne asociază) se face cu o "bază materială" foarte solidă şi la el participă ca investitori de obicei, o casă de discuri, un producător sau o firmă producătoare şi câţiva manageri,câţiva creatori de imagine (grafică, stil, video, film, etc) care constituie baza financiaro-logistică a acţiunii. Viitoarea trupă este dusă pentru o perioadă într-o locaţie,unde pot lucra în linişte câteva luni,pentru a definitiva "produsul respectiv" audio,adică imprimările şi repetiţiile pentru spectacolul în sine care are "producţia lui". Întâmplător ştiu treaba asta direct de la cineva care a fost pus într-o situaţie asemănătoare. Este vorba de Peter Behrens (tobarul de la Trio) cu care am cântat şi la Flying Wood. Lor li s-a propus o "reuniune" de către casa de discuri şi el mi-a povestit cam cum au decurs lucrurile. Au primit la început 80 de mii pentru a prezenta o banda în "pilot" în şase luni. În cazul nostru,s-au sărit mai multe etape,investiţia a fost din partea noastră, imprimările s-au făcut pe grupe şi aşa mai departe, deci destul de departe de un caz ideal. Dar noi suntem bucuroşi de reacţia publicului la piese. Acum 38 de ore am postat pe youtube "Povestiri din gară" şi are peste 7.500 clik-uri şi gesturi de genul ăsta, ne ajută să mergem înainte şi să trecem peste piedici,nervi,oboseală şi aşa mai departe pentru că cei care iubesc muzica pe care o facem sunt pentru noi un sprijin şi ca o familie. Rezident Ex nu are o traiectorie foarte simplă,dar rămâne unic şi prin faptul că mulţi îşi doresc un band cu Ovidiu la voce şi asta acum,nu mâine!Noi încercăm să punem treaba pe picioare,cât mai repede, dar este nevoie şi de răbdare,pentru că nu toate lucrurile funcţionează sau pot fi făcute cât ai pocni din degete. Dau un exemplu.Am avut oferte la un festival şi lucrurile păreau aranjate, mai erau "aparent" detalii de stabilit, eu sunt obişnuit să am încredere într-o promisiune, ca urmare "desfăşurătorul" nostru ţinea cont de data respectivă aşa că s-au luat şi biletele de avion pentru cinci persoane, dar la un moment dat, organizatorul s-a trezit că nu mai poate şi fără un răspuns concret ... o treabă din asta îţi dă multe peste cap, mai ales că depind atâţia oameni de ea şi exemplele pot continua, dar nu vreau să obosesc pe nimeni cu problemele noastre. Nu vor fi atât de multe spectacole, cum ne-am dori noi şi fanii, dar dacă eforturile se fac din ambele părţi, nu ne va putea opri nimeni să ne întâlnim.

17. Dacă ai fi un factor de răspundere în lumea muzicală, cum ai ajuta muzica românească şi aici mă refer strict la rock, jazz, blues sau prog...

Primul lucru ar avea legătura cu media, aş cere şi sprijini înfiinţarea unei televiziuni de profil, scutită de taxe pe o perioada de câţiva ani, până reuşeste să se stabilizeze financiar, pentru a evita dependenţa de ştiu eu ce cercuri cu bani, care dictează gustul muzical. Este vorba de cultură până la urma urmei ... Sunt destui jurnalişti oameni de radio sau TV, care fiind acţionari şi protagonişti, ar investi munca lor pentru a "ridica" un astfel de post şi sunt sigur că ar funcţiona la nivel înalt şi ar reuşi în câţiva ani să se pună pe picioare. Trupele ar avea interes să le fie filmate concertele, făcându-şi promoţie în felul ăsta şi livrând totodata materiale pentru difuzare, interviuri, etc. Postul respectiv sunt sigur că ar primi videoclipuri concerte sau interviuri şi de la trupele străine, care ar avea intenţia să concerteze în România. Iar postul respectiv ar avea poate şi o rubrică şcoală, unde sunt sigur că interpreţi de valoare ar putea prezenta cum se cântă şi ar ajunge direct la cei interesaţi din generaţia nouă.

18. Crezi că publicul din România are suficientă maturite în a alege şi discerne din oferta prezentă în acest moment pe piaţă muzicală? Nu crezi că cel mai important lucru pentru ascultători (de ce nu şi pentru muzicieni) ar fi să-şi cunoască trecutul (din punct de vedere muzical)?

Ca să ştii ce alegi în primul rând trebuie să primeşti din ce să alegi, ori la capitolul ăsta nu ştiu dacă stăm prea bine. Este vorba de diversitate, ori impresia mea este că în general "comercialul" de care vorbeam, primează la posturile de radio, în majoritate dau cam acelaşi lucru cu câteva excepţii. În privinţa cunoaşterii trecutului, luptăm cu o moştenire în sensul negativ. În perioada comunistă s-a produs un număr infim de discuri. Cred că, toată discografia rock din România până în '89, poţi să o iei sub braţ şi asta din păcate spune tot. Am fost privaţi de această memorie şi este foarte greu să remontăm. Emisiunile lui Doru Ionescu sunt o încercare în sensul ăsta, dar nu pot înlocui lipsa efectivă a unor discuri care nu s-au scos şi care deschid sau nu cariera unui interpret sau grup. Nu putem ştii, câte momente de mare valoare s-au pierdut definitiv, prin lipsa de şansă şi posibilitatea publicării lor pe un mediu cum a fost la vremea respectivă vinyl-ul. Mă bucur nespus că tehnica a avansat şi producţiile muzicale care chiar dacă nu sunt uşoare, sunt mult mai la îndemâna generaţiei noi.

19. Trupa Locatarii înseamnă practic revenirea ta din Germania. Primul album în 2009, "Nu te supăra, frate", a fost primit cu entuziasm de public şi critică, ce urmează?

Cu Locatarii avem o parte din piese pentru un album nou, dar pentru moment ne aflăm într-o pauză, fiecare fiind prins în diferite proiecte. Dar va veni timpul pentru albumul doi, poate şi „atenţia” fanilor rock va fi mai mare şi organizarea concertelor mai bună. Discul „Nu te supara frate” este distribuit prin A & A Records şi se află la magazinele Cărtureşti.

20. De ce se înghesuie multe din trupele tinere rock (şi nu numai) să cânte în limba engleză? Nu avem tradiţie în aceasta, nu poate ajuta sau ascunde nimic, nu se justifică în nici un fel... şi totuşi scot albume pentru Occident şi nimeni nu-i bagă în seamă? Dacă vrei îţi dau numeroase exemple...

Limba engleză aduce avantaje când vrei să pătrunzi pe piaţa internaţională, dar cred că nu este uşor dacă vrei să faci un text de valoare şi nu este limba în care te exprimi şi gândeşti. Dacă oamenii cred şi vor să o facă este treaba lor, dar un text bun în româneşte este în mod sigur în România o cale mai directă spre public, poate că trupele ar trebui să încerce ambele variante.

21. Nu crezi că ar trebui să existe un sindicat al muzicienilor? De ce nu se vrea acest lucru? Cine vă pune beţe în roate? Dar afară cum vă descurcaţi cu acest aspect? Cât de greu îi este unei trupe româneşti să cânte în Occident dacă NU are acceptul sindicatului muzicienilor?

Un sindicat ar fi nu numai necesar, dar şi foarte util şi ar proteja pe cei din branşă, plus ar putea constituii „vocea” care te reprezintă când se pun probleme de legislaţie în domeniu sau pur si simplu de asistenţă juridică în cazul contractelor, etc. Treaba trebuie pornită, dar pentru asta trebuie iniţiativă şi ea trebuie să vină tot de la artişti.

22. Ai prieteni în Bucureşti care te-au ajutat atât în perioada grupului Cargo, cât şi în perioada grupului Locatarii? Dar în cluburile din capitală eşti invitat să cânţi?

Am prieteni în Bucureşti care m-au şi ne-au susţinut în diferite band-uri în care am activat şi le mulţumesc mult, majoritatea sunt oameni din radio şi tv, dar şi din presa scrisă, care înţeleg problemele pe care le are o trupă şi promovează în primul rând pentru că sunt iubitori de muzică. Sper să le dăm prin muzica noastră ceva înapoi şi satisfacţia că au ajutat la susţinerea unui produs de calitate. Încă o dată multe mulţumiri şi nu vă lăsaţi, pentru că fără voi în mod sigur, nici noi nu am putea ajunge la public. Pentru invitaţiile de care spui şi în general celor care vor să-mi spună o părere referitoare la acest interviu, am să mă folosesc de această ocazie şi cu îngăduinţa ta las adresa mea de mail: taviiepan@googlemail.com.

23. Vă gândiţi deja la al doilea album REZIDENT EX, primul fiind acomodarea revenirii în actualitatea muzicală rock a prezentului şi "testarea" pieţei?

Da, ne gândim la al doilea album şi dacă lucrurile merg cum trebuie, el va fi scos la anul.

24. Supergrupul care va porni la drum pe 5 august 2012 la Vama Veche este suficient de închegat pentru a rezista oricăror "ispite"?

Să speram că da şi mai ales îmi doresc cât mai multe concerte cu prietenii din REZIDENT EX şi o perioadă mai lungă împreună în procesul de elaborare al pieselor. Buna dispoziţie contagioasă, pe care am avut-o în timpul imprimărilor de până acum, m-a făcut „dependent” şi îmi doresc mai mult.

Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor...

Numai bine tuturor şi vă aşteptăm la această întâlnire, care pentru noi, vă asigur că este, foarte emoţională!

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
21 iunie 2012

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_Mariza 2018.jpg

Afis_Caro Emerald 2018.jpg

Afis_Kraftwerk 2018.jpg

Afis_Sighisoara Blues Festival 2018.jpg

Afis_foreigner.jpg

Afis_David Garrett.jpg