Arta Sunetelor

 

Interviu cu Marcian Petrescu

Marcian_PetrescuMembru fondator al grupului Trenul De Noapte, muzician instrumentist (muzicuţă), cel mai bun instrumentist de gen din România. Profesor de muzicuţă, tehnician reparator, customizer de muzicute şi om de radio. S-a născut sub semnul Capricornului, pe data de 1 ianuarie 1974, în Buşteni, jud. Prahova. A început studiul muzicuţei ca autodidact în anul 1996, iar între 1998 şi 2000 a condus în oraşul Oneşti, prima sa formaţie numită BLUES SYNDICATE.  De curând, Marcian a lansat un nou album de blues, unde printre invitaţi îl descoperim pe celebrul muzicuţist american, Charlie Musselwhite. Încercăm prin acest interviu să schiţăm un portret al unui muzician român pasionat de "Blues to the bone". O poveste adevărată de blues.

1. De unde a pornit pasiunea pentru muzică, care a fost primul instrument şi de ce ai ales să cânţi blues?

Pasiunea pentru muzică a început pe la vârsta de 8 ani. Bunicul meu avea un pickup construit de el (pe lămpi) şi un magnetofon Tesla Sonet Duo (tot pe lămpi). Cu ele am început să ascult ce aveam prin casă. Mai puţin discuri şi mai mult benzi. Aşa i-am descoperit pe Ray Charles, Elvis, Memphis Slim, Harry Belafonte, muzica country, ... Nimeni din familia mea nu cânta la vreun instrument, dar le plăcea muzica... am vrut iniţial să învăţ să cânt la chitară, dar pentru că nu am găsit pe nimeni care să mă înveţe să cânt cu tehnica de blues, m-am lăsat păgubaş (aveam vrei 12-13 ani atunci...). La muzicuţă am început destul de târziu, pe la 22 de ani, stimulat de înregistrările cu Sonny Boy Williamson şi pentru că tot citeam că mulţi muzicuţişti au fost autodidacţi. M-am gândit că nu e chiar atât de greu... Mi-am dat seama curând că era o idee total greşită.

2. Ce profesori ai avut şi ce muzică ascultai în grupul tău de prieteni?

Nu am avut nici un profesor din păcate. Autodidact... singurul român de la care aş fi putut să învăţ cu adevărat, dacă aş fi locuit în Bucureşti, era legendarul Cornel Ionescu... dar la vremea aia era de mult plecat din ţară... aveam să-l cunosc personal abia în 2003! În cercul meu de prieteni se asculta muzică bună. Eu oricum am avut prieteni mai în vârstă decât mine cu cel puţin 5-10 ani... altă generaţie şi altă cultură.

3. Care a fost primul grup în care ai activat şi în ce perioadă? Muzicuţa este denumită şi "harpa de gură"... deci nu este atât de uşor de cântat pe cât pare...

Primul meu grup s-a numit BLUES SYNDICATE şi l-am format în 1997, ca să am cum să mă perfecţionez la muzicuţă în contextul unei formaţii. A ţinut treaba până prin 1999. Muzicuţa s-a dovedit o mare încercare pentru mine, mi-am dat repede seama că nu e atât de uşor să înveţi să cânţi la acest instrument... erau nişte principii de bază legate de respiraţia prin muzicuţă pe care nu le cunoşteam la început şi pe care în mod normal trebuia să mi le explice cineva... nici nu prea existau muzicuţe în România... cel puţin nu modelele pe care le vroiam eu şi în tonalităţile de care aveam nevoie, iar de informaţii scrise nici nu putea să fie vorba la vremea aia (1996-1998)... internetul era la început... eu nu aveam computer, iar internet cafeurile în Oneşti erau puţine şi nu funcţionau prea bine... a fost tare greu.

4. Cred că am fost printre primii tăi fani. Revista la care lucram, "Musical Report" se pare că "ne-a făcut" cunoştinţă. Care a fost prima ta impresie, când ai ajuns în Bucureşti şi ce sperai?

Musical Report mi-a dat şansa să scriu despre muzicuţă şi marii ei maeştrii. Aşa am iînceput să fiu cât de cât cunoscut. Mi-a plăcut să scriu... deşi era greu să bat la maşină toate acele materiale... în Bucureşti m-am mutat când am observat că Oneştiul nu-mi mai oferea nimic şi mai ales atunci când am realizat că este aproape imposibil să faci o carieră în muzică într-un oraş de provincie. Speram să mă realizez profesional, să cunosc lumea muzicală şi mai ales să cânt mult şi să înregistrez. Poate că sună un pic exagerat, dar atunci când am ajuns în capitală, m-am simţit cumva cam cum s-au simţit muzicienii americani de blues din sudul SUA, atunci când au început să migreze spre Marele Nord industrial... la finele anilor '30 !

5. De ce ai ales să pleci din Oneşti? De ce ai părăsit acel post de radio?

Oneştiul a avut o perioadă de relativă prosperitate atâta timp cât a funcţionat platforma industrială în jurul căreia a fost format oraşul. Când industria a murit... au cam murit toate... mai ales cultura... din păcate... Am lucrat în radio şi la televiziunea locală până prin noiembrie 1999. Am plecat de la acel post de radio pentru că nu am acceptat ca un incult în materie de muzică să-mi spună cum să fac emisiunile şi mai ales ce să difuzez. Din principiu nu accept nici o idee de cenzură... decât dacă motivele sunt extrem de bine argumentate şi impiedică cu adevărat difuzarea unor materiale cu caracter licenţios sau periculos... ceea ce nu se aplica în cazul meu.

6. Cum te-ai înţeles cu membrii grupului Mike Godoroja & Blue Spirit? Mai ţii legătura cu ei?

Cu Mike Godoroja şi trupa sa m-am înţeles foarte bine. Au fost 4 ani de activitate (octombrie 2003 - august 2007) în care am bătut ţara în lung şi-n lat, am cântat în multe locuri faine... am înregistrat un album... a fost bine, mai ales că eu în perioada aia chiar îmi doream să fiu doar un instrumentist de acompaniament... şi nu lider de trupă... m-am integrat bine şi cred că am adus un sound foarte bun. Am ţinut legătura cu Mike Godoroja mereu... chiar şi după plecarea mea... am mai colaborat... e totul ok.

7. "BLUES IS MY MIDDLE NAME", este o formulă frumoasă de prezentare a oricărui muzician de blues consacrat. Avem aşa ceva la noi?

Nu pot să mă pronunţ în cazul altor muzicieni de la noi. Ştiu doar că la mine această formulă se aplică. Eu trăiesc viaţa unui bluesman de când am început să cânt la muzicuţă... şi am un bagaj de experienţe de viaţă care m-au călit şi pe baza cărora eu cred că mă calific cu brio ca om de blues... nu am de ce să trădez acest gen muzical. Eu mă declar muzician de blues şi sunt muzician de blues... pentru că simt muzica asta şi trăiesc în spiritul ei. Dacă alţi muzicieni de la noi care cântă acest gen o fac din snobism, că e eventual "cool"... sau mai ştiu eu din ce alte motive... asta e problema lor... până la urmă publicul e cel care te taxează dur dacă simte că nu eşti din filmul potrivit...

8. Nu este o rivalitate între muzicienii de blues? Afară sau la noi? De crezi că la noi, nu există un sindicat al muzicienilor?

Rivalitate...???? interesant concept... în ţara lui de origine, în USA, nu ştiu să existe rivalităţi... au fost unele în istoria genului... Muddy Waters vs. Howlin' Wolf... Little Walter vs. Junior Wells... dar era vorba mai mult de mândria de a fi recunoscut drept cel mai bun, într-un moment când mulţi erau buni pe piaţa americană... vorbim de perioada clasică-modernă a blues-ului... anii '50-'60... Putem discuta de o competiţie a valorilor reale într-o piaţă capitalistă, în care există o ADEVĂRATĂ INDUSTRIE MUZICALĂ FUNCŢIONALĂ!!! unde cei mai buni îşi au asigurat un loc dacă ştiu să muncească pentru el şi mai ales le este recunoscută valoarea... de către cei din industrie şi de către public...

Din ce am discutat eu cu muzicienii americani de blues cu care sunt prieten bun (Sugar Blue, Charlie Musselwhite sau Rick Estrin) sau cu cei pe care i-am cunoscut întâmplator (Coco Montoya, Michael Burks), în SUA există o şansă pentru orice muzician de blues care are cu adevărat valoare şi ceva de spus. Restul sunt doar de completare... ca sa zic aşa...

Oricum, este imposibil de comparat piaţa americană cu ce există în România... SĂ FIM SERIOSI... noi după 22 de ani de libertate nu avem o adevărată industrie muzicală, guvernată de regulile şi principiile celei occidentale... NU AVEM!!! avem o însăilare tipic românească, în care doar anumiţi artişti beneficiază de promovare constantă... nu avem posturi de radio cu acoperire naţională care să difuzeze blues... cele câteva posturi locale care au mai rezistat la nivelul întregii ţări mai au întâmplator câte o emisiune dedicată blues-ului... dar foarte rar. Lipsa de cultură muzicală este foarte mare, enormă aş spune eu...

SINDICAT AL MUZICIENILOR... da... ar fi nevoie de aşa ceva, dar cred că va fi greu să se facă ceva cu adevărat funcţional... mai ales că ştiu sigur că unii oameni au anumite interese ca lucrurile să nu meargă pe această direcţie normală.. nu dau nume aici... sistemul nostru este defect şi prost conceput... să fim serioşi... după ce atâţia ani au fost concerte gratuite, după ce atâţia ani s-a intrat gratis în cluburile cu muzică live... după ce s-au făcut atâtea greşeli... repararea situaţiei este foarte grea... şi mai vin unii cu nişte idei absolut "măreţe"... de a înfiinţa un CARTEL AL MUZICIENILOR... lucruri din astea de te trimit cu gândul la mafie şi alte alea... ok... poţi să faci asta eventual într-o ţară ca SUA... dar eu nu am auzit să existe aşa ceva acolo... mă rog... e prea vast subiectul...

9. Ce prieteni ai din afara ţării şi ce experienţe ai "cules" de la ei...? Care este modelul tău?

PRIETENI ADEVĂRAŢI din afara ţării îmi sunt SUGAR BLUE, CHARLIE MUSSELWHITE şi RICK ESTRIN... pe toţi aceşti mari muzicieni i-am cunoscut personal, am cântat cu ei, am înregistrat cu unii dintre ei, am stat la discuţii extrem de personale... Mă mai cunosc bine cu Bruce Iglauer (şeful de la Alligator Records)... toţi mi-au spus acelaşi lucru... : "nu-ţi dau sfaturi "preţioase"... îţi spun doar atât! ascultă mult, absoarbe cât mai mult de la cei din branşa ta şi pe urmă transpune totul în muzica ta după ce ai trecut lucrurile prin filtrul tău sufletesc"... mai mare adevăr nu există.

Toţi cei amintiţi sunt pentru mine exemple demne de urmat! De la Sugar Blue am luat anumite idei de concepţii de solouri şi atitudine de scenă... de la Charlie am înţeles importanţa unui text bine scris şi extrem de direct... de la Rick Estrin am prins niste idei despre ce înseamnă să joci un personaj pe scenă... mă rog... sunt multe aspecte. Una peste alta pot spune ca mi-au îmbogăţit bagajul meu de muzician.

ŞI CEL MAI IMPORTANT ASPECT! Toţi mi-au spus în final: "mai băiete... tu chiar eşti din filmul ăsta! Bravo! nu te lăsa! faci bine ce faci şi chiar simţi cu adevărat muzica asta"... mai mare compliment nu puteam să primesc...

Acuma sincer, dacă nu mă acceptau ca pe un egal al lor... nici Sugar Blue şi nici Charlie Musselwhite nu ar fi acceptat să înregistreze pe discurile mele... să fim serioşi...

10. Există vreun concert din cele văzute la Bucureşti sau oriunde care te-a impresionat, nu neapărat de blues... De ce?

Nu prea am fost eu la multe concerte mari... dar... pot spune că m-a lăsat fără cuvinte PAUL RODGERS în 1995... a fost un exemplu de legendă în viaţă cu un super profesionalism... a cântat vreo 120 de minute fără greşeală... şi ne-a purtat prin toată cariera lui, plus mult blues... John Mayall a fost experienţă frumoasă, tot în 1995. În 2010 l-am văzut pe Clapton şi a meritat, chiar dacă nu a fost neapărat un concert de autor... ca sa zic aşa, iar playlistul nu m-a satisfăcut pe deplin... dar a fost de excepţie... mare muzician... ultimul concert la care am fost şi care m-a lăsat din nou fără cuvinte a fost cel al lui Gary Moore. Chiar dacă nici el nu a cântat într-un context prea avantajos pentru el... merita un concert doar al lui, într-o sală mare... să treacă prin mai mult blues-rock... oricum... mie mi-a făcut o surpriză enormă abordând preponderent piesele lui de hard-rock din perioada de influenţe irlandeze (WILD FRONTIER, AFTER THE WAR)... Eu m-am dus la acel concert ca să aud o chitară cântată cu adevărat perfect ! ŞI NU AM FOST DELOC DEZAMĂGIT! Omul a fost cu adevărat strălucitor. Păcat că a murit prea devreme...

11. Destul de repede, cronica muzicală şi-a dat seama că eşti pe cale să devii ..."probably the best harmonica player in Romania"! Nu e prea devreme? Nu prea ai concurenţă afirmată momentan, deşi sunt câteva nume pe care este musai trebuie să le amintesc, Cornel Ionescu, Bogy Nagy, Whiskey Lawrence, Ţeţe, Hanno Hofer... Am uitat pe cineva...?

Dacă publicul şi o parte a cronicarilor mă consideră "poate cel mai bun din România la muzicuţă"... nu pot să fiu decât onorat şi mai ales extrem de motivat să mă perfecţionez permanent...

Vreau să lămuresc un lucru de la bun început! În acest moment sunt singurul MUZICUŢIST CU ADEVĂRAT PROFESIONIST din România în blues, rock & roll, country şi uneori şi în folk sau pop. CÂNT EXCLUSIV DOAR LA MUZICUŢĂ şi m-am dedicat total promovării acestui instrument. Am investit enorm pentru a avea cel mai bun sunet de muzicuţă amplificată, am investit în instrumente de calitate, am făcut muncă de cercetare în domeniul reparării şi îmbunătăţirii muzicuţelor, m-am apucat să predau muzicuţă, am scris articole despre muzicuţă şi muzicuţişti şi am făcut şi fac emisiuni dedicate muzicuţei şi blues-ului şi sunt în permanenţă atent la noile tendinţe în domeniu. Pe lângă toate astea... sunt singurul muzician care a lansat albume de HARMONICA BLUES...

Dacă e să vorbim despre celelalte nume amintite de tine... vreau să fac o menţiune specială!!! CORNEL IONESCU a fost şi este CEL MAI BUN MUZICUŢIST PE CARE L-A AVUT ROMÂNIA VREODATĂ! Ca el nu cred să mai apară cineva... omul este un super virtuoz, la acelaşi nivel cu mult mai celebrul Toots Thielemans (să dau doar un exemplu). Mare păcat că acest om nu a fost destul de apreciat în România şi nu i s-a dat şansa să înregistreze albume solo cât a stat aici... dacă rămânea în România sigur muzicuţa era mult mai cunoscută acum... bine măcar că au rămas intervenţiile lui în coloanele sonore ale multor filme - seria cu ARDELENII, PISTRUIATUL, ACTORUL ŞI SĂLBATICII, etc...

Despre ceilalţi muzicieni pot să spun că îşi fac treaba foarte ok în proiectele lor... dar nu pot fi numiţi MUZICUŢIŞTI PROFESIONIŞTI pentru simplul motiv că NU SUNT DEDICAŢI EXCLUSIV ACESTUI INSTRUMENT! Şi în nici un caz la modul la care am făcut-o eu şi o fac eu... spun asta cu riscul de a-mi atrage antipatii... dar vreau să fie cumva lucrurile clare.

Ahhh... şi să nu uit... nu mă sperie deloc ideea unei concurenţe. Mi-ar face plăcere să mai apară nişte muzicuţişti cu adevărat dedicaţi. Din păcate nici unul dintre elevii pe care i-am avut eu, nu a vrut să se dedice definitiv şi serios acestui instrument... deşi au fost vreo 2 sau 3 care chiar promiteau... alţii au decis însa pentru ei... mă rog...

12. În filmele western ale lui Sergio Leone ne bucuram adesea, când vedeam cowboy cu acele ameninţătoare cartuşiere de muniţie! Era un semn evident de acţiune şi tensiunea creştea... scenă cu scenă! Imaginea aceasta a fost împrumutată de muzicuţişti? De aici s-a născut ideea...?

He, he, he.... nu are nici o legătură. E doar un mod mult mai practic de a avea la tine muzicuţele necesare într-un concert. Le porţi pe tine sub forma unei centuri sau banduliere mai complicate (aşa cum am eu) şi le poţi schimba mai uşor. În general şcoala de muzicuţă din Chicago a adoptat treaba asta. Muzicuţiştii din blues-ul californian nu sunt adepţii acestor accesorii...

13. Avem muzicieni buni, se "nasc" câteodată formule inteligente care îşi doresc să cânte blues, unele chiar reuşesc (pot da exemple), dar foarte multe, nu transmit aproape nimic, deşi cântarea metrică le iese bine! Unde este greşeala?

Ohhhh... aici e enorm de mult de discutat... în umila mea opinie este vorba de o oameni care nu au un bagaj adevărat de experienţe de viaţă şi de o lipsă majoră de adevărată cultură muzicală în materie de blues!!! de ce spun asta? nu trebuie să fi fost culegător de bumbac ca să poţi cânta blues (aşa cum cred mulţi... o mare greşeală!)... dar dacă nu ai cunoscut cu adevărat partea grea şi urâtă a vieţii... nu ai cum să simţi muzica asta... părerea mea. Pe urmă... mulţi muzicieni care abordează blues-ul pleacă cu studiul de la nişte tabulaturi sau înregistrări cu artişti albi de blues... ceea ce din punctul meu de vedere este o mare greşeală. Nu poţi să asculţi Clapton sau Stevie Ray Vaughan, fără să asculţi obligatoriu Otis Rush, Albert King, B.B. King, Albert Collins, etc... e simplu să înveţi nişte piese de pe nişte metode de chitară şi să poţi copia (daca te ajută tehnica şi urechile) solo-uri şi piese întregi de pe nişte înregistrări... mai ai nevoie de un lucru de o importanţă capitală! DE SUFLET ŞI DE TRĂIRE ADEVĂRATĂ! Poţi să mimezi asta până la un moment dat, dar publicul nu poate să fie prostit la infinit. Şi când se prinde... te taxează imediat !

Şi mai e ceva... mulţi cred în mod total greşit că dacă blues-ul e bazat în general pe trei acorduri... e simplu de cântat.... total aiurea! Tocmai această abordare simplistă duce la formule şi abordări neinteresante!

Eu am început să ascult Sonny Boy Williamson... şi după ce am înteles cât de cât textele lui şi maniera lui de frazare şi de a face show... am trecut mai departe... ajungând să înţeleg muzica lui Paul Butterfield sau Sugar Blue sau a altor maeştrii moderni... pentru mine a fost un proces logic... pentru alţii poate că nu este aşa... de aia nu am auzit eu în România un chitarist care să aibă în arsenalul lui elemente din chitariştii amintiţi anterior... de aceea la noi nimeni nu cântă în maniera chitariştilor moderni din blues-ul californian - Alex Schultz, Rick Holmstrom, Hollywood Fats, etc... (cu un stil inspirat de T-Bone Walker sau Pee Wee Crayton). Uite... în Serbia există o asemenea trupă... care cântă incredibil de bine şi cu enorm de mult feeling - BLUE FAMILLY... am cântat cu ei şi parcă eram o echipă sudată de ani de zile, deci se poate şi la est europeni... dacă se vrea !

14. În general la noi nu se acordă mare atenţie acestui instrument. Se predă cumva undeva?

Din câte ştiu eu, în acest moment sunt singura persoană care încearcă să predea muzicuţă după o metodă cât mai clară şi mai uşor de înţeles. Acum sincer... în România nu se acordă în general atenţie învăţării muzicii la o vârstă cât mai fragedă... aşa cum se face în alte ţări... Până să ajungi la un conservator... trebuie să începi mai uşor... poate în şcoala generală... cumva... şi pe urmă, dacă te prinde treaba... mergi la un nivel superior...

Şi să-ţi mai spun un mic secret... muzicuţa NU ESTE un instrument atât de simplu de învăţat pe cât pare. Este ea mica şi aparent "inofensivă"... dar e greu de stăpânit!

15. Avem în tradiţia noastră populară multe instrumente arhaice de suflat ca frunza, solzul de peşte sau chiar ... pieptenul. Crezi că este un potenţial ne-exploatat?

În primul rând... MUZICUŢA ESTE SINGURUL INSTRUMENT DIN LUME PRIN CARE SE RESPIRĂ!!! NU DOAR SE SUFLĂ! şi aici deja e vorba de cu totul alt concept!

Acuma... din ce ştiu eu, folclorul românesc nu este atât de cunoscut la nivel mondial pe cât ar merita! Aşa cum este cunoscut folclorul irlandez de exemplu... cu excepţia lui ZAMFIR, care a făcut o muncă de pionierat prin naiul său... cu toate că nici el nu a devenit celebru prin folclor, ci prin alte genuri muzicale... Mai putem pune la socoteală câteva lucrări ale lui Enescu şi Porumbescu... ce conţin elemente din folclorul românesc... puţin... foarte puţin.

Ca orice gen muzical... şi folclorul românesc şi instrumentele lui arhaice trebuie să fie popularizate cumva la nivel mondial... dar trebuie nişte eforturi în acest sens... mă tem că acum e mult prea greu... dacă nu chiar mult prea târziu pentru asta... după 45 de ani de comunism, în izolare faţă de restul lumii... să fim serioşi... cam greu de refăcut nişte legături...

16. Ai participat la imprimări ca muzician de studio? Ce alte colaborări ţi-ai fi dorit să obţii?

Am colaborat în muzica uşoară cu Marcel Pavel şi Lavinia (piesa ce are un clip în care am şi apărut), în pop-rock cu Direcţia 5 (pe album şi în concerte), in folk pe albumele lui Victor Socaciu şi Adrian Sărmăşan. Am tras nişte muzicuţă şi pe un album de gospel al unui muzician pe nume Marius Vilan (de religie baptistă)... au fost piese de gospel tradiţional cu texte în limba română sau engleză... a fost o experienţă faină.

Aş vrea să înregistrez cu oricine are nevoie de mine... nu îmi vine nimeni în minte acum. Cred că ar fi bine dacă mai mulţi artişti ar avea curajul să introducă acest instrument în muzica lor(pe discuri şi în concerte)... ar da foarte bine!

17. Ai colaborat cu artişti celebri, muzicuţişti de renume mondial, ai concertat alături de ei şi te bucuri de prietenia lor sinceră. A fost greu să te faci cunoscut?

Am devenit pentru început prieteni. Apoi, după ce am discutat şi m-au cunoscut mai bine, au realizat că omul din faţa lor chiar ştie "cu ce se mănânca blues-ul"... şi m-au privit ca pe un egal al lor... pe urmă ei au venit cu propunerea de a înregistra ceva împreună (Sugar Blue şi Charlie...). Normal că mi-a crescut inima de bucurie... am fost mândru că m-au acceptat şi că au acceptat să-şi asocieze numele cu munca şi numele meu... Sunt cele mai mari realizări din cariera mea de până acum.

Dacă îmi spunea cineva în 1996 (când m-am apucat de muzicuţă) că o să ajung să cânt şi să înregistrez cu doi dintre idolii mei... aş fi râs cu lacrimi şi l-aş fi considerat nebun cu acte... dar până la urmă... dacă nu aveam eu o doză de "nebunie" frumoasă... nu ajungeam unde am ajuns.

Sunt singurul muzician român de blues care a reuşit performanţa de a avea invitaţi pe albumele sale (înregistrate în România !!!), artişti de renume mondial din blues-ul american! Şi nu orice nume, să fim bine înţeleşi! după cum se vede... nu a trebuit să mă duc până în SUA ca să fac asta... am adus SUA în România!

18. Fiecare melodie pe care o compui sau fiecare cover care îl interpretezi are (aproape) întotdeauna o versiune în limba română!? De ce crezi că este necesar aceasta şi dacă simţi că este bine primit acest mesaj tradus?

Păi... e simplu. După cum am mai spus, sunt foarte mulţi oameni care nu înţeleg deloc limba engleză şi cu atât mai mult expresiile din slang-ul muzicienilor de blues. FORŢA BLUES-ULUI STĂ DE FAPT ÎN MESAJUL TEXTULUI! NU ÎN VIRTUOZITATEA INSTRUMENTALĂ! Ce folos să cânţi un text în engleză dacă aproape nimeni nu înţelege ce spui. Pe urmă multe texte sunt extrem de ancorate şi ilustrează locuri şi fapte strict legate de comunitatea negrilor americani sau au legătură cu anumite regiuni din SUA... E stupid să canti anumite piese în care textul spune de exemplu: "COME BACK TO MY SWEET HOME CHICAGO" (când tu de fapt locuieşti în cartierul Berceni... ce naiba... e aiurea !) sau cât de credibil eşti când abordezi un text ca cel din HOOCHIE COOCHIE MAN, plin de elemente de magie voodoo (cu care tu nu ai nimic în comun)... Ahhh... poţi să le abordezi ca pe un cover oarecare... dar e total stupid... eu am renunţat de mult timp la asemenea piese... nu mă reprezintă, deci nu sunt credibil cântându-le.

Aşa am ajuns să scriu texte în limba română, care spun poveşti reale din viaţa mea sau a altor oameni... versuri pe care am reuşit să le mulez perfect pe metrica, armonia şi spiritul blues-ului american. Nu a fost uşor... dar a ieşit treaba în final. Aşa au apărut FEMEIE TA-I URÂTă, PE UN DRUM GREŞIT, IUBIREA TA E CA UN CANCER, DEPENDENT DE POKER, etc...

LUMEA LE-A PRIMIT FOARTE BINE !!!

19. Se spune aşa "Dacă bărbatul ar cunoaşte valoarea pe care o are femeia ar merge în patru labe". Toate femeile au pus virgula după cuvântul "femeia". Toţi bărbaţii au pus virgula după cuvântul "are". Tu ai face altfel? Capcana limbii române este un obstacol pentru exprimarea tinerei generaţii de muzicieni care aleg limba engleză convinşi fiind că vor pleca afară şi vor cuceri lumea?

Eu aş pune virgula după cuvântul femeia...

Să cânţi în limba engleză... teoretic e destul de simplu dacă stăpâneşti bine sau foarte bine aceasta limbă la nivel de conversaţie, scriere şi citire...

Sunt foarte mulţi muzicieni de blues în USA care scriu texte foarte bune şi extrem de ancorate în realitatea secolului 21!

Să poţi compune însă în spiritul blues-ului american... e foarte greu pentru un non american! Trebuie să ai un bagaj enorm de cunoştinţe de engleză americană... şi asta nu se învaţă din dicţionare... se învaţă din ascultarea şi studierea limbajului străzii şi din practica conversaţiei îndelungate cu oamenii obişnuiţi din oraşele americane... trebuie să ajungi să gândeşti ca un american la nivel de conversaţie... nu mai zic de viaţa reală...

Vreau să-ţi spun o chestie foarte clară... un lucru pe care l-am aflat de la Kid Andersen, chitaristul din trupa THE NIGHTCATS a lui Rick Estrin. Acest muzician extrem de talentat, trecut vreo 2 ani şi prin trupa lui Charlie Musselwhite, posesor al unei tehnici excepţionale şi a unui showmanship desăvârşit, este de fapt de origine norvegiană! El mi-a spus că i-a fost greu, foarte greu să răzbească după ce s-a mutat în SUA, cu toate că în Norvegia a acompaniat, alături de trupa sa, pe toţi muzicienii americani veniţi în turneu acolo şi avea deja o mulţime de contacte stabilite! Cu toate că era perfect pus la punct din punct de vedere tehnic, cu toate că nu se simţea că ar fi străin, nu avea deloc accent... I-a fost şi lui foarte greu! Cu toate astea a reuşit să facă o carieră foarte bună şi acum cântă cu o trupă de top din blues-ul american! Dar el este unul dintre EXTREM DE PUŢINII europeni care au reuşit să facă o cariera în blues-ul american!

Din punctul meu de vedere, SINGURUL LOC ÎN AFARA ŢĂRII TALE ÎN CARE CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT DACĂ REUŞEŞTI SĂ FACI O CARIERĂ ESTE PIAŢA AMERICANĂ DE BLUES! În rest nu contează. Dacă eşti pe picioarele tale în ţara ta de baştină şi ai un nume şi o carieră acolo... este perfect. În afara graniţelor tării tale nu contează altceva decât AMERICA! Acolo este adevăratul test al valorii... dar trebuie să ai stomac şi nervi să faci pasul ăla! Mulţi încearcă, dar extrem, extrem, extrem de puţini reuşesc! A face carieră în USA nu înseamnă să te duci acolo şi să cânţi cu unul cu altul... cu nişte oarecare... NU! ÎN NICI UN CAZ!!! Înseamnă să intri în sistemul adevărat, să faci o carieră sub nume propriu, să ai o trupă a ta, să intri în circuitul de turnee al trupelor de prin rang, să intri în atenţia unei case de discuri care să-ţi producă ea un album, să fi luat în atenţie de către o agenţie serioasă de booking care să se ocupe de tine şi să-ţi asigure concerte... sau, "în cel mai rău caz" să ajungi într-o trupă importantă ca instrumentist de bază, să apari pe albume, să concertezi cât mai mult şi să-ţi faci un nume în cadrul acelei trupe! Ulterior eventual să te gândeşti la o carieră solo.

Asta din păcate e foarte greu pentru un non american... să recunoaştem că şi englezii au reuşit destul de greu în blues-ul american !!!

20. În ce procent este difuzată muzică românească la radio şi TV şi de ce crezi că artiştii români nu sunt favorizaţi ca în alte ţări? Ce au de câştigat promoterii de câştigat prin acestă mişcare? Se vorbeşte foarte puţin de muzica prezentată şi de cele mai multe ori fără nici o noimă...

Sincer să fiu... eu nu mai ascult de mult timp aproape nici un post de radio... cu foarte mici excepţii... mai mult anumite emisiuni ale anumitor realizatori, care prezintă pentru mine garanţia unei calităţi certe (Andrei Partoş, Liviu Zamora... să dau doar 2 exemple, aşa la viteză...)... în rest nu am ce asculta. Din păcate... blues-ul nu are nici un post de radio în FM cu acoperire naţională... iar restul difuzează aceleaşi şi aceleaţi playlisturi luni de zile la rând... ca să nu mai zic de aiurelile de sezon sau muzica house sau de club pe care nu pot s-o suport... Ca mine sunt foarte mulţi oameni... care au ales să se retragă în colecţiile lor de albume şi să caute să cumpere muzică sau doar să asculte radiouri ce emit online muzica lor preferată. Problema este că nu poţi să stai mereu pe internet... ce faci când eşti în masină, de exemplu???

Foarte mulţi din oamenii de la radio din prezent sunt lipsiţi de cultură muzicală... sunt doar nişte moderatori în multe cazuri fără sare şi piper, chiar de-a dreptul stupizi... Multe posturi sunt controlate de diferite trusturi străine care nu sunt interesate decât de profit şi nu dau decât ce "ŞTIU EI MAI BINE CE VREA LUMEA SĂ ASCULTE" (nu zău.... pe bune ??? pe mine nu m-au întrebat niciodată!!!)... nu au curajul de a difuza şi altceva... şi cu toate că nu va recunoaşte nimeni în mod oficial acest lucru... la multe posturi de radio de tip comercial se practica şpaga la nivel înalt ca să fie promovate anumite piese şi anumiţi artişti...

EU UNUL NU AM BANI DE SPAGĂ ŞI NICI DACĂ AŞ AVEA NU AŞ DA, MAI ALES CĂ NU AM DAT NIMĂNUI ŞPAGĂ ÎN VIAŢA MEA!

21. Ai concertat mult în provincie, cam peste tot prin România... Unde te-ai simţit cel mai bine şi ai simţit că a "prins" povestea blues-ului?

Poveştile blues-ului cântate de trupa mea au prins peste tot la fel de bine, atâta timp cât publicul din sală ştia la ce venise sau era dornic să afle măcar cine suntem şi ce avem de oferit. NU AM AVUT NICĂIERI REACŢII NEGATIVE!

22. Aş vrea să ne prezinţi cea mai recentă formulă de trupă Trenul de Noapte! Se pare că este este cea mai stabilă, cu un sound legat, foarte bine ancorat în bluesul eletric modern!

Formaţia TRENUL DE NOAPTE încearcă să vină mereu cu ceva nou, atât în ceea ce priveşte sound-ul trupei, dar şi în ceea ce priveşte componenţa. Astfel, în octombrie 2009, a fost cooptat RAREŞ TOTU, un chitarist de mare forţă şi rafinament, un muzician cu peste 25 de ani de activitate ca profesionist, care a lucrat mulţi ani în Ungaria, Austria, Anglia, concertând atât în cluburi cât şi pe stadioane, alături de formaţia sa TRANS EXPRES, sau în diverse alte formule. Are o vastă experienţă în activitatea de muzician de studio, de producător, inginer de sunet, fiind un excelent instrumentist şi un pasionat colecţionar de instrumente, amplificatoare şi efecte de chitară. Venirea lui Rareş Totu în formaţia TRENUL DE NOAPTE a adus un plus de spectaculozitate în concerte, solo-urile sale şi dialogurile instrumentale pe care le realizează împreună cu mine făcând deliciul publicului. În acest moment – octombrie 2012 – componenţa formaţiei este următoarea: MARCIAN PETRESCU – muzicuţă, voce, textier, liderul grupului / RAREŞ TOTU - chitară / SHEBY – bas / CONSTANTIN BĂRBĂŞELU - baterie.

23. Trenul de noapte are deja o faimă binemeritată. Ce definiţie ar fi potrivită pentru blues-ul pe care-l cântaţi împreună?

Sperăm ca această faimă să se menţină şi să sporească... ne motivează să fim mereu cât mai buni... ca definiţie generală, noi cântăm HARMONICA BLUES, cât mai aproape de spiritul american al acestui sub-gen... este un blues de fuziune, în care mixăm elemente de funk, country, rock & roll, cuban & brazilian music. Iar textele în limba română încearcă să reflecte cât mai mult viaţa omului obişnuit, cu bunele şi relele ei, preponderent în cheie satirică şi de comentariu social acid, fără să excludem pe alocuri piesele de dragoste...

cei care doresc să ne descopere pentru prima oară, sau vor să fie la curent cu ce facem, pot să acceseze următoarele pagini de internet:

http://www.reverbnation.com/marcianpetrescutrenuldenoapte

http://www.youtube.com/marcianpetrescu

http://www.myspace.com/trenuldenoapte

http://www.facebook.com/petrescu.marcian

http://www.facebook.com/pages/Marcian-Petrescu-si-Trenul-de-Noapte/155685557259

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
12   octombrie 2012

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg